Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal la data de 22 august 2013, astfel cum a fost modificată, reclamanta N.A.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună:
(i) anularea tuturor actelor administrative prin care s-a dispus respingerea cererii sale de înscriere la concursul pentru ocuparea funcției publice de execuție vacante de consilier gradul profesional principal (traducător engleză principal) organizat de autoritatea pârâtă în zilele de 22 și 23 mai 2013, respectiv, răspunsul comisiei de organizare a concursului afișat la data de 16 mai 2013 și procesul-verbal din data de 17 mai 2013 al comisiei de soluționare a contestației;
(ii) obligarea pârâtului să-i admită cererea de înscriere la concurs;
(iii) obligarea pârâtului la plata sumei de 20.000 RON reprezentând daune morale.
În motivarea cererii, reclamanta a invocat nerespectarea dispozițiilor art. 3 lit. l) din H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, prin refuzul de a lua în considerare ca vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice a perioadei în care a desfășurat activitatea de traducător autorizat în limbile engleză, franceză și spaniolă.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 234 din 10 decembrie 2013, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență, următoarele:
Acțiunea vizează anularea unui concurs și, respectiv, a actelor administrative aferente, organizat în temeiul H.G. nr. 611/2008, emisă în aplicarea art. VII alin. (1) lit. a) din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Verificarea legalității concursului de ocupare a funcției publice se subsumează noțiunii de raport de serviciu al funcționarului public, iar, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat prin art. IV din Legea nr. 2/2013, competența materială de a soluționa litigiul în primă instanță revine secțiilor de contencios administrativ ale tribunalelor competente teritorial.
2.2. Investit cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 491 din 29 ianuarie 2014, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
Pentru a se pronunța în acest sens, tribunalul a reținut, în special, următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ a tribunalului, cu excepția situațiilor în care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.
Prezenta cauză nu are însă, ca obiect un raport de serviciu al funcționarului public, atât timp cât un astfel de raport nu putea fi stabilit decât în situația în care reclamanta ar fi devenit funcționar public în urma concursului organizat de autoritatea pârâtă.
Chiar dacă H.G. nr. 611/2008 reglementează organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, aceasta nu înseamnă că toate litigiile izvorâte din aplicarea acestui act normativ sunt de competența tribunalelor ca instanță de contencios administrativ, contrar dispozițiilor exprese ale art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia competenței instanței de contencios administrativ.
De altfel, prin neinvocarea excepției de necompetență materială în condițiilor art. 130 alin. (2) din noul C. proc. civ., adică la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, Curtea de Apel Brașov a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu, nefiind posibilă, în sistemul noului C. proc. civ., invocarea de către instanță a excepției de necompetență materială ulterior închiderii dezbaterilor, cu ocazia repunerii cauzei pe rol.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva conflictului negativ de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., a pronunțat regulatorul de competență stabilind competența soluționării acestei cereri în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:
Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de anularea actelor administrative prin care s-a dispus respingerea cererii reclamantei de participare la concursul organizat pentru ocuparea unei funcții publice de execuție, obligarea autorității pârâte la admiterea cererii de înscriere la concurs și la plata de daune morale pentru prejudiciul cauzat.
Raportat la dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, este vorba de un litigiu privind acte administrative emise de o autoritate publică centrală, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În ceea ce privește instanța de contencios administrativ competentă din punct de vedere material, în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că aceasta este reprezentată de secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, aplicabil în cauză fiind criteriul poziționării autorității emitente în sistemul autorităților publice.
Normele de competență derogatorii instituite prin art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, astfel cum a fost modificat prin art. IV din Legea nr. 2/2013, nu sunt incidente în cauză, întrucât litigiul nu are ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, atât timp cât reclamanta nu are calitatea de funcționar public.
Un argument în plus pentru stabilirea competenței de soluționare a prezentei cauze în favoarea secției de contencios administrativ a curții de apel este reprezentat de dispozițiile art. 130 alin. (2) din noul C. proc. civ. conform cărora, necompetența materială poate fi invocată de părți ori de către judecător doar în fața primei instanțe, până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.
Cum în cauză condițiile instituite de aceste dispoziții legale nu au fost respectate, Curtea de Apel Brașov procedând la invocarea excepției de necompetență materială ulterior închiderii dezbaterilor, cu ocazia repunerii cauzei pe rol, competența materială de soluționare a cauzei a fost câștigată în mod definitiv de instanța pe rolul căreia a fost introdusă cererea, respectiv Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.
În consecință, în raport de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte a stabilit competența de soluționare a litigiului în favoarea Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta N.A.P. și pârâtul Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2014.