Viol. Incest. Încadrare juridică
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra persoanei
Indice alfabetic: Drept penal
- viol
- incest
C. pen., art. 218, art. 377
În concepţia noului Cod penal, raportul sexual săvârşit prin constrângerea victimei care are calitatea de rudă în linie directă, frate sau soră întruneşte numai elementele constitutive ale infracţiunii de viol, cu reţinerea variantei agravate prevăzute în art. 218 alin. (3) lit. b) referitoare la ipoteza în care „victima este rudă în linie directă, frate sau soră”, iar nu elementele constitutive ale infracţiunii de viol în concurs cu infracţiunea de incest, întrucât, în cazul infracţiunii de incest prevăzută în art. 377, legiuitorul noului Cod penal a introdus condiţia ca raportul sexual să fie consimţit.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1734 din 22 mai 2014
Prin sentinţa penală nr. 243 din 10 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Gorj, în baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) teza I C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul C.I. la câte o pedeapsă de 13 ani închisoare pentru fiecare din cele două fapte reţinute în sarcina sa şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 203 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a fost condamnat acelaşi inculpat la câte o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru fiecare din cele două fapte reţinute în sarcina sa. Conform art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale; s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen. anterior.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi incest prevăzute în art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b1) şi alin. (3) teza I C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 203 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, totul cu aplicarea art. 33 - art. 34 C. pen. anterior, constând în fapt în următoarele:
Inculpatul C.I., major, a locuit până la data de 4 martie 2013, când a fost reţinut de organele de poliţie, în satul V.D. din comuna V., într-o familie compusă din părinţi, un frate şi trei surori cu diferite vârste, toate mai mici decât acesta.
Inculpatul C.I., folosind violenţa, a constrâns-o pe sora sa, partea vătămată C.E., la data faptei în vârstă de 12 ani, să întreţină raport sexual.
Din declaraţiile martorei D.A., vecină cu locuinţa părinţilor inculpatului, s-a reţinut că l-a surprins pe acesta când, într-una din camere, întreţinea raport sexual cu sora sa, C.E., iar la întrebarea martorei, aceasta a răspuns că a fost bătută şi obligată să întreţină raport sexual normal.
Activitatea infracţională a inculpatului a continuat şi în perioada următoare, minora C.E. fiind constrânsă la raporturi sexuale în mod regulat, aspectele fiind confirmate prin declaraţiile martorului C.G. (fratele acestora, minor), care i-a surprins, însă nu a dezvăluit ceea ce observase altor persoane, urmare a ameninţărilor şi bătăilor la care a fost supus de către inculpat.
Urmare a traumelor la care a fost supusă şi intervenţiei din ce în ce mai energice a unor persoane din comunitatea locală, minora C.E. a fost dusă în cursul anului 2012 la locuinţa unei bătrâne din alt sat, tocmai pentru a se evita pe viitor săvârşirea unor infracţiuni de acest gen.
În cursul anului 2012, inculpatul, folosind aceleaşi metode, respectiv ameninţări şi violenţă, a întreţinut raporturi sexuale cu sora sa mai mică, C.A., în vârstă de 9 ani, fiind surprins de martorul G.C., care a relatat că, aflându-se pe o cărare din apropierea pârâului V.D., l-a surprins pe inculpat în timp ce întreţinerea raporturi sexuale cu sora sa, C.A., iar în momentul în care a strigat la el, fiind întuneric, acesta a fugit şi nu a reuşit să-l prindă. Ulterior, a însoţit-o pe minoră până la locuinţa părinţilor, chiar a discutat cu mama acesteia despre ceea ce observase, dar nu s-a luat nicio măsură împotriva inculpatului.
Aspectele reţinute au fost confirmate atât de martorii D.I. şi I.C., cât şi de reprezentanţii autorităţii locale, respectiv V.M., în calitate de primar şi I.I., în calitate de viceprimar al comunei.
Părţile vătămate au fost supuse unor constatări medico-legale în cadrul Serviciului de Medicină Legală Gorj, din rapoartele de constatare medico-legală din 15 martie 2013 rezultând că C.E. şi C.A., din punct de vedere genital, prezintă semnele unei deflorări vechi, complete, cicatrizate, a cărei dată nu se poate preciza.
Dovedită fiind vinovăţia inculpatului C.I. pentru săvârşirea infracţiunilor de viol (două fapte) şi incest (două fapte), prevăzute în art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) teza I C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 203 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, totul cu aplicarea art. 33 - art. 34 C. pen. anterior, instanţa de fond a procedat la condamnarea acestuia.
Prin decizia nr. 408 din 20 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.I. împotriva sentinţei penale nr. 243 din 10 septembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Gorj.
A fost admis apelul declarat de procuror împotriva aceleiaşi sentinţe, care a fost desfiinţată în parte, pe latură penală, iar în rejudecare s-a dispus, între altele, în baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b1) şi alin. (3) teza I C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, condamnarea inculpatului C.I. la două pedepse de câte 15 ani închisoare şi la 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b), d) şi e) C. pen. anterior după executarea pedepsei principale.
În baza art. 203 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a fost condamnat acelaşi inculpat la două pedepse de câte 5 ani închisoare.
În baza art. 33, art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 15 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b), d) şi e) C. pen. anterior după executarea pedepsei principale.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b), d) şi e) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul C.I., criticând-o sub aspectul netemeiniciei, solicitând, în principal, redozarea pedepsei aplicate.
Examinând decizia penală atacată, atât prin prisma motivelor invocate de inculpat, cât şi din perspectiva dispoziţiilor art. 5 C. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este fondat, însă în limitele ce se vor arăta şi pentru următoarele considerente:
Prealabil verificării temeiniciei susţinerilor inculpatului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că, deşi la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres Codul de procedură penală anterior (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 3851 - art. 38519 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest sens dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. anterior stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen. anterior.
În cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că decizia atacată a fost pronunţată la data de 20 decembrie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti (15 februarie 2013), situaţie în care este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Deşi recurentul inculpat a invocat ca şi temei de casare dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior, susţinerile sale în sensul redozării pedepsei aplicate se puteau circumscrie cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, care a modificat acest text de lege prin restrângerea controlului judiciar exercitat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la aspectele ce vizează nelegalitatea sancţiunii penale stabilite de instanţele inferioare. Or, în cauză, hotărârile recurate au fost criticate de către inculpat doar sub aspectul netemeiniciei pedepselor ce i-au fost aplicate de curtea de apel, considerate prea mari în raport cu împrejurările comiterii faptelor şi circumstanţele sale personale, situaţie ce nu mai poate forma, însă, obiectul examinării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, atâta timp cât nu au fost invocate erori de drept, care să pună în discuţie conformitatea cu legea a hotărârilor atacate, ci doar chestiuni ce ţin de aprecierea judecătorului asupra individualizării sancţiunilor penale stabilite şi care nu mai pot fi cenzurate de instanţa de ultim control judiciar.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, însă, că recursul inculpatului C.I. este fondat din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 5 C. pen.
Astfel, având în vedere cele statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile şi realizând o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidentă în speţa dedusă judecăţii şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispoziţiilor sale, instanţa de ultim control judiciar constată că legea penală mai favorabilă este, în cauză, noul Cod penal, acesta fiind cel care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpatul C.I.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţa de fond şi apel pentru comiterea în formă continuată şi în concurs a două infracţiuni de viol prevăzute în art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b1) şi alin. (3) teza I C. pen. anterior, sancţionate cu pedeapsa închisorii de la 10 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi şi a două infracţiuni de incest prevăzute în art. 203 C. pen. anterior, sancţionate cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani, victimele infracţiunilor fiind surorile făptuitorului (minore la data comiterii faptelor).
În noua codificare, însă, în ce priveşte infracţiunea de incest prevăzută în art. 377 C. pen. a intervenit o modificare esenţială faţă de incriminarea anterioară, fiind introdusă condiţia ca raportul sexual între rude în linie directă sau între fraţi şi surori să fie consimţit, adică să existe acordul de voinţă liber exprimat al ambilor parteneri. Această nouă condiţie face ca existenţa infracţiunii de incest să fie exclusă atunci când raportul sexual între rude în linie directă sau între fraţi şi surori a avut loc prin constrângere - ipoteză ce se regăseşte şi în prezenta cauză - într-o atare situaţie urmând a se reţine doar infracţiunea de viol în forma agravată prevăzută în art. 218 alin. (3) lit. b) C. pen.
Ca urmare, raportat la situaţia de fapt deja reţinută şi care nu mai poate fi modificată în recurs, faptele comise de recurent trebuie încadrate ca şi infracţiuni de viol în varianta prevăzută în art. 218 alin. (1), (3) lit. b) şi c) C. pen., pedepsite cu închisoare de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, Codul penal în vigoare fiind, astfel, mai favorabil atât sub aspectul condiţiilor de incriminare, cât şi al pedepsei prevăzută pentru infracţiunile săvârşite.
În acest context, în care se impune încadrarea faptelor de care este acuzat inculpatul în două infracţiuni prevăzute în art. 218 alin. (1), (3) lit. b) şi c) C. pen. şi adaptarea corespunzătoare a pedepselor în raport cu noile limite stabilite de textul incriminator, se constată că, deşi tratamentul penal al pluralităţii de infracţiuni sub forma concursului este mai aspru potrivit legii noi, care prevede cumulul juridic cu spor fix şi obligatoriu, prin aplicarea, în ansamblul dispoziţiilor sale, a noului Cod penal se va ajunge la o pedeapsă rezultantă mai redusă decât cea stabilită în temeiul Codului penal anterior, legea nouă fiind, astfel, cea care conduce la crearea unei situaţii mai blânde pentru inculpat.
Ca urmare, doar sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile, în temeiul art. 5 C. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior, a admis recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei nr. 408 din 20 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, a casat în parte decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 243 din 10 septembrie 2013 a Tribunalului Gorj şi rejudecând:
A făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi, în baza art. 386 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului din două infracţiuni prevăzute în art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b1) şi alin. (3) teza I C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi două infracţiuni prevăzute în art. 203 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, toate cu aplicarea art. 33 C. pen. anterior în două infracţiuni prevăzute în art. 218 alin. (1), (3) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 C. pen.
În baza art. 218 alin. (1), (3) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.I. la două pedepse de câte 9 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) C. pen., conform art. 68 C. pen.
În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta decizie şi a aplicat acestuia pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 3 ani închisoare, în final inculpatul C.I. urmând să execute pedeapsa de 12 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) C. pen.
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) C. pen. pe perioada executării pedepsei, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.