Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Încheierea nr. 1681/2013

Ședința publică din 17 mai 2013

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 19 din 9 mai 2013 pronunțată în Dosarul nr. 371/32/2013, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și familie, a admis propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 806/P/2012 și, în baza art. 1491 alin. (9) și (10) raportat la art. 148 alin. (1) lit. c) și f) C. proc. pen., a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.V., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., folosire fără drept a denumirilor „Barou”, „Uniunea Națională a Barourilor din România”, „U.N.B.R.”, folosirea însemnelor specifice profesiei, în alte condiții decât cele prevăzute de lege, prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, rap. la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., exercitarea fără drept a unei profesii, prevăzută de art. 281 C. pen. rap. la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., pentru o durată de 29 de zile, începând cu data de 09 mai 2013 și până la data de 06 iunie 2013, inclusiv, dispunând emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă.

Pentru a pronunța această încheiere, Curtea a reținut următoarele:

Împotriva inculpatului B.V. au fost formulate mai multe plângeri, după cum urmează:

1. - În data de 01 octombrie 2012, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a fost înregistrată plângerea penală formulată de C.F.V.A. prin care a solicitat a se efectua cercetări față de magistratul judecător C.V.S., pentru infracțiunile de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., uzul de fals, prev. de art. 291 C. pen., instigare la infracțiunea de exercitare a profesiei de avocat fără drept, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 281 C. pen., cu referire la art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 și față de B.V., pentru infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., uzul de fals, prev. de art. 291 C. pen., instigare la exercitarea profesiei de avocat fără drept, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 281 C. pen., cu referire la art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1995. Partea vătămată a precizat că la data de 19 aprilie 2012, la cunoscut pe C.V.S. pe rețeaua de socializare F., care s-a recomandat ca fiind judecător și interesat să colaboreze cu aceasta. A invitat-o a doua zi la biroul său din cadrul Judecătoriei Bacău, unde au continuat discuțiile, învinuitul manifestând disponibilitatea de a o ajuta să se realizeze în profesie, luând cunoștință că partea vătămată este absolventă a Facultății de Drept.

A relatat, printre altele, că învinuitul a încurajat-o ca, în loc să plătească 3.000 lei pentru a deveni mediator, să opteze pentru a dobândi calitatea de avocat, pentru care ar trebui să plătească 4.000 lei și a condus-o la 4 iunie 2012 pe str. Republicii, unde la întâlnit pe B.V., care la solicitat să scrie o cerere de primire în profesia de avocat.

Partea vătămată a primit un înscris intitulat „examen barou” ce purta impresiunea ștampilei pe care este scris „U.N.B.R. - Baroul Bacău”, apoi C.V.S. La dictat nouă întrebări și răspunsurile la aceste întrebări, a luat apoi lucrarea, au semnat pe ea ambii învinuiți, spunându-i că ei au constituit „comisia de examinare”. Lucrarea a fost corectată imediat de C.V.S. care a completat și un proces verbal în care a consemnat notele obținute, ce a fost semnat de ambii învinuiți. Partea vătămată afirmă că i-a plătit lui B.V. suma de 4.000 lei, din care C.V.S. a primit suma de 400 lei, reprezentând 10% din suma încasată de B.V. potrivit unei înțelegeri între cei doi, iar B.V. i-a eliberat părți vătămate o chitanță pe care s-a menționat că suma plătită reprezintă „donație pentru Baroul Bacău - U.N.B.R., nereturnabilă”. Ulterior, partea vătămată a primit de la B.V. decizia nr. 2 din 30 iunie 2012, în care se menționează că este „admisă în profesia de avocat”, semnată de B.V., precum și contractul de colaborare cu acesta, având convingerea că a susținut un examen de admitere în profesia de avocat în condiții legale, urmare căruia putea să desfășoare activitate de avocat în condițiile legii.

După susținerea „examenului de admitere în profesia de avocat”, interesându-se despre „Baroul V.B.”, a aflat că nu a susținut un examen cu respectarea legii și că astfel a fost înșelată de către C.V.S. și B.V.

2.- La data de 14 aprilie 2011, L.R.M. a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău a se efectua cercetări față de B.V. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, constând în aceea că la 30 august 2010, atribuindu-și calități mincinoase de avocat și decan al Baroului Bacău, a pretins și primit suma de 3.500 lei, reprezentând taxă de înscriere la examen. Partea vătămată a precizat că B.V. i-a dictat două întrebări la care ea a dat răspunsul în scris. Apoi i-a dat să completeze o „cerere de intrare în barou” ce a fost înregistrată din 30 august 2010.

Partea vătămată și părinții săi au aflat a doua zi că „Baroul lui B.” este constituit ilegal, a încercat să-și recupereze banii de la acesta, însă i s-a comunicat că a luat examenul de intrare în „barou” și urmează să primească legitimație de avocat, ceea ce face imposibilă restituirea banilor.

3. - În data de 30 octombrie 2012, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău s-a înregistrat, sub nr. l0003/P/2012, plângerea penală formulată de Baroul Bacău prin decan - av. C.G.N., în care se solicită a se efectua cercetări față de inculpatul B.V. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 281 C. pen. rap. la art. 26, 113 din Legea nr. 51/1995, art. 291 C. pen., art. 292 C. pen., art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 și art. 215 C. pen. De asemenea, cu adresa nr. 3395/P/2011 din 29 noiembrie 2012, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău a înaintat sesizarea formulată de Baroul Bacău prin decan avocat C.G.N. împotriva lui B.V., pentru a fi cercetat sub aspectul infracțiunii prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, plângere ce a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău sub nr. 495/VIH/1/2012.

Ambele sesizări au fost conexate la prezenta cauză.

În conținutul acestora se afirmă că la nivel local se practică avocatură clandestină, organizată de către B.V. Astfel, în anul 2004, învinuitul a înființat „Baroul Bacău” membru al unei false entități centrale „U.A.R.” devenită „U.N.B.R.” și, după ce a fost exclus din această structură nelegală condusă de Pompiliu Bota, a înființat și înregistrat fiscal o nouă entitate, tot nelegală, intitulată „U.N.B.R.”, însă cu date de identitate proprii. Se mai precizează că pe imobilul din Bacău, str. Oituz, jud. Bacău, au fost amplasate, în vara anului 2012, firme specifice profesiei de avocat: „Baroul Bacău”, „Decan”, „Avocat”, precum și reclamă cu privire la faptul că în acest imobil se prestează activități specifice profesiei de avocat. Pe același imobil sunt afișate denumiri specifice unor instituții de stat „www.avocatulpoporului.ro„, elemente care induc în eroare justițiabilii cu privire la legalitatea activităților prestate de B.V., toate acestea desfășurându-se sub denumirea generică de „Casa pentru Apărarea Drepturilor Omului”.

Se precizează că B.V. a solicitat și obținut de la BNP - „U.Ș.” procuri speciale în calitate de pretins avocat pentru reprezentarea în instanță a unor persoane fizice, că Legea nr. 51/1995 instituie nulitatea de drept a oricăror acte de constituire a unor entități paralele, iar art. 281 C. pen. stabilește natura infracțională a activității de avocat exercitată în afara legii speciale, ca și a folosirii denumirilor sau însemnelor specifice profesiei de avocat.

4. - Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău nr. 3395/P/2011 din 29 noiembrie 2012 s-a dispus disjungerea cauzei în vederea efectuării cercetărilor sub aspectul infracțiunii prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, față de sesizarea Baroului Bacău depusă în data de 12 martie 2012 prin care se arată că B.V. deține și administrează un site www.U.N.B.R.info. în conținutul căruia utilizează fără drept denumiri specifice profesiei de avocat. Această cauză a fost conexată la Dosarul nr. 806/P/2012 al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău pentru cercetări sub aspectul infracțiunii de folosire fără drept a denumirilor „Barou”, „Uniunea Națională a Barourilor din România”, „U.N.B.R.”, sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor profesiei, infracțiune prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, față de sesizarea Baroului Bacău depusă în data de 12 martie 2012 prin care se susține că B.V. deține și administrează site-ul www.U.N.B.R.info în conținutul căruia folosește fără drept denumiri specifice profesiei de avocat.

5. - Sesizarea adresată Baroului Bacău de către Inspectoratul de Stat în Construcții Bacău, înregistrată din 17 iunie 2011 cu privire la împuternicirea avocațială din 01 ianuarie 2011 și factura din 01 ianuarie 2011 pentru suma de 20.000 lei, emise de „Cabinet avocat B.V.” cu privire la legalitatea întocmirii acestora, a modului de funcționare al „cabinetului” și la respectarea dispozițiilor Legii nr. 51/1995, din cercetările efectuate, Parchetul constatând că inculpatul B.V. se face vinovat pentru că a întocmit mai multe înscrisuri în numele entității pe care o reprezintă, prin care a atestat fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv:

S-a constatat că inculpatul, în ceea ce o privește pe partea vătămată C.F.V.A.:

- sub antetul necorespunzător adevărului „Uniunea Națională a Barourilor din România - Centrul Teritorial de Studii - Baroul Bacău” a semnat în calitate de membru al „comisiei de examinare” înscrisul olograf intitulat „Decizie” înregistrat din 4 iunie 2012;

- sub antetul fals „Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Bacău” este aplicată ștampila având impresiunea neadevărată „Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Bacău”;

- la data de 4 iunie 2012, ora 14:00-17:00, ca membru în „comisia de examinare pentru”admiterea în profesia de avocat, „conform Legii nr. 51/1995”, a semnat și a notat răspunsurile la subiectele tratate de partea vătămată C.F.A.V., precum și pentru „media generală 9,45”;

- la data de 15 iunie 2012, ora 13:00, în calitate de membru al comisiei a hotărât admiterea „în profesia de avocat” a părții vătămate C.F.A.V., înscris înregistrat sub nr. 54 din iunie 2012, pe care l-a semnat;

- a emis înscrisul numit „decizia nr. 2 din 30 iunie 2012” de „admitere în profesia de avocat” a părții vătămate C.F.V.A., pe care l-a semnat;

- la data de 02 iulie 2012 a încheiat „contract de colaborare” cu aceeași parte vătămată pe care l-a semnat;

- chitanța din 4 iunie 2012 semnată de inculpat, pentru încasarea sumei de 4.000 lei reprezentând „donație pentru Baroul Bacău - U.N.B.R., nereturnabilă” de la partea vătămată C.F.V.A.; în privința părții vătămate B.C.Ș.;

- sub antetul necorespunzător adevărului „Uniunea Națională a Barourilor din România - U.N.B.R.”;

„Baroul Bacău - U.N.B.R.” a semnat în calitate de „membru al comisiei de examinare” pentru verificarea actelor depuse de B.C.Ș.:

- pe cererea din 22 iunie 2012, care poartă și ștampila cu impresiunea având același conținut neadevărat;

Sub același antet și ștampilă neadevărate, inculpatul B.V. a semnat:

- decizia nr. 63 din 27 iunie 2012;

- procesul verbal privind rezultatul examinării din 28 iunie 2012, ora 15:15;

- foaia de examen pentru „admiterea în profesia de avocat conform Legii nr. 51/1995, republicată”;

- decizia nr. 6 din 3 iulie 2012 de admitere în profesia de avocat;

- contract de colaborare din 16 octombrie 2012;

- chitanța din 27 iunie 2012 semnată de inculpat, pentru încasarea sumei de 4.000 lei reprezentând „donație pentru Baroul Bacău - U.N.B.R., nereturnabilă” de la B.C.Ș.;

În privința părții vătămate L.R.M.:

- a aplicat ștampila cu impresiunea neadevărată „Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Bacău” pe cererea de aprobare a susținerii examenului de „înscriere în Baroul Bacău” înregistrată din 30 august 2010;

- sub antetul necorespunzător adevărului „Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Bacău” a semnat în calitate de „decan” și „președinte”;

- „procesul verbal privind susținerea examenului de admitere în profesia de avocat” pentru partea vătămată L.R.M. la 27 august 2010, care poartă două ștampile cu impresiunea având același conținut neadevărat, respectiv „Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Bacău” și „Uniunea Națională a Barourilor din România”;

- „decizia nr. 45 din 27 august 2010” de înscriere în „Tabloul Avocaților în Baroul Bacău” a părții vătămate L.R.M., care poartă două ștampile cu impresiunea având același conținut neadevărat, respectiv „Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Bacău” și „Uniunea Națională a Barourilor din România”;

- „decizia nr. 130 din 01 septembrie 2010” prin care aprobă retragerea din „Baroul Bacău din cadrul „Uniunii Naționale a Barourilor din România” a părții vătămate L.R.M.;

- cererea olografă din 01 septembrie 2010 de restituire a sumei de 3.500 lei formulată de aceeași parte vătămată care poartă ștampila cu impresiunea având același conținut neadevărat, respectiv „Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Bacău”;

- chitanța din 30 august 2010 de încasare a sumei de 3.500 lei de la aceeași parte vătămată, reprezentând „contravaloare taxă de înscriere la examen nereturnabilă” semnată de inculpat;

Pentru partea vătămată C.S.:

- chitanța din 7 ianuarie 2012, fără serie și număr, în original și copie de la fila nr. 4-5 a chitanțierului, în care inculpatul B.V. atestă că a primit de la partea vătămată 2.000 lei, reprezentând „donație nereturnabilă” pentru care semnează și aplică ștampila cu impresiune neadevărată „Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Bacău”, așa cum de altfel se regăsește și în antetul chitanței.

Referitor la martora B.P.L.:

- sub antetul necorespunzător adevărului „Uniunea Națională a Barourilor din România - U.N.B.R.; „Baroul Bacău - U.N.B.R.” pe care a aplicat ștampila având impresiunea neadevărată „Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Bacău” a emis „decizia nr. 3 din 30 iunie 2012” de „admitere în profesia de avocat”;

- chitanța din 14 mai 2012 purtând ștampila „Baroul Bacău” din cadrul „Uniunii Naționale a Barourilor din România” și ștampila „Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Bacău”, având impresiuni neadevărate și semnate de inculpat, atestă că a încasat de la partea vătămată 2.250 lei reprezentând „Donație pentru Baroul Bacău - U.N.B.R.”.

Privind martora P.C.M.:

- cererea din 12 aprilie 2012, de înscriere pentru participarea la „examenul de primire în profesia de avocat”, sub antetul necorespunzător adevărului „Uniunea Națională a Barourilor din România - U.N.B.R.; „Baroul Bacău - U.N.B.R.”;

- chitanța din 12 aprilie 2012 în care inculpatul a consemnat neadevărat că suma de 250 lei încasată reprezintă „donație nereturnabilă”, pe care a semnat-o și a aplicat ștampila cu impresiunea neadevărată „Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Bacău”, care se regăsește și în antet.

Pentru martorul T.I.D.:

- cererea nr. 39 din 12 aprilie 2012 de înscriere pentru participarea la „examenul de primire în profesia de avocat”, sub antetul necorespunzător adevărului „Uniunea Națională a Barourilor din România - U.N.B.R.; „Baroul Bacău - U.N.B.R.”;

- chitanța din 12 aprilie 2012, în care inculpatul a consemnat neadevărat că suma de 400 lei încasată reprezintă „donație nereturnabilă”, pe care a semnat-o și a aplicat ștampila cu impresiunea neadevărată „Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Bacău”, care se regăsește și în antet.

Pentru martorul M.B.:

- cerere de înscriere în „Baroul Bacău” cu sediul în str. Republicii, component al „U.N.B.R. București str. Academiei”, înregistrată din 20 iulie 2011 la „Baroul Bacău din cadrul „Uniunii Naționale a Barourilor din România”;

- fișă de „examen pentru admitere în profesia de avocat” conform Legii nr. 51/1995 modificată și completată ce poartă antetul „Uniunea Națională a Barourilor din România”;

- decizia nr. 171 din 01 august 2011 ce poartă antetul neadevărat „Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Bacău” și ștampila cu impresiunea falsă „Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Bacău”, înscriind în mod mincinos calitățile de „decan, avocat, doctor”, pe care a semnat-o;

- proces - verbal al „comisiei de examinare” înregistrat din 01 august 2011, semnat de inculpat ce poartă ștampila cu impresiune neadevărată, precum și antetul fals;

- chitanța din 04 august 2011, prin care B.V. a încasat suma de 3.500 lei, reprezentând contravaloarea „taxă înscriere nereturnabilă - donație”, pe care a semnat-o și a aplicat ștampila cu impresiunea neadevărată „Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Bacău” și care se regăsește și în antet.

Pentru F.P.:

- procesul - verbal „de examinare a cererilor de primire în profesia de avocat” înregistrat din 10 februarie 2012 care poartă mențiuni neadevărate cu privire la „Uniunea Națională a Barourilor din România -U.N.B.R.”; „Cabinet Președinte” semnat de inculpatul B.V.;

- fila 12 verso din dosarul cu actele martorului în care inculpatul a semnat în calitate de „președinte comisie” în mod fals, ca fiind „doctor, avocat”;

- chitanța din 16 februarie 2012 (original și copie) prin care inculpatul B.V. semnează că a încasat suma de 2.000 lei reprezentând „donație nereturnabilă” și pe care a aplicat ștampila cu impresiunea neadevărată „Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Bacău” și care se regăsește și în antet.

Pentru B.M.:

- chitanța din 27 septembrie 2011, prin care inculpatul B.V. atestă prin semnătură că a încasat 2.000 lei reprezentând „donație Baroul Bacău conform art. 26 lit. c) din statut, nereturnabilă”, și pe care este aplicată ștampila „Baroul Bacău din cadrul Uniunii Naționale a Barourilor din România”.

Pentru C. (V.) C.:

- a emis înscrisul numit „decizia nr. 5 din 30 iunie 2012” de „admitere în profesia de avocat” a numitei V.C., pe care l-a semnat atribuindu-și mincinos calitatea de „decan” a aplicat ștampila „Uniunea Națională a Barourilor din România - U.N.B.R.” mențiune care se regăsește și în antet;

- fișa de examen pentru „admiterea în profesia de avocat conform Legii nr. 51/1995” ce poartă ștampila cu impresiunea falsă „Uniunea Națională a Barourilor din România - U.N.B.R.”.

Pentru C.A.:

- decizia nr. 4 din 30 iunie 2012 de „admitere în profesia de avocat” semnată de inculpatul B.V. care și-a atribuit mincinos calitatea de „decan” și a aplicat ștampila cu impresiunea „Uniunea Națională a Barourilor din România - U.N.B.R.” care se regăsește și în antet;

- fișa de examen pentru „admiterea în profesia de avocat conform Legii nr. 51/1995”, ce poartă ștampila cu impresiunea falsă „Uniunea Națională a Barourilor din România - U.N.B.R.”;

Pentru T.T.:

- decizia nr. 7 din 10 august 2012 de „admitere în profesia de avocat” semnată de B.V., care și-a atribuit mincinos calitatea de decan și a aplicat ștampila cu impresiunea „Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Bacău” care regăsește și în antet.

Parchetul a apreciat că toate aceste fapte mai sus enumerate întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. De asemenea, a considerat că înscrisurile enumerate mai sus, întocmite și semnate de inculpatul B.V., în care a folosit fără drept denumirile de „Barou”, „Uniunea Națională a Barourilor din România”, „U.N.B.R.”, denumiri specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și a însemnelor specifice profesiei, respectiv ștampile, cunoscând că acestea nu emană de la o entitate autorizată și nu sunt respectate prevederile Legii nr. 51/1995 pentru admiterea în profesia de avocat; folosirea unor denumiri specifice profesiei de avocat cu ocazia înființării unor entități denumite „barou” și unde a semnat atât în calitate de reprezentant al acestora cât și ca executant; de asemenea, folosirea site-ului www.U.N.B.R.info aflat în administrarea inculpatului B.V., ce conține înscrisuri în care sunt folosite fără drept denumirile de „Barou”, „Uniunea Națională a Barourilor din România”, „Cabinet Avocat”, „Avocat”, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 60 al.6 din Legea nr. 51/1995, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, cele două infracțiuni fiind comise în concurs ideal, prevăzute de ari. 33 lit. b) C. pen.

S-a arătat în propunerea de arestare că, folosindu-se de mijloacele frauduloase enumerate mai sus, inculpatul B.V. a indus în eroare mai multe persoane cărora le-a promis în mod mincinos că susținând examen la „Baroul av. V.B.” vor putea profesa ca avocați în condițiile Legii nr. 51/1995 și cu care a încheiat și contracte de colaborare, dintre care s-au constituit părți civile C.F.V.A. cu suma de 4.000 lei reprezentând daune materiale și 100.000 lei daune morale, L.R.M. cu suma de 3.500 lei reprezentând daune materiale, C.S. cu suma de 2.000 lei, reprezentând daune materiale.

S-a considerat de către parchet că în drept, faptele comise întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele inculpatului B.V.:

- de a fi emis împuternicirea avocațială din 01 ianuarie 2011 prin care s-a împuternicit să acorde asistență juridică în Dosarul nr. 504/180/2008 al Judecătoriei Bacău în contradictoriu cu Inspecția de Stat în Construcții Bacău, ca și factura din 01 ianuarie 2011 ambele înscrisuri având la antet, mențiuni false, respectiv „Uniunea Națională a Barourilor din România”, „Baroul Bacău - U.N.B.R.”, „Cabinet avocat drd. B.V.”, ștampila cu mențiuni false „Cabinet avocat Baroul Bacău - U.N.B.R.”, „Avocat drd. V.B.”;

- de a fi legalizat din 5 octombrie 2012 declarația lui F.S., precum și încheierile de atestare din 4 octombrie 2012, din 5 octombrie 2012, din 8 octombrie 2012, toate acestea purtând antet neadevărat „Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Bacău - cabinet avocat dr. B.V.” și ștampila „cabinet individual de avocat Baroul Bacău av. B.V.”;

- de a fi obținut 5 procuri speciale autentificate la notar din 20 septembrie 2012; din 30 august 2012; din 20 septembrie 2012; din 27 august 2012; din 24 august 2012, folosind legitimația de „avocat” în care în nume propriu și prin „Cabinet av. V.B.” este mandatat să obțină de la autoritățile statului: recuperarea taxei de poluare achitată la Ministerul Finanțelor Publice; recalcularea punctului de pensie și daune; înființarea și înregistrarea SC H.M.I.C. SRL;

- de a fi evidențiat activități exercitate fără drept în condica intitulată „Baroul Bacău - corespondență” completată de la pagina 1 la pagina 45;

- de a fi evidențiat activități exercitate fără drept în condica intitulată „2011 U.N.B.R. Baroul Bacău” - completată de la pagina 2 la pagina 98;

- de a fi evidențiat activități exercitate fără drept în condica intitulată „2012 U.N.B.R. Baroul Bacău” - completată de la pagina 3 la pagina 30, în care se face mențiunea că aceasta privește „Barou de mediere dr. av. B.V. str. Republicii”, în fapt așa cum rezultă din conținutul mențiunilor, s-a efectuat activitate de legalizare a unor înscrisuri (aproximativ alte 1.500 înregistrări, pentru care nu s-au putut efectua cercetări întrucât datele menționate sunt insuficiente), reprezintă forme de acordare a asistenței juridice și reprezentare juridică, asistare și reprezentare a persoanelor fizice sau juridice, apărare și reprezentare la instanțe judecătorești, prev. de art. 3 lit. b), d), e) din Legea nr. 51/1995, toate întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii, respectiv aceea de avocat, prev. de ari. 281 C. pen., cu referire la art. 26 și art. 113 din Legea nr. 51/1995, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Inculpatul B.V. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a infracțiunii prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, ambele cu aplic. art. 33 lit. b) C. pen., a infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a celei prev. de art. 281 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, modificată, toate aceste infracțiuni cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin rezoluția procurorului din 10 octombrie 2012, s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul B.V., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

La data de 08 mai 2013, prin ordonanța procurorului s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul B.V., respectiv reținerea acestuia, pentru o perioadă de 24 de ore, măsură ce expira la data de 09 mai 2013, ora 20:00.

Analizând propunerea de arestare a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, instanța de fond a constatat că aceasta este întemeiată.

A arătat că pentru luarea măsurii de prevenție a arestului preventiv a inculpatului, trebuie realizate cumulativ următoarele condiții:

a) să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului a rezultat existența unor probe și indicii temeinice, în sensul dispozițiilor procedurale, din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru este cercetat.

Curtea a menționat că, odată cu ratificarea Convenției Europene a Drepturilor Omului de către țara noastră, pe lângă condițiile cumulative prevăzute de dispozițiile procedurale pentru luarea măsurii arestului preventiv, s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 paragraful 1 lit. c) al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului dată în aplicarea acesteia.

Referitor la condiția conformității dreptului intern cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, Curtea a reținut că dispozițiile art. 143 alin. (3) C. proc. pen., „să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală” sunt echivalente cu cele din art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenție, respectiv „motive verosimile”.

În acest sens, Curtea a arătat că autoritățile sunt obligate să ofere un set minim de fapte și informații care să convingă instanța privind învinuirile care i se aduc inculpatului.

S-a considerat că probele administrate, aflate la dosarul cauzei pot convinge un observator obiectiv că inculpatul ar fi săvârșit faptele pentru care este cercetat, iar acestea pot întruni elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina acestuia.

Elocvente, sub aspectul adevăratelor dimensiuni ale faptelor pe care se presupune că le-a săvârșit inculpatul, au fost considerate activitățile acestuia de a introduce în circuitul civil înscrisuri cu conținut neadevărat, folosind denumiri și însemne specifice profesiei de avocat, fără a îndeplini condițiile prevăzute de lege, exercitând activități și acte specifice profesiei de avocat, neavând dobândită această calitate, reușind astfel să inducă în eroare părțile vătămate C.F.V.A. la 4 iunie 2012, L.R. la 30 august 2010, C.S. la 7 ianuarie 2012, cărora le-a creat un prejudiciu total de 9.500 lei, martorii B.P. la 14 mai 2012, P.C., T.D. la 12 aprilie 2012, M.B. la 20 iulie 2011, B.M. la 27 septembrie 2011, F.P. la 7 ianuarie 2012, C. (V.) C. la 31 martie 2012, C.A. la 30 iunie 2012.

b) să existe probe din care să rezulte vreunul dintre cazurile prevăzute de ari. 148 C. proc. pen.;

Instanța de fond a apreciat că din probele enumerate anterior rezultă că inculpatul se află în situația prevăzută de art. 148 alin. lit. c) și f) C. proc. pen., în sensul că există date că acesta pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni, dar și presupunerea că a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani închisoare și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret, real și actual pentru ordinea publică, fiind în interesul urmăririi penale arestarea preventivă a acesteia.

Este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, însă, în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea criteriilor ce justifică luarea măsurii detenției provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale, a judecării în stare de libertate.

Infracțiunile de înșelăciune prin calități neadevărate aduc atingere uneia din cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv încrederea și buna credință a persoanelor vătămate, iar asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora, mai ales atunci când sunt persoane cu studii superioare, cu funcții și poziții sociale și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecția statului.

Curtea a considerat că există date certe că inculpatul pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni, astfel încât să se poată reține ca temei al arestării acestuia lit. c) a articolului 148 C. proc. pen.

În acest sens, s-a reținut că în scopul inducerii în eroare și a altor persoane, respectiv a săvârșirii de noi infracțiuni de înșelăciune, inculpatul B.V. publică în mod repetat anunțuri în ziarul local „Deșteptarea”, precum și pe site-ul pe care îl administrează www.U.N.B.R..info, astfel:

- anunțul publicat în ziarul „Deșteptarea” în data de 8 noiembrie 2012, prin care „Baroul Bacău - U.N.B.R.” organizează în data de 10 decembrie 2012, examen de admitere pentru avocați stagiari și definitivi anunță publicul despre faptul că în jud. Bacău sunt înregistrate fiscal două barouri, respectiv „Baroul Bacău - U.N.B.R.” din str. Oituz, despre care afirmă în mod mincinos că este autorizat în baza Legii nr. 51/1995, în conformitate cu noul C. civ. și Baroul Bacău - A.F.J. (alte forme fără personalitate juridică) din str. Minai Viteazu, care „a rămas să funcționeze în baza Decretului nr. 281/1954 și Decretului nr. 90/1990, care sunt abrogate de 17 ani, prin Legea nr. 51/1995”. Cu alte cuvinte, inculpatul susține că Baroul Bacău - A.F.J. funcționează în afara legii, pentru ca imediat în alineatul următor al anunțului să clarifice din punctul lui de vedere, respectiv că celor două barouri li s-a recunoscut „egalitatea în drepturi de reprezentare juridică” de către Curtea Europeană, prin Decizia din 21 februarie 2012 publicată în M. Of. nr. 160 din 24 august 2012. Instanța a apreciat că este fără putință de tăgadă faptul că inculpatul amestecă noțiunile și termenii juridici, astfel încât cititorul (eventual persoana interesată), să nu aibă reprezentarea exactă cu privire la înșelăciunea pusă la cale de către acesta;

- anunțurile existente pe site-ul www.U.N.B.R.info la data de 3 aprilie 2013 cu privire la organizarea de către „Baroul Bacău - U.N.B.R.” de „sesiune de examen în data de 28 aprilie 2013”, dosarele pentru înscrierea eventualilor candidați urmând a fi depuse „la adresa baroului din Oituz nr. 33 în perioada 25 martie 2013 - 24 aprilie 2013”;

- la data de 10 aprilie 2013, pe același site www.U.N.B.R.info, inculpatul B.V. informează în legătură cu înscrierea de avocați străini din spațiul Uniunii Europene și țările cu tratat de aderare la CEDO. De asemenea, anunță că „U.N.B.R. dr. V.B. nu percepe taxe pentru recunoașterea licențelor și diplomelor avocaților străini”.

- la data de 25 aprilie 2013, pe același site, inculpatul, republică același text din data de 3 aprilie 2013, modificând doar datele pentru „sesiune de examen”, respectiv 28 mai 2013, iar depunerea dosarelor pentru perioada 25 aprilie - 25 mai 2013; de asemenea reiterează „sesiune de examen în data de 28 mai 2013 - exercitarea profesiei de avocat pe teritoriul Uniunii Europene” - U.N.B.R. - dr. av. V.B. înscrie avocați străini din spațiul Uniunii Europene - Baroul Bacău are un judecător, doctor în drept în comisa de examinare”.

Curtea a considerat că în cauză, ca temei al arestării mai poate fi reținută și lit. f) a art. 148, apreciind că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care se prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Datorită caracterului grav al faptelor de înșelăciune comise, prin însăși natura acestora, precum și a faptului că pedeapsa pentru infracțiunea de înșelăciune este mai mare de 4 ani, s-a considerat că impactul pe care l-ar avea asupra societății neluarea celor mai ferme măsuri de izolare a celor care comit astfel de fapte, ar fi unul negativ. Curtea a apreciat că s-ar induce în rândul societății temerea că organele judiciare nu acționează eficient împotriva unor persoane, care în mod conștient persistă în săvârșirea aceluiași tip de infracțiune, aducătoare de venituri facile.

S-a apreciat că pericolul social al faptelor concrete de înșelăciune comise de inculpat este de natură a afecta grav încrederea în însăși capacitatea justiției de a soluționa în mod obiectiv cauzele. Din modul în care inculpatul concepe și execută activitățile infracționale, rezultă că acesta discreditează atât legea cât și victimele infracțiunilor comise, dând dovadă de o perseverență și de o predispoziție deosebită în comiterea faptelor, animată și întreținută de hotărârea de a obține în mod ilicit venituri cât mai mari. Astfel, inculpatul a acționat o perioadă lungă de timp, fiind conștient că încalcă prevederile legale, însă a mizat pe lipsa de implicare și reacție a organelor statului, competente să aplice legea și să sancționeze asemenea fapte.

Prin prisma acestor argumente, instanța de fond a apreciat că judecarea inculpatului în stare de libertate ar conduce la încurajarea acestuia și a altora în comiterea de astfel de infracțiuni și scăderea drastică a încrederii opiniei publice în înfăptuirea actului de justiție.

Curtea a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, datorită caracterului grav al faptelor comise, pe fondul lipsei locurilor de muncă pentru tinerii absolvenți ai facultăților de drept, prin însăși natura acestora, precum și prin impactul pe care l-ar avea asupra societății și nu în ultimul rând asupra bunei derulări a anchetei.

Privarea de libertate a unei persoane nu se justifică decât în cazul în care indicii concrete dovedesc o veritabilă cerință de interes public, care să prevaleze, în ciuda prezumției de nevinovăție, asupra regulii respectării libertății individuale.

Or, din probele administrate în cauză, s-a apreciat că aceste indicii concrete există și dovedesc pe deplin necesitatea și oportunitatea luării măsurii arestării preventive a inculpatului pentru a se asigura un sentiment de securitate, prin reacția promptă a autorităților judiciare în asigurarea bunei înfăptuiri a justiției în cazul acestor infracțiuni grave, cum sunt faptele presupuse a fi comise de către inculpat.

Curtea a considerat că se impune cu necesitate privarea de libertate a inculpatului și ca o ripostă a autorităților pentru protejarea intereselor generale ale societății de consecințele dezastruoase ale sentimentului pe care îl generează neîncrederea în corectitudinea unor persoane ce-și arogă calități mincinoase, ce primează interesului personal al inculpatei care a înțeles să își asigure venituri în mod ilicit.

În acest sens este de menționat că, așa cum rezultă în mod neechivoc din probele administrate în cauză, inculpatul a acționat în mod conștient și deliberat, speculând orice situație ce-i crea premisa obținerii unui folos material, lăsând să se creadă că are calitatea de avocat, în acest sens folosind însemnele acestei profesii.

În aprecierea dimensiunii fenomenului infracțional ce formează obiect de cercetare în cauză, Curtea a considerat că nu are nici o relevanță împrejurarea că inculpatul anterior date începerii urmăririi penale în cauza pendinte, a mai fost cercetat pentru unele infracțiuni prev. de Legea nr. 51/1995, modificată, pentru care s-au dat soluții de netrimitere în judecată, din probatoriul administrat în cauză până în prezent instanța apreciind că rezultă fără dubiu pericolul concret pentru ordinea publică, incident prin lăsarea inculpatului în libertate.

Pentru considerentele expuse, Curtea a apreciat că pentru buna desfășurare a procesului penal, în scopul administrării tuturor probelor și pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele în vederea aflării adevărului, se impune luarea măsurii arestării preventive împotriva inculpatului, astfel că, în baza art. 1491 alin. (9) și (10) C. proc. pen. și a art. 148 alin. (1) lit. c) și f) C. proc. pen., a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o durată de câte 29 de zile, începând cu data de 09 mai 2013.

Împotriva acestei încheieri, prezent fiind la pronunțare, a declarat recurs, oral, inculpatul B.V.

În motivare s-au susținut, în esență, următoarele:

S-a invocat nelegalitatea măsurii reținerii sale de către parchet, fără a fi audiat în prezența unui apărător, cu încălcarea dispozițiilor art. 1371 C. proc. pen., considerând că acest aspect a atras nulitatea absolută a mandatul de arestare și a măsurii arestării preventive dispuse de către instanța de fond, întrucât măsura arestării preventive este subsecventă reținerii.

S-a mai invocat excepția autorității de lucru judecat constând în faptul că inculpatul a mai fost cercetat pentru fapte similare celor pentru care s-a solicitat arestarea sa preventivă, anume exercitarea fără drept a profesiei de avocat, iar soluțiile de neîncepere a urmăririi penale și, respectiv, de scoatere de sub urmărire penală au fost confirmate prin hotărârile pronunțate de către instanțele de judecată, consolidându-i-se astfel inculpatului calitatea de avocat.

De asemenea, s-a solicitat instanței de recurs să aibă în vedere că recurentul inculpat este mediator, inginer și avocat, cu studii universitare finalizate, fiind în curs de a-și finaliza doctoratul.

În consecință, s-a invocat faptul că recurentul inculpat nu prezintă pericol public concret pentru ordinea publică, astfel cum este acesta definit de prevederile art. 148 lit. f) C. proc. pen., acesta putând fi cercetat în stare de libertate și, potrivit jurisprudenței CEDO, în cazuri similare cu cel al inculpatului s-a stabilit că nu se impune o măsură atât de drastică ca cea a arestării preventive, astfel încât s-a solicitat înlocuirea acesteia cu una dintre măsurile prevăzute de art. 145 și art. 1451 C. proc. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând încheierea atacată în raport cu criticile formulate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că aceasta este temeinică și legală.

Potrivit art. 1491 C. proc. pen., dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., când se consideră că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea inculpatului, judecătorul dispune arestarea preventivă a acestuia, arătând temeiurile care justifică luarea acestei măsuri.

În speță, se apreciază că în mod corect a constatat prima instanță ca fiind întrunite cerințele art. 143 C. proc. pen., raportat la existența probelor sau indiciilor temeinice că s-au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, rezultate din analiza ansamblului probator existent la dosarul cauzei, astfel cum urmează:

Din probele administrate a rezultat că inculpatul B.V. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a infracțiunii prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, ambele cu aplic. art. 33 lit. b) C. pen., a infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a celei prev. de art. 281 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, toate aceste infracțiuni cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Sub aspectul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., se constată că există indicii temeinice că inculpatul B.V. a întocmit mai multe înscrisuri în numele entității pe care o reprezintă, prin care a atestat fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului.

De asemenea, se apreciază că înscrisurile întocmite și semnate de inculpatul B.V., prin care a atestat fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, în care a folosit fără drept denumirile de „Barou”, „Uniunea Națională a Barourilor din România”, „U.N.B.R.”, denumiri specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și a însemnelor specifice profesiei, respectiv ștampile, cunoscând că acestea nu emană de la o entitate autorizată și nu sunt respectate prevederile Legii nr. 51/1995 pentru admiterea în profesia de avocat, precum și însăși folosirea unor denumiri specifice profesiei de avocat cu ocazia înființării unor entități denumite „barou”, unde a semnat atât în calitate de reprezentant al acestora cât și ca executant și folosirea site-ului www.U.N.B.R.info aflat în administrarea inculpatului B.V., ce conține înscrisuri în care sunt folosite fără drept denumirile de „Barou”, „Uniunea Națională a Barourilor din România”, „Cabinet Avocat”, „Avocat” întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de ari.60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, modificată, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, cele două infracțiuni fiind comise în concurs ideal, prev. de art. 33 lit. b) C. pen.

Instanța de recurs mai constată că există suspiciuni rezonabile în sensul că, folosindu-se de mijloacele frauduloase enumerate mai sus, inculpatul B.V. a indus în eroare mai multe persoane cărora le-a promis în mod mincinos că, susținând examen la „Baroul av. V.B.”, vor putea profesa ca avocați în condițiile Legii nr. 51/1995. în acest sens, s-au constituit părți civile C.F.V.A. cu suma de 4.000 lei reprezentând daune materiale și 100.000 lei daune morale, L.R.M. cu suma de 3.500 lei reprezentând daune materiale și C.S. cu suma de 2.000 lei, reprezentând daune materiale, existând astfel indicii pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

De asemenea, s-a reținut că inculpatul B.V. a emis împuternicirea avocațială din 01 ianuarie 2011, prin care s-a împuternicit să acorde asistență juridică în Dosarul nr. 504/180/2008 al Judecătoriei Bacău în contradictoriu cu Inspecția de Stat în Construcții Bacău și factura din 01 ianuarie 2011, ambele înscrisuri având în antet mențiuni false, respectiv „Uniunea Națională a Barourilor din România”, „Baroul Bacău - U.N.B.R.”, „Cabinet avocat drd. B.V.”, ștampila cu mențiuni false „Cabinet avocat Baroul Bacău - U.N.B.R.”, „Avocat drd. V.B.”; a legalizat, din 5 octombrie 2012, declarația lui F.S. și a emis încheierile de atestare din 4 octombrie 2012, din 5 octombrie 2012 și din 8 octombrie 2012, toate purtând antet neadevărat „Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Bacău - cabinet avocat dr. B.V.” și ștampila „cabinet individual de avocat Baroul Bacău av. B.V.”; a obținut 5 procuri speciale autentificate la notar din 20 septembrie 2012, 510 din 30 august 2012, din 20 septembrie 2012, din 27 august 2012 și din 24 august 2012, folosind legitimația de „avocat” în care, în nume propriu și prin „Cabinet av. V.B.” este mandatat să obțină de la autoritățile statului recuperarea taxei de poluare achitată la Ministerul Finanțelor Publice, recalcularea punctului de pensie și daune, înființarea și înregistrarea SC H.M.I.C. SRL; a evidențiat activități exercitate fără drept în condica intitulată „Baroul Bacău - corespondență” completată de la pagina 1 la pagina 45; a evidențiat activități exercitate fără drept în condica intitulată „2011 U.N.B.R. Baroul Bacău” - completată de la pagina 2 la pagina 98; a evidențiat activități exercitate fără drept în condica intitulată „2012 U.N.B.R. Baroul Bacău” - completată de la pagina 3 la pagina 30, în care se face mențiunea că aceasta privește „Barou de mediere dr. av. B.V. str. Republicii, toate aceste activități constituind forme de acordare a asistenței juridice și reprezentare juridică, asistare și reprezentare a persoanelor fizice sau juridice, apărare și reprezentare la instanțe judecătorești, prev. de art. 3 lit. b), d) și e) din Legea nr. 51/1995, existând indicii pentru săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii, respectiv aceea de avocat, prev. de ari. 281 C. pen., cu referire la art. 26 și art. 113 din Legea nr. 51/1995, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Astfel, se apreciază că în mod judicios a considerat instanța de fond că în cauză există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală. în acord cu instanța de fond, analizând condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte reține că este îndeplinită condiția referitoare la sancțiune, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. fiind închisoarea mai mare de 4 ani.

În continuare, analizând îndeplinirea celei de a doua condiții prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte constată că, față de starea de fapt prezentată, în mod corect a apreciat prima instanță că în cauza dedusă judecății există probe că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Pericolul pentru ordinea publică trebuie apreciat în această situație nu doar prin raportare la gravitatea concretă a faptelor săvârșite, ci și prin prisma consecințelor produse asupra reputației sistemului judiciar.

Faptele de inducere în eroare prejudiciază nu doar părțile vătămate care au suferit prejudicii materiale, dar contribuie la proliferarea activităților de exercitare fără drept a profesiei de avocat prin atragerea și a altor persoane în astfel de activități, urmând ca în viitor să se aducă atingere drepturilor altor persoane ce vor apela, în necunoștință de cauză, la serviciile unor astfel de „avocați”.

Analizând pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului în raport de toate circumstanțele și împrejurările privitoare la faptele reținute în sarcina inculpatului, cât și de circumstanțele personale și atitudinea adoptată de acesta în cursul cercetărilor, instanța consideră că în privința inculpatului B.V., condițiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt îndeplinite, justificând luarea măsurii arestării preventive.

Având în vedere cele anterior menționate precum și riscul ca inculpatul să continue activitatea infracțională, instanța apreciază că măsura preventivă a arestării este proporțională cu scopul urmărit, anume prevenirea săvârșirii altor infracțiuni, precum și protejarea drepturilor și libertăților altor persoane.

Se constată că, pe de o parte, nelegalitatea măsurii reținerii inculpatului de către parchet nu poate fi analizată în cadrul recursului formulat de inculpat împotriva încheierii prin care s-a admis propunerea de arestare preventivă, ci pe calea procedurală prevăzută de dispozițiile art. 1401 raportat la dispozițiile art. 278 alin. (1) și (2) C. proc. pen., iar pe de altă parte, măsura reținerii este o măsură distinctă, independentă de cea a arestării preventive, astfel că posibila nelegalitate ce ar afecta reținerea inculpatului nu poate avea ca efect nevalabilitatea măsurii arestării preventive, dispusă de către instanță cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în vigoare.

Nici susținerea privind pretinsa incidență a autorității de lucru judecat cu privire la infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii nu poate fi avută în vedere de către instanță.

În concepția' și interpretarea actualului C. proc. pen., autoritatea de lucru judecat vizează hotărârile judecătorești definitive, pronunțate în cauze în care sesizarea instanței se face prin rechizitoriu, conform art. 262 alin. (1) pct. l lit. a), b) și art. 264 C. proc. pen., ori prin plângerea persoanei interesate, în cazul special, prevăzut de art. 2781 alin. (9) C. proc. pen.

Este unanim recunoscut - pe cale doctrinară si jurisprudențială, deoarece nu există o reglementare expresă în acest sens - că nu au autoritate de lucru judecat soluțiile pronunțate în cursul urmăririi penale, respectiv ordonanțele și rezoluțiile procurorului, emise în baza art. 242-248 C. proc. pen. (încetarea urmăririi penale) și art. 249-2491 C. proc. pen. (scoaterea de sub urmărire penală).

De aceea, eventuale soluții pronunțate de parchet în cazul unor fapte asemănătoare comise de inculpat nu pot constitui soluții ce intră sub autoritatea lucrului judecat care să poată avea vreo înrâurire în cauză.

În consecință, în acest moment procesual se apreciază ca fiind corect raționamentul instanței de fond, în sensul că luarea în considerare a unui interes public, ce se impune a fi protejat precumpănitor, primează ocrotirii interesului privat al inculpaților și, de aceea, este oportună luarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte a analizat posibilitatea instituirii față de inculpat a unei măsuri preventive mai puțin restrictive, însă în raport cu datele cauzei a apreciat că lăsarea inculpatului în libertate, în această fază incipientă a procedurilor, nu ar putea fi circumscrisă unor garanții reale care să asigure atât prezența inculpatului la proces în fața autorităților cât și desfășurarea optimă a anchetei.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva Încheierii nr. 19 din 9 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și familie, în Dosarul nr. 371/32/2013.

Va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva Încheierii nr. 19 din 9 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și familie, în Dosarul nr. 371/32/2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 17 mai 2013.