Minoritate. Măsură educativă privativă de libertate. Internare într-un centru de detenţie. Pedeapsă prevăzută de lege
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Minoritatea
Indice alfabetic: Drept penal
- minoritate
- măsură educativă privativă de libertate
- internare într-un centru de detenţie
- pedeapsă prevăzută de lege
C. pen., art. 114, 125, 187
În conformitate cu dispoziţiile art. 114 alin. (2) lit. b) C. pen., faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, se poate lua o măsură educativă privativă de libertate - internarea într-un centru educativ sau internarea într-un centru de detenţie - în cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă.
Potrivit art. 125 alin. (2) C. pen., internarea într-un centru de detenţie se dispune pe o perioadă cuprinsă între 2 şi 5 ani, în cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea sub 20 de ani şi pe o perioadă cuprinsă între 5 şi 15 ani, în cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă.
În accepţiunea dispoziţiilor art. 187 C. pen., prin „pedeapsă prevăzută de lege” se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
În raport cu dispoziţiile art. 114 alin. (2) lit. b), ale art. 125 alin. (2) şi ale art. 187 C. pen., în cazul tentativei la infracţiunea de omor prevăzută în art. 32 raportat la art. 188 C. pen., săvârşită în timpul minorităţii, instanţa poate lua măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenţie, pe o perioadă cuprinsă între 5 şi 15 ani, întrucât tentativa constituie o cauză de reducere a pedepsei, care nu se ia în considerare la stabilirea „pedepsei prevăzute de lege”, în sensul dispoziţiilor art. 114 alin. (2) lit. b) şi art. 125 alin. (2) C. pen.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 55/RC din 10 februarie 2015
Prin sentinţa nr. 649 din 18 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, Secţia penală, în baza art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. anterior şi art. 3201 C. proc. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul P.N. la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat.
În baza art. 71 C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. anterior şi art. 3201 C. proc. pen. anterior, a fost condamnat acelaşi inculpat la o lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de port ilegal de armă albă (cuţit) în loc public.
În baza art. 71 C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele aplicate şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 861 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului P.N. sub supraveghere şi s-a fixat termen de încercare pe o durată de 5 ani, în condiţiile art. 110 C. pen. anterior.
S-a făcut aplicarea art. 863 alin. (1) C. pen. anterior.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere a fost suspendată şi executarea pedepsei accesorii.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului P.N., care în data de 6 martie 2013, pe fondul geloziei excesive, i-a abordat pe numiţii G.N., S.M. şi N.A. în Parcul „A.” şi l-a lovit pe S.M. cu un cuţit pe care-l avea asupra sa, cauzându-i acestuia o plagă înjunghiată penetrantă în zona toracică posterioară dreaptă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior şi ale infracţiunii de port ilegal de armă albă (cuţit) în loc public prevăzută în art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991.
În cauză au fost aplicate dispoziţiile art. 99 şi urm. C. pen. anterior, avându-se în vedere starea de minorat a inculpatului la data săvârşirii faptei, precum şi dispoziţiile art. 33 lit. a) C. pen. anterior privind concursul de infracţiuni.
Anterior începerii cercetării judecătoreşti, inculpatul P.N. a declarat că recunoaşte săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, aşa cum au fost descrise prin rechizitoriu şi a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care şi le-a însuşit; nu a solicitat administrarea de noi probe şi a declarat că doreşte să beneficieze de prevederile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior privind reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.
Prin decizia nr. 361 din 20 martie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, a admis apelul formulat de procuror împotriva sentinţei nr. 649 din 18 decembrie 2013 a Tribunalului Giurgiu, Secţia penală
A desfiinţat, în parte, sentinţa apelată şi în fond, rejudecând, a schimbat încadrarea juridică a faptelor în art. 32 C. pen. raportat la art. 188 C. pen. şi art. 372 alin. (1) lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 113 C. pen.
În baza art. 32 C. pen. raportat la art. 188 C. pen. şi art. 372 alin. (1) lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 113 C. pen., art. 129 C. pen. şi art. 5 C. pen., a aplicat inculpatului P.N. măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 7 ani.
S-a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul P.N. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casaţie inculpatul P.N. şi, în motivarea acestuia, a criticat hotărârea instanţei de apel sub aspectul perioadei pentru care s-a dispus măsura educativă faţă de acesta, apreciind că, potrivit art. 125 alin. (2) C. pen., internarea într-un centru de detenţie poate fi dispusă pe un interval de la 2 la 5 ani, astfel încât internarea într-un centru de detenţie pe o perioadă de 7 ani este nelegală.
Prin încheierea nr. 251/RC din 14 octombrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul P.N. împotriva deciziei nr. 361 din 20 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală şi a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie.
Analizând recursul în casaţie declarat de inculpatul P.N. prin prisma motivului invocat de acesta, art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este nefondat.
Recurentului P.N., instanţa de apel, prin decizia nr. 361 din 20 martie 2014, ca urmare a apelului formulat de procuror (apel declarat în defavoarea inculpatului), i-a aplicat măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 7 ani pentru infracţiunea prevăzută în art. 32 raportat la art. 188 C. pen. şi în art. 372 alin. (1) lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 113 C. pen., art. 129 C. pen. şi art. 5 C. pen.
Aşa cum rezultă din prevederile art. 188 C. pen., „uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Tentativa se pedepseşte.”
Art. 372 alin. (1) lit. a) C. pen. sancţionează portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, care se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau amendă.
Ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod penal, în cazul minorităţii este eliminată posibilitatea aplicării pedepsei închisorii sau a amenzii şi este consacrată exclusiv soluţia luării unei măsuri educative faţă de minorul care a săvârşit o infracţiune şi care răspunde penal.
În cauză, hotărârea primei instanţe, prin care inculpatului i s-a aplicat pedeapsa închisorii de 3 ani a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, a fost atacată de procuror, printre alte motive, solicitându-se reindividualizarea pedepsei, în sensul aplicării unei pedepse într-un cuantum mai mare şi a cărei executare să fie în regim de detenţie.
Instanţa de apel, având de soluţionat un apel, cale devolutivă de atac, declarat în defavoarea inculpatului, a apreciat, raportat şi la împrejurările comiterii faptei, la persoana inculpatului, că legea nouă este legea mai favorabilă, aplicându-i măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 7 ani, cuantum ce a fost stabilit prin raportare la circumstanţele reale ale faptei şi personale ale inculpatului.
Raportând această soluţie la cazul de casare invocat, art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, instanţa constată că măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 7 ani nu este aplicată în alte limite decât cele prevăzute de lege (5-15 ani este perioada prevăzută în art. 125 alin. 2 C. pen. pentru luarea măsurii educative a internării într-un centru de detenţie).
Conform art. 114 alin. (2) lit. b) C. pen., în cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă, se poate dispune faţă de minor o măsură educativă privativă de libertate.
Prin „pedeapsă prevăzută de lege” se înţelege, conform art. 187 C. pen., pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei. În consecinţă, chiar dacă minorul a săvârşit infracţiunea în forma tentativei, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată este închisoare de 7 ani sau mai mare (în cazul infracţiunii de omor prevăzută în art. 188 C. pen. pedeapsa este de la 10-20 ani), instanţa poate lua faţă de minor o măsură educativă privativă de libertate.
Dispoziţiile art. 125 C. pen. reglementează măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenţie ce constă în internarea minorului într-o instituţie specializată în recuperarea minorilor, cu regim de pază şi supraveghere, în cadrul căreia urmează programe intensive de reintegrare socială, precum şi programe de pregătire şcolară şi formare profesională potrivit aptitudinilor minorilor.
Potrivit art. 125 alin. (2) C. pen., perioada pentru care se dispune internarea într-un centru de detenţie este cuprinsă între 2 şi 5 ani, în cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea sub 20 de ani şi între 5 şi 15 ani, în cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă (de exemplu, infracţiunea de omor prevăzută în art. 188 C. pen., reţinută în sarcina inculpatului, pentru care legea prevede maximul special al pedepsei închisorii de 20 de ani).
Faţă de cele reţinute, constatând că inculpatul P.N. a săvârşit infracţiunea de omor, prevăzută în art. 188 C. pen., în forma tentativei, instanţa putea lua faţă de acesta măsura educativă privativă de libertate (conform art. 114 alin. 2 lit. b C. pen.) a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă cuprinsă între 5 şi 15 ani (art. 125 alin. 2 C. pen.).
Astfel, perioada internării într-un centru de detenţie, stabilită de instanţa de control judiciar, de 7 ani, se încadrează în limitele prevăzute în art. 125 alin. (2) C. pen. (5-15 ani), motiv pentru care nu se poate susţine că este aplicată în afara limitelor prevăzute de lege.
Cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, este corespondentul fostului art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Drept urmare, jurisprudenţa referitoare la acest caz de casare poate fi valorificată pentru a stabili incidenţa cazului de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Din această perspectivă, se constată că pot fi încadrate în dispoziţiile legale menţionate erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei de către instanţa de fond prin stabilirea unei pedepse neprevăzută de lege sau prin depăşirea limitelor legale.
Astfel, orice critici sau constatări care ar viza greşita aplicare a dispoziţiilor tranzitorii din noua lege, respectiv a legii penale mai favorabile, care nu se raportează la pedepsele aplicate în alte limite decât cele prevăzute de lege, nu pot fi analizate, recursul în casaţie fiind o cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată doar în cazuri excepţionale şi numai pentru anumite motive de nelegalitate.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul P.N. împotriva deciziei nr. 361 din 20 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală.