Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Deliberând asupra cauzei penale privindu-l pe inculpatul D.T. constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 152/10 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 14365/107/2012, instanţa de fond a hotărât următoarele:

A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul D.T. din infracţiunea de omor sub forma tentativei prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.

A fost condamnat inculpatul D.T. la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat sub forma tentativei prev. şi ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 320¹ C. proc. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen. şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

I s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. În condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 86¹, 86² C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 7 ani şi s-a încredinţat supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba.

Pe aceeaşi durată, de 7 ani, s-a arătat că se suspendă şi executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor, conform art. 71 alin. (5) C. pen.

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ alin. (1), art. 83, art. 84, art. 86⁴ alin. (2) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii începând cu 20 octombrie 2012 la 21 octombrie 2012.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută măsura preventivă a obligării de a nu părăsi teritoriul României luată faţă de inculpat prin încheierea de şedinţă din data de 18 decembrie 2012.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia suma de 3271,44 RON cheltuieli de spitalizare, precum şi dobânzi aferente acestei sume, până la data achitării integrale a debitului.

În baza art. 1349 noul C. civ. rap. la art. 14, 15, 346 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul D.T. să plătească în favoarea părţii civile D.A.M. suma de 50.000 RON daune-morale şi suma de 165 RON daune materiale.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii în SNDGJ.

În baza art. 5 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus încunoştinţarea inculpatului despre necesitatea prelevării de probe biologice.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 920 RON cheltuieli judiciare în primă instanţă.

În baza art. 193 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părţii civile suma de 1500 RON cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul emis în Dosarul nr. 1196/P/2012 din data de 12 decembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului D.T. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen.

În motivarea actului de sesizare a instanţei se arată, în esenţă, că inculpatul a lovit cu o piatră în zona capului partea vătămată, cauzându-i leziuni grave care au necesitat intervenţie chirurgicală, au pus în primejdie viaţa victimei şi au necesitat 100 - 200 zile de îngrijiri medicale.

Din actele şi lucrările existente la dosar, prima instanţă a reţinut următoarele:

În fapt, inculpatul D.T., zis T., are vârsta de 20 de ani şi locuieşte în oraşul Cugir, jud. Alba, iar partea vătămată D.A.M., zis A., are vârsta de 21 de ani şi domiciliază în aceeaşi localitate. Părţile se cunosc şi nu au fost în relaţii conflictuale.

În seara zilei de 19 octombrie 2012, părţile au ieşit în oraş, respectiv Cugir, fiecare cu grupul lui de prieteni, mai precis inculpatul D.T. împreună cu învinuiţii M.A.O., P.A.G., Z.P.C., M.G.M. şi cu martorele M.C.N., D.C.G. şi D.A.M. iar partea vătămată D.A.M. împreună cu învinuiţii R.A., Ţ.C.D. şi M.A.N.

În jurul orelor 23:30 - 23:45, în timp ce se aflau într-o parcare din apropierea magazinului P., ca urmare a unor discuţii contradictorii, învinuitul M.A.O. i-a aplicat învinuitului Ţ.C.D. o lovitură cu palma în zona feţei, după care cei doi au fost despărţiţi de către învinuitul R.A.

Urmare a acestui prim incident, învinuitul Ţ.C.D. s-a deplasat cu maşina lui, împreună cu partea vătămată D.A.M. şi cu învinuiţii M. şi R. la domiciliul său, unde i-a povestit tatălui său, învinuitul Ţ. D. , ce se întâmplase. Acesta din urmă a decis să ceară socoteală celui care îl agresase anterior pe fiul său, respectiv învinuitului M., astfel că a luat de la domiciliu o bâtă de baseball şi împreună cu fiul său Ţ.C.D. şi cu ceilalţi prieteni ai săi, cu care venise acasă în maşină, s-au întors în apropierea locului incidentului.

În jurul orelor 01:00, în timp ce se aflau în spatele unui imobil de pe str. D. din Cugir, cele două grupuri s-au întâlnit iar între acestea a avut loc o încăierare în cursul căreia persoanele implicate s-au agresat reciproc, unii având rol activ, iar alţii rol pasiv.

De precizat că partea vătămată D.A.M. şi învinuiţii Z.P.C. şi M.G.M., nu au participat la încăierare, sens în care s-au tras deoparte pentru a nu fi implicaţi în incident, la fel ca şi martorele M.C.N., D.C.G. şi D.A.M.

Astfel învinuiţii Ţ.C.D. şi Ţ. D.  s-au lovit reciproc cu învinuiţii M. şi P. cu pumnii, învinuitul Ţ. D.  folosind în incident şi o bâtă de baseball. În acelaşi timp, învinuiţii M. şi R. i-au aplicat inculpatului D.T. mai multe lovituri cu pumnii, în urma cărora acesta din urmă a căzut la pământ.

În timp ce învinuiţii Ţ.C.D., Ţ. D. , M.A.O. şi P.A.G. au încetat să se mai agreseze şi încercau să discute pentru a lămuri motivul pentru care s-a ajuns la producerea primului incident, învinuiţii M.A.N. şi R.A. s-au îndepărtat de inculpatul D.T. şi s-au apropiat de locul unde stătea în picioare partea vătămată D.A.M.

Enervat că învinuiţii M. şi R. l-au agresat fizic, inculpatul D.T. a luat de la pământ o piatră având dimensiunea unui mouse de calculator, s-a apropiat de grupul de persoane în care se aflau, cu spatele la el partea vătămată D. şi învinuiţii M. şi R., iar când a ajuns în spatele părţii vătămate, în timp ce ţinea în mâna dreaptă piatra sus-menţionată, i-a aplicat acesteia o lovitură în zona capului. Urmare a acestei lovituri, partea vătămată a căzut la pământ cu faţa înainte.

Inculpatul a aruncat la pământ piatra după care a fugit de la locul comiterii faptei, fiind urmat de către învinuiţii M. şi R., care nu au reuşit să-l prindă.

Partea vătămată D.A.M. a fost transportată de urgentă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale.

Ulterior, medicul legist a constatat că leziunile suferite de partea vătămată au pus în primejdie viaţa acesteia şi necesită 100 - 120 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, dacă nu survin complicaţii.

Prima instanţă a arătat că starea de fapt reţinută mai sus a rezultat din întregul material probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, respectiv:

- declaraţiile inculpatului D.T.;

- declaraţiile învinuiţilor Ţ.C.D., Ţ. D. , M.A.N., R.A., M.A.O., P.A.G., Z.P.C. şi M.G.M.;

- declaraţiile martorelor M.C.N., D.C.G. şi D.A.M.;

- copia unui certificat medico-legal care atestă leziunile suferite de inculpat în timpul incidentului;

- proces-verbal de ridicare a unei bâte de baseball aparţinând învinuitului Ţ.D.

- procese-verbale şi planşe fotografice întocmite în urma cercetării la faţa locului.

Audiat fiind, atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul cercetării judecătoreşti la prima instanţă, inculpatul a recunoscut că a aplicat lovituri părţii vătămate, însă nu cu intenţia să o omoare, cerând astfel schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor sub forma tentativei prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen. În infracţiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.

Pentru considerentele ce urmează, prima instanţă a arătat că a respins cererea de schimbarea a încadrării juridice:

În conformitate cu dispoziţiile art. 182 alin. (2) C. proc. pen. constituie infracţiunea de vătămare corporală gravă, fapta prin care s-au pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii leziuni corporale, leziuni care au pus în primejdie viaţa persoanei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a statuat prin Decizia nr. 1227 din 2 aprilie 2009 că sub aspectul laturii subiective, în cazul infracţiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. proc. pen., infractorul acţionează cu intenţia generală de vătămare, în timp ce în cazul tentativei la infracţiunea de omor prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., acesta acţionează cu intenţia de ucidere. Plin urmare, în cazul tentativei la infracţiunea de omor, actele de punere în executare, întrerupte sau care nu şi-au produs efectul, trebuie să releve prin natura lor şi împrejurările în care au fost comise că infractorul a avut intenţia de a ucide, iar nu intenţia generală de a vătăma.

În cauza dedusă judecăţii, probatoriul administrat în cursul urmăririi penale relevă că inculpatul a luat de jos o piatră de dimensiunea unui mouse de calculator, s-a apropiat de partea vătămată, iar când a ajuns în spatele acesteia, i-a aplicat o lovitură, lovitură urmare căreia partea vătămată a căzut la pământ.

Prin urmare, fapta inculpatului de a lovi de la mică distanţă, cu intensitate, un obiect apt de a ucide (piatră de dimensiunea unui mouse de calculator) spre capul părţii vătămate constituie tentativă la infracţiunea de omor şi nu infracţiunea de vătămare corporală gravă, fiind relevată intenţia de ucidere, lovitură care nu şi-a atins scopul doar ca urmare a intervenţiei chirurgicale de urgenţă.

În drept, fapta inculpatului D.T. care, în noaptea zilei de 19/20 octombrie 2011, în jurul orelor 01:00, în timp ce se afla în spatele unui imobil de pe strada D. din Cugir, a lovit partea vătămată D.A.M. cu o piatră în zona capului, în timp ce ţinea piatra în mâna dreaptă, cauzându-i leziuni grave care au necesitat intervenţie chirurgicală, au pus în primejdie viaţa victimei şi necesită 100 - 120 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., a reţinut prima instanţă.

Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, manifestând pe parcursul cercetărilor o atitudine de regret şi colaborând cu organele judiciare în vederea aflării adevărului în cauză.

În faţa instanţei inculpatul a declarat, că recunoaşte în totalitate săvârşirea faptei reţinute în actul de sesizare a instanţei şi că nu doreşte administrarea de probe noi, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Având în vedere această declaraţie şi dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., constatând că din probele administrate rezultă că fapta inculpatului este stabilită şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse, prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei pe care a aplicat-o inculpatului, prima instanţă a arătat că a avut în vedere criteriile generale de individualizare consacrate de art. 72 C. pen., respectiv limitele pedepsei reduse conform art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen şi art. 20 C. pen. - închisoarea de la 5 ani la 8 ani şi 2 luni - gradul de pericol social concret al faptei săvârşite - apreciat de instanţă ca fiind ridicat - modul şi mijloacele de săvârşire - prin aplicarea unei lovituri cu o piatră de dimensiuni mari, rezultatul produs - leziunile cauzate părţii vătămate, forma de vinovăţie - intenţia indirectă, împrejurările în care aceasta a fost comisă - în public, în prezenţa mai multor persoane, dar a arătat că a ţinut cont totodată de faptul că scopul pedepsei este în primul rând prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni prin reeducare şi îndreptare şi nu numai prin constrângere, de atitudinea relativ sinceră şi cooperantă de care inculpatul a dat dovadă pe parcursul procesului, de faptul că se află la prima confruntare cu legea penală, că a recunoscut şi regretă săvârşirea faptei.

Prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatului şi circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., având în vedere conduita acestuia anterior săvârşirii infracţiunii şi faptul că nu are antecedente penale.

În consecinţă, prima instanţă a apreciat că aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut pentru tentativa la infracţiunea de omor calificat, cu reţinerea dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen. răspunde atât scopului prevăzut în art. 52 C. pen. cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a pericolului social al faptei şi datele personale ale inculpatului pe de o parte, şi sancţiunile aplicate, pe de altă parte, aplicându-i pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 64 C. pen. şi art. 175 alin. (1) teza finală C. pen., ţinând seama de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de împrejurările cauzei şi de persoana inculpatului - vârsta sa, faptul că se află la prima confruntare cu legea penală, prima instanţă i-a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 1 an a următoarelor drepturi prevăzute de art. 64 C. pen.:

- dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice;

- dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Prima instanţă a făcut aplicarea art. 357 alin. (3) C. proc. pen. şi, ţinând seama de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de împrejurările cauzei şi de persoana inculpatului, a interzis acestuia exercitarea, pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., a următoarelor drepturi prevăzute de art. 64 C. pen.:

- dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice;

- dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a executării pedepsei prima instanţă a apreciat că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat care, chiar fără executarea pedepsei în regim de penitenciar, nu va mai săvârşi infracţiuni, având în vedere vârsta tânără a inculpatului, conduita sinceră a acestuia pe parcursul procesului, faptul că nu are antecedente penale, toate aceste aspecte creând convingerea instanţei că incidentul din 19/20 octombrie 2011 nu caracterizează persoana inculpatului, care nu va reitera un asemenea comportament.

Gravitatea infracţiunii săvârşite nu justifică, doar prin ea însăşi, executarea pedepsei aplicate inculpatului în regim de detenţie, modalitate de executare a pedepsei care nu corespunde realizării scopului pedepsei în acest caz, scop care poate fi atins şi prin suspendarea executării acesteia sub supraveghere, a mai reţinut prima instanţă.

Prin urmare, avertismentul dat inculpatului prin condamnarea la pedeapsa de 4 ani închisoare va putea fi în măsură să determine o reflectare mai profundă asupra faptelor săvârşite şi a urmărilor acestora, pentru ca, pe viitor, să nu mai comită infracţiuni.

Totodată, prima instanţă a apreciat că, pentru ca inculpatul să îşi schimbe atitudinea faţă de normele şi valorile ocrotite de legea penală, se impune o formă de consiliere de specialitate desfăşurată de o instituţie abilitată, urmând a încredinţa supravegherea inculpatului Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba.

Pentru toate aceste motive şi, fiind îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de art 86¹ C. pen., prima instanţă a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante de mai sus sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 7 ani şi a încredinţat supravegherea inculpatului Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba, pe aceeaşi durată, de 7 ani, urmând a se suspenda şi executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor, conform art. 71 alin. ultim C. pen.

Prima instanţă a făcut, apoi, aplicarea art. 86³ alin. (1) C. pen. şi a art. 359 alin. (1) C. proc. pen., atrăgând atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ alin. (1) rap. la art. 83 şi art. 84 C. pen. şi ale art. 86⁴ alin. (2) C. pen.

Constatând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara subzistă şi justifică pe mai departe, efectele acesteia, în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. prima instanţă a menţinut măsura luată faţă de inculpat prin încheierea de şedinţă din data de 18 decembrie 2012.

În baza art. 88 C. pen. prima instanţă a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii începând cu 20 octombrie 2012 la 21 octombrie 2012.

Cu privire la latura civilă a cauzei prima instanţă a reţinut următoarele:

Partea vătămată D.A.M., înainte de citirea actului de sesizare a instanţei, a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 150.000 RON daune materiale şi morale.

În dovedirea pretenţiilor materiale, partea civilă a ataşat la dosarul cauzei o prescripţie medicală şi bilete de transport în valoare de 165. RON.

De asemenea, prima instanţă a constatat că incidentul a cărui victimă a fost partea vătămată D.A.M., a fost de natură să producă acesteia, pe lângă suferinţa fizică şi o suferinţă psihică, inerentă celei dintâi şi de natură să justifice acordarea de daune morale.

Conştiinţa de a fi bolnav şi privat astfel de stilul de viaţă obişnuit, de obiceiurile zilnice, pe parcursul celor 100 - 120 zile de îngrijiri medicale demonstrează existenţa unui prejudiciu nepatrimonial pentru a cărui compensare este necesară o despăgubire patrimonială.

De asemenea, prima instanţă a avut în vedere că părţii vătămate - student în anul IV la Facultatea de Informatică din Sibiu, datorită stării precare de sănătate i-a fost interzis să participe la studii, astfel că a pierdut anul de studii.

În cuantificarea sumei acordată cu acest titlu, prima instanţă a apreciat că 50.000 RON reprezintă o justă şi echitabilă despăgubire, aptă atât să dea satisfacţie morală victimei şi să nu constituie o îmbogăţire fără justă cauză a acesteia iar cuantumul daunelor morale acordate părţii civile, prezintă un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă sănătăţii fizice şi psihice a părţii vătămate, reflectând gradul de lezare a valorii sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse.

Prin adresa din 29 noiembrie 2010 Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3271,44 RON cheltuieli de spitalizare, precum şi dobânzi aferente acestei sume, până la data achitării integrale a debitului, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate cu internarea părţii vătămate D.A.M. la Secţia Chirurgie ATI în perioada 20 octombrie 2012 - 29 octombrie 2012.

Având în vedere starea de fapt reţinută mai sus, prima instanţă a constatat că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, fapta cauzând prejudicii materiale, certe şi actuale părţilor civile, ca urmare a internării părţii vătămate pentru leziunile cauzate acesteia din urmă de către inculpat în noaptea de 19/20 octombrie 2011.

Pentru aceste considerente, instanţa, în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, art. 14, art. 15, art. 16¹ şi art. 346 C. proc. pen. a admis acţiunea civilă astfel cum a fost formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia.

Reţinând că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 14, art. 15 şi art. 346 C. proc. pen. coroborate cu art. 1349 noul C. civ., prima instanţă a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă D.A.M. şi l-a obligat pe inculpatul D.T. să-i plătească părţii civile suma de 50.000 RON daune morale şi suma de 165 RON daune materiale.

Prima instanţă a făcut, apoi, aplicarea art. 7 din Legea nr. 76/2008 şi art. 191 şi art. 193 C. proc. pen.

II. Împotriva Sentinţei penale nr. 152 pronunţată de Tribunalul Alba în data de 10 iunie 2013, au declarat, în termen, apel partea civilă D.A.M. şi inculpatul D.T.

Prin apelul său partea civilă a solicitat desfiinţarea sentinţei doar în ceea ce priveşte latura civilă şi, rejudecând, a fi obligat inculpatul la plata daunelor morale în cuantumul solicitat prin cererea de constituire de parte civilă.

Motivarea apelului, doar orală, a fost consemnată în scris în încheierea de la termenul din data de 28 octombrie 2013, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Prin apelul său inculpatul a solicitat desfiinţarea sentinţei şi, în rejudecare:

- a fi, mai întâi, schimbată încadrarea juridică a faptei din tentativă la infracţiunea de omor prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182³ C. pen.; curtea va trata această referire la art. 182³ C. pen. ca pe o eroare materială, legea neconţinând un articol cu un astfel de indicativ şi va considera, observând şi apărările din faţa primei instanţe, că inculpatul a dorit să se refere la art. 182 alin. (2) C. pen.; după schimbarea încadrării juridice, a se dispune achitarea inculpatului pe temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu raportare la art. 48 C. pen.;

- în subsidiar, a se reţine în favoarea inculpatului circumstanţa provocării prev. de art. 73 C. pen. şi a se da o mai mare eficienţă circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., cu consecinţa suspendării condiţionate a executării pedepsei în baza art. 81 C. pen.

În motivarea apelului, inculpatul a reiterat argumentele din faţa primei instanţe, adăugând faptul că prima instanţă ar fi trebuit să reţină în favoare-i circumstanţa atenuantă legală a provocării şi că înscrisurile depuse în circumstanţiere relevă temeinicia solicitării subsidiare.

Partea vătămată şi inculpatul şi-au exprimat poziţiile procesuale în sensul respingerii apelurilor părţii adverse.

Reprezentantul parchetului şi-a exprimat poziţia procesuală în sensul admiterii apelului inculpatului şi al respingerii apelului părţii civile, cu motivarea consemnată în încheierea de amânare a pronunţării.

Prin Decizia nr. 192/A din 11 noiembrie 2013 Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelurile declarate de inculpatul D.T. şi de partea vătămată D.A.M. împotriva Sentinţei penale nr. 152 din 10 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 14365/107/2012, pe care a desfiinţat-o doar sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei şi sub aspectul cuantumului daunelor morale şi, rejudecând în aceste limite:

A redus pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., cu aplic. art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.

A menţinut pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie aplicate inculpatului.

A înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 86¹, art. 86², art. 86³ şi 86⁴ C. pen. cu referire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 81 alin. (1) şi art. 82 alin. (1) C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei principale de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C. pen., cu referire la cauzele de revocare pentru săvârşirea de noi infracţiuni şi pentru neexecutarea obligaţiilor civile.

A majorat daunele morale la plata cărora a fost obligat inculpatul de la 50.000 RON la 80.000 RON.

A menţine, în rest, dispoziţiile sentinţei apelate, în măsura în care nu contraveneau deciziei Curţii de Apel Alba Iulia.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, luată faţă de inculpat.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia, onorariul parţial apărătorului din oficiu al inculpatului în apel, în sumă de 50 RON, care fiind avansat din fondul special destinat al Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Alba Iulia a avut în vedere următoarele:

Inculpatul critică sentinţa de primă instanţă, în principal, pentru o încadrare juridică greşită a faptei.

Sub aspectul laturii penale, cu privire la apelul inculpatului, realizând o proprie analiză a materialului probatoriu administrat în faza de urmărire penală, curtea a considerat că prima instanţă a reţinut o corectă stare de fapt, căreia i-a dat o corectă încadrare juridică.

Astfel, din declaraţiile inculpatului şi ale martorilor oculari a rezultat că inculpatul D.T., în noaptea de 19/20 octombrie 2012, pe strada D. din oraşul Cugir, după ce s-a lovit reciproc cu martorii M.A. şi R.A. şi a fost trântit la pământ de către aceştia, s-a ridicat, a luat o piatră în mână şi, profitând de neatenţia părţii vătămate D.A.M., care stătea cu spatele, l-a lovit cu acea piatră în cap, după care a fugit. În urma loviturii partea vătămată s-a prăbuşit la pământ, a fost transportată la spital, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, viaţa fiindu-i, astfel, salvată, necesitând pentru vindecare un număr, stabilit iniţial, de 100 - 120 de zile de îngrijiri medicale.

Prima instanţă a reţinut în mod just şi care a fost conjunctura ce a precedat fapta inculpatului, anume acea că grupul de prieteni din care făcea parte inculpatul a fost agresat de o parte dintre membrii grupului de prieteni din care făcea parte numitul D.A.M., care nu a luat parte la agresiune.

Cum inculpatul şi-a construit, în principal, apărarea pe greşita încadrare juridică a faptei, susţinând că nu a avut intenţia specifică omorului ci doar pe cea specifică vătămării corporale, Curtea, pe lângă argumentele relevate de prima instanţă în sprijinul încadrării juridice a faptei ca infracţiune de omor rămasă în forma tentativei, a precizat că elementele de ordin obiectiv precum

- natura obiectului vulnerant folosit, piatra, chiar dacă nu de mari dimensiuni, de mărimea unui mouse de calculator,

- partea anatomică vizată de lovitura inculpatului, capul părţii vătămate şi intensitatea deosebită a loviturii, relevată de urmările pe care le-a produs, anume fractură cominutivă cu înfundare la nivelul osului parietal stâng (cum reiese din raportul de constatare medico-legală de la dosarul de urmărire penală),

sunt apte a duce la concluzia că inculpatul, chiar dacă nu a urmărit să producă moartea părţii vătămate, a prevăzut că lovitura este idonee a produce un asemenea rezultat, acţionând cu indiferenţă faţă de posibilitatea producerii morţii, ceea ce face să fie întrunite cel puţin condiţiile intenţiei în forma indirectă, prev. de art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.

Motivul legat de necesitatea reţinerii circumstanţei provocării la acest punct al analizei referitoare la latura subiectivă a infracţiunii, curtea a considerat potrivit să analizeze şi apărarea legată de starea de provocare în care inculpatul susţine că a acţionat.

Pentru a putea fi reţinută în favoarea inculpatului circumstanţa legală a provocării, prev. de art. 73 lit. b) C. pen., este necesar ca inculpatul să fi săvârşit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.

Este fără îndoială că, anterior aplicării loviturii în capul părţii vătămate, inculpatul a fost agresat fizic de alte două persoane din grupul părţii vătămate, anume de martorii M.A. şi R.A., ceea ce a fost de natură a induce inculpatului o oarecare stare de nelinişte, de surescitare nervoasă, stare care nu întruneşte însă caracteristicile cerute de prevederile art. 73 lit. b) C. pen.

Se poate observa cu uşurinţă că partea vătămată nu a participat la agresarea inculpatului, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor oculari, cei care l-au agresat pe inculpat fiind martorii M.A. şi R.A. Dar, chiar într-o atare situaţie, se poate admite că inculpatul s-a aflat în eroare cu privire la agresori şi se poate trece mai departe cu analiza condiţiilor stării de provocare.

În literatura de specialitate şi în jurisprudenţă este unanim admis că inculpatul nu va beneficia de circumstanţa provocării dacă a avut chiar el un rol în iniţierea stării conflictuale sau dacă, deşi nu a avut rol în iniţiere, nu a făcut nimic pentru a se feri de un asemenea posibil conflict ci a participat activ la el.

Sub acest aspect, al atitudinii inculpatului faţă de conflict, curtea a reţinut că inculpatul a făcut parte din grupul care a avut iniţial rolul activ în iniţierea conflictului, care a avut două etape:

- prima, în care martorul M.A.O., din grupul inculpatului, l-a lovit pe martorul Ţ.C.D., petrecută în jurul orelor 23.30 - 23.45 şi,

- a doua, petrecută în jurul orelor 01.00, în care martorii Ţ.C.D. şi Ţ. D. , din grupul părţii vătămate, pe de o parte şi martorii M.A.O. şi P.A., din grupul inculpatului, pe de alta, s-au lovit reciproc iar martorii M.A. şi R.A. l-au lovit pe inculpat şi au fost, la rândul lor, loviţi de către acesta, etapă care a culminat cu lovirea părţii vătămate de către inculpat.

În cadrul acestei a doua etape a conflictului, inculpatul nu a avut doar un rol pasiv, el participând activ la confruntarea cu martorii M.A. şi R.A. Chiar inculpatul afirmă, în declaraţia din data de 20 octombrie 2012, aflată la dosarul de urmărire penală, că "am fost agresat fizic de numitul R. zis Ru., lovindu-mă în zona capului după care am ripostat şi eu. În timp ce mă băteam cu numitul R. a apărut lângă mine, din spate şi numitul M. care m-a lovit tot zona capului. Eu am căzut la pământ după care m-am ridicat şi am reuşit să-i mai aplic o lovitură numitului R. după care am fost lovit din nou în repetate rânduri, în zona capului şi a spatelui de aceştia (...)". Participarea inculpatului la lupta dintre cele două grupuri în cea de-a doua etapă a conflictului este confirmată şi de martorul Ţ.C.D., care, în declaraţia din data de 03 decembrie 2103, aflată la dosarul de urmărire penală, arată "Sigur din acel grup au participat la încăierare numiţii D. şi M.". Aceeaşi implicare activă a inculpatului este relevată şi de martorul P.A.G. (dosarul de urmărire penală: " (...) învinuitul D.T. s-a lovit reciproc cu pumnii cu numiţii M. şi R.")

Acest rol activ al inculpatului, chiar dacă, oarecum, forţat de împrejurări, face ca inculpatul să fi contribuit în bună măsură la crearea propriei stări de surescitare nervoasă în urma căreia a lovit pe partea vătămată, stare care, din această cauză, nu poate fi apreciată ca întrunind condiţiile circumstanţei atenuante a provocării.

Motivul legat de necesitatea achitării pe temeiul iresponsabilităţii.

Cu titlu preliminar, curtea a observat că temeiul procedural al achitării în caz de iresponsabilitate este cel reprezentat de dispoziţiile art. 10 lit. e) şi nu de art. 10 lit. d) C. proc. pen., cum a afirmat inculpatul.

Starea de iresponsabilitate a făptuitorului ca şi cauză care înlătură caracterul penal al faptei, reglementată de art. 48 C. pen., presupune că acesta, fie din cauza alienaţiei mintale fie din alte cauze, nu-şi putea da seama de acţiunile sau inacţiunile sale, ori nu putea fi stăpân pe ele.

În speţă, nu există vreo dovadă în sensul că inculpatul ar suferi de vreo boală psihică aptă a fi caracterizată ca alienaţie mintală, deci nu se poate vorbi despre incidenţa acestei teze normative. De altfel, nici chiar inculpatul nu a invocat existenţa vreunei alienaţii mintale în sens de boală psihică.

Inculpatul a invocat însă, în cadrul motivelor scrise de apel, că a devenit iresponsabil, adică nu-şi mai putea controla acţiunile, din cauză că a fost speriat, năucit şi dezorientat de agresiunile martorilor M. şi R. Această apărare nu poate fi reţinută ca validă de către curte din moment ce instanţa a apreciat că acţiunile celor doi nu pot nici măcar sta la baza circumstanţei provocării, care reprezintă o cauză de afectare a psihicului unui făptuitor semnificativ mai puţin importantă din punct de vedere calitativ decât împrejurările la care se referă art. 48 C. pen.

Trăgând o concluzie din analiza efectuată până la acest punct, curtea a considerat că prima instanţă a procedat la o justă încadrare a faptei în infracţiunea de omor calificat în formă tentată, prev. de art. 20 C. pen. cu raportare la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.

Motivul legat de individualizarea judiciară a pedepsei.

Deşi a realizat un minuţios proces de individualizare judiciară a pedepselor aplicate, curtea a apreciat că, atunci când s-a aplecat asupra criteriului reprezentat de circumstanţele atenuante reţinute în favoarea inculpatului, prima instanţă nu a dat eficienţa cea mai potrivită acestor circumstanţe.

Într-adevăr, din documentele depuse la dosarul de primă instanţă, dintre care unele au fost depuse şi la dosarul de apel, a rezultat că inculpatul a avut, anterior săvârşirii faptei, o activitate şcolară deosebită, remarcându-se prin rezultate bune şi foarte bune la învăţătură şi, mai ales, la sport, ceea ce îndreptăţeşte aprecierea curţii în sensul că pentru a se asigura, cu precădere, scopul de prevenţie specială este suficientă şi o pedeapsă de doar 3 ani închisoare.

Raţionând în acelaşi mod cu prima instanţă în legătură cu faptul că procesul penal căruia a fost nevoit să-i facă faţă şi pronunţarea condamnării, date fiind şi aspectele ce caracterizează în mod pozitiv persoana inculpatului, reprezintă suficiente atenţionări ale inculpatului despre gravitatea faptei sale şi a urmărilor ei menite să nu mai impună executarea efectivă a pedepsei în regim de detenţie, curtea a dus raţionamentul mai departe şi, dată fiind pregătirea intelectuală a inculpatului, unită cu faptul că acesta a devenit student al Universităţii Politehnice din Timişoara (astfel cum rezultă din copia adeverinţei de la dosarului de apel), a apreciat că reeducarea acestuia se poate atinge, şi numai prin suspendarea condiţionată conformă art. 81 şi urm. C. pen.

Sub aspectul laturii civile, apelul părţii civile a fost legat de greşita apreciere a cuantumului daunelor morale. Este adevărat că nu există criterii precise de apreciere a cuantumului despăgubirilor destinate a acoperi prejudiciul moral pricinuit de fapte precum cea din speţă dar la fel de adevărat este şi că din cauza lipsei acestor criterii prejudiciile de acest gen nu trebuie să rămână fără cea mai potrivită acoperire, termenul de "cea mai potrivită" fiind de preferat în acest domeniu, el subliniind grija pe care instanţele trebuie să o aibă pentru a nu acorda nici sume derizorii dar nici sume ce ar reprezenta o îmbogăţire nejustificată.

Pornind de la cele mai sus arătate, având în vedere criterii precum suferinţa fizică şi psihică produse părţii civile, deosebit de intense în speţă din cauza intervenţiilor chirurgicale la care a fost supusă partea vătămată şi a sechelelor de până la acest moment (cicatrice, hemipareză), curtea a apreciat că mai potrivită ar fi suma de 80.000 RON cu titlu de daune morale.

III. Împotriva Deciziei penale nr. 192/A din 11 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, a declarat recurs inculpatul D.T.

Recursul a fost motivat în termen de către apărătorul din oficiu al inculpatului D.T., avocat M.V. criticând decizia prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. şi solicitând instanţei ca reanalizând situaţia de fapt să caseze în parte decizia atacată şi rejudecând să reducă daunele morale acordate de instanţa de apel.

Ulterior, la data de 20 mai 2014 inculpatul D.T., prin apărător ales L.I., a depus din nou motive de recurs solicitând schimbarea încadrării juridice privitor la fapta pentru care a fost trimis în judecată din infracţiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., achitarea în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. fiind incident cazul prevăzut de art. 48 C. pen. referitor la iresponsabilitate, aplicarea art. 73 C. pen. şi drept consecinţă reducerea cuantumului pedepsei aplicate şi reducerea daunelor morale acordate părţii vătămate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând decizia recurată din perspectiva motivelor de casare invocate, în raport de conţinutul actelor şi lucrărilor de la dosar, apreciază calea de atac declarată ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:

Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

În consecinţă, analiza cazurilor de casare se va realiza în conformitate cu normele Codului de procedură penală anterior, respectiv art. 385³, art. 385⁹ C. proc. pen. anterior.

Astfel, conform art. 385¹⁰ C. proc. pen. recursul trebuie motivat, iar motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată. În cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute anterior, instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

Or, în speţa de faţă, inculpatul D.T. a declarat recurs împotriva Deciziei penale nr. 152 din 11 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, depunând prin apărător din oficiu motive de recurs la data de 15 mai 2014, dar şi la data de 20 mai 2014 prin apărător ales.

În consecinţă, Înalta Curte va analiza recursul declarat numai prin prisma cazurilor de casare invocate în termenul prevăzut de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., celelalte motive invocate neputând fi luate în considerare.

În ceea ce priveşte critica referitoare la reanalizarea situaţiei de fapt şi reindividualizarea daunelor morale acordate părţii vătămate, critică bazată pe dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., Înalta Curte constată că este nefondată.

În temeiul art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., instanţa de recurs verifică corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenţei elementelor faptice reţinute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracţiunilor fără să procedeze la analiza sau la reaprecierea situaţiei de fapt, o atare verificare nefiind posibilă în calea de atac a recursului.

Ţinând cont de regulile stricte ce reglementează soluţionarea recursului ca a doua cale de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are posibilitatea de a examina această critică invocată în cadrul cazului de casare mai sus menţionat, deoarece individualizarea pedepsei şi a daunelor morale nu se circumscrie art. 385⁹ alin. (1) pct 17² C. proc. pen., ce are în vedere situaţia în care "hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii."

Individualizarea pedepsei şi a daunelor morale acordate părţii vătămate este o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea criteriilor de cuantificare şi de stabilire a sancţiunii şi nu verificarea modalităţii în care instanţa de fond sau instanţa de apel au aplicat sau au respectat o anumită dispoziţie legală.

Drept urmare, deşi cazul de casare invocat poate fi analizat de către instanţa de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate să procedeze la reindividualizarea pedepsei şi a cuantumului daunelor morale acordate părţii vătămate.

Cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen., se reţine că în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Primul termen în recurs a fost stabilit la data de 21 mai 2014. În speţă, de la data pronunţării deciziei din apel, 11 noiembrie 2014 şi până la data soluţionăm recursurilor au intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de faţă, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp şi cu privire la normele care guvernează omorul.

În speţa de faţă, cu referire la aplicarea legii penale mai favorabile, dat fiind faptul că inculpatului i s-au reţinut dispoziţiile art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. anterior, dar şi cele referitoare la art. 74 lit. a) C. pen. anterior, privind circumstanţa atenuantă care nu se mai regăseşte în noul C. pen. şi având în vedere că circumstanţele atenuante nu reprezintă o instituţie autonomă, limitele de pedeapsă între care poate fi stabilită legea mai favorabilă sunt: 1 an la 5 ani închisoare pe legea veche cu circumstanţe atenuante şi de la 3 ani şi 4 luni închisoare la 6 ani şi 8 luni pe legea nouă pentru infracţiunea prev. de art. 32 raportat la art. 188 C. pen., corespondent al art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior.

Astfel în ceea ce priveşte aplicarea legii mai favorabile, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 5 C. pen. nu au incidenţă în cauză întrucât pedeapsa aplicată inculpatului este mai favorabilă în lumina legii vechi raportat la limitele de pedeapsă şi la modalitatea de executare a pedepsei aleasă, respectiv suspendarea condiţionată conform art. 81 C. pen. anterior.

Faţă de cele reţinute, constatând că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b), Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.T.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.T. împotriva Deciziei penale nr. 192/A din 11 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 mai 2014.

Procesat de GGC - NN