Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Mandat european de arestare. Motiv opţional de refuz al executării. Dovada rezidenţei continue şi legale pe teritoriul României

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul european de arestare

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- mandat european de arestare                        

    Legea nr. 302/2004, art. 98 alin. (2) lit. c)

          În conformitate cu dispoziţiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, situaţia în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea, iar persoana solicitată, cetăţean străin, care trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani, declară că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent constituie un motiv opţional de refuz al executării mandatului european de arestare.

          În cazul cetăţeanului străin, incidenţa motivului opţional de refuz al executării prevăzut în dispoziţiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 este condiţionată de dovada rezidenţei continue şi legale pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 479 din 9 aprilie 2015

Prin sentinţa nr. 39/P din 6 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă cererea de executare a mandatului european de arestare M.A.E.N. 177/14, emis la data de 29 decembrie 2014, în dosarul nr. 10311/2011 R.S. de Curtea de Apel din Reggio Calabria, Italia, pe numele persoanei solicitate S.M. - cetăţean italian, sub rezerva principiului specialităţii predării, prevăzut în art. 115 din Legea nr. 302/2004.

S-a dispus predarea persoanei solicitate S.M. către autorităţile judiciare din Italia, respectiv Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Reggio Calabria.

În temeiul art. 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a persoanei solicitate S.M. pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 6 aprilie 2015 şi până la data de 5 mai 2015, inclusiv, în vederea predării.

În baza art. 111 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus că predarea persoanei solicitate S.M. se realizează de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 107 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus comunicarea soluţiei autorităţii judiciare emitente a mandatului european de arestare, Ministerului Justiţiei şi Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional Interpol din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, la data de 5 aprilie 2015, a fost sesizată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, cu cererea de predare a persoanei solicitate S.M. către autorităţile judiciare din Italia, în baza mandatului european de arestare M.A.E.N. 177/14, emis la data de 29 decembrie 2014, în dosarul nr. 10311/2011 R.S. de Curtea de Apel din Reggio Calabria, Italia.

S-a observat că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate S.M. se referă la săvârşirea de către aceasta a infracţiunii de import, deţinere şi comercializare ilicită de substanţe stupefiante de tip cocaină, în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 73 punctul 1 din DPR 9.10.19900 nr. 309, art. 110 - 112 nr. 1 C. pen. italian şi art. 81 punct 2 C. pen. italian, infracţiune ce este prevăzută şi de legea penală română, respectiv în art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

Fiind audiată, persoana solicitată S.M. a declarat că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare italiene. Drept urmare, instanţa de fond a urmat procedura reglementată în art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, cerându-i persoanei solicitate, în cadrul audierii, să precizeze numai poziţia sa faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi eventualele obiecţii în ce priveşte identitatea.

Analizând actele dosarului şi observând că autoritatea judiciară solicitantă a înaintat, ca instrument de asistenţă şi cooperare judiciară, mandatul european de arestare mai sus menţionat, care conţine toate datele prevăzute de Legea nr. 302/2004, acesta fiind tradus şi în limba română, curtea de apel a constatat că este întemeiată sesizarea.

S-a reţinut de asemenea că, la termenul de judecată din 6 aprilie 2015, persoana solicitată S.M. nu a consimţit la predare, arătând că mandatul european de arestare nu a fost/este valabil, întrucât avocatul său a depus la Curtea de Casaţie o cerere privind reluarea procesului şi aceasta a fost acceptată, iar un alt motiv pentru care nu doreşte să fie predat este acela că în România are soţia şi cei trei copii minori.

Analizând aspectele invocate de persoana solicitată S.M., instanţa de fond a observat că nu se poate reţine existenţa vreuneia din situaţiile prevăzute în art. 98 din Legea nr. 302/2004, ce pot conduce la refuzul predării persoanei solicitate, motiv pentru care a admis cererea şi, în consecinţă, sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat contestaţie persoana solicitată S.M., arătând că decizia în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare nu este definitivă, întrucât s-a admis o cerere de rejudecare a cauzei. Totodată, invocând circumstanţe personale, a solicitat să execute pedeapsa aplicată de autorităţile italiene în România, având în vedere că întreaga sa familie se află aici.

Examinând contestaţia formulată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta nu este fondată, pentru motivele arătate în continuare:

Aşa cum a reţinut instanţa de fond, din conţinutul mandatului european de arestare M.A.E.N. 177/14, emis la data de 29 decembrie 2014, în dosarul nr. 10311/2011 R.S. de Curtea de Apel din Reggio Calabria, Italia, rezultă că faţă de persoana solicitată S.M. a fost demarată o procedură de executare a restului de pedeapsă de 2 ani, 2 luni şi 8 zile închisoare şi 6.000 euro amendă, aplicată în dosarul anterior menţionat pentru comiterea infracţiunii de import, deţinere şi comercializare ilicită de substanţe stupefiante de tip cocaină, în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 73 punctul 1 din DPR 9.10.19900 nr. 309, art. 110 - 112 nr. 1 C. pen. italian şi art. 81 punct 2 C. pen. italian, încadrată în categoria „trafic ilicit cu substanţe stupefiante şi substanţe psihotrope” şi care figurează în enumerarea faptelor penale pentru care nu este necesară verificarea condiţiei dublei incriminări.

Totodată, din conţinutul mandatului european de arestare rezultă că faptele imputate persoanei solicitate S.M. constau în aceea că, în lunile februarie şi aprilie 2005, în complicitate cu C.A., soţia sa, a procurat ilegal din Spania şi a comercializat în mod ilegal în Regiunea Piemonte (Italia) stupefiante de tip cocaină. Chiar dacă faptele menţionate fac parte din categoria celor care exclud verificarea condiţiei dublei incriminări, se constată că în legea penală română activităţile imputate se regăsesc în conţinutul infracţiunilor prevăzute în art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, fiind sancţionate cu pedeapsa închisorii de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

Pe baza mandatului european de arestare astfel emis, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa prin ordonanţa din 5 aprilie 2015 a dispus, conform art. 101 cu referire la art. 100 şi art. 99 din Legea nr. 302/2004, reţinerea pentru 24 de ore începând cu 5 aprilie 2015 - ora 14:00 până la 6 aprilie 2015 - ora 14:00, după ce, fiind audiată de procuror, persoana solicitată a arătat că nu este de acord să fie predată autorităţilor judiciare italiene.

Potrivit art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia cu privire exclusiv la poziţia acesteia faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că, în mod constant, atât în faţa procurorului, cât şi în faţa curţii de apel, precum şi la termenul din 9 aprilie 2015 persoana solicitată a arătat că nu doreşte să fie predată autorităţilor italiene, întrucât are cunoştinţă că, în urma demersurilor efectuate de apărătorul său din Italia, decizia în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare nu mai este definitivă, dispunându-se rejudecarea. Totodată, a învederat că în România se află soţia şi cei trei copii minori.

Pe de altă parte, se constată că dispoziţiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 prevăd că atunci când mandatul a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent al mandatului european de arestare, instanţa română poate refuza executarea acestuia.

Or, persoana solicitată S.M. nu a făcut dovada rezidenţei legale şi continue pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani, chiar acesta declarând că se află în ţară din luna noiembrie 2010, iar aspectele referitoare la familie nu se regăsesc în cazurile prevăzute în dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 302/2004. Totodată, se constată că persoana solicitată este cetăţean italian şi, potrivit cărţii de identitate, valabilă, eliberată de autorităţile italiene, figurează cu domiciliul în Italia.

Mai mult, se observă că situaţiile prevăzute în art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 constituie motive facultative de refuz pentru autoritatea judiciară română (legiuitorul utilizând expresia poate refuza) şi nu motive obligatorii, astfel că instanţa română poate dispune executarea mandatului european de arestare chiar în lipsa acordului persoanei solicitate, dacă apreciază că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru aceasta. În aceste condiţii, se constată că niciunul din motivele invocate de persoana solicitată pentru a justifica refuzul la predare nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 302/2004 şi, ca atare, criticile apărării din această perspectivă nu pot fi primite.

Pe de altă parte, întrucât persoana solicitată nu a făcut dovada dispunerii rejudecării cauzei de către autorităţile italiene şi nici acestea nu au informat despre revocarea deciziei în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu va putea primi aceste susţineri ale contestatorului pentru a le da eficienţă în sensul dispoziţiilor art. 1031 din Legea nr. 302/2004.

Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de fond a apreciat în mod corect că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în Legea nr. 302/2004 pentru executarea mandatului european de arestare, întrucât acesta a fost emis în vederea executării unei pedepse, cuprinde faptele pentru care se solicită predarea şi nu există niciun impediment în executare, cu respectarea regulii specialităţii, potrivit art. 115 alin. (2) acelaşi act normativ, astfel cum a precizat contestatorul în declaraţia dată în faţa procurorului.

Pentru motivele de mai sus, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondată, contestaţia declarată de persoana solicitată S.M. împotriva sentinţei nr. 39/P din 6 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.