Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 505/2014

Ședința publică de la 5 februarie 2014

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Cadrul procesual.

Curtea de Apel Cluj a fost sesizată cu soluționarea excepției de nelegalitate a Protocolului pentru furnizarea datelor privitoare la asigurați P 5282/2007 și nr. 95896/2007 încheiat între C.N.A.S. și A.N.A.F. și a Actului Adițional nr. 1 la Protocolul nr. 181797/2009 și nr. 801320/2009 și excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 617/2007 al C.N.A.S. pentru aprobarea normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv de asigurat fără plata contribuțiilor, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate F.N.U.A.S.S.

Excepțiile de nelegalitate au fost invocate de reclamanta B.S.V. în cadrul Dosarului nr. 7293/117/2012 aflat pe rolul Tribunalului Cluj, ce are ca obiect cererea formulată în contradictoriu cu pârâții C.A.S. a Județului Cluj, C.N.A.S., F.N.U.A.S.S. și Ministerul Sănătății prin care a solicitat anularea deciziei din 20 aprilie 2012 a C.A.S. Cluj.

În ce privește Protocolul privind furnizarea datelor P 5282/2007 și 95896/2007 încheiat între C.N.A.S. și A.N.A.F., reclamanta a susținut că art. 4 alin. (1) din protocol și art. II din Actul Adițional prin care a fost modificat art. 4 sunt nelegale în considerarea art. 4, art. 5 și art. 12 din Legea nr. 677/2001 privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, dispoziții care sunt obligatorii pentru toți operatorii de date cu caracter personal, inclusiv pentru instituțiile publice care prelucrează date personale în scop economico-financiar și administrativ. Protocolul este nelegal și pentru că permite prelucrarea unor date personale fără consimțământul expres și neechivoc al persoanei vătămate și încalcă, în același timp, obligația operatorului de informare a persoanei vizate atunci când se intenționează dezvăluirea datelor colectate către terți.

Referitor la excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 617/2007, susține reclamanta că art. 35 din ordin încalcă dispozițiile Legii nr. 95/2006 avute în vedere la emiterea acestuia.

Pârâtele C.A.S. a județului Cluj și C.N.A.S. au formulat întâmpinări, solicitând respingerea excepțiilor de nelegalitate.

Pârâta A.N.A.F., citată în calitate de emitent al actelor atacate, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității excepțiilor de nelegalitate. Excepția lipsei calității procesuale pasive a fost respinsă de Curtea de Apel Cluj prin încheierea de ședință din 27 februarie 2013, reținându-se că, la emiterea actelor criticate, a participat și această pârâtă.

2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 195 din 13 martie 2013 a Curții de Apel Cluj a fost admisă excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a Protocolului pentru furnizarea datelor privitoare la asigurați P 5282/2007 și nr. 95896/2007 încheiat între C.N.A.S. și A.N.A.F. și a Actului Adițional nr. 1 la Protocolul nr. 181797/2009 și nr. 801320/2009, invocată de A.N.A.F., respingându-se, în consecință, excepția de nelegalitate.

A fost respinsă excepția inadmisibilității referitoare la excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 617/2007, invocată de A.N.A.F.

A fost respinsă excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 617/2007 invocată de reclamanta B.S.V.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că Protocolul P 5282/2007 și nr. 95896/2007 încheiat de C.N.A.S. și A.N.A.F. și Actul Adițional nr. 1 la Protocolul nr. 181797/2009 și nr. 801320/2009 nu reprezintă acte administrative în sensul dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004. Astfel, cele două autorități publice implicate în semnarea actelor au stabilit modul de furnizare a unor informații referitoare la persoanele ce realizează venituri în urma cărora se vor emite acte administrative cu caracter fiscal ce se circumscriu sferei actelor administrative. Prin intermediul Protocolului contestat de reclamantă, au fost luate măsurile necesare emiterii în viitor a unor acte administrative fără ca prin aceasta să dobândească calitate de act administrativ.

Excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 617/2007, pe motiv că privește un act administrativ cu caracter normativ, a fost respinsă, avându-se în vedere practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul că pot face obiectul excepției de nelegalitate atât actele administrative cu caracter individual, cât și cele cu caracter normativ.

În ceea ce privește fondul excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 617/2007, Curtea de apel a reținut, referitor la susținerea reclamantei în sensul că art. 35 din ordin ar încălca dispozițiile Legii nr. 95/2006, că art. 216 din această lege permite C.N.A.S. să realizeze măsurile de executare silită a sumelor datorate de către contribuabili, executarea silită neputându-se realiza decât în baza unui titlu executoriu.

În ce privește competența C.N.A.S. de a emite titlul de creanță, devenit ulterior titlu executoriu, Curtea a reținut dispozițiile art. 25 C. proc. fisc., conform cărora:

„(1) În raporturile de drept material fiscal, creditorii sunt persoanele titulare ale unor drepturi de creanță fiscală prevăzute la art. 21, iar debitorii sunt acele persoane care, potrivit legii, au obligația corelativă de plată a acestor drepturi.”

și ale art. 32 alin. (1) și alin. (2) din același act normativ, potrivit cărora:

„(1) Organele fiscale au competență generală privind administrarea creanțelor fiscale, exercitarea controlului și emiterea normelor de aplicare a prevederilor legale în materie fiscală.

(2) În cazul impozitului pe venit și al contribuțiilor sociale, prin hotărâre a Guvernului se poate stabili altă competență specială de administrare.”

Astfel, a apreciat că aceste dispoziții permit ca unele creanțe, determinate prin legi speciale, să fie administrate și de către alte instituții publice decât A.N.A.F., autorități ce pot fi autorizate să realizeze toate măsurile administrative ce se impun pentru a asigura realizarea creanțelor, cum sunt identificarea debitorilor, emiterea titlurilor de creanță și executarea titlurilor executorii.

3. Recursul declarat în cauză

Împotriva soluției pronunțate de Curtea de Apel Cluj, reclamanta B.S.V. a formulat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 7 și pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ., criticând-o ca fiind parțial nelegală și netemeinică, solicitând admiterea recursului și a) modificarea sentinței în sensul respingerii inadmisibilității excepției de nelegalitate formulate împotriva Protocolului privind furnizarea datelor referitoare la asigurați nr. P 5282/2007 și 95896/2007 și a Actului Adițional nr. 1 la Protocolul încheiat între C.N.A.S. și A.N.A.F. înregistrat sub nr. 181797/2009 și nr. 801320/2009 și, pe cale de consecință, admiterea excepției de nelegalitate cu privire la aceste acte, și b) admiterea excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 617/2007 a C.N.A.S. pentru aprobarea normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv de asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate F.N.U.A.S.S.

Arată recurenta, în ce privește admiterea excepției inadmisibilității excepției de nelegalitate a Protocolului, că a solicitat constatarea nelegalității art. 35 din Ordinul nr. 617/2007, act susceptibil de a face obiectul excepției de nelegalitate, iar, în cazul în care instanța ar fi constatat nelegalitatea acestuia, aceasta s-ar fi răsfrânt asupra Protocolului și asupra Actului adițional nr. 1 la Protocol, acte subsecvente Ordinului nr. 617/2007, astfel că, în mod nelegal, a fost admisă excepția inadmisibilității.

Referitor la excepția de nelegalitate a art. 35 din ordinul menționat, această dispoziție legală încalcă acte normative cu forță juridică superioară, respectiv art. 5 și art. 12 din Legea nr. 677/2001 privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor, în ceea ce privește scopul prelucrării datelor, modul colectării, consimțământul persoanei vizate și informarea acesteia. Scopul determinat, prevăzut de art. 4 din lege, este încălcat de art. 35 din Ordinul 617/2007, datele personale prelucrate de A.N.A.F. fiind furnizate altui operator de date, C.N.A.S., pentru un alt scop decât cel pentru care au fost colectate, determinarea obligațiilor de plată a persoanelor vizate la F.N.U.A.S.S.

Susține recurenta că textul legal atacat este nelegal și datorită faptului că permite prelucrarea datelor personale, fără consimțământul expres și neechivoc al persoanei vizate, pentru că persoanele vizate de art. 35 și-au dat acordul expres cu privire la prelucrarea veniturilor realizate doar în fața autorității fiscale și doar pentru determinarea obligațiilor fiscale către A.N.A.F. Prin acest articol se încalcă și obligația operatorului de informare a persoanei vizate, atunci când se intenționează dezvăluirea datelor colectate către terți. Dreptul persoanelor la protecția datelor cu caracter personal este un drept fundamental, consacrat prin acte normative comunitare și internaționale, respectiv art. 16 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Continuă recurenta că, din analiza actelor normative în materie, art. 256 alin. (2) și art. 261 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și art. 2 alin. (3) și art. 5 din H.G. nr. 972/2006 privind aprobarea Statutului C.N.A.S., rezultă că atribuțiile caselor de asigurări în legătură cu contribuțiile pentru asigurări sociale sunt limitate la colectarea acestora și la aplicarea măsurilor de executare silită în cazul neachitării la termen. Atât colectarea creanțelor, cât și executarea silită a acestora, presupun existența unei creanțe prestabilite de către un organ competent potrivit legii, nicio prevedere a Legii nr. 95/2006 neinstituind în mod expres dreptul caselor de asigurări de a emite decizii de impunere din oficiu, în lipsa declaraților de venituri, procedura prevăzută la art. 83 alin. (4) C. proc. fisc. nefiind aplicabilă în lipsa unei trimiteri exprese.

4. Apărările formulate în fața instanței de recurs

Intimata-pârâtă C.N.A.S. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Decizia instanței de recurs

1. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În ce privește motivul de recurs referitor la respingerea ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate a Protocolului privind furnizarea datelor referitoare la asigurați nr. P 5282/2007 și 95896/2007 și a Actului Adițional nr. 1 la Protocolul încheiat între C.N.A.S. și A.N.A.F. înregistrat sub nr. 181797/2009 și nr. 801320/2009, Înalta Curte reține că, din cuprinsul acestui act, rezultă că a fost încheiat în temeiul art. 61 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, art. 4 din H.G. nr. 495/2007 și art. 315 din Legea nr. 95/2006.

Conform art. 61 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, autoritățile publice, instituțiile publice sau de interes public sunt obligate să colaboreze în realizarea scopului prezentului cod.

Dispozițiile art. 315 din Legea nr. 95/2006 prevăd faptul că datele necesare pentru stabilirea calității de asigurat vor fi transmise, în mod gratuit caselor de asigurări de sănătate de către autoritățile, instituțiile publice și alte instituții, pe baza de protocol, iar dispozițiile art. 4 din H.G. nr. 495/2007 enumeră atribuțiile A.N.A.F.

Înalta Curte are în vedere faptul că, în general, se recunoaște posibilitatea emiterii actului administrativ unilateral în comun de mai multe autorități publice, însă în această situație este vorba de o manifestare de voință concordantă exprimată în vederea executării ori a organizării executării legii și nu de un acord de voință cu scopul de a da naștere, a modifica și stinge drepturi și obligații.

În speță, protocolul și actul adițional reprezintă un acord de voință prin care cele două instituții, în îndeplinirea obligației legale de colaborare, stabilesc conținutul obligației și dreptului corelativ de furnizare a datelor sus menționate. Manifestarea lor de voință nu este în sensul emiterii unei manifestări de voință concordante, prin care să se asigure executarea prevederilor art. 315 din Legea nr. 95/2006, ci are în vedere, pe de o parte, îndeplinirea obligației de furnizare a datelor respective pentru realizarea obligației de colaborare impuse în sarcina sa, pentru A.N.A.F., iar, pe de altă parte, pentru C.N.A.S., realizarea dreptului de a primi datele sus menționate, în acest sens fiind prevederile art. 3, art. 4, art. 5, art. 6, art. 7, art. 8, art. 9 din acest protocol.

Înalta Curte reține că sintagma „stabilirea calității de asigurat” nu trebuie interpretată în sens restrâns, ci, așa cum rezultă din art. 211 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, calitatea de asigurat implică în general dovada plății contribuției la fond în condițiile legii. Or, verificarea acestei dovezi nu se poate restrânge doar la verificarea unei plăți voluntare a persoanei în cauză, ci și la verificarea veniturilor, stabilirea și plata silită a acestei contribuții la fond. Pentru a ajunge la acest final este necesar ca C.N.A.S. să dețină date cu privire la veniturile persoanelor respective, pentru a putea verifica aceste aspecte și, dacă este cazul, pentru a emite titlul executoriu care este în același timp și titlu de creanță, astfel că furnizarea acestor date este în perfectă concordanță cu dispozițiile art. 315 din Legea nr. 95/2006 și cu prevederile art. 211 alin. (1) din același act normativ.

Protocolul încheiat în baza colaborării celor două autorități publice nu are calitatea de act administrativ în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, nefiind capabil prin el însuși să producă efecte juridice directe, ci este o operațiune administrativă premergătoare întocmirii unui act administrativ, întrucât simpla furnizare de date cu privire la persoanele care fac parte din diferite categorii ce realizează venituri, luată separat nu este capabilă să dea naștere, să modifice sau să stingă raporturi juridice.

Înalta Curte constată că prevederile O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. cuprind, în Secțiunea a V-a, Colaborarea dintre autoritățile publice, art. 60-art. 62, existența și utilizarea protocolului ca formă juridică privind schimbul de informații, iar titlul de creanță, potrivit art. 35 alin. (1) și alin. (2) din Ordinul președintelui C.N.A.S. nr. 617/2007 îl constituie deciziile emise de C.A.S. în baza veniturilor declarate la Administrația Finanțelor Publice.

În conformitate cu prevederile art. 5-art. 11 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, protocoalele nu se publică, fiind acte interne de colaborare între două instituții, A.N.A.F. și C.N.A.S.

Astfel, este evident că protocolul în discuție nu are caracter de act administrativ ce poate face obiectul excepției de nelegalitate, ci este un act intern al celor două instituții având ca obiect un schimb de informații între cele două autorități, fiind corectă soluția instanței de fond.

În ce privește motivul de recurs privind respingerea excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 617/2007, Înalta Curte reține că acest ordin, emis în temeiul unor prevederi expres menționate din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății [art. 211 alin. (3), art. 213 alin. (3) și alin. (4), art. 216, art. 256-art. 260 ș.a.] și din Statutul C.N.A.S., aprobat prin H.G. nr. 972/2006 [art. 7, art. 17 alin. (5) și art. 18 pct. 36], are ca obiect aprobarea normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate F.N.U.A.S.S.

Soluția adoptată de judecătorul fondului reflectă aplicarea corectă a principiului ierarhiei forței juridice a actelor normative, art. 35 din Normele metodologice neadăugând la lege și necontravenind sensului și spiritului actelor normative cu forță juridică superioară în aplicarea cărora a fost adoptat.

Potrivit art. 216 din Legea nr. 95/2006, în cazul neachitării la termen, conform legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de A.N.A.F., C.N.A.S., prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicat.

Astfel, norma legală cuprinsă în art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la dispozițiile cuprinse în C. proc. fisc. atunci când menționează atribuțiile execuționale ale C.N.A.S.

Împrejurarea că dispozițiile cuprinse în art. 35 al Normelor metodologice stipulează și posibilitatea emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al C.N.A.S. nu reprezintă o nelegală adăugare la textul legii sus-arătat care să contravină prevederilor cuprinse în C. proc. fisc., în condițiile în care, potrivit art. 141 din acest cod, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis, potrivit prevederilor C. proc. fisc., de către organul de executare competent, care, în cazul dat, este chiar C.N.A.S.

Interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce, așadar, la concluzia că prevederile art. 35 din Ordinul președintelui C.N.A.S. nr. 617/2006 nu depășesc cadrul legal stabilit prin Legea nr. 95/2006, în executarea căruia a fost esențialmente emis, și nu contravin legii, în condițiile în care, strict cu privire la obligațiile de plată către F.N.U.A.S.S., în cadrul competențelor atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silită, sunt incluse și cele de emitere a titlurilor executorii, în condițiile și cu respectarea prevederilor cuprinse în O.G. nr. 92/2003.

O astfel de interpretare apare ca fiind și rațională în condițiile în care gestionarea F.N.U.A.S.S., ca fond special ce se constituie din contribuția pentru asigurări de sănătate datorată, se realizează prin C.N.A.S. ca și prin casele de asigurări expres indicate, ceea ce demonstrează că aceste autorități se află direct și nemijlocit în posesia datelor necesare referitoare la cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate pentru a putea emite, prealabil executării silite propriu-zise, titlul executoriu, cu respectarea prevederilor art. 141 C. proc. fisc.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, instanța de fond pronunțând o hotărâre temeinică și legală.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru toate aceste considerente, constatând că nu sunt motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.S.V. împotriva sentinței civile nr. 195 din 13 martie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 februarie 2014.