Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Contestaţie la executare. Calea de atac a contestaţiei. Admisibilitate

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Executarea hotărârilor penale. Dispoziţii comune

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- contestaţie la executare

                       C. proc. pen., art. 597, art. 598 alin. (1) lit. c)

          Hotărârea prin care curtea de apel a soluţionat contestaţia la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din noul Cod de procedură penală, exercitată împotriva deciziei pronunţate de această instanţă în apel anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală - decizie supusă căii de atac a recursului conform Codului de procedură penală anterior - poate fi atacată cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în temeiul art. 597 alin. (7) din noul Cod de procedură penală, contestaţia declarată împotriva unei astfel de hotărâri fiind admisibilă.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 83 din 20 ianuarie 2015

Prin decizia nr. 662/A/2014 din 23 septembrie 2014, Curtea de Apei Alba Iulia, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de contestatoarea Ş.R. împotriva deciziei penale nr. 148/A/2012 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că, prin contestaţia la executare formulată, condamnata Ş.R. a contestat decizia penală nr. 148/A/2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2369 din 12 iulie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea contestaţiei s-a arătat că prin decizia atacată s-a dispus confiscarea sumei de 19.909,1 lei, reprezentând creditul pe care l-a achiziţionat şi pentru care partea civilă Banca B. nu s-a constituit parte civilă.

Nelămurirea la executare invocată de contestatoare constă în aceea că prin decizia penală nr. 148/A/2012 s-a constatat că măsura confiscării nu este legală, situaţie care a fost omisă a fi trecută în minuta hotărârii şi în dispozitiv.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 597, art. 598 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. proc. pen.

Examinând decizia penală nr. 148/A/2012, curtea de apel a constatat că prin aceasta au fost admise apelurile declarate de procuror şi de inculpaţii Ş.R., S.D., I.D. şi M.V. împotriva sentinţei penale nr. 82 din 21 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Alba şi au fost extinse efectele apelului asupra inculpatului P.I.

A fost desfiinţată sentinţa penală apelată sub aspectul laturii penale vizând nereţinerea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. anterior pentru  inculpata Ş.R., încadrarea juridică a faptelor de înşelăciune reţinute în sarcina inculpaţilor Ş.R. şi P.I., greşita reţinere a pedepsei complementare şi accesorie prevăzută în art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior pentru inculpaţii Ş.R. şi P.I. şi sub aspectul laturii civile a cauzei privitor la toţi inculpaţii şi, rejudecând cauza în aceste limite:

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de înşelăciune reţinută în sarcina inculpaţilor Ş.R. şi P.I. din art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen. anterior în art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen. anterior.

S-a înlăturat pedeapsa accesorie şi complementară prevăzută în art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior aplicată inculpaţilor Ş.R. şi P.I.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei Ş.R. în pedepsele componente.

S-au reţinut în favoarea inculpatei Ş.R. dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. anterior şi, în consecinţă, a fost condamnată inculpata:

- pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 287 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 - art. 42 C. pen. anterior şi art. 3201 C. proc. pen. anterior, la pedeapsa de 10 luni închisoare;

- pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 288 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 - art. 42 C. pen. anterior şi art. 3201 C. proc. pen. anterior, la pedeapsa de 10 luni închisoare;

- pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 290 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 - art. 42 C. pen. anterior şi art. 3201 C. proc. pen. anterior, la pedeapsa de 10 luni închisoare;

- pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 215 alin. (1)-(3) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 - art. 42 C. pen. anterior şi art. 3201 C. proc. pen. anterior, la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 33, art. 34 şi art. 35 C. pen. anterior, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatei Ş.R. în cea mai grea dintre ele, de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

S-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen. anterior.

A fost respinsă acţiunea civilă formulată de părţile civile Banca C. şi Banca R.

În temeiul dispoziţiilor art. 346 combinat cu art. 14 - art. 15 C. proc. pen. anterior, au fost obligaţi:

- inculpaţii Ş.R., P.I. şi S.D., în solidar, la plata sumelor de 1.099,12 lei şi 3.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, cu dobânda legală aferentă către partea civilă societatea A.;

- inculpaţii Ş.R., M.V. şi I.D., în solidar, la plata sumei de 109.500 de lei, cu dobânda legală aferentă către Banca T.;

- inculpaţii Ş.R. şi P.I., în solidar, la 10.954,24 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, cu dobânda legală aferentă către partea civilă Banca P.;

- inculpaţii Ş.R. şi P.I., în solidar, la 1.874,51 lei, cu dobânda legală aferentă către partea civilă societatea S.;

- inculpaţii Ş.R. şi S.D., în solidar, la 9.000 lei, cu dobânda legală aferentă, către partea civilă Banca P.

Au fost menţinute celelalte prevederi ale sentinţei apelate.

Celelalte prevederi ale sentinţei penale atacate vizau, printre altele, şi confiscarea de la inculpaţii P.I. şi Ş.R. a câte 19.909,1 lei, reprezentând creditul achiziţionat de inculpaţi pentru care nu s-a constituit Banca B. parte civilă.

Instanţa de fond a dispus confiscarea acestor sume ca urmare a faptului că în perioada 8 martie 2005 - 19 mai 2006 au solicitat şi obţinut împrumuturi de la Banca B. inculpaţii Ş.R., P.I., precum şi D.D., U.M., C.V., P.P., I.V., B.N., B.S., I.A., A.M. şi B.R.

Astfel, prin contractul de credit din 13 mai 2005 inculpata Ş.R. a dobândit cu titlu de împrumut suma de 2.000 euro; prin contractul de credit din 13 mai 2005 inculpatul P.I. a primit, cu acelaşi titlu, suma de 2.000 euro; prin contractele de credit din 12 septembrie 2005 şi din 8 martie 2006 împrumutătorii D.D. şi P.P. au primit sumele de câte 7.000 Iei; prin contractul de credit din 4 mai 2006 U.M. a dobândit, ca împrumut, suma de 18.000 lei; prin contractul de credit din 10 mai 2006 C.V. a primit, în acelaşi condiţii, suma de 15.000 lei; prin contractul de credit din 24 mai 2005 societatea bancară a împrumutat pe A.M. cu suma de 11.003 Iei; prin contractul de credit din 17 mai 2006 Ş.R. a primit împrumutul solicitat de 25.000 lei; prin contractul de credit din 2 mai 2006 I.V. a dobândit, ca persoană împrumutată, suma de 13.000 lei; prin contractul de credit din 21 aprilie 2006 B.N. a primit, cu titlu de împrumut, suma de 12.000 lei; prin contractul de credit din 4 aprilie 2006 B.S. a dobândit, în aceleaşi condiţii, suma de 14.000 lei, iar I.A. suma de 25.000 lei.

La întocmirea dosarelor de către persoanele împrumutate s-au folosit copii false ale unor documente certificate ca fiind conforme cu originalul, iar pentru Ş.R., I.V., B.N. şi B.D. s-a uzat de adeverinţe de salariu pentru societăţi comerciale cu sediul în municipiul Constanta: societatea P. şi societatea I.

Pentru prejudiciul cauzat societăţii bancare, concretizând sumele de 4.000 euro şi respectiv 127.703 lei, aceasta nu s-a constituit parte civilă, cu adresa din 19 februarie 2007 comunicându-se instanţei că Banca B. a încheiat poliţă de asigurare cu societatea A.T., în baza căreia a fost despăgubită (societatea de asigurare neintervenind în procesul penal dedus judecăţii pentru exercitarea acţiunii civile).

În dispozitivul deciziei atacate cu contestaţie la executare s-a menţinut această dispoziţie a instanţei de fond.

Totuşi, în motivarea deciziei, judecătorul a arătat, referitor la partea vătămată Banca B., că aceasta nu s-a constituit parte civilă, deoarece a fost despăgubită de societatea A.T., în baza poliţei de asigurare. Societatea de asigurare nu a intervenit în procesul penal cu acţiune în regres. A mai arătat şi că a analizat în acest context oportunitatea confiscării de la inculpaţi a sumelor de bani cu care a fost păgubită partea vătămată. A concluzionat că această măsură nu este, însă, legală raportat la împrejurările cauzei, deoarece Banca B. a renunţat Ia pretenţii ca efect al recuperării prejudiciului de la un terţ-asigurător. Acesta are posibilitatea legală să-şi recupereze sumele plătite atât în procesul penal, cât şi pe cale separată. Faptul că societatea de asigurare nu a intervenit în procesul penal nu constituie un argument a concluziona că banii obţinuţi ilicit nu servesc la despăgubire, în sensul art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior.

Curtea de apel, analizând contestaţia la executare, a constatat că dispozitivul deciziei atacate este corect din perspectiva dispoziţiilor art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior, condamnata beneficiind pe nedrept de folosul faptelor săvârşite, iar dispozitivul este cel care se execută.

Faptul că judecătorul, în motivarea deciziei, în mod greşit, a invocat considerente care contrazic dispozitivul nu anulează dispoziţia de executare, cu atât mai mult cu cât condamnata, având şi calea de atac a recursului, nu a invocat ca motiv de recurs cele invocate în decizia contestată, recursul a fost respins, iar dispoziţia de confiscare este legală.

Împotriva deciziei nr. 662/A/2014 din 23 septembrie 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat contestaţie Ş.R.

Prioritar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va analiza admisibilitatea căii de atac în raport cu dispoziţiile art. 597 alin. (7) C. proc. pen., care prevăd că hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.

Se observă că Ş.R. a formulat contestaţie la executare împotriva deciziei penale nr. 148/A/2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, susţinând că există o nelămurire cu privire la această hotărâre, în sensul că în considerente s-a precizat că măsura confiscării sumei de 19.909,1 lei nu este legală, dar în minută şi în dispozitiv s-a omis a se trece această dispoziţie.

Decizia penală nr. 148/A/2012 din 5 decembrie 2012 a fost pronunţată potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală anterior, iar împotriva acestei hotărâri a formulat recurs condamnata Ş.R., respins ca nefondat prin decizia penală nr. 2369 din 12 iulie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Faţă de cele expuse şi în condiţiile în care dispoziţiile Codului de procedură penală anterior prevedeau posibilitatea atacării hotărârii cu privire Ia care s-a ivit nelămurirea cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se constată că este admisibilă calea de atac exercitată de contestatoarea Ş.R.

Analizând contestaţia declarată, atât potrivit susţinerilor orale ale inculpatei, cât şi în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare Ia executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Contestaţia Ia executare este o procedură jurisdicţională de rezolvare a situaţiilor relative Ia executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Pe această cale nu se poate pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârii rămasă definitivă, instanţa fiind abilitată să verifice doar aspectele indicate de textul legal şi nu modul de soluţionare a cauzei.

Practic, prin intermediul acestei instituţii de drept procesual penal, legea prevede mijloacele prin care se asigură aplicarea legii în executarea condamnării şi, totodată, exclude posibilitatea ca pe această cale să fie afectată autoritatea de lucru judecat.

Normele procedurale mai sus amintite au prevăzut expres cazurile în care poate fi folosită contestaţia la executare, iar prin limitarea acestora, legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual într-o cale prin care să se împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor definitive.

Contestatoarea Ş.R. a invocat prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susţinând că există o nelămurire cu privire la decizia penală nr. 148/A/2012 din 5 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, în sensul că în considerente s-a reţinut că măsura confiscării nu este legală, dar în minută şi în dispozitiv s-a omis înlăturarea confiscării dispuse de Tribunalul Alba.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că, în considerentele hotărârii contestate, s-a reţinut că partea vătămată Banca B. nu s-a constituit parte civilă, deoarece a fost despăgubită de societatea A.T., în baza poliţei de asigurare, iar societatea de asigurare nu a intervenit în procesul penal cu acţiune în regres. Astfel, analizând oportunitatea confiscării de la inculpaţi a sumelor de bani cu care a fost păgubită partea vătămată, curtea de apel a reţinut că măsura nu este legală raportat la împrejurările cauzei, deoarece Banca B. a renunţat la pretenţii ca efect al recuperării prejudiciului de la un terţ-asigurător, iar faptul că societatea de asigurare nu a intervenit în procesul penal nu constituie un argument a concluziona că banii obţinuţi ilicit nu servesc la despăgubire, în sensul art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior.

Cu toate acestea, se constată că în minută şi în dispozitiv au fost menţinute celelalte prevederi ale sentinţei apelate, printre care şi cea referitoarea la confiscarea de la inculpaţii P.I. şi Ş.R. a câte 19.909,1 lei, reprezentând creditul achiziţionat de inculpaţi pentru care Banca B. nu s-a constituit parte civilă.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs, printre alţii, şi condamnata Ş.R., recurs care a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 2369 din 12 iulie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând hotărârea prin care a fost respins recursul, se observă că nu a fost invocată existenţa vreunei contradicţii între considerente şi dispozitiv cu privire la măsura confiscării, deşi condamnata a fost asistată de apărător desemnat din oficiu, astfel încât decizia instanţei de apel nu a fost modificată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că aceste aspecte trebuiau şi puteau fi invocate ca motive de recurs împotriva hotărârii prin care s-a dispus condamnarea, art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. anterior, în vigoare Ia 5 decembrie 2012 (data pronunţării deciziei nr. 148/A/2012 a Curţii de Apel Alba Iulia), statuând că hotărârile sunt supuse casării când motivarea soluţiei contrazice dispozitivul sau acesta nu se înţelege.

Omisiunea contestatoarei de a invoca un caz de casare expres prevăzut de lege, care nu putea fi luat în considerare de instanţă din oficiu, nu poate fi suplinită pe calea contestaţiei la executare, nelămurirea la care se face referire fiind, în esenţă, o problemă de judecată ce se impunea a fi dezlegată de instanţa de control judiciar.

De altfel, pe calea contestaţiei la executare nu se poate ajunge la o nouă judecată asupra fondului cauzei, care se putea realiza doar prin exerciţiul căii ordinare de atac a recursului, aşa cum s-a arătat mai sus.

În ceea ce priveşte dispozitivul deciziei penale nr. 148/A/2012 a Curţii de Apel Alba Iulia se observă că acesta este lămuritor, în sensul în care cuprinde toate dispoziţiile cerute de lege şi aplicabile cauzei, este lipsit de echivoc şi poate fi pus în executare.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestaţia declarată de inculpata Ş.R. împotriva deciziei nr. 662/A/2014 din 23 septembrie 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, Secţia penală şi pentru cauze cu minori.