Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1998/2014

Ședința de Ia 29 aprilie 2014 Camera de Consiliu

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Dragomirești, petenta SC L.G.I. SRL a formulat, în contradictoriu cu intimatul I.T.M. Constanța, plângere împotriva procesului-verbal de contravenție nr. PV1. din 7 noiembrie 2013 emis de intimat.

Prin sentința nr. 1452 din 19 decembrie 2013, Judecătoria Dragomirești a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, reținând că locul săvârșirii faptei sancționate prin procesul-verbal de contravenție contestat este localitatea Constanța.

Judecătoria Constanța, prin sentința nr. 1934 din 25 februarie 2014, reținând că fapta contravențională sancționată constă în neîndeplinirea de către petent a obligației legale prevăzute în sarcina sa de dispozițiile art. 13 lit. m) din Legea nr. 319/2006 și că, prin urmare, fapta este una omisivă, săvârșită de petentă la locul de domiciliu, care este comuna B.V., jud. Maramureș, a declinat competența de judecată în favoarea Judecătoriei Dragomirești.

Constatându-se ivirea conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 135 din C. proc. civ.

Verificând cauza, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în speță, în raport cu dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care prevăd drept criteriu pentru stabilirea competenței teritoriale de soluționare a plângerii contravenționale locul săvârșirii faptei, competența revine Judecătoriei Dragomirești.

Astfel, obiectul acțiunii în cauză îl constituie plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție nr. PV1. din 7 noiembrie 2013 emis de autoritatea intimată, prin care petenta a fost sancționată pentru neîndeplinirea obligațiilor legale prevăzute în sarcina sa de dispozițiile art. 13 lit. m) din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.

Conform acestor dispoziții legale, „În vederea asigurării condițiilor de securitate și sănătate în muncă și pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligații: (...) să prezinte documentele și să dea relațiile solicitate de inspectorii de muncă în timpul controlului sau al efectuării cercetării evenimentelor".

Așa cum rezultă din textul legal citat, contravenția sancționată în cazul în discuție constă în omisiunea de a prezenta documentele și a da relațiile solicitate de inspectorii de muncă, locul săvârșirii acesteia, în raport cu specificul materiei reglementate, fiind cel al sediului angajatorului.

Legea nr. 319/2006 nu conține o normă derogativă de competență a judecării plângerilor contravenționale ci, dimpotrivă, prin art. 43 alin. (1), face trimitere în mod expres la dispozițiile O.G. nr. 2/2001.

Prin urmare, având în vedere că locul săvârșirii faptei omisive este sediul societății comerciale petente, subiect al obligației de a prezenta documentele și a da relațiile solicitate de inspectorii de muncă, prevăzută de art. 13 lit. m) din Legea nr. 319/2006, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Dragomirești, în a cărei rază teritorială se află sediul petentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta SC L.G.I. SRL, în contradictoriu cu intimatul I.T.M. Constanța, în favoarea Judecătoriei Dragomirești.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2014.