Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Revizuirea în cazul hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului. Inadmisibilitate

 

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Revizuirea

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- revizuirea în cazul hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului

 

                       C. proc. pen., art. 465

 

         Cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 465 C. proc. pen., formulată de o persoană cu privire la care Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu s-a pronunţat, neexistând o hotărâre prin care instanţa europeană să constate încălcarea unui drept al persoanei care solicită revizuirea, este inadmisibilă.

         Persoana al cărei drept a fost încălcat, la care se referă dispoziţiile art. 465 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., este persoana care a avut calitatea de parte atât în cauza împotriva statului român soluţionată prin hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului, cât şi în cauza soluţionată prin hotărârea definitivă a instanţei naţionale.

 

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 3076 din 2 decembrie 2014

 

Prin sentinţa penală nr. 99 din 30 iunie 2011 a Tribunalului Olt, între altele, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior, a fost achitat inculpatul B.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute în art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior - complicitate la evaziune fiscală în forma continuată; art. 248 C. pen. anterior raportat la art. 2481 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen. anterior - abuz în serviciu contra intereselor publice în forma calificată şi continuată şi art. 289 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior - fals intelectual în formă continuată.

Prin decizia nr. 371 din 5 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova împotriva sentinţei penale nr. 99 din 30 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Olt şi a fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală atacată, cu privire la inculpatul M.C. (condamnat în cauză).

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Prin decizia nr. 1637 din 14 mai 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova împotriva deciziei nr. 371 din 5 decembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost casată, în parte, decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 99 din 30 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Olt şi, rejudecând, între altele:

A fost condamnat inculpatul B.M. la pedepsele de: 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 - art. 2481 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.; 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.; 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 289 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.

În baza art. 865 C. pen. anterior raportat la art. 85 C. pen. anterior, s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, aplicată prin sentinţa penală nr. 2057 din 22 decembrie 2011 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin decizia nr. 1085 din 21 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pedeapsă care a fost descontopită în pedepsele componente.

S-a constatat că faptele care fac obiectul prezentei cauze sunt concurente cu faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentinţa penală nr. 2057 din 22 decembrie 2011 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin decizia nr. 1085 din 21 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În baza art. 33, art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele din cauză cu pedepsele menţionate anterior, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor penale recurate.

Împotriva deciziei nr. 1637 din 14 mai 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, condamnatul B.M. a formulat cerere de revizuire, conform dispoziţiilor art. 465 C. proc. pen.

Revizuentul B.M. a precizat că a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, însă nu a fost pronunţată încă o soluţie în cauza sa şi a invocat hotărârea în Cauza Mischie contra României în susţinerea cererii de revizuire.

Totodată, a solicitat ca interpretarea dispoziţiilor art. 465 C. proc. pen. să se facă raportat la prevederile art. 453 alin. (1) lit. a) şi lit. f) C. proc. pen.

Examinând calea extraordinară de atac prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 465 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluţionării amiabile a litigiului dintre stat şi reclamanţi, pot fi supuse revizuirii, dacă vreuna dintre consecinţele grave ale încălcării Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la aceasta continuă să se producă şi nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Cazul de revizuire analizat este dublu condiţionat şi presupune:

- existenţa unei hotărâri definitive a Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care să se fi constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale ori să se fi dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluţionării amiabile a litigiului dintre stat şi reclamanţi;

- vreuna dintre consecinţele grave ale încălcării Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale Ia aceasta să continue să se producă şi să nu poată fi remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Această cerere de revizuire poate fi formulată de persoana al cărei drept a fost încălcat (art. 465 alin. 2 lit. a C. proc. pen.), care a avut calitatea de parte atât în cauza împotriva statului român soluţionată prin hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului, cât şi în cauza soluţionată prin hotărârea instanţei române.

Având în vedere cele menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prezenta cerere de revizuire nu este formulată de o persoană cu privire la care Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat, neexistând o hotărâre prin care aceasta să constate o încălcare a unui drept al persoanei care solicită revizuirea.

Referitor la solicitarea revizuentului B.M. cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 465 C. proc. pen. raportat la prevederile art. 453 alin. (1) lit. a) şi lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Revizuirea, cale extraordinară de atac, este reglementată în Titlul III, Capitolul V, Secţiunea a 3-a din cadrul Părţii speciale a Codului de procedură penală - art. 452 - art. 465.

Reglementarea generală a revizuirii este cuprinsă în cadrul dispoziţiilor art. 452 - art. 464 C. proc. pen.

Conform dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză; (...) f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Cererea de revizuire formulată în cazul hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului reprezintă o reglementare specială, fiind prevăzută în art. 465 C. proc. pen. Aceste dispoziţii prevăd condiţiile de exercitare, titularii cererii, instanţa competentă, termenul de introducere, judecarea acesteia, soluţiile care pot fi dispuse şi căile de atac.

Conform principiului specialia generalibus derogant, în cazul revizuirii hotărârilor în care s-a constatat, printr-o hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului, încălcarea drepturilor sau libertăţilor fundamentale ori s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluţionării amiabile a litigiului dintre stat şi reclamanţi, se aplică dispoziţiile art. 465 C. proc. pen.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că motivarea formulată de revizuent, în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 465 C. proc. pen. prin raportare la dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) şi f) C. proc. pen., nu poate fi avută în vedere, raportat la caracterul de normă specială al primei prevederi.

Având în vedere considerentele expuse, raportat la faptul că în cauză nu a fost pronunţată o hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care să se constate încălcarea unui drept al persoanei care solicită revizuirea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul B.M. împotriva deciziei nr. 1637 din 14 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală.