Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul litigiului
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea, reclamanții SC L.T. SRL Mahmudia, prin administrator special P.A.G. și P.G.A., în nume personal, au solicitat obligarea Direcției Generale a Finanțelor Publice Tulcea la plata sumei de 5.203.761,27 RON cu titlu de despăgubiri, din care suma de 3.880.594,67 RON, datorată societății reclamante reprezintă: 469.093 RON - profitul net nerealizat în anul 2012 ca urmare a nerealizării obiectului de activitate, 376.510 RON - datorii restante față de bancă, 2.510.387 RON - prejudiciu prin învestirea B.O. de către bancă cu formula executorie, 524.604,67 RON - prin înscriere la masa credală a Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, iar suma de 303.012,94 Euro (1.323.166,60 echivalentul RON/1 EURO = 4,3667 RON 5 februarie 2013 )reprezintă obligația de plată a reclamantului devenită scadentă către C.E.B. SA, în temeiul Contractului de credit nr. X/717868.
În motivare, reclamanții au susținut că plata cu întârziere de către ANAF Tulcea a sumei de bani reprezentând TVA de rambursat la termenul defipt de art. 70 C. proc. fisc. reprezintă cauza determinantă și de neînlăturat a prejudiciului.
S-a mai arătat, în continuare, că prin Convenția de finanțare încheiată la data de 25 februarie 2009 cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurala și Pescuit, reclamanta a dobândit accesul la o finanțare nerambursabilă din partea autorității contractante în vederea edificării și exploatării proiectului Construirea pensiunii turistice L., având 10 camere la un grad de confort de 4 stele, în localitatea Mahmudia, județul Tulcea, în cuantum de maxim 730.900 RON, echivalentul a maxim 200.000 Euro.
Au mai precizat reclamanții că pentru asigurarea finanțării diferenței de costuri, societatea a contractat un împrumut bancar de la BRD, în temeiul Contractului de credit nr. 7 din 13 mai 2010 (pentru suma de 1.300.000 RON), respectiv în temeiul Contractului de credit cu nr. 8 (pentru suma de 200.000 RON), la care s-a adăugat aportul de numerar al celor doi soți: P.G.A., administrator al societății L.T. SRL - cu un împrumut acordat acesteia în cuantum de 1.239.914 RON și P.N., asociat unic, cu sume împrumutate societății în cuantum de 154.700 RON, sume obținute prin contractarea unui împrumut de la Banca C.E.B.
S-a mai învederat că, potrivit regulilor generale de finanțare europeană a proiectelor, societatea a angajat, prin procedura de achiziție publică, un antreprenor general pentru edificarea pensiunii, ale cărui servicii au fost contractate în temeiul Contractului de antrepriză generală nr. 5 din 23 iunie 2009 pentru suma de 1.941.999,95 RON și, întrucât nici Uniunea Europeană și nici banca nu au asigurat finanțarea plătii TVA-ului pretins la plata de partenerii contractuali, s-a suportat din fonduri proprii plata TVA-ului de 19%, reușind achitarea de toate obligațiile uzând de dreptul de a cere rambursarea TVA-ului chiar dacă, pe parcursul derulării proiectului, au apărut și situații neprevăzute cum ar fi creșterea ilegală a TVA-ului, costurile suplimentare cu executarea lucrărilor de fundație, pierderea la cursul valutar.
Reclamanții precizează că nerespectarea culpabilă a angajamentelor de plată la termenele cert stabilite prin lege a soldului negativ de TVA din partea ANAF Tulcea se constituie în cauză exclusivă, determinantă și de neînlăturat în generarea prejudiciului reclamat, întrucât calculul de asigurare a numerarului necesar plaților curente includea aceste sume.
În data de 24 octombrie 2011 s-a înregistrat, sub nr. 117018, cererea de rambursare a TVA pentru perioada fiscală a trimestrului III a anului 2011, în valoare de 129.191 RON, în data de 26 octombrie 2011 s-a primit Decizia de rambursare cu nr. 16982.
Deși conform art. 70 C. proc. fisc., termenul rambursării a expirat în data de 8 decembrie 2011, societatea a fost anunțată oficial pe site-ul ANAF Tulcea din data de 1 decembrie 2011 și în ziare, televiziune, că data certă pentru rambursarea TVA-ului va fi 29 decembrie 2011.
S-a relevat că, raportat la data anunțată a rambursării, societatea a fost obligată să se angajeze în contractele de achiziție la plata prețului cu instrumente de plată - CEC-uri și bilete la ordin, respectiv în Contractul cu nr. 010 din data de 12 septembrie 2011 s-a asumat obligația de plată a prețului prin emiterea unui CEC (FNNB1BA 0027758), în valoare de 70.593,98 RON plătibil la data de 13 decembrie 2011, ce a fost înlocuit ulterior cu un alt CEC (FNNB1BA 0027757) plătibil la data de 30 decembrie 2011, însă ANAF Tulcea a făcut alimentarea contului la data de 10 ianuarie 2012, dată până la care cu bună-credință furnizorii introduseseră CEC-urile spre plată la bancă, formalitate în urma căreia societatea a intrat în incidență gravă de plată, situația fiind identică și în ceea ce privește Contractul nr. 5 din data de 10 ianuarie 2011, cu aceleași termene de plată.
S-a mai susținut că, potrivit raportului de expertiza extrajudiciară, dacă SC L.T. SRL ar fi avut diferența de TVA, cu care a finanțat Statul Român pentru mărirea de cotă de TVA plus din diferențe de curs valutar și câștigul Guvernului României prin Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, până la plata ultimei tranșe de 20.565,59 euro, nu ar mai fi avut nevoie de rambursarea de TVA pentru finanțarea proiectului propriu.
Urmările imediate ale introducerii instrumentelor de plată spre decontare la unitățile bancare au fost: intrarea societății în incidență gravă de plată, astfel cum rezultă din Somațiile nr. 2 din 4 ianuarie 2012 și nr. 26 din data de 9 ianuarie 2012, citarea la poliție unde s-au constatat aspectele arătate și s-a pronunțat o soluție de NUP și, consecutiv acestui moment, imposibilitatea de a mai emite instrumente de plată și de garanție (CEC și bilete la ordin) prin care să se obțină termene de grație în executarea obligațiilor de plată față de furnizori.
Astfel nu s-au mai putut achiziționa mobila și echipamentele de bucătărie, situație în care nu s-a mai putut înregistra documentația de decontare a plăților prin finanțare europeană, astfel că nu s-a mai procedat la îndeplinirea formalităților de autorizare a desfășurării activității, cu consecința neîndeplinirii obiectului de activitate și neînregistrării de încasări, începând cu luna aprilie 2012, dată anterior prefigurată ca fiind data începerii activității pensiunii, condiții în care obligațiile de plată ale societății au devenit succesiv scadente.
Reclamantul P.A.G. a mai precizat că are calitatea de creditor al SC L.T. SRL conform contractelor de creditare, în temeiul cărora societatea debitoare avea obligația de a rambursa sumele împrumutate în cuantum de 1.239.914 RON, din partea creditorului P.G.A. și suma de 154.700 RON, din partea creditorului P.N. și, cum societatea nu a avut posibilitatea de restituire întrucât a intrat în încetare de plăți datorată culpei instituției ANAF Tulcea, nici persoana fizică nu a rambursat împrumutul contractat în temeiul Contractului de credit nr. NPCG721/717868.
Astfel, Banca C.E.B. (România) SA a emis Somația de plata nr. 5232913_1077807 din 8 octombrie 2012, în legătură cu scadența anticipată a împrumutului și în legătură cu obligația de plată a sumei de 303.012,94 Euro - 1.323.166,60 echivalentul RON/1 Euro = 4,3667 RON 5 februarie 2013.
Pentru termenul de judecată din 22 martie 2013, reclamantul P.A.G. a depus precizări la acțiune în sensul că solicită obligarea pârâtei și la plata sumei de 440.000 RON, reprezentând daune morale pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicită indicată.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin Sentința nr. 2375/2013 din 9 aprilie 2013 a Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția de necompetență materială, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că acțiunea formulată vizează nerespectarea termenelor de rambursare a unei taxe în urma parcurgerii procedurii administrative de restituire prevăzută de art. 70 din O.G. nr. 92/2003, cu modificările ulterioare, căreia îi sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
S-a reținut că despăgubirile solicitate depășesc atât pragul valoric în vigoare la data sesizării instanței, respectiv 500.000 RON, cât și pe cel instituit ulterior, în cuantum de 1.000.000 RON, astfel că se justifică concluzia că soluționarea cauzei revine în competență Curții de Apel Constanța.
2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 188 CA din 20 mai 2013, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, constatând ivit conflictul negativ de competență.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 12 februarie 2013 și completată la data de 19 martie 2013, reclamanții SC L.T. SRL - în insolvență, prin administrator special și P.G.A. au înțeles să învestească instanța Tribunalului Tulcea cu o cerere în despăgubiri, pentru repararea prejudiciului material și moral suferit de cei doi reclamanți prin neîndeplinirea la termen, de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Tulcea, a obligației de rambursare a TVA, impozit indirect pe care reclamanții l-au suportat din fonduri proprii în vederea executării unui contract de finanțare europeană.
S-a mai reținut că reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 și pe cele ale răspunderii civile delictuale reglementate de art. 1381 și art. 1385 C. civ.
Instanța a apreciat că reclamanții urmăresc repararea unui prejudiciu produs prin nerambursarea la termen a TVA achitat, astfel că litigiul de față nu privește taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, situație în care, în raport cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (invocată în acțiune), în determinarea competenței materiale prezintă relevanță locul ocupat de organul implicat în procedura urmată de parte și nu cuantumul sumelor solicitate.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
1. Argumente de fapt și de drept relevante
Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”.
Obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea reclamanților prin care aceștia solicită repararea unui prejudiciu produs prin nerambursare la termen a TVA-ului achitat, cerere întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 și pe prevederile Codului Civil privitoare la răspunderea civilă delictuală.
Din economia art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se observă că legiuitorul a reglementat competența materială de fond în funcție de două criterii și anume: poziționarea autorității publice emitente a actului în sistemul administrației publice, respectiv valoarea taxei, impozitului, contribuției, datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat, suma de diferențiere fiind, la momentul învestirii instanței, 500.000 RON.
Astfel, dacă obiectul actului administrativ nu este un impozit, o taxă, contribuție sau datorie vamală, competența se stabilește după poziția organului emitent, fiind irelevant cuantumul despăgubirilor solicitate prin acțiune.
Cum litigiul de față nu privește taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, în speță este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice pârâte, competența de soluționare a litigiului revine tribunalului.
2. Temeiul legal al regulatorului de competență
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, secția de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții SC L.T. SRL, prin administrator special și P.A.G., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Tulcea, în favoarea Tribunalului Tulcea, secția de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2013.
Procesat de GGC - LM