Încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor procedurale relative la trimiterea cauzei spre rejudecare. Nelegalitate.
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căi de atac. Apelul.
Index alfabetic : cerere reconvențională
- trimitere spre rejudecare
- casare
C.proc.civ. din 1865, art. 297 alin. (1), art. 304 pct. 5
Dispunând trimiterea spre rejudecare a procesului - urmare a constatării încălcării prevederilor art. 105 alin. (2) C.proc.civ. - instanţa de apel a interpretat eronat dispoziţiile art. 297 alin. (1) teza a II-a C.proc.civ., în condițiile în care cererea reconvenţională fusese respinsă ca inadmisibilă, pronunțând astfel o soluție nelegală.
Conform textului sus arătat, în cazul în care prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, dacă părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare. Cum însă, prin cererile lor părţile nu s-au manifestat în sensul cerut de text, după ce admitea apelul, instanţa trebuia să reţină cauza pentru judecata procesului, evocând fondul, aşa cum stabileşte, cu valoare de principiu, teza I din art. 297 alin. (1) C.proc.civ.
Secția I civilă, decizia nr. 681 din 12 martie 2015
Prin decizia civilă nr. 457/A din 28 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de pârâţii G.I. şi G.M. împotriva sentinţei civile nr. 1961 din 07 noiembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a III-a civilă, a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare, aceleaşi instanţe.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că din dispozitivul hotărârii apelate reiese că prima instanţă a soluţionat excepţiile invocate de pârâţi prin întâmpinare, şi anume excepţia lipsei calităţii procesuale active şi cea privind lipsa calităţii procesual pasive, iar în motivarea sentinţei se regăsesc considerentele pe care instanţa le-a avut în vedere spre a reţine lipsa de temeinicie a acestor excepţii procesuale.
Însă, din practicaua hotărârii - în care se regăsesc consemnările privind discuţiile purtate în şedinţă publică - reiese că instanţa a acordat cuvântul părţilor şi a luat concluziile acestora numai în privinţa fondului pricinii, nu şi în privinţa apărărilor pe care pârâţii apelanţi le-au susţinut pe calea celor două excepţii.
Curtea a apreciat că soluţionarea celor două excepţii procesuale, fără a se lua concluziile părţilor asupra lor, reprezintă o atingere adusă principiului contradictorialităţii, dar, în egală măsură, şi principiului respectării dreptului la apărare.
Conform prevederilor art. 128 alin. (2) C.pr.civ., instanţa este ţinută a acorda părţilor cuvântul cu privire la toate chestiunile asupra cărora a fost învestită a se pronunţa, în acest mod asigurându-se posibilitatea părţilor ce se află în litigiu de a-şi susţine pretenţiile şi, respectiv de a se apăra împotriva pretenţiilor ce le sunt opuse de adversarul procesual. Dreptul părţilor de a pune concluzii cu privire la chestiunile care formează obiect al litigiului pe care instanţa este chemată să îl soluţioneze constituie un element al exercitării dreptului la apărare (drept fundamental consacrat prin art. 24 din Constituţie), pentru că numai în acest mod ele pot cunoaşte pretenţiile şi apărările care li se opun, şi limitele în care instanţa urmează a se pronunţa, având astfel posibilitatea de a susţine propriile apărări în aceleaşi limite.
În ce priveşte cererea reconvenţională, Curtea a reţinut că soluţia ce a fost pronunţată de instanţa fondului în privinţa acesteia a fost de respingere. În condiţiile în care, astfel cum reiese din practicaua hotărârii, la închiderea dezbaterilor s-a acordat părţilor cuvântul exclusiv pe fondul cauzei, iar cauza/litigiul implică, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. ultim C.pr.civ., soluţionarea atât a cererii principale, cât şi a cererii reconvenţionale sub aspectul temeiniciei lor, apare ca fiind vădit nefondată susţinerea apelanţilor în sensul că nu li s-ar fi acordat cuvântul relativ la susţinerea cererii reconvenţionale.
Însă, în privinţa aceleaşi cereri, Curtea a constatat că motivarea instanţei de fond în privinţa solicitărilor din conţinutul cererii reconvenţionale este în sensul unui fine de neprimire, respectiv al inadmisibilităţii pretenţiilor formulate prin această cerere.
Or, un atare incident procedural nu a fost pus în discuţia părţilor, situaţie în care apelanţii pârâţi reclamanţi nu au avut posibilitatea de a formula apărări relativ la aspectul asupra căruia instanţa s-a pronunţat. Astfel fiind, şi prin soluţionarea în acest mod a cererii reconvenţionale s-a adus atingere dreptului la apărare al apelanţilor pârâţi reclamanţi.
Principiul contradictorialităţii şi principiul respectării dreptului la apărare dau expresie întregului complex de garanţii şi drepturi procesuale instituite de lege spre a servi părţilor la apărarea intereselor lor legitime; printre aceste drepturi şi garanţii se înscriu: dreptul părţilor de a face cereri, de a cunoaşte actele de la dosar, de a propune probe, de a recuza pe judecători sau pe procuror etc., precum şi dreptul lor de a participa la dezbateri şi de a pune concluzii în legătură cu problemele dezbătute, dreptul de a exercita căile de atac etc.
Principiul garantării dreptului la apărare este de ordin constituţional, fiind consacrat prin art. 24 al Legii fundamentale şi depăşeşte interesul părţilor întrucât respectarea sa tinde la aflarea adevărului în procesul civil, încălcarea lui atrăgând casarea hotărârii.
Contradictorialitatea constă în posibilitatea conferită de lege părţilor de a discuta şi combate orice element de fapt sau de drept al procesului civil. Existenţa contradictorialităţii impune cerinţa ca nicio măsură să nu fie ordonată de instanţă înainte ca aceasta să fie pusă în discuţia contradictorie a părţilor, pentru că nicio măsură nu poate fi dispusă de judecător fără a acorda părţilor dreptul de a se apăra, asigurându-le acestora posibilitatea de a a-şi susţine şi de a-şi argumenta cererile, de a solicita administrarea de probe, de a combate susţinerile adversarului, nerespectarea principiului contradictorialităţii şi al garantării dreptului la apărare fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii.
Date fiind aceste coordonate ale celor două principii proprii procesului civil, se impune concluzia că nesocotirea de către instanţă a garanţiilor procesuale constituie încălcări care atrag nulitatea hotărârii, vătămarea produsă părţilor rezultând cu evidenţă din lipsa posibilităţii de a-şi susţine apărările şi cererile în coordonatele deduse judecăţii, iar această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin reluarea judecăţii în etapa procesuală în care s-a produs încălcarea menţionatelor drepturi, spre a exista astfel posibilitatea de a avea beneficiul unei judecăţi care parcurge toate gradele de jurisdicţie permise de lege.
Având în vedere că se impune a fi anulată sentinţa pentru a fi puse în discuţia părţilor atât excepţiile
privind lipsa calităţii procesual active şi lipsa calităţii procesual pasive a ambilor pârâţi reclamanţi, precum şi excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale, iar soluţia relativă la fondul cererii principale este într-o legătură indisolubilă cu soluţia ce urmează a se pronunţa asupra acestor excepţii, dar şi cu soluţia care, în măsura în care excepţiile menţionate ar fi găsite nefondate, se va pronunţa pe fondul cererii reconvenţionale, Curtea urmează a dispune anularea în tot a sentinţei (în privinţa soluţiei date cererii principale, această dispoziţie impunându-se ca şi consecinţă a anulării soluţiei date asupra cererii reconvenţionale). În aceste condiţii, criticile formulate de apelanţi cu privire la considerentele ce sunt expuse în sentinţa apelată în analiza fondului cererii principale au rămas fără obiect, astfel că nu se mai subzistă suportul realizării controlului judiciar din această
perspectivă.
Reclamantul P.A.L. a declarat recurs, prin care a formulat următoarele critici:
Instanţa de apel a aplicat greşit legea, respectiv art. 24 din Constituţie, art. 6 din CEDO şi art. 297 alin. (1) C.proc.civ.
Instanţa fondului a procedat în mod legal, pentru că a soluţionat cauza după ce a acordat părţilor cuvântul pe toate cererile şi apărările formulate.
Faptul că în practicaua hotărârii nu se face vorbire despre împrejurarea că părţilor li s-a acordat cuvântul şi asupra excepţiilor şi asupra cererii reconvenţionale odată cu acordarea cuvântului pe cererea principală reprezintă o simplă eroare materială care poate fi îndreptată pe calea procedurii prevăzute de art. 281 C.proc.civ. Or, un asemenea motiv de apel este inadmisibil, având în vedere prevederile art. 282 C.proc.civ.
Instanţa de apel a făcut o interpretare excesivă a art. 24 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia europeană, atunci când a considerat că prima instanţă a încălcat principiile contradictorialităţii şi al dreptului la apărare. În realitate, apelanţii nu au suferit nicio vătămare procesuală şi nu au fost încălcate prevederile art. 105 alin. (2) C.proc.civ., singurul lor scop fiind acela de a tergiversa judecata. Chiar dacă părţilor nu li s-ar fi acordat cuvântul asupra excepţiilor procesuale, câtă vreme acestea au fost analizate în considerentele hotărârii nu li s-a produs nicio vătămare procesuală.
Au fost încălcate prevederile art. 297 C.proc.civ., în cauză neexistând niciuna dintre ipotezele înscrise în acest text.
Prima instanţă s-a pronunţat asupra excepţiilor procesuale şi asupra cererii reconvenţionale, astfel încât nimic nu justifica soluţia de casare în tot a sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recursul este întemeiat, în sensul următoarelor considerente:
Este cert că în practicaua sentinţei civile nr. 1961/2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a III-a civilă, nu apare nicio menţiune vizând acordarea cuvântului părţilor asupra excepţiilor lipsei de calitate procesuală activă şi pasivă, analizate în considerente şi soluţionate prin dispozitiv.
O asemenea omisiune ar fi putut avea natura unei simple erori materiale, de îndreptat în cadrul procedurii reglementate de art. 281 C.proc.civ., numai în măsura în care, la ultimul termen de judecată părţile şi-ar fi exprimat opinia asupra excepţiilor procesuale, însă din eroare aceasta nu ar fi fost consemnată în practica.
În litigiul de faţă, însă, nu suntem în prezenţa unei asemenea situaţii, câtă vreme părţile nu s-au exprimat deloc asupra excepţiilor procesuale, nepuse în dezbaterea lor contradictorie.
Prin urmare, instanţa de apel a apreciat în mod corect faptul că au fost nesocotite principii procesuale fundamentale, respectiv principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.
Or, încălcarea unor principii fundamentale este de natură să producă părţii ocrotite prin instituirea lor, o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură săvârşit în aceste condiţii. Aşadar, interpretarea dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C.proc.civ. a fost corect făcută, iar admiterea apelului este legală.
Dispunând însă trimiterea spre rejudecare a procesului, instanţa de apel a interpretat eronat dispoziţiile art. 297 alin. (1) teza a II-a C.proc.civ. - aplicabile în cauză, faţă de faptul că, astfel cum rezultă din considerentele sentinţei, cererea reconvenţională a fost respinsă ca inadmisibilă.
Conform acestui text, în cazul în care prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, dacă părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare.
Cum prin cererile lor, părţile nu s-au manifestat în sensul cerut de text, după ce admitea apelul, instanţa trebuia să reţină cauza pentru judecata procesului, evocând fondul, aşa cum stabileşte, cu valoare de principiu, teza I din art. 297 alin. (1) C.proc.civ.
Faţă de cele ce preced, instanţa de apel a pronunţat o soluţie nelegală, ce decurge din nesocotirea cerinţelor unui text procedural, astfel încât criticile formulate în recurs întrunesc cerinţele art. 304 pct. 5 C.proc.civ.
În raport cu dispoziţiile art. 312 alin. (3) C.proc.civ., recursul a fost admis şi hotărârea a fost casată cu trimitere spre judecare la aceeaşi instanţă.