Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII
Decizie nr. 7/2014 din 08/12/2014 Dosar nr. 4/2014
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 137 din 24/02/2015
Iulia Cristina Tarcea - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului
Lavinia Curelea - preşedintele Secţiei I civile
Roxana Popa - preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile
Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal
Corina Michaela Jîjîie - preşedintele Secţiei penale
Simona Lala Cristescu - judecător la Secţia I civilă
Lavinia Dascălu - judecător la Secţia I civilă
Aurelia Rusu - judecător la Secţia I civilă - judecător-raportor
Beatrice Ioana Nestor - judecător la Secţia I civilă
Dragu Creţu - judecător la Secţia I civilă
Mihaela Tăbârcă - judecător la Secţia I civilă
Tatiana Gabriela Năstase - judecător la Secţia a II-a civilă
Minodora Condoiu - judecător la Secţia a II-a civilă - judecător-raportor
Marian Budă - judecător la Secţia a II-a civilă
Iulia Manuela Cîrnu - judecător la Secţia a II-a civilă
Lucia Paulina Brehar - judecător la Secţia a II-a civilă
Constantin Brânzan - judecător la Secţia a II-a civilă
Carmen Sîrbu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Zoiţa Milăşan - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Eugenia Ion - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Iuliana Rîciu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal - judecător-raportor
Doina Duican - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Simona Camelia Marcu - judecător la secţia de contencios administrativ şi fiscal
Ilie Iulian Dragomir - judecător la Secţia penală
Luciana Mera - judecător la Secţia penală
Completul competent să judece recursul în interesul legii este legal constituit în conformitate cu dispoziţiile art. 516 alin. 2 din Codul de procedură civilă raportat la art. 272 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Antonia Constantin, procuror şef adjunct al Secţiei judiciare.
Din partea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se prezintă doamna judecător Bianca Elena Ţăndărescu.
La şedinţa de judecată participă magistratul-asistent Ileana Peligrad, din cadrul Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, desemnat pentru această cauză în conformitate cu dispoziţiile art. 272 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
Magistratul-asistent învederează legala constituire a Completului competent să judece recursul în interesul legii, precum şi faptul că, la dosarul cauzei, au fost depuse raportul întocmit de judecătorii-raportori Aurelia Rusu, judecător în cadrul Secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Minodora Condoiu, judecător în cadrul Secţiei a II a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Iuliana Rîciu, judecător în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, desemnaţi conform prevederilor art. 516 alin. (5) din Codul de procedură civilă. Magistratul- asistent mai arată că la dosar a fost depus punct de vedere din partea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi un articol al domnului avocat doctor Liviu Alexandru Viorel publicat în revista Curierul judiciar nr. 11/2014, cu solicitarea de a fi avut în vedere ca opinie doctrinară pentru soluţionarea prezentei cauze.
După prezentarea referatului cauzei, constatând că nu mai sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acordă cuvântul doamnei judecător Bianca Elena Ţăndărescu, din partea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Doamna judecător Bianca Elena Ţăndărescu învederează că, în temeiul art. 33 alin. (4) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 514 din Codul de procedură civilă, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a supus atenţiei Completului competent să judece recursul în interesul legii prezentul recurs în interesul legii, în vederea unificării practicii cu privire la posibilitatea părţilor de a supune controlului, prin intermediul căilor de atac - apel sau recurs, critici de nelegalitate în materia taxelor judiciare de timbru.
O primă orientare, majoritară, este în sensul că reexaminarea este singura cale de atac prin intermediul căreia poate fi cenzurată existenţa şi întinderea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, sub aceste aspecte neexistând un drept de opţiune între formularea unei cereri de reexaminare şi exercitarea unei alte căi de atac de reformare.
Referitor la cea de a doua orientare, învederează că legiuitorul nu a înţeles să excludă de la controlul de legalitate examinarea criticilor privitoare la existenţa obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, iar autorul sesizării nu a formulat un punct de vedere, subliniind că ceea ce formează obiect al controversei sunt limitele controlului legalităţii, cu repercusiuni asupra caracterului cererii.
În concluzie, solicită admiterea recursului în interesul legii şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii.
Preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acordă cuvântul reprezentantului procurorului general, doamna Antonia Constantin, procuror şef adjunct al Secţiei judiciare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Reprezentantul procurorului general arată că se impune stabilirea limitelor controlului în calea de atac a reexaminării, respectiv aplicarea legii sau operaţiuni pur matematice.
Într-o primă opinie, susţinută şi de reprezentantul Ministerului Public, s-a învederat că reexaminarea este singura cale de atac prin intermediul căreia poate fi cenzurată existenţa şi întinderea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, sub aceste aspecte neexistând un drept de opţiune între formularea unei cereri de reexaminare şi exercitarea unei căi de atac de reformare.
Indiferent dacă partea a uzat sau nu de reexaminare, aspectele privitoare la modul de soluţionare a taxei judiciare de timbru nu mai pot forma obiect de critică prin intermediul căilor de atac de reformare, neexistând un drept de opţiune în acest sens.
Întrucât încheierea prin care instanţa a soluţionat cererea de reexaminare are caracter irevocabil, partea nu are deschisă calea de atac a apelului sau recursului.
Într-o a doua opinie se susţine că încheierea prevăzută de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, poate fi atacată cu apel sau recurs odată cu fondul.
Faţă de cele expuse, în temeiul art. 517 din Codul de procedură civilă, solicită admiterea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi pronunţarea unei hotărâri prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii.
Preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursului în interesul legii.
ÎNALTA CURTE,
Deliberând asupra recursului în interesul legii, a constatat următoarele:
1. Problema de drept care a generat practica neunitară
Prin prezentul recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată asupra existenţei unei jurisprudenţe neunitare în privinţa problemei de drept referitoare la posibilitatea părţii în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru de a supune controlului, în căile de atac de reformare, critici care să vizeze existenţa obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, decurgând din aprecierea caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată.
2. Examenul jurisprudenţial
În urma verificării jurisprudenţei anexate sesizării s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la posibilitatea părţii în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru de a supune controlului, în căile de atac de reformare, critici care să vizeze existenţa obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, în condiţiile în care nu se invocă, în cadrul acestor căi de atac, motivul de nelegalitate vizând calificarea greşită a obiectului cererii de chemare în judecată, din care ar putea decurge consecinţa aplicării greşite a normelor în materia taxelor judiciare de timbru.
3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti
3.1. Într-o primă opinie, s-a considerat că cererea de reexaminare, prevăzută de art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, este singura cale de atac prin care pot fi cenzurate existenţa şi întinderea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, părţile interesate neavând un drept de opţiune între a formula cerere de reexaminare şi a exercita apel sau recurs, după caz.
În argumentarea acestei opinii s-a arătat că, potrivit art. 18 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, dacă partea este nemulţumită de modalitatea de determinare a taxei judiciare de timbru de către instanţă, inclusiv de stabilirea caracterului timbrabil al cererii, are posibilitatea de a formula reexaminare, cale de atac exclusivă pentru soluţionarea acestor incidente privind timbrajul. Asemenea critici nu pot fi susţinute prin intermediul căilor de atac, de vreme ce legea specială pune la îndemâna părţii interesate o altă cale de atac clară, precisă şi previzibilă.
Soluţia este identică şi atunci când partea nu a făcut uz de reexaminare şi, prin urmare, nu s-a pronunţat în cauză o încheiere irevocabilă, astfel cum dispune art. 18 alin. (3) din acelaşi act normativ, având în vedere că partea interesată nu are un drept de opţiune în acest sens; prin faptul neatacării, măsura de stabilire a taxei judiciare de timbru a devenit irevocabilă, întrucât legea nu prevede la îndemâna părţii nici exercitarea reexaminării, nici pe cea a apelului sau pe cea a recursului.
Dispoziţiile art. 18 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează în mod expres şi faptul că încheierea care se pronunţă în soluţionarea unei cereri de reexaminare este irevocabilă, astfel că, potrivit art. 377 alin. 2 pct. 3 din Codul de procedură civilă, nu mai poate fi atacată cu recurs.
Prin urmare, reexaminarea este singura cale de atac prin intermediul căreia poate fi cenzurată existenţa şi întinderea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, sub aceste aspecte neexistând un drept de opţiune între formularea unei cereri de reexaminare şi exercitarea unei alte căi de atac de reformare.
Indiferent dacă partea interesată a uzat sau nu de reexaminare, aspectele menţionate nu mai pot forma obiect de critică prin intermediul căilor de atac de reformare, neexistând un drept de opţiune din acest punct de vedere. Ca atare, măsura privitoare la taxa judiciară de timbru devine irevocabilă prin soluţionarea reexaminării sau prin expirarea termenului de exercitare a acestei căi de atac, după caz.
Împrejurarea că legiuitorul a stabilit o cale de atac internă, în faţa altui complet al aceleiaşi instanţe, nu este de natură să afecteze procedura judiciară echitabilă, astfel cum este înţeleasă în termenii art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Din perspectiva dreptului la un proces echitabil, esenţial este ca partea să poată supune contestaţia sa unui tribunal independent şi imparţial, care nu trebuie să funcţioneze neapărat la nivelul unei jurisdicţii superioare celei care a adoptat soluţia, având în vedere că art. 6 paragraful 1 nu garantează dreptul la un dublu grad de jurisdicţie, statele având o marjă de apreciere în organizarea sistemului căilor de atac, şi că, doar în materie penală, au obligaţia asigurării accesului la dublu grad de jurisdicţie (art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie).
3.2. Într-o a doua opinie s-a apreciat că instanţa de control judiciar poate analiza criticile de nelegalitate care privesc existenţa obligaţiei de plată a taxei de timbru, chiar dacă partea interesată nu a formulat cerere de reexaminare sau dacă aceasta a fost respinsă, deoarece această procedură are natura juridică a unei căi de atac de retractare, iar prin reglementarea prevăzută de art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul nu a înţeles să excludă de la controlul de legalitate examinarea criticilor privitoare la existenţa obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru.
În argumentarea acestei soluţii s-a arătat că cererea de reexaminare, fiind o cale de atac pe care o soluţionează chiar instanţa care a pronunţat încheierea atacată, are natura unei căi de atac de retractare. Împrejurarea că cererea de reexaminare este soluţionată de un alt complet de judecată decât cel care a determinat cuantumul taxei de timbru nu prezintă relevanţă sub acest aspect, întrucât criteriul de clasificare a căilor de atac în căi de atac de reformare şi căi de atac de retractare este reprezentat de gradul instanţei competente să soluţioneze o asemenea cerere.
Or, soluţionarea cererii de reexaminare de către un alt complet al aceleiaşi instanţe, din perspectiva criteriului de clasificare menţionat, nu conferă acesteia caracter de cale de atac de reformare.
Caracteristica esenţială a căilor de atac de retractare (categorie din care mai fac parte contestaţia în anulare, revizuirea, cererea de reexaminare formulată în temeiul art. 1085 din Codul de procedură civilă şi cererile de reexaminare reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare) este aceea de a permite retractarea hotărârii atacate pentru corectarea unor greşeli materiale cu caracter procedural, pentru stabilirea situaţiei de fapt, fiind exclusă posibilitatea ca pe o asemenea cale să se ajungă la reinterpretarea unei dispoziţii legale.
În materia cererilor de reexaminare, legiuitorul a prevăzut, în cel puţin două cazuri, respectiv art. 1085 din Codul de procedură civilă şi art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare, că se poate face numai cerere de reexaminare. În cazul cererii de reexaminare exercitate în condiţiile art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul nu face o asemenea menţiune.
Pe de altă parte, potrivit art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, "În situaţia în care instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu".
Executarea silită a hotărârii se va efectua prin organele de executare ale unităţilor teritoriale subordonate Ministerului Finanţelor Publice în a căror rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul debitorul, potrivit legislaţiei privind executarea silită a creanţelor bugetare.
Aceste dispoziţii legale instituie în sarcina instanţelor care exercită controlul judiciar obligaţia de a verifica modul de determinare a cuantumului taxelor judiciare de timbru şi de a dispune măsuri pentru perceperea şi punerea în executare a acestor creanţe bugetare, fără a face vreo distincţie după cum în cauză s-a formulat sau nu cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei de timbru.
Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale enunţate rezultă că, prin derogare de la regimul juridic al căilor de atac de retractare, încheierea prin care se soluţionează cererea de reexaminare este pronunţată de un alt complet şi este irevocabilă, însă, prin reglementarea prevăzută de art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul nu a înţeles să excludă de la controlul de legalitate examinarea criticilor privitoare la existenţa obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru; asemenea critici de nelegalitate sunt cele prin care se pune în discuţie incidenţa unei dispoziţii legale care instituie scutirea de la plata taxei judiciare de timbru.
Această susţinere nu nesocoteşte dispoziţiile art. 377 alin. 2 pct. 5 din Codul de procedură civilă, deoarece caracterul irevocabil al încheierii pronunţate în procedura de soluţionare a modului de stabilire a taxei de timbru trebuie raportat la natura căii de atac exercitate, care, aşa cum s-a arătat, este o cale de atac de retractare. Or, căile de atac de retractare nu pun în discuţie aspecte de nelegalitate, ci împrejurări referitoare la situaţia de fapt ori greşeli materiale cu caracter procedural.
Împrejurarea că în practică au fost admise cereri de reexaminare formulate în temeiul dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, nu numai în situaţiile în care s-a reţinut existenţa unor greşeli de calcul sau ignorarea unor elemente de fapt care rezultau din dosar, ci şi atunci când s-a constatat incidenţa unei norme de scutire de la plata taxelor de timbru, nu schimbă natura juridică a acestei căi de atac şi nu împiedică părţile interesate să exercite căile de atac de reformare (prin care să pună în discuţie caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată), dacă cererea de reexaminare nu a fost formulată sau a fost respinsă.
Pe de altă parte, a considera că, prin consacrarea caracterului irevocabil al încheierii prin care se soluţionează cererea de reexaminare a modului de stabilire a taxei de timbru, atunci când se pune în discuţie chiar caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată, care priveşte, aşadar, un aspect de legalitate (respectiv interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale în materia taxelor de timbru), legiuitorul a înţeles să excludă de la controlul de legalitate, în căile de atac de reformare, orice critică privitoare la taxele de timbru, înseamnă a nesocoti principiul legalităţii căilor de atac, în condiţiile în care, în reglementarea Codului de procedură civilă în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, împotriva hotărârilor pronunţate în apel se poate exercita recurs, dar şi dreptul reclamantului la un proces echitabil, din perspectiva dreptului de acces la justiţie, reglementat de Convenţia europeană a drepturilor omului.
S-a reţinut totodată că, în materie civilă, instanţa de contencios european a drepturilor omului nu instituie în sarcina statelor contractante obligaţia de a crea instanţe de apel sau de recurs (în casaţie), însă, în ipoteza în care statul reglementează în propriul sistem de drept atât calea de atac a apelului, cât şi pe cea a recursului, accesul la aceste grade de jurisdicţie trebuie să fie efectiv, garanţiile fundamentale ale art. 6 din Convenţie fiind aplicabile (Cauza Blandeau contra Franţei, Hotărârea din 10 iulie 2008; Cauza Gregorio de Andrade contra Portugaliei, Hotărârea din 14 noiembrie 2006).
4. Opinia procurorului general
În punctul de vedere transmis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public a concluzionat, în esenţă, că, în privinţa părţii care are şi calitatea de subiect al obligaţiei de a achita taxa judiciară de timbru nu există un drept de opţiune între exercitarea cererii de reexaminare şi căile de atac de reformare, apel sau recurs.
Partea interesată în sarcina căreia s-a stabilit taxa judiciară de timbru poate contesta modul de stabilire a taxei doar prin intermediul cererii de reexaminare, iar cererea de reexaminare constituie o cale de atac efectivă, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, în condiţiile în care controlul judiciar vizează legalitatea stabilirii taxei judiciare de timbru, inclusiv sub aspectul calificării cererii şi al aplicării dispoziţiilor legale prin care se stabilesc scutiri obiective sau subiective, după caz, de la plata taxelor judiciare de timbru, iar în cadrul acestui control se dă eficienţă principiului non reformatio in pejus.
Dacă intenţia legiuitorului ar fi fost să elimine doar posibilitatea exercitării, în mod separat, a unei căi de atac împotriva acestei încheieri, nu ar fi fost necesară includerea în textul legal a menţiunii referitoare la caracterul irevocabil al acesteia, de vreme ce exercitarea apelului şi a recursului împotriva încheierilor premergătoare, odată cu fondul, constituie regula în materie, potrivit art. 282 alin. 2 teza I şi art. 299 din Codul de procedură civilă.
5. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
Curtea Constituţională a fost sesizată în numeroase rânduri cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare. Prin deciziile nr. 102 din 9 februarie 2006, nr. 711 din 13 septembrie 2007 şi nr. 1.152 din 6 noiembrie 2008, Curtea Constituţională a statuat că prevederile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 sunt constituţionale, întrucât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate gradele de jurisdicţie şi că acest drept poate fi supus unor condiţionări de fond şi de formă, iar existenţa uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituţie şi nici de vreun tratat internaţional la care România este parte.
Totodată, condiţiile de exercitare a dreptului de acces liber la justiţie, precum şi căile de atac sunt prevăzute de norme juridice procedurale. Or, conform dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar art. 129 din Legea fundamentală prevede că "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
De asemenea, Curtea Constituţională, prin deciziile nr. 42 din 27 ianuarie 2005 şi nr. 164 din 22 martie 2005, a reţinut că textele de lege criticate reprezintă norme de procedură care reglementează soluţionarea cererii de reexaminare împotriva încheierii de stabilire a taxei de timbru, iar aceasta constituie un incident procedural, prealabil antamării fondului de către instanţa de judecată.
Or, soluţionarea unei chestiuni prealabile este guvernată de principiul celerităţii, care ar fi grav afectat prin aplicarea în materie a principiilor oralităţii şi contradictorialităţii, a obligativităţii citării părţilor, ca şi a posibilităţii exercitării unei căi de atac împotriva încheierii de soluţionare a cererii de reexaminare.
Curtea Constituţională a reiterat aceste argumente în Decizia nr. 1.558 din 6 decembrie 2011, prin care a respins din nou excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 (dispoziţii care fuseseră criticate de autorul excepţiei pe motiv că ar încălca principiul accesului liber la justiţie, datorită faptului că nu se prevede posibilitatea contestării modului de stabilire a taxei de timbru pe calea apelului sau recursului).
6. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene
La nivelul celor două instanţe europene nu s-a identificat jurisprudenţa relevantă care să vizeze problema de drept supusă analizei.
Aspectele referitoare la acordarea unor reduceri sau scutiri de la plata taxei judiciare de timbru, în considerarea unor circumstanţe concrete ale litigiului, ce au făcut obiectul unor hotărâri pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, hotărârile pronunţate în cauzele Weissman şi alţii împotriva României, Iorga împotriva României, Rusen împotriva României, Nemeti împotriva României), vizează probleme de drept distincte, care nu influenţează modul de soluţionare a prezentului recurs în interesul legii.
Spre deosebire de cererea de scutire, eşalonare sau reducere a taxei de timbru, care presupune că partea a acceptat faptul că taxa judiciară de timbru a fost legal stabilită, cererea de reexaminare presupune contestarea legalităţii sau a temeiniciei taxei impuse în sarcina părţii.
Obiectul analizei în prezenta cauză vizează căile procedurale de contestare a modului de stabilire a taxei de timbru, nu evaluarea circumstanţelor dintr-un anumit litigiu (cum sunt solvabilitatea reclamantului sau faza procedurală în care este impusă taxa de timbru), care ar putea determina un dezechilibru între scopul legitim urmărit de stat prin stabilirea unor taxe de timbru şi dreptul de acces la justiţie.
7. Raportul asupra recursului în interesul legii
Raportul întocmit de judecătorii-raportori desemnaţi conform art. 516 alin. (5) din Codul de procedură civilă a concluzionat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze existenţa obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.
8. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Prin sesizarea adresată Completului competent să judece recursul în interesul legii, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a identificat problema de drept considerată a fi sursă a practicii neunitare ca fiind aceea referitoare la posibilitatea părţilor de a supune cenzurii, în căile de atac de reformare, critici care vizează existenţa obligaţiei de plată a taxei de timbru, în raport cu dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează posibilitatea formulării cererii de reexaminare, cerere care se soluţionează prin încheiere irevocabilă.
Examinând sesizarea cu recursul în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, s-au reţinut următoarele:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal sesizată, iar recursul în interesul legii este admisibil, fiind îndeplinite cumulativ cerinţele impuse de dispoziţiile art. 515 din Codul de procedură civilă, cu referire la autorul sesizării şi existenţa unei jurisprudenţe neunitare, relativ la problema de drept vizând posibilitatea părţii în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru de a supune controlului, în căile de atac de reformare, critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată, în ipoteza în care nu se pune în discuţie o calificare greşită a obiectului cererii de chemare în judecată.
Referitor la problema de drept soluţionată diferit de instanţele de judecată, astfel cum a fost conturată în urma examinării practicii judiciare anexate, se constată că prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, conferă părţii în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de timbrare o procedură clară, precisă şi previzibilă de contestare a modului de stabilire a taxei de timbru sub aspectul caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată.
Reexaminarea priveşte, potrivit textului legal menţionat, "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru", ca operaţiune de ansamblu, ce se constituie din mai multe etape, începând cu încadrarea acţiunii sau a cererii deduse judecăţii în categoriile prevăzute de Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul stabilirii caracterului timbrabil sau netimbrabil al cererii, cu observarea eventualei incidenţe a normelor legale care instituie scutiri legale de la plata taxei de timbru, iar în situaţia în care se stabileşte că acţiunea sau cererea este supusă taxei judiciare de timbru, următoarea etapă constă în determinarea cuantumului acestei taxe, procedeu care poate presupune, în cazul acţiunilor evaluabile în bani, un calcul matematic de aplicare a cotelor procentuale prevăzute de lege asupra valorii obiectului cererii.
În lipsa unei dispoziţii legale exprese, care să limiteze obiectul controlului în calea de atac a reexaminării doar la etapa de determinare prin calcul matematic a cuantumului taxei judiciare de timbru şi având în vedere ipoteza cuprinzătoare a normei, ce vizează "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru", nu se poate identifica niciun temei legal care să justifice excluderea problemei caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată din sfera obiectului reexaminării.
Argumentul contrar, bazat pe calificarea cererii de reexaminare ca fiind o cale de atac de retractare, care ar permite doar corectarea unor greşeli materiale cu caracter procedural sau înlăturarea unor erori în stabilirea situaţiei de fapt, nu poate fi primit, deoarece criteriul de distincţie între căile de atac de reformare şi căile de atac de retractare rezidă în instanţa competentă a se pronunţa asupra căii de atac, nefiind de esenţa acestei clasificări criteriul motivelor care se circumscriu fiecărei categorii.
Împrejurarea că, în cazul căii de atac reglementate de art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul nu a făcut menţiunea că se poate face "numai" cerere de reexaminare, aşa cum s-a procedat în situaţiile reglementate de art. 1085 din Codul de procedură civilă [art. 191 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă] şi art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare, nu poate duce la concluzia că partea în sarcina căreia s-a stabilit taxa de timbru ar avea posibilitatea să exercite, cu privire la modul de stabilire a acestei taxe, atât calea de atac a reexaminării, cât şi căile de atac de reformare, apelul şi recursul.
Potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, cererea de reexaminare, care vizează "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru" în întregul său, se soluţionează prin încheiere irevocabilă, ceea ce semnifică, în înţelesul art. 377 alin. 2 din Codul de procedură civilă, că, împotriva unei astfel de încheieri, nu se mai poate exercita vreo cale de atac de reformare, nici pe cale separată şi nici odată cu fondul, iar aspectele dezlegate prin încheierea irevocabilă pronunţată în temeiul articolului anterior menţionat intră în puterea lucrului judecat, neputând fi repuse în discuţie de aceeaşi parte în căile de atac exercitate împotriva hotărârii pronunţate cu privire la fondul litigiului.
O astfel de interpretare nu este de natură să nesocotească principiul constituţional al legalităţii căilor de atac, ci dimpotrivă, dă expresie acestui principiu, valorificând intenţia clară a legiuitorului de a reglementa o procedură rapidă şi eficientă de soluţionare a incidentelor privind modul de stabilire a taxelor judiciare de timbru, prealabil soluţionării fondului litigiului.
Limitarea posibilităţii părţii în sarcina căreia s-a stabilit taxa judiciară de timbru de a contesta caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv prin intermediul cererii de reexaminare nu încalcă dreptul de acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Această cale de atac permite părţii în sarcina căreia s-a impus obligaţia de timbrare să supună contestaţia sa unei instanţe imparţiale şi independente, care nu trebuie să funcţioneze neapărat la nivelul unei jurisdicţii superioare celei care a stabilit taxa de timbru contestată, având în vedere că art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu garantează dreptul la un dublu grad de jurisdicţie.
Este adevărat că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a cristalizat principiul potrivit căruia, în situaţia în care dreptul de a ataca o hotărâre judecătorească pe calea apelului sau a recursului este prevăzut în legislaţia unui stat parte la Convenţie, instanţa învestită cu aceste căi de atac este chemată să soluţioneze cauza respectând toate condiţiile instituite de art. 6 paragraful 1 (Cauza Delcourt contra Belgiei, 17 ianuarie 1970). Această ipoteză nu este aplicabilă însă în materia contestării modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, domeniu în care legislaţia naţională prevede exclusiv calea de atac a reexaminării.
De altfel, problema pretinsei contrarietăţi a prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, în raport cu principiul accesului liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie, a fost deja examinată de Curtea Constituţională, care a statuat în mod consecvent, prin numeroase decizii, că aceste prevederi legale nu sunt afectate de viciul neconstituţionalităţii.
Prevederile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, nu pot constitui suport logic şi juridic pentru diminuarea sau înlăturarea în căile de atac a obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru stabilite de instanţele de fond şi de apel. Textul legal menţionat are în vedere situaţia în care instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că, în fazele procesuale anterioare, "taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal", nicidecum situaţia în care partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată pretinde că nu datorează taxa de timbru sau că suma stabilită este prea mare.
Singura soluţie pe care instanţa judecătorească superioară, învestită cu soluţionarea unei căi de atac, o poate dispune în temeiul textului menţionat este aceea de obligare a părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente stadiului/stadiilor procesuale anterioare, urmând ca dispozitivul hotărârii să constituie titlu executoriu.
Ca atare, prevederile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare (a căror finalitate constă în obligarea părţii la plata taxei de timbru aferente etapei procesuale anterioare, neachitate) nu pot reprezenta o bază legală prin prisma căreia instanţa de control judiciar, în apel sau în recurs, să poată examina criticile părţii în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a unei taxe de timbru în faza procesuală anterioară, critici care au ca scop diminuarea sau înlăturarea acestei obligaţii.
În concluzie, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul căilor de atac de reformare, apelul sau recursul.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 517 cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă,
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
În numele legii
D E C I D E:
Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.
Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 decembrie 2014.
VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
IULIA CRISTINA TARCEA
Magistrat-asistent,
Ileana Peligrad