Contract de subagent. Drepturile şi obligaţiile subagentului în raport cu agentul. Consecinţe
Cuprins pe materii: Drept comercial. Contracte
Index alfabetic: acţiune în pretenţii
-reziliere
-contract de subagent
-concurenţă neloială
C. civ. din 1864, art. 5, art. 969, art. 977, art. 982
Legea nr. 11/1991, art. 2
În cazul în care prin contract un subagent şi-a asumat faţă de agentul autorizat al unui operator de telefonie mobilă obligaţia de a promova şi comercializa serviciile şi produsele acelui operator, cu interdicţia de a desfăşura vreo activitate comercială legată de reprezentarea, promovarea sau comercializarea serviciilor şi produselor unui concurent al acestuia în domeniul serviciilor de telefonie mobilă, activităţile desfăşurate de reprezentantul subagentului – constând în încheierea unor contracte de agent cu respectivul operator de telefonie mobilă prin intermediul unei alte societăţi comerciale - chiar dacă sunt concurenţiale în raport cu serviciile prestate de către agent pe aceeaşi piaţă, ele nu reprezintă, totuşi, o încălcare a vreunei dispoziţii contractuale, în cazul în care subagentul nu şi-a asumat, faţă de agent, nicio clauză de neconcurenţă pentru vânzarea de produse şi servicii similare ale aceluiaşi operator.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 3385 din 4 noiembrie 2014
Prin sentinţa civilă nr. 322 din 4 februarie 2013 a Tribunalului Specializat Cluj s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC E.P. SRL în contradictoriu cu pârâta SC E.G. 2000 SRL, precum şi cererea reconvenţională.
În consecinţă, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 196.621,96 lei despăgubiri.
S-a constatat reziliat contractul de agent autorizat O. nr. 64/20.04.2006 din culpa exclusivă a reclamantei, în data de 25 noiembrie 2009, iar reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei suma de 168.543,71 lei despăgubiri.
În urma compensării creanţelor reciproce s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 28.078,24 lei despăgubiri.
Totodată, s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 1.734,13 lei cheltuieli parţiale de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Între părţi s-a încheiat la data de 20 aprilie 2006 contractul de subagent nr. 64 prin care pârâta i-a subcontractat reclamantei o parte din activitatea desfăşurată în jud. Bacău derivând din contractul de agent pe care pârâta l-a încheiat la data de 1 aprilie 2006 cu O. România.
Reclamanta a solicitat prin acţiune contravaloarea remuneraţiei sale pe perioada noiembrie 2009-aprilie 2010, iar acţiunea reconvenţională a avut ca obiect solicitarea pârâtei de a se constata reziliat contractul de subagent din culpa exclusivă a reclamantei şi obligarea acesteia la plata penalităţilor contractuale ca urmare a încetării contractului în acest mod, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul a reţinut că drepturile şi obligaţiile asumate prin contractul de subagent sunt corelative celor care decurg din contractul de agent şi a găsit întemeiate pretenţiile reclamantei, care este îndreptăţită la remuneraţia pentru munca prestată, conform art. 969 C. civ.
Totodată, instanţa a reţinut că reclamanta a încălcat obligaţiile asumate prin contract faţă de pârâtă, în sensul că a desfăşurat activităţi concurenţiale, prin activitatea unei societăţi comerciale înfiinţată de administratorul şi unicul asociat al reclamantei, societate care, la rândul său a încheiat cu O. România un contract de agent.
În consecinţă, s-a admis cererea reconvenţională şi s-a constatat operarea rezilierii contractului de subagent începând cu data de 25 noiembrie 2009, la trecerea celor 30 de zile de la data comunicării notificării de reziliere.
După această dată, prima instanţă a reţinut că pretenţiile reclamantei nu sunt întemeiate, motiv pentru care a admis în parte cererea principală.
Despăgubirile la care reclamanta a fost obligată ca urmare a admiterii cererii reconvenţionale au ca efect rezilierea şi derivă din aplicarea dispoziţiilor art. 13.1.4 din contract, reprezentând media ultimelor trei remuneraţii ale reclamantei pentru serviciile prestate.
Instanţa a compensat cele două creanţe până la nivelul celei mai mici şi a obligat pârâta la plata diferenţei rezultate, în sumă de 28.078,24 lei.
Pentru cheltuielile de judecată acordate s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 77 din 3 martie 2014 a Curţii de Apel Cluj s-a admis apelul declarat de reclamanta SC E.P. SRL împotriva sentinţei civile nr. 322 din 4 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj care a fost schimbată în parte, în sensul că s-a admis în totalitate cererea formulată de reclamantă, iar pârâta SC E.G. 2000 SRL, devenită SC J.S. SRL, a fost obligată să plătească reclamantei suma de 541.829,71 lei cu titlu de despăgubiri. S-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtă, ca neîntemeiată, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată de 9.438,5 lei pentru fond şi 4.624,56 lei pentru apel.
Instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei sale că, din coroborarea dispoziţiilor contractuale rezultă fără echivoc că, urmare a convenţiei încheiate între părţi, reclamanta şi pârâta erau ţinute în respectarea tuturor clauzelor contractuale asumate, reclamanta urmând a desfăşura o activitate comercială neconcurenţială faţă de furnizorul său de servicii, respectiv O. România. Reclamanta s-a obligat prin art. 6.8 din contractul semnat cu pârâta să nu semneze niciun contract şi să nu desfăşoare nicio activitate comercială legată de reprezentarea, promovarea sau comercializarea serviciilor sau produselor unui concurent al O. România în domeniul serviciilor de telefonie mobilă.
Împrejurarea că remuneraţia reclamantei era plătită prin intermediul pârâtei urmare a condiţiilor contractuale agreate de părţi nu poate schimba raporturile comerciale statornicite, întrucât, întreaga activitate comercială a părţilor se desfăşoară pentru a asigura vânzarea şi promovarea serviciilor şi produselor oferite de O. România.
Curtea a reţinut că, în speţă, reclamanta nu a încheiat alte contracte cu societăţi de telefonie mobilă concurente O. România şi nici nu a furnizat serviciile altor societăţi comerciale al căror obiect de activitate să fie similar sau identic cu cel al furnizorului său propriu. Împrejurarea că administratorul reclamantei a procedat la încheierea şi a altor contracte de agent cu O. România nu poate constitui o încălcare a obligaţiilor contractuale asumate la momentul încheierii convenţiei nr. 64/2006 întrucât nicio clauză a acestui contract nu interzice încheierea altor convenţii cu acelaşi operator de telefonie mobilă.
Prin urmare au fost găsite ca fiind fondate motivele de apel prin care apelanta-reclamantă a susţinut că nu a desfăşurat activităţi de concurenţa neloială, ştiut fiind că, potrivit art. 2 din Legea nr. 11/1991 constituie concurenţă neloială orice act sau fapt contrar uzanţelor cinstite în activitatea industrială şi de comercializare a produselor, de execuţie a lucrărilor, precum şi de efectuare a prestărilor de servicii.
S-a mai reţinut că părţile au definit ce presupune activitatea concurenţială, şi anume, conform prevederilor pct. 1.24 din contract, aceasta presupune implementarea, dezvoltarea şi operarea unei reţele de telecomunicaţii mobile în România, indiferent de tehnologiile, normele sau benzile de frecvenţă folosite, efectuate în mod direct sau indirect de către un concurent O., precum şi comercializarea altor servicii şi produse dezvoltate pe o reţea de telefonie mobilă în afara celor oferite de O. România.
În ceea ce priveşte actul adiţional nr. 71 încheiat de părţi s-a reţinut că dispoziţiile sale sunt echivoce în privinţa drepturilor şi obligaţiilor asumate de reclamantă faţă de SC E.G. 2000 SRL şi au fost interpretate ca regăsindu-se doar în persoana O. România, întrucât pârâta nu are calitatea de operator de servicii de telefonie mobilă, care să fie promovate şi vândute de către reclamantă astfel cum acestea sunt definite în preambulul contractului încheiat între părţi.
În plus s-a arătat că, pentru a putea constitui temei al răspunderii civile contractuale, clauza de neconcurenţă trebuie să fie expresă şi asumată de părţi, ea neputând fi dedusă pe cale de interpretare sau aplicată prin analogie.
În baza acestor considerente, Curtea a reţinut că cererea reconvenţională nu este fondată, iar pârâta are obligaţia să-i achite reclamantei întreaga remuneraţie datorată.
Împotriva deciziei pronunţate în apel pârâta SC J.S. SRL (fostă E.G. SRL) a declarat recurs, prin care a solicitat modificarea acesteia, în sensul respingerii apelului reclamantei şi menţinerii în întregime a soluţiei primei instanţe, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, pârâta critică interpretarea dată în apel relaţiei contractuale dintre părţi, din care s-a dedus că reclamanta a devenit agent autorizat exclusiv al O. România, prin subcontractarea unei părţi din activitatea pârâtei, când, în fapt, reclamanta avea calitatea de împuternicit al pârâtei, agentul acesteia, în numele şi pentru care urma să vândă produsele O. România în judeţul Bacău contra unei remuneraţii.
O altă critică vizează interpretarea dată de instanţa de apel obligaţiei de neconcurenţă, susţinând că a fost lipsită de orice efect, fără a se observa că prin activitatea desfăşurată în paralel, împuternicitul pârâtei a devenit concurentul său.
Recurenta menţionează că în mod greşit instanţa de apel nu a reţinut că din dispoziţiile actului adiţional rezultă două categorii de obligaţii de neconcurenţă în sarcina reclamantei, atât faţă de O. România, cât şi faţă de pârâta-recurentă, iar interpretarea clauzelor din contractul de subagent privitoare la neconcurenţă nu se poate face în absenţa unui scop şi a unui interes protejat.
În susţinerea acestor argumente, recurenta a apelat la o analiză prin analogie, înlocuind în clauzele de neconcurenţă din contract numele O. România cu E.G., iar sintagma agent, cu cea de subagent şi susţinând prin această demonstraţie că unica concluzie ce se desprinde este că reclamanta, derulând acelaşi comerţ prin intermediul unui terţ, a desfăşurat o activitate concurenţială şi lipsită de bună-credinţă în raport cu recurenta.
Se mai arată că subagentul, chiar în lipsa unei reglementări convenţionale a obligaţiei de neconcurenţă, era datoare să-şi desfăşoare activitatea prin practici comerciale cinstite, în virtutea dispoziţiilor care reglementează executarea cu bună-credinţă, loialitate şi moralitate, decurgând din art. 5 şi art. 969 C. civ., precum şi din Legea nr. 11/1991.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 24 octombrie 2014 intimata SC E.P. SRL a solicitat respingerea recursului.
În apărare, intimata enumeră care sunt obligaţiile pârâtei decurgând din contractul de agent, susţinând că prin contractul de subagent nr. 64/1.04.2006 încheiat cu pârâta a devenit subagent O., asumându-şi în nume propriu toate obligaţiile derivând din contractul de agent.
În privinţa actului adiţional arată că, în plus, s-a inserat menţiunea că obligaţiile din contractul de agent şi le asumă şi faţă de SC E.G.2000 SRL, neexistând nicio obligaţie de neconcurenţă asumată expres faţă de aceasta din urmă.
Intimata combate susţinerile recurentei arătând că, prin extrapolarea dispoziţiilor referitoare la pretinsa clauză de neconcurenţă se ajunge la concluzia corectă, reţinută şi în apel, potrivit căreia obligaţiile de la punctele i) şi ii) nu se pot aplica deoarece pârâta nu are calitatea de operator de telefonie mobilă. Or, o clauză de neconcurenţă, ce diferă de obligaţia legală de a nu efectua acte de concurenţă neloială prevăzută de Legea nr.11/1991, trebuie să fie expres prevăzută şi nu se poate deduce sau interpreta în mod analog.
În ipoteza subsidiară, în care s-ar aprecia în recurs că ar exista o obligaţie de neconcurenţă a reclamantei, se arată că o astfel de încălcare nu a existat nici direct, nici în mod indirect.
Pe de altă parte, există distincţie între concurenţă, ca element esenţial al economiei de piaţă şi concurenţa neloială, ca faptă sancţionată penal.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor reţine următoarele:
La data de 1 aprilie 2004 s-a încheiat între O. România şi pârâta SC E.G.2000 SRL (în prezent SC J.S. SRL), contractul de agent autorizat O. înregistrat sub nr. 43, având ca obiect vânzarea, comercializarea şi promovarea produselor oferite de O. România.
Ulterior, la data de 20 aprilie 2006, între pârâtă în calitate de agent şi reclamanta SC E.P. SRL în calitate de subagent a intervenit contractul de agent autorizat O. înregistrat sub nr. 64, prin care aceasta din urmă a subcontractat o parte din activitatea desfăşurată în judeţul Bacău, pe o perioadă de un an, cu drept de prelungire tacită pe perioade succesive de câte un an.
Potrivit contractului de subagent, părţile şi-au asumat drepturile şi obligaţiile corelative ce decurg din contractul de agent.
Prin acţiunea promovată la data de 10 martie 2010, înregistrată iniţial la Tribunalul Bacău şi ulterior la Tribunalul Specializat Cluj, ca urmare a regulatorului de competenţă prin decizia nr. 2940 din 4 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reclamanta SC E.P. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC E.G. 2000 SRL (SC J.S. SRL) la plata remuneraţiei pentru serviciile prestate în temeiul contractului de subagent.
Prin cererea reconvenţională formulată la data de 27 martie 2011, pârâta a solicitat să se constate rezilierea contractului de subagent din culpa exclusivă a reclamantei, cu obligarea acesteia la suportarea penalităţilor contractuale şi compensarea creanţelor reciproce.
Prin aceasta, pârâta a invocat încălcarea de către reclamantă, în calitate de subagent, a obligaţiilor contractuale vizând interdicţia desfăşurării de activităţi concurenţiale, susţinând că, prin intermediul unei alte societăţi comerciale, SC J. România SRL, reprezentantul subagentului său a desfăşurat activităţi comerciale cu acelaşi profil.
În esenţă, problema controversată în cauză vizează stabilirea drepturilor şi obligaţiilor subagentului în raport cu agentul, decurgând din contractul de subagent şi actul adiţional la acesta, nr. 71 din 13 decembrie 2007, respectiv dacă reclamanta a desfăşurat sau nu activităţi concurenţiale prohibite prin acordurile de voinţă exprimate de părţi.
Astfel, la pct. 9 din actul adiţional nr. 71 din 13 decembrie 2007 părţile au prevăzut că „ Subagentul declară că a luat la cunoştinţă, respectă şi îşi asumă toate clauzele contractuale din CONTRACTUL DE AGENT AUTORIZAT O. menţionat, cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din acesta, înţelegând că drepturile şi obligaţiile menţionate în acesta le asumă atât faţă de O. România, cât şi faţă de Agent SCE.G. 2000 SRL”.
Clauzele contractului de agent au fost preluate în întregime în contractul de subagent în litigiu, care defineşte la art. 1.45 agentul exclusiv ca fiind „ Agentul autorizat care se obligă în cadrul prezentului contract să nu desfăşoare direct sau indirect activităţi concurenţiale pentru O. România. Agentul exclusiv nu va încheia direct sau indirect prin terţi contracte comerciale pentru vânzare produse şi servicii oferite de un alt operator de comunicaţii mobile”.
La art. 6.8 din capitolul 6 privind obligaţiile agentului se prevede: „Pe întreaga durată a prezentului contract, Agentul şi/sau sub-Agenţii acestuia se obligă să nu semneze nici un contract şi să nu desfăşoare nicio activitate comercială legată de reprezentarea, promovarea sau comercializarea serviciilor sau produselor unui concurent al O. România , în domeniul serviciilor de telefonie mobilă, analogice sau digitale (NMT, GSM, DCS 1800, CDMA sau alte norme), indiferent de banda de frecvenţă folosită, răspunzând direct faţă de O. România pentru nerespectarea clauzelor prevăzute în prezentul contract”.
Art. 1.24 din contact defineşte activitatea concurenţială ca fiind „Implementarea, dezvoltarea şi operarea unei reţele de telecomunicaţii mobile în România, indiferente de tehnologiile, normele sau benzile de frecvenţă folosite, efectuate în mod direct sau indirect de către un concurent O., comercializarea altor servicii şi produse dezvoltate pe o reţea de telefonie mobilă, în afara celor oferite de O. România”.
Examinând prin coroborare aceste dispoziţii contractuale se va reţine că, atât reclamanta, cât şi pârâta erau ţinute de respectarea lor, iar în privinţa reclamantei este cert că obligaţia de a nu desfăşura activităţi concurenţiale a fost asumată faţă de operatorul de telefonie mobilă O. România.
Toate aceste clauze contractuale leagă obligaţiile agentului şi subagentului în raport de reprezentarea, promovarea şi comercializarea serviciilor sau produselor unui concurent al O. România, deci, în legătură cu un alt operator de comunicaţii mobile.
Dispoziţiile actului adiţional care a fost încheiat la contractul de agent autorizat O. nu pot fi interpretate altfel decât în acord cu cele mai sus reţinute.
În mod greşit susţine recurenta-pârâtă că din contractul de subagent se desprind două categorii de obligaţii de neconcurenţă în sarcina subagentului: faţă de O. România, pe de o parte, şi faţă de agentul SC J.S. SRL, pe de altă parte, şi că acestea din urmă au un alt conţinut decât primele, în sensul că protejează interesele directe ale agentului.
Nici exemplul oferit de recurentă pentru interpretarea prin analogie, prin înlocuirea în clauzele contractului a subiecţilor (agent în loc de O., respectiv sintagma agent cu cea de subagent), nu poate conduce la altă concluzie.
Instanţa de apel a interpretat corect dispoziţiile contractuale în sensul că acestea nu se pot regăsi decât în privinţa O. România, întrucât pârâta nu are calitatea de operator de servicii de telefonie mobilă, care să fie promovate şi vândute de către reclamantă, astfel cum acestea sunt definite în preambulul contractului încheiat între părţi, cu respectarea prevederilor art. 969, 977, 982 C. civ.
Recurenta a mai susţinut că activităţile desfăşurate de reclamantă sunt contrare bunei-credinţe, loialităţii şi moralităţii care guvernează obligaţiile contractuale, fiind încălcate dispoziţiile art. 5 şi art. 969 C. civ., precum şi cele ale Legii nr. 11/1991.
Concurenţa este una dintre cele mai importante componente ale pieţei, care asigură dinamica întregii activităţi economice şi este privită ca o lege naturală, în care agenţii economici se confruntă între ei şi cei mai buni câştigă. În mediul de afaceri ea reprezintă totalitatea relaţiilor dintre cei care acţionează pe aceeaşi piaţă, pentru realizarea propriilor interese în condiţii de libertate economică.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale în vigoare la data promovării acţiunii, constituie concurenţă neloială orice act sau fapt contrar uzanţelor cinstite în activitatea industrială şi de comercializare a produselor, de execuţie a lucrărilor, precum şi de efectuare a prestărilor de servicii.
Interzicerea concurenţei neloiale are ca obiectiv disciplinarea raporturilor dintre comercianţii de pe aceeaşi piaţă, segment de piaţă, piaţa unui produs, serviciu sau lucrare, prin constrângerea tuturor la respectarea jocului liber între cerere şi ofertă.
Raportat la speţa dedusă judecăţii se va reţine că, activităţile desfăşurate de reprezentantul subagentului prin intermediul unei alte societăţi comerciale, chiar dacă sunt concurenţiale în raport cu serviciile prestate de către pârâtă pe aceeaşi piaţă, ele nu reprezintă, totuşi, o încălcare a vreunei dispoziţii contractuale, reclamanta neasumându-şi, potrivit celor mai sus reţinute, nicio clauză de neconcurenţă pentru vânzarea de produse şi servicii similare, respectiv O., faţă de pârâtă.
Singurele clauze de neconcurenţă asumate vizează, aşa cum s-a arătat, produse şi servicii oferite de un alt operator de comunicaţii mobile.
În baza considerentelor expuse, s-a reţinut că decizia pronunţată în apel este dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a legii, iar criticile recurentei în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt fondate, astfel că, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-a respins recursul declarat de pârâtă.