Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Contract de antrepriză. Calificarea contractului în raport cu conţinutul clauzelor contractuale

Cuprins pe materii: Drept comercial. Contracte

Index alfabetic: acţiune în pretenţii

-contract de antrepriză

-contract nenumit

 

C. civ. din 1864, art. 969, art. 977, art. 984, art. 1412,

art. 1413 alin. (2), art. 1431 alin. (2)

Sunt nenumite acele contracte nereprezentate ca figuri juridice distincte, neadaptate la tipologia contractelor numite, determinate ca atare prin conținutul clauzelor lor care nu pot fi specific interpretate ca fiind corespondente unor operațiuni juridice determinate și nominalizate ca atare în legislația civilă.

Nu poate fi considerat automat nenumit un contract dacă prin conținutul său principal acesta stipulează o clauză specifică unui contract determinat și reglementat ca atare, împrejurare dedusă din simplul fapt al neîncheierii acelui contract în forma scrisă și al stabilirii conținutului său prin mijlocirea altor probe decât înscrisurile.

 

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 3814 din 2 decembrie 2014

 

1. Prin sentinţa comercială nr. 3661 din 01.06.2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr. xx39/242/2010 s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC T.R. SRL în contradictoriu cu pârâta SC S. SRL și, în consecință, a fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei suma de 8.278,17 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi mărfurilor livrate, precum şi contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii a sumei de 30.000 euro, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construire prestate, plus dobânda legală în materie comercială aferentă celor două debite, de la data pronunţării hotărârii până la data achitării integrale a debitelor.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul specializat a reţinut că imobilul în litigiu, a cărui contravaloare se solicită pe calea acţiunii introductive, a fost edificat de către reclamantă pe un teren care face obiectul unui contract de concesiune încheiat între pârâtă şi Comuna Călăţele. S-a reținut că imobilul a fost edificat la solicitarea pârâtei care, deși a negat această solicitare, nu a putut contracara proba contractului realizată de reclamantă.

Astfel, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză la cererea reclamantei, respectiv G.S.P. şi D.M., tribunalul a reţinut că între părţi a intervenit o convenţie prin care reclamanta s-a obligat să edifice pe terenul concesionat de către pârâtă, situat în comuna Călăţele, Cariera de piatră Citera, unde pârâta are un punct de lucru, un sediu administrativ, în vara anului 2009 şi o construcţie pentru un cântar, în luna aprilie 2009, a cărui contravaloare a şi fost achitată de către pârâtă. Un aspect relevant care a rezultat din declaraţiile martorilor viza relaţiile dintre reprezentanţii părţilor care, la început, au fost de bună colaborare, după care acestea au fost întrerupte datorită formulării unor plângeri penale, ceea ce a şi determinat negarea relaţiilor comerciale dintre părţi de către societatea pârâtă. Sub acest aspect, instanţa a subliniat faptul că pârâta a negat inclusiv edificarea construcţiei pentru cântar, deşi chiar martorii audiaţi la propunerea pârâtei au relatat faptul că reclamanta a edificat în beneficiul pârâtei această construcţie.

Aşadar, probele testimoniale au relevat existenţa unei înţelegeri între reprezentaţii părţilor cu privire la edificarea sediului administrativ, preţul acesteia fiind negociat la suma de 30.000 euro. Mai mult decât atât, reprezentanţii pârâţilor au urmărit edificarea construcţiei, intervenind cu observaţii pe parcursul derulării lucrărilor, astfel cum a relatat martorul D.M.     

Operând cu prezumții simple, instanţa a reţinut că pârâta nu a negat edificarea construcţiei de către reclamantă, susţinând însă că nu ar fi fost beneficiara acestei construcţii, deşi o atare ipoteză nu poate fi primită, întrucât imobilul a fost edificat pe terenul aflat în folosinţa pârâtei, astfel încât dacă aceasta nu ar fi fost beneficiara acesteia, ar fi împiedicat efectuarea lucrărilor de construire, a depozitării materialelor, cu atât mai mult cât lucrările s-au derulat pe parcursul mai multor luni. Concluzionând, reţinând şi dispoziţiile art. 1203 C. civ., instanţa a apreciat că probabilitatea ca pârâta să fie beneficiara construcţiei, este evidentă.  

Referitor la valoarea construcţiei, instanţa a reţinut concluziile raportului de expertiză depus la dosarul cauzei ca urmare a expertizei dispuse în cauză, conform cărora, la nivelul anului 2009 construcţiei se ridica la suma de 124.500 lei. 

Astfel, faţă de convenţia încheiată între părţi, instanţa a reţinut că în cauză s-a făcut dovada de către reclamantă asupra edificării construcţiei în beneficiul pârâtei, acesteia revenindu-i obligaţia de a plăti preţul determinat prin contract. Pârâta nu şi-a îndeplinit întocmai această obligaţie, astfel încât, în conformitate cu dispoziţiile art. 1073 C. civ., reclamanta creditoare a obligaţiei de plată a contravalorii livrărilor de construire, a fost îndreptăţită să obţină obligarea pârâtei la plata preţului neachitat, în cuantum de 30.000 euro.

Referitor la serviciile de vulcanizare şi la contravaloarea anvelopelor, instanţa a reținut că marfa şi serviciile i-au fost facturate pârâtei, însă faţă de refuzul acesteia de a-şi îndeplini obligaţiile, reclamanta a procedat la stornarea uneia dintre facturi, însă relevanţă pentru dovedirea realităţii serviciului prestat de către reclamantă şi a livrării anvelopelor, a prezentat declaraţia nr. 394 întocmită de către pârâtă privind livrările, prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul României, şi în care, în anul 2010 au fost evidenţiate achiziţiile de bunuri şi serviciile efectuate de către reclamantă în favoarea pârâtei, în cuantumul pretins de către reclamantă.

Aşadar, reţinând că potrivit dispoziţiilor art. 1184 C. civ. registrele comercianţilor fac dovadă împotriva lor, instanţa a apreciat că şi această cerere a reclamantei este întemeiată.      

Pentru considerentele expuse, luând în considerare şi dispoziţiile art. 969 C. civ., tribunalul a admis cererea de chemare în judecată, iar în temeiul art. 1082 C. civ. coroborat cu art. 3 alin. (1) şi (4) din O.G. nr. 9/2000, a obligat pârâta să-i plătească reclamantei dobânda legală în materie comercială aferentă celor două debite, de la data pronunţării hotărârii până la data achitării integrale a debitelor.

2. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC S. SRL solicitând instanței de apel, în principal, să schimbe în parte hotărârea atacată în sensul respingerii acţiunii reclamantei cu privire la pretenţiile de obligare a pârâtei la plata contravalorii lucrărilor de construire. În subsidiar, a cerut să se desfiinţeze hotărârea atacată şi să se trimită cauza spre rejudecare primei instanţe având în vedere insuficienta cercetare a fondului, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de apel, a arătat apelanta că se impunea lămurirea cu privire la adevăratele raporturi dintre părţile litigiului, aceasta întrucât, pe de o parte, în cererea de chemare în judecată reclamantul a prezentat o stare de fapt incompletă, deformată şi trunchiată, creată special pentru a-i sluji interesele în cauză, iar pe de altă parte, prima instanţă, pe baza probelor administrate în cauză, nu a realizat o corectă şi reală stabilire a stării de fapt.

Apelanta a expus situația de fapt arătând că SC S. SRL este o societate comercială cu capital mixt (străin şi român) titular al unui contract de concesiune încheiat la data de 09.05.2008 cu Comuna Călăţele (contract nr. 1554/09.05.2008) și că în conformitate cu acest contract a primit în exploatare o suprafaţă de 20 ha teren pe raza comunei Călăţele în vederea deschiderii şi exploatării unei cariere de piatră.

În ceea ce priveşte relaţia cu societatea reclamantă aceasta a constat iniţial în procurarea unor anvelope pentru utilajele de producţie care aparţin lui SC G.A. SRL - servicii de altfel achitate, fapt recunoscut şi de reclamantă, iar ulterior, societatea reclamantă a edificat pentru pârâtă fundaţia unui cântar, servicii de asemenea achitate.

Serviciile de livrare anvelope si vulcanizare solicitate la plată în prezentul litigiu au fost prestate tot cu privire la utilajele care sunt în proprietatea lui G. (societate din grupul societăților pârâtei), însă facturile au fost emise pe numele societăţii pârâte deşi înţelegerea a fost ca aceste servicii să fie facturate societății G. care, la rândul său, avea de recuperat de la societatea reclamantă contravaloarea unor livrări de piatră. Acesta este motivul pentru care a susţinut în faţa primei instanţe că aceste servicii nu au fost prestate societăţii pârâte.

În ceea ce priveşte serviciile constând în prestarea unor lucrări de construire a unui clădiri cu destinaţia de sediu administrativ apelanta și-a menţinut în totalitate punctul de vedere exprimat şi în faţa primei instanţe, neexistând o astfel de înţelegere între pârâta şi societatea reclamantă.

S-a subliniat că în realitate, în cursul anului 2009, între societatea pârâtă şi societatea reclamantă a existat un proiect de asociere în vederea exploatării carierei de piatră. În baza acestui proiect, fiecare dintre societăţi urma să aducă un aport pentru desfăşurarea pe viitor a unei activităţi comerciale comune în cadrul carierei de piatră. Pârâta urma să intre în această asociere cu investiţiile realizate până în acel moment, iar societatea reclamantă a decis să contribuie cu edificarea unei construcţii cu destinaţie de sediu administrativ precum şi cu o anumită sumă de bani. În baza acestui proiect de asociere, societatea reclamantă a început să construiască clădirea în litigiu, fără a aştepta încheierea unei asocieri propriu-zise şi fără ca anterior să întocmească un proiect al construcţiei sau să obţină avizele şi autorizaţia de construire necesare edificării acesteia. Ridicarea acestei construcţii s-a făcut fără autorizaţie, proiect, avize şi mai mult decât atât pe terenul Comunei Călăţele s-a realizat în condiţiile în care Primarul Comunei Călăţele era fratele asociatului societăţii reclamante, d-nul D.T. În cele din urmă, asocierea amintită mai sus nu s-a mai încheiat, iar societatea reclamantă a oprit construcţia care în prezent este nefinalizată - fapt care rezultă şi din raportul de expertiză efectuat în cauză. Construcţia în cauză nu a fost niciodată predată şi nu a fost niciodată folosită de societatea pârâtă. Ulterior, pe fondul unei plângeri penale pentru trafic de influenţă pe care societatea pârâtă a formulat-o împotriva primarului comunei Călăţele s-au deteriorat şi relaţiile cu societatea reclamantă, care a ajuns să pretindă lucrările realizate la acea construcţie, deşi nu a existat nici o înţelegere în acest sens între părţi.

Pornind de la această stare de fapt, criticile propriu-zise pe care apelanta le-a adus hotărârii primei instanţe s-au referit la incorecta stabilire a stării de fapt şi incorecta interpretare şi calificare a întelegerii existente între părti, precum și la faptul că instanța a acordat altceva decât ceea ce s-a cerut.

3. Apelul astfel declarat a fost soluţionat prin decizia nr. 242 din 24.11.2011 de către Curtea de Apel Cluj, în sensul respingerii sale ca nefondat.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că situația de fapt susținută de pârâtă nu avea reflectare în probele cauzei.

Astfel, pe de-o parte invocarea în apel a unui proiect de asociere între cele două părți ale cauzei a fost pentru prima dată evocată în apel, iar pe de altă parte, orice discuții referitoare la acest proiect au fost ulterioare înțelegerii inițiale care avea ca unic obiect edificarea construcției de către reclamantă în beneficiul pârâtei contra sumei de 30.000 euro. Așadar, în lipsa concretizării proiectului de asociere a rămas efectivă înțelegerea inițială, care a impus pârâtei respectarea obligației corelative, de plată a prețului de 30.000 euro. S-a subliniat că relevantă a fost conduita pârâtei care, în cursul edificării construcției, a intervenit cu observații, urmărind efectiv realizarea obiectivului. Lipsa proiectelor sau a autorizațiilor de construire nu poate prezuma lipsa oricărei convenții între părți, de asemenea, chiar dacă riscul edificiului aparține, până la finalizare, antreprenorului, potrivit art. 1479 și art. 1481 C. civ., nu poate intra în sfera riscului contractului posibilitatea de neplată de către beneficiar justificat pe lipsa autorizațiilor legale care sunt, în esență, în obligația beneficiarului. Riscul viitor al demolării construcției pentru edificarea sa cu nerespectarea cerințelor legale nu face parte din categorie evenimentelor fortuite pentru a fi integrate noțiunii de risc al contactului. De asemenea, lipsa recepției finale a lucrării care nu a avut legătură cu culpa executantului nu poate exonera beneficiarul de obligația de plată a prețului, cu atât mai mult cu cât expertiza efectuată în cauză acceptată de părți a atestat și finalizarea lucrării.

4. Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta SC S. SRL, admis prin decizia civilă nr. 4228 din 30.10.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu consecința casării decizie recurate și trimiterii cauzei spre rejudecarea apelului.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că a fost nelegală soluția instanței de apel, în raport cu dispozițiile art. 1169 C. civ., prin care s-au respins în apel probele solicitate de către pârâtă cu argumentul că aceasta și-a însușit fără obiecțiuni concluziile raportului de expertiză administrat în primă instanță, ceea ce a dus, prin evaluarea unor probe insuficiente la calificarea naturii raportului juridic dintre părți, cu toate consecințele atrase de această calificare.

5. Reînvestită cu judecarea apelului Curtea de Apel Cluj a pronunțat decizia civilă nr. 185 din 19 mai 2014, respingând apelul declarat de pârâta SC S. SRL ca nefondat și dispunând obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut că reclamanta  SC T.R. SRL a solicitat prin  cererea de chemare în  judecată obligarea pârâtei SC S. SRL la plata sumei de 4.300 lei reprezentând contravaloare marfă livrată şi neachitată, obligarea pârâtei la plata sumei de 3.978,17 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de vulcanizare executate şi neachitate, obligarea pârâtei la plata echivalentului în lei a sumei de 30.000 Euro, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcții executate şi neachitate, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, calculate asupra sumelor datorate, de la data pronunţării sentinţei şi pe viitor, până la data achitării efective a acestora, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.     

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părţi s-au derulat raporturi comerciale în formă simplificată, potrivit cărora aceasta, pe de o parte, a livrat la comanda pârâtei anvelope FETLAS 825 – 20 14 PR PA 20, iar pe de altă parte a prestat, tot la comandă, o serie de lucrări, respectiv servicii de vulcanizare, precum şi lucrări de construcţii pentru realizarea unui sediu administrativ de birou şi a unui cântar, pe terenul pe care pârâta îl deţinea în concesiune, respectiv la punctul de lucru din Călăţele, Cariera de Piatră Citera, judeţul Cluj şi a susţinut  că, potrivit înţelegerilor dintre părţi, reclamanta şi-a îndeplinit în întregime obligațiile, livrând marfa comandată pe de o parte, iar pe de altă executând lucrările comandate, respectiv atât lucrări de vulcanizare, cât şi lucrări de construcţii, atât pentru sediul administrativ, cât şi pentru cântar.

În ceea ce priveşte construcţiile executate în beneficiul pârâtei, reclamanta a arătat că acestea s-au executat urmare a înţelegerii dintre părţi la punctul de lucru al părţii adverse situat în localitatea Călăţele, Cariera de Piatră Citera, judeţul Cluj, mai întâi fiind executate, în cursul lunii aprilie 2009, lucrările de construcţii pentru cântar, lucrări care au fost achitate, iar în luna iunie 2009 au început lucrările de construcţie pentru sediul administrativ, respectiv birouri, lucrări care nu au fost achitate.

Pârâta SC S. SRL Cluj-Napoca a evidenţiat, în ceea ce priveşte lucrările de construcţii pentru sediul administrativ a căror contravaloare se pretinde, că nu a solicitat reclamantei executarea acestor lucrări. Acestea au fost efectuate pe terenul aflat în proprietatea Primăriei Calatele şi concesionat de către societate, fără ca reclamanta sa aibă acordul său.

S-a mai susţinut că, în nenumărate rânduri, pârâta i-a pus în vedere reclamantei să îşi ridice construcţia, înaintându-i şi o înştiinţare scrisă; mai mult a înştiinţat şi Primăria Călăţele despre acest aspect, iar din informaţiile acesteia, reclamantei i s-a cerut sa demoleze construcţia ridicată fără forme legale.

Cu privire la starea de fapt instanța de apel a arătat că nici reclamanta nu a afirmat şi nici prima instanţă nu a reţinut că ar fi fost încheiat un contract de antrepriză de lucrări cu toate efectele ce decurg din această calificare, fiind invocată şi respectiv apreciate ca prezente  raporturi comerciale în formă simplificată cu toate efectele. De aceea, toate aserţiunile apelantei cu privire la nerespectarea de către reclamantă a unor clauze care se presupun a fi incluse în contractele de antrepriză au fost înlăturate ca atare întrucât nu pot primi valenţele pe care aceasta le doreşte.

S-au considerat relevante declaraţiile martorilor audiaţi în faţa instanţei de apel au relevat aceeaşi stare de fapt care a fost reţinută şi de către prima instanţă cu privire la existenţa unei convenţii unei părţi pentru edificarea unei construcţii în favoarea societăţii identificate prin reprezentantul său legal de către martori. Nu au fost validate nici afirmaţiile apelantei cu privire la faptul că edificarea construcţiei s-a realizat fără acordul şi cunoştinţa sa, întrucât martorii audiaţi au relevat că pe durata realizării construcţiei reprezentantul legal al societăţii beneficiare a verificat stadiul lucrărilor în mod repetat ca şi în cazul altor lucrări pe care apelante nu le neagă .

Raportat  la natura convenţiei încheiate, nu au fost reţinute nici alegaţiile privind drepturile şi obligaţiile decurgând din contractul de antrepriză sub nici unul din aspectele evidenţiate de apelantă.  Curtea a evidențiat că lipsa autorizaţiei de construire şi a oricărui proiect nu subliniază decât nerespectarea legislaţiei speciale de către pârâtă fără a putea produce efecte asupra naturii juridice a convenţiei încheiate între părţi sau să determine modificarea raporturilor astfel stabilite şi a obligaţiilor corelative. Titularul obligaţiei de a solicita şi obţine toate documentele instituite de lege pentru edificarea construcţiei era beneficiarul, iar nu constructorul, astfel că toate susţinerile apelantei având acest fundament au fost înlăturate. Contrar celor afirmate de apelantă în sensul că nu a existat niciodată o înţelegere între părţi pentru construirea de către reclamantă a unei construcţii în favoarea pârâtei toate probele administrate, atât în faţa tribunalului cât şi a instanţei de apel, au relevat în mod unitar că intenţia părţilor a fost reclamanta să construiască imobilul în litigiu în favoarea pârâtei .

A arătat instanța de apel că tribunalul a reţinut în mod corect că a fost încheiată o convenţie nenumită, în formă simplificată, urmată de executare, astfel că nu se justifica verificarea respectării tuturor condiţiilor şi clauzelor din contractul de antrepriză. Nefinalizarea şi nepredarea construcţiei nu putea fi valorificată în maniera dorită de către apelantă întrucât prin acţiunea introductivă de instanţă reclamanta a solicitat  obligarea pârâtei la plata echivalentului în lei a sumei de 30.000 Euro, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţii executate şi neachitate.

Pe cale de consecința, întinderea sumei solicitate de reclamantă pentru edificarea construcției a avut în vedere nu valoarea de piață a bunului, ci valoarea manoperei și a materialelor încorporate, așa cum s-a stabilit în obiectivul expertizei administrate în rejudecare în fața instanței de apel. Astfel, contraexpertiza M.S. a relevat o valoare 30.500 euro la care s-a raportat instanța, cu respectarea principiului disponibilității.

S-a mai subliniat că nu au fost niciodată validate în cursul probațiunii afirmațiile apelantei referitoare la existenta unui raport de asociere între părțile litigiului, astfel, s-a constatat că în mod corect a stabilit  prima instanţă, că între părţi a intervenit o înţelegere în sensul că intimata SC T.R. SRL s-a obligat să edifice, în favoarea apelantei SC S. SRL, o construcţie, contra unei sume de 30.000 euro. Astfel, întrucât reclamanta şi-a executat obligaţiile revenea pârâtei obligaţia corelativă de plată a preţului lucrărilor realizate, în raport cu nivelul de îndeplinire a acestora.

6. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC S. SRL, solicitând, în principal, schimbarea hotărârii în sensul respingerii pretenției reclamantei de obligare a pârâtei la plata contravalorii construcției, iar subsidiar, reducerea sumei acordate cu acest titlu la câtimea de 59.707,65 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construire, așa cum au fost stabilite prin expertiză.

Criticile evidențiate de recurentă s-au referit la calificarea greșită a raportului juridic dedus judecății, determinată de aplicarea greșită a legii.

S-a arătat în suita motivelor de recurs că instanța de apel a calificat raportul juridic dedus judecății ca fiind circumscris unei întelegeri nenumite în forma simplificată, justificat de lipsa unui înscris probator direct al acestei convenții.

Prin aceasta, a susținut recurenta, se omite chiar calificarea raportului juridic dintre părți, care a dus la o soluție inedită, prin înlăturarea ambelor calificări puse în discuție prin apărările părților, contract de asociere sau de antrepriză. Această soluție a justificat ulterior, în demersul instanței de apel, posibilitatea de a evita aplicarea regimului juridic specific convenției, respectiv, dispozițiile legale din materia asocierii sau a antreprizei.

Se arată în continuare că în materia antreprizei de lucrări legiuitorul prescrie dispoziții specifice atât pentru suportarea riscului, cât și pentru obligația esențială de stabilire a prețului, în lipsa acestuia din urma contractul fiind lipsit de efecte, evocate fiind dispozițiile art. 1413, art. 1479 și art. 1480 C. civ. de la 1864.

De asemenea, în materia antreprizei sunt prevăzute obligații speciale în legislația conexă, care impun realizarea proiectului de construire, existența autorizației de construire, dar și necesitatea formei scrise a contractului, ad probationem.

Se arată că în cauză contractul de antrepriză nu a respectat niciuna dintre aceste exigențe, astfel că soluția corectă impunea invalidarea contractului și reconsiderarea apărării pârâtei referitoare la încheierea unui contract de asociere în care realizarea edificiului reprezenta aportul reclamantei, aceasta cu atât mai mult cu cât recurenta nu putea să asume realizarea unei lucrări de construire fără autorizație, pentru care suportarea sancțiunilor administrative, inclusiv demolarea, ar fi fost iminente.

S-a mai arătat și că instanța de apel nu a avut în vedere că această construcție nu a fost finalizată, nu a fost predată și nu a fost utilizată de către presupusul beneficiar, fiind în continuare în posesia reclamantei, ceea ce ar fi blocat oricum acțiunea SC T.R. SRL prin opunerea excepției de neexecutare a contractului.

Acest fapt plasează bunul în riscul executantului, aspect susținut și de faptul că în prezent autoritățile administrative locale consideră această construcție ca aparținând reclamantei.

De aceea, lipsa oricărui context factual de natură a justifica încheierea contractului de antrepriză, justifica deplin considerentul pârâtei referitor la faptul că adevărata intenție a părților a constat în încheierea unui contract de asociere, iar toate demersurile referitoare la realizarea construcției, inclusiv proprietatea acesteia, erau în sarcina și patrimoniul reclamantei, iar pârâta nu avea nicio obligație.

Chiar a accepta ideea că pârâta ar fi fost în final beneficiar construcției edificate de reclamantă nu justifica, în contextul lipsei autorizației de construire, înlăturarea executării unei construcții fără proiect ce implica un risc major de demolare, ca sancțiune administrativă.

Recurenta a insistat în calificarea raportului juridic între părți ca asociere in participațiune care ar impune, în opinia sa, aplicarea regulilor de drept incidente în materie accesiunii imobiliare atrase de art. 494 C. civ., cu consecința recunoașterii în favoarea Primăriei Călățele, proprietara terenului, a tuturor consecințelor impuse de aceasta.

În final, recurenta a arătat că reclamanta nu ar putea primi decât valoarea manoperei și a materialelor încorporate în construcția edificată pe teren, iar nu valoarea prețului antreprizei, cuantificată la 30.000 euro.

Admiterea unei pretenții de 30.000 euro a avut, în opinia recurentei, o justificare principială, fără probe concludente. Astfel, în cauză au fost administrate mai multe rapoarte de expertiză, instanța reținând în final valoarea de circulație a imobilului pe care a și acordat-o ca preț al lucrărilor realizate.

Criticând modalitatea de evidențiere a obiectivelor și modalitatea de evaluare a construcției după criterii alternative, cum ar fi valoarea de piață și valoarea manoperei și a materialelor, recurenta a arătat că expertizele evidențiau erori în legătură cu care în mod nefundamentat instanța de apel a respins apelantei o serie de obiecțiuni, validând un rezultat incorect care a reprezentat suportul admiterii pretenției.

Prin întâmpinare, intimata SC T.R. SRL a solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, cu motivarea că deși formal încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile recurentei nu sunt veritabile critici de nelegalitate ale deciziei recurate, tinzând exclusiv la reaprecierea probatoriului și stabilirea unei noi stări de fapt.

Această excepție procesuală a fost recalificată și soluționată în sensul respingerii sale, potrivit considerentelor prezentate în ședința în care au avut loc aceste dezbateri.

În subsidiar, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că proba raportului juridic a fost integral realizată, iar calificarea acestuia a fost corectă, SC T.R. SRL realizând la comanda pârâtei obiectivul clădire administrativă în punctul de lucru al pârâtei.

Nu sunt fondate, în opinia intimatei, criticile recurentei legale împrejurarea că un contract de antrepriză trebuie încheiat obligatoriu în formă scrisă, alegație care nu se întemeiază pe nicio dispoziție legală. Mai mult, se arată că proba executării contractului de către reclamantă a fost realizată, iar invocarea necunoașterii și inopozabilității contractului de execuție nu a putut fi demonstrată.

S-a susținut în continuare că lipsa autorizației sau a proiectului de execuție nu sunt împrejurări de natură a infirma proba încheierii contractului și că întregul demers al pârâtei dovedește rea-credință în încercarea de a se sustrage executării obligațiilor contractuale.

Nici criticile referitoare la proba valorii creanței nu sunt fondate, deoarece aceasta a fost determinată în baza unor expertize cu obiective complexe și raportat la stadiul de execuție al lucrării.

7. Analizând recursul, Înalta Curte l-a admis, cu consecința admiterii apelului și schimbării doar în parte a sentinței primei instanțe, față de împrejurarea că toate motivele recursului sunt subsumate modului de soluționare a capătului de cerere referitor la pretenția de 30.000 euro, corespunzătoare solicitării de obligare a pârâtei la plata contravalorii lucrărilor de construcție neachitate.

În prezentarea considerentelor instanței de recurs se impune premergător observația că toate criticile recurentei corespund unei greșite aplicări a legii la situația de fapt demonstrată, care a determinat o calificare greșită a raportului juridic dedus judecății, cu consecința înlăturării de la aplicare a normelor de drept care sancționează validitatea și eficacitatea raportului juridic real demonstrat prin mijloacele de probă administrate, ceea ce atrage incidența motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Tot astfel, se impune încă de la început sublinierea că suportul pretenției reclamantei SC T.R. SRL a avut ca temei executarea obligației contractuale de plată a lucrărilor de construire a unui edificiu cu destinația de sediu administrativ, în baza unei înțelegeri dintre părți neconcretizate în înscris. În alte cuvinte temeiul pretenției reclamantei s-a concretizat în angajarea unei răspunderi contractuale întemeiate pe dispozițiile art. 969 C. civ., așa cum au considerat ambele instanțe de fond.

Astfel, întrucât obiectul disputei și limitele rejudecării după casarea primei decizii din apel impuneau administrarea probelor pentru stabilirea naturii și conținutului raportului juridic dedus judecății, în fața instanței de apel, în al doilea ciclu procesual au fost administrate probe: martori și expertize.

S-a reținut în stabilirea situației de fapt că nu pot fi considerate fondate apărările pârâtei referitoare la existenta unui acord de asociere în participațiune urmare căruia reclamanta s-a angajat să raporteze construcția al cărui edificiu avea să fie realizat în punctul de lucru al pârâtei, situat pe raza comunei Călățele, în locul de exploatare a carierei de piatră Citera. Aceasta, întrucât discuțiile referitoare la asociere care au debutat după începerea construcției deja comandate de către reclamantă, nu aveau cum să modifice conținutul raportului juridic inițial, de vreme ce acestea nu s-au finalizat.

Potrivit art. 977 și urm. C. civ., lămurirea și interpretarea convențiilor părților se face după criteriul esențial al voinței lor comune identificate la data nașterii convenției. Astfel, este temeinic reținut  în cauză argumentul instanței de apel referitor la împrejurarea că operațiunea de calificare a contractului nu poate avea în vedere o situație ulterioară care nu poate fi plasată într-o legătură de conexiune necesară cu circumstanțele inițiale ale nașterii raportului juridic pentru a putea fi avută în vedere la calificarea și conținutul acestuia.

Este lămurit din punct de vedere faptic împrejurarea că edificarea construcției de către reclamante fusese ordonată de către pârâtă anterior și independent de orice discuții legate de un proiect de asociere între părțile litigiului și că, până la data acestora, SC S. SRL a supravegheat procesul de construire, a intervenit cu observații, urmărind efectiv realizarea obiectivului. De aceea, eșecul proiectului de negociere pentru asocierea în participațiune nu afectează conținutul înțelegerii inițiale care a presupus, potrivit principiului statuat în art. 984 C. civ., înțelegerea dintre părți referitoare la edificarea unei construcții cu destinația de clădire administrativă a cărei executare a fost solicitată de pârâtă reclamantei.

Plecând de la aceste premise corect stabilite, instanța de apel a considerat că această înțelegere al cărei conținut lămurit corespunde unei interpretări corecte a probelor reprezintă o convenție simplificată, un contract nenumit care se sustrage de la conținutul unui contract de antrepriză, justificând astfel excluderea aplicării oricăror dispoziții speciale aplicabile în materia acestui contract.

Totuși, în întreg cuprinsul considerentelor, a reprezentat preocuparea instanței de apel să sublinieze că lipsa autorizației de construire sau a proiectului de execuție și a altor demersuri specifice unei antreprize de lucrări nu anihilează proba încheierii contractului de execuție de lucrări. Privit sui-generis, ca raport contractual de construire nenumit, reglementat după dispozițiile generale în materia oricărui contract, instanța de apel a impus acestuia consecințele stabilite prin art. 969 C. civ. Astfel, a stabilit că SC S. SRL datorează reclamantei preț, deși a plecat de la premisa că nefinalizarea și nepredarea construcției nu pot fi valorificate de apelantă în maniera dorită, întrucât reclamanta ar fi solicitat prin acțiunea introductivă nu prețul contractului, ci obligarea pârâtei la plata echivalentului lucrărilor de construcții executate și neachitate.

Dincolo de caracterul contradictoriu al premiselor considerentelor cu concluzia adoptată, apare fondată critica recurentei referitoare la aplicarea greșită a legii de către instanța de apel în operațiunea calificării contractului.

Înalta Curte arată că încheierea unui contract în forma simplificată nu justifică prin sine concluzia că acel contract este unul nenumit de natură să justifice sustragerea sa din specia contractelor cu reglementare expresă. Sunt nenumite acele contracte nereprezentate ca figuri juridice distincte, neadaptate la tipologia contractelor numite, determinate ca atare prin conținutul clauzelor lor care nu pot fi specific interpretate ca fiind corespondente unor operațiuni juridice determinate și nominalizate ca atare în legislația civilă.

Prin urmare, nu poate fi considerat automat nenumit un contract dacă prin conținutul său principal acesta stipulează o clauză specifică unui contract determinat și reglementat ca atare, împrejurare dedusă din simplul fapt al neîncheierii acelui contract în forma scrisă și al stablirii conținutului său prin mijlocirea altor probe decât înscrisurile, cum a fost cazul în litigiu.

A fost probat în cauză conținutul contractului dintre părți ca reprezentând ordinul pârâtei de executare a unei construcții, urmat de executarea sa, fie și în parte, de către pârâtă.

Potrivit art. 1412 și art. 1413 alin. (2) C. civ., este antrepriză luarea săvârșirii unei lucrări drept un preț determinat, fie că materialele sunt ale celui pentru care lucrarea se execută, fie că sunt aduse de executant, în acest din urmă caz riscul pieirii edificiului rămânând în sarcina executantului până la realizarea obligației de predare, potrivit art. 1479 C. civ.

Or, prin suprapunerea definiției antreprizei contractului demonstrat în cauză după obligația reclamantei, acesta corespunde contractului numit de antrepriză și nu poate fi, după interpretarea dată de instanța de apel, un contract nenumit.

Lipsa înscrisului probator a contractului de antrepriză nu infirmă încheierea sa, proba contractului putând fi realizată oricum în condițiile dreptului comun, deoarece contractul de antrepriză este un contract consensual. Nu afectează existența contactului, în condițiile legislației conexe a antreprizei de lucrări de construire, nici lipsa proiectului de execuție, nici realizarea construcției fără autorizație, aceasta putând antrena răspunderea administrativă a părților implicate sau obligația de garanție a antreprenorului pentru executarea necorespunzătoare a lucrărilor.

Prin urmare, sunt nefondate criticile recurentei potrivit cărora aceste lipsuri nu permiteau calificarea contractului ca antrepriză, iar lipsa proiectului sau autorizației justifica aprecierea că părțile au intenționat încheierea unui contract de asociere în participațiune în care reclamanta aducea ca aport construcția edificată astfel.

Este însă fondată critica recurentei referitoare la nevalabilitatea contactului ca antrepriză prin lipsa determinării prețului contractului de antrepriză, element esențial al contractului de natură să implice nulitatea absolută a acestuia.

Potrivit art. 1431 alin. (2) C. civ., prețul antreprizei trebuie să fie determinat sau determinabil la încheierea acestuia. Lipsa determinării prețului antreprizei ca element esențial al contractului sinalagmatic lovește actul cu nulitate, iar in cauză proba prețului contractului nu a fost realizată. Stabilirea judiciară a prețului antreprizei prin estimarea pe cale de expertiză fie a valorii de circulație a lucrării executate de antreprenor, fie prin determinarea valorii materialelor și a manoperei nu este permisă și nu are capacitatea de a suplini cerința de valabilitate a contractului referitoare la caracterul determinat al prețului, de natură să evite nulitatea contractului.

Prin urmare, este fondat motivul de recurs potrivit căruia antrepriza nu-și poate produce efectele principale fiind lovită de nulitate ca atare, iar angajarea răspunderii contractuale a pârâtei pentru plata prețului lucrării nu poate fi angajată în baza actului nul.

Chiar și dacă reclamanta nu a solicitat în câtimea de 30.000 euro prețul lucrării, ci a intitulat pretenția sa ca reprezentând contravaloarea lucrării executate, cauza cererii sale de chemare în judecată a reprezentat-o contractul, executarea acestuia, pretenția sa fiind fundamentată pe dispozițiile art. 969 C. civ. prin care se statuează că părțile sunt datoare să execute prestațiile asumate printr-un contract. Aceeași reprezentare au avut-o, la admiterea acestei pretenții, atât prima instanță de fond, cât și instanța de apel, care au recunoscut dreptul reclamantei la încasarea prețului de 30.000 euro, ca efect al principiului executării conforme a contractului.

Or, în aceste condiții reclamanta nu poate cere executarea contractului, prin paralizarea sa cu apărarea de nulitate opusă de recurentă, ca motiv de ordine publică, ci își poate valorifica pretențiile pe baza altor temeiuri de drept material.

Pe cale de consecință, nu poate fi admisă pretenția reclamantei întemeiată pe executarea contractului nul ca atare, fiind fondat motivul de recurs întemeiat pe greșita aplicare a legii referitoare la calificarea raportului juridic care a permis neaplicarea dispozițiilor legale imperative care îl sancționau nu nulitatea.

Față de considerentele prezentate, Înalta Curte a apreciat că nu se mai impune cercetarea celorlalte critici din recurs referitoare la aprecierea eronată a limitelor executării contractului raportată la riscul contractului, la stadiul de execuție al lucrării și nici pe cele referitoare la estimarea greșită a întinderii creanței reclamantei prin raportare la criteriile propuse de expertizele administrate în cauză.

De aceea, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (2) și art. 314 C. proc. civ., recursul a fost admis, decizia recurată a fost modificată și a fost admis apelul declarat de către pârâta SC S. SRL împotriva sentinței civile nr. 3661 din 1 iunie 2011 a Tribunalului Comercial Cluj, cu consecința schimbării acesteia din urmă în parte, în sensul respingerii cererii reclamantei SC T.R. SRL Huedin privind obligarea pârâtei la plata echivalentului în lei a sumei de 30.000 euro şi a dobânzilor aferente acesteia, precum și al obligării reclamantei suma de 690,25 lei cheltuieli de judecată parțiale; față de limitele recursului, restul dispozițiilor sentinței au fost menținute.

Totodată, față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., intimata-reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către pârâtă în fazele apelului și recursului, calculate în baza dovezilor existente în dosar.