Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 995/2014

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 martie 2014.

Asupra recursurilor de faţă ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererile conexe înregistrate pe rolul Curţii de Apel Galaţi sub nr. 3107/121/2010 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi şi inculpaţii D.M., D.L.R., R.A.Ş., B.L., S.A., B.S., M.C.I., au formulat apel împotriva sentinţei penale nr. 367 din 28 iunie 2012 a Tribunalului Galaţi, pronunţată în Dosarul nr. 3107/1214/2010.

Curtea de Apel Galaţi a reţinut următoarele:

În fapt, prin rechizitoriul nr. 145/P/2008 din 30 martie 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor:

- D.M. pentru infracţiunile prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 în ref. la art. 246 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale); art. 132 din Legea nr. 78/2000 în ref. La art. 248 C. pen. şi art. 2481 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (11 acte materiale); art. 181 alin. (1) Legea nr. 78/2000; art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;

- D.L.R. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 în referire la art. 17 alin. (1) lit. e) Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (7 acte materiale); art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale); art. 31 C. pen. în referire la art. 249 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- R.A.S. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 248 C. pen. în ref. la art. 2481 C. pen. cu aplic. art. 258 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale);

- B.L. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 248 C. pen. în ref. la art. 248l C. pen. cu aplic. art. 258 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale);

- S.A. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 248 C. pen. cu aplic. art. 258 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale);

- B.S. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 248 C. pen. cu aplic. art. 258 alin. (1) C. pen.;

- M.C.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 249 alin. (1) C. pen. şi art. 249 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea prev. art. 33 lit. a) C. pen.;

- A.C. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 249 alin. (1) C. pen.

S-a reţinut conform actului de sesizare că la data de 08 septembrie 2008 D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea de către D.M. a infracţiunii de luare de mită, faptă prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, ocazie cu care a fost înregistrat Dosarul penal nr. 145/P/2008.

La data de 09 septembrie 2008 D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea de către D.M., în calitate de director general al D.G.A.S.P.C. Galaţi a unor abuzuri în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu privire la iniţierea şi desfăşurarea unor proceduri de achiziţii publice, cu privire la executarea unor contracte de achiziţii publice, cu privire la implementarea unor proiecte cu finanţare europeană, precum şi cu privire la acordarea unor sporuri salariaţilor instituţiei, faptele întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 181 din Legea nr. 78/2000 şi art. 182 din Legea nr. 78/2000.

A fost înregistrat Dosarul penal nr. 152/P/2008, care la data de 02 octombrie 2008 a fost conexat la Dosarul penal nr. 145/P/2008.

La data de 23 septembrie 2008 la D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi s-a înregistrat sub nr. 156/P/2008, procesul verbal de sesizare din oficiu al I.J.P. Galaţi, care ne-a fost înaintat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi.

Din conţinutul acestui proces verbal rezultă că D.M., în calitate de director general al D.G.A.S.P.C. Galaţi împreună cu fiica sa, D.L.R., angajată a instituţiei, ar fi favorizat mai multe societăţi comerciale în vederea câştigării unor licitaţii fără respectarea procedurilor legale.

La data de 02 octombrie 2008, Dosarul penal nr. 156/P/2008 a fost conexat la Dosarul penal nr. 145/P/2008.

La data de 29 septembrie 2008 Direcţia Naţională Anticorapţie - Serviciul Teritorial Galaţi s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că numiţii S.M., M.M., C.M., M.I. şi M.E. - funcţionari publici în cadrul D.G.A.S.P.C. Galaţi au pretins diferite sume de bani cu ocazia îndeplinirii atribuţiilor de serviciu în legătură cu procedurile de adopţii şi cu privire la angajarea unor salariaţi.

Cu această ocazie a fost înregistrat Dosarul penal nr. 167/P/2008, care la data de 02 octombrie 2008 a fost conexat la Dosarul penal nr. 145/P/2008.

La data de 30 septembrie 2009 a fost înregistrat Dosarul penal nr. 168/P/2008 cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită de către D.M.

Dosarul nr. 168/P/2008 a fost conexat la data de 02 octombrie 2008 la Dosarul penal nr. 145/P/2008.

La data de 27 septembrie 2008 Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi ne-a declinat Dosarul nr. 4039/P/2008, privind pe D.M., M.I. şi M.M., cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Dosarul a fost înregistrat la D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi sub nr. 173/P/2008, iar la data de 09 noiembrie 2009 a fost conexat la Dosarul penal nr. 145/P/2008.

La data de 10 octombrie 2008 Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi ne-a declinat Dosarul nr. 2526/P/2007 privind pe D.M., cercetată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000, fiind înregistrat la D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi sub nr. 186/P/2008.

Dosarul nr. 186/P/2008 a fost conexat la data de 28 octombrie 2008 la Dosarul penal nr. 145/P/2008.

De asemenea, la data de 17 noiembrie 2008 Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi ne-a declinat Dosarul nr. 5074/P/2008 cu privire la D.M., F.I. şi M.E., cercetaţi sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000, precum şi cu privire la comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 183 C. pen. şi art. 246 C. pen. de către M.M.L.

Dosarul a fost înregistrat la D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi sub nr. 205/P/2008, iar la data de 04 noiembrie 2009 a fost conexat la Dosarul penal nr. 145/P/2008.

La data de 06 ianuarie 2009 D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea de către D.M. a infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ocazia achiziţionării unor bunuri şi servicii de la SC C. SRL Tudor Vladimirescu, judeţul Galaţi, fiind înregistrat Dosarul penal nr. 7/P/2009.

Dosarul penal nr. 7/P/2009 a fost conexat la data de 15 mai 2009 la Dosarul penal nr. 145/P/2008.

La data de 03 februarie 2009 Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi s-a declinat Dosarul nr. 6509/P/2008 cu privire la D.M., F.I., S.M., G.I., C.Ş., D.L.R., G.D., J.V., B.C., cercetaţi sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000, fiind înregistrat la D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi sub nr. 28/P/2009.

La data de 13 februarie 2009, Dosarul penal nr. 28/P/2009 a fost conexat la Dosarul penal nr. 145/P/2008.

D.G.A.S.P.C. Galaţi este instituţie publică cu personalitate juridică, înfiinţată prin Hotărârea Consiliului Judeţean Galaţi nr. 107 din 20 decembrie 2004 şi asigură la nivel de judeţ aplicarea politicilor de asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum şi a oricăror persoane aflate în nevoie.

Potrivit art. 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al instituţiei, aprobat prin Hotărârea Consiliului Judeţean Galaţi nr. 166 din 28 martie 2005, D.G.A.S.P.C. Galaţi se află în relaţii de subordonare cu Consiliul Judeţean Galaţi şi este coordonată metodologic de către A.N.P.D.C. şi A.N.P.H. Potrivit art. 10 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al D.G.A.S.P.C. Galaţi, directorul executiv asigură conducerea executivă a instituţiei şi răspunde de buna ei funcţionare în îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin. în exercitarea atribuţiilor ce îi revin directorul executiv emite dispoziţii.

De asemenea, potrivit aceluiaşi articol, directorul executiv reprezintă D.G.A.S.P.C. Galaţi în relaţiile cu autorităţile şi instituţiile publice, cu persoanele fizice şi juridice din ţară şi din străinătate, precum şi injustiţie.

Totodată, din acelaşi regulament de funcţionare rezultă că directorul executiv îndeplineşte, în condiţiile legii, următoarele atribuţii principale:

- exercită atribuţiile ce revin D.G.A.S.P.C. Galaţi, în calitate de persoană juridică;

- exercită funcţia de ordonator secundar de credite;

- întocmeşte proiectul bugetului propriu al D.G.A.S.P.C. Galaţi şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar, pe care le supune avizării colegiului director şi aprobării consiliului judeţean.

Potrivit art. 18 alin. (3) din O.U.G. nr. 45/2003, privind finanţele publice locale şi art. 22 alin. (3) din Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, directorul general al D.G.A.S.P.C. Galaţi a îndeplinit funcţia de ordonator terţiar de credite, deoarece instituţia nu a avut în subordine alte instituţii publice.

Acest lucru rezultă şi din adresa din 01 octombrie 2009, emisă de Consiliul Judeţului Galaţi în care se precizează că „ordonatorii terţiari de credite (cazul D.G.A.S.P.C) utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate pentru realizarea sarcinilor unităţilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale (art. 22 din Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale cu modificările şi completările ulterioare)".

Începând cu data de 25 octombrie 2004, inculpata D.M. a fost numită în funcţia publică de director economic şi administrativ în cadrul D.G.A.S.P.C. Galaţi.

Începând cu data de 30 mai 2005, inculpata D.M. a fost numită în funcţia publică de director executiv (devenită de la 01 februarie 2007 director general) al D.G.A.S.P.C. Galaţi.

În conformitate cu fişa postului din 01 iunie 2005, inculpata D.M., a îndeplinit funcţia publică de conducere de director executiv al D.G.A.S.P.C. Galaţi, iar printre atribuţiile principale de serviciu au fost şi acelea de exercitare a funcţiei de coordonator (ordonator) de credite, de exercitare a atribuţiile ce au revenit direcţiei în calitate de persoană juridică, precum şi de întocmire a bugetului propriu al instituţiei (filele nr. 505-406, vol. I).

Aceleaşi atribuţii de serviciu se regăsesc şi în fişa postului învinuitei D.M. din 06 aprilie 2006 (filele nr. 403-404, vol. I).

în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că în perioada octombrie 2006 - martie 2008, inculpata D.M., în calitate de director executiv, (ulterior funcţia s-a transformat în director general) şi ordonator terţiar de credite la D.G.A.S.P.C. Galaţi a desfăşurat în mod sistematic activităţi ilegale, în urma cărora importante resurse financiare din bugetul instituţiei au fost dobândite de societăţi comerciale şi persoane din anturajul şi sfera sa de interese.

Astfel, cu ocazia iniţierii şi desfăşurării unor proceduri de achiziţii publice neprevăzute de lege, inculpata D.M. a lezat interesele legale ale copiilor aflaţi în plasament la asistenţii maternali, obţinând în schimb avantaje de natură patrimonială pentru SC S. SRL Reghin, judeţul Mureş şi SC R.M. SRL Galaţi.

De asemenea, cu prilejul desfăşurării procedurilor pentru achiziţia serviciilor de întreţinere curăţenie, pentru anii 2006 şi 2007 inculpata D.M. a favorizat pe SC C. SRL Galaţi în vederea atribuirii contractelor. Ulterior, în vădită contradicţie cu clauzele contractuale şi cu dispoziţiile legale, a încheiat acte adiţionale prin care bugetul instituţiei a suferit importante pagube materiale.

În cursul anilor 2007 şi 2008, prin încălcarea clauzelor contractuale şi a dispoziţiilor legale, inculpata D.M. a încheiat acte adiţionale cu SC S.G. SRL Galaţi, iar bugetul instituţiei a fost prejudiciat.

Totodată, inculpata D.M. a dispus achiziţionarea unor bunuri şi servicii prin intermediul SC C. SRL Tudor Vladimirescu, administrată în fapt de fiica sa, inculpata D.L.R., angajată în acelaşi timp şi a D.G.A.S.P.C. Galaţi.

Interpunerea acestei societăţi comerciale a cauzat prejudicii instituţiei, sumele de bani achitate sub aparenţa adaosului comercial fiind încasate în final de inculpata D.L.R..

Astfel, inculpata D.M., în calitate de ordonator de credite a angajat ilegal cheltuielile bugetare mai sus precizate, care au condus la prejudicierea D.G.A.S.P.C. Galaţi.

În conformitate cu dispoziţiile normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, aprobate prin Ordinul nr. 1792 din 24 decembrie 2002, al M.F.P., „operaţiunile specifice angajării, lichidării şi ordonanţării cheltuielilor sunt în competenţa ordonatorilor de credite şi se efectuează pe baza propunerilor compartimentelor de specialitate ale instituţiei publice„.

De asemenea, „ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi potrivit destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice şi cu respectarea dispoziţiilor legale."

Potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din O.U.G. nr. 45/2003, privind finanţele publice locale, „ordonatorii terţiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor unităţilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale".

De asemenea, dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 45/2003 prevăd că „ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale".

Art. 19 alin. (2) lit. c) din O.U.G. nr. 45/2003 prevede că „ordonatorii de credite răspund de angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare aprobate şi a veniturilor bugetare posibil de încasat".

Toate aceste prevederi din O.U.G. nr. 45/2003 menţionate mai sus au fost preluate în Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, respectiv în art. 22 alin. (3) şi art. 23 alin. (1) şi alin. (2) lit. c), care au intrat în vigoare începând cu data de 01 ianuarie 2007.

în urma cercetărilor efectuate a rezultat că inculpata D.M. a încălcat dispoziţii legale, anterior precizate.

Din cercetările efectuate în cauză au rezultat următoarele:

În cursul lunii octombrie 2006 a fost organizată în cadrul D.G.A.S.P.C. Galaţi procedura de achiziţie publică prin cerere de ofertă pentru achiziţionarea de încălţăminte destinată copiilor din centrele de plasament şi casele de tip familial.

Documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea ofertei a fost întocmită de martora T.C. din cadrul Serviciului Achiziţii şi a fost avizată de şefa acestui serviciu, făptuitoarea S.M. şi de Serviciul Juridic prin inculpatul M.C.I.

Documentaţia cuprinde Fişa de date a achiziţiei, Caietul de sarcini, Formulare şi Proiectul de contract în conformitate cu dispoziţiile O.G. nr. 34/2006, privind achiziţiile publice.

Întreaga documentaţie a fost supusă spre aprobare directorului executiv - inculpata D.M. prin referatul nr. 18690/RI/10 octombrie 2006 întocmit de făptuitoarea S.M. şi inculpatul M.C.I.

La aceeaşi dată inculpata D.M. a aprobat documentaţia prin semnarea acestui referat la rubrica „Se aprobă."

Potrivit caietului de sarcini, art. 1 intitulat obiectul procedurii de achiziţie, încălţămintea urma a fi achiziţionată pentru copiii din centrele de plasament, din casele de tip familial şi din centrele de zi din structura D.G.A.S.P.C. Galaţi.

De asemenea, în fişa de date a achiziţiei în cap. A. Introducere, la art. 2 se stipula că obiectul contractului de furnizare îl reprezintă achiziţia de „lot încălţăminte" conform caietului de sarcini.

Din aceste documente, care constituie secţiunile 1 şi 2 ale documentaţiei pentru elaborarea şi prezentarea ofertei a rezultat în mod indubitabil că inculpata D.M., în calitate de director executiv şi ordonator de credite a aprobat achiziţionarea de încălţăminte pentru copiii din centrele de plasament, din casele de tip familial şi din centrele de zi din structura D.G.A.S.P.C. Galaţi, dar nu şi pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali profesionişti.

Acest lucru nici nu ar fi fost posibil, deoarece dispoziţiile legale în materie, respectiv O.U.G. nr. 25/2003 pentru modificarea şi completarea art. 20 din O.U.G. nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate prevăd în mod expres că „pentru fiecare copil încredinţat sau dat în plasament la asistentul maternal profesionist se acordă sumele necesare acoperirii cheltuielilor lunare de hrană, echipament, cazarmament, jucării, materiale igienico-sanitare, rechizite şcolare, materiale cultural sportive, transport, după caz precum şi sumele aferente acoperirii cheltuielilor de locuit", iar „aceste sume se suportă din bugetul consiliului judeţean."

Cu adresele din 10 octombrie 2006 au fost trimise invitaţii de participare la procedura de achiziţie către SC R. SRL Reghin, SC L. SRL Galaţi şi SC S. SRL Reghin.

Din Hotărârea de adjudecare nr. 19606/RI din 23 octombrie 2006 întocmită de comisia de evaluare rezultă că au prezentat oferte în termenul precizat în invitaţia de participare SC S. SRL Reghin şi SC L. SRL Galaţi, iar pe baza criteriului „preţul cel mai scăzut" contractul a fost atribuit SC S. SRL Reghin.

Astfel, D.G.A.S.P.C. Galaţi a încheiat contractul de furnizare produse din 31 octombrie 2006, cu SC S. SRL Reghin, jud. Mureş, în valoare totală de 132.607,78 lei.

Echipamentul (încălţămintea) destinat copiilor din centrele de plasament, din casele de tip familial şi din centrele de zi a fost livrat de către furnizor în baza facturilor din 03 noiembrie 2006 și din 04 decembrie 2006.

Aceste facturi au fost achitate de D.G.A.S.P.C. Galaţi cu ordinele de plată din 13 noiembrie 2006 şi din 06 decembrie 2006.

Echipamentul livrat în baza acestor facturi a fost primit şi recepţionat la magazia centrală a D.G.A.S.P.C. Galaţi, aşa cum s-a prevăzut în caietul de sarcini.

Din declaraţia martorei T.M., dată în cauză la 16 septembrie 2009 a rezultat că în cursul anului 2006 îndeplinea funcţia de magaziner la magazia centrală a D.G.A.S.P.C. Galaţi, iar în cursul lunilor noiembrie - decembrie 2006 a primit şi recepţionat încălţămintea livrată de SC S. SRL Reghin în baza facturilor fiscale din 03 noiembrie 2006 și din 04 decembrie 2006.

Aceasta a precizat că ulterior a eliberat încălţămintea către centrele de plasament şi casele de tip familial pe bază de bonuri de consum şi de transfer.

Inculpata D.M. s-a hotărât să se folosească de această procedură pentru a favoriza SC S. SRL prin obţinerea pentru această firmă a unor avantaje patrimoniale în detrimentul copiilor aflaţi în plasament la asistenţii maternali.

Rezoluţia infracţională s-a realizat prin achiziţionarea de încălţăminte de la SC S. SRL şi pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali, prin încălcarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 25/2003, care prevăd că pentru fiecare copil încredinţat sau dat în plasament la asistentul maternal profesionist se acordă sumele necesare acoperirii cheltuielilor lunare de hrană, echipament, cazarmament, jucării, materiale igienico-sanitare, rechizite şcolare, materiale cultural sportive, transport, după caz precum şi sumele aferente acoperirii cheltuielilor de locuit, iar aceste sume se suportă din bugetul consiliului judeţean.

De asemenea, inculpata D.M. a încălcat şi dispoziţiile art. 14 alin. (2) din O.U. nr. 45/2003, privind finanţele publice locale, care prevăd că cheltuielile bugetare au destinaţie precisă şi limitată şi sunt determinate de autorizările conţinute în legi specifice şi în legile bugetare anuale.

De asemenea, inculpata D.M. nu a respectat dispoziţiile art. 14 alin. (3) din O.U. nr. 45/2003, privind finanţele publice locale, care prevăd că nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) şi nici nu poate fi angajată şi efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.

Inculpata D.M. a încălcat şi dispoziţiile art. 18 alin. (3) din O.U. nr. 45/2003, privind finanţele publice locale, care prevăd că ordonatorii terţiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor unităţilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale.

Trebuie precizat faptul că în conformitate cu prevederile normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor publice, aprobate prin Ordinul M.F.P. nr. 1792 din 24 decembrie 2002 „operaţiunile specifice angajării, lichidării şi ordonanţării cheltuielilor sunt în competenţa ordonatorilor de credite şi se efectuează pe baza propunerilor compartimentelor de specialitate ale instituţiilor publice".

Din declaraţia dată de martora T.C. la 23 noiembrie 2009 a rezultat că în cursul anului 2006 îşi desfăşura activitatea în cadrul serviciului achiziţii, iar în cursul lunii octombrie a întocmit documentaţia pentru atribuirea contractului de achiziţie încălţăminte, care ulterior a fost aprobată de inculpata D.M. (declaraţii martorăfilele nr. 117-125, vol. IV).

Martora T.C. a declarat că încălţămintea urma să se efectueze pentru copiii din centrele de plasament, casele de tip familial şi centrele de zi şi precizează că nu ş-a prevăzut achiziţionarea de încălţăminte pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali profesionişti.

Martora T.C. a susţinut că după aprobarea caietului de sarcini, şefa serviciului achiziţii, făptuitoarea S.M. i-a spus că inculpata D.M. a dispus achiziţionarea de încălţăminte şi pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali profesionişti, iar din dispoziţia acesteia martora a trebuit să centralizeze şi necesarul de încălţăminte pentru aceşti copii (fila nr. 119, vol. IV).

Martora T.C. a declarat că în acest context făptuitoarea S.M. 1-a contactat telefonic pe martorul V.S., care îndeplinea funcţia de şef serviciu asistenţă maternală şi i-a impus să aducă un referat prin care solicita încălţăminte pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali profesionişti (fila 118, vol. IV).

Din cercetările efectuate a rezultat că membrii comisiei de evaluare nu au cunoscut că o parte din încălţămintea ce urma a fi achiziţionată era destinată copiilor aflaţi în plasament la asistenţii maternali profesionişti, acest lucru fiindu-le ascuns de inculpata D.M.

În schimb aceştia nu puteau să-şi dea seama de acest lucru, deoarece din documentaţia de atribuire a contractului rezulta că încălţămintea era destinată numai copiilor din centrele de plasament, casele de tip familial şi centrele de zi, iar potrivit legislaţiei produsele şi serviciile destinate acestora erau achiziţionate numai în cadrul unor proceduri de achiziţii publice.

Comisia de evaluare a ofertelor a fost constituită în baza dispoziţiei nr. 1706 din 23 octombrie 2006 a învinuitei D.M. şi a fost formată din martorii M.E. - preşedintele comisiei, T.C., T.C., A.D. şi F.I.

Astfel, la data de 23 septembrie 2009 a fost audiat în cauză martorul M.E. care a arătat că a fost preşedintele comisiei de evaluare a ofertelor şi a avut convingerea că echipamentul se achiziţiona pentru copiii din centrele de plasament şi casele de tip familial şi nu putea să prevadă că o parte din produse erau destinate copiilor aflaţi la asistenţii maternali, deoarece ştia că prin lege aceştia primeau sume de bani (declaraţii filele nr. 141 şi 142, vol. IV).

Din declaraţia dată în cauză de martora T.E.C. la 21 septembrie 2009 a reieşit că a avut calitatea de membru în comisia de evaluare şi a ştiut că încălţămintea a fost achiziţionată pentru copiii din centrele de plasament. Aceasta a precizat că nu a participat la nici o procedură de achiziţie publică pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali şi cunoaştea că legislaţia în materie prevedea acordarea de bani pentru aceşti copii din care asistenţii maternali erau obligaţi să achiziţioneze echipament, cazarmament, rechizite, etc, iar aceştia justificau cheltuielile pe bază de bonuri, chitanţe, facturi ( declaraţii filele 221-222, vol. IV).

Martora A.D. - şefa serviciului juridic a declarat la data de 22 septembrie 2009 că nu a participat la evaluarea ofertelor deoarece la acea dată, respectiv 23 octombrie 2006 se afla în drum spre Curtea de Apel Bacău, moment în care a fost contactată telefonic de făptuitoarea S.M. care i-a comunicat că în acea zi trebuia să participe în calitate de membru al unei comisii de evaluare a unor oferte pentru achiziţionarea unor articole de încălţăminte. Ulterior făptuitoarea S.M. i-a adus la semnat contractul de furnizare produse încheiat între D.G.A.S.P.C. Galaţi şi SC S. SRL şi i-a precizat că este contractul încheiat în urma evaluării din 23 octombrie 2006.

Martora declară în continuare că avea cunoştinţă despre faptul că legislaţia prevedea acordarea de sume de bani asistenţilor maternali pentru achiziţionarea de cazarmament, rechizite, hrană, etc, care sunt calculate şi repartizate de serviciul financiar - contabilitate, iar aceşti asistenţi maternali erau obligaţi să justifice banii cheltuiţi cu bonuri, chitanţe, facturi. în acest sens, martora A.D. a precizat că în calitate de şef al serviciului juridic a semnat contractul adus de făptuitoarea S.M. având reprezentarea că încălţămintea era destinată copiilor din centrele de plasament şi din casele de tip familial. Martora a susţinut că a avut această reprezentare până la mijlocul lunii decembrie 2006 când în biroul ei s-a prezentat martorul V.S. şi i-a spus că făptuitoarea S.M. îi ceruse în acea zi un referat, pe care să-l antedateze şi din care să rezulte că serviciul pe care îl conducea propunea ca să li se ofere copiilor aflaţi la asistenţii maternali echipament şi cazarmament în schimbul sumelor de bani care li se cuveneau potrivit legii (declaraţii filele nr. 14-23, vol. IV).

La data de 12 octombrie 2009 a fost audiată în cauză martora F.I., care îndeplinea funcţia de şef serviciu financiar - contabilitate din cadrul D.G.A.S.P.C. Galaţi.

Aceasta a declarat că potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 25/2003 şi ale Ordinului nr. 36/2003 al A.N.P.C.A., D.G.A.S.P.C. Galaţi acordă sume de bani asistenţilor maternali pentru acoperirea drepturilor de hrană, echipament, cazarmament, rechizite, jucării, nevoi personale, etc, ce se cuvin copiilor aflaţi în plasamentul lor.

Martora F.I. a declarat că banii pentru hrană şi nevoi personale se acordă lunar, iar pentru celelalte drepturi sunt bareme anuale care se acoperă prin sume de bani anual, de regulă la sfârşitul anului, toate aceste sume fiind cuprinse în bugetul instituţiei la articolele de cheltuială respective.

Din declaraţia martorei F.I. a mai rezultat că S.D.A.M. întocmea un stat de plată în baza căruia sumele erau virate pe cârd asistenţilor maternali, iar până la sfârşitul lunii asistenţii maternali aveau obligaţia să prezinte documente justificative cu privire la utilizarea sumelor primite (declaraţii filele nr. 70-79, vol. IV).

La data de 06 octombrie 2009 a fost audiată în cauză martora I.M., care a declarat că începând cu anul 2004 şi-a desfăşurat activitatea în calitate de referent contabil în cadrul compartimentului plăţi şi decontări asistenţi maternali profesionişti subordonat Serviciului buget contabilitate şi analiză economică.

Atribuţiile de serviciu ale acesteia constau în calcularea drepturilor ce se cuvin copiilor aflaţi în plasament la asistenţii maternali profesionişti şi întocmirea statelor de plată cu aceste drepturi pe care le înaintează spre aprobare conducerii instituţiei.

Potrivit declaraţiei martorei I.M. copiii aflaţi în plasament primesc lunar bani pentru hrană şi nevoi personale şi o dată pe an, de regulă la sfârşitul anului primesc sume de bani pentru echipament, cazarmament, jucării, rechizite, igienă personală, etc.

Toate aceste drepturi băneşti sunt virate pe cârd asistenţilor maternali, care au obligaţia să justifice sumele cheltuite cu facturi fiscale şi bonuri.

Martora I.M. a subliniat că legea prevede în mod clar că aceşti copiii trebuie să primească numai sume de bani pentru acoperirea drepturilor de care beneficiază potrivit legislaţiei în vigoare.

Martora I.M. a mai declarat că singura excepţie pe care o cunoaşte de la această regulă a fost când s-au distribuit în natură articolele de echipament şi cazarmament în cursul lunilor aprilie - iunie 2007 de către o comisie, atunci fiind distribuite drepturile de echipament şi cazarmament aferente anului 2006.

Martora I.M. a mai susţinut că nu cunoaşte motivele pentru care atunci nu s-au acordat sume de bani aşa cum prevede legea (declaraţii filele nr. 35-38, vol. IV).

Din cercetările efectuate a rezultat că la data de 18 decembrie 2006 SC S. SRL Reghin a emis către D.G.A.S.P.C. Galaţi facturile în valoare de 16.797 lei şi în valoare de 49.195 lei (filele nr. 168 şi 170, vol. V).

Aceste facturi au fost achitate de D.G.A.S.P.C. Galaţi cu ordinul de plată din 20 decembrie 2006.

Cu aceste două facturi a fost achiziţionată în mod ilegal încălţămintea pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali profesionişti.

Facturile în valoare de 16.797 lei în valoare de 49.195 lei au fost avizate prin semnătură de inculpata D.M. şi au purtat viza „Bun de plată" şi semnătura făptuitoarei S.M. (facturi, filele nr. 168 şi 170, vol. V).

Ordonanţarea de plată în cazul acestor două facturi a fost aprobată de inculpata D.M., în calitate de ordonator de credite la data de 20 decembrie 2006.

Astfel, prin adresa din 13 octombrie 2009, D.G.A.S.P.C. Galaţi s-a comunicat propunerea de angajare a unei cheltuieli din 20 decembrie 2006, angajamentul bugetar individual din 20 decembrie 2006 şi ordonanţarea de plată din 20 decembrie 2006 întocmite în vederea plăţii facturilor în valoare de 16.797 lei şi în valoare de 49.195 lei, emise de SC S. SRL Reghin (dosar filele nr. 126-130, vol. VIII).

Toate cele trei documente au fost întocmite de S.P.A.P. şi au fost semnate la rubrica „compartimentul de specialitate" de făptuitoarea S.M..

De asemenea, toate cele trei documente au fost aprobate de inculpata D.M., în calitate de ordonator de credite.

Potrivit pct. 3 - Ordonanţarea cheltuielilor - „ din normele metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, aprobat prin Ordinul nr. 1792/2002 al M.F.P.,,Ordonanţarea cheltuielilor este faza în procesul execuţiei bugetare în care se confirmă că livrările de bunuri au fost efectuate sau alte creanţe au fost verificate şi că plata poate fi realizată".

„Ordonanţarea de plată este documentul intern prin care ordonatorul de credite dă dispoziţie compartimentului financiarffînanciar-contabil) să întocmească instrumentele de plată a cheltuielilor.

Ordonanţarea de plată este datată şi semnată de ordonatorul de credite sau de persoana delegată cu aceste atribuţii".

De asemenea, potrivit normelor metodologice mai sus menţionate, „Operaţiunile specifice angajării, lichidării şi ordonanţării cheltuielilor sunt în competenţa ordonatorilor de credite şi se efectuează pe baza propunerilor compartimentelor de specialitate ale instituţiei publice."

Totodată, în pct. 1 „ - Angajarea cheltuielilor - „ din aceleaşi norme metodologice se specifică că „Ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi potrivit destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice şi cu respectarea dispoziţiilor legale".

Tot în aceste norme metodologice se specifică şi faptul că „Primele trei faze ale procesului execuţiei bugetare a cheltuielilor se realizează în cadrul instituţiei publice, răspunderea pentru angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor revenindu-i ordonatorului de credite bugetare sau persoanelor împuternicite să exercite această calitate prin delegare, potrivit legif.

Cele trei documente, respectiv propunerea de angajare, angajamentul bugetar individual şi ordonanţarea de plată au fost vizate şi semnate pentru controlul financiar preventiv de către martora G.I., consilier în cadrul Serviciului buget contabilitate împuternicit cu exercitarea controlului financiar preventiv.

La data de 14 octombrie 2009 a fost audiată martora G.I., care a declarat că după ce a primit cele trei documente a verificat dacă există fonduri disponibile la capitolul şi articolul bugetar indicat în documente, respectiv capitolul 68 februarie 06, articolul 20 martie 01, care prevede fonduri financiare destinate pentru cheltuielile materiale pentru copiii din sistemul de protecţie socială (declaraţiifilele nr. 178-185, vol. IV).

Martora G.I. a declarat că a constatat existenţa resurselor financiare la acest capitol şi articol şi a aplicat viza „C.F.P." şi a semnat.

Martora G.I. a mai precizat că cea mai importantă semnătură de pe asemenea documente este a ordonatorului de credite, deoarece el are dreptul exclusiv de a angaja şi ordonanţa o plată.

Din declaraţia dată în cauză la 12 octombrie 2009 de martora F.I. - şef serviciu financiar contabilitate a rezultat că proiectul bugetului instituţiei se întocmeşte în cadrul serviciului financiar contabilitate şi se aprobă de ordonatorul terţiar de credite.

Conform declaraţiei martorei F.I. viza „C.F.P." reprezintă atât existenţa resursei bugetare cât şi verificarea legalităţii şi realităţii documentelor întocmite de serviciile de specialitate, sub aspectul formalităţii (declaraţii filele nr. 70-79, vol. IV).

Aceste susţineri au fost confirmate de dispoziţiile pct. 3.6 din Ordinul M.F.P. nr. 522/2003, pentru aprobarea normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, care prevăd următoarele: „Conducătorii compartimentelor de specialitate răspund pentru realitatea, regularitatea şi legalitatea operaţiunilor ale căror acte şi/sau documente justificative le-au certificat sau avizat. Obţinerea vizei de control financiar preventiv pentru operaţiuni care au la bază acte şi/sau documente justificative certificate sau avizate, care se dovedesc ulterior nereale, inexacte sau nelegale, nu exonerează de răspundere şefii compartimentelor de specialitate sau alte persoane competente din cadrul acestora".

Totodată, martora F.I. a mai declarat că în bugetul instituţiei sumele pentru echipament şi cazarmament sunt prevăzute la acelaşi capitol şi alineat, global pentru toţi copiii, atât cei instituţionalizaţi cât şi cei aflaţi în plasament.

S-a conchis că prin aprobarea celor trei documente inculpata D.M. a încălcat dispoziţiile din normele metodologice anterior specificate, deoarece a ordonanţat cheltuieli fără a respecta destinaţiile aprobate şi fără respectarea condiţiilor legale.

Potrivit O.U.G. nr. 25/2003, aceste sume erau destinate copiilor aflaţi în plasament la asistenţii maternali, destinaţia lor fiind schimbată prin abuzul învinuitei D.M. şi al făptuitoarei S.M.

Prin adresa din 29 octombrie 2009 D.G.A.S.P.C. Galaţi s-a înaintat un tabel cu articolele de echipament şi cazarmament distribuite copiilor aflaţi în plasament la asistenţii maternali în baza dispoziţiei învinuitei D.M. din 02 aprilie 2007 (filele nr. 256, vol. VIII).

Din acest tabel a rezultat că încălţămintea achiziţionată de la SC S. SRL Reghin prin facturile în valoare de 16.797 lei şi în valoare de 49.195 lei a avut ca destinaţie copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali (filele nr. 124-125, vol. VIII).

Încălţămintea livrată în baza acestor facturi a fost recepţionată de D.G.A.S.P.C. Galaţi la data de 18 decembrie 2006.

Din dispoziţia verbală a învinuitei D.M. cele două facturi au fost recepţionate de persoane care nu aveau atribuţii de serviciu în acest sens.

De asemenea, marfa nu a fost depozitată la magazia instituţiei ci în holul instituţiei, în secretariat şi în biroul învinuitei D.M. şi în nici un caz la magazie.

Însă acest lucru nu s-a făcut deoarece, inculpata D.M. era conştientă că achiziţia era ilegală, iar magazia nu putea să elibereze bonuri de transfer şi de consum către asistenţii maternali.

În acelaşi sens, inculpata D.M. a dispus ca primirea în gestiune a acestor articole să fie efectuată de altă persoană decât cea care avea asemenea atribuţii.

Astfel, încălţămintea a fost recepţionată de martorele P.M., F.Z. şi S.C.M., care au întocmit notele de recepţie şi constatare de diferenţe din data de 18 decembrie 2006 (filele nr. 169 şi 171, vol. V).

Încălţămintea a fost ulterior depozitată într-o încăpere a magaziei „C.P.", din cadrul D.G.A.S.P.C. Galaţi şi a fost primită în gestiune de martora F.Z.

Cele trei martore îşi desfăşurau activitatea în cadrul serviciului patrimoniu şi control gestiuni şi nu aveau ca atribuţie de serviciu recepţionarea şi primirea în gestiune a mărfurilor.

Din declaraţia dată în cauză la data de 17 septembrie 2009 de martora F.Z. a rezultat că în cursul lunii decembrie 2006 lucra în cadrul serviciului patrimoniu şi control gestiuni şi nu avea ca atribuţie recepţionarea şi luarea în gestiune de mărfuri (declaraţiifilele nr. 53-59, vol. IV).

Martora F.Z. a declarat că în data de 18 decembrie 2006 a primit dispoziţie de la inculpata D.M. să recepţioneze împreună cu alte două colege, respectiv martorele P.M. şi S.C.M. încălţămintea livrată de SC S. SRL Reghin cu facturile din 18 decembrie 2006 şi din 18 decembrie 2006, marfă care era descărcată pe holul sediului central al instituţiei şi în biroul directorului adjunct M.E.

Martora F.Z. a confirmat că după ce încălţămintea a fost mutată într-o încăpere a magaziei Constantin Pufan a preluat-o în gestiune, procedând la încuierea şi sigilarea încăperii.

A fost audiată şi martora S.C.M. care a declarat că nu avea atribuţii pe linia recepţionării şi luării în gestiune a mărfurilor livrate de furnizorii instituţiei (declaraţii filele nr. 46-51, vol. IV).

Aceasta şi-a amintit că în cursul lunii decembrie 2006 împreună cu colegele de birou, martorele F.Z. şi P.M. au fost chemate în secretariat.

Aici se afla inculpata D.M. care crede că le-a dat dispoziţie, deoarece numai de la aceasta primeau dispoziţie, fiind direct subordonate acesteia, pentru a recepţiona încălţămintea ce se afla stivuită pe hol şi în secretariat.

Martora P.M. a declarat că a văzut în cursul lunii decembrie 2006 încălţămintea stivuită pe hol, dar nu cunoştea să fi fost desemnată pentru recepţionarea acesteia. Aceasta nu şi-a recunoscut semnătura indescifrabilă din cele două note de recepţie şi constatare de diferenţe nr. 464 şi 465 din data de 18 decembrie 2006 (declaraţii filele nr. 31-34, vol. IV).'

Din regulamentul de organizare şi funcţionare a D.G.A.S.P.C. Galaţi - art. 46, a rezultat că Serviciul administrativ patrimoniu nu are atribuţii pe linia recepţiei şi primirii în gestiune a mărfurilor de la furnizori (filele nr. 359-386, vol. I).

De asemenea, din fişele postului din 31 octombrie 2005, din 25 noiembrie 2005, a rezultat că martorele F.Z., S.C.M. şi P.M. nu aveau atribuţii pe linia recepţiei şi primirii în gestiune a mărfurilor de la furnizori (filele nr. 240-243 şi 257-258, vol. XI).

Din declaraţia dată la 23 septembrie 2009 de martorul M.E. - director general adjunct - a rezultat că în cursul lunii decembrie 2006, înainte de anul nou, la sediul central al instituţiei au sosit două transporturi de încălţăminte aduse de o maşină cu număr de „Mureş" (declaraţii filele nr. 140-148, vol. IV).

Martorul M.E. a declarat că îşi aminteşte acest lucru deoarece a ajutat efectiv la descărcat şi la depozitat încălţămintea în biroul învinuitei D.M.

De asemenea, martorul M.E. a mai precizat că inculpata D.M. era prezentă când se descărca încălţămintea la ea în birou.

Din adresa din 24 noiembrie 2009 emisă de D.G.A.S.P.C. Galaţi a rezultat că în registrul de evidenţă a dispoziţiilor directorului general nu există înregistrată nici o dispoziţie prin care martorele P.M., F.Z. şi S.C.M. să fie desemnate pentru recepţionarea bunurilor livrate în cursul lunii de SC S. SRL şi SC R.M. SRL (filele nr. 161, vol. V).

Inculpata D.M. a avut reprezentarea că dispoziţia sa de a achiziţiona încălţăminte pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali era ilegală.

Altfel nu s-ar putea explica gestul său de a încerca să acopere abuzul săvârşit prin solicitarea unui referat de necesitate de la S.A.M., iar acest lucru s-a întâmplat după livrarea şi recepţionarea încălţămintei.

Însă, inculpata D.M. a scăpat din vedere faptul că un asemenea referat chiar de ar fi fost întocmit la timp şi ar fi fost punctul de plecare în organizarea procedurii, achiziţia de încălţăminte tot ilegală ar fi fost, deoarece dispoziţiile legale prevăd acordarea de sume de bani şi nu încălţăminte.

În acest sens, s-a stabilit că pe la mijlocul lunii decembrie 2006, inculpata D.M., prin intermediul făptuitoarei S.M. i-a impus martorului V.S. - şef al serviciului asistenţă maternală să întocmească un referat de necesitate în vederea achiziţionării de încălţăminte pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali şi să-l antedateze, astfel încât să se creeze impresia că a fost întocmit în cursul lunii septembrie sau octombrie 2006.

Martorul V.S. a întocmit referatul atât în urma indicaţiilor primite telefonic de la făptuitoarea S.M., care i-a dictat articolele de încălţăminte şi mărimile acestora, cât şi după o coală format „A4", în care aceeaşi făptuitoare a scris personal ce trebuia să conţină acel referat.

În schimb, martorul V.S. a refuzat să antedateze acest referat aşa cum îi ceruse inculpata D.M., prin intermediul făptuitoarei S.M.

Martorul V.S. i-a înmânat personal acest referat făptuitoarei S.M. fără să fi trecut în antetul sau cuprinsul acestuia vreo dată de înregistrare.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că referatul a fost înregistrat din 05 octombrie 2006.

Prin urmare referatul a fost antedatat aşa cum a dorit inculpata D.M..

Elocvente pentru dovedirea celor mai sus precizate au fost declaraţiile luate martorului V.S. - şef al serviciului asistenţă maternală, la data de 19 septembrie 2009, astfel :

„Lucrez în cadrul D.G.A.S.P.C. Galaţi din luna iulie 2006 şi îmi aduc aminte că în cursul lunii decembrie 2006 am fost sunat la birou de doamna S.M. - şef serviciu achiziţii care mi-a transmis ordinul doamnei director D.M. în sensul că trebuie să întocmesc urgent un referat în care să trec un necesar de încălţăminte (pantofi, sandale, bocanci) pe categorii de mărimi şi număr de bucăţi, pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali profesionişti.

Prin telefon, doamna S.M. mi-a dictat în concret câte perechi de pantofi, sandale, bocanci trebuie să conţină acel referat.

Pentru că n-am înţeles foarte bine prin telefon numărul perechilor de încălţăminte şi tipul acestora, dată fiind urgenţa referatului invocată de S.M. m-am deplasat la sediul direcţiei din str. X unde se afla biroul doamnei S.M.. Menţionez că biroul meu era situat în Micro 20 în fostul Centru de plasament Unirea.

De asemenea, menţionez că în luna decembrie 2006 eram şef serviciu asistenţă maternală, având în subordine asistenţii sociali care monitorizau activitatea asistenţilor maternali profesionişti cât şi a copiilor aflaţi în plasament la aceştia.

După ce am ajuns la sediul din str. X doamna S.M. mi-a înmânat o coală A4 încă din curtea instituţie unde am întălnit-o ocazional pe care erau menţionate toate datele ce trebuiau să se regăsească în referatul ce trebuia să-l întocmesc din ordinul doamnei director D.M.

Aceste date erau în concret referitoare la tipul încălţămintei, mărime şi număr de bucăţi.

Din nou doamna S.M. mi-a spus că trebuie să fac acel referat urgent, şi din câte îmi amintesc scrisul de pe acea foaie era chiar al ei.

Tot S.M. mi-a spus că încălţămintea respectivă urma să fie primită de către asistenţii maternali profesionişti.

Îmi amintesc că m-am întors la biroul meu din Micro 20 şi am întocmit un referat respectând indicaţiile primite aşa cum am arătat mai sus.

Am semnat referatul însă nu am luat număr de înregistrare deoarece registratura era la sediul din str. X.

M-am deplasat cu referatul la sediul de pe această stradă unde din nou m-am întâlnit ocazional cu doamna S.M., căreia i-am înmânat referatul.

Cu ocazia prezentei audieri mi-a fost prezentat referatul din 05 octombrie 2006 care conţine o rezoluţie scrisă de doamna director D.M. cu următorul conţinut „D-na. S. vă rog centralizaţi şi demaraţi procedura", iar sub această rezoluţie se regăseşte semnătura lui D.M.

Fac aceste afirmaţii, întrucât cunosc scrisul şi semnătura doamnei director D.M.

Recunosc referatul prezentat astăzi ca fiind cel întocmit de mine în condiţiile relatate mai sus, însă declar că nu înţeleg de ce a fost înregistrat la data de 05 octombrie 2006, pentru că ştiu foarte clar că acest lucru s-a întâmplat în luna decembrie 2006.

Nu cunosc în ce scop mi s-a cerut acest referat şi dacă a fost folosit (declaraţii filele nr. 91-98, vol. IV).

La data de 18 februarie 2010, declaraţiile martorului V.S. au fost completate, astfel :

Precizez faptul că după ce doamna S.M. mi-a solicitat să întocmesc referatul cu încălţămintea pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali, întrucât ne aflam la mijlocul lunii decembrie 2006, aceasta mi-a' spus că din dispoziţia doamnei D.M. trebuie să antedatez acest referat să apară ca fiind întocmit în luna septembrie sau octombrie 2006.

I-am spus doamnei S.M. că nu pot să antedatez acest referat, în primul rând pentru că refuz eu să fac acest lucru, iar în al doilea rând că referatul trebuie semnat şi de şeful meu ierarhic Hagiu Mirel şi acesta cu siguranţă nu va semna.

Nu i-a convenit acest răspuns doamnei S.M. care a avut o reacţie de iritare.

Am mers imediat la doamna A.D., şef al serviciului juridic şi i-am explicat ce mi s-a cerut de doamna S.M. şi aceasta m-a sfătuit să nu antedatez acest referat.

În final am întocmit referatul cu conţinutul din acea coală format A4 înmânată de doamna S.M..

Nu am pus nici o dată pe acest referat pe care i l-am dat doamnei S.M. (declaraţii filele nr. 102-104, vol. IV).

La data de 19 septembrie 2009 a fost ridicat de la D.G.A.S.P.C. Galaţi registrul intern cu poziţiile cuprinse între 13 septembrie 2006 - 05 octombrie 2006 (filele nr. 133-134, vol. VIII).

S-a stabilit că la poziţia din 05 octombrie 2006 este înregistrat referatul pentru necesarul de încălţăminte întocmit de S.A.M., având ca destinatar serviciul achiziţii.

Cu aceeaşi ocazie s-a constatat că la poziţia respectivă iniţial a fost înregistrat un document care a provenit de la serviciul administrativ, însă s-a intervenit cu pastă corectoare şi s-au scris alături iniţialele S.A.M.

De asemenea, este evident faptul că vocabula „S.A.M." şi expresia „necesar încălţăminte" au fost scrise cu altă pastă comparativ cu toate celelalte înregistrări din aceeaşi pagină a registrului (a se vedea poziţia din 05 octombrie 2006 în registru, care este ataşat la dosar).

Din raportul de constatare tehnico - ştiinţifică grafoscopică din 08 martie 2010, întocmit în cauză de I.P.J. Galaţi - Serviciul Criminalistic a rezultat că la poziţia din 05 octombrie 2006 din registrul intern au intervenit modificări pe coloana nr. 3, iar modificările constau în acoperirea textului „ serv ad-tiv " cu pastă corectoare de culoare albă, fiind probabil urmată de completarea cu prescurtarea „S.A.M.". (raport de constatare tehnico - ştiinţifică grafoscopică, filele nr. 327-346, vol. VIII).

Totodată, în acest raport s-a mai concluzionat că scrisul în litigiu, reprezentând numărul de înregistrare al documentului intitulat „referat" şi scrisul de completare din registru au fost executate de martora T.I.

Coroborând aceste aspecte cu celelalte probe administrate în cauză s-a putut concluziona că referatul întocmit de martorul V.S. a fost antedatat, iar persoanele care aveau interes să facă acest lucru nu puteau fi decât inculpata D.M. şi făptuitoarea S.M.

Din cercetări a rezultat că înregistrările din registrul intern au fost efectuate la data de 05 octombrie 2006 de martora T.I. - registrator în cadrul D.G.A.S.P.C. Galaţi.

Din declaraţia dată de aceasta la 02 noiembrie 2009 a rezultat că ea a înregistrat documentul de la poziţia din 05 octombrie 2006.

Martora T.I. a precizat că datorită trecerii timpului nu-şi aminteşte dacă i-a cerut cineva în mod expres să înregistreze S.A.M. peste serviciul administrativ (declaraţiifilele nr. 105-109, vol. IV).

Faţă de martora T.I. s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) şi (2) C. pen. (falsificarea registrului), deoarece nu s-a produs şi nici nu se putea produce consecinţa juridică urmărită de inculpata D.M. şi făptuitoarea S.M., respectiv aceea de a imprima un caracter de legalitate achiziţiei efectuate.

Fiind o achiziţie interzisă prin lege, chiar şi în situaţia întocmirii referatului în data de 05 octombrie 2006 infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor ar fi subzistat.

Pentru aceleaşi considerente s-a dispus neînceperea urmăririi penale şi faţă de inculpata D.M. şi făptuitoarea S.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 25 alin. (1) C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) şi (2) C. pen.

Totuşi instanţa a trebuit să ţină cont la individualizarea pedepsei pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, că inculpata D.M. a încercat prin acest referat să-şi acopere abuzul săvârşit.

Din cercetările efectuate a rezultat că la începutul anului 2007 mai mulţi salariaţi ai D.G.A.S.P.C. Galaţi au formulat sesizări la M.A.I. şi la A.N.P.C.A. cu privire la unele abuzuri săvârşite la nivelul instituţiei, printre care şi neplata drepturilor de care beneficiază copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali.

Urmare acestor sesizări au fost efectuate verificări la D.G.A.S.P.C. Galaţi în perioada 27 februarie 2007 - 02 martie 2007 de către o comisie mixtă formată din reprezentanţi ai M.A.I. şi ai A.N.P.C.A., care a întocmit raportul din 28 martie 2007 (filele nr. 189-206, vol. V).

Din conţinutul raportului a rezultat că în cursul lunii decembrie 2006 cu încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de O.U.G. nr. 25/2003 şi ale Ordinului nr. 36/2003 au fost achiziţionate echipament şi cazarmament pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali.

S-a observat că încălţămintea a fost achiziţionată fără a se tine seama de nevoile individuale şi vârsta copiilor, ajungându-se la paradoxul de a fi fost achiziţionate articole de încălţăminte mărimea 42-45, în condiţiile în care copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali, ca pondere, sunt cu vârste cuprinse între 10-18 ani.

Mai mult, s-a constatat că la momentul efectuării controlului încălţămintea şi cazarmamentul se aflau stocate în magazia D.G.A.S.P.C. Galaţi, nefiind distribuite copiilor aflaţi în plasament la asistenţii maternali, deşi marfa fusese recepţionată din 18 decembrie 2006.

Faptul că o parte din încălţăminte era neadecvată vârstei copiilor a rezultat fără echivoc din facturile din 18 decembrie 2006, emise de SC S. SRL, unde la rubrica „denumirea produselor sau a serviciilor" sunt înscrise următoarele produse : pantofi piele băieţi 41-45 - 81 bucăţi, bocanci piele băieţi 42-45 - 103 bucăţi şi pantofi adidas piele 41-45 - 24 bucăţi.

Echipamentul a fost achiziţionat în contul drepturilor aferente copiilor aflaţi în plasament la asistenţii maternali profesionişti pentru anul 2006 şi cu toate acestea, el a fost efectiv predat către asistenţii maternali în perioada aprilie - iunie 2007, în baza dispoziţiei din 02 aprilie 2007 a învinuitei D.M. (fila nr. 1, vol. X).

În baza acestei dispoziţii, în perioada aprilie - iunie 2007, o comisie formată din martorii C.I. - preşedinte, D.M., F.Z. şi S.C.M. au predat către asistenţii maternali articolele de încălţăminte şi cazarmament, încheindu-se cu fiecare asistent maternal câte un proces verbal de predare primire (fila nr. 2, vol. X).

Din declaraţia luată la data de 22 septembrie 2009 martorei A.D. -şef al serviciului juridic, a rezultat că în cursul anului 2007 au fost distribuite către copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali articole de încălţăminte şi cazarmament.

Martora A.D. a ştiut că această operaţiune de distribuire a fost demarată de către un control efectuat de A.N.P.D.C. (declaraţii filele nr. 14-27, vol. IV).

De asemenea, din declaraţia martorului V.S. - şef al serviciului asistenţă maternală, a reieşit că în primăvara anului 2007 s-a efectuat un control de către A.N.P.D.C., ocazie cu care s-a constatat că în magazia centrală a instituţiei se aflau depozitate mai multe articole de încălţăminte şi cazarmament.

Martorul V.S. ştia că după finalizarea controlului aceste articole au fost distribuite pe bază de semnătură tuturor asistenţilor maternali profesionişti ( declaraţii filele nr. 91-95, vol. IV).

Fiind audiat la data de 06 octombrie 2009, martorul C.I. a declarat că a primit dispoziţie scrisă de la inculpata D.M. pentru a distribui împreună cu martorele D.M., F.Z. şi S.C.M. încălţămintea şi cazarmamentul asistenţilor maternali, care reprezentau drepturile aferente anului 2006 pentru copiii aflaţi în plasamentul acestora (declaraţii filele nr. 40-45, vol. IV).

Martorul C.I. a precizat că această activitate s-a situat în afara atribuţiilor sale de serviciu, el îndeplinind funcţia de contabil la centrele de plasament.

Martorul C.I. a confirmat concluziile raportului întocmit de reprezentanţii M.A.I. şi ai A.N.P.C.A. în sensul că au existat articole de încălţăminte mărimea 45 care era neadecvată vârstei copiilor, iar unii asistenţi maternali au refuzat să o primească.

Cu ocazia cercetărilor a fost audiată la data de 15 septembrie 2009 martora M.C., care în perioada 2005 - februarie 2007 a îndeplinit funcţia de director organizare resurse umane, administrativ şi patrimoniu.

Referitor la copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali profesionişti, martora M.C. a arătat că toţi funcţionarii din cadrul instituţiei cunoşteau că aceştia primesc sume de bani ce se înmânau direct asistenţilor maternali, în numerar sau pe cârd pentru acoperirea drepturilor de echipament, cazarmament, etc, iar aceştia erau obligaţi să justifice prin documente cheltuielile efectuate.

Martora M.C. a precizat că în ciuda acestor dispoziţii legale, în cursul lunii octombrie 2006, în baza unui referat de necesitate întocmit de S.A.M., inculpata D.M. a dispus achiziţionarea de încălţăminte pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali, în cadrul unei proceduri de achiziţie publică.

Martora M.C. a susţinut în continuare că nu cunoaşte motivaţia acestei decizii luate de inculpata D.M. de vreme ce existau dispoziţii legale care interziceau această achiziţie, însă ştie că în instituţie se vorbea despre faptul că inculpata avea legături cu administratorii SC S. SRL Reghin şi ar fi însoţit personal unele transporturi de marfă de la această firmă.

Martora M.C. a mai declarat că a văzut încălţămintea livrată de această firmă în biroul învinuitei D.M. şi cunoaşte că a fost distribuită asistenţilor maternali în cursul anului 2007.

Totodată, martora M.C. a mai relatat că asistenţii maternali erau nemulţumiţi de faptul că nu li se alocaseră banii aşa cum se proceda în mod normal, iar unii dintre aceştia au refuzat să primească încălţămintea deoarece era prea mare pentru copiii pe care îi aveau în plasament ( declaraţiifilele nr. 1-13, vol. IV).

Interesele legale ale copiilor aflaţi în plasament la asistenţii maternali profesionişti au fost lezate în primul rând pentru că procedura de achiziţie publică a fost efectuată cu încălcarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 25/2003, care prevede la art. 1 pct. 1 că „pentru fiecare copil încredinţat sau dat la asistentul maternal profesionist se acordă sumele necesare acoperirii cheltuielilor lunare de hrană, echipament, cazarmament, jucării, materiale igienico-sanitare, rechizite şcolare, etc", precum şi dispoziţiile Ordinului comun nr. 242/2003 al M.A.P. şi nr. 36/2003 al A.N.P.C.A., care prevăd modalitatea de decontare a cheltuielilor efectuate de către asistenţii maternali profesionişti pentru creşterea şi îngrijirea copiilor aflaţi în plasament.

Astfel, copiii aflaţi în plasament au fost lipsiţi de sumele necesare cu care asistenţii maternali ar fi trebuit să le achiziţioneze acest echipament.

Suma care trebuia acordată copiilor aflaţi în plasament la asistenţii maternali pentru acoperirea cheltuielilor de echipament a fost de 65.992 lei.

Acest lucru a rezultat din adresa din 01 octombrie 2009 emisă de Consiliul Judeţului Galaţi, în care se menţionează că în anul 2006 cheltuielile reprezentând cazarmament şi echipament pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali profesionişti au fost în sumă de 141.529,50 lei, conform adresei din 2009 transmisă de D.G.A.S.P.C. Galaţi (adresă filele nr. 186, vol. V).

Astfel, dacă se scade suma de 75.537,50 lei, cât a reprezentat valoarea cazarmamentului pe anul 2006, din totalul de 141.529,50 lei, rezultă suma de 65.992 lei, reprezentând cheltuielile de echipament pe anul 2006.

A rezultat că inculpata D.M., prin dispoziţia ilegală pe care a dat-o de a se achiziţiona echipament pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali, a cauzat acestor copii un prejudiciu în valoare de 65.992 lei.'

Prin această modalitate, inculpata D.M. a creat un avantaj patrimonial pentru SC S. SRL Reghin în valoare de 65.992 lei, deoarece dacă s-ar fi respectat legea nu ar fi fost efectuată achiziţia publică, iar banii respectivi ar fi fost daţi asistenţilor maternali în cursul lunii decembrie 2006, care trebuia să cumpere încălţăminte pentru copii de la orice magazin, fără a îndeplini vreo formalitate.

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică de natură financiar contabilă, întocmit în cauză de un specialist din cadrul D.N.A. a rezultată că inculpata D.M. a cauzat un prejudiciu de 55.455,50 lei, reprezentând contravaloarea facturilor din 18 decembrie 2006, fără echivalentul T.V.A.. însă la această valoare trebuie adăugat şi echivalentul T.V.A. de 10.536,5 lei, deoarece această sumă a fost achitată din dispoziţia învinuitei D.M. tot din drepturile de echipament ale copiilor aflaţi în plasament la asistenţii maternali (raport de constatare tehnico-ştiinţifică de natură financiar contabilă,filele nr. 292-349, vol. I).

În al doilea rând, interesele copiilor au fost lezate şi pentru că acest echipament livrat de furnizor în cursul lunii decembrie 2006 a fost predat către asistenţii maternali abia în perioada aprilie - iunie 2007, cu o întârziere de 4-6 luni.

Având în vedere că echipamentul a fost distribuit în final copiilor aflaţi în plasament la asistenţii maternali, s-a putut considera că prejudiciul adus acestora a fost recuperat prin echivalent în produse.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că administratorul SC S. SRL Reghin, inculpatul B.S. a urmărit cu ştiinţă să prejudicieze D.G.A.S.P.C. Galaţi.

Astfel, la data de 23 octombrie 2006 SC S. SRL Reghin, prin inculpatul B.S. în calitate de administrator a depus la D.G.A.S.P.C. Galaţi oferta în cadrul procedurii de achiziţie a încălţămintei.

Potrivit adresei din 08 septembrie 2009 emise de D.G.F.P. Mureş - A.M.A.V.S., SC S. SRL Reghin nu este înregistrată ca plătitoare de T.V.A. (filele nr. 164-165, vol. V).

Cu toate acestea, SC S. SRL Reghin a prezentat o ofertă financiară de 11.143,11 lei la care a adăugat în mod nejustificat T.V.A. în valoare de 21.172,67 lei (fila nr. 2, vol. V).

Oferta depusă de SC S. SRL Reghin a fost înregistrată la D.G.A.S.P.C. Galaţi sub nr. 35034 din 23 octombrie 2006 şi atât plicurile sigilate cât şi documentele din care se compune oferta au fost semnate numai de inculpatul B.S. (filele nr. 1-37, vol. V).

Nu se poate ca inculpatul B.S. nu cunoştea că firma sa este neplătitoare de T.V.A., mai ales că şi facturile pe care le emitea erau specifice neplătitorilor de T.V.A.

După cum s-a mai menţionat SC S. SRL Reghin a fost desemnată câştigătoare a procedurii de achiziţie şi ulterior a livrat încălţămintea în baza facturilor din 03 noiembrie 2006, din 04 decembrie 2006, din 18 decembrie 2006, în valoare totală de 132.549 lei.

Din cercetările efectuate a rezultat că SC S. SRL Reghin a emis toate facturile fiscale către D.G.A.S.P.C. Galaţi ca neplătitor de T.V.A., însă a înglobat în valoarea preţului şi suma de 21.163,29 lei, echivalentul cotei de T.V.A. de 19%, sumă care a fost achitată de instituţie către furnizor.

Suma de 21.163,29 lei a reprezentat prejudiciul cauzat D.G.A.S.P.C. Galaţi de către inculpatul B.S. prin comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Din raportul de constatare tehnico - ştiinţifică de natură financiar contabilă întocmit în cauză de un specialist din cadrul D.N.A. a rezultat că inculpatul B.S. a cauzat D.G.A.S.P.C. Galaţi un prejudiciu de 21.163,29 lei şi acest prejudiciu a fost produs prin înglobarea în preţul unitar al facturilor a cotei de T.V.A. de 19%, în situaţia în care SC S. SRL nu era înregistrată ca plătitoare de T.V.A. ( raport de constatare tehnico - ştiinţifică de natură financiar contabilă,filele nr. 292-349, vol. I).

În cursul anului 2007 la D.G.A.S.P.C. Galaţi a fost efectuat un control de către Camera de Conturi Galaţi, ocazie cu care a fost încheiat procesul verbal de constatare din 15 octombrie 2007 (filele nr. 243-259, vol. V).

Acest act a fost înregistrat la D.G.A.S.P.C. Galaţi la 15 octombrie 2007.

Cu ocazia controlului efectuat, Camera de Conturi Galaţi a constatat faptul că SC S. SRL a încasat ilegal de la D.G.A.S.P.C. Galaţi suma de 21.312,8 lei echivalentul cotei de T.V.A., fără a fi evidenţiată distinct în facturile fiscale şi sustrăgându-se de la achitarea acesteia către bugetul de stat.

S-a făcut precizarea că reprezentanţii Camerei de Conturi Galaţi au considerat suma de 21.312,8 lei ca fiind T.V.A., deoarece nu au avut cunoştinţă că SC S. SRL nu este înregistrată la organele fiscale ca neplătitoare de T.V.A.

Prin adresele din 22 octombrie 2007 Camera de Conturi Galaţi a dispus D.G.A.S.P.C. Galaţi să ia măsurile legale pentru recuperarea sumei încasate ilegal de SC S. SRL (filele nr. 240-242, vol. V).

Astfel, prin adresa nr. 80138/02 noiembrie 2007 D.G.A.S.P.C. Galaţi a solicitat SC S. SRL Reghin restituirea sumei încasate ilegal (fila nr. 237, vol. V).

Pentru restituirea acestei sume, SC S. SRL Reghin a livrat D.G.A.S.P.C. Galaţi încălţăminte cu factura fiscală din 14 decembrie 2007 în valoare de 21.312,8 lei, prejudiciul fiind recuperat prin compensare (fila nr. 222, vol.

Faţă de această situaţie s-a impus concluzia că prejudiciul cauzat de inculpatul B.S. prin săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice a fost recuperat la data de 14 decembrie 2007.

Referitor la achiziţia de echipament de la SC S. SRL Reghin, în Dosarul nr. 2526/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, ce a fost declinat prin ordonanţa din 10 octombrie 2008 se găseşte o declaraţie dată de inculpata D.M. la 25 iunie 2008, în faţa organelor de cercetare penală din cadrul I.P.J. Galaţi.

Cu acea ocazie, inculpata D.M. avea calitatea de făptuitoare şi a susţinut că echipamentul şi cazarmamentul au fost achiziţionate pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali la recomandarea Serviciului Audit din cadrul Consiliului Judeţean Galaţi (declaraţie, filele nr. 369-371, vol. V).

Această susţinere nu a putut fi primită, în primul rând pentru că nu a existat o asemenea recomandare din partea Serviciului Audit din cadrul Consiliului Judeţean Galaţi.

Astfel, prin adresa din 13 noiembrie 2008 Consiliul Judeţean Galaţi - Serviciul Audit Public Intern s-au comunicat actele de control întocmite la D.G.A.S.P.C. Galaţi în perioada 2005-2008 (adresă şi acte de control, filele nr. 310-368, vol. V).

S-a constatat că nu există nici un act de control în care să se fi recomandat achiziţionarea de către D.G.A.S.P.C. Galaţi a echipamentului şi cazarmamentului pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali.

A fost identificat între aceste acte raportul de audit din 19 ianuarie 2007, în care la capitolul Constatări, pct. 2 „Sistemul contabil şi fiabilitatea acestuia" se concluzionează că D.G.A.S.P.C. Galaţi nu verifică dacă asistenţii maternali achiziţionează echipamentul şi cazarmamentul din banii pe care îi primesc cu această destinaţie

Astfel, s-a recomandat de către auditorii care au efectuat controlul, întocmirea unui program informatic cu ajutorul căruia să se înregistreze automat bunurile achiziţionate, după ce în prealabil o comisie de recepţie numită în acest scop verifică şi confirmă prin nota de intrare recepţie întocmită în format electronic că acestea s-au achiziţionat (raport de audit filele nr. 357-359, vol. V).

De asemenea, aceleaşi constatări şi recomandări sunt cuprinse şi în proiectul de raport de audit (premergător raportului de audit din 19 ianuarie 2007), înregistrat la data de 28 decembrie 2006 la D.G.A.S.P.C. Galaţi (proiect raport de audit filele nr. 375-377, vol. V).

Din cele două acte prezentate mai sus, nu a rezultat că auditorii ar fi recomandat, aşa cum a susţinut inculpata Dobrea Marin ela, ca echipamentul şi cazarmamentul pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali să fie achiziţionat de D.G.A.S.P.C. Galaţi, prin iniţierea unor proceduri de achiziţii publice.

Chiar dacă ar fi existat recomandarea invocată de inculpata D.M. aceasta nu ar fi putut fi transpusă în practică, deoarece proiectul de raport a fost înregistrat la D.G.A.S.P.C. Galaţi la data de 28 decembrie 2006, iar din cercetări a rezultat că echipamentul şi cazarmamentul au fost achiziţionate la data de 18 decembrie 2006, iar la acea dată inculpata D.M. nu putea şti ce recomandare urma să facă echipa de control.

Din cercetări a mai rezultat că decizia de achiziţionare a cazarmamentului a fost luată la data de 20 noiembrie 2006, când inculpata D.M. a aprobat caietul de sarcini şi referatul din 20 noiembrie 2006, ambele documente făcând referire în mod expres la copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali (filele nr. 21, 28, 29 şi 65, vol. VIII), în timp ce misiunea de audit la D.G.A.S.P.C. Galaţi finalizată prin proiectul de audit din 28 decembrie 2006 a început la data de 06 decembrie 2006.

În al doilea rând, dacă ar fi existat o asemenea recomandare ar fi fost vădit ilegală şi în nici un caz nu ar fi exonerat-o de răspundere pe inculpata D.M., deoarece aceasta în calitate de ordonator de credite al D.G.A.S.P.C. Galaţi avea obligaţia potrivit art. 18 alin. (3) din O.U.G. nr. 45/2003, privind finanţele publice locale, să utilizeze creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor unităţilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale, iar dispoziţiile O.U.G. nr. 25/2003 prevăd că pentru fiecare copil încredinţat sau dat în plasament la asistentul maternal profesionist se acordă sumele necesare acoperirii cheltuielilor lunare de hrană, echipament, cazarmament, jucării, etc.

Inculpata a urmărit cu ştiinţă să prejudicieze interesele legale ale copiilor aflaţi în plasament la asistenţii maternali pentru a favoriza firmele din sfera sa de interese în obţinerea de avantaje patrimoniale.

Un alt exemplu este acela din cursul lunii decembrie 2006, când inculpata D.M. a dispus contrar dispoziţiilor aceloraşi acte normative, arătate mai sus, respectiv O.U.G. nr. 25/2003, Ordinul comun nr. 242/2003 al M.A.P. şi nr. 36/2003 al A.N.P.C.A. şi O.U. nr. 45/2003, efectuarea achiziţiei publice de cazarmament pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali profesionişti, în contul drepturilor aferente acestora pentru anul 2006.

Astfel, la data de 20 noiembrie 2006 inculpata D.M. a aprobat referatul din 20 noiembrie 2006 pentru achiziţionarea de cazarmament destinat copiilor din centrele de plasament, casele de tip familial şi „de numărul copiilor încredinţaţi asistenţilor maternali" (filele nr. 65, vol. VIII).

De asemenea, inculpata D.M. a aprobat documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea ofertei, aceasta fiind avizată de făptuitoarea S.M. în calitate de şef serviciu achiziţii şi de inculpatul M.C.I., în calitate de reprezentant al S.J.C. (filele nr. 21-46, vol. VIII).

Din caietul de sarcini, ce constituie secţiunea a doua a acestei documentaţii, a rezultat că obiectul procedurii de achiziţie îl reprezintă încheierea contractului de furnizare cazarmament necesar aprovizionării caselor de tip familial, centrelor de plasament, centrelor de zi din structura D.G.A.S.P.C. Galaţi, cât şi copiilor încredinţaţi asistenţilor maternali (filele nr. 28-29, vol. VIII).

Prevederea din caietul de sarcini referitoare la achiziţionarea de cazarmament pentru copiii încredinţaţi asistenţilor maternali este ilegală, deoarece dispoziţiile legale în materie prevăd acordarea de sume de bani pentru acoperirea acestor drepturi.

Din cercetările efectuate s-a stabilit că referatul din 20 noiembrie 2006, aprobat de inculpata D.M. a fost întocmit de martora T.C. din cadrul serviciului achiziţii şi este semnat şi de făptuitoarea S.M.

De asemenea, documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea ofertei a fost întocmită de martora T.C.

La data de 23 noiembrie 2009 a fost audiată în cauză martora T.C. şi a declarat că a menţionat că achiziţia se face inclusiv pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali deoarece aşa i-a dispus făptuitoarea S.M., care la rândul său i-a spus că aşa are dispoziţie de la inculpata D.M. (declaraţii filele nr. 117-125, vol. IV).

Cu adresele din 24 noiembrie 2006, semnate de inculpata D.M. şi făptuitoarea S.M., D.G.A.S.P.C. Galaţi a înaintat cereri de ofertă către SC F.M. SRL, SC B.R.C.P. SRL, SC R.M. SRL şi SC F. SRL, toate din Galaţi (filele nr. 50-61, vol. III).

Verificând firmele la care au fost înaintate cereri de oferte, a rezultat că inculpata D.M. a dorit să se asigure că firma câştigătoare va fi SC R.M. SRL.

S-a stabilit că SC F. SRL se afla în procedura de lichidare judiciară din data de 19 iunie 2006 - lichidator SC L.C. SRL Galaţi, iar SC F.M. SRL, SC B.R.C.P. SRL, SC R.M. SRL aveau asociaţi şi administratori comuni în persoana numiţilor R.M. şi B.E. (filele nr. 108-112 şi 83-98, vol. VIII).

Având în vedere că firmele participante la procedura de achiziţie aveau asociaţi şi administratori comuni nu s-a asigurat o aplicare a procedurii de atribuire a contractului pe baze competiţionale, aşa cum prevede Ordinul nr. 155/2006, privind aprobarea Ghidului pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică.

Prin eficienţa utilizării fondurilor publice s-a înţeles aplicarea procedurilor de atribuire competiţionale şi utilizarea de criterii care să reflecte avantajele de natură economică ale ofertelor în vederea obţinerii raportului optim între calitate şi preţ.

Banii publici sunt epuizabili, astfel încât trebuie utilizaţi judicios pentru a susţine dezvoltarea durabilă.

Pentru aceasta trebuie avute în vedere obiectivele sociale, etice şi de protecţie a mediului.

De asemenea, alt exemplu de favorizare este că SC F.M. SRL şi SC R.M. SRL au cumpărat documentaţia standard pentru elaborarea şi prezentarea ofertei după data livrării şi recepţionării mărfii, iar procedura de achiziţie prevede că această documentaţie se achiziţionează înainte de data evaluării ofertelor.

În acest caz evaluarea ofertelor a avut loc la data de 06 decembrie 2006, iar documentaţia a fost cumpărată de cele două firme la data de 20 decembrie 2006, adică după încheierea procedurii de achiziţie.

Aceste aspecte au fost dovedite prin verificarea registrului de casă şi a cotorului chitanţierului, deoarece chitanţele cu care au fost achiziţionate documentaţiile de cele două firme nu au înscrisă ziua încasării, ci doar luna decembrie 2006 (filele nr. 19 şi 20, vol. VIII şifilele nr. 300-306, vol. V).

Prin urmare în cadrul procedurii de achiziţie nu a fost respectată cronologia prevăzută de legislaţia în materie.

Din hotărârea de adjudecare din 07 decembrie 2006, a rezultat că au prezentat oferte numai SC F.M. SRL şi SC R.M. SRL, iar contractul a fost atribuit SC R.M. SRL potrivit criteriului „preţul cel mai scăzut."

A fost încheiat contractul din 14 decembrie 2006 cu SC R.M. SRL Galaţi, în valoare totală de 75.537,50 lei (filele nr. 4-10, vol. VIII).

Cazarmamentul a fost livrat de către furnizor în baza facturii din 18 decembrie 2006, marfa fiind recepţionată în totalitate de beneficiar în data de 18 decembrie 2006 (filele nr. 122 şi 123, vol. VIII).

Din tabelul cu articole de echipament şi cazarmament distribuite copiilor aflaţi în plasament la asistenţii maternali, în baza dispoziţiei învinuitei D.M. din 02 aprilie 2007, înaintat de D.G.A.S.P.C. Galaţi prin adresa din 29 octombrie 2009 a rezultat că echipamentul achiziţionat de la SC R.M. SRL Galaţi cu factura din 18 decembrie 2006 a avut ca destinaţie copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali.

Factura menţionată mai sus a fost achitată de D.G.A.S.P.C. Galaţi cu ordinul de plată din 19 decembrie 2006.

Premergător efectuării plăţii au fost emise propunerea de angajare a unei cheltuieli din 19 decembrie 2006, angajamentul bugetar individual din 19 decembrie 2006 şi ordonanţarea de plată din 19 decembrie 2006 (filele nr. 129-130, vol. VIII).

Aceste documente au fost emise de S.P.A.P., fiind semnate de fâptuitoarea S.M. şi au fost semnate şi aprobate de inculpata D.M., în calitate de ordonator de credite.

Cu această ocazie au fost încălcate aceleaşi dispoziţii legale de către inculpata D.M. ca şi în cazul descris pentru cele două facturi emise de SC S. SRL.

Factura din 18 decembrie 2006 emisă SC R.M. SRL Galaţi a fost avizată şi semnată de inculpata D.M. şi poartă viza „Bun de plată" şi semnătura făptuitoarei S.M. (filele nr. 122, vol. VIII).

Asemănător echipamentului, din dispoziţia verbală a învinuitei D.M., marfa livrată de SC R.M. SRL Galaţi a fost recepţionată de alte persoane decât cele care aveau atribuţii pe linia recepţiei şi luării în gestiune a mărfurilor.

Astfel, cazarmamentul a fost recepţionat de o comisie formată din martorele P.M., F.Z. şi S.C.M.

Acestea au întocmit şi semnat nota de recepţie şi constatare de diferenţe nr. 466/18 decembrie 2006, iar marfa a fost primită în gestiune de martora F.Z. (fila nr. 123, vol. VIII).

Ca şi în cazul echipamentului, cazarmamentul a fost predat către asistenţii maternali în perioada aprilie - iunie 2007, în acelaşi timp cu echipamentul.

În acelaşi sens, trebuie considerat faptul că prejudiciul suferit de copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali a fost recuperat prin echivalent în produse.

Inculpata D.M. a avut intenţia de a favoriza prin orice modalitate SC R.M. SRL încă de la momentul iniţierii procedurii de achiziţie a cazarmamentului.

Astfel, inculpata a dat dispoziţie ilegală prin făptuitoarea S.M. ca în documentele prin care s-a iniţiat procedura să se menţioneze că bunurile vor fi achiziţionate inclusiv pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali.

Urmare dispoziţiei sale, martora T.C. a întocmit referatul din 20 noiembrie 2006 şi documentaţia de elaborare şi prezentare a ofertei, ambele conţinând referiri în sensul că bunurile se achiziţionau inclusiv pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali.

Din cercetări s-a stabilit că la momentul întocmirii acestor documente nu exista nici un referat de necesitate pentru achiziţionarea de cazarmament pentru aceşti copiii.

De altfel, nu exista nici un compartiment de specialitate care să aibă ca atribuţie legală de serviciu întocmirea vreunui referat de necesitate pentru achiziţia de bunuri destinate copiilor aflaţi în plasament la asistenţii maternali, de vreme ce legislaţia prevedea că pentru aceşti copii se acordă sume de bani.

Practic nefiind permisă de lege organizarea unei proceduri de achiziţie pentru aceşti copiii, nu exista nici compartimentul care să solicite iniţierea acestor proceduri.

Cercetările au stabilit că referatul de necesitate nu exista nici la data de 06 decembrie 2006, adică la momentul evaluării ofertelor de către comisia de evaluare, nici la data de 14 decembrie 2006, adică la momentul încheierii contractului de furnizare produse cu SC R.M. SRL, dar nu exista nici la data de 18 decembrie 2006, adică data la care a fost emisă factura din 18 decembrie 2006 de către furnizor şi a fost recepţionată marfa de către beneficiar.

Realizând gravitatea abuzului săvârşit, inculpata D.M. i-a solicitat la data de 19 decembrie 2006 martorului V.S. - şef serviciu asistenţă maternală să întocmească un referat prin care să propună achiziţionarea cazarmamentului şi echipamentului prin proceduri de achiziţii publice.

Pentru a-l convinge să întocmească acest referat, inculpata D.M. 1-a minţit pe martorul V.S. spunându-i că cei de la Consiliul Judeţean Galaţi nu vroiau să aloce bani pentru drepturile copiilor aflaţi în plasament la asistenţii maternali.

În acelaşi context, inculpata D.M. i-a explicat martorului V.S. că dacă se organizau proceduri de achiziţii publice consiliul judeţean ar fi fost nevoit să vireze banii direct în contului furnizorului.

În această situaţie, martorul V.S. a întocmit la data de 19 decembrie 2006 un referat pe care în aceeaşi zi l-a depus personal la registratura unităţii.

Acest referat a fost înregistrat din 19 decembrie 2006 şi a fost aprobat de inculpata D.M. prin menţiunea textuală „De acord" şi semnătură indescifrabilă (filele nr. 66, vol. VIII).

La data de 19 septembrie 2009 a fost audiat martorul V.S. care a declarat că la data de 19 decembrie 2006 s-a întâlnit pe holul instituţiei cu inculpata D.M., care i-a spus că trebuie să întocmească un referat prin care să propună achiziţionarea de către D.G.A.S.P.C. Galaţi a echipamentului şi cazarmamentului pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali, inculpata D.M. motivând că cei de la Consiliul Judeţean Galaţi nu vroiau să aloce banii pentru drepturile acestor copii (declaraţii filele nr. 91-98, vol. IV).

Martorul V.S. a precizat că inculpata D.M. i-a explicat că dacă se organizau achiziţii publice, Consiliul Judeţean Galaţi urma să vireze banii direct către furnizori şi îşi aminteşte că atunci inculpata D.M. tocmai terminase o şedinţă a comisiei pentru protecţia copilului.

Martorul V.S. a susţinut că în această situaţie a întocmit referatul în data de 19 decembrie 2006 şi în aceeaşi zi l-a depus personal la registratura instituţiei.

Martorul V.S. a mai declarat că ulterior Ministerul de Interne a efectuat un control la D.G.A.S.P.C. Galaţi şi cu acea ocazie a constatat că data din referatul întocmit la 19 decembrie 2006 a fost modificată, în sensul că s-a trecut data de 10 decembrie 2006.

La data de 18 septembrie 2009 a fost audiat martorul H.D.M., care a îndeplinit funcţia de director executiv adjunct pe probleme de asistenţă maternală (declaraţii filele nr. 85-90, vol. IV).

Prin declaraţiile sale, martorul H.D.M. a confirmat declaraţiile date de martorul V.S. cu privire la împrejurările în care inculpata D.M. i-a solicitat acestuia să întocmească acel referat pentru achiziţionarea de cazarmament şi echipament pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali.

Prin adresa din 13 noiembrie 2009, D.G.A.S.P.C. Galaţi ne-a comunicat un extras din registrul special de procese verbale ale şedinţelor C.P.C. Galaţi pe anul 2006 (filele nr. 260-299, vol. V).

Din acest extras a rezultat că la data de 19 decembrie 2006 a avut loc o şedinţă a C.P.C. Galaţi, la care a participat şi inculpata D.M., astfel că s-a confirmat declaraţia martorului V.S. potrivit căreia, inculpata D.M. i-a solicitat să întocmească acel referat după ce a ieşit de la o şedinţă a comisiei pentru protecţia copilului.

Din cercetările efectuate a rezultat că ulterior data de înregistrare a acestui referat a fost falsificată, în sensul că cifra 9 din data de 19 decembrie 2006 a fost radiată mecanic şi înlocuită cu cifra o, dând astfel aparenţa înregistrării documentului în data de 10 decembrie 2006.

În cauză s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice criminalistice, iar din raportul de constatare 24 septembrie 2009 întocmit de I.P.J. Galaţi - Serviciul Criminalistic a rezultat că data din documentul „Referat", întocmit de D.G.A.S.P.C. Galaţi -S.A.M., înregistrat la 10 decembrie 2006 era falsificată prin radierea mecanică a unei zone din traseul grafic al cifrei „9" şi rescrierea olografă a unui traseu de legătură pentru a forma cifra „0" (raport de constatare, filele nr. 116-121, vol. VIII).

Verificându-se registrul intern de evidenţă s-a stabilit că referatul menţionat mai sus este înregistrat din data de 19 decembrie 2006 (a se vedea poziţia din data de 19 decembrie 2006 din registru, care este ataşat la dosar).

În concluzie, referatul a fost înregistrat corect în registrul de evidenţă.

Referatul a fost repartizat martorei T.C. în vederea centralizării şi demarării procedurii legale de achiziţie conform O.U.G. nr. 34/2006, aspect ce a rezultat din rezoluţia olografă înscrisă pe acesta, „D-na T.C., Centralizare şi demarare procedură legală de achiziţie conform O.U.G. nr. 34/2006".

S-a stabilit că această rezoluţie a fost scrisă de martorul S.D.S., care la data de 23 noiembrie 2009 fiind audiat în cauză a declarat că îşi desfăşura activitatea în cadrul serviciului achiziţii, iar şefa serviciului făptuitoarea S.M. avea obiceiul să-i dea spre soluţionare mapa cu lucrări care ridicau probleme sub aspectul aplicării sau respectării dispoziţiilor legale (declaraţii filele nr. 205-212, vol. IV).

Martorul S.D.S. a declarat că o astfel de situaţie a fost atunci când făptuitoarea S.M. i-a dat spre soluţionare mapa cu referatul din data de 10 decembrie 2006.

Martorul S.D.S. şi-a amintit faptul că imediat după ce a primit mapa a repartizat acest referat martorei T.C. şi nu a observat dacă data de înregistrare a acestuia era falsificată.

Martorul S.D.S. a mai declarat că el nu a modificat acest referat întrucât nu avea nici un interes, nu s-a ocupat de acea achiziţie şi nici nu avea atribuţii pe linia achiziţionării cazarmamentului.

Din declaraţia dată de martorul S.D.S. la data de 09 octombrie 2009 a rezultat că atunci când a primit acest referat la mapă era rezoluţionat şi semnat de inculpata D.M.. Acesta a mai susţinut că era o practică ca un asemenea referat să ajungă la serviciul achiziţii aprobat de conducerea instituţiei, pentru a se putea demara procedura de achiziţie (declaraţii filele nr. 196-204, vol. IV).

La momentul audierii din data de 23 noiembrie 2009, martorul S.D.S. şi-a creat convingerea că acest referat i-a fost prezentat în mod intenţionat la mapă de făptuitoarea S.M. deoarece ea cunoştea situaţia acestuia (declaraţii filele nr. 206, vol. IV).

Din declaraţia martorei T.C. dată la 23 noiembrie 2009 a reieşit că a primit referatul precizat mai sus de la făptuitoarea S.M. ori de la martorul S.D. şi a reţinut că era rezoluţionat şi semnat de inculpata D.M., însă nu a observat dacă avea data modificată (declaraţii filele nr. 117-125, vol. IV).

Aceasta a mai precizat că ea nu a falsificat acest referat şi nici nu i-a cerut altcineva să-l falsifice, iar după ce l-a primit l-a ataşat la dosarul achiziţiei, dosar ce a fost în grija sa până ce a fost ridicat de D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi.

Cu ocazia audierii din data de 23 noiembrie 2009, i-a fost prezentat martorei T.C. referatul din data de 10 decembrie 2006 şi la acest moment şi-a creat convingerea că atunci când l-a primit avea data modificată (declaraţii filele nr. 120, vol. IV).

Coroborând declaraţiile martorilor S.D. şi T.C. cu celelalte mijloace de probă prezentate mai sus, se impunea concluzia că aveau interes şi au falsificat referatul din data de 10 decembrie 2006 inculpata D.M. şi făptuitoarea S.M.

Cu toate acestea faţă de acestea s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 288 alin. (1) şi (2) C. pen., deoarece înscrisul probator nu a avut aptitudinea de a genera vreo consecinţă juridică.

Fiind vorba de o achiziţie publică interzisă prin lege, un asemenea referat de necesitate în orice condiţii ar fi fost întocmit şi datat, el nu putea conduce la iniţierea unei proceduri prevăzute în legislaţia privind achiziţiile publice.

Totuşi instanţa a trebuit să ţină cont la individualizarea pedepsei pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, că inculpata D.M. a încercat prin acest referat să-şi acopere abuzul săvârşit.

Din adresa din 01 octombrie 2009, emisă de Consiliul Judeţului Galaţi, a rezultat că în anul 2006 cheltuielile reprezentând cazarmamentul şi echipamentul pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali profesionişti au fost în sumă de 141.529,50 lei (adresă filele nr. 186, vol. V).

După cum s-a arătat anterior, cheltuielile reprezentând echipamentul pentru anul 2006 au fost în cuantum de 65.992 lei, rezultând astfel că cheltuielile reprezentând cazarmamentul au fost de 75.537,50 lei.

Prin dispoziţia ilegală dată de inculpata D.M., de a se achiziţiona cazarmament pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali s-a cauzat un prejudiciu acestor copii în valoare de 75.537,50 lei.

Prin această modalitate, inculpata D.M. a creat un avantaj patrimonial pentru SC R.M. SRL Galaţi, în valoare de 75.537,50 lei, deoarece dacă s-ar fi respectat legea nu ar fi fost efectuată achiziţia publică, iar banii respectivi ar fi fost daţi asistenţilor maternali, care trebuia să cumpere cazarmament pentru copii de la orice magazin, fără a îndeplini vreo formalitate.

Acest lucru a rezultat şi din raportul de constatare tehnico - ştiinţifică de natură financiar contabilă întocmit în cauză, în care se preciza că s-a organizat procedura de achiziţie cazarmament pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali cu încălcarea prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 25 din 19 aprilie 2003, iar suma de 75.537,50 lei, care trebuia acordată acestor copiii a fost achitată SC R.M. SRL, pentru plata facturii din 18 decembrie 2006 (raport de constatare tehnico -ştiinţifică de natură financiar contabilă, filele nr. 292-349, vol. I).

Faţă de martorul V.S. s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece lipseşte cerinţa esenţială a laturii obiective de a fi întocmit cele două referate de necesitate pentru echipament şi cazarmament în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu.

Din cercetările efectuate a rezultat că inculpata D.M. a urmărit în mod sistematic să satisfacă interesele materiale ale SC C. SRL Galaţi, prin prejudicierea cu sume importante a bugetului instituţiei pe care a condus-o.

Prin Hotărârea Consiliului Judeţean Galaţi nr. 332 din 31 iulie 2006 s-a hotărât, începând cu data de 01 august 2006, externalizarea serviciilor de întreţinere curăţenie în locaţiile proprii D.G.A.S.P.C. Galaţi (filele nr. 93-94, vol. III).

În baza referatului din 01 noiembrie 2006, întocmit de B.R.U., inculpata D.M. a dispus urgentarea procedurii de atribuire a contractului de prestării servicii întreţinere curăţenie (filele nr. 92, vol.III).

Potrivit acestui referat salariaţii care ocupau posturi de îngrijitori urmau a fi preluaţi de firma căreia i se va atribui contractul de prestării servicii întreţinere curăţenie.

În cursul lunii noiembrie 2006 a fost aprobată documentaţia de atribuire a contractului prin procedura cererii de oferte.

În caietul de sarcini a fost prevăzută clauza socială obligatorie privind preluarea de către câştigătorul procedurii de achiziţie a unui număr de 24 de îngrijitori ai D.G.A.S.P.C. Galaţi, cu menţinerea drepturilor salariale avute, respectiv salariu de încadrare 429 lei, spor condiţii 10-15% şi spor vechime 20-25% (filele nr. 58-60, vol. III).

D.G.A.S.P.C. Galaţi, a înaintat cereri de oferte la SC S. SRL Galaţi, SC M.C. SRL Galaţi, SC C. SRL Galaţi, SC R. SRL Galaţi şi SC C. SRL Galaţi.

Prin Hotărârea de adjudecare din 14 decembrie 2006 contractul a fost atribuit SC C. SRL Galaţi pentru un tarif de 3,54 lei/mp/lună (filele nr. 30-31, vol. III).

D.G.A.S.P.C. Galaţi, reprezentată de inculpata D.M. şi martora P.I. a încheiat cu SC C. SRL Galaţi, reprezentată de inculpata R.A.Ş.(fostă G.) contactul de prestări servicii din 22 decembrie 2006, întreţinere şi curăţenie spaţii şi imobile, în valoare de 52.574,17 lei(pentru o lună), la un preţ de 4,2126 lei/mp/lună, cu T.V.A., pentru o suprafaţă de lucru de 12.480,22 mp. (filele nr. 21-29, vol. III).

La pct. 2.5 din cap. 2 „Obiectul şi preţul contractului" se stipulează că „Preţul contractului nu poate fi actualizat" (filele nr. 21, vol. III).

De asemenea, la cap. 16 „Amendamente", la pct. 16.1. se prevede că „Nu se acceptă actualizarea preţului contractului" (filele nr. 92, vol. III).

Prin actul adiţional din 08 ianuarie 2007 valabilitatea contractului din 22 decembrie 2006 a fost prelungită până la încheierea contractului de achiziţie publică pentru anul 2007 (filele nr. 20, vol. III).

În mod abuziv, prin încălcarea prevederilor contractului din 22 decembrie 2006, prin încheierea actului adiţional din 28 martie 2007, inculpata D.M. a dispus majorarea preţului de la 4,2126 lei/mp/lună, cu T.V.A. la 7,057 lei/mp/lună, cu T.V.A. începând cu data de 01 martie 2007 (filele nr. 2, vol. III).

Au fost încălcate şi dispoziţiile art. 97 din H.G. nr. 925/2006, care prevăd că modul concret de ajustare a preţului contractului de achiziţie publică trebuie să fie stabilit, pe cât posibil, înaintea iniţierii procedurii care va fi aplicată pentru atribuirea contractului de achiziţie publică, autoritatea contractantă trebuind să precizeze atât în documentaţia de atribuire cât şi în contract informaţiile/clauzele în acest sens. Lipsa respectivelor informaţii/clauze determină inaplicabilitatea prevederilor referitoare la posibilitatea de ajustare a preţului contractului de achiziţie publică.

La data de 05 februarie 2007 SC C. SRL Galaţi, a depus la D.G.A.S.P.C. Galaţi o cerere înregistrată din 05 februarie 2007 prin care a solicitat majorarea tarifului la contractul de prestări servicii întreţinere curăţenie din 22 decembrie 2006 de la 4,2126 lei/mp, cu T.V.A. la 7,057 lei/mp, cu T.V.A. (filele nr. 3-4, vol. III).

Din cercetări a rezultat că adresa menţionată mai sus a fost concepută de inculpata R.A.Ş., administrator al SC C. SRL Galaţi şi de inculpata B.L.

Această adresă a fost semnată doar de inculpata B.L., însă cu acceptul învinuitei R.A.Ş.

Modalitatea în care a fost aprobată cererea demonstrează că inculpata D.M. a avut o înţelegere cu reprezentanţii SC C. SRL Galaţi pentru a aproba în calitatea sa de conducător al D.G.A.S.P.C. Galaţi şi de ordonator de credite cererea de majorare a tarifului contractual.

Inculpata D.M. intenţiona de la început să aprobe majorarea tarifului solicitat, lucru pe care l-a şi făcut la data înregistrării cererii prin menţiunea "De acord" şi semnătură, însă pentru a da o aparenţă de legalitate în soluţionarea ei a dispus efectuarea unor demersuri formale.

Astfel nu s-ar justifica de ce inculpata a repartizat cererea spre soluţionare martorului G.C., care îndeplinea funcţia de şef al serviciului administrativ, care nu avea atribuţii în legătură cu urmărirea executării contractelor.

La data de 13 octombrie 2009 a fost audiat martorul G.C. care a declarat că în baza unei dispoziţii verbale ale conducerii instituţiei, Serviciul administrativ pe care îl conducea confirma prin semnarea unui proces verbal faptul că serviciile de curăţenie erau prestate (declaraţii filele nr. 173-177, vol. IV).

Martorul G.C. a declarat că adresa depusă de SC C. SRL şi înregistrată la D.G.A.S.P.C. Galaţi din 05 februarie 2007 a primit-o la mapă în baza rezoluţiei scrise a învinuitei D.M..

Martorul a precizat că nu avea atribuţii pe linia urmăririi executării contractelor şi nu cunoştea clauzele contractului existent între D.G.A.S.P.C. Galaţi şi SC C. SRL cu privire la serviciile de întreţinere curăţenie.

Astfel, martorul a considerat că soluţionarea cererii nu intră în atribuţiile sale de serviciu şi a întrebat-o pe inculpata D.M. ce să facă cu ea.

Inculpata D.M. i-a indicat martorului G.C. să citească cererea şi să-şi expună un punct de vedere.

În acest sens, martorul a susţinut că singurul lucru pe care 1-a făcut a fost să verifice pe internet contractul colectiv de muncă menţionat în cerere, constatând că acesta prevedea majorarea salariului minim pe economie. Martorul mai precizează că alte verificări nu a fost în măsură să facă şi fiind inginer de profesie nu a fost în măsură să analizeze aspectele de ordin financiar din cerere.

Astfel, la o primă vedere i s-a părut justificată cererea şi a scris pe marginea ei, la data de 19 februarie 2007, că solicitarea este justificată.

Martorul a subliniat că i-a înmânat ulterior cererea învinuitei D.M. şi cu această ocazie i-a spus că punctul său de vedere nu este cel mai avizat în materie şi a rugat-o să dea această cerere spre analiză unei persoane din cadrul biroului salarizare, explicându-i că nu înţelegea modul de calcul al salariului şi procentele menţionate în adresă.

Din fişa postului semnată la data de 01 octombrie 2006, a rezultat că martorul G.C. a îndeplinit funcţia de sef al S.A.P. şi nu avea atribuţii de serviciu pe linia urmăririi contractelor (filele nr. 247, vol. XI).

Acesta avea obligaţia de a îndeplini şi alte sarcini încredinţate de şeful ierarhic care nu erau cuprinse în fişa postului, dar cu condiţia să fie specifice postului.

Având în vedere această situaţie, s-a dispus faţă de martorul G.C. neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 248 C. pen. şi art. 2481 C. pen., deoarece lipseşte cerinţa esenţială ca actul îndeplinit să intre în sfera atribuţiilor sale de serviciu.

Totodată, mai trebuie precizat că această cerere a fost avizată favorabil, ca fiind în conformitate cu prevederile legale, de inculpatul M.C.I., în calitate de consilier juridic.

Avizul favorabil a fost dat în partea inferioară dreapta a cererii, unde inculpatul M.C.I. a menţionat olograf " Da, în conf. cu prev. legale", apoi acesta şi-a menţionat calitatea de consilier juridic şi a semnat.

Acest aviz a fost dat contrar clauzelor din contractul din 22 decembrie 2006 şi dispoziţiilor H.G. nr. 925/2006, privind aprobarea normelor de aplicare a O.U.G. nr. 34/2006.

Astfel, la pct. 2.5 din contractul din 22 decembrie 2006 este prevăzut că "preţul contractului nu poate fi actualizat", în timp ce la punctul 16 din acelaşi contract se prevede că "nu se acceptă actualizarea contractului".

De asemenea, art. 97 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006 prevede că "preţul contractului de achiziţie publică este ferm, exprimat în lei sau, după caz, în valută".

Alin. (2) al art. 97 prevede că "prin excepţie de la prevederile alin. (1), preţul contractului de achiziţie publică poate fi ajustat, pentru restul rămas de executat, numai în cazul apariţiei unor împrejurări care lezează interesele comerciale legitime ale părţilor şi care, în mod obiectiv nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului sau a acordului cadru".

S-a putut concluziona că inculpata D.M. a evitat în mod premeditat să dea spre analiză cererea salariaţilor din cadrul biroului salarizare care aveau competenţa de a verifica calculele financiare, deoarece aceştia şi-ar fi dat seama că nu corespundeau adevărului.

În acest sens, martorul G.C. a declarat că inculpata D.M. l-a asigurat că va da spre analiză cererea SC C. SRL şi la biroul salarizare, lucru pe care însă nu l-a făcut (filele nr. 175, vol. IV).

De asemenea, mai trebuie precizat şi faptul că actul adiţional din 28 martie 2007 a fost încheiat şi semnat de inculpata D.M. fără să fi fost supus controlului financiar preventiv, iar acest lucru reprezintă o încălcare a ordinelor M.F.P. nr. 522/2003 pentru aprobarea normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi din 2003 pentru aprobarea normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice.

Astfel, potrivit pct. 1.2. din normele normelor metodologice, aprobate prin ordinul M.F.P. nr. 522/2003, "fac obiectul controlului financiar preventiv operaţiunile care vizează angajamentele legale şi angajamentele bugetare".

De asemenea, potrivit normele normelor metodologice, aprobate prin ordinul M.F.P. nr. 1792/2003, pct. 1. "Angajarea cheltuielilor"- " angajarea şi ordonanţarea cheltuielilor se efectuează numai cu viza prealabilă de control financiar preventiv propriu, potrivit dispoziţiilor legale".

La data de 14 octombrie 2009 a fost audiată martora G.I., consilier în cadrul serviciului financiar contabilitate, împuternicită cu exercitarea controlului financiar preventiv (C.F.P.) şi a declarat că potrivit legislaţiei în domeniu, respectiv Ordinele nr. 522/2003 şi 1792/2003, viza "C.F.P." era obligatorie pe fiecare document care angaja o cheltuială.

Martora G.I. a precizat că un act adiţional survenit la un contract este un document prin care se angajează cheltuieli (declaraţii filele nr. 178-185, vol. IV).

Această susţinere s-a confirmat prin dispoziţiile legale în materie, respectiv ordinul M.F.P. nr. 1792/2003 pentru aprobarea normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, care la pct. 1. "Angajarea cheltuielilor"- prevede că " angajamentul legal este o fază în procesul execuţiei bugetare reprezentând orice act juridic din care rezultă sau ar putea rezulta o obligaţie pe seama fondurilor publice".

Din cercetări s-a stabilit că calculul prin care administratorul SC C. SRL Galaţi, inculpata R.A.Ş. şi inculpata B.L. au justificat această creştere de tarif este necorespunzător realităţii.

Mai mult, precizarea din cerere, respectiv "toate aceste cheltuieli suplimentare înregistrate de societatea noastră în cele două luni de prestare de servicii către dvs., a însemnat înregistrare de pierdere financiară, contractul încheiat fiind unul nerentabil", a fost necorespunzătoare adevărului, fiind sesizabilă la o primă citire şi numai pentru acest motiv inculpata D.M. ar fi putut respinge cererea de majorare a tarifului cintractual.

Astfel, cererea SC C. SRL a fost înregistrată la D.G.A.S.P.C. Galaţi la data de 05 februarie 2007.

Contractul despre care se face referire în cerere a fost încheiat la data de 22 decembrie 2006, iar executarea lui efectivă a început la data de 15 ianuarie 2007.

Astfel, salariaţii au fost preluaţi de SC C. SRL de la D.G.A.S.P.C. Galaţi abia la data de 15 ianuarie 2007 în baza protocolului de predare primire a personalului de îngrijire nr. 108/03 ianuarie 2007 (filele nr. 177-180, vol. XIII).

Primele facturi fiscale emise de SC C. SRL către D.G.A.S.P.C. Galaţi au fost pentru perioada 15 ianuarie 2007 - 31 ianuarie 2007 şi au fost întocmite la data de 01 februarie 2007, fiind vorba de facturile fiscale (filele nr. 204-212, vol. XIII).

De asemenea, prin adresa din 03 februarie 2010 D.G.A.S.P.C. Galaţi a confirmat că executarea contractului a fost începută de SC C. SRL cu data de 15 ianuarie 2007 (filele nr. 96,-vol. XIII).

Tot prin această adresă au fost comunicate în copie nouă procese verbale de recepţie la prestarea serviciilor de curăţenie încheiate în data de 01 februarie 2007 între reprezentanţii D.G.A.S.P.C. Galaţi şi inculpata R.A.Ş., în calitate de reprezentant al SC C. SRL (filele nr. 97-105, vol. XIII).

Din conţinutul acestor procese verbale a rezultat că SC C. SRL a început să presteze serviciile de curăţenie de la 15 ianuarie 2007.

Prin urmare până la data întocmirii şi depunerii acestei cereri, SC C. SRL nu putea să presteze servicii timp de două luni, aşa cum s-a precizat.

În ceea ce priveşte justificările de ordin financiar din cererea depusă de SC C. SRL, aceasta prezenta un calcul privind creşterea acestor cheltuieli sub forma unei rubrici de "contract" şi a uneia de "realizat", însă nu se face nici o precizare cu privire la perioada avută în vedere pentru calculul acestor indicatori.

Învinuitele R.A.Ş. şi B.L. au declarat că nu pot explica calculele prin care a fost justificată majorarea de tarif, acuzându-se reciproc de efectuarea acestor calcule.

Astfel, la data de 16 decembrie 2009 a fost audiată inculpata R.A.Ş., care a îndeplinit funcţia de administrator al SC C. SRL şi cu această ocazie a declarat că, au crescut cheltuielile alocate personalului, materialelor de întreţinere, a crescut salariul minim pe economie şi a fost necesară o majorare a tarifului contractual.

Aceasta a declarat că nu poate explica calculaţia din această cerere deoarece a fost făcută de inculpata B.L. în calitate de contabilă (declaraţii filele nr. 194-204, vol. II).

La data de 05 noiembrie 2009 a fost audiată în cauză inculpata R.A.Ş., în calitate de făptuitoare şi cu acea ocazie a declarat că " tot ceea ce s-a scris în cele două solicitări de majorare a preţului a fost analizat şi fundamentat în egală măsură de mine şi de contabilul firmei"(declaraţiifilele nr. 205-207, vol. II).

La data de 17 decembrie 2009 a fost audiată în cauză inculpata B.L., care a îndeplinit funcţia de contabil în cadrul SC C. SRL şi a declarat că nu poate explica calculaţia din cerere deoarece a fost făcută în mod exclusiv de inculpata R.A.Ş. (declaraţii filele nr. 214-222, vol. II).

La data de 06 noiembrie 2009 a fost audiată în cauză inculpata B.L., în calitate de făptuitoare şi cu acea ocazie a declarat că "împreună cu doamna administrator R.A.Ş. fostă Gherghe) am conceput şi redactat o adresă către D.G.A.S.P.C. Galaţi prin care am solicitat şi justificat majorarea tarifului de prestarea serviciilor de curăţenie" (declaraţiifilele nr. 223, vol. E).

S-a stabilit că inculpata B.L. a fost angajată la SC C. SRL în baza unui contract individual de muncă, înregistrat la I.T.M. Galaţi la data de 11 decembrie 2006, pe perioadă nedeterminată începând cu data de 23 noiembrie 2006 (filele nr. 86-89, vol. XIII).

Potrivit contractului, inculpata B.L. a avut ca atribuţii ale postului aplicarea Legii nr. 82/1991 a contabilităţii şi a legislaţiei în vigoare.

Faţă de această situaţie s-a putut trage concluzia că datele precizate de SC C. SRL în cerere la rubrica „realizat" se pot referi doar la perioada în care aceasta a prestat servicii de întreţinere curăţenie şi după cum s-a arătat este vorba de perioada scursă de la 15 ianuarie 2006 şi până la momentul depunerii cererii.

Astfel, din rubrica „realizat" a rezultat că SC C. SRL ar fi înregistrat total cheltuieli salarii în sumă de 38439 lei.

Din cercetări s-a stabilit că suma de 38.439 lei este necorespunzătoare adevărului fiind majorată în mod intenţionat cu suma de 19.884 lei.

Pentru a demonstra acest lucru, s-a procedat la verificarea statelor de plată pe luna ianuarie 2007, precum şi a declaraţiilor privind contribuţiile datorate de angajatorul SC C. SRL la bugetul asigurărilor sociale de stat, la fondul de şomaj şi la bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pe luna ianuarie 2007.

La data de 06 noiembrie 2009 au fost ridicate de la SC C. SRL, în original, statele de plată a salariilor pentru anii 2007 şi 2008 (proces-verbal, dosar filele nr. 92, vol. XIII).

De asemenea, la data de 04 februarie 2010 au fost ridicate de la SC C. SRL, în original, declaraţiile privind contribuţiile angajatorului la bugetul asigurărilor sociale de stat, la fondul de şomaj şi la bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate (proces-verbal, dosar filele nr. 131, vol. XIII).

Prin însumarea fondului de salarii pe luna ianuarie 2007 de 14.287 lei şi a tuturor contribuţiilor datorate de angajator, pentru aceeaşi lună, care au fost în sumă de 4.268 lei a rezultat un total cheltuieli salarii în sumă de 18.555 lei.

De asemenea, dacă se împarte suma de 14.287 lei la numărul de 42 salariaţi câţi avea SC C. SRL în luna ianuarie 2007 s-a constatat că rezultă un salariu mediu brut de 340,16 lei şi nu de 685 lei, aşa cum s-a menţionat în cerere la rubrica „ realizat".

Din acest lucru a rezultat intenţia învinuitelor R.A.Ş. şi B.L. de a prejudicia D.G.A.S.P.C. Galaţi.

În urma acestei cereri a fost încheiat actul adiţional din 28 martie 2007, prin care s-a dispus majorarea tarifului contractual, aşa cum s-a solicitat.

În urma acestui abuz, în perioada martie - decembrie 2007 D.G.A.S.P.C. Galaţi a plătit în plus către SC C. SRL Galaţi, suma de 310.646,80 lei, avantaj patrimonial creat prin încălcarea prevederilor legale şi contractuale.

Aceste aspecte mai sus prezentate au rezultat şi din raportul de constatare-tehnico ştiinţifică de natură financiar contabilă întocmit în cauză (raport de constatare-tehnico ştiinţifică de natură financiar contabilă, filele nr. 292-349, vol. I).

Din cercetări a rezultat că inculpata D.M. a urmărit în continuare să creeze avantaje patrimoniale SC C. SRL Galaţi, în detrimentul instituţiei pe care a condus-o.

Astfel, în cursul lunii iunie 2007 a fost iniţiată procedura de achiziţie publică pentru serviciile de întreţinere şi curăţenie spaţii şi imobile.

Inculpata D.M. a aprobat la data de 22 iunie 2007, în baza referatului nr. 34560 documentaţia standard pentru elaborarea şi prezentarea ofertei prin procedura de licitaţie deschisă pentru atribuirea contractului de prestări servicii întreţinere şi curăţenie spaţii şi imobile (filele nr. 313, vol. III).

Tot la data de 22 iunie 2007 inculpata D.M. a semnat Declaraţia de Conformitate din 22 iunie 2007, prin care a certificat că documentaţia de atribuire a contractului de servicii curăţenie spaţii şi imobile, întocmită de autoritatea contractantă D.G.A.S.P.C. Galaţi este conformă cu legislaţia în vigoare 8filele nr. 312, vol. III).

Cu această ocazie, inculpata D.M. a aprobat caietul de sarcini care conţinea clauza socială obligatorie privind angajarea de către câştigătorul licitaţiei a unui număr de 24 de salariaţi ai D.G.A.S.P.C. Galaţi în conformitate cu Hotărărea Consiliului Judeţean Galaţi nr. 322 din 31 iulie 2006 (filele nr. 327-329, vol. III).

Această clauză a fost executată de SC C. SRL la data de 15 ianuarie 2007 în baza contractului din 22 decembrie 2006 şi nu mai avea nici o justificare cu ocazia organizării licitaţiei din vara anului 2007.

Cercetările efectuate au demonstrat însă, că această clauză a fost inserată în mod abuziv în caietul de sarcini pentru a descuraja concurenţa, ştiindu-se că la procedura licitaţiei deschise putea să depună ofertă orice operator economic interesat şi astfel exista riscul ca societăţii comerciale SC C. SRL să nu-i fi fost atribuit contractul în urma procesului de evaluare a ofertelor.

Astfel, inculpata D.M. a încălcat dispoziţiile Ordinului nr. 155/2006, privind aprobarea Ghidului pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică.

Potrivit acestora, caietul de sarcini nu trebuie să conţină elemente care să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate de natură să restrângă concurenţa.

Prin adresa din 27 iunie 2007 documentaţia privind atribuirea contractului a fost înaintată spre publicare în M. Of. (filele nr. 306-310, vol. III).

Documentaţia a fost publicată în M. Of. al României, Partea a VI a, nr. 470 din 26 iulie 2007.

De asemenea, la data de 22 iunie 2007 această documentaţie a fost transmisă în baza anunţului de participare în S.E.A.P., anunţul fiind înregistrat la D.G.A.S.P.C. Galaţi sub numărul din 22 iunie 2007 (filele nr. 302-305, vol. III).

La data de 10 august 2007, s-a întrunit comisia de evaluare a ofertelor, ocazie cu care a fost încheiat procesul verbal din 10 august 2007 al şedinţei de deschidere a ofertelor (filele nr. 255-256, vol. III).

Din conţinutul acestuia a rezultat că au depus oferte SC N.G. SRL Brăila, SC I.M. SRL Bacău, SC N.M. SRL Bucureşti şi SC C. SRL Galaţi.

În urma analizei ofertelor tehnice prezentate de operatorii economici precizaţi, comisia de evaluare a constatat că SC N.G. SRL Brăila şi SC I.M. SRL Bacău nu au respectat prevederile caietului de sarcini privind preluarea celor 24 de salariaţi ai D.G.A.S.P.C. Galaţi, în timp ce SC N.M. SRL Bucureşti nu a prezentat documente justificabile cu privire la vizitarea tuturor amplasamentelor în care urmau a fi executate serviciile de curăţenie.

Potrivit raportului procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică din 10 august 2007, pentru motivele arătate în procesul verbal din 10 august 2007, ofertele depuse de SC N.G. SRL Brăila, SC I.M. SRL Bacău şi SC N.M. SRL Bucureşti au fost respinse ca neconforme şi nu au mai trecut în faza de deschidere a ofertelor financiare (filele nr. 252-254, vol. III).

În concluzie, oferta SC C. SRL a rămas singura care a trecut în faza de deschidere a ofertelor financiare.

SC C. SRL Galaţi, a fost declarată câştigătoare cu o ofertă de 4,356 lei/mp/lună cu T.V.A. inclusă, în situaţia în care preţul la zi practicat de această societate comercială în baza actului adiţional din 28 martie 2007 la contractul din 22 decembrie 2006 era de 7,057 lei/mp/lună, cu T.V.A. inclusă.

Din comisia de licitaţie au făcut parte martorul M.E. -preşedinte, precum şi martorul S.D., făptuitoarea S.M., martora T.C. şi inculpatul M.C.I., în calitate de membri ( proces verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor, filele nr. 255-256, vol. III).

Astfel, la data de 24 noiembrie 2009 a fost audiat martorul M.E., care îndeplineşte funcţia de director general adjunct al D.G.A.S.P.C. Galaţi.

Acesta a declarat că după deschiderea ofertelor în prezenţa ofertanţilor unii dintre aceştia au cerut explicaţii verbale reprezentantului SC C. SRL, în legătură cu preţul ofertei care era prea mic comparativ cu celelalte oferte, iar reprezentantul acestei firme a precizat că are posibilitatea să achiziţioneze materialele de întreţinere şi curăţenie la un preţ mic şi astfel ar putea face faţă pentru îndeplinirea contractului cu această ofertă (dosar filele nr. 154-158, vol. IV).

La data de 24 noiembrie 2009, martorul S.D. a declarat că după deschiderea ofertelor, reprezentanţii ofertanţilor care erau prezenţi şi-au exprimat nemulţumirea faţă de oferta de preţ depusă de SC C. SRL, spunând că preţul era prea mic în comparaţie cu celelalte oferte (dosar filele nr. 213-216, vol. IV).

La data de 24 noiembrie 2009 a fost audiată şi martora T.C., care a declarat că după deschiderea ofertelor, reprezentanţii ofertanţilor care erau prezenţi şi-au exprimat nemulţumirea faţă de oferta de preţ depusă de SC C. SRL, spunând că preţul era prea mic pentru a îndeplini contractul în situaţia în care i-ar fi fost atribuit (dosar filele nr. 126-128, vol. IV).

A fost audiat şi inculpatul M.C.I. la data de 24 noiembrie 2009 (la acea dată avea calitatea de martor) şi a declarat că nu-şi aminteşte dacă la deschiderea ofertelor au fost prezenţi reprezentanţii ofertanţilor şi dacă au existat nemulţumiri în legătură cu oferta M.C.I. (dosar filele nr. 170-172, vol. IV).

Făptuitoarea S.M. nu a putut fi audiată, fiind plecată din ţară (procese verbale,filele nr. vol. I).

A fost încheiat contractul de prestări servicii din 28 decembrie 2007 întreţinere şi curăţenie spaţii şi imobile la un preţ de 3,6661ei/mp/lună la care s-a adăugat 0,69 lei/mp/lună T.V.A., rezultând un preţ de 4,356 lei/mp/lună cu T.V.A. inclusă (filele nr. 216-221, vol. III).

La data de 10 august 2007 a fost înregistrată oferta depusă de SC C. SRL Galaţi, prin inculpata R.A.Ş. în cadrul procedurii de atribuire a contractului pentru servicii de întreţinere curăţenie (filele nr. 8-85, vol. XIII).

Pentru a fi desemnată câştigătoare şi a-i fi atribuit contractul de achiziţie publică, inculpata R.A.Ş. a prezentat o ofertă financiară inferioară preţului practicat la acel moment pe piaţa serviciilor de întreţinere curăţenie, respectiv de 3,666 lei/mp/lună, fără T.V.A. (filele nr. 10 vol. XIII).

Totodată, această ofertă a fost mult sub limita preţului practicat de SC C. SRL Galaţi în conformitate cu actul adiţional din 28 martie 2007, care era de 5,93 lei/mp/lună, fără T.V.A..

Acest lucru a fost făcut cu bună ştiinţă de către inculpata R.A.Ş., care ştia că după încheierea contractului, în baza înţelegerii pe care o avea cu inculpata D.M., urma să majoreze tariful prin semnarea unui act adiţional.

La data de 03 ianuarie 2008, SC C. SRL Galaţi a depus o cerere, înregistrată la D.G.A.S.P.C. Galaţi din 03 ianuarie 2008 prin care a solicitat majorarea tarifului la contractul de prestări servicii din 28 decembrie 2007 de la 3,666 lei/mp/fără T.V.A. la 5,45 lei/mp/fără T.V.A., pe lună (filele nr. 212-215, vol. III).

Cererea a fost depusă de SC C. SRL Galaţi în două exemplare, ambele fiind repartizate în aceeaşi zi, respectiv 03 ianuarie 2008 de către inculpata D.M. către serviciul investiţii.

Cele două cereri nu purtau nici un aviz de la serviciile de specialitate ale D.G.A.S.P.C. Galaţi, ceea ce denotă că nu s-a făcut nici o verificare cu privire la aspectele pe care şi-a fundamentat SC C. SRL majorarea tarifului contractual.

Astfel, la data de 03 ianuarie 2008 a fost încheiat actul adiţional din 03 ianuarie 2008 la acest contract, prin care preţul a fost majorat la 5,45 lei/mp/lună, fără T.V.A. (filele nr. 211, vol. III).

Totodată, prin acelaşi act adiţional, durata contractului din 28 decembrie 2007 a fost prelungită până la încheierea contractului de achiziţie publică pentru anul 2008.

Urmare acestui fapt trebuie remarcat că executarea contractului din 28 decembrie 2007 a fost începută cu tariful majorat prin actul adiţional, aspect prin care se demonstrează încă o dată că preţul din ofertă a fost un artificiu pus în operă de învinuitele R.A.Ş. şi D.M. pentru ca SC C. SRL să câştige licitaţia.

S-a stabilit că motivarea din cererea SC C. SRL, precum că la calculul tarifului de 3,66 lei/mp/fără T.V.A. s-a avut în vedere salariul minim de încadrare de 440 lei/salariat, obligatoriu pentru luna august 2007 nu se justifică atâta timp cât la depunerea ofertei şi la încheierea contractului, firma practica în baza actului adiţional din 28 martie 2007 un tarif de 5,93 lei/mp fără T.V.A..

De asemenea, SC C. SRL a motivat în cererea sa că începând cu 01 ianuarie 2008 au intrat în vigoare prevederile contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional pentru anii 2007-2010, care au prevăzut obligativitatea majorării salariilor minime de la 440 lei la 500 lei.

Acest lucru nu era adevărat, deoarece contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pentru anii 2007-2010 a prevăzut la art. 40 pct. 4 că salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore, în medie, este de 440 lei, adică 2,59 lei/oră, începând cu 1 ianuarie 2007 (a se vedea contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pentru anii 2007-2010, ataşat la dosar filele nr. 339-364, vol. III).

Totodată, în mod nereal, SC C. SRL a motivat că a preluat un număr de 24 de salariaţi de la D.G.A.S.P.C. Galaţi şi acest lucru ar fi dus la creşterea cheltuielilor de personal.

Aceste aspecte total neadevărate erau vizibile la o primă citire şi ar fi fost suficiente pentru ca inculpata D.M. să respingă cererea de majorare a tarifului contractual.

La încheierea contractului din 28 decembrie 2007 serviciile de curăţenie ale D.G.A.S.P.C. Galaţi erau externalizate, un număr de 19 salariaţi fiind preluaţi de SC C. SRL aşa cum s-a arătat la data de 15 ianuarie 2007 cu prilejul executării contractului din 22 decembrie 2006.

Din adresa din 08 decembrie 2009 emisă de D.G.A.S.P.C. Galaţi a rezultat că după externalizarea serviciilor de curăţenie au mai fost menţinute doar 8 posturi de îngrijitori la centrele din municipiul Tecuci şi com. Munteni (filele nr. 193-199, vol. XIII).

A rezultat astfel, că SC C. SRL nu a mai preluat nici un angajat de la D.G.A.S.P.C. Galaţi cu ocazia încheierii contractului din 28 decembrie 2007, iar acest lucru a fost recunoscut în timpul cercetărilor şi de inculpata R.A.Ş.. în acest sens, la data de 16 decembrie 2009, inculpata R.A.Ş. a declarat că "nu am preluat nici un salariat de la D.G.A.S.P.C. Galaţi cu ocazia încheierii contractului de prestări servicii din anul 2007" (declaraţii învinuită filele nr. 200 şi 204 verso, vol. E).

S-a putut observa că învinuitele R.A.Ş. şi B.L. au folosit "argumentul" celor 24 de salariaţi în mod similar învinuitei D.M. în caietul de sarcini.

"Argumentul" a fost folosit cu acelaşi scop şi anume prejudicierea D.G.A.S.P.C. Galaţi şi obţinerea de avantaje materiale de către SC C. SRL, iar din acest lucru a rezultat indubitabil înţelegerea dintre inculpata D.M. şi reprezentanţii operatorului economic respectiv.

La data de 24 septembrie 2009 a fost audiată în cauză martora J.V. care începând cu luna septembrie 2007 a îndeplinit funcţia de şef birou investiţii.

Aceasta a declarat că a semnat în calitatea de şef birou investiţii contractul de prestări servicii din 28 decembrie 2007 încheiat de D.G.A.S.P.C. Galaţi cu SC C. SRL şi reţine faptul că în luna ianuarie 2008 această firmă a solicitat majorarea tarifului contractual, motivat de faptul că ar fi intrat în vigoare un act normativ ce prevedea majorarea salariului minim brut pe economie.

Martora J.V. îşi aminteşte că SC C. SRL a prezentat o situaţie cu salariile din care rezulta că nu avea posibilitatea să suporte cheltuielile de personal.

Martora J.V. a menţionat că s-a consultat cu martorul B.F.C.F., jurist şi acesta i-a confirmat că actul normativ invocat de SC C. SRL prevedea o majorare a salariului minim brut pe economie.

De asemenea, martora J.V. a susţinut că a discutat despre această situaţie cu inculpata D.M. şi aceasta a fost de acord cu majorarea tarifului contractual printr-un act adiţional, iar în aceste condiţii a fost încheiat actul adiţional din 03 ianuarie 2008, pe care l-a semnat şi ea ( declaraţii filele nr. 189-195, vol. IV).

Din cercetări a rezultat că calculul oferit de reprezentanţii SC C. SRL Galaţi, respectiv inculpata R.A.Ş.(fostă G.) şi inculpata B.L. pentru majorarea preţului este necorespunzător realităţii.

Astfel, la rubrica "realizat" era menţionat faptul că SC C. SRL ar fi înregistrat un total cheltuieli salariale de 43.757 lei.

Deşi nu se specifica în ce perioadă au fost înregistrate aceste cheltuieli, acestea nu puteau fi raportate decât pentru luna decembrie 2007, deoarece era ultima lună încheiată înainte de depunerea cererii de majorare a tarifului.

S-a procedat la însumarea salariilor brute pe luna decembrie 2007, adică 29.613 lei şi a contribuţiilor datorate de angajator pentru aceeaşi lună, adică 8.821 lei şi a rezultat un total cheltuieli salariale de 38.434 lei.

A rezultă că reprezentanţii SC C. SRL Galaţi, respectiv inculpata R.A.Ş. (fostă G.) şi inculpata B.L. au menţionat în plus o diferenţă nereală de 5.323 lei.

De asemenea, dacă se împarte suma salariilor brute de 29.613 lei la numărul de 50 de salariaţi câţi a avut SC C. SRL Galaţi în luna decembrie 2007, a rezultat un salariu mediu brut de 592,26 lei şi nu de 750 lei, aşa cum este menţionat la rubrica realizat în cererea de majorare a tarifului contractual.

Potrivit pct. 17.2 din contractul numărul 171/C/28 decembrie 2007, preţul contractului se putea ajusta de comun acord fără a depăşi limitele indicelui de inflaţie stabilit de I.N.S. (filele nr. 219, vol. III).

Potrivit pct. 17.2. preţul contractului se poate ajusta de comun acord fără a depăşi indicele de inflaţie stabilit de I.N.S.

Prin actul adiţional din 03 februarie 2008 valabilitatea acestui contract a fost prelungită până la încheierea contractului de achiziţie publică pentru anul 2008.

În mod abuziv, prin acelaşi act adiţional, inculpata D.M., prin încălcarea clauzei prevăzute în contract la pct. 17.2. a dispus începând cu data de 03 ianuarie 2008, majorarea tarifului peste indicele de inflaţie stabilit de I.N.S.

Astfel, tariful stabilit prin contract a fost majorat de la 3,666 lei/mp/lună fără T.V.A. la 5,45 lei /mp/lună fără T.V.A., la care s-a adăugat T.V.A. în valoare de 1,03 lei /mp/lună, rezultând un preţ de 6,48 lei /mp/lună.

În urma acestui abuz, în perioada ianuarie - octombrie 2008 D.G.A.S.P.C. Galaţi a plătit în plus către SC C. SRL Galaţi, suma de 186.834,04 lei.'

S-a făcut precizarea că SC C. SRL a emis facturi fiscale cu preţul majorat peste limita indicelui de inflaţie în valoare totală de 211.823,41 lei, însă D.G.A.S.P.C. Galaţi a achitat din această sumă numai 186.834,04 lei.

Toate aceste aspecte de natură financiar contabilă se regăsesc în raportul tehnico ştiinţific de natură financiar contabilă întocmit în cauză (filele nr. 292-349, vol. I).

La data de 16 decembrie 2009 a fost audiată în cauză inculpata R.A.Ş., în prezenţa apărătorului ales, avocat O.R.D. (declaraţii filele nr. 194-204, vol. II).

Din declaraţia acesteia a rezultat că SC C. SRL a încheiat contractul de prestări servicii din 22 decembrie 2006 cu D.G.A.S.P.C. Galaţi.

Aceasta a precizat că a fost nevoită să solicite majorarea tarifului contractual întrucât au crescut cheltuielile pentru personal şi pentru materiale şi de asemenea, a crescut salariul minim pe economie, iar în această situaţie contabila firmei B.L. a întocmit o calculaţie pe care a semnat-o în numele ei.

Cu ocazia audierii, învinuitei R.A.Ş. i-a fost prezentată cererea SC C. SRL înregistrată la D.G.A.S.P.C. Galaţi din 05 februarie 2007, pe care aceasta a recunoscut-o ca fiind cererea prin care a solicitat majorarea tarifului contractual şi cu al cărei conţinut a fost de acord.

Nu a putut fi primită susţinerea învinuitei R.A.Ş., în sensul că a fost nevoită să solicite majorarea tarifului contractual pe motivul creşterii unor cheltuieli, mai ales că acest lucru l-a solicitat după 20 de zile (executarea a început la 15 ianuarie 2007, iar cererea a fost înregistrată pe 05 februarie 2007) de la începerea efectivă a executării contractului din 22 decembrie 2006.

Această susţinere nu a putut fi primită deoarece toate aceste cheltuieli pe care le invocă inculpata au fost luate în calcul, ori ar fi trebuit luate în calcul, la fundamentarea propunerii (ofertei) financiare pe baza căreia SC C. SRL a câştigat procedura şi i s-a atribuit contractul de prestări servicii din 22 decembrie 2006, iar oferta financiară trebuie respectată pe toată durata executării contractului, ea făcând parte din documentele contractului potrivit pct. 6 (contractfilele nr. 22, vol. III).

Deci, ele nu au putut constitui acele împrejurări care lezează interesele comerciale legitime ale părţilor, prevăzute de art. 97 al. din H.G. nr. 925/2006, care permit prin excepţie ajustarea preţului contractului, deoarece au putut fi prevăzute în mod obiectiv la data încheierii contractului.

Mai mult aceste cheltuieli invocate de inculpata R.A.Ş., s-a putut afirma că ţin de esenţa unui asemenea contract de achiziţie publică.

Inculpata R.A.Ş. a declarat că nu poate explica calculatia din această cerere deoarece a fost făcută de inculpata B.L., angajată a societăţii în calitate de economistă.

Această susţinere a fost în contradicţie cu propria declaraţie dată de R.A.Ş. la data de 05 noiembrie 2009 în calitate de făptuitoare.

La acea dată inculpata a declarat că „ tot ceea ce s-a scris în cele două solicitări de majorare a preţului a fost analizat şi fundamentat în egală măsură de mine şi de contabilul firmei" (declaraţiefilele nr. 205-207, vol. II).

De asemenea, inculpata R.A.Ş. se contrazice şi în declaraţia din data de 16 decembrie 2009.

În acest sens, inculpata a declarat mai întâi că a fost de acord cu conţinutul cererii de majorare a tarifului contractual, înregistrate la D.G.A.S.P.C. Galaţi din 05 februarie 2007, pentru ca ulterior în aceeaşi declaraţie să declare că nu poate explica calculaţia din aceeaşi cerere, motivând că ar fi fost făcută de inculpata B.L.

Această din urmă susţinere a învinuitei R.A.Ş. nu a putut fi primită, deoarece este de neconceput să fii de acord cu un document, care are aptitudinea de a produce consecinţe juridice, dar pe care să nu-1 înţelegi.

De asemenea, la data de 22 martie 2010, inculpata R.A.Ş. a declarat că menţine declaraţiile date anterior în cauză şi a subliniat că cele două calculaţii din cererile de majorare a tarifului contractual au fost făcute cu ajutorul învinuitei B.L., contabila firmei, despre care a menţionat că este singura persoană autorizată în firmă să efectueze astfel de calcule (declaraţii învinuită,filele nr. 314-318, vol. II).

Inculpata R.A.Ş. a mai declarat la data de 16 decembrie 2009 că după ce a depus cererea de majorare a tarifului contractual a fost înştiinţată să se prezinte la D.G.A.S.P.C. Galaţi pentru a semna actul adiţional din 28 martie 2007, care în final a fost semnat cu acordul ei de inculpata B.L.

În legătură cu încheierea contractului din 28 decembrie 2007, inculpata R.A.Ş. a declarat că inculpata B.L. s-a ocupat de cumpărarea documentaţiei de atribuire a contractului şi a întocmit oferta tehnică şi financiară, însă toate acestea au fost făcute cu ştiinţa sa, tot ea semnând şi documentaţia.

Inculpata R.A.Ş. a precizat că oferta financiară de 3,666 lei/mp/lună fără T.V.A. a stabilit-o împreună cu inculpata B.L.

Inculpata R.A.Ş. a declarat că în cazul contractului din 28 decembrie 2007 a solicitat majorarea tarifului pentru că firma nu putea suporta financiar executarea contractului la oferta cu care a fost declarată câştigătoare, motivat de faptul că au fost creşteri salariale, s-a mărit preţul la materialele de curăţenie şi aveau datorii la stat (declaraţii învinuită, filele nr. 194-204, vol. II).

Acest aspect a întărit convingerea că inculpata R.A.Ş., în calitate de administrator al SC C. SRL a prezentat cu rea credinţă o ofertă financiară inferioară pentru a câştiga procedura, ştiind că ulterior îi va fi acceptată o majorare de tarif.

Însă, acest lucru nu se putea obţine decât în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpata D.M.

Inculpata R.A.Ş. confirmă că SC C. SRL a emis facturi fiscale şi a primit sumele de bani de la D.G.A.S.P.C. Galaţi la tariful stabilit în actele adiţionale încheiate la cele două contracte.

De asemenea, inculpata R.A.Ş. a susţinut că nu-şi aduce aminte dacă a observat în contractul din 2006 clauza interzicerii majorării tarifului contractual, respectiv clauza interzicerii majorării tarifului contractual pentru contractul din 2007 peste limita indicelui de inflaţie stabilit de I.N.S., însă confirmă că a semnat personal ambele contracte.

La data de 17 decembrie 2009 a fost audiată în cauză inculpata B.L., în prezenţa apărătorilor aleşi C.T. şi P.I., avocaţi în cadrul Baroului Galaţi (declaraţii învinuită,filele nr. 214-222, vol. II).

Aceasta a declarat că a cunoscut că inculpata R.A.Ş. a încheiat în numele firmei două contracte de prestări servicii de curăţenie cu D.G.A.S.P.C. Galaţi, în anii 2006 şi 2007, însă nu a citit niciodată conţinutul acestora.

Inculpata B.L. îşi aducea aminte că în ambele situaţii, la scurt timp după încheierea celor două contracte, inculpata R.A.Ş. s-a întâlnit cu ea la sediul firmei, ocazie cu care a rugat-o să scrie câte o adresă către D.G.A.S.P.C. Galaţi, prin care SC C. SRL solicita majorarea tarifului contractual.

Inculpata B.L. a arătat că inculpata R.A.Ş. i-a dictat conţinutul acestor adrese, inclusiv un calcul matematic prin care se justifica majorarea tarifului.

După ce a tehnoredactat pe calculator aceste adrese, inculpata B.L. a precizat că a sunat-o pe inculpata R.A.Ş., iar aceasta a rugat-o să le semneze în numele său, trimiţându-i totodată şi ştampila firmei pentru a fi aplicată pe aceste documente.

De asemenea, inculpata B.L. a declarat că la rugămintea învinuitei R.A.Ş. s-a deplasat la D.G.A.S.P.C. Galaţi unde a semnat în numele acesteia actul adiţional în cazul primului contract.

Inculpata B.L. a susţinut că nu poate explica calculatia făcută în cele două cereri de majorare a tarifului contractual, deoarece ar fi fost făcute în mod exclusiv de inculpata R.A.Ş.

Această susţinere era în contradicţie cu propria declaraţie dată în cauză la 06 noiembrie 2009 de inculpata B.L., în calitate de făptuitoare.

La acea dată, inculpata B.L. a declarat că „împreună cu doamna administrator R.A.Ş. (fostă G.) am conceput şi redactat o adresă către D.G.A.S.P.C. Galaţi, prin care ara solicitat şi justificat majorarea tarifului de prestare a serviciilor de curăţenie " (declaraţiifilele nr. 223, vol. II).

În acest context, nu poate fi primită susţinerea învinuitei B.L., din data de 17 decembrie 2009, că a fost chemată la sediul firmei doar pentru a tehnoredacta acele adrese.

De asemenea, nu a putut fi primită nici susţinerea acesteia, în sensul că nu poate explica calculatia din cele două adrese, atâta timp cât a semnat ambele adrese, iar calculatia conţinea aspecte cu privire la cheltuielile de personal, iar din declaraţia învinuitei B.L., din 17 decembrie 2009, rezultă că „statele de plată le întocmeam eu în baza pontajelor".

În rechizitoriu s-a demonstrat că datele din cele două cereri de majorare a tarifului contractual au fost nereale.

Coroborând aceste aspecte cu declaraţiile învinuitelor R.A.Ş. şi B.L. şi cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, s-a impus concluzia că acestea au conceput împreună cele două cereri şi au acţionat cu rea credinţă pentru a prejudicia D.G.A.S.P.C. Galaţi şi pentru a obţine avantaje de natură patrimonială pentru SC C. SRL Galaţi.

Inculpata D.M. a declarat la data de 11 septembrie 2009, în prezenţa apărătorului ales R.A., faptul că se prevalează de dreptul de a nu da declaraţii în cauză( declaraţie învinuită,filele nr. 76-80, vol. II).

Din materialul probator a rezultat că inculpata D.M. şi-a încălcat cu ştiinţă mai multe atribuţii de serviciu, subordonate scopului comun de favorizare a SC C. SRL Galaţi, în vederea obţinerii unor avantaje de natură patrimonială, în detrimentul instituţiei pe care a condus-o.

Astfel, cu ocazia încheierii actului adiţional din 28 martie 2007, inculpata D.M. a încălcat clauzele imperative de la pct. 2.5 (preţul contractului nu poate fi actualizat) şi de la pct. 16.1, (nu se acceptă actualizarea preţului contractului) din contractul de prestări servicii din 22 decembrie 2006, dar şi dispoziţiile art. 97 din H.G. nr. 925/2006.

Inculpata D.M. a încălcat şi dispoziţiile ordinelor M.F.P. nr. 522/2003 şi 1792/2003, care prevăd că orice angajament legal este supus controlului financiar preventiv, deoarece actul adiţional din 28 martie 2007 nu numai că nu poartă viza şi semnătura „C.F.P.", dar nici nu prevede o asemenea rubrică în conţinutul său.

Inculpata D.M. a fost de acord cu cererea de majorare a tarifului depusă de SC C. SRL la D.G.A.S.P.C. Galaţi din 05 februarie 2007, acceptând datele necorespunzătoare realităţii ce puteau fi sesizate la o primă citire.

Mai mult inculpata D.M. a dat spre verificare această cerere unui salariat (martorului G.C.), care nu avea atribuţii de serviciu pe linia urmăririi executării contractelor şi nu avea competenţa necesară pentru a putea verifica calculaţia prin care se justifica majorarea.

În final, inculpata D.M. a majorat tariful aşa cum a solicitat SC C. SRL, iar din declaraţia învinuitei R.A.Ş., rezultă că ea a fost invitată doar pentru a semna actul adiţional.

Cu ocazia procedurii din anul 2007, inculpata D.M. a aprobat caietul de sarcini în care a fost inserată cu bună ştiinţă clauza socială privind angajarea de către ofertantul câştigător a celor 24 salariaţi de la D.G.A.S.P.C. Galaţi.

Clauza respectivă nu era de actualitate la acel moment, deoarece a făcut parte din contractul din 22 decembrie 2006 şi a fost executată la data de 15 ianuarie 2007, când SC C. SRL a preluat îngrijitorii de la D.G.A.S.P.C. Galaţi.

Astfel, inculpata D.M. a introdus un obstacol care, după cum s-a demonstrat a fost de natură să restrângă concurenţa.

Astfel, inculpata D.M. a încălcat dispoziţiile Ordinului nr. 155/2006, privind aprobarea Ghidului pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică.

SC C. SRL a depus în cadrul procedurii de licitaţie o ofertă financiară inferioară preţului practicat pe piaţă la acel moment şi în acelaşi timp inferioară preţului practicat chiar de societatea în speţă în baza actului adiţional din 28 martie 2007.

Inculpata D.M. a semnat contractul de prestări servicii din 28 decembrie 2007 acceptând această ofertă, deşi cunoştea care era preţul practicat la acel moment de SC C. SRL, întrucât semnase şi actul adiţional din 28 martie 2007.

La data de 03 ianuarie 2008 (după 5 zile de la data încheierii contractului din 28 decembrie 2007), SC C. SRL a depus cererea de majorare a tarifului înregistrată la D.G.A.S.P.C. Galaţi din 03 ianuarie 2008.

Fără a face vreo verificare, inculpata D.M. a acceptat justificările în vădită contradicţie cu realitatea, a se vedea, spre exemplu, „ prin contract, societatea noastră a preluat un număr de 24 salariaţi de la dvs." şi în aceeaşi dată de 03 ianuarie 2008, a încheiat şi a semnat actul adiţional din 03 ianuarie 2008, în condiţiile cerute de SC C. SRL.

Inculpata D.M. a încălcat astfel pct. 17.2 (preţul contractului se poate ajusta de comun acord fără a depăşi indicele de inflaţie stabilit de I.N.S.) şi pct. 18.1 (părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, de a conveni modificarea clauzelor contractului, prin act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului) din contractul din 28 decembrie 2007, dar şi dispoziţiile art. 97 din H.G. nr. 925/2006.

Analizând elementele mai sus arătate, a apărut ca evidentă înţelegerea prealabilă dintre inculpata D.M. şi inculpata R.A.Ş. pentru favorizarea SC C. SRL.

Coroborând aceste aspecte cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, s-a impus concluzia că inculpata D.M. a plănuit şi a acţionat cu rea credinţă pentru a obţine avantaje de natură patrimonială pentru SC C. SRL în detrimentul instituţiei pe care a condus-o.

Trebuie remarcat faptul că prin abuzurile săvârşite de inculpata D.M. s-a denaturat scopul pentru care s-a dispus externalizarea serviciilor de întreţinere curăţenie în locaţiile proprii D.G.A.S.P.C. Galaţi.

Astfel, prin Hotărârea Consiliului Judeţului Galaţi nr. 332 din 31 iulie 2006 s-a dispus externalizarea serviciilor de întreţinere curăţenie în locaţiile proprii D.G.A.S.P.C. Galaţi, începând cu data de 01 august 2006.

În expunerea de motive din 25 iulie 2006, întocmită de Consiliul Judeţului Galaţi se arată că la D.G.A.S.P.C. Galaţi cheltuielile de personal şi de materiale pentru asigurarea serviciilor de întreţinere curăţenie de către instituţie se ridică la suma de 220.576 lei/an cu T.V.A.

În expunerea de motive din 25 iulie 2006 se precizează că „din datele obţinute, dacă ar fi externalizate serviciile de curăţenie ar reieşi o cheltuială de 188.101,48 lei/an cu T.V.A.", iar „din compararea celor două estimări ar rezulta o economie anuală de aproximativ 32.474 lei cu T.V.A., putându-se astfel asigura resurse bugetare pentru alte achiziţii de bunuri, servicii sau lucrări, care sunt necesare şi care contribuie la prevenirea apariţiei situaţiilor care pot pune în pericol securitatea şi dezvoltarea copiilor„ (filele nr. 190-191, vol. XIII).

De asemenea, din raportul de specialitate din 25 iulie 2006 emis de comisiile de specialitate ale Consiliului Judeţului Galaţi, rezultă că expunerea de motive a fost avizată favorabil, în final fiind adoptată Hotărârea Consiliului Judeţului Galaţi nr. 332 din 31 iulie 2006 (filele nr. 192, vol. XIII).

În urma raportului tehnico - ştiinţific de natură financiar contabilă întocmit în cauză a rezultat că numai în perioada martie - decembrie 2007 D.G.A.S.P.C. Galaţi achitat în plus către SC C. SRL suma de 310.646,80 lei (raport tehnico -ştiinţific de natură financiar contabilă, filele nr. 292-349, vol. I).

De asemenea din acelaşi raport tehnico - ştiinţific de natură financiar contabilă a rezultat că în perioada ianuarie 2008 - octombrie 2008 SC C. SRL a încasat în plus suma de 186.834,04 lei de la D.G.A.S.P.C. Galaţi (raport tehnico -ştiinţific de natură financiar contabilă, filele nr. 292-349, vol. I).

S-a subliniat faptul că aceste sume sunt cele încasate în plus urmare a abuzurilor săvârşite de inculpata D.M. prin semnarea celor două acte adiţionale la contractele de prestări servicii, însă sumele efectiv încasate de SC C. SRL sunt mult mai mari.

Făcând o comparaţie cu datele din expunerea de motive, unde se menţiona că cheltuielile anuale ar fi de aproximativ 188.101,48 lei/an cu T.V.A., s-a putut observa că cheltuielile au fost mult majorate, scopul externalizării acestor servicii fiind total denaturat.

În cursul lunii martie 2007 D.G.A.S.P.C. Galaţi a demarat procedura de licitaţie deschisă pentru achiziţia serviciilor de pază bunuri şi persoane.

Au depus oferte SC G.E.S. SRL Buzău, SC L.P.S.P. SRL Constanţa, SC S.G. SRL Galaţi şi SC D.S. SRL Galaţi.

Potrivit raportului procedurii înregistrat sub numărul 19486/17 mai 2007 comisia de evaluare a hotărât atribuirea contractului SC S.G. SRL Galaţi, deoarece a avut cea mai mică ofertă financiară, respectiv de 4,033 lei/oră/agent/lună.

Astfel, D.G.A.S.P.C. Galaţi, reprezentată de inculpata D.M. a încheiat cu SC S.G. SRL Galaţi, reprezentată de inculpatul S.A., în calitate de administrator, contractul de servicii din 04 iunie 2007 servicii de pază bunuri şi persoane la un tarif de 4,799 lei/oră/agent pază cu T.V.A. inclusă (filele nr. 112-119, vol. VI).

Potrivit pct. 17.2. preţul contractului se poate ajusta de comun acord fără a depăşi indicele de inflaţie stabilit de I.N.S.

Cu toate acestea, inculpata D.M. şi inculpatul S.A. au hotărât să încalce această clauză.

La data de 17 octombrie 2007 a fost înregistrată la D.G.A.S.P.C. Galaţi cererea SC S.G. SRL Galaţi, semnată de inculpatul S.A., prin care s-a solicitat majorarea tarifului de la 4,033 fără T.V.A. la 6,00 lei fără T.V.A. lei/oră, începând cu data de 01 octombrie 2007 (filele nr. 109, vol. VI).

Cererea menţionată mai sus a fost formulată în mod abuziv, deoarece aspectele referitoare la prevederile din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, în sensul majorării salariului de la 440 lei la 528 lei sunt necorespunzătoare adevărului.

În al doilea rând majorarea salariilor, pe care este fundamentată cererea a avut loc de la 01 februarie 2007, deci anterior încheierii contractului de servicii din 04 iunie 2007 şi în această situaţie cererea s-a situat în afara clauzei prevăzute în contract la art. 18.1, care prevede că părţile contractante au dreptul pe durata îndeplinirii contractului de a conveni modificarea clauzelor contractului, prin act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului.

De asemenea, majorarea solicitată a depăşit indicele de inflaţie stabilit de I.N.S.

Aceste două aspecte menţionate mai sus, primul necorespunzător realităţii, iar al doilea nejustificat erau sesizabile la o primă citire şi ar fi fost suficiente pentru ca inculpata D.M. să respingă solicitarea de majorare a tarifului contractual.

Cererea a fost repartizată de inculpata D.M. spre soluţionare serviciului investiţii (serviciul urmărire contracte), şefului acestuia, respectiv făptuitoarea S.M.

La data de 23 octombrie 2007, Serviciul urmărire contracte a înaintat către Serviciul Buget Contabilitate o adresă prin care solicită resursa financiară necesară pentru majorarea tarifului contractual cerut de SC S.G. SRL (filele nr. 108, vol.VI).

Această adresă era semnată de martora G.M. şi de făptuitoarea S.M.

Pentru argumentarea solicitării resursei financiare, în adresă erau invocate dispoziţiile literei "c" a art. 221 din O.U.G. nr. 34/2006, respectiv "valoarea cumulată a contractelor atribuite pentru lucrări şi servicii suplimentare/adiţionale nu depăşeşte 50% din valoarea contractului iniţial".

În acelaşi sens, a fost invocat şi art. 18 din contractul de servicii din 04 iunie 2007, care prevede că " părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, de a conveni modificarea clauzelor contractului, prin act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului".

De asemenea, în adresă se mai menţiona că " mărirea tarifului este justificată de către societatea prestatoare prin creşterea salariului de la 440 lei la 528 lei conform art. 40 din contractul colectiv de muncă din 29 decembrie 2006."

Argumentaţia din adresă era în totalitate necorespunzătoare realităţii.

Astfel, art. 40 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, înregistrat la 29 decembrie 2006 prevede la pct. 4 că salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore, în medie, este de 440 lei, adică 2,59 lei/oră, începând cu 1 ianuarie 2007.

A fost verificat întreg conţinutul contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional, înregistrat la 29 decembrie 2006 şi nu exista nici o prevedere cu privire la o majorare de 528 lei a salariului minim brut pe tară.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 221 din O.U.G. nr. 4/2006, acestea nu erau incidente în cazul contractelor de servicii, deoarece cuprind prevederi referitoare numai la contractele de concesiune.

De asemenea, nu erau aplicabile în cazul cererii depuse de SC S.G. SRL Galaţi, nici prevederile contractuale cuprinse în art. 18, deoarece majorarea salarială a avut loc la data de 01 februarie 2007, deci anterior demarării procedurii de licitaţie şi nu putea avea caracterul unei circumstanţe care lezează interesele comerciale ale agentului economic şi care nu putea fi prevăzută la data încheierii contractului.

Din cercetările efectuate a rezultat că argumentaţia din adresa din 23 octombrie 2007 aparţine învinuitei D.M. şi făptuitoarei S.M.

La data de 25 septembrie 2009 a fost audiată în cauză martora G.M.F. care a declarat că a fost angajată la D.G.A.S.P.C. Galaţi din luna aprilie 2007, iar începând cu luna octombrie 2007 şi-a desfăşurat activitatea în cadrul serviciului urmărire contracte, în acelaşi birou cu şefa serviciului, făptuitoarea S.M. (declaraţii filele nr. 232-236, vol. IV).

Martora G.M.F. a relatat că în cursul lunii octombrie 2007 se afla în birou când la făptuitoarea S.M. a venit un domn din partea SC S.G. SRL Galaţi, care a prezentat nişte documente prin care a solicitat majorarea tarifului la contractul de servicii pază.

Martora G.M.F. a precizat că în aceeaşi zi sau la câteva zile, făptuitoarea S.M. i-a înmânat o coală format A4, care conţinea un text olograf şi i-a cerut să-l tehnoredacteze pe calculator, ocazie cu care a constatat că era vorba despre adresa către serviciul buget contabilitate prin care se justifica majorarea tarifului solicitat de SC S.G. SRL Galaţi.

Martora G.M.F. a declarat că textul olograf din acea coală format A4 aparţinea făptuitoarei S.M.

La data de 25 septembrie 2009, cu ocazia audierii, martorei G.M.F. i-a fost prezentată adresa din 23 octombrie 2007 şi-a recunoscut-o ca fiind documentul tehnoredactat după textul scris de făptuitoarea S.M. pe coala format „A4".

Martora G.M.F. a susţinut că făptuitoarea S.M. i-a impus să-şi menţioneze numele pe acest document la rubrica întocmit şi să semneze.

Martora G.M.F. a declarat că iniţial a refuzat să facă acest lucru, deoarece nu înţelegea sensul celor menţionate în adresă, nu i-a explicat nimeni despre ce este vorba şi nu cunoştea nimic în legătură cu contractele ce se aflau în derulare la nivelul instituţiei.

Martora G.M.F. a precizat că a fost ameninţată de făptuitoarea S.M. că va fi raportată învinuitei D.M. pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, şi fiind o fire emotivă n-a avut de ales şi a menţionat că a întocmit adresa şi a semnat-o.

Aceasta a mai menţionat că acest document a rămas la făptuitoarea S.M. şi nu ştie ce a făcut cu el.

În final, martora G.M.F. declară că nu a cunoscut articolele din actele normative şi din contract ce au fost invocate în adresă, nu a văzut nici un document care să fundamenteze calculele inserate şi nu avea cum să ştie dacă datele din acest document erau sau nu reale.

Faţă de martora G.M.F. s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 248 C. pen., deoarece a fost în eroare cu privire realitatea conţinutului adresei pe care a scris-o din dispoziţia făptuitoarei S.M.

În mod abuziv, inculpata D.M. a încălcat clauza de la pct. 17.2. din contract, dar şi dispoziţiile art. 97 din H.G. nr. 925/2006 şi a dispus prin încheierea actului adiţional din 31 octombrie 2007 majorarea tarifului peste indicele de inflaţie, începând cu data de 01 noiembrie 2007 de la 4,799 lei cu T.V.A. la 7,14 lei cu T.V.A. inclusă (filele nr. 104, vol. VI).

În urma acestui abuz, în perioada noiembrie - decembrie 2007 D.G.A.S.P.C. Galaţi a plătit în plus către SC S.G. SRL Galaţi, suma de 38.411,48 lei.

Acest aspect se regăseşte şi în raportul de constatare tehnico ştiinţifică de natură financiar contabilă întocmit în cauză (filele nr. 292-349, vol. I).

Prin actul adiţional din 03 ianuarie 2008 a fost prelungită durata contractului până la finalizarea noii proceduri de achiziţie.

La data de 16 ianuarie 2008 sub numărul 4590/16 ianuarie 2008 a fost înregistrată la D.G.A.S.P.C. Galaţi cererea SC S.G. SRL Galaţi, din 15 ianuarie 2008, semnată de inculpatul S.A., prin care s-a solicitat majorarea tarifului de la 6,00 fără T.V.A. la 9,00 lei fără T.V.A. lei/oră, începând cu data de 01 ianuarie 2008, motivat de faptul că societatea ar fi majorat salariile angajaţilor la 600 lei conform H.G. nr. 1507 din 12 decembrie 2007 şi art. 40 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 (filele nr. 169-170, vol. VI).

S-a făcut precizarea că această majorare de tarif a fost solicitată tot la contractul de prestări servicii din 04 iunie 2007.

La cerere a fost ataşat statul de plată individual, aferent lunii ianuarie 2008 pentru agentul de pază C.A., din care a rezultat că are un salariu tarifar de 600 lei, ca document justificativ privind majorarea de tarif (filele nr. 171-172, vol. VI).

Prevederile invocate în cererea mai sus menţionată nu prevedeau o asemenea majorare de salarii, aşa cum motivează inculpatul S.A..

Astfel, dispoziţiile art. 1 din H.G. nr. 1507 din 12 decembrie 2007, pentru stabilirea salariului minim brut pe ţară garantat în plată, prevăd că "începând cu 1 ianuarie 2008, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 500 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2008, reprezentând 2,941 lei/oră ".

De asemenea, art. 40 pct. 4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, prevede că "salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore, în medie, este de 440 lei, adică 2,59 lei/oră, începând cu 1 ianuarie 2007".

Aspectele mai sus menţionate erau sesizabile la o primă citire, fiind suficiente pentru ca inculpata D.M. să respingă cererea de majorare a tarifului contractual.

Totodată, din documentaţia înaintată de I.T.M. Galaţi cu adresa din 23 septembrie 2009 şi adresa din 09 februarie 2010 a rezultat că SC S.G. SRL Galaţi nu a majorat salariile angajaţilor la 600 lei (filele nr. 106-130, vol. XIII).

În acest sens, din adresa din 23 septembrie 2009 emisă de I.T.M. Galaţi a rezultat că SC S.G. SRL Galaţi a majorat salariile de încadrare de la 440 lei la 528 lei începând cu data de 01 februarie 2007.

Nu exista însă nici o comunicare cu privire la o eventuală majorare de la salariul de încadrare de 528 lei la 600 lei, începând cu data de 01 ianuarie 2008, aşa cum se precizează în cererea de majorare a tarifului contractual.

Prin adresa din 09 februarie 2010 I.T.M. Galaţi a comunicat copiii de pe statele de salarii aferente lunilor decembrie 2007, ianuarie şi februarie 2008 depuse de SC S.G. SRL Galaţi (filele nr. 1-22, vol. VI).

Verificând statele de plată aferente celor trei luni s-a constatat că agenţii de pază, inclusiv A.C., aveau salariul de încadrare de 528 lei.

În concluzie, cererea de majorare cât şi statul de plată individual, aferent lunii ianuarie 2008 pentru agentul de pază C.A., conţineau date nereale, prin care inculpatul S.A. a justificat majorarea tarifului contractual.

S-a remarcat faptul că inculpata D.M. a aprobat cererea depusă de inculpatul S.A. în aceeaşi zi, semnând actul adiţional din 16 ianuarie 2008.

La data de 24 septembrie 2009, martora J.V. a fost audiată în cauză şi a declarat că la începutul lunii ianuarie 2008, SC S.G. SRL Galaţi a depus o cerere prin care a solicitat majorarea tarifului contractual, motivat de faptul că ar fi majorat salariile angajaţilor (declaraţiin filele nr. 189-195, vol. IV).

Martora J.V. a precizat că a făcut discuţii în legătură cu soluţionarea acestei cereri cu martora F.I. - şefa serviciului buget contabilitate şi cu inculpata D.M. şi s-a luat decizia de a se încheia actul adiţional din 16 ianuarie 2008, pe care l-a semnat şi ea în calitate de şef al biroului investiţii.

Surprinzător este şi faptul că cererea purta rezoluţia de repartizare spre soluţionare către serviciul investiţii a directorului general adjunct, martorul M.E., din data de 18 ianuarie 2008, dată la care era încheiat deja actul adiţional menţionat mai sus.

La data de 10 noiembrie 2009 a fost audiat martorul M.E. care a declarat că cererea prin care SC S.G. SRL Galaţi a solicitat majorarea tarifului contractual în cursul lunii ianuarie 2008 a primit-o la mapă şi a direcţionat-o la serviciul investiţii spre soluţionare (declaraţii filele nr. 149-153, vol. IV).

Martorul M.E. a mai declarat că are cunoştinţă că pentru soluţionarea acestei cereri, făptuitoarea S.M. a întocmit o adresă către serviciul buget contabilitate prin care solicita majorarea de tarif.

Este de observat faptul că dacă inculpata D.M. nu ar fi fost interesată să satisfacă interesele materiale ale SC S.G. SRL nu ar fi semnat actul adiţional în aceeaşi zi în care a fost depusă cererea.

„Per a contrario", cererea ar fi trebuit soluţionată, în orice caz, după data de 18 ianuarie 2008, deoarece abia la acea dată cererea a fost repartizată spre soluţionare prin rezoluţia martorului M.E.

Din cercetări s-a stabilit că această adresă a fost întocmită pentru a se justifica majorarea cerută de SC S.G. SRL la data de 17 octombrie 2007, martorul M.E. necunoscând că solicitarea primită de el la mapă în cursul lunii ianuarie 2008 privea a doua majorare de tarif contractual.

Rapiditatea cu care a fost aprobată cererea şi a fost încheiat actul adiţional a demonstrat cu prisosinţă înţelegerea dintre inculpata D.M. şi inculpatul S.A. de a prejudicia bugetul D.G.A.S.P.C. Galaţi şi de a obţine avantaje materiale pentru SC S.G. SRL Galaţi.

Din cercetări a reieşit că actul adiţional din 16 ianuarie 2008 nu a fost supus controlului financiar preventiv, acesta nepurtând viza "C.F.F. şi nici semnătura persoanei împuternicite cu exercitarea controlului financiar preventiv.

Astfel, inculpata D.M. a încălcat dispoziţiile Ordinelor M.F.P. nr. 522/2003 şi nr. 1792/2003, care prevăd în mod obligatoriu viza "C.F.P." în cazul angajării unei cheltuieli din fondurile publice.

Prin încheierea actului adiţional din 16 ianuarie 2008 prin încălcarea de către inculpata D.M. a aceleiaşi clauze de la pct. 17.2. din contract s-a majorat preţul peste indicele de inflaţie, începând cu data de 16 ianuarie 2008 la 10,71 lei/oră/agent pază (filele nr. 102, vol. VI).

în urma acestui abuz, în perioada ianuarie - martie 2008 D.G.A.S.P.C. Galaţi a plătit în plus către SC S.G. SRL Galaţi, suma de 124.454,77 lei.

În concluzie, prin majorarea abuzivă, prin cele două acte adiţionale, a preţului contractului peste indicele de inflaţie, bugetul D.G.A.S.P.C. Galaţi a fost prejudiciat cu suma totală de 162.866,25 lei, suma respectivă constituind un avantaj patrimonial creat de inculpata D.M. pentru SC S.G. SRL Galaţi.

Aceste aspecte s-au regăsit şi în raportul de constatare tehnico ştiinţifică de natură financiar contabilă întocmit în cauză (filele nr. 292-349, vol. I).

La data de 18 decembrie 2009 a fost audiat în cauză inculpatul S.A., în prezenţa apărătorului ales A.D.R., avocat în cadrul Baroului Galaţi (declaraţii învinuitfilele nr. 230-238, vol. II).

Cu această ocazie inculpatul S.A. a declarat că la scurt timp după ce a fost numit în funcţia de administrator al SC S.G. SRL Galaţi, a semnat contractul de prestări servicii din 04 iunie 2004 la sediul D.G.A.S.P.C. Galaţi, procedura de achiziţie publică fiind începută înainte de venirea sa în firmă.

Inculpatul S.A. a declarat în continuare că după circa 2 luni, salariaţii i-au cerut o majorare de salariu pentru a se încadra în limita salariului minim pe economie de la cel moment, salariaţii având atunci salariul de aproximativ 4 milioane lei vechi.

Inculpatul S.A. a susţinut că a analizat situaţia financiară a firmei şi a ajuns la concluzia că nu se putea suporta o majorare de salarii, însă le-a promis salariaţilor că va încerca să înainteze adrese la instituţiile cu care firma avea relaţii contractuale pentru a solicita majorarea tarifului contractual.

Inculpatul S.A. a precizat că la acel moment SC S.G. SRL Galaţi presta servicii de pază la D.G.A.S.P.C. Galaţi, la D.P.P. şi la SC T. SRL Bucureşti - punct de lucru Galaţi.

Inculpatul S.A. a menţionat că personal a conceput câte o adresă către cei trei beneficiari de servicii, arătând motivele pentru care solicita majorarea tarifului contractual.

Inculpatul S.A. a declarat că personal a mers la D.G.A.S.P.C. Galaţi şi a depus la registratură adresa care a fost înregistrată la 17 octombrie 2007, la care a anexat statul de plată individual pentru salariatul A.C.

După un timp inculpatul a fost invitat telefonic la sediul D.G.A.S.P.C. Galaţi, unde a precizat, că i s-a dat să semneze actul adiţional din 04 iunie 2004 prin care s-a majorat tariful contractual.

în legătură cu adresa depusă la D.P.P., inculpatul S.A. a declarat că nu s-a acceptat majorarea tarifului contractual, dar firma a continuat să presteze serviciile la tariful stabilit prin contract până ce instituţia respectivă a solicitat rezilierea contractului.

Inculpatul S.A. a precizat că pe la mijlocul lunii ianuarie 2008 a făcut o altă analiză financiară a firmei şi a ajuns la concluzia că trebuia să-i solicite D.G.A.S.P.C. Galaţi o nouă majorare de tarif contractual, sens în care a conceput personal o adresă şi după ce a ataşat şi statul de plată individual pentru salariatul A.C. a depus aceste documente la registratura instituţiei respective.

Ca şi în primul caz, inculpatul S.A. a declarat că a fost invitat la sediul D.G.A.S.P.C. Galaţi unde a semnat actul adiţional din 16 ianuarie 2008 şi în consecinţă a majorat salariile angajaţilor.

Inculpatul S.A. a cunoscut că în contractul din 04 iunie 2007 existau două clauze, respectiv una care prevedea posibilitatea ajustării tarifului în limita indicelui de inflaţie comunicat de I.N.S. şi una care prevedea ajustarea tarifului în cazul în care interesele financiare ale firmei erau lezate.

Inculpatul S.A. a precizat în finalul declaraţiei că o cunoştea pe inculpata D.M., deoarece a fost la aceasta pentru a-şi manifesta nemulţumirea în legătură cu întârzierea plăţii facturilor, însă a subliniat că nu a discutat cu aceasta despre majorările tarifului contractual.

S-a putut concluziona că numai D.G.A.S.P.C. Galaţi a majorat tariful contractual aşa cum. a solicitat inculpatul, în timp ce D.P.P. a respins categoric solicitarea de majorare a tarifului.

Prin adresa din 12 noiembrie 2009, S.P.J.A.D.P.P. Galaţi, denumită iniţial D.J.P.P. Galaţi, a comunicat că a încheiat cu SC S.G. SRL Galaţi contractele de prestări servicii din 28 decembrie 2005, din 20 aprilie 2007, actul adiţional nr. 1 la contractul din 20 aprilie 2007 (cu ocazia schimbării denumirii instituţiei) şi contractul din 18 ianuarie 2008 (filele nr. 49, vol. VI).

În această adresă s-a menţionat că tarifele stabilite în contracte au fost ferme pe toată perioada derulării, neexistând acte adiţionale de modificare şi majorare a acestora.

Din adresa din 08 ianuarie 2010 emisă în completare de S.P.J.A.D.P.P. Galaţi, a rezultat că SC S.G. SRL Galaţi a solicitat verbal majorarea tarifelor la contractul din 28 decembrie 2005, motivată de creşterile salariale şi faptul că unitatea a devenit plătitoare de T.V.A., majorare care nu a fost luată în considerare de unitatea noastră, respectându-se tariful stabilit în contract pe toată perioada derulării acestuia (filele nr. 60, vol. VI).

De asemenea, din adresă a reieşit că prin adresa din 21 septembrie 2007 SC S.G. SRL Galaţi a solicitat majorarea tarifelor la contractul din 04 aprilie 2007, solicitarea fiind motivată de creşterile salarial aferente anului 2007. Şi această majorare a fost respinsă de instituţia respectivă, preţul fiind ferm conform prevederilor contractuale.

Totodată, în adresa din 08 ianuarie 2010 s-a subliniat că „preţurile stabilite în contract au fost ferme pentru toată perioada derulării contractelor, iar o majorare de tarife nici nu ar fi intrat în discuţie"

Din cercetări a rezultat că este vorba de două instituţii publice, ambele aflate în subordinea Consiliului Judeţului Galaţi, aşadar cu aceeaşi sursă a alocării fondurilor - bugetul Consiliului Judeţului Galaţi - dar cu o atitudine vizavi de cheltuirea banului public total diferită.

Este evident că S.P.J.A.D.P.P. Galaţi a respectat prevederile contractuale şi legale şi a aplicat în mod corect principiile „eficienţei utilizării fondurilor publice" şi „fermităţii preţului contractului de achiziţie publică", ce se regăsesc în legislaţia privind achiziţiile publice (a se vedea art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006 şi art. 97 din H.G. nr. 925/2006).

În schimb inculpata D.M. a încălcat cu rea credinţă aceste principii, din cercetările efectuate desprinzându-se concluzia că a acceptat în mod aprioric majorarea tarifului contractual solicitat de inculpatul S.A..

Este de neconceput faptul că inculpata D.M., în calitate de director general şi ordonator de credite al D.G.A.S.P.C. Galaţi nu cunoştea principiile mai sus arătate, clauzele contractuale specifice unui contract de achiziţie publică, precum şi celelalte dispoziţii din legislaţia achiziţiilor publice.

De asemenea, este de neconceput de ce datele din cele două adrese depuse de SC S.G. SRL Galaţi nu au fost analizate şi nu s-a stabilit că erau necorespunzătoare realităţii.

În schimb, este surprinzător cât de repede au fost soluţionate favorabil aceste cereri, cea de-a doua cerere fiind depusă, după cum s-a demonstrat, pe data de 16 ianuarie 2008, tot atunci fiind încheiat şi actul adiţional din 16 ianuarie 2008.

Prin încheierea şi semnarea actului adiţional din 16 ianuarie 2008, fără exercitarea controlului financiar preventiv, inculpata D.M. a încălcat şi dispoziţiile Ordinelor M.F.P. nr. 522/2003 şi nr. 1792/2003.

De asemenea, din declaraţia inculpatului S.A. a rezultat că nu a fost chemat la discuţii suplimentare pentru a justifica de ce solicită majorarea tarifului ori pentru a se discuta cu privire la soluţionarea cererilor în altă modalitate.

Din coroborarea aspectelor anterior precizate cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză s-a creat convingerea că între inculpata D.M. şi inculpatul S.A. a existat o înţelegere prealabilă cu privire la acceptarea majorării tarifului contractual, inculpata D.M. acţionând cu rea credinţă pentru prejudicierea instituţiei pe care a condus-o şi pentru obţinerea de avantaje de natură patrimonială pentru SC S.G. SRL Galaţi.

După cum a declarat şi inculpatul S.A., acesta a cunoscut clauzele din contract referitoare la ajustarea preţului în limitele indicelui de inflaţie stabilit de I.N.S. (a se vedea art. 17.2) şi la ajustarea tarifului în cazul în care interesele financiare ale firmei erau lezate (a se vedea art. 18.1).

Din cercetări s-a stabilit că inculpatul S.A. a solicitat majorarea tarifului peste limita acestui indice de inflaţie şi fără să fi făcut dovada unor circumstanţe care au lezat interesele comerciale legitime ale SC S.G. SRL Galaţi.

Aceste aspecte trebuie coroborate şi cu faptul că datele din cele două cereri de majorare a tarifului au fost nereale, aşa cum s-a arătat în prezentul rechizitoriu, şi s-a putut conchide că inculpatul S.A. a acţionat cu rea credinţă pentru a prejudicia D.G.A.S.P.C. Galaţi şi pentru a obţine avantaje de natură patrimonială pentru SC S.G. SRL Galaţi.

Prejudiciile suferite de D.G.A.S.P.C. Galaţi, prin încheierea celor două acte adiţionale cu SC S.G. SRL Galaţi, au fost stabilite prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică de natură financiar contabilă întocmit în cauză (raport de constatare tehnico-ştiinţifică de natură financiar contabilă.

De asemenea, trebuie precizat faptul că în cursul anului 2008, Curtea de Conturi României - Camera de Conturi judeţului Galaţi a efectuat un control tematic la D.G.A.S.P.C. Galaţi, inclusiv cu privire la modul de aplicare a legislaţiei privind achiziţiile publice.

Din verificarea efectuată prin sondaj, s-a descoperit faptul că D.G.A.S.P.C. Galaţi a achitat în mod necuvenit suma totală de 162.866,25 lei către SC S.G. SRL Galaţi, urmare încheierii actelor adiţionale din 31 octombrie 2007 şi din 16 ianuarie 2008, prin care tariful stabilit prin contractul de prestări servicii pază din 04 iunie 2007 a fost majorat cu încălcarea prevederilor contractuale şi legale, peste indicele de inflaţie stabilit de I.N.S..

În perioada noiembrie - decembrie 2007, s-a plătit în plus suma de 38.411,48 lei, urmare actului adiţional din 31 octombrie 2007.

În perioada ianuarie - martie 2008, s-a plătit în plus suma de 124.454,77 lei, urmare actului adiţional din 16 ianuarie 2008.

Aceste constatări au făcut obiectul raportului de control din 18 iulie 2008 al Camerei de Conturi Galaţi (raport de controlfilele nr. 249-269, vol. VI).

Astfel, în cuprinsul acestui raport s-au consemnat următoarele:

„În luna octombrie 2007, entitatea (D.G.A.S.P.C. Galaţi) a încheiat actul adiţional din 31 octombrie 2007, prin care contrar prevederilor legale şi contractuale a majorat preţul unitar pe oră/agent pază din oferta de 4,033 lei/fără T.V.A., la 6,00 lei/oră/agent pază de la data de 1 noiembrie 2007. Preţul unitar pe oră/ agent pază a fost majorat cu 50%, deşi potrivit prevederilor art. 17.2 din contractul de prestări servicii din 04 iunie 2007, preţul contractului poate fi ajustat de comun acord, dar fără a depăşi indicele de inflaţie stabilit de I.N.S.

Şi în anul 2008, entitatea a încheiat actul adiţional din 16 ianuarie 2008, prin care contrar prevederilor art. 17.2 din contractul de prestări servicii dijn 04 iunie 2007 a majorat preţul unitar pe oră/agent pază de la 6 lei la 9.

Cu adresa din 01 octombrie 2007, înregistrată la entitate la 17 octombrie 2007, SC S.G. SRL solicită negocierea tarifului aferent prestărilor de servicii pază, datorită majorării salariului de la 440 la 528 lei conform art. 40 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional din 29 decembrie 2006.

Şeful serviciului urmărire contracte (' este vorba de făptuitoarea S.M.) a întocmit din 23 noiembrie 2007, prin care precizează „ că această majorare nu depăşeşte 50% valoarea contractului şi este legală conform O.U.G. nr. 34/2006, art. 221 lit. c) şi art. 18 din contract solicităm resursa financiară disponibilă necesară încheierii actului adiţional „.Urmare celor menţionate mai sus în adresa din 23 noiembrie 2007 entitatea a încheiat actul adiţional din 31 octombrie 2007, prin care a fost de acord capreţul să fie majorat la 7,14 lei/oră/agent pază, din care T.V.A. 1,14 lei de la data de 1 noiembrie 2007.

Motivele invocate de entitate în adresa din 23 noiembrie 2007, nu constituie împrejurări care lezează interesele comerciale legitime ale părţilor şi care, în mod obiectiv, nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului de prestări servicii. Contractul de prestări servicii din 04 iunie 2007 a fost încheiat în luna iunie 2007, iar contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 a fost înregistrat la M.M.S.S.F. la 29 decembrie 2006. Acest contract a fost publicat în M. Of., Partea V nr. 5 din 29 ianuarie 2007, iar în fişa de date a achiziţiei publice „Servicii de pază bunuri şi persoane", data şi ora limită pentru primirea ofertelor a fost stabilită 9 mai 2007, ora 12. în această situaţie, motivele invocate pentru majorarea cu 50% a tarifului nu constituie împrejurări care lezează interesele comerciale şi care nu puteau fi prevăzute de către SC S.G. SRL, având în vedere că ofertele au avut termen de predare 9 mai 2007, iar deschiderea acestora s-a efectuat la data de 10 mai 2007, ora 12.

Cu adresa din 15 ianuarie 2008 înregistrată la entitate sub numărul 4590/16 ianuarie 2008, SC S.G. SRL solicită negocierea tarifului aferent prestărilor de servicii pază de la 6,00 lei fără T.V.A. la 9,00 lei/oră fără T.V.A., datorită majorării salariului de la 528 la 600 lei conform H.G. nr. 1506 din 12 decembrie 2007. Entitatea a încheiat şi actul adiţional înregistrat la 16 ianuarie 2008, prin care a fost de acord ca preţul să fie majorat la 9,00 lei/oră/agent pază fără T.V.A. de la data încheierii actului adiţional.

Nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare, precum şi a prevederilor articolului nr. 17.2 din contractul de prestări servicii din 04 iunie 2007 încheiat între cele două entităţi, a determinat abaterea financiară prezentată mai sus, care a condus la plata nelegală a sumei totale de 162.866,25 lei din credite repartizate la Titlul II - Bunuri şi servicii ".

Din raportul menţionat mai sus a rezultat faptul că pe timpul controlului, D.G.A.S.P.C. Galaţi a înregistrat în contul debitori suma de 38.411,48 lei cu notele contabile nr. 6 şi 7 din 16 iulie 2008 (filele nr. 272-273, vol. VI).

De asemenea, la data de 18 iulie 2008 cu notele contabile nr. 12 şi 13 D.G.A.S.P.C. Galaţi a înregistrat în contul debitori suma de 124.454,77 lei (filele nr. 270-271, vol. VI).

La data de 16 iulie 2008 a fost încheiat procesul verbal, înregistrat la D.G.A.S.P.C. Galaţi din 16 iulie 2008, între instituţia respectivă şi SC S.G. SRL, fiind semnat de inculpata D.M. şi inculpatul S.A. (filele nr. 275, vol. VI).

Din conţinutul acestuia a rezultat că cele două părţi recunosc faptul că în urma actului adiţional din 31 octombrie 2007 s-a acceptat şi plătit în plus către SC S.G. SRL suma de 38.411,48 lei, la care s-au adăugat şi dobânzi de întârziere, calculate până la data de 18 iulie 2007 în cuantum de 1.939,25 lei.

Din conţinutul acestui proces verbal a mai rezultat că SC S.G. SRL a emis factura de storno nr. 26/16 iulie 2008 în sumă de 38.411,48 lei şi s-a obligat atât la plata acestei sume cât şi a dobânzilor recalculate până la data plăţii efective (factură fiscală, filele nr. 274, vol. VI).

Din acest lucru, trebuie remarcată atitudinea subiectivă a învinuitei D.M. şi a inculpatului S.A. de recunoaştere a faptului că prin actul adiţional încheiat au fost încălcate prevederile legale şi contractuale.

Din adresa din 12 martie 2010, emisă de D.G.A.S.P.C. Galaţi a rezultat că SC S.G. SRL nu a achitat această factură şi ca atare suma figurează în evidenţele contabile ale instituţiei la poziţia „Debitori - SC S.G. SRL" (filele nr. 61, vol. VI).

Din adresa mai sus menţionată a mai rezultat că în prezent instituţia se află în litigiu cu debitorul SC S.G. SRL.

Din verificări a rezultat că pe rolul Tribunalului Galaţi se află înregistrat Dosarul nr. 7024/121/2008, cu privire la acţiunea în pretenţii formulată de reclamanta D.G.A.S.P.C. Galaţi în contradictoriu cu SC S.G. SRL, acţiunea având ca temei răspunderea civilă contractuală (filele nr. 282-285, vol. VI).

Din cercetări a rezultat că actele adiţionale încheiate de D.G.A.S.P.C. Galaţi cu SC C. SRL şi SC S.G. SRL pentru majorarea tarifului contractual sunt semnate şi de martora F.I., în calitate de şef serviciu buget contabilitate.

Din declaraţia martorei F.I. dată în cauză la data de 12 octombrie 2009 a rezultat că în calitatea sa de şef serviciu buget contabilitate semna contractele de achiziţii publice pentru a atesta că există rezerva bugetară pentru capitolul respectiv de cheltuieli (declaraţii filele nr. 70-79, vol. IV).

La dosarul cauzei a existat ataşată fişa postului martorei F.I., din 14 decembrie 2006, iar din conţinutul acesteia nu a rezultat că aceasta ar avea vreo atribuţie legată de angajarea şi ordonanţarea cheltuielilor materiale.

Din fişa postului a rezultat că martora F.I. are atribuţii în sensul acordării vizei de control preventiv pentru ordonanţările de plată ale salariilor, altor drepturi salariale acordate personalului, precum şi ale obligaţiilor fiscale aferente acestora, ale deplasărilor în ţară şi în străinătate, inclusiv pe devizul estimativ de cheltuieli, verifică existenţa notei de fundamentare a deplasării, a invitaţiilor şi comunicărilor scrise de către partenerul extern, existenţa creditelor bugetare.

În aceeaşi declaraţie din 12 octombrie 2009 martora F.I. a precizat că nu a fost consultată de nimeni cu privire la majorarea tarifelor la contractele încheiate de instituţie cu SC C. SRL şi SC S.G. SRL.

De asemenea, din cercetările efectuate a rezultat că inculpata D.M. nu a dat spre verificare la serviciul buget contabilitate nici una din cererile de majorare depuse de SC C. SRL şi SC S.G. SRL, astfel că martora F.I. nu a avut posibilitatea să cunoască conţinutul necorespunzător realităţii din aceste cereri de majorare.

Având în vedere această situaţie, faţă de martora F.I. s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 248 C. pen. şi 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât lipseşte cerinţa esenţială a laturii obiective de a fi îndeplinit un act care să intre în sfera atribuţiilor sale de serviciu.

De asemenea, toate cele patru acte adiţionale au fost semnate şi de martorul B.F.C.F., în calitate de consilier juridic.

Din declaraţia martorului B.F.C.F. dată în cauză la data de 24 septembrie 2009 a rezultat că a semnat actul adiţional din 28 martie 2007, încheiat între D.G.A.S.P.C. Galaţi şi SC C. SRL după ce i-a fost adus la mapă şi a reţinut că în acel moment era deja semnat de inculpata D.M., făptuitoarea S.M. şi martora F.I.

Martorul B.F.C.F. a relatat că ulterior i s-a cerut un punct de vedere scris cu privire la solicitarea SC S.G. SRL de majorare a tarifului contractual, motivat de faptul că în baza unei hotărâri de guvern se impunea majorarea salariului minim.

Martorul B.F.C.F. a declarat că nu a nici un document din partea serviciului achiziţii sau financiar contabilitate şi în această situaţie a verificat actul normativ invocat şi a constatat că era obligatorie o majorare a salariului minim, iar în acest sens a elaborat în scris un punct de vedere juridic.

Astfel, a fost identificat la dosarul de achiziţie un document intitulat „Punct de vedere" care era semnat de martorul B.F.C.F. (filele nr. 107, vol. VI).

Acest document nu era înregistrat şi datat şi nici aprobat de conducerea instituţiei, fapt pentru care se poate considera că nu a putut produce vreo consecinţă juridică.

Mai mult în punctul de vedere s-a precizat că majorarea tarifului contractual se poate face conform clauzei 20.1 din contractul din 04 iunie 2007.

Verificând această clauză s-a constatat că se referă la cesiunea obligaţiilor contractuale, astfel că nu poate fi considerat un aviz de legalitate pentru o majorare de tarif contractual.

Martorul B.F.C.F. a mai declarat că nu cunoştea salariile angajaţilor SC S.G. SRL, iar în această situaţie opinia sa a fost strict juridică, în legătură cu oportunitatea majorării tarifului contractual având responsabilităţi serviciul achiziţii, serviciul financiar contabilitate şi conducerea instituţiei.

În acest context, martorul B.F.C.F. a semnat actul adiţional din 16 ianuarie 2008.

Martorul B.F.C.F. nu a putut preciza amănunte în legătură cu semnarea actelor adiţionale din 31 octombrie 2007 şi din 03 ianuarie 2008. în legătură cu actul adiţional din 03 ianuarie 2008, încheiat cu SC C. SRL a declarat că este posibil să-1 fi semnat la începutul anului o dată cu actele adiţionale care priveau prelungirea valabilităţii contractelor (declaraţii martor,filele nr. 62-69, vol. IV).

Din fişa postului semnată la data de 01 februarie 2007 de către martorul B.F.C.F. a rezultat că acesta avea atribuţii de serviciu în legătură cu semnarea actelor cu caracter juridic în domeniul achiziţiilor publice (fişa postului, filele nr. 444-445, vol. I).

Însă acest lucru presupune a fi în cunoştinţă de cauză nu numai cu privire la consecinţele juridice ale actului respectiv ci şi cu privire la factorii premergători încheierii acelui act.

Din cercetări a rezultat că martorului B.F.C.F. nu i s-au pus la dispoziţie cererile formulate de SC C. SRL şi SC S.G. SRL pentru a putea cunoaşte motivele obiective care ar fi condus la o eventuală majorare a tarifului contractual.

Mai mult cererile cuprindeau calculaţii de ordin financiar contabil pe care un consilier juridic nu avea nici competenţa nici atribuţia de serviciu de a le verifica.

Faptul că martorul B.F.C.F. s-a pronunţat numai din punct de vedere juridic, rezultă şi din declaraţia martorei J.V., şef birou investiţii.

Aceasta a declarat că în ceea ce priveşte actul adiţional din 03 ianuarie 2008 s-a consultat cu juristul B.F.C.F. care i-a confirmat prevederile actului normativ referitor la creşterea salariului minim pe economie (declaraţiifilele nr. 189-195, vol. IV).

Faţă de această situaţie s-a putut concluziona că martorul B.F.C.F. a fost în eroare cu privire la motivele care au stat la baza încheierii actelor adiţionale cu SC C. SRL şi SC S.G. SRL, fapt pentru care faţă de acesta s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 248 C. pen. şi 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Actul adiţional din 03 ianuarie 2008 încheiat cu SC C. SRL şi din 31 octombrie 2007 încheiat cu SC S.G. SRL erau semnate de martora G.I. pentru exercitarea controlului financiar preventiv.

Fiind audiată la data de 14 octombrie 2009, martora G.I. a declarat că nu-şi aminteşte în ce împrejurări a semnat cele două acte adiţionale, însă le-a semnat după ce a verificat şi a constatat că există disponibil la capitolul şi articolul din buget intitulat „Alte bunuri şi servicii" (declaraţiifilele nr. 178-185, vol. IV).

Din fişa postului din 16 noiembrie 2006 semnată de martora G.I. a rezultat că aceasta nu avea atribuţii în legătură cu angajarea cheltuielilor.

Faţă de această situaţie s-a impus concluzia că martora G.I. nu avea atribuţia de serviciu de a verifica realitatea datelor din cererile depuse de SC C. SRL şi SC S.G. SRL, sens în care faţă de aceasta urmează a se dispune neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 248 C. pen. şi 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Din actele înaintate de D.G.A.S.P.C. Galaţi a rezultat că actul adiţional din 03 ianuarie 2008 încheiat cu SC C. SRL şi actul adiţional din 16 ianuarie 2008 încheiat cu SC S.G. SRL au fost semnate şi de martora J.V., în calitate de şef Birou Investiţii.

Fiind audiată la data de 24 septembrie 2009, martora J.V. a declarat că cele două firme au prezentat cereri de majorare a tarifului contractual, motivând creşteri ale cheltuielilor cu personalul.

Astfel, martora J.V. a relatat că a discutat despre cererea formulată de SC C. SRL cu inculpata D.M., iar aceasta a fost de acord să majoreze preţul printr-un act adiţional şi în aceste condiţii a semnat şi ea actul adiţional (declaraţii filele nr. 189-195, vol. IV).

În legătură cu cererea formulată de SC S.G. SRL, martora J.V. a declarat că a făcut discuţii cu martora F.I. şi cu inculpata D.M. şi s-a luat decizia încheierii actului adiţional, pe care l-a semnat şi ea.

Dintre cele trei persoane numai inculpata D.M. avea în calitate de ordonator de credite competenţa angajării cheltuielilor bugetare.

Din fişa postului din 21 ianuarie 2008 semnată de martora J.V. (prima fişă semnată după numirea în funcţia de şef birou investiţii) cât şi din Regulamentul de organizare şi funcţionare a D.G.A.S.P.C. Galaţi nu a rezultat că martora J.V. are atribuţii privind angajarea cheltuielilor (fişa postului,filele nr. 144-146, vol. VUl'şi regulament, filele nr. 359-386, vol. I).

Astfel, faţă de aceasta s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 248 C. pen. şi 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece lipseşte cerinţa laturii obiective de a fi îndeplinit un act care să intre în sfera atribuţiilor sale de serviciu.

în cursul anului 2007, în scopul prejudicierii D.G.A.S.P.C. Galaţi şi obţinerii de avantaje patrimoniale inculpata D.M. a dispus achiziţionarea de către instituţie a unor servicii şi bunuri de la agenţii economici prin intermediul SC C. SRL Galaţi, interpunerea acesteia concretizări du-se prin practicarea unor adaosuri comerciale foarte mari.

În perioada decembrie 2005 - septembrie 2007 A.N.P.D.C. a implementat proiectul „Campania de educaţie privind drepturile copilului", finanţat prin programul Phare.

Proiectul a fost implementat în cadrul unui contract semnat între M.F.P. - O.P.C. Phare, A.N.P.D.C. şi firma L.D.K.C. Grecia.

Activităţile destinate profesioniştilor de la nivel local au fost organizate de direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, sens în care L.D.K.C. Grecia a încheiat cu fiecare câte un contract pentru organizarea unui seminar de o zi pentru factorii de decizie din judeţ cu responsabilităţi în domeniul protecţiei copilului şi pentru organizarea a 4 sesiuni de formare cu durata de 3 zile pentru grupele profesionale care intră în contact cu copiii în activitatea curentă.

La data de 27 decembrie 2006 a fost încheiat contractul, între L.D.K.C. Grecia, în calitate de autoritate contractantă şi D.G.A.S.P.C. Galaţi, în calitate de beneficiar (filele nr. 145-153, vol. XI).

Art. 1.1 din contract prevede că obiectul acestuia constă în organizarea unui seminar de o zi adresat factorilor de decizie locali şi a patru cursuri locale de formare a câte trei zile fiecare, în judeţul Galaţi.

De asemenea, art. 1.2 prevede că beneficiarul va asigura organizarea cursurilor şi a seminarului în termenii şi condiţiile din acest contract, alcătuit din aceste condiţii speciale ("Condiţii Speciale") şi anexele acestora, pe care beneficiarul declară aici că le cunoaşte şi le acceptă.

În conformitate cu prevederile art. 3.2 din contract autoritatea contractantă se obligă să plătească maximum 9.000 euro, echivalentul a 100% din valoarea totală estimată a costurilor eligibile, specificată în paragraful 1, suma finală urmând a fi stabilită după aprobarea raportului financiar final.

Dispoziţiile art. 4.2 din acelaşi contract au prevăzut că plata iniţială a fost în cuantum de 7.200 euro şi a fost plătită ca urmare a semnării contractului de ambele părţi şi a depunerii unei cereri de plată.

La pct. 5 - buget - din Anexa I a contractului se prevede că bugetul total prevăzut este de maximum 9.000 euro. Acesta trebuie să acopere toate cheltuielile necesare în condiţiile acestor termeni de referinţă : rezervarea sălilor, plata cazării şi/sau a transportului, pauzele de cafea şi prânz, consumabile.

În cuprinsul punctului 6 - cerinţe de raportare - din Anexa I, se specifică că în afară de rapoartele tehnice, după încheierea tuturor activităţilor un raport financiar va trebui să fie întocmit şi depus spre aprobare. Plata finală se va face după aprobarea acestui raport financiar final.

Din cercetările efectuate a rezultat că suma de 7.200 euro a fost primită de D.G.A.S.P.C. Galaţi la data de 02 februarie 2007, fiind virată în contul, deschis la SC R.B. SA - Sucursala Galaţi.

În conformitate cu prevederile acestui contract - Anexa I, intitulată "Descrierea activităţii", pct. 2 lit. a), ultima teză, directorul general al D.G.A.S.P.C. Galaţi, inculpata D.M. avea obligaţia să asigure organizarea generală şi coordonarea seminarului, în scopul situării instituţiei pe care o conducea, ca principal promotor al drepturilor copiilor la nivel judeţean, facilitând parteneriatul şi comunicarea între instituţii şi implicarea tuturor grupurilor profesionale care participă la seminar.

Inculpata D.M. şi-a propus să profite de întreaga finanţare ce se putea acorda potrivit contractului, pentru a favoriza interesele materiale ale SC C. SRL Galaţi, administrată în fapt de fiica sa D.L.R.

Pentru a face posibil acest lucru, în contradicţie cu prevederile din contractul încheiat cu L.D.K.C. Grecia, inculpata D.M. a încheiat cu SC C. SRL Galaţi, administrată în fapt de fiica sa, inculpata D.L.R. contractul de prestări servicii din 01 februarie 2007, prin care firma a preluat obligaţia organizării activităţilor prevăzute în contractul încheiat între D.G.A.S.P.C. Galaţi şi L.D.K.C. Grecia (filele nr. 154-155, vol. XI).

S-a observat faptul că acest contract a fost semnat din partea D.G.A.S.P.C. Galaţi numai de inculpata D.M., fiind astfel un caz atipic faţă de celelalte situaţii în care toate contractele de achiziţii publice au fost semnate alături de director general şi de şefii serviciilor achiziţii, financiar contabilitate, juridic şi de persoana responsabilă cu viza controlului financiar preventiv.

Inculpata D.M. a încălcat în mod evident dispoziţiile Ordinului nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale.

Astfel, potrivit acestor norme metodologice, angajarea oricărei cheltuieli din fonduri publice îmbracă forma angajamentului legal şi a angajamentului bugetar.

Angajamentul legal este acea fază în procesul execuţiei bugetare reprezentând orice act juridic din care rezultă sau ar putea rezulta o obligaţie pe seama fondurilor publice.

Angajamentul legal ia forma unui contract de achiziţie publică, comandă, convenţie, contract de muncă, acte de control, acord de împrumut, etc.

Angajarea şi ordonanţarea cheltuielilor se efectuează numai cu viza prealabilă de control financiar preventiv propriu, potrivit dispoziţiilor legale.

De asemenea, au fost încălcate şi dispoziţiile normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, aprobate prin ordinul M.F.P. nr. 522/2003, care prevăd exercitarea controlului financiar preventiv asupra oricărui angajament legal.

S-a putut concluziona că inculpata D.M. semnând în mod exclusiv contractul de prestări servicii din 01 februarie 2007 a încălcat cu ştiinţă dispoziţiile ordinelor mai sus menţionate.

Din cercetări a rezultat că acest contract a fost încheiat doar pentru a da o aparenţă de legalitate facturilor ce urmau a fi emise de SC C. SRL către instituţia pe care a condus-o, însă inculpata D.M. era convinsă de clandestinitatea lui.

Astfel, nu se explică de ce acest contract nu a fost în primul rând semnat de toţi ceilalţi şefi de servicii, ca în cazul celorlalte contracte încheiate de instituţie, apoi nu a fost înregistrat în registrul de contracte al unităţii sau în alt document de evidenţă şi nu a fost păstrat în original.

Din adresa din 17 februarie 2010 emisă de D.G.A.S.P.C. Galaţi a reieşit că acest contract încheiat între instituţie şi SC C. SRL din 01 februarie 2007 nu figurează înregistrat în registrul de contracte al instituţiei sau în alt document de evidenţă (filele nr. 227, vol. XI).

De asemenea, în aceeaşi adresă s-a precizat că nu a fost identificat acest contract în original, precum şi faptul că nu a mai fost identificat vreun alt contract care să fie semnat exclusiv de directorul general.

Este de menţionat faptul că inculpata D.L.R. a fost angajată a D.G.A.S.P.C. Galaţi în perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2007 pe perioadă determinată în funcţia de organizator prestări servicii în cadrul proiectului Phare.

Prin adresa din 10 septembrie 2009, D.G.A.S.P.C. Galaţi s-a comunicat faptul că inculpata D.L.R. a fost încadrată în perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2007 în funcţia de organizator prestări servicii în cadrul proiectului Phare.

Începând cu data de 01 ianuarie 2008, învinuitei D.L.R. i s-a modificat contractul individual de muncă şi a trecut pe perioadă nedeterminată pe postul de referent în cadrul compartimentului asistenţă conducere.

Inculpata D.L.R. a încheiat cu D.G.A.S.P.C. Galaţi, reprezentată de inculpata D.M., contractul individual de muncă din 01 ianuarie 2007 pentru funcţia de organizator cursuri şi prestări servicii în cadrul proiectului Phare, cu o durată a timpului de lucru de 8 ore pe zi.

În acelaşi timp inculpata D.L.R. s-a ocupat şi de administrarea SC C. SRL în baza unei împuterniciri scrise din partea administratorului de drept al firmei, martora M.A. (filele nr. 347, vol. VIII).

SC C. SRL a fost înregistrată la O.R.C. Galaţi la data de 14 noiembrie 2006 cu asociat şi administrator M.A. şi are sediul social în com. Tudor Vladimirescu, judeţul Galaţi (filele nr. 81-84, vol. VIII).

Obiectul principal de activitate al SC C. SRL a fost „alte unităţi de preparare a hranei", cod Caen 5552.

Potrivit actului său constitutiv, SC C. SRL nu avea nici în obiectul secundar de activitate organizarea de seminarii şi cursuri.

Din cercetările efectuate s-a stabilit că martora M.A. a înfiinţat SC C. SRL la dorinţa învinuitei D.M. ca fiica sa, inculpata D.L.R. să aibă unde desfăşura o activitate.

Elocvente, în acest sens, au fost declaraţiile martorei M.A., date în cauză la 27 octombrie 2009, după cum urmează :

„O cunosc pe doamna D.M. din cursul anului 1993, de când ea lucra la D.G.F.P. Galaţi şi venea în control la firma soţului meu, SC M.C. SRL Galaţi.

În anul 1995 soţul meu a decedat iar de firmă m-am ocupat eu.

Începând cu anul 1995 am rugat-o pe doamna D.M. să-mi întocmească bilanţurile contabile ale firmei SC M. SRL cât şi alte situaţii financiare care se depun la finanţe. Aceasta m-a ajutat, şi cu trecerea timpului am devenit cunoştinţe.

Nu mai locuiesc în municipiul Galaţi din anul 2003-2004 de când am cumpărat un teren în com. Tudor Vladimirescu, judeţul Galaţi, unde mi-am făcut o casă.

Am locuit în com. Tudor Vladimirescu până în anul 2008, după care m-am mutat în comuna Iveşti.

Pe la sfârşitul anului 2006 am venit în Galaţi şi am căutat-o pe D.M. pentru a-mi da un act contabil care îmi trebuia pentru a justifica o plată la finanţe. Acest document se afla în posesia ei de atunci când îmi ţinea contabilitatea.

Cu ocazia acestor discuţii D.M. mi-a spus că fiica ei R. este studentă şi că nu are loc de muncă şi că ar vrea să se angajeze la o firmă.

Pe fondul acestor discuţii i-am spus că intenţionez să înfiinţez în com. Tudor Vladimirescu o firmă pentru organizarea de nunţi, botezuri şi aniversări.

D.M. a spus că fiica ei R. ar fi interesată să lucreze într-o astfel de firmă.

Atunci am fost de acord să înfiinţez SC C. SRL şi să-i predau firma numitei D.R. pentru a se ocupa de activitate.

Am fost de acord să fac acest lucru deoarece D.M. m-a asigurat că va avea grijă de modul în care fiica ei se va ocupa de firmă.

M-am consultat şi cu fiul meu M.C. şi a fost de acord să înfiinţez firma şi să i-o predau R.

La scurt timp personal am depus documentaţia la O.R.C. pentru înfiinţarea SC C. SRL.

După ce am obţinut certificatul de înregistrare şi ştampila am întocmit o împuternicire prin care am împutemicit-o pe D.R. să semneze acte în numele şi pentru SC C. SRL în relaţiile cu clienţii şi cu autorităţile.

Această împuternicire a fost semnată de mine şi de D.R.

Un exemplar de pe această împuternicire a rămas la D.R., iar altul la mine.

I-am predat lui D.R. statutul SC C. SRL, certificatul de înregistrare şi ştampila societăţii.

Precizez că am avut o singură ştampilă pe care i-am predat-o lui D.R.

După ce i-am predat documentele numitei D.R. eu nu mai ştiu ce s-a întâmplat.

La D.G.F.P. Galaţi eu nu m-am prezentat pentru a înregistra fiscal firma.

De asemenea, nu m-am prezentat la nici o autoritate sau instituţie publică pentru a declara firma.

Eu nu am desfăşurat niciodată nici o activitate în numele SC C. SRL.

Precizez că după ce am primit certificatul de înmatriculare de la O.R.C. personal m-am întâlnit cu D.R. la B.R.D. Galaţi şi am deschis un cont pentru SC C. SRL, împuternicind-o şi pe D.R. cu drept de semnătură pentru a opera pe cont.

Cu acea ocazie, atât eu cât şi R. am lăsat specimene de semnătură la bancă.

Precizez că eu personal nu m-am deplasat niciodată la Trezoreria Municipiului Galaţi pentru a deschide cont în numele SC C. SRL.

Cu ocazia acestei audieri aflu pentru prima oară că SC C. SRL a avut cont deschis la trezorerie.

Organul de urmărire penală mi-a prezentat cu această ocazie fişa specimenelor de semnătură şi de ştampilă, ridicată de la trezorerie, aferentă contului deschis de SC C. SRL.

Precizez că scrisul şi semnătura din aceste documente nu îmi aparţin.

De asemenea, precizez că semnătura din ordinul de plată din 30 martie 2007 emis de SC C. SRL nu îmi aparţine.

În cursul lunii martie 2007 eu nu am fost în Galaţi.

Totodată, cu această ocazie, mi-a fost prezentată o împuternicire ridicată de la trezorerie, din care rezultă că eu aş fi delegat-o pe D.R. pentru ridicarea extrasului de cont.

Precizez că nu am avut cunoştinţă de această împuternicire, nu am scris-o şi nu am semnat-o eu.

Precizez că eu personal nu i-am dat lui D.R. sau mamei sale nici o copie după cartea mea de identitate şi nu îmi explic cum a ajuns o astfel de copie la trezorerie.

Niciodată nu am efectuat operaţiuni prin conturile SC C. SRL.

Nu am primit niciodată sume de la D.R. sau de la mama ei.

Eu nu am achiziţionat în numele SC C. SRL facturier, chitanţier, ordine de plată sau alte documente tipizate pentru desfăşurarea activităţii.

Nu am cunoştinţă de activităţile desfăşurate de D.R. la SC C. SRL.

Cu D.R. şi cu mama ei nu m-am mai întâlnit şi nici nu am mai vorbit de la sfârşitul anului 2006.

Atât D.M. cât şi D.R. cunoşteau din anul 2006 că eu locuiesc în com. Tudor Vladimirescu.

Potrivit înţelegerii şi obiectului de activitate, D.R. trebuia să se ocupe la SC C. SRL de organizarea de nunţi, botezuri, aniversări, protocoale şi alte petreceri.

Din câte cunosc eu, SC C. SRL nu a avut nici un punct de lucru.

Nu cunosc în ce stare se află în prezent SC C. SRL.

În anul 2008 am primit o citaţie de la Tribunalul Galaţi prin care eram invitată să depun documente contabile în contradictoriu cu O.R.C.

M-am deplasat la domiciliul lui D.R. de mai multe ori pentru a solicita acele acte contabile care ni se cereau de tribunal şi ştampila firmei.

Nu mi s-a răspuns la uşă de câteva ori şi în final a răspuns bunica R. şi i-am lăsat un bileţel acesteia cu actele care îmi trebuiau.

După mai multe tergiversări mi-a răspuns bunica R. şi am primit documentele solicitate şi ştampila.

Nu am reuşit să mă întâlnesc sau să vorbesc cu R. sau cu mama ei, dându-mi seama că eram evitată" (declaraţii filele nr. 247-255, vol. VI).

La data de 20 octombrie 2009 a fost audiat martorul M.C.E., care a declarat că a avut cunoştinţă că inculpata D.L.R. s-a ocupat de activitatea SC C. SRL în baza unei împuterniciri de la mama sa M.A., aceasta având ştampila şi ocupându-se şi de evidenţa contabilă a firmei (declaraţii filele nr. 264-272, vol. IV).

Martorul M.C.E. a confirmat faptul că SC C. SRL a fost înfiinţată în urma unei discuţii dintre mama sa şi inculpata D.M., dorinţa învinuitei fiind ca fiica sa să aibă unde desfăşura o activitate.

De asemenea, a fost audiată şi martora M.A.E. (fostă Iamandi), iar din declaraţia acesteia din data de 20 octombrie 2009 a rezultat că de activitatea SC C. SRL se ocupa inculpata D.L.R., în baza unei împuterniciri din partea martorei M.A. (declaraţii filele nr. 256-263, vol. IV).

Martora M.A.E. cunoştea că inculpata D.L.R. avea drept de semnătură în bancă pentru SC C. SRL, precum şi faptul că deţinea ştampila şi evidenţa contabilă a acestei firme.

La data de 27 octombrie 2009 a fost ridicată de la martora M.A., în original „împuternicirea'' din care a rezultat că inculpata D.L.R., având cartea de identitate a fost împuternicită să semneze acte în numele şi pentru SC C. SRL, în relaţiile cu clienţii şi cu autorităţile (filele nr. 346-347, vol. VIII).

De asemenea, în acest document se mai menţiona că inculpata D.L.R. îşi va asuma toate răspunderile în legătură cu actele semnate în numele şi pentru SC C. SRL.

„Împuternicirea" era semnată de martora M.A. şi de inculpata D.L.R.

Prin adresa din 16 octombrie 2009 emisă de B.R.D. - Sucursala Galaţi au fost înaintate în copie extrasul de cont pentru clientul SC C. SRL, fişa cu specimene de semnături, documentele aferente încasărilor şi plăţilor în acest cont, copii de pe actele de identitate ale persoanelor cu drept de dispoziţie asupra operaţiunilor din cont, precum şi o copie prin care martora M.A. a împuternicit-o pe inculpata D.L.R. să opereze pe cont (filele nr. 209-242, vol. VIII).

Astfel, din aceste documente s-a stabilit că SC C. SRL a deschis la data de 21 noiembrie 2006 la B.R.D. - Sucursala Galaţi, cont, iar persoanele cu drept de semnătură pentru operaţiunile din acest cont erau martora M.A. şi inculpata D.L.R., ambele cu prima semnătură.

Pentru ca SC C. SRL să poată intra în relaţii comerciale cu D.G.A.S.P.C. Galaţi era obligatoriu să-şi deschidă un cont la Trezoreria Municipiului Galaţi.

Acest lucru este impus de O.U. nr. 146/2002, privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului.

Astfel, art. 6 alin. (1) din actul normativ mai sus menţionat prevede că „instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare, au obligaţia să vireze sumele reprezentând bunurile achiziţionate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate în conturile operatorilor economici beneficiari, deschise la unităţile trezoreriei statului în a căror rază aceştia sunt înregistraţi fiscal.

Efectuarea de către instituţiile publice de încasări şi plăţi în alte conturi decât cele stabilite prin această ordonanţă de urgenţă, constituie contravenţie potrivit art. 14 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ.

La data de 24 februarie 2010 a fost audiată în cauză martora C.P., care îndeplineşte funcţia de şef al C.A.C.O.E. din cadrul Trezoreriei Municipiului Galaţi.

Aceasta a declarat că există un act normativ care prevede în mod obligatoriu ca operatorii economici care au de încasat sume de la instituţiile publice să deschidă conturi de disponibil la trezorerie, indicând O.U.G. nr. 146/2002 şi ordinul M.F.P. nr. 1235/2003 ( declaraţii martoră,filele nr. 390-395, vol. IV).

Din cercetări s-a stabilit că SC C. SRL a deschis la Trezoreria Municipiului Galaţi cont (filele nr. 380-384, vol. VIII).

S-a stabilit că cererea pentru deschiderea contului a fost întocmită, semnată şi ştampilată de inculpata D.L.R., însă fără acordul sau ştiinţa martorei M.A.

Astfel, la data de 19 martie 2007, inculpata D.L.R. a completat cererea de deschidere a contului şi a semnat-o indescifrabil, la rubrica client, în locul martorei M.A. prin imitarea semnăturii acesteia.

Cu aceeaşi ocazie, inculpata D.L.R. a completat formularul „fişa specimenelor de semnături", unde a fost menţionat numele martorei M.A., în calitate de administrator şi a semnat în locul acesteia prin imitarea semnăturii, atât la rubrica „conducătorul societăţii" cât şi la rubrica „specimenul de semnătură".

Pe acest formular a fost imprimată şi amprenta ştampilei aparţinând SC C. SRL.

Totodată, la data de 19 martie 2007, inculpata D.L.R. a completat o împuternicire din care rezultă că martora M.A. ar fi delegat-o pentru obţinerea contului curent de trezorerie.

În speţă este vorba despre ridicarea extrasului de cont, expresia „obţinerea contului curent", fiind rezultatul unei erori de exprimare din partea învinuitei D.L.R.

Şi acest document a fost semnat de inculpata D.L.R. prin imitarea semnăturii martorei M.A.

La data de 22 februarie 2010, s-a dispus efectuarea în cauză a unei constatări tehnico ştiinţifice criminalistice de către specialişti criminalişti din cadrul I.P.J. Galaţi - Serviciul Criminalistic.

Astfel, din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică nr. 42449/08 martie 2010, întocmit de I.P.J. Galaţi - Serviciul Criminalistic a rezultat că scrisul din cererea de deschidere a contului, din formularul fişa specimenelor de semnătură şi din împuternicire a fost executat de inculpata D.L.R. (raport de constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică,filele nr. 327-346, vol. VIII).

De asemenea, din raportul de constatare a rezultat că semnătura de pe aceste documente nu prezintă elemente de asemănare cu semnăturile executate de M.A. şi de inculpata D.L.R.

Întrucât semnăturile în litigiu nu prezentau elemente literale necesare, efectuarea unui examen comparativ în vederea identificării unui eventual autor pe baza caracteristicilor generale şi individuale ale scrisului nu este posibilă.

Însă probele administrate în cauză au indicat-o în mod evident pe inculpata D.L.R. ca fiind persoana care a imitat semnătura martorei M.A.

Totodată, s-a constatat şi faptul că la rubrica „nr. telefon" din fişa specimenelor de semnături este menţionat numărul de telefon.

Din cercetări a rezultat că acest număr de telefon a aparţinut învinuitei D.M., postul telefonic respectiv fiind instalat la domiciliul acesteia.

Astfel, din adresa din 15 martie 2010, emisă de SC U.P.C.R. SRL Bucureşti a rezultat că în perioada 08 martie 2006 - 17 august 2007, postul telefonic fix U.P.C. a fost instalat la domiciliul învinuitei D.M. din Galaţi, în baza contractului de prestări servicii din 08 martie 2006 (adresă filele nr. 208, vol. VIII).

Însă, la aceeaşi adresă avea domiciliul şi inculpata D.L.R., ceea ce întăreşte convingerea că aceasta a deschis contul SC C. SRL la trezorerie, imitând scrisul şi semnătura martorei M.A., în documentele întocmite cu acea ocazie, iar în fişa specimenelor de semnături a trecut telefonul de la domiciliul său.

S-a mai stabilit că numărul real de telefon de la sediul social al SC C. SRL a fost X (dosar filele nr. 81 verso, vol. VIII).

La data de 27 octombrie 2009 a fost audiată în cauză martora T.E.C., care a îndeplinit calitatea de formator local în campania de promovare a drepturilor copilului, fiind selectată în acest sens de A.N.P.D.C. (declaraţii filele nr. 225-231, vol. IV).

Aceasta a declarat că pentru toate cursurile au fost asigurate masa şi pauzele de cafea, când se serveau şi fursecuri.

Potrivit declaraţiei acesteia, de organizarea seminarului şi a cursurilor s-a ocupat martora S.C., iar cafeaua şi fursecurile au fost aduse atât de martora S.C. cât şi de inculpata D.L.R.

De asemenea, de organizare s-a mai ocupat, a menţionat martora T.E.C. şi martora M.A.E.(fostă Iamandi).

Martora T.E.C. a susţinut că nu a fost implicată nici o firmă în organizarea cursurilor, „obligaţia de organizare revenind în exclusivitate D.G.A.S.P.C. Galaţi potrivit contractului încheiat cu L.D.K. Mai mult directorul general al D.G.A.S.P.C. era răspunzător de organizarea, coordonarea şi calitatea serviciilor asigurate cu ocazia campaniei".

Martora T.E.C. a mai precizat că nu a auzit până la data audierii de SC C. SRL.

La data de 12 februarie 2007 SC C. SRL a emis către D.G.A.S.P.C. Galaţi factura în valoare de 5.077,80 lei, reprezentând „prestări servicii seminar" (filele nr. 257, vol. VIII).

Pe factură a fost menţionat cursul euro de 3,3852 lei precum şi valoarea în euro a facturii de 1.500 euro.

Factura a fost achitată cu ordinul de plată din 27 martie 2007.

Această factură avea în componenţa ei valoarea mesei de 3.385,20 lei şi valoarea rechizitelor de 1.692,60 lei.

Acest aspect a rezultat din raportul financiar final înaintat de D.G.A.S.P.C. Galaţi către L.D.K.C. Grecia (filele nr. 103 şi 106, vol. XI).

Astfel, s-a precizat că valoarea costurilor masă/protocol seminar şi sesiuni de formare din data de 12 februarie 2007 a fost de 1000 euro, la un curs de 3,3852 lei/leuro, rezultând suma de 3.385,20 lei.

Din cercetările efectuate a rezultat că SC C. SRL a achiziţionat serviciile de masă de la SC R. SRL Galaţi cu factura din 02 februarie 2007 în valoare de 1.700 lei (filele nr. 259, vol. VIII).

Serviciile au fost achiziţionate de SC C. SRL prin inculpata D.L.R.

Acest lucru rezultă din faptul că în factura emisă de Galaţi, SC R. SRL Galaţi, la rubrica „numele delegatului" este menţionat numele învinuitei D.L.R.

De asemenea, în această factură era menţionată şi cartea de identitate a învinuitei D.L.R.

Astfel, prin interpunerea nejustificată şi sub aparenţa adaosului comercial SC C. SRL a încasat de la D.G.A.S.P.C. Galaţi suma de 1.685,20 lei.

La data de 08 martie 2007 SC C. SRL a emis către D.G.A.S.P.C. Galaţi factura în valoare de 6.575,79 lei, reprezentând „prestări servicii catering curs 08 martie-10 martie 07, rest curs 04 martie-07 martie 2007" (filele nr. 265, vol. VIII).

Factura a fost achitată cu ordinul de plată din 28 martie 2007.

De asemenea, la data de 11 mai 2007 SC C. SRL a emis către D.G.A.S.P.C. Galaţi factura în valoare de 6.161,81 lei, reprezentând „prestări servicii catering curs 11 mai 07- 13 mai 07. (filele nr. 269, vol. VIII).

Din această factură s-a achitat numai suma de 5.505,80 lei cu ordinul de plată din 28 august 2007, diferenţa de 656,01 lei fiind înregistrată ca obligaţie de plată către SC C. SRL. Acest aspect rezultă din adresa din 12 ianuarie 2010 emisă de D.G.A.S.P.C. Galaţi - Serviciul financiar contabilitate.

Din cercetări a rezultat că SC C. SRL a achiziţionat cele două servicii mai sus arătate de la SC C. SRL Galaţi cu facturile din 10 martie 2007 în valoare de 1634,5 lei şi din 13 mai 2007 în valoare de 688,5 lei (filele nr. 262 şi 266, vol. VIII).

Serviciile au fost achiziţionate de SC C. SRL prin inculpata D.L.R.

Acest lucru a rezultat din faptul că în ambele facturi fiscale emise de SC C. SRL Galaţi, la rubrica „numele delegatului" este menţionat numele învinuitei D.L.R..

De asemenea, în aceste facturi era menţionată şi cartea de identitate a învinuitei D.L.R.

Totodată, inculpata D.L.R. a semnat pentru primirea facturilor fiscale din 10 martie 2007 şi din 13 mai 2007 emise de SC C. SRL Galaţi către SC C. SRL.

Prin interpunerea SC C. SRL în achiziţionarea acestor servicii şi sub aparenţa adaosului comercial, bugetul D.G.A.S.P.C. Galaţi a fost prejudiciat cu suma de 10.414,60 lei.

La data de 05 martie 2007 SC C. SRL a emis către D.G.A.S.P.C. Galaţi factura în valoare de 6.106,68 lei, reprezentând „prestări servicii curs 03 martie 07-05 martie 07" (filele nr. 255, vol. VIII).

Din cercetări a rezultat că aceste prestări servicii sunt constituite din decontare transport şi cazare, servicii ce nu au fost achitate participanţilor la seminarii.

Conform anexei I „Descrierea activităţii", care face parte integrantă din contractul încheiat la data de 27 decembrie 2006, între D.G.A.S.P.C. Galaţi, reprezentată de inculpata D.M. şi L.D.K.C. Grecia, cu privire la campania de promovare a drepturilor copilului, instituţia publică menţionată mai sus avea mai multe obligaţii, printre care şi următoarele:

„- rambursează cheltuieli de transport pentru (unii) participanţi care locuiesc în zone îndepărtate faţă de locaţia sesiunilor de formare, în baza documentelor justificative(bilete de tren/autobuz, bonuri de benzină), dacă este necesar;

- asigură şi plăteşte cazare pentru (unii) participanţi care locuiesc în zone îndepărtate faţă de locaţia sesiunilor de formare, dacă este necesar".

Prin adresa din 09 noiembrie 2009, SC L.D.K.C. E.P. SA a transmis copii de pe raportul financiar final şi de pe documentele de suport (facturi, ordine de plată, etc), aşa cum au fost înaintate de D.G.A.S.P.C. Galaţi (filele nr. 73- 136, vol. XI).

Printre documentele de suport se regăseau factura din 05 martie 2007, în valoare de 6.106,68 lei, ordinul de plată din 27 martie 2007, prin care a fost achitată factura din 05 martie 2007, precum şi referatul înregistrat la D.G.A.S.P.C. Galaţi la 21 martie 2007.

Prin referatul din 21 martie 2007 inculpata D.M. a aprobat decontarea facturii din 05 martie 2007, conform proiectului Phare „Campania de educaţie privind drepturile copilului - 01 ianuarie -C.R.P./2006".

Factura a fost achitată cu ordinul de plată din 27 martie 2007, în contul deschis de SC C. SRL la Trezoreria Municipiului Galaţi.

Potrivit raportului financiar final, contravaloarea facturii din 05 martie 2007 o reprezenta cheltuielile de transport şi cazare, achitate participanţilor la seminarii în conformitate cu clauzele contractului cu finanţare europeană.

Din cercetările efectuate a rezultat că SC C. SRL nu achitat nici unui participant la seminarii contravaloarea transportului şi cazării, suma de 6.106,68 lei fiind ridicată din cont de inculpata D.L.R..

În documentaţia suport înaintată de D.G.A.S.P.C. Galaţi o dată cu raportul financiar final se regăsea o „ listă persoane care au beneficiat de cazare şi decontare transport" (filele nr. 92, vol. XI).

Acest document cuprindea 20 de persoane care au participat la seminarii, respectiv R.V., R.G., D.L., R.G., G.I., G.E., G.M., D.C.D., O.G., I.S., G.G., V.G., M.C., A.O., L.N., R.Z., S.C., C.M., P.E. şi N.G.

În timpul cercetărilor au fost audiate toate cele 20 de persoane şi au declarat în unanimitate că nu au beneficiat de cazare şi decontarea transportului cu ocazia participării la seminariile organizate de D.G.A.S.P.C. Galaţi, cu ocazia campaniei privind promovarea drepturilor copilului, aşa cum se precizează în documentul intitulat „listă persoane care au beneficiat de cazare şi decontare transport".

La data de 12 noiembrie 2009, a fost audiată martora A.O. (fostă A.), referent în cadrul Primăriei Ghidigeni, judeţul Galaţi şi a declarat că deşi a fost trecută pe lista participanţilor la seminarul organizat în perioada 08 - 10 mai 2007, nu a mai participat la seminar şi astfel nu a beneficiat de decontarea biletelor de transport şi de cazare (filele nr. 276-278, vol. IV).

La data de 12 noiembrie 2009 a fost audiată martora L.N., referent social în cadrul Primăriei Jorăşti, judeţul Galaţi şi a declarat că a participat la seminarul organizat de D.G.A.S.P.C. Galaţi, în perioada 08 - 10 mai 2007, la Hotel „Sport", unde i s-a asigurat masa de prânz, cafea, suc şi dulciuri.

Martora a precizat că la prezentarea la curs i s-a spus că participanţilor nu li se asigură cazare ci doar decontarea biletelor de transport. în acest sens, în cele trei zile a locuit la sora sa în municipiul Galaţi, însă a depus biletele de transport la D.G.A.S.P.C. Galaţi, însă nu i s-au decontat (filele nr. 279-282, vol. IV).

Din declaraţia martorei S.C., consilier cu atribuţii de asistenţă socială în cadrul Primăriei Nămoloasa, judeţul Galaţi, dată în cauză la 12 noiembrie 2009, a rezultat că a participat la seminarul organizat de D.G.A.S.P.C. Galaţi, în perioada 08 - 10 mai 2007, la Hotel „Sport", unde i s-a asigurat masa de prânz şi dulciuri.

Martora a precizat că pe perioada seminarului a făcut naveta zilnic pe ruta Nămoloasa - Galaţi şi retur.

În ceea ce priveşte decontarea biletelor de transport, martora S.C. a reţinut că era o firmă care s-a ocupat de organizarea cursurilor, iar o salariată i-a precizat că are posibilitatea să deconteze biletele de la primărie sau de la firma respectivă. în acest sens, martora declară că a ales să-şi deconteze biletele de la Primăria Nămoloasa (filele nr. 283-286, vol. IV).

La data de 12 noiembrie 2009 a fost audiată martora M.C.C., referent social în cadrul Primăriei Ghidigeni, care a declarat că a participat la seminarul organizat de D.G.A.S.P.C. Galaţi, în perioada 08 - 10 mai 2007, la Hotel „Sport", unde i s-a asigurat masa de prânz şi a făcut naveta zilnic pe ruta Ghidigeni - Tecuci - Galaţi şi retur.

Aceasta a declarat că formatorii le-au adus la cunoştinţă că participanţii care locuiau în localităţi îndepărtate aveau dreptul la decontarea cheltuielilor de transport, iar în acest sens a lăsat biletele spre decontare numitei S.C., angajată a D.G.A.S.P.C. Galaţi, care se ocupa de problemele organizatorice ale seminarului.

Martora M.C.C. a precizat că nu i s-a spus niciodată că ar fi avut dreptul la cazare pe perioada seminarului.

Martora M.C.C. a susţinut că după terminarea seminarului s-a interesat de mai multe ori telefonic la D.G.A.S.P.C. Galaţi în legătură cu decontarea biletelor, şi de fiecare dată a vorbit cu S.C., care i-a răspuns că firma din Bucureşti care a asigurat fondurile nu trimisese banii pentru decontare.

De asemenea, martora M.C.C. a declarat că atunci când şi-a ridicat de la D.G.A.S.P.C. Galaţi diploma de participare la seminar, lucru care s-a întâmplat după câteva luni, a discutat din nou cu S.C. care i-a spus că nu veniseră banii pentru decontarea biletelor de transport.

Martora M.C.C. a menţionat că nu a mai primit banii pentru decontarea biletelor de transport (filele nr. 287-291, vol. IV).

La data de 13 noiembrie 2009 a fost audiat martorul R.V., agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Ţepu, judeţul Galaţi şi a declarat că a participat la seminarul organizat de D.G.A.S.P.C. Galaţi în perioada 11-13 mai 2007, dar nu a beneficiat de cazare şi de decontarea biletelor din fondurile cu această destinaţie (filele nr. 292-294, vol. IV).

La data de 13 noiembrie 2009 a fost audiat martorul D.C.D., inspector în cadrul Primăriei Bereşti-Meria, judeţul Galaţi, care a declarat că nu a participat la seminariile organizate de D.G.A.S.P.C. Galaţi şi în consecinţă nu avea cum să beneficieze de cazare şi de decontarea biletelor de transport (filele nr. 295-308, vol. IV).

La data de 13 noiembrie 2009, a fost audiat martora D.L., agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Bereşti-Meria, judeţul Galaţi şi a declarat că a participat la seminarul organizat de D.G.A.S.P.C. Galaţi în perioada 11-13 mai 2007, dar nu a beneficiat de cazare şi de decontarea biletelor din fondurile cu această destinaţie (filele nr. 309-311, vol. IV).

La data de 16 noiembrie 2009 a fost audiată martora P.E., asistent social în cadrul Primăriei Oancea, judeţul Galaţi. Aceasta a declarat că a participat la seminarul organizat de D.G.A.S.P.C. Galaţi, în perioada 08 - 10 mai 2007, la Hotel „Sport", dar nu a beneficiat de cazare şi de decontarea biletelor de transport (filele nr. 312-314, vol. IV).

La data de 16 noiembrie 2009 a fost audiat martorul G.I., agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Corod, judeţul Galaţi. Acesta a declarat că a participat la seminarul organizat în perioada 11-13 mai 2007 de D.G.A.S.P.C. Galaţi, dar nu a beneficiat de cazare şi de decontarea biletelor de transport (filele nr. 315-317, vol. IV).

La data de 16 noiembrie 2009 a fost audiată martora R.G.Z., asistent social în cadrul Primăriei Matca, judeţul Galaţi. Aceasta a declarat că a participat la seminarul organizat de D.G.A.S.P.C. Galaţi, în perioada 08 - 10 mai 2007, dar nu a beneficiat de cazare şi de decontarea biletelor de transport. Martora susţine că s-a interesat telefonic în legătură cu decontarea biletelor după terminarea seminarului, iar un salariat al D.G.A.S.P.C. Galaţi i-a răspuns că o vor anunţa când vor fi primiţi banii (filele nr. 318-320, vol. IV).

La data de 16 noiembrie 2009 a fost audiat martorul R.G., agent de poliţie la Postul de Poliţie Oancea, judeţul Galaţi. Acesta a declarat că a participat la seminarul organizat în perioada 11- 13 mai 2007 de D.G.A.S.P.C. Galaţi, dar nu a beneficiat de cazare şi de decontarea biletelor de transport (filele nr. 321-323, vol. IV).

La data de 16 noiembrie 2009 a fost audiată martora N.G., referent contabil în cadrul Primăriei Rădeşti, judeţul Galaţi. Aceasta a declarat că în calitate de referent contabil nu avea cum să participe la seminarul organizat de D.G.A.S.P.C. Galaţi, în perioada 08 - 10 mai 2007 şi în consecinţă nu avea cum să beneficieze de cazare şi de decontarea biletelor de transport. O posibilă explicaţie pentru faptul că numele său apare în documentul D.G.A.S.P.C. Galaţi este că până la începutul lunii aprilie 2007 a fost asistent social în cadrul Primăriei Rădeşti şi a participat la unele seminarii organizate de această instituţie în anul 2006 (filele nr. 324-334, vol. IV).

La data de 17 noiembrie 2009 a fost audiată martora V.G., inspector cu atribuţii de asistenţă socială în cadrul Primăriei Cuca, judeţul Galaţi. Aceasta a declarat că a participat la seminarul organizat de D.G.A.S.P.C. Galaţi, în perioada 08 -10 mai 2007, dar nu a beneficiat de cazare şi de decontarea biletelor de transport. Martora susţine că după terminarea seminarului, s-a interesat de mai multe ori, telefonic, în legătură cu decontarea biletelor, iar de la D.G.A.S.P.C. Galaţi i s-a răspuns că nu au venit banii pentru decontare (filele nr. 335-337, vol. IV).

La data de 17 noiembrie 2009 a fost audiată martora G.G., referent în cadrul Primăriei Corod, judeţul Galaţi. Aceasta a declarat că a participat la seminarul organizat de D.G.A.S.P.C. Galaţi, în perioada 08 - 10 mai 2007, dar nu a beneficiat de cazare şi de decontarea biletelor de transport. Martora susţine că s-a interesat de mai multe ori, în legătură cu decontarea biletelor, iar de la D.G.A.S.P.C. Galaţi i s-a răspuns că nu au venit banii pentru decontare (filele nr. 338-340, vol. IV).

La data de 17 noiembrie 2009 a fost audiată martora R.G., agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Nămoloasa, judeţul Galaţi. Aceasta a declarat că a participat la seminarul organizat în perioada 11- 13 mai 2007 de D.G.A.S.P.C. Galaţi, dar nu a beneficiat de cazare şi de decontarea biletelor de transport (filele nr. 341-343, vol. IV).

La data de 17 noiembrie 2009 a fost audiată martora C.M.J., consilier în cadrul Primăriei Negrileşti, judeţul Galaţi. Aceasta a declarat că a participat la seminarul organizat de D.G.A.S.P.C. Galaţi, în perioada 08 - 10 mai 2007, dar nu a beneficiat de cazare şi de decontarea biletelor de transport. Aceasta susţine că după mai mult timp a participat la o conferinţă pe tema drepturilor copilului şi cu această ocazie s-a întâlnit cu martora T.C., formator la seminarul din perioada 08 - 10 mai 2007 şi a întrebat-o dacă ştie ceva în legătură cu banii pentru decontarea biletelor de la acel seminar. Aceasta a îndrumat-o la serviciul contabilitate al D.G.A.S.P.C. Galaţi, unde i s-a răspuns că nu veniseră banii (filele nr. 344-346, vol. IV).

La data de 18 noiembrie 2009 a fost audiat martorul G.M., referent în cadrul Primăriei Băneasa, judeţul Galaţi. Acesta a declarat că a participat la seminarul organizat de D.G.A.S.P.C. Galaţi, în perioada 08 - 10 mai 2007, dar nu a beneficiat de cazare şi de decontarea biletelor de transport (filele nr. 347-350, vol. IV).

La data de 18 noiembrie 2009 a fost audiată martora I.S., referent în cadrul Primăriei Brăhăşeşti, judeţul Galaţi. Acesta a declarat că a participat la seminarul organizat de D.G.A.S.P.C. Galaţi, în perioada 08 - 10 mai 2007, dar nu a beneficiat de cazare şi de decontarea biletelor de transport (filele nr. 351-353, vol. IV).

La data de 18 noiembrie 2009 a fost audiat martorul G.E., preot în cadrul Parohiilor Gohor 2 şi Ireasca, judeţul Galaţi. Acesta a declarat că a participat în perioada 08-09 martie 2007, numai în două din trei zile, la un seminar organizat de D.G.A.S.P.C. Galaţi, pe tema protecţiei drepturilor copilului şi nu a beneficiat de cazare şi de decontarea transportului de la organizatorii seminarului (filele nr. 354-356, vol. IV).

De asemenea, la data de 20 noiembrie 2009 a fost audiată martora O.G., care a declarat că în perioada 08 - 10 mai 2007, în calitate de referent la Primăria Bereşti-Meria, a participat la un seminar organizat de D.G.A.S.P.C. Galaţi.

Aceasta a susţinut că a făcut naveta pe ruta Slivna - Galaţi şi retur şi a depus biletele spre decontare la D.G.A.S.P.C. Galaţi, dar nu i-au fost decontate (filele nr. 357-359, vol. IV).

Factura din 05 martie 2007 a fost achitată cu ordinul de plată din 27 martie 2007.

Inculpata D.M. a dispus în mod nejustificat achitarea sumei de 6.106,68 lei către SC C. SRL, deoarece cunoştea că la data de 27 martie 2007 cele 20 de persoane nu participaseră încă la seminarii.

La data de 08 mai 2007 SC C. SRL a emis către D.G.A.S.P.C. Galaţi factura în valoare de 6.198,75 lei, reprezentând „prestări servicii catering curs 08 mai 07-10 mai 07" (filele nr. 251, vol. VIII).

Factura a fost achitată cu ordinele de plată din 28 august 2007.

Din cercetări a rezultat că SC C. SRL a achiziţionat aceste servicii de la D.S.J. Galaţi cu suma de 1.019 lei în baza facturii fiscale din 10 mai 2007, reprezentând „c/v. masă servită p. 8-10 mai" (filele nr. 252, vol. VIII).

La data de 13 octombrie 2009 au fost ridicate de la D.S.J. Galaţi în copie nota de plată din 08 mai 2007, nota de plată din 09 mai 2007' şi bonul de marcaj din data de 10 mai 2007 (filele nr. 311-313, vol. VIII).

Din nota de plată din 08 mai 2007 a rezultat ca a fost servită masa pentru un număr de 31 de persoane de la D.G.A.S.P.C. Galaţi, contravaloarea acesteia fiind de 342,4 lei.

Din nota de plată din 09 mai 2007 a rezultat ca a fost servită masa pentru un număr de 31 de persoane de la D.G.A.S.P.C. Galaţi, contravaloarea acesteia fiind de 363,5 lei.

De asemenea, din bonul de marcaj din data de 10 mai 2007 a rezultat ca a fost servită masa pentru un număr de 31 de persoane de la D.G.A.S.P.C. Galaţi, contravaloarea acesteia fiind de 313,1 lei.

Astfel, a rezultat că în zilele de 08, 09 şi 10 mai 2007 la Complexul alimentaţie cazare sportivi din cadrul D.S.J. Galaţi, cunoscut sub denumirea „Hotel Sport" au luat masa 31 de persoane din cadrul D.G.A.S.P.C. Galaţi, valoarea totală a serviciilor de masă ridicându-se la suma de 1019 lei.

A fost emisă factura din 10 mai 2007, în valoare de 1019 lei.

La data de 13 octombrie 2009 a fost audiată în cauză martora C.M., administrator al Complexului alimentaţie cazare sportivi din cadrul D.S.J. Galaţi (filele nr. 244-246, vol. IV).

Aceasta a declarat că în perioada 08-10 mai 2007 în spaţiul de alimentaţie publică am servit masa mai multor persoane din cadrul D.G.A.S.P.C. Galaţi care efectuau nişte cursuri.

Astfel, în cele trei zile au servit masa câte 31 de persoane, fiind întocmite notele de plată şi bonul de marcaj menţionate mai sus.

Martora C.M. a susţinut că în ziua de 10 mai 2007 personal a întocmit factura fiscală din 10 mai 2007, în valoare de 1019 lei, iar în momentul întocmirii, una dintre persoanele care ţineau cursurile, respectiv numita S.C. i-a spus să menţioneze la rubrica cumpărător firma SC C. SRL, dictându-i totodată şi codul unic de înregistrare.

Martora C.M. a precizat că numita S.C. i-a achitat în numerar contravaloarea acestei facturi, iar ea i-a înmânat chitanţa şi factura fiscală în original.

Martora C.M. a mai declarat că cele 31 de persoane au ţinut cursurile în cele trei zile, într-o încăpere pusă la dispoziţie de D.S.J. Galaţi.

Din cercetări s-a stabilit că valoarea facturii fiscale din 10 mai 2007 a fost încasată cu chitanţa din 10 mai 2007, suma fiind încasată de la SC C. SRL.

La data de 15 octombrie 2009 a fost audiată martora S.C., care a declarat că în cursul anului 2007 era angajată la D.G.A.S.P.C. Galaţi - Serviciul monitorizare, scriere, consultanţă proiecte (filele nr. 237-243, vol. IV).

Potrivit declaraţiei acesteia, la nivelul instituţiei se organizau cursuri de instruire a personalului propriu dar şi a lucrătorilor/asistenţilor sociali din cadrul primăriilor din judeţul Galaţi.

Aceste cursuri se organizau în baza unor proiecte europene, în cadrul cărora se asigurau banii necesari pentru activităţile de organizare a cursurilor, cazarea cursanţilor, masa acestora, etc.

Martora S.C. a precizat că atât ea cât şi alţi colegi primeau dispoziţie de la şeful serviciului M.C. pentru a se ocupa de aspectele organizatorice ale cursurilor.

În acest sens, căutau locuri pentru susţinerea cursurilor, precum şi pentru cazarea şi servirea mesei cursanţilor.

Aceasta a susţinut că, în general, aceste cursuri se ţineau la „Hotel S." şi la Centrul Cultural „Dunărea de Jos", iar masa şi cazarea au fost asigurate de cele mai multe ori la „Hotel S."

Martora S.C. a declarat că în perioada 08-10 mai 2007 D.G.A.S.P.C. Galaţi a organizat un curs privind promovarea drepturilor copilului la Hotel S., ocazie cu care au fost instruiţi 30-31 de asistenţi sociali de la primăriile din judeţul Galaţi.

Aceasta a menţionat că în ultima zi a cursului a primit factura fiscală din 10 mai 2007 de la delegatul D.S.J. Galaţi şi că a semnat personal această factură la rubrica „date privind expediţia", unde sunt trecute numele şi prenumele sale, precum şi seria şi numărul cărţii sale de identitate, dar şi la rubrica „semnătura de primire", iar după ce a primit exemplarul original al facturii i 1-a înmânat şefului său M.C. sau unei colege pe nume Popa Adelaida.

Martora a mai susţinut că ea nu a spus nimănui să treacă în factura respectivă denumirea SC C. SRL la rubrica „cumpărător" şi nu a achitat ea contravaloarea acesteia.

La data de 20 octombrie 2009 a fost audiat martorul M.C.E., care în anul 2007 a îndeplinit funcţia de şef al biroului Monitorizare Proiecte Strategii (filele nr. 264-272, vol. IV).

Acest birou avea şi atribuţii de elaborare şi implementare a proiectelor, inclusiv cu finanţare europeană.

Martorul M.C.E. a declarat că îi este cunoscut contractul încheiat între D.G.A.S.P.C. Galaţi şi L.D.K.C. Grecia, cu privire la campania de promovare a drepturilor copilului, deoarece a fost implementat de biroul pe care l-a condus.

În acest sens, martorul M.C.E. a precizat că de partea organizatorică a acestui proiect s-a ocupat martora S.C., iar de raportări s-a ocupat martora M.A.E. (fostă I.).

La data de 20 octombrie 2009 a fost audiată martora M.A.E., aceasta confirmând că la biroul Monitorizare Proiecte Strategii a fost implementat contractul încheiat între D.G.A.S.P.C. Galaţi şi L.D.K.C. Grecia, cu privire la campania de promovare a drepturilor copilului, iar ea s-a ocupat de raportările tehnice şi financiare către A.N.P.D.C. (filele nr. 256-263, vol. IV).

Prin interpunerea SC C. SRL în achiziţionarea acestor servicii şi sub aparenţa adaosului comercial, bugetul D.G.A.S.P.C. Galaţi a fost prejudiciat cu suma de 5.179,75 lei.

Totodată, inculpata D.M. a interpus SC C. SRL şi în achiziţionarea de mobilier de la SC N.M. SRL Galaţi, prejudiciind D.G.A.S.P.C. Galaţi, în mod similar celorlalte cazuri, cu sume importante de bani.

Astfel, la data de 27 iunie 2007 SC C. SRL a emis către D.G.A.S.P.C. Galaţi factura în valoare de 18.445 lei, reprezentând „80 bucăţi dulap haine" (filele nr. 302, vol. VIII).

Factura a fost achitată cu ordinul de plată din 19 iulie 2007.

Din cercetări a rezultat că SC C. SRL a achiziţionat aceste bunuri de la SC N.M. SRL cu suma de 12.800 lei, în baza facturilor fiscale din 25 iunie 2007, în valoare de 9440 lei şi din 26 iunie 2007, în valoare de 3.360 lei (filele nr. 285-286, vol. VIII).

Prin interpunerea SC C. SRL în achiziţionarea acestor bunuri şi sub aparenţa adaosului comercial, bugetul D.G.A.S.P.C. Galaţi a fost prejudiciat cu suma de 5.645 lei.

S-a stabilit că inculpata D.L.R. s-a deplasat la punctul de lucru al SC N.M. SRL, situat în com. Şendreni, judeţul Galaţi şi-a comandat un număr de 142 dulapuri haine.

După confecţionarea acestora, un număr de 80 bucăţi dulap haine a fost livrat de SC N.M. SRL, la indicaţia învinuitei D.L.R., la Centrul de Plasament nr. 9 din cadrul D.G.A.S.P.C. Galaţi.

Astfel, la data de 11 ianuarie 2010 a fost audiată martora I.M., administrator al SC N.M. SRL. Aceasta a declarat că în primăvara - vara anului 2006 la punctul de lucru al firmei din comuna Şendreni s-a prezentat o tânără de aproximativ 18-20 ani, care a discutat cu ea personal şi i-a spus „că doreşte să facă o comandă de dulapuri pentru o instituţie, fără a preciza denumirea acesteia" (declaraţiifilele nr. 360-364, vol. IV).'

Martora I.M. a precizat că atunci a calculat preţul pe bucată la dimensiunile comandate de acea tânără, iar la scurt timp a fost contactată telefonic de aceeaşi tânără care a comandat un număr de 142 dulapuri la dimensiunile şi preţul stabilite anterior.

Martora I.M. a susţinut că au fost confecţionate toate cele 142 dulapuri, ocazie cu care au fost livrate 80 dulapuri cu facturile fiscale din 25 iunie 2007 şi din 26 iunie 2007.

Martora I.M. a declarat că din dispoziţia tinerei respective cele 80 dulapuri au fost livrate cu camionul firmei la „o instituţie din apropierea Liceului de Marină, unde transportul era aşteptat de un domn".

Din cercetări s-a stabilit că instituţia respectivă era Centrul de Plasament nr. 2 din cadrul D.G.A.S.P.C. Galaţi, iar domnul care a primit dulapurile era martorul B.Ş., administratorul centrului respectiv.

Fiind audiat la data de 13 ianuarie 2010, martorul B.Ş. a declarat că îndeplina funcţia de administrator la Centrul de Plasament nr. 2, amplasat în apropierea Liceului de Marină şi în vara anului 2007 a primit 30 dulapuri de la o fabrică de mobilă, acelaşi lucru întâmplându-se şi în luna ianuarie 2008, când a primit de la acelaşi conducător auto un număr de 32 dulapuri ( declaraţiifilele nr. 365-368, vol. IV).

Martora I.M. a mai declarat că tânăra i-a dictat prin telefon toate datele pentru completarea facturilor, respectiv SC C. SRL şi codul unic de înregistrare şi, de asemenea, cu aceeaşi ocazie i-a precizat că nu are unde să depoziteze celelalte 62 dulapuri, rugând-o să le ţină la fabrică până o va anunţa (declaraţiifilele nr. 360-364, vol. IV).

Din cercetări s-a stabilit că tânăra care a comandat dulapurile este inculpata D.L.R., deoarece ea se ocupa de activitatea SC C. SRL şi a semnat de primire facturile fiscale din 25 iunie 2007 şi din 26 iunie 2007.

Cu ocazia cercetărilor, D.G.A.S.P.C. Galaţi ne-a comunicat prin adresa din 11 martie 2009 în original documentaţia cu privire la achiziţia prin încredinţare directă a unui număr de 80 dulapuri haine de la SC C. SRL (filele nr. 293-301, vol. VIII).

S-a stabilit că este vorba de cele 80 dulapuri haine livrate de SC C. SRL prin factura în valoare de 18.445 lei, dulapuri care au fost achiziţionate de la SC N.M. SRL de către inculpata D.L.R. în condiţiile mai sus arătate.

De remarcat este faptul că din documentaţia respectivă a rezultat că oferta de preţ a SC C. SRL a fost depusă şi înregistrată la D.G.A.S.P.C. Galaţi din data de 25 iunie 2007, deci după ce inculpata D.L.R. comandase dulapurile la SC N.M. SRL, aşa cum a rezultat din declaraţia martorei I.M.

În documentaţia respectivă se afla şi procesul verbal de selecţie din 26 iunie 2007, aprobat de inculpata D.M., cu privire la achiziţia celor 80 dulapuri prin încredinţare directă, furnizorul selectat fiind SC C. SRL (filele nr. 295, vol. VIII).

De asemenea, trebuie observat faptul că în documentaţia respectivă a fost identificată adresa din 07 mai 2007 emisă de Centrul de plasament nr. 9 către serviciul achiziţii, fiind înregistrată la registratura D.G.A.S.P.C. Galaţi din 07 mai 2007.

Această adresă a reprezentat un memoriu justificativ privind achiziţiile de produse de mobilier pentru Centrul de plasament nr. 9.

Din conţinutul acesteia a rezultat că Centrul de plasament nr. 9, printre altele solicita achiziţionarea unui număr de 140 dulapuri haine.

Această adresă purta rezoluţia scrisă a făptuitoarei S.M., din data de 08 mai 2007, prin care a fost repartizată martorului S.D.S. pentru centralizarea şi demararea procedurilor legale în concordanţă cu prevederile O.U.G. nr. 34/2006.

Din cercetări s-a stabilit că martorul S.D.S. nu a avut nici o implicare în demararea procedurii de achiziţionare a acestor dulapuri, acesta neavând cunoştinţă de acea adresă.

Astfel, la data de 18 februarie 2010 a fost audiat martorul S.D.S. şi a declarat că nu a văzut până la momentul audierii acea adresă şi nu a avut nici o implicare în achiziţionarea dulapurilor de la SC C. SRL (declaraţiifilele nr. 217-219, vol. IV).

Din acest lucru s-a putut concluziona că inculpata D.L.R. a ştiut de la mama sa, inculpata D.M. despre faptul că instituţia urma să achiziţioneze asemenea dulapuri, iar documentaţia privind încredinţarea directă a fost întocmită pentru a crea o aparenţă de legalitate acestei achiziţii.

Prin această conduită inculpata D.M., în calitatea sa de ordonator de credite a încălcat principiul eficienţei utilizării fondurilor publice, prevăzut în legislaţia privind achiziţiile publice, prejudiciind astfel, bugetul instituţiei pe care a condus-o, prin acceptarea la plată a diferenţelor de preţ practicate de SC C. SRL sub aparenţa adaosului comercial.

Dacă ar fi respectat principiul mai sus ilustrat, inculpata D.M. ar fi dispus ca mobilierul să fi fost achiziţionat de D.G.A.S.P.C. Galaţi direct de la SC N.M. SRL şi nu prin intermediar, mai ales că în acea perioadă inculpata D.L.R. era şi angajata acestei instituţii.

Inculpata D.M. nu a făcut acest lucru, deoarece a urmărit în mod premeditat să creeze avantaje materiale pentru SC C. SRL, administrată în fapt de fiica şi subordonata sa, inculpata D.L.R. şi a încălcat în calitate de funcţionar public, inclusiv legislaţia privind evitarea conflictului de interese.

Potrivit art. 70 din Legea nr. 161/2003, prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.

Art. 71 din acelaşi act normative prevede că principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice sunt: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public.

În conformitate cu prevederile art. 79 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, funcţionarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situaţii:

- este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial;

- participă în cadrul aceleiaşi comisii, constituite conform legii, cu funcţionari publici care au calitatea de soţ sau rudă de gradul I;

c) interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice.

La alineatul 2 al aceluiaşi articol se prevede că în cazul existenţei unui conflict de interese, funcţionarul public este obligat să se abţină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii şi să-l informeze de îndată pe şeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Acesta este obligat să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparţialitate a funcţiei publice, în termen de cel mult 3 zile de la data luării la cunoştinţă.

De asemenea, alin. (4) prevede că încălcarea dispoziţiilor alin. (2) poate atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, civilă ori penală, potrivit legii.

La data de 18 decembrie 2007 SC C. SRL a emis către D.G.A.S.P.C. Galaţi factura în valoare de 14.260 lei, reprezentând „62 bucăţi dulap haine individual" (filele nr. 291, vol. VIII).

Factura a fost achitată cu ordinul de plată din 05 martie 2008.

Din cercetări a rezultat că SC C. SRL a achiziţionat aceste bunuri de la SC N.M. SRL cu suma de 12.276 lei, în baza facturilor fiscale din 24 ianuarie 2008, în valoare de 4.950 lei, din 28 ianuarie 2008, în valoare de 4.554 lei şi din 30 ianuarie 2008, în valoare de 2772 lei.

S-a constatat că cele 62 bucăţi dulapuri reprezintă diferenţa rămasă la SC N.M. SRL la cererea învinuitei D.L.R., dulapuri care au fost confecţionate în primăvara - vara anului 2007, după cum rezultă din declaraţia martorei I.M., administratorul acestei societăţi comerciale.

Din declaraţia martorei I.M., dată în cauză la 11 ianuarie 2010 a rezultat că „în cursul lunii ianuarie 2008 am fost sunată de tânăra respectivă care mi-a spus să-i facturez şi celelalte dulapuri şi din câte reţin livrarea s-a făcut la aceeaşi locaţie ca şi în primul caz. Astfel, am emis personal facturile fiscale din 24 ianuarie 2008, din 28 ianuarie 2008 şi din 30 ianuarie 2008.

Primele două facturi, respectiv cele din cursul lunii iunie 2007 au fost încasate integral prin virament bancar.

În ceea ce priveşte ultimele facturi, respectiv cele din cursul lunii ianuarie 2008, precizez că a mai rămas o diferenţă de plată de aproximativ 1.000 lei neachitată nici până în prezent" (declaraţii filele nr. 360-364, vol. IV).

După cum s-a arătat, în documentaţia ridicată de la D.G.A.S.P.C. Galaţi prin adresa din 11 martie 2009 s-a regăsit şi memoriul justificativ din 07 mai 2007, privind achiziţiile de produse de mobilier pentru Centrul de Plasament nr. 9, înregistrat la registratura instituţiei din 07 mai 2007 (filele nr. 301, vol. VIII).

Acest memoriu a fost aprobat de conducerea D.G.A.S.P.C. Galaţi la data de 07 mai 2007 prin rezoluţia „Da" de către martorul M.E., în calitate de director general adjunct.

La data de 08 mai 2007, făptuitoarea S.M. i-a dispus prin rezoluţie scrisă pe acest memoriu martorului S.D. să demareze procedurile legale de achiziţie în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 34/20006.

După cum a rezultat din cercetări, din cele 140 dulapuri au fost achiziţionate prin încredinţare directă (a se vedea procesul verbal de selecţie din 26 iunie 2007, aprobat de inculpata D.M.) numai 80 dulapuri, iar diferenţa de 62 dulapuri a fost achiziţionată în cursul lunii ianuarie 2008, fără însă a se mai întocmi vreo documentaţie de selectare a furnizorului, ca în primul caz.

Totuşi, din cercetări a rezultat că inculpata D.L.R. a comandat în primăvara - vara anului 2007 un număr de 142 dulapuri, iar acestea au fost confecţionate într-o singură tranşă de către SC N.M. SRL Galaţi.

Este de neconceput faptul că inculpata D.M., în calitatea sa de ordonator de credite, să nu fi ştiut la data de 26 iunie 2007, când a semnat procesul verbal de selecţie din 26 iunie 2007, că exista un memoriu, aprobat pentru achiziţionarea unui număr de 142 dulapuri.

Inculpata D.M. şi inculpata D.L.R. au achiziţionat cele 142 dulapuri în două tranşe, respectiv 80 dulapuri în cursul lunii iunie 2007 şi 62 dulapuri în cursul lunii ianuarie 2008, prin procedura încredinţării directe pentru a eluda dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006 şi pentru a favoriza astfel pe SC C. SRL.

Acest lucru a rezultat din faptul că valoarea totală a celor 142 dulapuri livrate de SC C. SRL, ar fi depăşit pragul de 5.000 euro şi în această situaţie ar fi trebuit aplicată procedura cererii de ofertă.

În această situaţie a existat riscul ca SC C. SRL să nu fie declarată câştigătoare a contractului de achiziţie publică.

Mai mult, ţinând cont de faptul că prin memoriul justificativ se solicitau 142 dulapuri, toate la dimensiunea de 1.500/600 mm era evident că aceste bunuri puteau fi achiziţionate numai de la o fabrică de mobilă, sens în care şi inculpata D.L.R. a apelat la serviciile SC N.M. SRL Galaţi.

În acest sens, SC C. SRL nu avea în obiectul de activitate fabricarea mobilei şi astfel nu putea participa la această procedură de achiziţie publică.

Prin interpunerea SC C. SRL în achiziţionarea acestor bunuri şi sub aparenţa adaosului comercial, bugetul D.G.A.S.P.C. Galaţi a fost prejudiciat cu suma de 1.984 lei.

În concluzie, prin interpunerea SC C. SRL în achiziţionarea serviciilor de la SC R. SRL, de la SC C. SRL Galaţi şi de la D.S.J. Galaţi, precum şi în achiziţionarea mobilierului de la SC N.M. SRL Galaţi, inculpata D.M. a prejudiciat bugetul instituţiei pe care a condus-o cu suma totală de 24.908,55 lei, sumă care a constituit un avantaj patrimonial pentru firma intermediară.

De asemenea, inculpata D.M. a prejudiciat bugetul instituţiei pe care a condus-o şi cu suma de 6.106,68 lei prin achitarea nejustificată a facturii din 05 martie 2007 emisă de SC C. SRL.

Nu trebuie confundată noţiunea de asigurare a serviciilor de catering şi de servire a mesei cu chestiunile de ordin organizatoric ale seminarului şi sesiunilor de formare.

Aspectele de ordin organizatoric presupun potrivit contractului încheiat între D.G.A.S.P.C. Galaţi şi L.D.K.C. Grecia (filele nr. 145-153, vol. X) stabilirea datei şi locaţiei sesiunilor, asigurarea sălii pentru cursanţi şi pentru pauzele de cafea şi de prânz, etc, iar din contractul din 01 februarie 2007 încheiat între inculpata D.M. şi inculpata D.L.R. a rezultat că SC C. SRL tocmai de aceste aspecte ar fi trebuit să se ocupe (filele nr. 154-155, vol. XI).

Cercetările au arătat că inclusiv de chestiunile de ordin organizatoric s-au ocupat tot angajaţii D.G.A.S.P.C. Galaţi (a se vedea declaraţia martorei S.C.E., filele nr. 237-243, vol. IV).

Inculpata D.L.R. s-a ocupat doar de servirea cafelei şi a fursecurilor, activitate pe care a făcut-o împreună cu S.C.E. (a se vedea declaraţia martorei T.E.,filele nr. 225-231, vol. IV), însă nu trebuie omis faptul că inculpata D.L.R. era şi angajata D.G.A.S.P.C. Galaţi.

Însă, din facturile emise de SC C. SRL către D.G.A.S.P.C. Galaţi a reieşit că au fost prestate servicii de catering şi de servire a mesei, iar aceste lucruri nu sunt adevărate.

După cum s-a demonstrat scopul acestor facturi a fost de a se încasa de la D.G.A.S.P.C. Galaţi, sub aparenţa adaosului comercial, sume în plus faţă de valoarea reală a serviciilor prestate de SC R. SRL, de SC C. SRL Galaţi şi de D.S.J. Galaţi, iar acesta este un mecanism specific de spălare de bani.

În ceea ce priveşte factura din 05 martie 2007, în valoare de 6106,68, mecanismul de spălare a banilor s-a realizat cu privire la întreaga sumă.

Deşi din factură rezultă că ar fi vorba de prestarea serviciilor curs 03 martie 2007 - 05 martie 2007, în realitate a fost vorba de serviciile de transport şi cazare pentru cursanţi, care din cercetări a rezultat că nu au fost achitate.

De asemenea, în cazul mobilierului mecanismul de spălare a banilor s-a răsfrânt asupra sumelor încasate în plus ca diferenţă dintre preţul real încasat de SC N.M. SRL şi cel încasat de SC C. SRL de la D.G.A.S.P.C. Galaţi.

Sumele respective au fost încasate de SC C. SRL în contul deschis la Trezoreria Municipiului Galaţi.

Inculpata D.L.R. a transferat aceste sume în contul deschis de SC C. SRL la B.R.D. - Sucursala Galaţi, aceasta având drept de dispoziţie asupra operaţiunilor bancare, cu prima semnătură.

Astfel, cu ordinul de plată din 30 martie 2007, inculpata D.L.R. a transferat în contul deschis la B.R.D. - Sucursala Galaţi suma de 17.500 lei.

Prin ordinul de plată din 18 iulie 2007, inculpata D.L.R. a transferat în acelaşi cont deschis la B.R.D. - Sucursala Galaţi, suma de 3.800 lei, iar prin ordinul de plată nr. 1/24 iulie 2007 a transferat suma de 18.400 lei.

De asemenea, inculpata D.L.R. a transferat prin ordinul de plată din 03 septembrie 2007 suma de 8.100 lei, iar prin ordinul de plată din 07 martie 2008 a transferat suma de 14.300 lei.

Din cercetări a rezultat că în ordinele de plată din 18 iulie 2007, din 24 iulie 2007, nr. 1/03 septembrie 2007 şi din 07 martie 2008 a semnat inculpata D.L.R., executând semnătura sa indescifrabilă din acea perioadă.

Toate aceste ordine de plată au fost verificate şi acceptate spre decontare de către inculpata A.C., inspector principal în cadrul A.F.P. Galaţi - C.A.C.O.E., care avea în responsabilitate administrarea contului deschis de SC C. SRL.

Inculpata A.C. a acceptat spre decontare aceste ordine de plată încălcându-şi obligaţia de serviciu de a verifica dacă semnătura de la rubrica „semnătura plătitorului şi ştampila" era cea autorizată pentru asemenea operaţiuni.

Dacă inculpata A.C. ar fi comparat semnătura din fişa specimenelor de semnături cu semnătura din aceste ordine de plată ar fi constatat că ele nu corespund şi în această situaţie ar fi trebuit să nu accepte ordinele de plată, iar transferul sumelor de bani din trezorerie în contul deschis la B.R.D. - Sucursala Galaţi nu s-ar mai fi realizat.

Obligaţia învinuitei A.C. de a fi verificat aceste semnături a rezultat din „procedura standard privind decontarea şi preluarea în sistem informatic a instrumentelor de plăţi ale operatorilor economici", aprobată de conducerea D.G.F.P. Galaţi.

Această procedură a fost comunicată de A.F.P. Galaţi - C.A.C.O.E. cu adresa din 12 martie 2010 (adresă filele nr. 385-390, vol. VIII).

Astfel, în această procedură, la punctul 5 „Modalitatea de lucru", „Pasul 2" se specifica că administratorul de cont „Primeşte spre decontare şi exercită controlul asupra documentelor de plăţi (O.P.T.) prezentate de operatorii economici atât din punct de vedere formal cât şi al prevederilor legale în vigoare, asigurând :

- respectarea încadrării plăţilor în disponibilităţile aflate în conturi ;

- corecta completare a tuturor elementelor cuprinse în formular (nr. document, suma, cod de identificare fiscală a plătitorului şi a beneficiarului, denumirea şi adresa plătitor, cont IBAN plătitor şi beneficiar, banca plătitorului şi a beneficiarului, număr de evidenţă a plăţii, coduri BIC, explicaţie, data emiterii şi data debitării, semnătura autorizată, ştampila plătitorului)"

Inculpata A.C. a luat la cunoştinţă de aceste prevederi în cursul lunii mai 2006, sens în care a semnat pe ultima filă a acestei proceduri standard (filele nr. 390, vol. VIII).

De asemenea, prin adresa din 16 martie 2010, A.F.P. Galaţi - C.A.C.O.E. a fost înaintată fişa postului semnată de inculpata A.C. din care a rezultat că aceasta avea atribuţii de a exercita controlul asupra documentelor de plăţi prezentate de operatorii economici atât din punct de vedere formal cât şi al prevederilor legale în vigoare, asigurând încadrarea plăţilor în disponibilităţile aflate în conturi şi când este cazul rezervarea sumelor necesare perceperii comisioanelor (adresă şi fişa postului,filele nr. 396-399, vol. VIII).

Din aceeaşi fişă a mai rezultat că inculpata A.C. răspundea pentru documentele decontate şi pentru cele introduse în sistem informatic.

Încălcând aceste dispoziţii inculpata A.C. a acceptat ordinele de plată cu altă semnătură decât cea autorizată şi a dispus transferul sumei totale de 44.600 lei în contul deschis la B.R.D. - Sucursala Galaţi de SC C. SRL.

Această faptă a constituit infracţiunea de neglijenţă în serviciu deoarece, fiind transferate sumele de bani în contul deschis la B.R.D. - Sucursala Galaţi, interesele legale ale SC C. SRL au suferit o vătămare importantă întrucât sumele au fost ridicate de inculpata D.L.R., mai ales că societatea menţionată mai sus datora bugetului de stat suma de 1.500 lei, iar „procedura standard privind decontarea şi preluarea în sistem informatic a instrumentelor de plăţi ale operatorilor economic", prevedea că sumele din cont sunt utilizate mai întâi „pentru achitarea drepturilor de natură salariată, prin transferul sumelor aferente în conturile deschise la bănci, cu excepţia impozitelor şi contribuţiilor aferente acestora, pentru achitarea obligaţiile către bugetul de stat şi celelalte bugete, iar sumele rămase disponibile pot fi virate la bănci".

Aceste prevederi se regăsesc şi în art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 146/2002, privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, în care se specifică: „Operatorii economici sau alte persoane juridice împuternicite de aceştia vor utiliza sumele încasate în conturile deschise la unităţile trezoreriei statului, în următoarea ordine : pentru achitarea drepturilor de natură salariată, prin transferul sumelor aferente în conturile deschise la instituţii de credit, cu excepţia impozitelor şi contribuţiilor aferente acestora, pentru achitarea obligaţiile către bugetul de stat şi celelalte bugete, iar sumele rămase disponibile pot fi virate în conturile deschise la instituţiile de credit".

Nu a avut relevanţă faptul că în acea perioadă inculpata D.L.R. avea dreptul de a semna acte în numele şi pentru SC C. SRL, respectiv dreptul de a dispune operaţiuni în contul deschis la B.R.D. - Sucursala Galaţi, atâta timp cât aceste împuterniciri date de martora M.A., administratorul firmei, puteau fi retrase oricând.

Deşi a acceptat spre decontare un număr de patru ordine de plată la diferite intervale de timp, datorită modului concret de săvârşire a faptei prin încălcarea aceleiaşi obligaţii de serviciu, s-a considerat că inculpata A.C. a săvârşit o singură infracţiune de neglijenţă în serviciu în formă continuă.

Având în vedere că atribuţiile de serviciu au fost încălcate de inculpata A.C. în zilele de 18 iulie 2007, 24 iulie 2007, 03 septembrie 2007 şi 07 martie 2008, alte operaţiuni din cont neexistând în toată această perioadă, s-a putut conchide că este vorba de o infracţiune continuă succesivă, cu un moment al consumării la data de 18 iulie 2007 şi cu un moment al epuizării la data de 07 martie 2008, interval în care au existat câteva întreruperi fireşti ce nu au putut afecta unitatea naturală a infracţiunii.

La data de 18 martie 2010 a fost audiată în cauză inculpata A.C., ocazie cu care a susţinut că acuzaţia ce i se aduce este nefondată, deoarece în conformitate cu Ordinele M.F.P. nr. 246/2005 şi nr. 1235/2003 şi-a respectat sarcinile de serviciu, nefiind obligată să facă analiza „grafologică" (a se înţelege grafică în acest caz) a semnăturii de pe ordinul de plată aparţinând operatorului economic (declaraţie învinuită,filele nr. 291-296, vol. II).

Această susţinere a învinuitei A.C. nu a putut fi primită, deoarece în Ordinele M.F.P. nr. 246/2005 şi nr. 1235/2003 nu se specifică că funcţionarul de la trezorerie nu trebuie să verifice specimenul de semnătură din formularul fişa specimenelor de semnături şi semnătura din ordinul de plată depus de operatorul economic, aspect cu privire la care inculpata a manifesta neglijenţa în serviciu.

Ordinul nr. 246/2005 reglementează doar modul în care se completează un ordin de plată, fără a se face însă, vreo referire la modul de verificare a acestor elemente care îl compun, iar în Ordinul nr. 1235/2003 singurele reglementări care se fac cu privire la operatorii economici sunt legate de ordinea în care se utilizează sumele încasate în conturile de trezorerie.

Astfel, ordinul M.F.P. nr. 246/2005, reglementează la art. 7 modelul formularului „ordin de plată pentru Trezoreria statului", care se prezintă sub forma mai multor elemente ce trebuie completate de plătitor.

În ordinul M.F.P. nr. 246/2005, la art. 5 se arată cum se completează elementele din formularul „ordin de plată pentru Trezoreria statului".

Singurele elemente la care nu se face nici o referire sunt: primirea/acceptarea, L.S., semnătura, care se completează de către funcţionarul din cadrul trezoreriei, tipul transferului - Normal, Urgent, precum şi semnătura plătitorului şi ştampila.

Actul normativ nu face referiri la aceste elemente, deoarece executarea unei semnături şi aplicarea unei ştampile, atât din partea funcţionarului de la trezorerie cât şi din partea plătitorului, se presupune că nu implică nici o dificultate.

Întrucât în acest articol nu se arată cum se completează rubrica „semnătura plătitorului şi ştampila ", inculpata A.C. a dorit să lase impresia că acest element nu există şi nici nu trebuia verificat de ea când a primit ordinele de plată de la inculpata D.L.R.

Însă, această apărare nu a putut fi luată în calcul, deoarece ordinul M.F.P. nr. 246/2005, reglementează la art. 7 modelul formularului „ordin de plată pentru Trezoreria statului", care se prezintă sub forma mai multor elemente, iar dintre acestea nu lipseşte rubrica „semnătura plătitorului şi ştampila".

De asemenea, este de remarcat faptul că ordinul M.F.P. nr. 246/2005, nu face nici o referire la modul în care funcţionarul de la trezorerie verifică elementele din ordinul de plată.

Este evident că în acest context s-a impus aprobarea de către conducerea D.G.F.P. Galaţi a „procedurii standard privind decontarea şi preluarea în sistem informatic a instrumentelor de plăţi ale operatorilor economic".

La data de 18 martie 2010, inculpata A.C. a declarat că în activitatea sa, nu a constatat niciodată vreo diferenţă între semnătura executată pe ordinul de plată şi cea din formularul fişa specimenelor de semnături, depusă în dosarul de deschidere a contului, care să-i atragă atenţia şi implicit să refuze plata. în acelaşi sens, inculpata A.C. a precizat că în cazul ordinelor de plată prezentate de SC C. SRL nu a constatat diferenţe vizibile între specimenul de semnătură din fişa specimenelor de semnături şi semnătura din ordinele de plată.

Cu aceeaşi ocazie, inculpata A.C. a concluzionat că „procedura standard privind decontarea şi preluarea în sistem informatic a instrumentelor de plăţi ale operatorilor economici" nu era obligatorie, deoarece era la nivel de proiect şi nu era aprobată de M.F.P.

Această susţinere a contravenit dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd că "funcţionarul public este obligat să se conformeze dispoziţiilor primite de la superiorii ierarhici".

Inculpata A.C. s-a contrazis însă şi cu declaraţia dată în cauză la 11 martie 2010. Cu acea ocazie, a fost audiată în calitate de martor şi a relatat care sunt activităţile pe care le desfăşoară în calitate de administrator de conturi şi a subliniat că există proceduri scrise întocmite de martora C.P. - şefa C.A.C.O.E. şi aprobate de conducerea instituţiei cu privire la toate activităţile specifice trezoreriei (declaraţiifilele nr. 396-404, vol. IV).

De asemenea, din cercetări a rezultat că inculpata D.L.R. cunoştea că semnătura autorizată pentru dispunerea operaţiunilor din contul SC C. SRL era cea a martorei M.A.

Specimenul de semnătură al acesteia a fost executat chiar de inculpata D.L.R., prin modalitatea arătată în prezentul rechizitoriu.

În această situaţie, inculpata D.L.R. a avut reprezentarea că semnătura personală din cele patru ordine de plată nu era semnătura autorizată pentru dispunerea operaţiunilor din cont şi de asemenea, a avut reprezentarea că o va determina pe inculpata A.C. să îşi încalce atribuţiile de serviciu, dacă aceasta accepta spre decontare ordinele de plată respective.

S-a putut concluziona că inculpata D.L.R. a determinat-o cu intenţie pe inculpata A.C. să-şi încalce în mod repetat, din culpă atribuţiile de serviciu cu ocazia acceptării ordinelor de plată din 18 iulie 2007, din 24 iulie 2007, din 03 septembrie 2007 şi din 07 martie 2008, cu consecinţa transferării sumei totale de 44.600 lei în contul deschis la B.R.D. - Sucursala Galaţi şi astfel s-a făcut vinovată de săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la neglijenţă în serviciu în formă continuată.

La data de 24 februarie 2010 a fost audiată martora C.P. - şef al C.A.O.E. din cadrul A.F.P. Galaţi ( declaraţii martoră, filele nr. 390-395, vol. IV).

Aceasta a declarat că numai persoanele care au specimen de semnătură au dreptul să efectueze operaţiuni în cont.

De asemenea, martora C.P. a declarat că în calitate de şef al C.A.O.E. avea atribuţia de a deschide conturi şi în acest sens personal a primit documentele de la SC C. SRL pentru deschiderea cont.

Martora C.P. a mai declarat că la deschiderea contului a fost depusă şi o împuternicire prin care inculpata D.L.R. a fost delegată de administratorul firmei, martora M.A. pentru a ridica extrasul de cont şi precizează că în baza acestei împuterniciri, inculpata D.L.R. nu putea să dispună operaţiuni în cont.

Totodată, martora C.P. a arătat că a repartizat dosarul SC C. SRL învinuitei A.C., în vederea administrării contului şi a subliniat că „în situaţia în care se depune ordin de plată pentru efectuarea de plăţi, se verifică dacă semnătura de pe ordinul de plată corespunde cu cea din fişa specimenelor de semnături şi dacă nu corespunde, se refuză operaţiunea".

Din cercetări a rezultat că martora C.P. a primit documentele pentru deschiderea contului SC C. SRL de la inculpata D.L.R.

Martora C.P. nu avea cum să prevadă că scrisul şi semnătura martorei M.A., din aceste documente au fost contrafăcute de inculpata D.L.R., iar „procedura standard privind decontarea şi preluarea în sistem informatic a instrumentelor de plăţi ale operatorilor economici" nu prevede obligativitatea ca documentele pentru deschiderea contului să fie depuse personal de titularul contului şi nici să se verifice identitatea persoanei care depune aceste documente.

De asemenea, această procedură nu prevedea ca documentele să fie completate în faţa funcţionarului care le primeşte.

Astfel, la pct. 5 - „Modalitatea de lucru, Pasul 1" se specifica că „operatorii economici depun, în vederea deschiderii contului la Trezorerie, o cerere însoţită de actele legale de funcţionare a societăţii cu modificările la zi, fişa specimenelor de semnături, certificatul de înregistrare şi alte documente necesare. în baza documentaţiei depuse şi a actelor doveditoare se verifică dacă operatorul respectiv există sau nu în baza de date, iar în cazul operatorilor nou înfiinţaţi se introduc datele societăţii în baza de date".

Faţă de această situaţie, s-a impus concluzia că în sarcina martorei C.P. nu se poate reţine infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen., deoarece cu ocazia primirii documentelor şi deschiderii contului SC C. SRL nu şi-a încălcat nici o atribuţie de serviciu, sens în care s-a dispus faţă de aceasta neînceperea urmăririi penale.

Este de remarcat faptul că în contul deschis de SC C. SRL la Trezoreria Municipiului Galaţi, firma a încasat sume de bani numai de la D.G.A.S.P.C. Galaţi.

Astfel, în perioada 27 martie 2007 - 05 martie 2008, SC C. SRL a încasat de la D.G.A.S.P.C. Galaţi suma totală de 62.169,82 lei.

În perioada 30 martie 2007 - 07 martie 2008, inculpata D.L.R. a transferat din contul de trezorerie în contul deschis la B.R.D. - Sucursala Galaţi suma de 62.100 lei.

Exceptând suma de 69,82 lei, rezultă că inculpata D.L.R. a transferat întreaga sumă în contul deschis la B.R.D. - Sucursala Galaţi.

Este de observat rapiditatea cu care inculpata D.L.R. a transferat sumele din trezorerie la B.R.D. - Sucursala Galaţi.

Personal inculpata D.L.R. a ridicat în numerar aceste sume din contul deschis la B.R.D. - Sucursala Galaţi.

Astfel, potrivit extrasului de cont, la data de 02 aprilie 2007 a fost încasată suma de 17.500 lei, plata din trezorerie fiind făcută în baza ordinului de plată din 30 martie 2007.

La data de 03 aprilie 2007, inculpata D.L.R. a ridicat în numerar suma de 17.400 lei, în baza ordinului de retragere numerar din data de 03 aprilie 2007.

Din extrasul de cont a rezultat că la data de 19 iulie 2007 SC C. SRL a încasat în contul, deschis la B.R.D. - Sucursala Galaţi suma de 3.800 lei, plata din trezorerie fiind făcută în baza ordinului de plată din 18 iulie 2007.

La data de 25 iulie 2007, inculpata D.L.R. a ridicat în numerar suma de 3.780 lei, în baza ordinului de retragere numerar din data de 25 iulie 2007.

Din extrasul de cont a rezultat că la data de 25 iulie 2007 SC C. SRL a încasat în contul, deschis la B.R.D. - Sucursala Galaţi suma de 18.400 lei, plata din trezorerie fiind făcută în baza ordinului de plată din 24 iulie 2007.

Tot la data de 25 iulie 2007 SC C. SRL a mai încasat în acest cont dintr-o altă sursă suma de 5.000 lei.

La data de 26 iulie 2007, inculpata D.L.R. a ridicat în numerar suma de 23.250 lei, în baza ordinului de retragere numerar din data de 26 iulie 2007.

Din extrasul de cont a rezultat că la data de 04 septembrie 2007 SC C. SRL a încasat în contul, deschis la B.R.D. - Sucursala Galaţi suma de 8.100 lei, plata din trezorerie fiind făcută în baza ordinului de plată din 03 septembrie 2008.

La data de 05 septembrie 2007, inculpata D.L.R. a ridicat în numerar suma de 8.000 lei, în baza ordinului de retragere numerar din data de 05 septembrie 2007.

Din extrasul de cont a rezultat că la data de 10 martie 2008 SC C. SRL a încasat în contul, deschis la B.R.D. - Sucursala Galaţi suma de 14.300 lei, plata din trezorerie fiind făcută în baza ordinului de plată din 07 martie 2008.

La data de 11 martie 2008, inculpata D.L.R. a ridicat în numerar suma de 14.200 lei, în baza ordinului de retragere numerar din data de 11 martie 2008.

S-a stabilit că după ce sumele de bani au intrat în contul deschis la B.R.D. - Sucursala Galaţi, în patru din cele cinci cazuri, inculpata D.L.R. a ridicat în numerar aceste sume a doua zi, în al cincilea caz suma fiind ridicată după o săptămână, firma rămânând fără lichidităţi, de unde a rezultat că acest cont a fost deschis doar pentru a spăla sumele de bani încasate ilegal de la D.G.A.S.P.C. Galaţi.

Acest aspect a reieşit şi din faptul că firma nu a declarat nici un salariat, practic nefiind înregistrată în evidenţa I.T.M. Galaţi şi nu a depus niciodată declaraţii de taxe şi impozite la organele fiscale competente.

Astfel, din adresa din 17 martie 2009 emisă de Inspecţia Muncii -I.T.M. Galaţi a rezultat că SC C. SRL Tudor Vladimirescu, nu figurea în evidenţa acestei instituţii (filele nr. 207, vol. VIII).

Din adresa din 09 septembrie 2009 emisă de A.F.P. Lieşti, judeţul Galaţi, a rezultat că SC C. SRL Tudor Vladimirescu, era înregistrată conform vectorului fiscal ca plătitoare de impozit pe profit începând cu data de 17 noiembrie 2006 şi în scopuri de T.V.A. începând cu data de 01 aprilie 2008 (filele nr. 183, vol. VIII).

În adresă se preciza că de la înfiinţare şi până la data emiterii adresei (09 septembrie 2009), SC C. SRL Tudor Vladimirescu nu a depus declaraţii fiscale, iar situaţiile financiare semestriale şi bilanţurile contabile au fost depuse doar pentru 30 iunie 2007, 31 decembrie 2007 şi 30 iunie 2008.

Întrucât SC C. SRL Tudor Vladimirescu nu a depus declaraţii fiscale la organul fiscal competent au existat suspiciuni cu privire la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală de către inculpata D.L.R., sens în care s-a dispus disjungerea şi declinarea cauzei Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, din adresa nr. 1208/18 februarie 2010 emisă de A.F.P. Lieşti, judeţul Galaţi, a rezultat că SC C. SRL Tudor Vladimirescu, nu funcţiona la sediul declarat la dosarul fiscal şi nu avea depusă declaraţie de înregistrare ca plătitor de impozite şi taxe, iar conform balanţei de verificare şi a situaţiei fiscale (bilanţ contabil) întocmite la 30 iunie 2008, ultimele depuse, a reieşit faptul că societatea era plătitoare de impozit pe profit (filele nr. 204, vol. VIII).

Prin adresa din 18 februarie 2010, A.F.P. Lieşti a comunicat şi fişa sintetică totală la data de 18 februarie 2010, iar din conţinutul acesteia a rezultat că SC C. SRL Tudor Vladimirescu nu a plătit niciodată taxe şi impozite la bugetul general consolidat al statului (dosar filele nr.  206, vol. VIII).

Din fişa sintetică menţionată mai sus a rezultat că SC C. SRL Tudor Vladimirescu figura cu obligaţia de plată către bugetul de stat în cuantum de 1.500 lei, reprezentând venituri din amenzi şi alte sancţiuni aplicate potrivit dispoziţiilor legale.

S-a stabilit că la data de 30 ianuarie 2008, A.F.P. Lieşti a dispus sancţionarea contravenţională a SC C. SRL Tudor Vladimirescu, cu amendă în cuantum de 1.500 lei, potrivit art. 41 lit. a) din Legea nr. 82/1991 a contabilităţii, pentru nedepunerea în termenul legal a situaţiilor financiare la data de 30 iunie 2007.

În acest sens, a fost încheiat procesul verbal de constatare a contravenţiei din 30 ianuarie 2008 (filele nr. 409-410, vol. VIII).

În acelaşi sens, s-a mai stabilit că începând cu data de 25 noiembrie 2008 SC C. SRL a fost dizolvată în baza sentinţei comerciale din 28 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Galaţi, în Dosarul nr. 4344/121/2008, rămasă irevocabilă prin nerecurare, în conformitate cu dispoziţiile art. 237 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, care prevede că la cererea oricărei persoane interesate, precum şi a O.N.R.C., tribunalul va putea pronunţa dizolvarea societăţii în cazul în care societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situaţiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la O.R.C.

Prin adresa din 10 septembrie 2009, emisă de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Galaţi a fost înaintat istoricul SC C. SRL din care a rezultat că această firmă nu a depus la registrul comerţului bilanţul pe anii 2006 şi 2007 (filele nr. 72 şi 81 verso vol. VIII).

De asemenea, a mai rezultat că în conformitate cu prevederile art. 237 alin. (7) din Legea nr. 31/1990 D.G.F.P. Galaţi a solicitat numirea unui lichidator la SC C. SRL, fiind desemnată prin încheierea judecătorului delegat din 16 iunie 2009 C.C.M. Ipurl Galaţi, reprezentată prin numita Caragea Mihaela (dosar filele nr. 83 şi 402, vol. VIII).

S-a stabilit că prin adresa din 28 mai 2009, D.G.F.P. Galaţi a solicitat numirea unui lichidator judiciar la SC C. SRL deoarece societatea datorează bugetului de stat suma de 1500 lei (filele nr. 400-401, vol. VIII).

Art. 237 alin. (7) din Legea nr. 31/1990 prevede că dacă în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de dizolvare nu se procedează la numirea lichidatorului, judecătorul delegat, la cererea oricărei persoane interesate, numeşte un lichidator de pe Lista practicienilor în reorganizare şi lichidare, remunerarea acestuia urmând a fi făcută din averea persoanei juridice dizolvate sau, în cazul lipsei acesteia, din fondul de lichidare constituit în temeiul Legii nr. 64/1995, privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Toate aceste constatări au condus la ideea că inculpata D.L.R. a folosit SC C. SRL doar pentru a încasa sumele de bani de la D.G.A.S.P.C. Galaţi, în contul deschis la trezorerie şi de a-i transfera şi ridica ulterior din contul deschis la B.R.D. - Sucursala Galaţi.

Pentru derularea contractului încheiat cu L.D.K.C. Grecia, D.G.A.S.P.C. Galaţi a primit la data de 02 februarie 2007 un avans în cuantum de 7.200 euro.

La data de 01 septembrie 2007, inculpata D.M. a întocmit cererea de plată finală şi raportul financiar final pe care le-a depus la L.D.K.C. Grecia.

În baza acestora, la data de 28 septembrie 2007, D.G.A.S.P.C. Galaţi a primit plata finală în valoare de 1.774,96 euro.

În total, D.G.A.S.P.C. Galaţi a primit în cadrul acestui proiect suma de 8.974,96 euro.

Astfel, din adresa din 23 noiembrie 2009 emisă de SC R.B. SA - Direcţia Juridic Conformitate V.C., prin care au fost înaintate extrasele de cont aferente contului în euro a rezultat că D.G.A.S.P.C. Galaţi a încasat la data de 02 februarie 2007 suma de 7.200 euro, reprezentând avansul la contractul încheiat cu L.D.K.C. Grecia (filele nr. 1 şi 9, vol. IX).

De asemenea, din aceste extrase de cont a reieşit că D.G.A.S.P.C. Galaţi a încasat la data de 28 septembrie 2007 suma de 1.774,96 euro, reprezentând plata finală la contractul încheiat cu L.D.K.C. Grecia (filele nr. 19, vol. IX).

Prin adresa din 27 octombrie 2009 emisă de A.N.P.D.C. a fost înaintată factura finală emisă de L.D.K.C. Grecia şi anexa cu sumele plătite către direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de pe întreg teritoriul României (filele nr. 1-3, vol. XI).

Din această anexă a reieşit că D.G.A.S.P.C. Galaţi era instituţia care a cheltuit cei mai mulţi bani pentru implementarea proiectului, respectiv suma de 8.974,96 euro (dosar filele nr. 66, vol. XI).

Din cercetări a reieşit că inculpata D.M. a înaintat către L.D.K.C. Grecia un raport financiar final şi o cerere de plată finală mai întâi la data de 06 iunie 2007, prin care a solicitat o plată finală de 1.800 euro, reprezentând maximul sumei care ar fi putut fi achitată până la concurenţa sumei totale de 9.000 euro.

Astfel, a fost identificată cererea de plată finală înregistrată la D.G.A.S.P.C. Galaţi sub numărul 27576/06 iunie 2007, semnată de inculpata D.M. prin care a solicitat plata finală în sumă de 1800 euro (filele nr. 196, vol. XI).

Urmare acestui raport financiar final, D.G.A.S.P.C. Galaţi a primit de la L.D.K.C. Grecia o listă de clarificări printre altele menţionându-se şi faptul că la emiterea facturilor către SC C. SRL nu a fost corelat un curs infoeuro corect.

În această listă au fost redate de către L.D.K.C. Grecia cursurile infoeuro corecte pentru fiecare factură în parte, şi astfel D.G.A.S.P.C. Galaţi a întocmit şi trimis alt raport financiar final şi altă cerere de plată finală, în urma corecţiei cursului infoeuro rezultând o plată finală numai de 1774,96 euro, fiind înaintată cererea de plată din data de 01 septembrie 2007 (filele nr. 199 şi 226, vol. XI).

Din cercetările efectuate s-a stabilit că în documentaţia înaintată către L.D.K.C. Grecia s-a aflat şi o „listă persoane care au beneficiat de cazare şi decontare transport", formată din 20 de participanţi la seminariile organizate în cadrul proiectului „campania de educaţie privind drepturile copilului", document care poartă ştampila D.G.A.S.P.C. Galaţi şi este semnat de inculpata D.M. (filele nr. 92, vol. XI).

Potrivit datelor aflate la dosar contravaloarea cazării şi transportului s-a ridicat la suma de 6.106,68 lei şi a fost achitată de D.G.A.S.P.C. Galaţi către SC C. SRL în baza facturii fiscale din 05 martie 2007.

Din cercetările efectuate a rezultat că nici una din cele 20 de persoane nu a fost cazată şi nu a beneficiat de decontarea transportului, documentul intitulat „listă persoane care au beneficiat de cazare şi decontare transport" fiind fals, deoarece cu prilejul întocmirii lui, inculpata D.M. a atestat fapte necorespunzătoare adevărului.

Acest document falsificat a stat la baza acordării plăţii finale în cuantum de 1.774,96 euro.

Din adresa din 09 noiembrie 2009 emisă de SC L.D.K.C. E.P. SA a rezultat că plăţile au fost efectuate din fondurile M.F.P., având în vedere că proiectul a fost finanţat din fonduri Phare (filele nr. 73, vol. XI).

Prin adresa din 03 decembrie 2009 M.F.P. - O.P.C. Phare a comunicat un număr de patru extrase de cont eliberate de SC A.B.N.A.B.R. SA din care a reieşit că fondurile au fost plătite către SC L.D.K.C. E.P. SA din fonduri Phare (dosar filele nr. 1-5, vol. VII).

De asemenea, prin adresa din 24 noiembrie 2009 M.F.P. - O.P.C. Phare s-a constituit parte civilă în cauză pentru recuperarea sumei de 1.774,96 euro (dosar filele nr. vol. I).

În ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. în ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 132 din Legea nr. 78/2000 ( în legătură cu Asociaţia „Speranţa Danubiană", SC R.T. SRL, SC P. SRL, SC I. SRL, SC D. SRL, SC A.B. SRL, SC T. SRL, SC M. SRL, SC P. SRL, SC K. SRL, SC C.D. SRL, SC V.I. SRL şi SC A.C. SRL, precum şi cu privire la acordarea ilegală a unor sporuri salariaţilor instituţiei şi înlesnirea adopţiei unor minori), art. 181 şi art. 182 din Legea nr. 78/2000 (în legătură cu proiectele „Centru transfrontalier de trening pentru asistenţi personali" şi „Centrul de găzduire temporară a tinerilor"), săvârşite de inculpata D.M. s-a dispus disjungerea cauzei, în vederea continuării cercetărilor.

Întrucât s-a sesizat că şi inculpata D.L.R. ar fi ajutat la favorizarea unora dintre aceste societăţi comerciale s-a dispus disjungerea cauzei şi faţă de aceasta sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000.

De asemenea, s-a dispus disjungerea cauzei şi faţă de făptuitoarea S.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, s-a dispus disjungerea cauzei, în vederea continuării cercetărilor şi faţă de M.E., F.I., G.I., C.Ş., M.M., G.D., J.V., B.C. şi M.C.I. sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000.

S-a sesizat şi faptul că S.M., M.M., C.M., M.C.I. şi M.E. ar fi pretins sume de bani cu ocazia îndeplinirii atribuţiilor de serviciu în legătură cu unele proceduri de adopţie. Aceste fapte pot întruni elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. în ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, sens în care faţă de aceste persoane s-a dispus disjungerea cauzei pentru continuarea cercetărilor.

Întrucât sunt suspiciuni că inculpata D.L.R. s-a sustras de la plata impozitului pe profit datorat de SC C. SRL bugetului general consolidat al statului, s-a dispus disjungerea şi declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, pentru continuarea cercetărilor faţă de aceasta sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Galaţi sub nr. 3107/121/2010. Investită cu această situaţie de fapt, instanţa de fond, prin sentinţa penală nr. 367 din 28 iunie 2012 a Tribunalului Galaţi, pronunţată în Dosarul nr. 3107/121/2010 s-a pronunţat după cum urmează:

S-a respins, ca fiind nefondată, cererea inculpatei D.M. privind schimbarea încadrării juridice a faptelor penale deduse judecăţii din infracţiunile prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 şi art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 289 alin. (1) C. pen. în infracţiunile prev. de art. 249 C. pen., art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 289 alin. (1) C. pen.

În baza disp. art. 132 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 246 C. pen. cu aplicarea art. art. 41 alin. (2) C. pen. şi referire la art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a fost condamnată inculpata D.M. la pedeapsa închisorii în cuantum de 2 ani şi 8 luni pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă continuată.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 248 şi art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi în referire la art. 74 alin. (1) lit. a)1 art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată.

În baza art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 74 alin. (1) lit. a)/art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni precum şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a lI-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de folosire/prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri.

În baza art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 74 alin. (1) lit. a)/art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. a fost condamnată inculpata D.M. la pedeapsa închisorii în cuantum de 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

În conformitate cu disp. art. 33 lit. a)1 art. 34 lit. b) C. pen. inculpata a executat pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani şi 8 luni închisoare sporită la 3 ani închisoare, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

2. În baza art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000 şi aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. a)1 art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a fost condamnată inculpata D.L.R. la pedeapsa închisorii în cuantum de 2 ani şi 8 luni pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată.

În baza art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi în referire la art. 74 alin. (1) lit. a)1 art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa închisorii în cuantum de 2 luni pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În baza art. 31 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 249 alin. (1) C. pen. şi aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. precum şi a art. 74 alin. (1) lit. a)1 art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. s-a aplicat inculpatei D.L.R. pedeapsa amenzii penale în sumă de 300 lei pentru săvârşirea participaţiei improprii la neglijenţă în serviciu în formă continuată.

În conformitate cu disp. art. 33 lit. a)1 art. 34 lit. e) C. pen. inculpata D.L.R. a executat pedeapsa închisorii în cuantum de 2 ani şi 8 luni, sporită la 3 ani.

3. În baza art. 248 C. pen. cu referire la art. 2481 C. pen. şi aplicarea art. 258 alin. (1) C. pen. precum şi a art. 41 alin. (2) C. pen., în referire la art. 74 alin. (1) lit. a)1 art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnată inculpata R.A.Ş. la pedeapsa închisorii în cuantum de 2 ani şi 8 luni precum şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată.

4. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 248 C. pen. în referire la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 258 alin. (1) C. pen. şi a art. 41 alin. (2) C. pen. şi în referire la art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. /art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnată inculpata B.L. la pedeapsa închisorii în cuantum de 2 ani şi 6 luni precum şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată.

5. În baza art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 258 alin. (1) C. pen. şi a art. 41 alin. (2) C. pen., în referire la art. 74 alin. (1) lit. a)1 art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. a fost condamnat inculpatul S.A. la pedeapsa închisorii în cuantum de 5 luni pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată.

6. În baza art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 258 alin. (1) C. pen. şi referire la art. 74 alin. (1) lit. a)1 art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.S. la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.

7. În baza art. 249 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 74 alin. (1) lit. a)1 art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. s-a aplicat inculpatului M.C.I. pedeapsa amenzii penale în sumă de 300 lei pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu.

În baza art. 249 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 74 alin. (1) lit. a)1 art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii în cuantum de 1 an şi 10 luni pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu.

În temeiul disp. art. 33 lit. a)1 art. 34 lit. d) C. pen. inculpatul M.C.I. a executat pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare.

8. În conformitate cu disp. art. 2 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata A.C. pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 alin. (1) C. pen.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. au fost aplicate inculpaţilor D.M., D.L.R., R.A.Ş., B.L., S.A., B.S. şi M.C.I. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul disp. art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată, pe durata termenelor de încercare stabilite în conformitate cu disp. art. 82 C. pen., a executării pedepselor aplicate inculpaţilor R.A.Ş. (pe durata termenului de încercare de 4 ani şi 8 luni), B.L. (pe durata termenului de încercare de 4 ani şi 6 luni), S.A. (pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 5 luni), B.S. (pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 4 luni) şi M.C.I. (pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 10 luni).

În conformitate cu disp. art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepselor de câte 3 ani închisoare aplicate inculpatelor D.M. şi D.L.R. pe durata unui termen de încercare de 6 ani calculat conform disp. art. 862 C. pen.

În conformitate cu disp. art. 863 alin. (1) s-a stabilit în sarcina inculpatelor D.M. şi D.L.R. pe durata termenului de încercare mai sus menţionat următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea sau la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor; să anunţe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă

În conformitate cu disp. art. 864 C. pen. s-a atras atenţia inculpatelor D.M. şi D.L.R. asupra consecinţelor neîndeplinirii, cu rea credinţă, a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege, care pot conduce la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul disp. art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpaţilor R.A.Ş., B.L., S.A., B.S. şi M.C.I. asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor legale relative suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii stabilite în sarcina inculpaţilor D.M., D.L.R., R.A.Ş., B.L., S.A., B.S. şi M.C.I. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepselor sau a suspendării sub supraveghere a executării.

În conformitate cu disp. art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. au fost obligaţi în solidar pe inculpaţii D.M., D.L.R., R.A.Ş., B.S., B.L., M.C.I. şi S.A. la plata sumei de 691.362,32 lei reprezentând despăgubiri civile către partea civilă D.G.A.S.P.C. Galaţi; a fost obligată, în baza aceluiaşi temei legal, inculpata D.M. la plata, cu acelaşi titlu, a sumei de 1.774,96 euro (în echivalent lei la data plăţii efective) către partea civilă M.F.P. - O.P.C. Phare.

S-a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului instituită prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. din 11 martie 2010 asupra bunurilor imobiliare aparţinând inculpatei D.M. (suprafaţă de 500 mp şi o casă de locuit amplasate în com. Vânători, jud. Galaţi şi apartamentul situat în Galaţi).

Conform art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. au fost obligaţi fiecare dintre inculpaţii D.M., D.L.R., R.A.Ş., B.L., S.A., B.S. şi M.C.I. la plata cheltuielilor judiciare în cauză în sumă de 800 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a avut în vedere că prin rechizitoriul cu nr. 145/P/2008 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi şi înregistrat la această instanţă sub nr. 3107/121/2010 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor:

- D.M., pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă continuată (prev. de art. 131 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.), abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată (prev. de disp. art. 132 din Legea nr. 78/2000 - C. pen. în referire la art. 248 C. pen. şi art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.), fals intelectual (art. 289 alin. (1) C. pen.) precum şi a infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- D.L.R., pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de spălare de bani în formă continuată (prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000 şi aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.), fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (prevăzută de art. 290 alin. (1) Cp. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.), participaţie improprie la neglijenţă în serviciu în formă continuată (prev. de art. 31 alin. (1) C. pen. în referire la art. 249 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- R.A.Ş., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 248 C. pen. cu referire la art. 248 ind. 1 C. pen. şi aplicarea art. 258 alin. (1) C. pen. şi a art. 41 alin. (2) C. pen.

- B.L., pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni (abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată) în forma complicităţii, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 248 C. pen. în referire la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 258 alin. (1) C. pen. şi a art. 41 alin. (2) C. pen.

- S.A., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată prevăzute de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 258 alin. (1) C. pen. şi a art. 41 alin. (2) C. pen.

- B.S. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 258 alin. (1) C. pen.

- M.C.I. pentru săvârşirea în concurs real a două infracţiuni de neglijenţă în serviciu prevăzute de disp. art. 249 alin. (1) C. pen. respectiv art. 249 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi

- A.C., pentru săvârşirea unei infracţiuni de neglijenţă în serviciu prevăzută şi pedepsită de art. 249 alin. (1) C. pen.

S-a reţinut, în esenţă, prin actul de sesizare mai sus menţionat, că

Inculpata D.M. şi-a exercitat cu ştiinţă, în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, atribuţiile de serviciu în mod defectuos în calitate de conducător şi ordonator de credite al D.G.A.S.P.C. Galaţi cu ocazia achiziţionării de cazarmament de la SC S. SRL Reghin şi de echipament de la S.C. Ramiella S.R.L. Galaţi pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali, cauzându-le acestora un prejudiciu total de 141.529,5 lei, reprezentând c/valoarea echipamentului (65.992 lei) şi a cazarmamentului (75.537,50 lei) pentru anul 2006, obţinând totodată avantaje de natură patrimonială pentru firmele menţionate.

În sarcina aceleiaşi inculpate s-a reţinut că şi-a exercitat cu ştiinţă, în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, atribuţiile de serviciu în mod defectuos în calitate de conducător şi ordonator de credite al D.G.A.S.P.C. Galaţi cu ocazia organizării şi desfăşurării procedurilor de achiziţii publice pentru serviciile de întreţinere curăţenie şi pază şi cu ocazia încheierii actelor adiţionale la aceste contracte' cu SC C. SRL şi SC S.G. SRL, precum şi cu ocazia achiziţionării unor bunuri şi servicii prin intermediul SC C. SRL, prejudiciind bugetul instituţiei cu suma totală de 691.362,32 lei, obţinând totodată şi avantaje de natură patrimonială pentru aceste firme (suma de 497.480,84 lei pentru SC C. SRL, suma de 162.866,25 lei pentru SC S.G. SRL şi suma de 31.015,23 lei pentru SC C. SRL).

în sarcina aceleiaşi inculpate s-a mai reţinut că a atestat fapte necorespunzătoare adevărului cu ocazia întocmirii documentului intitulat „listă persoane care au beneficiat de cazare şi decontare transport" şi a folosit acest document cunoscând că este falsificat, pentru obţinerea sumei de 1.774,96 euro din bugetul general al comunităţilor europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.

În sarcina inculpatei D.L.R. s-a reţinut că a dobândit în mod repetat, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale suma de 31.015,23 lei de la D.G.A.S.P.C. Galaţi, cunoscând că reprezintă produsul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice săvârşită de mama sa - inculpata D.M.

Inculpata D.L.R. a falsificat în mod repetat, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, scrierea şi subscrierea martorei M.A., cu ocazia completării şi semnării cererii de deschidere a contului la Trezoreria Municipiului Galaţi pentru SC C. SRL, a fişei cu specimenele de semnături, a împuternicirii, precum şi cu prilejul semnării ordinului de plată din 30 martie 2007.

De asemenea s-a reţinut că inculpata D.L.R. a determinat-o cu intenţie, în mod repetat, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale pe inculpata A.C. - inspector principal in cadrul A.F.P. Galaţi - să-şi încalce din culpă atribuţiile de serviciu cu ocazia acceptării spre decontare a ordinelor de plată din 18 iulie 2007, din 24 iulie 2007, din 03 septembrie 2007 şi din 07 martie 2008, emise de SC C. SRL, cu altă semnătură decât cea autorizată, suma totală de 44.600 lei, fiind transferată ulterior în contul deschis la B.R.D. - Sucursala Galaţi.

În sarcina inculpatului B.S., asociat si administrator la SC S. SRL, s-a reţinut că a solicitat plata T.V.A. cu ocazia depunerii ofertei financiare, cunoscând că firma sa, SC S. SRL nu este plătitoare de T.V.A. şi că a emis ulterior facturile cu înglobarea în preţul unitar a echivalentului cotei de T.V.A. cauzând astfel D.G.A.S.P.C. Galaţi un prejudiciu de 21.163,29 lei.

În sarcina inculpatei R.A.Ş., asociat unic si administrator la SC C. SRL, s-a reţinut că a solicitat în mod repetat,, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale majorarea tarifului contractual, prin justificarea în mod nereal a creşterii unor cheltuieli şi că a semnat acte adiţionale, cu încălcarea clauzelor contractuale şi a dispoziţiilor legale, cauzând un prejudiciu de 497.480,84 lei D.G.A.S.P.C. Galaţi.

În sarcina inculpatei B.L., economist la SC C. SRL, s-a reţinut că a ajutat-o în mod repetat, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale pe inculpata R.A.Ş. să solicite majorarea tarifului contractual, prin justificarea în mod nereal a creşterii unor cheltuieli, cu consecinţa încheierii unor acte adiţionale, cu încălcarea clauzelor contractuale şi a dispoziţiilor legale, cauzând astfel, un prejudiciu de 497.480,84 lei D.G.A.S.P.C. Galaţi.

În sarcina inculpatului S.A., administrator la SC S.G. SRL, s-a reţinut că a solicitat în mod repetat, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale majorarea tarifului contractual, prin justificarea în mod nereal a creşterii unor cheltuieli şi că a semnat acte adiţionale, cu încălcarea clauzelor contractuale şi a dispoziţiilor legale, cauzând un prejudiciu de 162.866,25 lei D.G.A.S.P.C. Galaţi.

În sarcina inculpatului M.C.I., consilier juridic in cadrul D.G.A.S.P.C. Galaţi, s-a reţinut că a avizat favorabil documentaţia de atribuire a contractului de furnizare echipament pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali, cu încălcarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 25/2003, lezând dreptul legal al acestora de a fi primit suma de 75.537,50 lei, reprezentând drepturile de echipament pentru anul 2006.

În sarcina aceluiaşi inculpat s-a mai reţinut că a avizat favorabil cererea de majorare a tarifului contractual depusă de SC C. SRL şi înregistrată din 05 februarie 2007, ce a avut consecinţă încheierea actului adiţional din 28 martie 2007, prin care bugetul D.G.A.S.P.C. Galaţi a fost prejudiciat cu suma de 310.646,80 lei.

Iar în sarcina inculpatei A.C., inspector principal in cadrul A.F.P. Galaţi, s-a reţinut că şi-a încălcat, în mod continuu, din culpă, atribuţiile de serviciu cu ocazia acceptării spre decontare a ordinelor de plată din 18 iulie 2007, din 24 iulie 2007, din 03 septembrie 2007 şi din 07 martie 2008, emise de SC C. SRL, cu altă semnătură decât cea autorizată, suma totală de 44.600 lei, fiind transferată ulterior în contul deschis la B.R.D. - Sucursala Galaţi.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Începând cu data de 25 octombrie 2004 inculpata D.M. a fost numită în funcţia publică de director economic şi administrativ din cadrul D.G.A.S.P.C. Galaţi.

Începând cu data de 30 mai 2005 aceeaşi inculpată a fost numită în funcţia de director executiv (devenită, de la 1 februarie 2007, director general) al D.G.A.S.P.C. Galaţi.

În conformitate cu fişa postului din 1 iunie 2005 inculpata mai sus menţionată a îndeplinit funcţia publică de conducere de director executiv al D.G.A.S.P.C. Galaţi iar printre atribuţiile principale de serviciu au fost şi acelea de exercitare a funcţiei de ordonator de credite, de exercitare a atribuţiilor ce au revenit instituţiei în calitate de persoană juridică precum şi de întocmire a bugetului propriu al instituţiei.

În cursul lunii octombrie 2006 a fost organizată în cadrul D.G.A.S.P.C. Galaţi procedura de achiziţie publică prin cerere de ofertă pentru achiziţionarea de încălţăminte destinată copiilor din centrele de plasament şi casele de tip familial.

Documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea ofertei a fost întocmită de martora T.C. din cadrul Serviciului Achiziţii şi a fost avizată de şefa acestui serviciu, făptuitoarea S.M. şi de Serviciul Juridic prin inculpatul M.C.I.

Documentaţia cuprindea Fişa de date a achiziţiei, Caietul de sarcini, Formulare şi Proiectul de contract în conformitate cu dispoziţiile O.G. nr. 34/2006, privind achiziţiile publice.

Întreaga documentaţie a fost supusă spre aprobare directorului executiv - inculpata D.M. prin referatul din 10 octombrie 2006 întocmit de făptuitoarea S.M. şi inculpatul M.C.I.

La aceeaşi dată inculpata D.M. a aprobat documentaţia prin semnarea acestui referat la rubrica „Se aprobă."

Potrivit caietului de sarcini, art. 1 intitulat obiectul procedurii de achiziţie, încălţămintea urma a fi achiziţionată pentru copiii din centrele de plasament, din casele de tip familial şi din centrele de zi din structura D.G.A.S.P.C. Galaţi.

De asemenea, în fişa de date a achiziţiei în capitolul A. Introducere, la articolul 2 se stipulează că obiectul contractului de furnizare îl reprezintă achiziţia de „lot încălţăminte" conform caietului de sarcini.

Din aceste documente, care constituie secţiunile 1 şi 2 ale documentaţiei pentru elaborarea şi prezentarea ofertei rezultă în mod indubitabil că inculpata D.M., în calitate de director executiv şi ordonator de credite a aprobat achiziţionarea de încălţăminte pentru copiii din centrele de plasament, din casele de tip familial şi din centrele de zi din structura D.G.A.S.P.C. Galaţi, dar nu şi pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali profesionişti.

Acest lucru nici nu ar fi fost posibil, deoarece dispoziţiile legale în materie, respectiv O.U.G. nr. 25/2003 pentru modificarea şi completarea art. 20 din O.U.G. nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate prevăd în mod expres că „pentru fiecare copil încredinţat sau dat în plasament la asistentul maternal profesionist se acordă sumele necesare acoperirii cheltuielilor lunare de hrană, echipament, cazarmament, jucării, materiale igienico-sanitare, rechizite şcolare, materiale cultural sportive, transport, după caz precum şi sumele aferente acoperirii cheltuielilor de locuit", iar „aceste sume se suportă din bugetul consiliului judeţean."

Cu adresele din 10 octombrie 2006 au fost trimise'invitaţii de participare la procedura de achiziţie către SC R. SRL Reghin, SC L. SRL Galaţi şi SC S. SRL Reghin.

Din hotărârea de adjudecare din 23 octombrie 2006 întocmită de comisia de evaluare a rezultat că au prezentat oferte în termenul precizat în invitaţia de participare SC S. SRL Reghin şi SC L. SRL Galaţi, iar pe baza criteriului „preţul cel mai scăzut" contractul a fost atribuit SC S. SRL Reghin.

Astfel, D.G.A.S.P.C. Galaţi a încheiat contractul de furnizare produse din 31 octombrie 2006, cu SC S. SRL Reghin, jud. Mureş, în valoare totală de 132.607,78 lei.

Echipamentul (încălţămintea) destinat copiilor din centrele de plasament, din casele de tip familial şi din centrele de zi a fost livrat de către furnizor în baza facturilor din 03 noiembrie 2006 și 04 decembrie 2006.

Aceste facturi au fost achitate de D.G.A.S.P.C. Galaţi cu ordinele de plată din 13 noiembrie 2006 şi din 06 decembrie 2006.

Echipamentul livrat în baza acestor facturi a fost primit şi recepţionat la magazia centrală a D.G.A.S.P.C. Galaţi, aşa cum s-a prevăzut în caietul de sarcini.

Inculpata D.M. s-a hotărât să se folosească de această procedură pentru a favoriza SC S. SRL prin obţinerea pentru această firmă a unor avantaje patrimoniale în detrimentul copiilor aflaţi în plasament la asistenţii maternali.

Rezoluţia infracţională s-a realizat prin achiziţionarea de încălţăminte de la SC S. SRL şi pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali, prin încălcarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 25/2003, care prevăd că pentru fiecare copil încredinţat sau dat în plasament la asistentul maternal profesionist se acordă sumele necesare acoperirii cheltuielilor lunare de hrană, echipament, cazarmament, jucării, materiale igienico-sanitare, rechizite şcolare, materiale cultural sportive, transport, după caz precum şi sumele aferente acoperirii cheltuielilor de locuit, iar aceste sume se suportă din bugetul consiliului judeţean.

De asemenea, inculpata D.M. a încălcat şi dispoziţiile art. 14 alin. (2) din O.U. nr. 45/2003, privind finanţele publice locale, care prevăd că cheltuielile bugetare au destinaţie precisă şi limitată şi sunt determinate de autorizările conţinute în legi specifice şi în legile bugetare anuale.

De asemenea, inculpata D.M. nu a respectat dispoziţiile art. 14 alin. (3) din O.U. nr. 45/2003, privind finanţele publice locale, care prevăd că nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) şi nici nu poate fi angajată şi efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.

Inculpata D.M. a încălcat şi dispoziţiile art. 18 alin. (3) din O.U. nr. 45/2003, privind finanţele publice locale, care prevăd că ordonatorii terţiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor unităţilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale.

În conformitate cu prevederile normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor publice, aprobate prin Ordinul M.F.P. din 24 decembrie 2002, „operaţiunile specifice angajării, lichidării şi ordonanţării cheltuielilor sunt în competenţa ordonatorilor de credite şi se efectuează pe baza propunerilor compartimentelor de specialitate ale instituţiilor publice ".

Din cercetările efectuate a rezultat că membrii comisiei de evaluare nu au cunoscut că o parte din încălţămintea ce urma a fi achiziţionată era destinată copiilor aflaţi în plasament la asistenţii maternali profesionişti, acest lucru fiindu-le ascuns de inculpata D.M.

În schimb aceştia nu puteau să-şi dea seama de acest lucru, deoarece din documentaţia de atribuire a contractului rezulta că încălţămintea era destinată numai copiilor din centrele de plasament, casele de tip familial şi centrele de zi, iar potrivit legislaţiei produsele şi serviciile destinate acestora erau achiziţionate numai în cadrul unor proceduri de achiziţii publice.

Comisia de evaluare a ofertelor a fost constituită în baza dispoziţiei din 23 octombrie 2006 a inculpatei D.M. şi a fost formată din martorii M.E. - preşedintele comisiei, T.C., T.C., A.D. şi F.I.

Din cercetările efectuate a rezultat că la data de 18 decembrie 2006 SC S. SRL Reghin a emis către D.G.A.S.P.C. Galaţi facturile în valoare de 16.797 lei şi în valoare de 49.195 lei (filele nr. 168 şi 170, vol. V).

Aceste facturi au fost achitate de D.G.A.S.P.C. Galaţi cu ordinul de plată din 20 decembrie 2006.

Cu aceste două facturi a fost achiziţionată în mod ilegal încălţămintea pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali profesionişti.

Facturile în valoare de 16.797 lei şi în valoare de 49.195 lei sunt avizate prin semnătură de inculpata D.M. şi poartă viza „Bun de plată" şi semnătura făptuitoarei S.M. (facturi, filele nr. 168 şi 170, vol. V).

Ordonanţarea de plată în cazul acestor două facturi a fost aprobată de inculpata D.M., în calitate de ordonator de credite la data de 20 decembrie 2006.

Astfel, prin adresa din 13 octombrie 2009, D.G.A.S.P.C. Galaţi ne-a comunicat propunerea de angajare a unei cheltuieli din 20 decembrie 2006, angajamentul bugetar individual din 20 decembrie 2006 şi ordonanţarea de de plată din 20 decembrie 2006 întocmite în vederea plăţii facturilor în valoare de 16.797 lei şi în valoare de 49.195 lei, emise de SC S. SRL Reghin (dosar filele nr. 126-130, vol. VIII).

Toate cele trei documente au fost întocmite de S.P.A.P. şi au fost semnate la rubrica „compartimentul de specialitate" de făptuitoarea S.M.

De asemenea, toate cele trei documente au fost aprobate de inculpata D.M., în calitate de ordonator de credite.

Potrivit pct. 3 „- Ordonanţarea cheltuielilor - „ din normele metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, aprobat prin Ordinul nr. 1792/2002 al M.F.P. „ Ordonanţarea cheltuielilor este faza în procesul execuţiei bugetare în care se confirmă că livrările de bunuri au fost efectuate sau alte creanţe au fost verificate şi că plata poate fi realizată".

„Ordonanţarea de plată este documentul intern prin care ordonatorul de credite dă dispoziţie compartimentului financiarffinanciar-contabil) să întocmească instrumentele de plată a cheltuielilor.

Ordonanţarea de plată este datată şi semnată de ordonatorul de credite sau de persoana delegată cu aceste atribuţii".

De asemenea, potrivit normelor metodologice mai sus menţionate, „Operaţiunile specifice angajării, lichidării şi ordonanţării cheltuielilor sunt în competenţa ordonatorilor de credite şi se efectuează pe baza propunerilor compartimentelor de specialitate ale instituţiei publice."

Totodată, în pct. 1 „ - Angajarea cheltuielilor - „ din aceleaşi norme metodologice se specifică că „Ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi potrivit destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice şi cu respectarea dispoziţiilor legale".

Tot în aceste norme metodologice se specifică şi faptul că „Primele trei faze ale procesului execuţiei bugetare a cheltuielilor se realizează în cadrul instituţiei publice, răspunderea pentru angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor revenindu-i ordonatorului de credite bugetare sau persoanelor împuternicite să exercite această calitate prin delegare, potrivit legii".

Cele trei documente, respectiv propunerea de angajare, angajamentul bugetar individual şi ordonanţarea de plată au fost vizate şi semnate pentru controlul financiar preventiv de către martora G.I., consilier în cadrul Serviciului buget contabilitate împuternicit cu exercitarea controlului financiar preventiv.

S-a concluzionat că prin aprobarea celor trei documente inculpata D.M. a încălcat dispoziţiile din normele metodologice anterior specificate, deoarece a ordonanţat cheltuieli fără a respecta destinaţiile aprobate şi fără respectarea condiţiilor legale.

Potrivit O.U.G. nr. 25/2003, aceste sume erau destinate copiilor aflaţi în plasament la asistenţii maternali, destinaţia lor fiind schimbată prin abuzul inculpatei D.M. şi al făptuitoarei S.M..

Prin adresa din /29 octombrie 2009 D.G.A.S.P.C. Galaţi a înaintat un tabel cu articolele de echipament şi cazarmament distribuite copiilor aflaţi în plasament la asistenţii maternali în baza dispoziţiei inculpatei D.M. din 02 aprilie 2007 (filele nr. 256, vol. VIII).

Din acest tabel a rezultat că încălţămintea achiziţionată de la SC S. SRL Reghin prin facturile în valoare de 16.797 lei şi în valoare de 49.195 lei a avut ca destinaţie copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali (filele nr. 124-125, vol. VIII).

Încălţămintea livrată în baza acestor facturi a fost recepţionată de D.G.A.S.P.C. Galaţi la data de 18' decembrie 2006.

Din dispoziţia verbală a inculpatei D.M. cele două facturi au fost recepţionate de persoane care nu aveau atribuţii de serviciu în acest sens.

De asemenea, marfa nu a fost depozitată la magazia instituţiei ci în holul instituţiei, în secretariat şi în biroul inculpatei D.M. şi în nici un caz la magazie.

Însă acest lucru nu s-a făcut deoarece, inculpata D.M. era conştientă că achiziţia era ilegală, iar magazia nu putea să elibereze bonuri de transfer şi de consum către asistenţii maternali.

În acelaşi sens, inculpata D.M. a dispus ca primirea în gestiune a acestor articole să fie efectuată de altă persoană decât cea care avea asemenea atribuţii.

Astfel, încălţămintea a fost recepţionată de martorele P.M., F.Z. şi S.C.M., care au întocmit notele de recepţie şi constatare de diferenţe nr. 464 şi 465 din data de 18 decembrie 2006 (filele nr. 169 şi 171, vol. V).

Încălţămintea a fost ulterior depozitată într-o încăpere a magaziei „Constantin Pufan", din cadrul D.G.A.S.P.C. Galaţi şi a fost primită în gestiune de martora F.Z.

Cele trei martore îşi desfăşurau activitatea în cadrul serviciului patrimoniu şi control gestiuni şi nu aveau ca atribuţie de serviciu recepţionarea şi primirea în gestiune a mărfurilor.

Din adresa din 24 noiembrie 2009 emisă de D.G.A.S.P.C. Galaţi a rezultat că în registrul de evidenţă a dispoziţiilor directorului general nu există înregistrată nici o dispoziţie prin care martorele P.M., F.Z. şi S.C.M. să fie desemnate pentru recepţionarea bunurilor livrate în cursul lunii de SC S. SRL şi SC R.M. SRL (filele nr. 161, vol. V).

Inculpata D.M. a avut reprezentarea că dispoziţia sa de a achiziţiona încălţăminte pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali era ilegală.

Altfel nu s-ar putea explica gestul său de a încerca să acopere abuzul săvârşit prin solicitarea unui referat de necesitate de la S.A.M., iar acest lucru s-a întâmplat după livrarea şi recepţionarea încălţămintei.

Însă, inculpata D.M. a scăpat din vedere faptul că un asemenea referat chiar de ar fi fost întocmit la timp şi ar fi fost punctul de plecare în organizarea procedurii, achiziţia de încălţăminte tot ilegală ar fi fost, deoarece dispoziţiile legale prevăd acordarea de sume de bani şi nu încălţăminte.

În acest sens, s-a stabilit că pe la mijlocul lunii decembrie 2006, inculpata D.M., prin intermediul făptuitoarei S.M. i-a impus martorului V.S. - şef al serviciului asistenţă maternală să întocmească un referat de necesitate în vederea achiziţionării de încălţăminte pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali şi să-l antedateze, astfel încât să se creeze impresia că a fost întocmit în cursul lunii septembrie sau octombrie 2006.

Martorul V.S. a întocmit referatul atât în urma indicaţiilor primite telefonic de la făptuitoarea S.M., care i-a dictat articolele de încălţăminte şi mărimile acestora, cât şi după o coală format „A4", în care aceeaşi făptuitoare a scris personal ce trebuia să conţină acel referat.

În schimb, martorul V.S. a refuzat să antedateze acest referat aşa cum îi ceruse inculpata D.M., prin intermediul făptuitoarei S.M.

Martorul V.S. i-a înmânat personal acest referat făptuitoarei S.M. fără să fi trecut în antetul sau cuprinsul acestuia vreo dată de înregistrare.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că referatul a fost înregistrat din 05 octombrie 2006.

Prin urmare referatul a fost antedatat aşa cum a dorit inculpata D.M.

La data de 19 septembrie 2009 a fost ridicat de la D.G.A.S.P.C. Galaţi registrul intern cu poziţiile cuprinse 13 septembrie 2006 - și 05 octombrie 2006 (filele nr. 133-134, vol. VIII).

S-a stabilit că la poziţia din 05 octombrie 2006 este înregistrat referatul pentru necesarul de încălţăminte întocmit de S.A.M., având ca destinatar serviciul achiziţii.

Cu aceeaşi ocazie s-a constatat că la poziţia respectivă iniţial a fost înregistrat un document care a provenit de la serviciul administrativ, însă s-a intervenit cu pastă corectoare şi s-au scris alături iniţialele serviciului asistenţă maternală (S.A.M.).

De asemenea, este evident faptul că vocabula „S.A.M." şi expresia „necesar încălţăminte" au fost scrise cu altă pastă comparativ cu toate celelalte înregistrări din aceeaşi pagină a registrului (a se vedea poziţia din 05 octombrie 2006 în registru, care este ataşat la dosar).

Din raportul de constatare tehnico - ştiinţifică grafoscopică din 08 martie 2010, întocmit în cauză de I.P.J. Galaţi - Serviciul Criminalistic a rezultat că la poziţia din 05 octombrie 2006 din registrul intern au intervenit modificări pe coloana nr. 3, iar modificările constau în acoperirea textului „ serv ad-tiv " cu pastă corectoare de culoare albă, fiind probabil urmată de completarea cu prescurtarea „ S.A.M". (raport de constatare tehnico - ştiinţifică grafoscopică, filele nr. 327-346, vol. VIII).

Totodată, în acest raport s-a mai concluzionat că scrisul în litigiu, reprezentând numărul de înregistrare al documentului intitulat „referat" şi scrisul de completare din registru au fost executate de martora T.I.

Coroborând aceste aspecte cu celelalte probe administrate în cauză s-a putut concluziona că referatul întocmit de martorul V.S. a fost antedatat, iar persoanele care aveau interes să facă acest lucru nu puteau fi decât inculpata D.M. şi făptuitoarea S.M.

Din cercetările efectuate a rezultat că la începutul anului 2007 mai mulţi salariaţi ai D.G.A.S.P.C. Galaţi au formulat sesizări la M.A.I. şi la A.N.P.C.A. cu privire la unele abuzuri săvârşite la nivelul instituţiei, printre care şi neplata drepturilor de care beneficiază copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali.

Urmare acestor sesizări au fost efectuate verificări la D.G.A.S.P.C. Galaţi * în perioada 27 februarie 2007 - 02 martie 2007 de către o comisie mixtă formată din reprezentanţi ai M.A.I. şi ai A.N.P.C.A., care a întocmit raportul din 28 martie 2007 (filele nr. 189-206, vol. V).

Din conţinutul raportului a rezultat că în cursul lunii decembrie 2006 cu încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de O.U.G. nr. 25/2003 şi ale Ordinului nr. 36/2003 au fost achiziţionate echipament şi cazarmament pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali.

S-a observat că încălţămintea a fost achiziţionată fără a se ţine seama de nevoile individuale şi vârsta copiilor, ajungându-se la paradoxul de a fi fost achiziţionate articole de încălţăminte mărimea 42-45, în condiţiile în care copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali, ca pondere, sunt cu vârste cuprinse între 10-18 ani.

Mai mult, s-a constatat că la momentul efectuării controlului încălţămintea şi cazarmamentul se aflau stocate în magazia D.G.A.S.P.C. Galaţi, nefiind distribuite copiilor aflaţi în plasament la asistenţii maternali, deşi marfa fusese recepţionată din 18 decembrie 2006.

Faptul că o parte din încălţăminte era neadecvată vârstei copiilor a rezultat fără echivoc din facturile din 18 decembrie 2006 emise de SC S. SRL, unde la rubrica „denumirea produselor sau a serviciilor" sunt înscrise următoarele produse: pantofi piele băieţi 41-45 - 81 bucăţi, bocanci piele băieţi 42-45 - 103 bucăţi şi pantofi Adidas piele 41-45 - 24 bucăţi.

Echipamentul a fost achiziţionat în contul drepturilor aferente copiilor aflaţi în plasament la asistenţii maternali profesionişti pentru anul 2006 şi cu toate acestea, el a fost efectiv predat către asistenţii maternali în perioada aprilie - iunie 2007, în baza dispoziţiei nr. 694/02 aprilie 2007 a inculpatei D.M. (fila nr. 1, vol. X).

În baza acestei dispoziţii, în perioada aprilie - iunie 2007, o comisie formată din martorii C.I. - preşedinte, D.M., F.Z. şi S.C.M. au predat către asistenţii maternali articolele de încălţăminte şi cazarmament, încheindu-se cu fiecare asistent maternal câte un proces verbal de predare primire (fila nr. 2, vol. X).

Din declaraţia luată la data de 22 septembrie 2009 martorei A.D. -şef al serviciului juridic, rezultă că în cursul anului 2007 au fost distribuite către copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali articole de încălţăminte şi cazarmament.

Martora A.D. ştia că această operaţiune de distribuire a fost demarată de către un control efectuat de A.N.P.D.C.

De asemenea, din declaraţia martorului V.S. - şef al serviciului asistenţă maternală, a reieşit că în primăvara anului 2007 s-a efectuat un control de către A.N.P.D.C., ocazie cu care s-a constatat că în magazia centrală a instituţiei se aflau depozitate mai multe articole de încălţăminte şi cazarmament.

Martorul V.S. ştia că după finalizarea controlului aceste articole au fost distribuite pe bază de semnătură tuturor asistenţilor maternali profesionişti.

Interesele legale ale copiilor aflaţi în plasament la asistenţii maternali profesionişti au fost lezate în primul rând pentru că procedura de achiziţie publică a fost efectuată cu încălcarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 25/2003, care prevedea la art. 1 pct. 1 că „pentru fiecare copil încredinţat sau dat la asistentul maternal profesionist se acordă sumele necesare acoperirii cheltuielilor lunare de hrană, echipament, cazarmament, jucării, materiale igienico-sanitare, rechizite şcolare, etc", precum şi dispoziţiile Ordinului comun nr. 242/2003 al M.A.P. şi nr. 36/2003 al A.N.P.C.A., care prevăd modalitatea de decontare a cheltuielilor efectuate de către asistenţii maternali profesionişti pentru creşterea şi îngrijirea copiilor aflaţi în plasament.

Astfel, copiii aflaţi în plasament au fost lipsiţi de sumele necesare cu care asistenţii maternali ar fi trebuit să le achiziţioneze acest echipament.

Suma care trebuia acordată copiilor aflaţi în plasament la asistenţii maternali pentru acoperirea cheltuielilor de echipament a fost de 65.992 lei.

Acest lucru a rezultat din adresa din 01 octombrie 2009 emisă de Consiliul Judeţului Galaţi, în care se menţionează că în anul 2006 cheltuielile reprezentând cazarmament şi echipament pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali profesionişti au fost în sumă de 141.529,50 lei, conform adresei din 2009 transmisă de D.G.A.S.P.C. Galaţi.

Astfel, dacă se scade suma de 75.537,50 lei, cât a reprezentat valoarea cazarmamentului pe anul 2006, din totalul de 141.529,50 lei, rezultă suma de 65.992 lei, reprezentând cheltuielile de echipament pe anul 2006.

A rezultat că inculpata D.M., prin dispoziţia ilegală pe care a dat-o de a se achiziţiona echipament pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali, a cauzat acestor copii un prejudiciu în valoare de 65.992 lei.

Prin această modalitate, inculpata D.M. a creat un avantaj patrimonial pentru SC S. SRL Reghin în valoare de 65.992 lei, deoarece dacă s-ar fi respectat legea nu ar fi fost efectuată achiziţia publică, iar banii respectivi ar fi fost daţi asistenţilor maternali în cursul lunii decembrie 2006, care puteau să cumpere încălţăminte pentru copii de la orice magazin, fără a îndeplini vreo formalitate.

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică de natură financiar contabilă, întocmit în cauză de un specialist din cadrul D.N.A. a rezultat că inculpata D.M. a cauzat un prejudiciu de 55.455,50 lei, reprezentând contravaloarea facturilor seriile din 18 decembrie 2006 şi din 18 decembrie 2006 fără echivalentul T.V.A.. însă la această valoare trebuie adăugat şi echivalentul T.V.A. de 10.536,5 lei, deoarece această sumă a fost achitată din dispoziţia inculpata D.M. tot din drepturile de echipament ale copiilor aflaţi în plasament la asistenţii maternali (raport de constatare tehnico-ştiinţifică de natură financiar contabilă, filele nr. 292-349, vol. I).

În al doilea rând, interesele copiilor au fost lezate şi pentru că acest echipament livrat de furnizor în cursul lunii decembrie 2006 a fost predat către asistenţii maternali abia în perioada aprilie - iunie 2007, cu o întârziere de 4-6 luni.

Având în vedere că echipamentul a fost distribuit în final copiilor aflaţi în plasament la asistenţii maternali, s-a putut considera că prejudiciul adus acestora a fost recuperat prin echivalent în produse.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că administratorul SC S. SRL Reghin, inculpatul B.S. a urmărit cu ştiinţă să prejudicieze D.G.A.S.P.C. Galaţi.

Astfel, la data de 23 octombrie 2006 SC S. SRL Reghin, prin inculpatul B.S. în calitate de administrator a depus la D.G.A.S.P.C. Galaţi oferta în cadrul procedurii de achiziţie a încălţămintei.

Potrivit adresei din 08 septembrie 2009 emise de D.G.F.P. Mureş - A.M.A.V.S., SC S. SRL Reghin nu este înregistrată ca plătitoare de T.V.A. (filele nr. 164-165, vol. V).

Cu toate acestea, SC S. SRL Reghin a prezentat o ofertă financiară de 11.143,11 lei la care a adăugat în mod nejustificat T.V.A. în valoare de 21.172,67 lei.

Oferta depusă de SC S. SRL Reghin a fost înregistrată la D.G.A.S.P.C. Galaţi din 23 octombrie 2006 şi atât plicurile sigilate cât şi documentele din care se compune oferta au fost semnate numai de inculpatul B.S.

Nu putea fi conceput faptul că inculpatul B.S. nu cunoştea că firma sa este neplătitoare de T.V.A., mai ales că şi facturile pe care le emitea erau specifice neplătitorilor de T.V.A.

După cum s-a mai menţionat SC S. SRL Reghin a fost desemnată câştigătoare a procedurii de achiziţie şi ulterior a livrat încălţăminteaînbazafacturilornr. din 03 noiembrie 2006, din 04 decembrie 2006, din 18 decembrie 2006, în valoare totală de 132.549 lei.

Din cercetările efectuate a rezultat că SC S. SRL Reghin a emis toate facturile fiscale către D.G.A.S.P.C. Galaţi ca neplătitor de T.V.A., însă a înglobat în valoarea preţului şi suma de 21.163,29 lei, echivalentul cotei de T.V.A. de 19%, sumă care a fost achitată de instituţie către furnizor.

Suma de 21.163,29 lei reprezintă prejudiciul cauzat D.G.A.S.P.C. Galaţi de către inculpatul B.S. prin comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Din raportul de constatare tehnico - ştiinţifică de natură financiar contabilă întocmit în cauză de un specialist din cadrul D.N.A. a rezultat că inculpatul B.S. a cauzat D.G.A.S.P.C. Galaţi un prejudiciu de 21.163,29 lei şi acest prejudiciu a fost produs prin înglobarea în preţul unitar al facturilor a cotei de T.V.A. de 19%, în situaţia în care SC S. SRL nu era înregistrată ca plătitoare de T.V.A. (raport de constatare tehnico -ştiinţifică de natură financiar contabilă,filele nr. 292-349, vol. I).

În cursul anului 2007 la D.G.A.S.P.C. Galaţi a fost efectuat un control de către Camera de Conturi Galaţi, ocazie cu care a fost încheiat procesul verbal de constatare din 15 octombrie 2007.

Acest act a fost înregistrat la D.G.A.S.P.C. Galaţi din 15 octombrie 2007.

Cu ocazia controlului efectuat, Camera de Conturi Galaţi a constatat faptul că SC S. SRL a încasat ilegal de la D.G.A.S.P.C. Galaţi suma de 21.312,8 lei echivalentul cotei de T.V.A., fără a fi evidenţiată distinct în facturile fiscale şi sustrăgându-se de la achitarea acesteia către bugetul de stat.

Reprezentanţii Camerei de Conturi Galaţi au considerat suma de 21.312,8 lei ca fiind T.V.A., deoarece nu au avut cunoştinţă că SC S. SRL nu este înregistrată la organele fiscale ca neplătitoare de T.V.A.

Prin adresele din 22 octombrie 2007 Camera de Conturi Galaţi a dispus D.G.A.S.P.C. Galaţi să ia măsurile legale pentru recuperarea sumei încasate ilegal de SC S. SRL (filele nr. 240-242, vol. V).

Astfel, prin adresa din 02 noiembrie 2007 D.G.A.S.P.C. Galaţi a solicitat SC S. SRL Reghin restituirea sumei încasate ilegal.

Pentru restituirea acestei sume, SC S. SRL Reghin a livrat D.G.A.S.P.C. Galaţi încălţăminte cu factura fiscală din 14 decembrie 2007 în valoare de 21.312,8 lei, prejudiciul fiind recuperat prin compensare.

Faţă de această situaţie s-a impus concluzia că prejudiciul cauzat de inculpatul B.S. prin săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice a fost recuperat la data de 14 decembrie 2007.

Un alt exemplu a fost acela din cursul lunii decembrie 2006, când inculpata D.M. a dispus contrar dispoziţiilor aceloraşi acte normative, arătate mai sus, respectiv O.U.G. nr. 25/2003, Ordinul comun nr. 242/2003 al M.A.P. şi nr. 36/2003 al A.N.P.C.A. şi O.U. nr. 45/2003, efectuarea achiziţiei publice de cazarmament pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali profesionişti, în contul drepturilor aferente acestora pentru anul 2006.

Astfel, la data de 20 noiembrie 2006 inculpata D.M. a aprobat referatul din 20 noiembrie 2006 pentru achiziţionarea de cazarmament destinat copiilor din centrele de plasament, casele de tip familial şi „de numărul copiilor încredinţaţi asistenţilor maternali."

De asemenea, inculpata D.M. a aprobat documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea ofertei, aceasta fiind avizată de făptuitoarea S.M. în calitate de şef serviciu achiziţii şi de inculpatul M.C.I., în calitate de reprezentant al S.J.C. (filele nr. 21-46, vol. VIII).

Din caietul de sarcini, ce constituia secţiunea a doua a acestei documentaţii, a rezultat că obiectul procedurii de achiziţie îl reprezintă încheierea contractului de furnizare cazarmament necesar aprovizionării caselor de tip familial, centrelor de plasament, centrelor de zi din structura D.G.A.S.P.C. Galaţi, cât şi copiilor încredinţaţi asistenţilor maternali.

Prevederea din caietul de sarcini referitoare la achiziţionarea de cazarmament pentru copiii încredinţaţi asistenţilor maternali a fost ilegală, deoarece dispoziţiile legale în materie prevăd acordarea de sume de bani pentru acoperirea acestor drepturi.

Din cercetările efectuate s-a stabilit că referatul din 20 noiembrie 2006, aprobat de inculpata D.M. a fost întocmit de martora T.C. din cadrul serviciului achiziţii şi este semnat şi de făptuitoarea S.M.

De asemenea, documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea ofertei a fost întocmită de martora T.C.

La data de 23 noiembrie 2009 a fost audiată în cauză martora T.C. şi a declarat că a menţionat că achiziţia se face inclusiv pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali deoarece aşa i-a dispus făptuitoarea S.M., care la rândul său i-a spus că aşa are dispoziţie de la inculpata D.M. (declaraţiifilele nr. 117-125, vol.IV).

Cu adresele din 24 noiembrie 2006, semnate de inculpata D.M. şi făptuitoarea S.M., D.G.A.S.P.C. Galaţi a înaintat cereri de ofertă către SC F.M. SRL, SC B.R.C.P. SRL, SC R.M. SRL şi SC F. SRL, toate din Galaţi.

Verificând firmele la care au fost înaintate cereri de oferte, a rezultat că inculpata D.M. a dorit să se asigure că firma câştigătoare va fi SC R.M. SRL.

S-a stabilit că SC F. SRL se afla în procedura de lichidare judiciară din data de 19 iunie 2006 - lichidator SC L.C. SRL Galaţi, iar SC F.M. SRL, SC B.R.C.P. SRL, SC R.M. SRL aveau asociaţi şi administratori comuni în persoana numiţilor R.M. şi B.E.

Având în vedere că firmele participante la procedura de achiziţie aveau asociaţi şi administratori comuni nu s-a asigurat o aplicare a procedurii de atribuire a contractului pe baze competiţionale, aşa cum prevede Ordinul nr. 155/2006, privind aprobarea Ghidului pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică.

Prin eficienţa utilizării fondurilor publice se înţelege aplicarea procedurilor de atribuire competiţionale şi utilizarea de criterii care să reflecte avantajele de natură economică ale ofertelor în vederea obţinerii raportului optim între calitate şi preţ.

De asemenea, alt exemplu de favorizare a fost acela că SC F.M. SRL şi SC R.M. SRL au cumpărat documentaţia standard pentru elaborarea şi prezentarea ofertei după data livrării şi recepţionării mărfii, iar procedura de achiziţie prevede că această documentaţie se achiziţionează înainte de data evaluării ofertelor.

În cazul nostru evaluarea ofertelor a avut loc la data de 06 decembrie 2006, iar documentaţia a fost cumpărată de cele două firme la data de 20 decembrie 2006, adică după încheierea procedurii de achiziţie.

Aceste aspecte au fost dovedite prin verificarea registrului de casă şi a cotorului chitanţierului, deoarece chitanţele cu care au fost achiziţionate documentaţiile de cele două firme nu au înscrisă ziua încasării, ci doar luna decembrie 2006 (filele nr. 19 şi 20, vol. VIII şi filele nr. 300-306, vol. V).

Prin urmare în cadrul procedurii de achiziţie nu a fost respectată cronologia prevăzută de legislaţia în materie.

Din hotărârea de adjudecare din 07 decembrie 2006, rezultă că au prezentat oferte numai SC F.M. SRL şi SC R.M. SRL, iar contractul a fost atribuit SC R.M. SRL potrivit criteriului „preţul cel mai scăzut."

A fost încheiat contractul din 14 decembrie 2006 cu SC R.M. SRL Galaţi, în valoare totală de 75.537,50 lei.

Cazarmamentul a fost livrat de către furnizor în baza facturii din 18 decembrie 2006, marfa fiind recepţionată în totalitate de beneficiar în data de 18 decembrie 2006.

Din tabelul cu articole de echipament şi cazarmament distribuite copiilor aflaţi în plasament la asistenţii maternali, în baza dispoziţiei inculpatei D.M. din 02 aprilie 2007, înaintat de D.G.A.S.P.C. Galaţi prin adresa din 29 octombrie 2009 rezultă că echipamentul achiziţionat de la SC R.M. SRL Galaţi cu factura din 18 decembrie 2006 a avut ca destinaţie copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali.

Factura menţionată mai sus a fost achitată de D.G.A.S.P.C. Galaţi cu ordinul de plată din 19 decembrie 2006.

Premergător efectuării plăţii au fost emise propunerea de angajare a unei cheltuieli din 19 decembrie 2006, angajamentul bugetar individual din 19 decembrie 2006 şi ordonanţarea de plată din 19 decembrie 2006 .

Aceste documente au fost emise de S.P.A.P., fiind semnate de făptuitoarea S.M. şi au fost semnate şi aprobate de inculpata D.M., în calitate de ordonator de credite.

Cu această ocazie au fost încălcate aceleaşi dispoziţii legale de către inculpata D.M. ca şi în cazul descris pentru cele două facturi emise de SC S. SRL.

Factura din 18 decembrie 2006 emisă SC R.M. SRL Galaţi a fost avizată şi semnată de inculpata D.M. şi poartă viza „Bun de plată" şi semnătura făptuitoarei S.M. (filele nr. 122, vol. VIII).

Asemănător echipamentului, din dispoziţia verbală a inculpatei D.M., marfa livrată de SC R.M. SRL Galaţi a fost recepţionată de alte persoane decât cele care aveau atribuţii pe linia recepţiei şi luării în gestiune a mărfurilor.

Astfel, cazarmamentul a fost recepţionat de o comisie formată din martorele P.M., F.Z. şi S.C.M.

Acestea au întocmit şi semnat nota de recepţie şi constatare de diferenţe din 18 decembrie 2006, iar marfa a fost primită în gestiune de martora F.Z. (fila nr. 123, vol.VIII).

Ca şi în cazul echipamentului, cazarmamentul a fost predat către asistenţii maternali în perioada aprilie - iunie 2007, în acelaşi timp cu echipamentul.

În acelaşi sens, trebuia considerat faptul că prejudiciul suferit de copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali a fost recuperat prin echivalent în produse.

Inculpata D.M. a avut intenţia de a favoriza prin orice modalitate SC R.M. SRL încă de la momentul iniţierii procedurii de achiziţie a cazarmamentului.

Astfel, inculpata a dat dispoziţie ilegală prin făptuitoarea S.M. ca în documentele prin care s-a iniţiat procedura să se menţioneze că bunurile vor fi achiziţionate inclusiv pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali.

Urmare dispoziţiei sale, martora T.C. a întocmit referatul din 20 noiembrie 2006 şi documentaţia de elaborare şi prezentare a ofertei, ambele conţinând referiri în sensul că bunurile se achiziţionau inclusiv pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali.

Din cercetări s-a stabilit că la momentul întocmirii acestor documente nu exista nici un referat de necesitate pentru achiziţionarea de cazarmament pentru aceşti copiii.

De altfel, nu exista nici un compartiment de specialitate care să aibă ca atribuţie legală de serviciu întocmirea vreunui referat de necesitate pentru achiziţia de bunuri destinate copiilor aflaţi în plasament la asistenţii maternali, de vreme ce legislaţia prevedea că pentru aceşti copii se acordă sume de bani.

Practic nefiind permisă de lege organizarea unei proceduri de achiziţie pentru aceşti copiii, nu exista nici compartimentul care să solicite iniţierea acestor proceduri.

Cercetările au stabilit că referatul de necesitate nu exista nici la data de 06 decembrie 2006, adică la momentul evaluării ofertelor de către comisia de evaluare, nici la data de 14 decembrie 2006, adică la momentul încheierii contractului de furnizare produse cu SC R.M. SRL, dar nu exista nici la data de 18 decembrie 2006, adică data la care a fost emisă factura din 18 decembrie 2006 de către furnizor şi a fost recepţionată marfa de către beneficiar.

Inculpata D.M. i-a solicitat la data de 19 decembrie 2006 martorului V.S. - şef serviciu asistenţă maternală să întocmească un referat prin care să propună achiziţionarea cazarmamentului şi echipamentului prin proceduri de achiziţii publice.

Pentru a-l convinge să întocmească acest referat, inculpata D.M. l-a minţit pe martorul V.S. spunându-i că cei de la Consiliul Judeţean Galaţi nu vroiau să aloce bani pentru drepturile copiilor aflaţi în plasament la asistenţii maternali.

În acelaşi context, inculpata D.M. i-a explicat martorului V.S. că dacă se organizau proceduri de achiziţii publice consiliul judeţean ar fi fost nevoit să vireze banii direct în contului furnizorului.

În această situaţie, martorul V.S. a întocmit la data de 19 decembrie 2006 un referat pe care în aceeaşi zi l-a depus personal la registratura unităţii la 19 decembrie 2006 şi a fost aprobat de inculpata D.M. prin menţiunea textuală „De acord" şi semnătură indescifrabilă (filele nr. 66, vol. VIII).

Din cercetările efectuate a rezultat că ulterior data de înregistrare a acestui referat a fost falsificată, în sensul că cifra 9 din data de 19 decembrie 2006 a fost radiată mecanic şi înlocuită cu cifra o, dând astfel aparenţa înregistrării documentului în data de 10 decembrie 2006.

În cauză s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice criminalistice, iar din raportul de constatare din 24 septembrie 2009 întocmit de I.P.J. Galaţi - Serviciul Criminalistic rezultă că data din documentul „Referat", întocmit de D.G.A.S.P.C. Galaţi - S.A.M., înregistrat la 10 decembrie 2006 este falsificată prin radierea mecanică a unei zone din traseul grafic al cifrei „9" şi rescrierea olografă a unui traseu de legătură pentru a forma cifra „0" (raport de constatare,filele nr. 116-121, vol. VIII).

Verificându-se registrul intern de evidenţă s-a stabilit că referatul menţionat mai sus este înregistrat la data de 19 decembrie 2006 (a se vedea poziţia din data de 19 decembrie 2006 din registru, care este ataşat la dosar).

În concluzie, referatul a fost înregistrat corect în registrul de evidenţă.

Referatul a fost repartizat martorei T.C. în vederea centralizării şi demarării procedurii legale de achiziţie conform O.U.G. nr. 34/2006, aspect ce rezultă din rezoluţia olografă înscrisă pe acesta, „D-na T.C., Centralizare şi demarare procedură legală de achiziţie conform O.U.G. nr. 34/2006".

Din adresa din 01 octombrie 2009, emisă de Consiliul Judeţului Galaţi, a rezultat că în anul 2006 cheltuielile reprezentând cazarmamentul şi echipamentul pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali profesionişti au fost în sumă de 141.529,50 lei.

După cum s-a arătat anterior, cheltuielile reprezentând echipamentul pentru anul 2006 au fost în cuantum de 65.992 lei, rezultând astfel că cheltuielile reprezentând cazarmamentul au fost de 75.537,50 lei.

Prin dispoziţia ilegală dată de inculpata D.M., de a se achiziţiona cazarmament pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali s-a cauzat un prejudiciu acestor copii în valoare de 75.537,50 lei.

Prin această modalitate, inculpata D.M. a creat un avantaj patrimonial pentru SC R.M. SRL Galaţi, în valoare de 75.537,50 lei, deoarece dacă s-ar fi. respectat legea nu ar fi fost efectuată achiziţia publică, iar banii respectivi ar fi fost daţi asistenţilor maternali, care trebuia să cumpere cazarmament pentru copii de la orice magazin, fără a îndeplini vreo formalitate.

Acest lucru a rezultat şi din raportul de constatare tehnico -ştiinţifică de natură financiar contabilă întocmit în cauză, în care se precizează că s-a organizat procedura de achiziţie cazarmament pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali cu încălcarea prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 25din 19 aprilie 2003, iar suma de 75.537,50 lei, care trebuia acordată acestor copiii a fost achitată SC R.M. SRL, pentru plata facturii din 18 decembrie 2006 (raport de constatare tehnico - ştiinţifică de natură financiar contabilă,filele nr. 292-349, vol. I).

Din cercetările efectuate a rezultat că inculpata D.M. a urmărit în mod sistematic să satisfacă interesele materiale ale SC C. SRL Galaţi, prin prejudicierea cu sume importante a bugetului instituţiei pe care a condus-o.

Prin Hotărârea Consiliului Judeţean Galaţi din 31 iulie 2006 s-a hotărât, începând cu data de 01 august 2006, externalizarea serviciilor de întreţinere curăţenie în locaţiile proprii D.G.A.S.P.C. Galaţi (filele nr. 93-94, vol. III).

În baza referatului din 01 noiembrie 2006, întocmit de B.R.U., inculpata D.M. a dispus urgentarea procedurii de atribuire a contractului de prestării servicii întreţinere curăţenie (filele nr. 92, vol.III).

Potrivit acestui referat salariaţii care ocupau posturi de îngrijitori urmau a fi preluaţi de firma căreia i se va atribui contractul de prestării servicii întreţinere curăţenie.

În cursul lunii noiembrie 2006 a fost aprobată documentaţia de atribuire a contractului prin procedura cererii de oferte.

În caietul de sarcini a fost prevăzută clauza socială obligatorie privind preluarea de către câştigătorul procedurii de achiziţie a unui număr de 24 de îngrijitori ai D.G.A.S.P.C. Galaţi, cu menţinerea drepturilor salariale avute, respectiv salariu de încadrare 429 lei, spor condiţii 10-15% şi spor vechime 20-25% (filele nr. 58-60, vol. III).

D.G.A.S.P.C. Galaţi, a înaintat cereri de oferte la SC S. SRL Galaţi, SC M.C. SRL Galaţi, SC C. SRL Galaţi, SC R. SRL Galaţi şi SC C. SRL Galaţi.

Prin Hotărârea de adjudecare din 14 decembrie 2006 contractul a fost atribuit SC C. SRL Galaţi pentru un tarif de 3,54 lei/mp/lună (filele nr. 30-31, vol. III).

D.G.A.S.P.C. Galaţi, reprezentată de inculpata D.M. şi martora F.I. a încheiat cu SC C. SRL Galaţi, reprezentată de inculpata R.A.Ş. (fostă G.) contactul de prestări servicii din 22 decembrie 2006, întreţinere şi curăţenie spaţii şi imobile, în valoare de 52.574,17 lei(pentru o lună), la un preţ de 4,2126 lei/mp/lună, cu T.V.A., pentru o suprafaţă de lucru de 12.480,22 mp. (filele nr. 21-29, vol. III).

La pct. 2.5 din cap. 2 „Obiectul şi preţul contractului" se stipula că „Preţul contractului nu poate fi actualizat" (filele nr. 21, vol. III).

De asemenea, la cap. 16 „Amendamente", la pct. 16.1. se prevedea că „Nu se acceptă actualizarea preţului contractului" (filele nr. 92, vol. III).

Prin actul adiţional din 08 ianuarie 2007 valabilitatea contractului din 22 decembrie 2006 a fost prelungită până la încheierea contractului de achiziţie publică pentru anul 2007 (filele nr. 20, vol. III).

În mod abuziv, prin încălcarea prevederilor contractului din 22 decembrie 2006, prin încheierea actului adiţional din 28 martie 2007, inculpata D.M. a dispus majorarea preţului de la 4,2126 lei/mp/lună, cu T.V.A. la 7,057 lei/mp/lună, cu T.V.A. începând cu data de 01 martie 2007 (filele nr. 2, vol. III).

Au fost încălcate şi dispoziţiile art. 97 din H.G. nr. 925/2006, care prevedeau că modul concret de ajustare a preţului contractului de achiziţie publică trebuie să fie stabilit, pe cât posibil, înaintea iniţierii procedurii care va fi aplicată pentru atribuirea contractului de achiziţie publică, autoritatea contractantă trebuind să precizeze atât în documentaţia de atribuire cât şi în contract informaţiile/ clauzele în acest sens. Lipsa respectivelor informaţii/clauze determină inaplicabilitatea prevederilor referitoare la posibilitatea de ajustare a preţului contractului de achiziţie publică.

La data de 05 februarie 2007 SC C. SRL Galaţi, a depus la D.G.A.S.P.C. Galaţi o cerere înregistrată din 05 februarie 2007 prin care a solicitat majorarea tarifului la contractul de prestări servicii întreţinere curăţenie din 22 decembrie 2006 de la 4,2126 lei/mp, cu T.V.A. la 7,057 lei/mp, cu T.V.A. (filele nr. 3-4, vol. III).

Din cercetări a rezultat că adresa menţionată mai sus a fost concepută de inculpata R.A.Ş., administrator al SC C. SRL Galaţi şi de inculpata B.L.

Această adresă a fost semnată doar de inculpata B.L., însă cu acceptul învinuitei R.A.Ş.

Modalitatea în care a fost aprobată cererea demonstrează că inculpata D.M. a avut o înţelegere cu reprezentanţii SC C. SRL Galaţi pentru a aproba în calitatea sa de conducător al D.G.A.S.P.C. Galaţi şi de ordonator de credite cererea de majorare a tarifului contractual.

Inculpata D.M. intenţiona de la început să aprobe majorarea tarifului solicitat, lucru pe care l-a şi făcut la data înregistrării cererii prin menţiunea "De acord" şi semnătură, însă pentru a da o aparenţă de legalitate în soluţionarea ei a dispus efectuarea unor demersuri formale.

Astfel nu s-ar justifica de ce inculpata a repartizat cererea spre soluţionare martorului G.C., care îndeplinea funcţia de şef al serviciului administrativ, care nu avea atribuţii în legătură cu urmărirea executării contractelor.

La data de 13 octombrie 2009 a fost audiat martorul G.C. care a declarat că în baza unei dispoziţii verbale ale conducerii instituţiei, Serviciul administrativ pe care îl conducea confirma prin semnarea unui proces verbal faptul că serviciile de curăţenie erau prestate (declaraţii filele nr. 173-177, vol. IV).

Martorul G.C. a declarat că adresa depusă de SC C. SRL şi înregistrată la D.G.A.S.P.C. Galaţi din 05 februarie 2007 a primit-o la mapă în baza rezoluţiei scrise a învinuitei D.M.

Martorul a precizat că nu avea atribuţii pe linia urmăririi executării contractelor şi nu cunoştea clauzele contractului existent între D.G.A.S.P.C. Galaţi şi SC C. SRL cu privire la serviciile de întreţinere curăţenie.

Astfel, martorul a considerat că soluţionarea cererii nu intra în atribuţiile sale de serviciu şi a întrebat-o pe inculpata D.M. ce să facă cu ea.

Inculpata D.M. i-a indicat martorului G.C. să citească cererea şi să-şi expună un punct de vedere.

În acest sens, martorul a susţinut că singurul lucru pe care 1-a făcut a fost să verifice pe internet contractul colectiv de muncă menţionat în cerere, constatând că acesta prevedea majorarea salariului minim pe economie. Martorul mai precizează că alte verificări nu a fost în măsură să facă şi fiind inginer de profesie nu a fost în măsură să analizeze aspectele de ordin financiar din cerere.

Astfel, la o primă vedere i s-a părut justificată cererea şi a scris pe marginea ei, la data de 19 februarie 2007, că solicitarea este justificată.

Martorul subliniază că i-a înmânat ulterior cererea inculpatei D.M. şi cu această ocazie i-a spus că punctul său de vedere nu este cel mai avizat în materie şi a rugat-o să dea această cerere spre analiză unei persoane din cadrul biroului salarizare, explicându-i că nu înţelegea modul de calcul al salariului şi procentele menţionate în adresă.

Din fişa postului semnată la data de 01 octombrie 2006, a rezultat că martorul G.C. a îndeplinit funcţia de sef al S.A.P. şi nu avea atribuţii de serviciu pe linia urmăririi contractelor .

Totodată, mai trebuie precizat că această cerere a fost avizată favorabil, ca fiind în conformitate cu prevederile legale, de inculpatul M.C.I., în calitate de consilier juridic.

Avizul favorabil a fost dat în partea inferioară dreapta a cererii, unde inculpatul M.C.I. a menţionat olograf „Da, în conf. cu prev. legale", apoi acesta şi-a menţionat calitatea de consilier juridic şi a semnat.

Acest aviz a fost dat contrar clauzelor din contractul din 22 decembrie 2006 şi dispoziţiilor H.G. nr. 925/2006, privind aprobarea normelor de aplicare a O.U.G. nr. 34/2006.

Astfel, la pct. 2.5 din contractul din 22 decembrie 2006 este prevăzut că "preţul contractului nu poate fi actualizat", în timp ce la punctul 16 din acelaşi contract se prevede că „nu se acceptă actualizarea contractului".

De asemenea, art. 97 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006 prevede că „preţul contractului de achiziţie publică este ferm, exprimat în lei sau, după caz, în valută".

Alin. (2) al art. 97 prevede că "prin excepţie de la prevederile alin. (1), preţul contractului de achiziţie publică poate fi ajustat, pentru restul rămas de executat, numai în cazul apariţiei unor împrejurări care lezează. interesele comerciale legitime ale părţilor şi care, în mod obiectiv nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului sau a acordului cadru".

S-a putut concluziona că inculpata D.M. a evitat în mod premeditat să dea spre analiză cererea salariaţilor din cadrul biroului salarizare care aveau competenţa de a verifica calculele financiare, deoarece aceştia şi-ar fi dat seama că nu corespundeau adevărului.

În acest sens, martorul G.C. a declarat că inculpata D.M. l-a asigurat că va da spre analiză cererea SC C. SRL şi la biroul salarizare, lucru pe care însă nu l-a făcut (filele nr. 175, vol. IV):

De asemenea, mai trebuie precizat şi faptul că actul adiţional din 28 martie 2007 a fost încheiat şi semnat de inculpata D.M. fără să fi fost supus controlului financiar preventiv, iar acest lucru a reprezentat o încălcare a ordinelor M.F.P. nr. 522/2003 pentru aprobarea normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi din 2003 pentru aprobarea normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice.

Astfel, potrivit pct. 1.2. din normele normelor metodologice, aprobate prin ordinul M.F.P. nr. 522/2003, „fac obiectul controlului financiar preventiv operaţiunile care vizează angajamentele legale şi angajamentele bugetare".

De asemenea, potrivit normele normelor metodologice, aprobate prin ordinul M.F.P. nr. 1792/2003, pct. 1. „Angajarea cheltuielilor"- a angajarea şi ordonanţarea cheltuielilor se efectuează numai cu viza prealabilă de control financiar preventiv propriu, potrivit dispoziţiilor legale".

La data de 14 octombrie 2009 a fost audiată martora G.I., consilier în cadrul serviciului financiar contabilitate, împuternicită cu exercitarea controlului financiar preventiv (C.F.P.) şi a declarat că potrivit legislaţiei în domeniu, respectiv ordinele din 2003, viza "C.F.P." era obligatorie pe fiecare document care angaja o cheltuială.

Martora G.I. a precizat că un act adiţional survenit la un contract este un document prin care se angajează cheltuieli.

Această susţinere s-a confirmat prin dispoziţiile legale în materie, respectiv ordinul M.F.P. nr. 1792/2003 pentru aprobarea normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, care la pct. 1. „Angajarea cheltuielilor"- prevede că „angajamentul legal este o fază în procesul execuţiei bugetare reprezentând orice act juridic din care rezultă sau ar putea rezulta o obligaţie pe seama fondurilor publice".

Din cercetări s-a stabilit că calculul prin care administratorul SC C. SRL Galaţi, inculpata R.A.Ş. şi inculpata B.L. au justificat această creştere de tarif este necorespunzător realităţii.

Mai mult, precizarea din cerere, respectiv „toate aceste cheltuieli suplimentare înregistrate de societatea noastră în cele două luni de prestare de servicii către dvs., a însemnat înregistrare de pierdere financiară, contractul încheiat fiind unul nerentabil", este necorespunzătoare adevărului, fiind sesizabilă la o primă citire şi numai pentru acest motiv inculpata D.M. ar fi putut respinge cererea de majorare a tarifului contractual.

Astfel, cererea SC C. SRL a fost înregistrată la D.G.A.S.P.C. Galaţi la data de 05 februarie 2007.

Contractul despre care se face referire în cerere a fost încheiat la data de 22 decembrie 2006, iar executarea lui efectivă a început la data de 15 ianuarie 2007.

Astfel, salariaţii au fost preluaţi de SC C. SRL de la D.G.A.S.P.C. Galaţi abia la data de 15 ianuarie 2007 în baza protocolului de predare primire a personalului de îngrijire din 03 ianuarie 2007 (filele nr. 177-180, vol. XIII).

Primele facturi fiscale emise de SC C. SRL către D.G.A.S.P.C. Galaţi sunt pentru perioada 15 ianuarie 2007 - 31 ianuarie 2007 şi sunt întocmite la data de 01 februarie 2007, fiind vorba de facturi fiscale (filele nr. 204-212, vol. XIII).

De asemenea, prin adresa din 03 februarie 2010 D.G.A.S.P.C. Galaţi a confirmat că executarea contractului a fost începută de SC C. SRL cu data de 15 ianuarie 2007 (filele nr. 96, vol. XIII).

Tot prin această adresă ne-au fost comunicate în copie nouă procese verbale de recepţie la prestarea serviciilor de curăţenie încheiate în data de 01 februarie 2007 între reprezentanţii D.G.A.S.P.C. Galaţi şi inculpata R.A.Ş., în calitate de reprezentant al SC C. SRL (filele nr. 97-105, vol. XIII).

Din conţinutul acestor procese verbale a rezultat că SC C. SRL a început să presteze serviciile de curăţenie de la 15 ianuarie 2007.

Prin urmare până la data întocmirii şi depunerii acestei cereri, SC C. SRL nu putea să presteze servicii timp de două luni, aşa cum s-a precizat.

În ceea ce priveşte justificările de ordin financiar din cererea depusă de SC C. SRL, aceasta prezintă un calcul privind creşterea acestor cheltuieli sub forma unei rubrici de "contract" şi a uneia de "realizat", însă nu se face nici o precizare cu privire la perioada avută în vedere pentru calculul acestor indicatori.

Inculpatele R.A.Ş. şi B.L. au declarat că nu pot explica calculele prin care a fost justificată majorarea de tarif, acuzându-se reciproc de efectuarea acestor calcule.

Astfel, la data de 16 decembrie 2009 a fost audiată inculpata R.A.Ş., care a îndeplinit funcţia de administrator al SC C. SRL şi cu această ocazie a declarat că, au crescut cheltuielile alocate personalului, materialelor de întreţinere, a crescut salariul minim pe economie şi a fost necesară o majorare a tarifului contractual.

Aceasta a declarat că nu poate explica calculaţia din această cerere deoarece a fost făcută de inculpata B.L. în calitate de contabilă.

S-a stabilit că inculpata B.L. a fost angajată la SC C. SRL în baza unui contract individual de muncă, înregistrat la I.T.M. Galaţi la data de 11 decembrie 2006, pe perioadă nedeterminată începând cu data de 23 noiembrie 2006.

Potrivit contractului, inculpata B.L. a avut ca atribuţii ale postului aplicarea Legii nr. 82/1991 a contabilităţii şi a legislaţiei în vigoare.

Faţă de această situaţie s-a putut trage concluzia că datele precizate de SC C. SRL în cerere la rubrica „realizat" se pot referi doar la perioada în care aceasta a prestat servicii de întreţinere curăţenie şi după cum s-a arătat este vorba de perioada scursă de la 15 ianuarie 2006 şi până la momentul depunerii cererii.

Astfel, din rubrica „realizat" a rezultat că SC C. SRL ar fi înregistrat total cheltuieli salarii în sumă de 38.439 lei.

Din cercetări s-a stabilit că suma de 38439 lei este necorespunzătoare adevărului fiind majorată în mod intenţionat cu suma de 19.884 lei.

Pentru a demonstra acest lucru, s-a procedat la verificarea statelor de plată pe luna ianuarie 2007, precum şi a declaraţiilor privind contribuţiile datorate de angajatorul SC C. SRL la bugetul asigurărilor sociale de stat, la fondul de şomaj şi la bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pe luna ianuarie 2007.

La data de 06 noiembrie 2009 au fost ridicate de la SC C. SRL, în original, statele de plată a salariilor pentru anii 2007 şi 2008 (proces-verbal, dosar filele nr. 92, vol. XIII).

De asemenea, la data de 04 februarie 2010 au fost ridicate de la SC C. SRL, în original, declaraţiile privind contribuţiile angajatorului la bugetul asigurărilor sociale de stat, la fondul de şomaj şi la bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate (proces-verbal, dosar filele nr. 131, vol. XIII).

Prin însumarea fondului de salarii pe luna ianuarie 2007 de 14287 lei şi a tuturor contribuţiilor datorate de angajator, pentru aceeaşi lună, care au fost în sumă de 4268 lei a rezultat un total cheltuieli salarii în sumă de 18.555 lei.

De asemenea, dacă împărţim suma de 14.287 lei la numărul de 42 salariaţi câţi avea SC C. SRL în luna ianuarie 2007 s-a constatat că rezultă un salariu mediu brut de 340,16 lei şi nu de 685 lei, aşa cum s-a menţionat în cerere la rubrica „ realizat".

Din acest lucru a rezultat intenţia inculpatelor R.A.Ş. şi B.L. de a prejudicia D.G.A.S.P.C. Galaţi.

În urma acestei cereri a fost încheiat actul adiţional din 28 martie 2007, prin care s-a dispus majorarea tarifului contractual, aşa cum s-a solicitat.

În urma acestui abuz, în perioada martie - decembrie 2007 D.G.A.S.P.C. Galaţi a plătit în plus către SC C. SRL Galaţi, suma de 310.646,80 lei, avantaj patrimonial creat prin încălcarea prevederilor legale şi contractuale.

Aceste aspecte mai sus prezentate au rezultat şi din raportul de constatare-tehnico ştiinţifică de natură financiar contabilă întocmit în cauză (raport de constatare-tehnico ştiinţifică de natură financiar contabilă,filele nr. 292-349, vol. I).

Din cercetări a rezultat că inculpata D.M. a urmărit în continuare să creeze avantaje patrimoniale SC C. SRL Galaţi, în detrimentul instituţiei pe care a condus-o.

Astfel, în cursul lunii iunie 2007 a fost iniţiată procedura de achiziţie publică pentru serviciile de întreţinere şi curăţenie spaţii şi imobile.

Inculpata D.M. a aprobat la data de 22 iunie 2007, în baza referatului nr. 34560 documentaţia standard pentru elaborarea şi prezentarea ofertei prin procedura de licitaţie deschisă pentru atribuirea contractului de prestări servicii întreţinere şi curăţenie spaţii şi imobile (filele nr. 313, vol. III).

Tot la data de 22 iunie 2007 inculpata D.M. a semnat Declaraţia de Conformitate din 22 iunie 2007, prin care a certificat că documentaţia de atribuire a contractului de servicii curăţenie spaţii şi imobile, întocmită de autoritatea contractantă D.G.A.S.P.C. Galaţi este conformă cu legislaţia în vigoare.

Cu această ocazie, inculpata D.M. a aprobat caietul de sarcini care conţinea clauza socială obligatorie privind angajarea de către câştigătorul licitaţiei a unui număr de 24 de salariaţi ai D.G.A.S.P.C. Galaţi în conformitate cu Hotărârea Consiliului Judeţean Galaţi din 31 iulie 2006 (filele nr. 327-329, vol. III).

Această clauză a fost executată de SC C. SRL la data de 15 ianuarie 2007 în baza contractului din 22 decembrie 2006 şi nu mai avea nici o justificare cu ocazia organizării licitaţiei din vara anului 2007.

Cercetările efectuate au demonstrat însă, că această clauză a fost inserată în mod abuziv în caietul de sarcini pentru a descuraja concurenţa, ştiindu-se că la procedura licitaţiei deschise putea să depună ofertă orice operator economic interesat şi astfel exista riscul ca societăţii comerciale SC C. SRL să nu-i fi fost atribuit contractul în urma procesului de evaluare a ofertelor.

Astfel, inculpata D.M. a încălcat dispoziţiile Ordinului nr. 155/2006, privind aprobarea Ghidului pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică.

Potrivit acestora, caietul de sarcini nu trebuia să conţină elemente care să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate de natură să restrângă concurenţa.

Prin adresa din 27 iunie 2007 documentaţia privind atribuirea contractului a fost înaintată spre publicare în M. Of. (filele nr. 306-310, vol. III).

Documentaţia a fost publicată în M. Of. al României, Partea a VI a, nr. 470 din 26 iulie 2007.

De asemenea, la data de 22 iunie 2007 această documentaţie a fost transmisă în baza anunţului de participare în S.E.A.P., anunţul fiind înregistrat la D.G.A.S.P.C. Galaţi din 22 iunie 2007 (filele nr. 302-305, vol.III).

La data de 10 august 2007, s-a întrunit comisia de evaluare a ofertelor, ocazie cu care a fost încheiat procesul verbal din 10 august 2007 al şedinţei de deschidere a ofertelor (filele nr. 255-256, vol. III).

Din conţinutul acestuia a rezultat că au depus oferte SC N.G. SRL Brăila, SC I.M. SRL Bacău, SC N.M. SRL Bucureşti şi SC C. SRL Galaţi.

În urma analizei ofertelor tehnice prezentate de operatorii economici precizaţi, comisia de evaluare a constatat că SC N.G. SRL Brăila şi SC I.M. SRL Bacău nu au respectat prevederile caietului de sarcini privind preluarea celor 24 de salariaţi ai D.G.A.S.P.C. Galaţi, în timp ce SC N.M. SRL Bucureşti nu a prezentat documente justificabile cu privire la vizitarea tuturor amplasamentelor în care urmau a fi executate serviciile de curăţenie.

Potrivit raportului procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică din 10 august 2007, pentru motivele arătate în procesul verbal din 10 august 2007, ofertele depuse de SC N.G. SRL Brăila, SC I.M. SRL Bacău şi SC N.M. SRL Bucureşti au fost respinse ca neconforme şi nu au mai trecut în faza de deschidere a ofertelor financiare (filele nr. 252-254, vol. III).

În concluzie, oferta SC C. SRL a rămas singura care a trecut în faza de deschidere a ofertelor financiare.

SC C. SRL Galaţi, a fost declarată câştigătoare cu o ofertă de 4,356 lei/mp/lună cu T.V.A. inclusă, în situaţia în care preţul la zi practicat de această societate comercială în baza actului adiţional din 28 martie 2007 la contractul din 22 decembrie 2006 era de 7,057 lei/mp/lună, cu T.V.A. inclusă.

Din comisia de licitaţie au făcut parte martorul M.E. -preşedinte, precum şi martorul S.D., făptuitoarea S.M., martora T.C. şi inculpatul M.C.I., în calitate de membri (proces verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor, filele nr. 255-256, vol. III).

A fost încheiat contractul de prestări servicii din 28 decembrie 2007 întreţinere şi curăţenie spaţii şi imobile la un preţ de 3,6661ei/mp/lună la care s-a adăugat 0,69 lei/mp/lună T.V.A., rezultând un preţ de 4,356 lei/mp/lună cu T.V.A. inclusă (filele nr. 216-221, vol. III).

La data de 10 august 2007 a fost înregistrată oferta depusă de SC C. SRL Galaţi, prin inculpata R.A.Ş. în cadrul procedurii de atribuire a contractului pentru servicii de întreţinere curăţenie (filele nr. 8-85, vol. XIII).

Pentru a fi desemnată câştigătoare şi a-i fi atribuit contractul de achiziţie publică, inculpata R.A.Ş. a prezentat o ofertă financiară inferioară preţului practicat la acel moment pe piaţa serviciilor de întreţinere curăţenie, respectiv de 3,666 lei/mp/lună, fără T.V.A. (filele nr. 10 vol. XIII).

Totodată, această ofertă a fost mult sub limita preţului practicat de SC C. SRL Galaţi în conformitate cu actul adiţional din 28 martie 2007, care era de 5,93 lei/mp/lună, fără T.V.A.

Acest lucru a fost făcut cu bună ştiinţă de către inculpata R.A.Ş., care ştia că după încheierea contractului, în baza înţelegerii pe care o avea cu inculpata D.M., urma să majoreze tariful prin semnarea unui act adiţional.

La data de 03 ianuarie 2008, SC C. SRL Galaţi a depus o cerere, înregistrată la D.G.A.S.P.C. Galaţi din 03 ianuarie 2008 prin care a solicitat majorarea tarifului la contractul de prestări servicii din 28 decembrie 2007 de la 3,666 lei/mp/fără T.V.A. la 5,45 lei /mp/fără T.V.A.,' pe lună (filele nr. 212-215, vol. III).

Cererea a fost depusă de SC C. SRL Galaţi în două exemplare, ambele fiind repartizate în aceeaşi zi, respectiv 03 ianuarie 2008 de către inculpata D.M. către serviciul investiţii.

Cele două cereri nu purtau nici un aviz de la serviciile de specialitate ale D.G.A.S.P.C. Galaţi, ceea ce denota că nu s-a făcut nici o verificare cu privire la aspectele pe care şi-a fundamentat SC C. SRL majorarea tarifului contractual.

Astfel, la data de 03 ianuarie 2008 a fost încheiat actul adiţional nr. l9/C/03 ianuarie 2008 la acest contract, prin care preţul a fost majorat la 5,45 lei/mp/lună, fără T.V.A. (filele nr. 211, vol. III).

Totodată, prin acelaşi act adiţional, durata contractului din 28 decembrie 2007 a fost prelungită până la încheierea contractului de achiziţie publică pentru anul 2008.

Urmare acestui fapt trebuie remarcat că executarea contractului din 28 decembrie 2007 a fost începută cu tariful majorat prin actul adiţional, aspect prin care s-a demonstrat încă o dată că preţul din ofertă a fost un artificiu pus în operă de inculpata R.A.Ş. şi D.M. pentru ca SC C. SRL să câştige licitaţia.

S-a stabilit că motivarea din cererea SC C. SRL, precum că la calculul tarifului de 3,66 lei/mp/fără T.V.A. s-a avut în vedere salariul minim de încadrare de 440 lei/salariat, obligatoriu pentru luna august 2007 nu se justifică atâta timp cât la depunerea ofertei şi la încheierea contractului, firma practica în baza actului adiţional din 28 martie 2007 un tarif de 5,93 lei/mp fără T.V.A.

De asemenea, SC C. SRL a motivat în cererea sa că începând cu 01 ianuarie 2008 au intrat în vigoare prevederile contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional pentru anii 2007-2010, care au prevăzut obligativitatea majorării salariilor minime de la 440 lei la 500 lei.

Acest lucru nu este adevărat, deoarece contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pentru anii 2007-2010 a prevăzut la art. 40 pct. 4 că salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore, în medie, este de 440 lei, adică 2,59 lei/oră, începând cu 1 ianuarie 2007 (a se vedea contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pentru anii 2007-2010, ataşat la dosar filele nr. 339-364, vol. III).

Totodată, în mod nereal, SC C. SRL a motivat că a preluat un număr de 24 de salariaţi de la D.G.A.S.P.C. Galaţi şi acest lucru ar fi dus la creşterea cheltuielilor de personal.

Aceste aspecte total neadevărate sunt vizibile la o primă citire şi ar fi fost suficiente pentru ca inculpata D.M. să respingă cererea de majorare a tarifului contractual.

La încheierea contractului din 28 decembrie 2007 serviciile de curăţenie ale D.G.A.S.P.C. Galaţi erau externalizate, un număr de 19 salariaţi fiind preluaţi de SC C. SRL aşa cum s-a arătat la data de 15 ianuarie 2007 cu prilejul executării contractului din 22 decembrie 2006.

Din adresa din 08 decembrie 2009 emisă de D.G.A.S.P.C. Galaţi a rezultat că după externalizarea serviciilor de curăţenie au mai fost menţinute doar 8 posturi de îngrijitori la centrele din municipiul Tecuci şi com. Munteni (filele nr. 193-199, vol. XIII).

A rezultat astfel, că SC C. SRL nu a mai preluat nici un angajat de la D.G.A.S.P.C. Galaţi cu ocazia încheierii contractului din 28 decembrie 2007, iar acest lucru a fost recunoscut în timpul cercetărilor şi de inculpata R.A.Ş. în acest sens, la data de 16 decembrie 2009, inculpata R.A.Ş. a declarat că " nu am preluat nici un salariat de la D.G.A.S.P.C. Galaţi cu ocazia încheierii contractului de prestări servicii din anul 2007" (declaraţii învinuităfilele nr. 200 şi 204 verso, vol. II).

S-a putut observa că inculpatele R.A.Ş. şi B.L. au folosit "argumentul" celor 24 de salariaţi în mod similar inculpatei D.M. în caietul de sarcini.

"Argumentul a fost folosit cu acelaşi scop şi anume prejudicierea D.G.A.S.P.C. Galaţi şi obţinerea de avantaje materiale de către SC C. SRL, iar din acest lucru a rezultat indubitabil înţelegerea dintre inculpata D.M. şi reprezentanţii operatorului economic respectiv.

Din cercetări a rezultat că operaţiunea de calculul oferită de reprezentanţii SC C. SRL Galaţi, respectiv inculpata R.A.Ş. (fostă Gherghe) şi inculpata B.L. pentru majorarea preţului este necorespunzător realităţii.

Astfel, la rubrica "realizat" este'menţionat faptul că SC C. SRL ar fi înregistrat un total cheltuieli salariale de 43.757 lei.

Deşi nu se specifică în ce perioadă au fost înregistrate aceste cheltuieli, acestea nu puteau fi raportate decât pentru luna decembrie 2007, deoarece era ultima lună încheiată înainte de depunerea cererii de majorare a tarifului.

S-a procedat la însumarea salariilor brute pe luna decembrie 2007, adică 29.613 lei şi a contribuţiilor datorate de angajator pentru aceeaşi lună, adică 8.821 lei şi a rezultat un total cheltuieli salariale de 38.434 lei.

A rezultat că reprezentanţii SC C. SRL Galaţi, respectiv inculpata R.A.Ş.(fostă G.) şi inculpata B.L. au menţionat în plus o diferenţă nereală de 5.323 lei.

De asemenea, dacă împărţim suma salariilor brute de 29.613 lei la numărul de 50 de salariaţi câţi a avut SC C. SRL Galaţi în luna decembrie 2007, rezultă un salariu mediu brut de 592,26 lei şi nu de 750 lei, aşa cum era menţionat la rubrica realizat în cererea de majorare a tarifului contractual.

Potrivit pct. 17.2 din contractul din 28 decembrie 2007, preţul contractului se putea ajusta de comun acord fără a depăşi limitele indicelui de inflaţie stabilit de I.N.S. (filele nr. 219, vol. III).

Potrivit pct. 17.2. preţul contractului se putea ajusta de comun acord fără a depăşi indicele de inflaţie stabilit de I.N.S.

Prin actul adiţional din 03 februarie 2008 valabilitatea acestui contract a fost prelungită până la încheierea contractului de achiziţie publică pentru anul 2008.

În mod abuziv, prin acelaşi act adiţional, inculpata D.M., prin încălcarea clauzei prevăzute în contract la pct. 17.2. a dispus începând cu data de 03 ianuarie 2008, majorarea tarifului peste indicele de inflaţie stabilit de I.N.S.

Astfel, tariful stabilit prin contract a fost majorat de la 3,666 lei/mp/lună fără T.V.A. la 5,45 lei mp/lună fără T.V.A., la care s-a adăugat T.V.A. în valoare de 1,03 lei /mp/lună, rezultând un preţ de 6,48 lei/mp/lună.

În urma acestui abuz, în perioada ianuarie - octombrie 2008 D.G.A.S.P.C. Galaţi a plătit în plus către SC C. SRL Galaţi, suma de 186.834,04 lei.

S-a făcut precizarea că SC C. SRL a emis facturi fiscale cu preţul majorat peste limita indicelui de inflaţie în valoare totală de 211.823,41 lei, însă D.G.A.S.P.C. Galaţi a achitat din această sumă numai 186.834,04 lei.

Toate aceste aspecte de natură financiar contabilă se regăseau în raportul tehnico ştiinţific de natură financiar contabilă întocmit în cauză (filele nr. 292-349, vol. I).

Din materialul probator a rezultat că inculpata D.M. şi-a încălcat cu ştiinţă mai multe atribuţii de serviciu, subordonate scopului comun de favorizare a SC C. SRL Galaţi, în vederea obţinerii unor avantaje de natură patrimonială, în detrimentul instituţiei pe care a condus-o.

Astfel, cu ocazia încheierii actului adiţional din 28 martie 2007, inculpata D.M. a încălcat clauzele imperative de la pct. 2.5 (preţul contractului nu poate fi actualizat) şi de la pct. 16.1, (nu se acceptă actualizarea preţului contractului) din contractul de prestări servicii din 22 decembrie 2006, dar şi dispoziţiile art. 97 din H.G. nr. 925/2006.

Inculpata D.M. a încălcat şi dispoziţiile ordinelor M.F.P. nr. 522/2003 şi 1792/2003, care prevăd că orice angajament legal este supus controlului financiar preventiv, deoarece actul adiţional din 28 martie 2007 nu numai că nu poartă viza şi semnătura „C.F.P.", dar nici nu prevede o asemenea rubrică în conţinutul său.

Inculpata D.M. a fost de acord cu cererea de majorare a tarifului depusă de SC C. SRL la D.G.A.S.P.C. Galaţi din 05 februarie 2007, acceptând datele necorespunzătoare realităţii ce puteau fi sesizate la o primă citire.

Mai mult inculpata D.M. a dat spre verificare această cerere unui salariat (martorului G.C.), care nu avea atribuţii de serviciu pe linia urmăririi executării contractelor şi nu avea, competenţa necesară pentru a putea verifica calculaţia prin care se justifica majorarea.

În final, inculpata D.M. a majorat tariful aşa cum a solicitat SC C. SRL, iar din declaraţia inculpata R.A.Ş., rezultă că ea a fost invitată doar pentru a semna actul adiţional.

Cu ocazia procedurii din anul 2007, inculpata D.M. a aprobat caietul de sarcini în care a fost inserată cu bună ştiinţă clauza socială privind angajarea de către ofertantul câştigător a celor 24 salariaţi de la D.G.A.S.P.C. Galaţi.

Clauza respectivă nu era de actualitate la acel moment, deoarece a făcut parte din contractul din 22 decembrie 2006 şi a fost executată la data de 15 ianuarie 2007, când SC C. SRL a preluat îngrijitorii de la D.G.A.S.P.C. Galaţi.

Astfel, inculpata D.M. a introdus un obstacol care, după cum s-a demonstrat a fost de natură să restrângă concurenţa.

Astfel, inculpata D.M. a încălcat dispoziţiile Ordinului nr. 155/2006, privind aprobarea Ghidului pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică.

SC C. SRL a depus în cadrul procedurii de licitaţie o ofertă financiară inferioară preţului practicat pe piaţă la acel moment şi în acelaşi timp inferioară preţului practicat chiar de societatea în speţă în baza actului adiţional din 28 martie 2007.

Inculpata D.M. a semnat contractul de prestări servicii din 28 decembrie 2007 acceptând această ofertă, deşi cunoştea care era preţul practicat la acel moment de SC C. SRL, întrucât semnase şi actul adiţional din 28 martie 2007.

La data de 03 ianuarie 2008, (după 5 zile de la data încheierii contractului din 28 decembrie 2007), SC C. SRL depune cererea de majorare a tarifului înregistrată la D.G.A.S.P.C. Galaţi din 03 ianuarie 2008.

Fără a face vreo verificare, inculpata D.M. a acceptat justificările în vădită contradicţie cu realitatea, a se vedea, spre exemplu, „prin contract, societatea noastră a preluat un număr de 24 salariaţi de la dvs." şi în aceeaşi dată de 03 ianuarie 2008, încheie şi semnează actul adiţional din 03 ianuarie 2008, în condiţiile cerute de SC C. SRL.

Inculpata D.M. a încălcat astfel pct. 17.2 (preţul contractului se poate ajusta de comun acord fără a depăşi indicele de inflaţie stabilit de I.N.S.) şi pct. 18.1 (părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, de a conveni modificarea clauzelor contractului, prin act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului) din contractul din 28 decembrie 2007, dar şi dispoziţiile art. 97 din H.G. nr. 925/2006.

Analizând elementele mai sus arătate, a apărut ca evidentă înţelegerea prealabilă dintre inculpata D.M. şi inculpata R.A.Ş. pentru favorizarea SC C. SRL.

Coroborând aceste aspecte cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, s-a impus concluzia că inculpata D.M. a plănuit şi a acţionat cu rea credinţă pentru a obţine avantaje de natură patrimonială pentru SC C. SRL în detrimentul instituţiei pe care a condus-o.

Trebuie remarcat faptul că prin abuzurile săvârşite de inculpata D.M. s-a denaturat scopul pentru care s-a dispus externalizarea serviciilor de întreţinere curăţenie în locaţiile proprii D.G.A.S.P.C. Galaţi.

Astfel, prin Hotărârea Consiliului Judeţului Galaţi din 31 iulie 2006 s-a dispus externalizarea serviciilor de întreţinere curăţenie în locaţiile proprii D.G.A.S.P.C. Galaţi, începând cu data de 01 august 2006.

În expunerea de motive din 25 iulie 2006, întocmită de Consiliul Judeţului Galaţi s-a arătat că la D.G.A.S.P.C. Galaţi cheltuielile de personal şi de materiale pentru asigurarea serviciilor de întreţinere curăţenie de către instituţie se ridică la suma de 220.576 lei/an cu T.V.A..

În expunerea de motive din 25 iulie 2006 s-a precizat că „din datele obţinute, dacă ar fi extemalizate serviciile de curăţenie ar reieşi o cheltuială de 188.101,48 lei/an cu T.V.A.„ iar „din compararea celor două estimări ar rezulta o economie anuală de aproximativ 32.474 lei cu T.V.A., putăndu-se astfel asigura resurse bugetare pentru alte achiziţii de bunuri, servicii sau lucrări, care sunt necesare şi care contribuie la prevenirea apariţiei situaţiilor care pot pune în pericol securitatea şi dezvoltarea copiilor" (filele nr. 190-191, vol. XIII).

De asemenea, din raportul de specialitate din 25 iulie 2006 emis de comisiile de specialitate ale Consiliului Judeţului Galaţi, a rezultat că expunerea de motive a fost avizată favorabil, în final fiind adoptată Hotărârea Consiliului Judeţului Galaţi din 31 iulie 2006 (filele nr. 192, vol. XIII).

În urma raportului tehnico - ştiinţific de natură financiar contabilă întocmit în cauză a rezultat că numai în perioada martie - decembrie 2007 D.G.A.S.P.C. Galaţi achitat în plus către SC C. SRL suma de 310.646,80 lei (raport tehnico - ştiinţific de natură financiar contabilă,filele nr. 292-349, vol. I).

De asemenea din acelaşi raport tehnico - ştiinţific de natură financiar contabilă a rezultat că în perioada ianuarie 2008 - octombrie 2008 SC C. SRL încasat în plus suma de 186.834,04 lei de la D.G.A.S.P.C. Galaţi (raport tehnico -ştiinţific de natură financiar contabilă,filele nr. 292-349, vol. I).

S-a subliniat faptul că aceste sume sunt cele încasate în plus urmare a abuzurilor săvârşite de inculpata D.M. prin semnarea celor două acte adiţionale la contractele de prestări servicii, însă sumele efectiv încasate de SC C. SRL sunt mult mai mari.

Făcând o comparaţie cu datele din expunerea de motive, unde se menţiona că cheltuielile anuale ar fi de aproximativ 188.101,48 lei/an cu T.V.A., s-a putut observa că cheltuielile au fost mult majorate, scopul externalizării acestor servicii fiind total denaturat.

în cursul lunii martie 2007 D.G.A.S.P.C. Galaţi a demarat procedura de licitaţie deschisă pentru achiziţia serviciilor de pază bunuri şi persoane.

Au depus oferte SC G.E.S. SRL Buzău, SC L.P.S.P. SRL Constanţa, SC S.G. SRL Galaţi şi SC D.S. SRL Galaţi.

Potrivit raportului procedurii înregistrat din 17 mai 2007 comisia de evaluare a hotărât atribuirea contractului SC S.G. SRL Galaţi, deoarece a avut cea mai mică ofertă financiară, respectiv de 4,033 lei/oră/agent/lună.

Astfel, D.G.A.S.P.C. Galaţi, reprezentată de inculpata D.M. a încheiat cu SC S.G. SRL Galaţi, reprezentată de inculpatul S.A., în calitate de administrator, contractul de servicii din 04 iunie 2007 servicii de pază bunuri şi persoane la un tarif de 4,799 lei/oră/agent pază cu T.V.A. inclusă (filele nr. 112-119, vol. VI).

Potrivit pct. 17.2. preţul contractului se poate ajusta de comun acord fără a depăşi indicele de inflaţie stabilit de I.N.S..

Cu toate acestea, inculpata D.M. şi inculpatul S.A. au hotărât să încalce această clauză.

La data de 17 octombrie 2007 a fost înregistrată la D.G.A.S.P.C. Galaţi cererea SC S.G. SRL Galaţi, semnată de inculpatul S.A., prin care s-a solicitat majorarea tarifului de la 4,033 fără T.V.A. la 6,00 lei fără T.V.A. lei/oră, începând cu data de 01 octombrie 2007 (filele nr. 109, vol. VI).

Cererea menţionată mai sus a fost formulată în mod abuziv, deoarece aspectele referitoare la prevederile din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, în sensul majorării salariului de la 440 lei la 528 lei sunt necorespunzătoare adevărului.

în al doilea rând majorarea salariilor, pe care era fundamentată cererea a avut loc de la 01 februarie 2007, deci anterior încheierii contractului de servicii din 04 iunie 2007 şi în această situaţie cererea s-a situat în afara clauzei prevăzute în contract la art. 18.1, care prevede că părţile contractante au dreptul pe durata îndeplinirii contractului de a conveni modificarea clauzelor contractului, prin act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului.

De asemenea, majorarea solicitată a depăşit indicele de inflaţie stabilit de I.N.S..

Aceste două aspecte menţionate mai sus, primul necorespunzător realităţii, iar al doilea nejustificat erau sesizabile la o primă citire şi ar fi fost suficiente pentru ca inculpata D.M. să respingă solicitarea de majorare a tarifului contractual.

Cererea a fost repartizată de inculpata D.M. spre soluţionare serviciului investiţii (serviciul urmărire contracte), şefului acestuia, respectiv făptuitoarea S.M..

La data de 23 octombrie 2007, Serviciul urmărire contracte a înaintat către Serviciul Buget Contabilitate o adresă înregistrată prin care solicita resursa financiară necesară pentru majorarea tarifului contractual cerut de SC S.G. SRL (filele nr. 108, vol. VI).

Această adresă era semnată de martora G.M. şi de făptuitoarea S.M.

Pentru argumentarea solicitării resursei financiare, în adresă erau invocate dispoziţiile lit. c) a articolului 221 din O.U.G. nr. 34/2006, respectiv "valoarea cumulată a contractelor atribuite pentru lucrări şi servicii suplimentare/adiţionale nu depăşeşte 50% din valoarea contractului iniţial".

În acelaşi sens, a fost invocat şi art. 18 din contractul de servicii din 04 iunie 2007, care prevede că "părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, de a conveni modificarea clauzelor contractului, prin act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului".

De asemenea, în adresă se mai menţiona că "mărirea tarifului este justificată de către societatea prestatoare prin creşterea salariului de la 440 lei la 528 lei conform art. 40 din contractul colectiv de muncă din 29 decembrie 2006."

Argumentaţia din adresă era în totalitate necorespunzătoare realităţii.

Astfel, art. 40 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, înregistrat din 29 decembrie 2006 prevedea la pct. 4 că salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore, în medie, este de 440 lei, adică 2,59 lei/oră, începând cu 1 ianuarie 2007.

A fost verificat întreg conţinutul contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional, înregistrat din 29 decembrie 2006 şi nu exista nici o prevedere cu privire la o majorare de 528 lei a salariului minim brut pe tară.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 221 din O.U.G. nr. 34/2006, acestea nu erau incidente în cazul contractelor de servicii, deoarece cuprindeau prevederi referitoare numai la contractele de concesiune.

De asemenea, nu erau aplicabile în cazul cererii depuse de SC S.G. SRL Galaţi, nici prevederile contractuale cuprinse în articolul 18, deoarece majorarea salarială a avut loc la data de 01 februarie 2007, deci anterior demarării procedurii de licitaţie şi nu poate avea caracterul unei circumstanţe care lezează interesele comerciale ale agentului economic şi care nu putea fi prevăzută la data încheierii contractului.

Din cercetările efectuate a rezultat că argumentaţia din adresa din 23 octombrie 2007 aparţine inculpatei D.M. şi făptuitoarei S.M.

În mod abuziv, inculpata D.M. a încălcat clauza de la pct. 17.2. din contract, dar şi dispoziţiile art. 97 din H.G. nr. 925/2006 şi a dispus prin încheierea actului adiţional din 31 octombrie 2007 majorarea tarifului peste indicele de inflaţie, începând cu data de 01 noiembrie 2007 de la 4,799 lei cu T.V.A. la 7,14 lei cu T.V.A. inclusă.

În urma acestui abuz, în perioada noiembrie - decembrie 2007 D.G.A.S.P.C. Galaţi a plătit în plus către SC S.G. SRL Galaţi, suma de 38.411,48 lei.

Acest aspect s-a regăsit şi în raportul de constatare tehnico ştiinţifică de natură financiar contabilă întocmit în cauză (filele nr. 292-349, vol. I).

Prin actul adiţional din 03 ianuarie 2008 a fost prelungită durata contractului până la finalizarea noii proceduri de achiziţie.

La data de 16 ianuarie 2008 din 16 ianuarie 2008 a fost înregistrată la D.G.A.S.P.C. Galaţi cererea SC S.G. SRL Galaţi, din 15 ianuarie 2008, semnată de inculpatul S.A., prin care s-a solicitat majorarea tarifului de la 6,00 fără T.V.A. la 9,00 lei fără T.V.A. lei/oră, începând cu data de 01 ianuarie 2008, motivat de faptul că societatea ar fi majorat salariile angajaţilor la 600 lei conform H.G. nr. 1507/12 decembrie 2007 şi art. 40 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 (filele nr. 169-170, vol. VI).

S-a făcut precizarea că această majorare de tarif a fost solicitată tot la contractul de prestări servicii din 04 iunie 2007.

La cerere a fost ataşat statul de plată individual, aferent lunii ianuarie 2008 pentru agentul de pază C.A., din care rezulta că are un salariu tarifar de 600 lei, ca document justificativ privind majorarea de tarif (filele nr. 171-172, vol.VI).

Prevederile invocate în cererea mai sus menţionată nu prevedeau o asemenea majorare de salarii, aşa cum motiva inculpatul S.A.

Astfel, dispoziţiile art. 1 din H.G. nr. 1507 din 12 decembrie 2007, pentru stabilirea salariului minim brut pe ţară garantat în plată, prevăd că "începând cu 1 ianuarie 2008, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 500 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2008, reprezentând 2,941 lei/oră".

De asemenea, art. 40 pct. 4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, prevedea că "salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore, în medie, este de 440 lei, adică 2,59 lei/oră, începând cu 1 ianuarie 2007".

Aspectele mai sus menţionate erau sesizabile la o primă citire, fiind suficiente pentru ca inculpata D.M. să respingă cererea de majorare a tarifului contractual.

Totodată, din documentaţia înaintată de I.T.M. Galaţi cu adresa din 23 septembrie 2009 şi adresa din 09 februarie 2010 a rezultat că SC S.G. SRL Galaţi nu a majorat salariile angajaţilor la 600 lei.

În acest sens, din adresa din 23 septembrie 2009 emisă de I.T.M. Galaţi a rezultat că SC S.G. SRL Galaţi a majorat salariile de încadrare de la 440 lei la 528 lei începând cu data de 01 februarie 2007.

Nu exista însă nici o comunicare cu privire la o eventuală majorare de la salariul de încadrare de 528 lei la 600 lei, începând cu data de 01 ianuarie 2008, aşa cum se preciza în cererea de majorare a tarifului contractual.

Prin adresa din 09 februarie 2010 I.T.M. Galaţi a comunicat copiii de pe statele de salarii aferente lunilor decembrie 2007, ianuarie şi februarie 2008 depuse de SC S.G. SRL Galaţi (filele nr. 1-22, vol. VI).

Verificând statele de plată aferente celor trei luni s-a constatat că agenţii de pază, inclusiv A.C., aveau salariul de încadrare de 528 lei.

În concluzie, cererea de majorare cât şi statul de plată individual, aferent lunii ianuarie 2008 pentru agentul de pază C.A., conţineau date nereale, prin care inculpatul S.A. a justificat majorarea tarifului contractual.

Este de remarcat faptul că inculpata D.M. a aprobat cererea depusă de inculpatul S.A. în aceeaşi zi, semnând actul adiţional din 16 ianuarie 2008.

La data de 24 septembrie 2009, martora J.V. a fost audiată în cauză şi a declarat că la începutul lunii ianuarie 2008, SC S.G. SRL Galaţi a depus o cerere prin care a solicitat majorarea tarifului contractual, motivat de faptul că ar fi majorat salariile angajaţilor.

Martora J.V. a precizat că a făcut discuţii în legătură cu soluţionarea acestei cereri cu martora F.I. - şefa serviciului buget contabilitate şi cu inculpata D.M. şi s-a luat decizia de a se încheia actul adiţional din 16 ianuarie 2008, pe care l-a semnat şi ea în calitate de şef al biroului investiţii.

Surprinzător este şi faptul că cererea purta rezoluţia de repartizare spre soluţionare către serviciul investiţii a directorului general adjunct, martorul M.E., din data de 18 ianuarie 2008, dată la care era încheiat deja actul adiţional menţionat mai sus.

La data de 10 noiembrie 2009 a fost audiat martorul M.E. care a declarat că cererea prin care SC S.G. SRL Galaţi a solicitat majorarea tarifului contractual în cursul lunii ianuarie 2008 a primit-o la mapă şi a direcţionat-o la serviciul investiţii spre soluţionare.

Martorul M.E. a mai declarat că are cunoştinţă că pentru soluţionarea acestei cereri, făptuitoarea S.M. a întocmit o adresă către serviciul buget contabilitate prin care solicita majorarea de tarif.

S-a observat faptul că dacă inculpata D.M. nu ar fi fost interesată să satisfacă interesele materiale ale SC S.G. SRL nu ar fi semnat actul adiţional în aceeaşi zi în care a fost depusă cererea.

„Per a contrario", cererea ar fi trebuit soluţionată, în orice caz, după data de 18 ianuarie 2008, deoarece abia la acea dată cererea a fost repartizată spre soluţionare prin rezoluţia martorului M.E.

Din cercetări s-a stabilit că această adresă a fost întocmită pentru a se justifica majorarea cerută de SC S.G. SRL la data de 17 octombrie 2007, martorul M.E. necunoscând că solicitarea primită de el la mapă în cursul lunii ianuarie 2008 privea a doua majorare de tarif contractual.

Rapiditatea cu care a fost aprobată cererea şi a fost încheiat actul adiţional a demonstrat cu prisosinţă înţelegerea dintre inculpata D.M. şi inculpatul S.A. de a prejudicia bugetul D.G.A.S.P.C. Galaţi şi de a obţine avantaje materiale pentru SC S.G. SRL Galaţi.

Din cercetări a reieşit că actul adiţional din 16 ianuarie 2008 nu a fost supus controlului financiar preventiv, acesta nepurtând viza a C.F.P."şi nici semnătura persoanei împuternicite cu exercitarea controlului financiar preventiv.

Astfel, inculpata D.M. a încălcat dispoziţiile ordinelor M.F.P. nr. 522/2003 şi nr. 1792/2003, care prevăd în mod obligatoriu viza "C.F.P." în cazul angajării unei cheltuieli din fondurile publice.

Prin încheierea actului adiţional din 16 ianuarie 2008 prin încălcarea de către inculpata D.M. a aceleiaşi clauze de la pct. 17.2. din contract s-a majorat preţul peste indicele de inflaţie, începând cu data de 16 ianuarie 2008 la 10,71 lei/oră/agent pază (filele nr. 102, vol. VI).

În urma acestui abuz, în perioada ianuarie - martie 2008 D.G.A.S.P.C. Galaţi a plătit în plus către SC S.G. SRL Galaţi, suma de 124.454,77 lei.

În concluzie, prin majorarea abuzivă, prin cele două acte adiţionale, a preţului contractului peste indicele de inflaţie, bugetul D.G.A.S.P.C. Galaţi a fost prejudiciat cu suma totală de 162.866,25 lei, suma respectivă constituind un avantaj patrimonial creat de inculpata D.M. pentru SC S.G. SRL Galaţi.

Aceste aspecte se regăsesc şi în raportul de constatare tehnico ştiinţifică de natură financiar contabilă întocmit în cauză (filele nr. 292-349, vol. I).

S-a putut concluziona că numai D.G.A.S.P.C. Galaţi a majorat tariful contractual aşa cum a solicitat inculpatul, în timp ce D.P.P. a respins categoric solicitarea de majorare a tarifului.

Prin adresa din 12 noiembrie 2009, S.P.J.A.D.P.P. Galaţi, denumită iniţial D.J.P.P. Galaţi, a comunicat că a încheiat cu SC S.G. SRL Galaţi contractele de prestări servicii din 28 decembrie 2005, din 20 aprilie 2007, actul adiţional la contractul din 20 aprilie 2007 (cu ocazia schimbării denumirii instituţiei) şi contractul din 18 ianuarie 2008 (filele nr. 49, vol. VI).

în această adresă s-a menţionat că tarifele stabilite în contracte au fost ferme pe toată perioada derulării, neexistând acte adiţionale de modificare şi majorare a acestora.

Din adresa din 08 ianuarie 2010 emisă în completare de S.P.J.A.D.P.P. Galaţi, a rezultat că SC S.G. SRL Galaţi a solicitat verbal majorarea tarifelor la contractul din 28 decembrie 2005, motivată de creşterile salariale şi faptul că unitatea a devenit plătitoare de T.V.A., majorare care nu a fost luată în considerare de unitatea noastră, respectându-se tariful stabilit în contract pe toată perioada derulării acestuia (filele nr. 60, vol. VI).

De asemenea, din adresă a reieşit că prin adresa din 21 septembrie 2007 SC S.G. SRL Galaţi a solicitat majorarea tarifelor la contractul din 04 aprilie 2007, solicitarea fiind motivată de creşterile salarial aferente anului 2007. Şi această majorare a fost respinsă de instituţia respectivă, preţul fiind ferm conform prevederilor contractuale.

Totodată, în adresa nr. 23/08 ianuarie 2010 s-a subliniat că „preţurile stabilite în contract au fost ferme pentru toată perioada derulării contractelor, iar o majorare de tarife nici nu ar fi intrat în discuţie"

Din cercetări a rezultat că este vorba de două instituţii publice, ambele aflate în subordinea Consiliului Judeţului Galaţi, aşadar cu aceeaşi sursă a alocării fondurilor - bugetul Consiliului Judeţului Galaţi - dar cu o atitudine vizavi de cheltuirea banului public total diferită.

Este evident că S.P.J.A.D.P.P. Galaţi a respectat prevederile contractuale şi legale şi a aplicat în mod corect principiile „eficienţei utilizării fondurilor publice" şi „fermităţii preţului contractului de achiziţie publică", ce se regăsesc în legislaţia privind achiziţiile publice (a se vedea art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006 şi art. 97 din H.G. nr. 925/2006).

În schimb inculpata D.M. a încălcat cu rea credinţă aceste principii, din cercetările efectuate desprinzându-se concluzia că a acceptat în mod aprioric majorarea tarifului contractual solicitat de inculpatul S.A.

Este de neconceput faptul că inculpata D.M., în calitate de director general şi ordonator de credite al D.G.A.S.P.C. Galaţi nu cunoştea principiile mai sus arătate, clauzele contractuale specifice unui contract de achiziţie publică, precum şi celelalte dispoziţii din legislaţia achiziţiilor publice.

De asemenea, este de neconceput de ce datele din cele două adrese depuse de SC S.G. SRL Galaţi nu au fost analizate şi nu s-a stabilit că erau necorespunzătoare realităţii.

În schimb, este surprinzător cât de repede au fost soluţionate favorabil aceste cereri, cea de-a doua cerere fiind depusă, după cum s-a demonstrat, pe data de 16 ianuarie 2008, tot atunci fiind încheiat şi actul adiţional din 16 ianuarie 2008.

Prin încheierea şi semnarea actului adiţional din 16 ianuarie 2008, fără exercitarea controlului financiar preventiv, inculpata D.M. a încălcat şi dispoziţiile ordinelor M.F.P. nr. 522/2003 şi nr. 1792/2003.

De asemenea, din declaraţia inculpatului S.A. a rezultat că nu a fost chemat la discuţii suplimentare pentru a justifica de ce solicită majorarea tarifului ori pentru a se discuta cu privire la soluţionarea cererilor în altă modalitate.

Din coroborarea aspectelor anterior precizate cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză s-a creat convingerea că între inculpata D.M. şi inculpatul S.A. a existat o înţelegere prealabilă cu privire la acceptarea majorării tarifului contractual, inculpata D.M. acţionând cu rea credinţă pentru prejudicierea instituţiei pe care a condus-o şi pentru obţinerea de avantaje de natură patrimonială pentru SC S.G. SRL Galaţi.

După cum a declarat şi inculpatul S.A., acesta a cunoscut clauzele din contract referitoare la ajustarea preţului în limitele indicelui de inflaţie stabilit de I.N.S. (a se vedea art. 17.2) şi la ajustarea tarifului în cazul în care interesele financiare ale firmei erau lezate (a se vedea art. 18.1).

Din cercetări s-a stabilit că inculpatul S.A. a solicitat majorarea tarifului peste limita acestui indice de inflaţie şi fără să fi făcut dovada unor circumstanţe care au lezat interesele comerciale legitime ale SC S.G. SRL Galaţi.

Aceste aspecte trebuie coroborate şi cu faptul că datele din cele două cereri de majorare a tarifului au fost nereale, aşa cum s-a arătat în rechizitoriu, şi s-a putut conchide că inculpatul S.A. a acţionat cu rea credinţă pentru a prejudicia D.G.A.S.P.C. Galaţi şi pentru a obţine avantaje de natură patrimonială pentru SC S.G. SRL Galaţi.

Prejudiciile suferite de D.G.A.S.P.C. Galaţi, prin încheierea celor două acte adiţionale cu SC S.G. SRL Galaţi, au fost stabilite prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică de natură financiar contabilă întocmit în cauză (raport de constatare tehnico-ştiinţifică de natură financiar contabilă).

De asemenea, s-a precizat faptul că în cursul anului 2008, Curtea de Conturi României - Camera de Conturi judeţului Galaţi a efectuat un control tematic la D.G.A.S.P.C. Galaţi, inclusiv cu privire la modul de aplicare a legislaţiei privind achiziţiile publice.

Din verificarea efectuată prin sondaj, s-a descoperit faptul că D.G.A.S.P.C. Galaţi a achitat în mod necuvenit suma totală de 162.866,25 lei către SC S.G. SRL Galaţi, urmare încheierii actelor adiţionale din 31 octombrie 2007 şi din 16 ianuarie 2008, prin care tariful stabilit prin contractul de prestări servicii pază din 04 iunie 2007 a fost majorat cu încălcarea prevederilor contractuale şi legale, peste indicele de inflaţie stabilit de I.N.S.

În perioada noiembrie - decembrie 2007, s-a plătit în plus suma de 38.411,48 lei, urmare actului adiţional din 31 octombrie 2007.

În perioada ianuarie - martie 2008, s-a plătit în plus suma de 124.454,77 lei, urmare actului adiţional din 16 ianuarie 2008.

Aceste constatări au făcut obiectul raportului de control din 18 iulie 2008 al Camerei de Conturi Galaţi (raport de control filele nr. 249-269, vol. VI).

Astfel, în cuprinsul acestui raport s-au consemnat următoarele :

„În luna octombrie 2007, entitatea (D.G.A.S.P.C. Galaţi) a încheiat actul adiţional din 31 octombrie 2007, prin care contrar prevederilor legale şi contractuale a majorat preţul unitar pe oră/agent pază din oferta de 4,033 lei/fără T.V.A., la 6,00 lei/oră/agent pază de la data de 1 noiembrie 2007. Preţul unitar pe oră/ agent pază a fost majorat cu 50%, deşi potrivit prevederilor art. 17.2 din contractul de prestări servicii din 04 iunie 2007, preţul contractului poate fi ajustat de comun acord, dar fără a depăşi indicele de inflaţie stabilit de I.N.S.

Şi în anul 2008, entitatea a încheiat actul adiţional din 16 ianuarie 2008, prin care contrar prevederilor art. 17.2 din contractul de prestări servicii din 04 iunie 2007 a majorat preţul unitar pe oră/agent pază de la 6 lei la 9.

Cu adresa din 01 octombrie 2007, înregistrată la entitate din 17 octombrie 2007, SC S.G. SRL solicită negocierea tarifului aferent prestărilor de servicii pază, datorită majorării salariului de la 440 la 528 lei conform art. 40 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional din 29 decembrie 2006.

Şeful serviciului urmărire contracte (este vorba de făptuitoarea S.M.) a întocmit adresa din 23 noiembrie 2007, prin care precizează „că această majorare nu depăşeşte 50% valoarea contractului şi este legală conform O.U.G. nr. 34/2006, art. 221 lit. c) şi art. 18 din contractSolicităm resursa financiară disponibilă necesară încheierii actului adiţional" .Urmare celor menţionate mai sus în adresa nr. 73936/23 noiembrie 2007 entitatea a încheiat actul adiţional din 31 octombrie 2007, prin care a fost de acord ca preţul să fie majorat la 7,14 lei/oră/agent pază, din care T.V.A. 1,14 lei de la data de 1 noiembrie 2007.

Motivele invocate de entitate în adresa din 23 noiembrie 2007, nu constituie împrejurări care lezează interesele comerciale legitime ale părţilor şi care, în mod obiectiv, nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului de prestări servicii. Contractul de prestări servicii din 04 iunie 2007 a fost încheiat în luna iunie 2007, iar contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 a fost înregistrat la M.M.S.S.F. din 21 din 29 decembrie 2006. Acest contract a fost publicat în M. Of., Partea V nr. 5 din 29 ianuarie 2007, iar în fişa de date a achiziţiei publice „Servicii de pază bunuri şi persoane", data şi ora limită pentru primirea ofertelor a fost stabilită 9 mai 2007, ora 12. In această situaţie, motivele invocate pentru majorarea cu 50% a tarifului nu constituie împrejurări care lezează interesele comerciale şi care nu puteau fi prevăzute de către SC S.G. SRL, având în vedere că ofertele au avut termen de predare 9 mai 2007, iar deschiderea acestora s-a efectuat la data de 10 mai 2007, ora 12.

Cu adresa din 15 ianuarie 2008 înregistrată la entitate la 16 ianuarie 2008, SC S.G. SRL solicită negocierea tarifului aferent prestărilor de servicii pază de la 6,00 lei fără T.V.A. la 9,00 lei/oră fără T.V.A., datorită majorării salariului de la 528 la 600 lei conform H.G. nr. 1506 din 12 decembrie 2007. Entitatea a încheiat şi actul adiţional înregistrat la 16 ianuarie 2008, prin care a fost de acord capreţul să fie majorat la 9,00 lei/ oră/ agent pază fără T.V.A. de la data încheierii actului adiţional.

Nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare, precum şi a prevederilor articolului nr. 17.2 din contractul de prestări servicii din 04 iunie 2007 încheiat între cele două entităţi, a determinat abaterea financiară prezentată mai sus, care a condus la plata nelegală a sumei totale de 162.866,25 lei din credite repartizate la Titlul II - Bunuri şi servicii".

Din raportul menţionat mai sus a rezultat faptul că pe timpul controlului, D.G.A.S.P.C. Galaţi a înregistrat în contul debitori suma de 38.411,48 lei cu notele contabile nr. 6 şi 7 din 16 iulie 2008 (filele nr. 272-273, vol. VI).

De asemenea, la data de 18 iulie 2008 cu notele contabile nr. 12 şi 13 D.G.A.S.P.C. Galaţi a înregistrat în contul debitori suma de 124.454,77 lei (filele nr. 270-271, vol. VI).

La data de 16 iulie 2008 a fost încheiat procesul verbal, înregistrat la D.G.A.S.P.C. Galaţi din 16 iulie 2008, între instituţia respectivă şi SC S.G. SRL, fiind semnat de inculpata D.M. şi inculpatul S.A. (filele nr. 275, vol. VI).

Din conţinutul acestuia a rezultat că cele două părţi recunosc faptul că în urma actului adiţional din 31 octombrie 2007 s-a acceptat şi plătit în plus către SC S.G. SRL suma de 38.411,48 lei, la care s-au adăugat şi dobânzi de întârziere, calculate până la data de 18 iulie 2007 în cuantum de 1.939,25 lei.

Din conţinutul acestui proces verbal a mai rezultat că SC S.G. SRL a emis factura de storno nr. 26/16 iulie 2008 în sumă de 38.411,48 lei şi se obligă atât la plata acestei sume cât şi a dobânzilor recalculate până la data plăţii efective.

Din acest lucru, trebuie remarcată atitudinea subiectivă a inculpatei D.M. şi a inculpatului S.A. de recunoaştere a faptului că prin actul adiţional încheiat au fost încălcate prevederile legale şi contractuale.

În cursul anului 2007, în scopul prejudicierii D.G.A.S.P.C. Galaţi şi obţinerii de avantaje patrimoniale inculpata D.M. a dispus achiziţionarea de către instituţie a unor servicii şi bunuri de la agenţii economici prin intermediul SC C. SRL Galaţi, interpunerea acesteia concretizându-se prin practicarea unor adaosuri comerciale foarte mari.

În perioada decembrie 2005 - septembrie 2007 A.N.P.D.C. a implementat proiectul „Campania de educaţie privind drepturile copilului", finanţat prin programul Phare 2003.

Proiectul a fost implementat în cadrul unui contract semnat între M.F.P. - O.P.C. Phare, A.N.P.D.C. şi firma L.D.K.C. Grecia.

Activităţile destinate profesioniştilor de la nivel local au fost organizate de direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, sens în care L.D.K.C. Grecia a încheiat cu fiecare câte un contract pentru organizarea unui seminar de o zi pentru factorii de decizie din judeţ cu responsabilităţi în domeniul protecţiei copilului şi pentru organizarea a 4 sesiuni de formare cu durata de 3 zile pentru grupele profesionale care intră în contact cu copiii în activitatea curentă.

La data de 27 decembrie 2006 a fost încheiat contractul între L.D.K.C. Grecia, în calitate de autoritate contractantă şi D.G.A.S.P.C. Galaţi, în calitate de beneficiar (filele nr. 145-153, vol. XI).

Art. 1.1 din contract prevedea că obiectul acestuia constă în organizarea unui seminar de o zi adresat factorilor de decizie locali şi a patru cursuri locale de formare a câte trei zile fiecare, în judeţul Galaţi.

De asemenea, art. 1.2 prevedea că beneficiarul va asigura organizarea cursurilor şi a seminarului în termenii şi condiţiile din acest contract, alcătuit din aceste condiţii speciale ("Condiţii Speciale") şi anexele acestora, pe care beneficiarul declară aici că le cunoaşte şi le acceptă.

În conformitate cu prevederile art. 3.2 din contract autoritatea contractantă se obliga să plătească maximum 9.000 euro, echivalentul a 100% din valoarea totală estimată a costurilor eligibile, specificată în parag. 1, suma finală urmând a fi stabilită după aprobarea raportului financiar final.

Dispoziţiile art. 4.2 din acelaşi contract au prevăzut că plata iniţială a fost în cuantum de 7.200 euro şi a fost plătită ca urmare a semnării contractului de ambele părţi şi a depunerii unei cereri de plată.

La pct. 5 - buget - din Anexa I a contractului se prevedea că bugetul total prevăzut este de maximum 9.000 euro. Acesta trebuia să acopere toate cheltuielile necesare în condiţiile acestor termeni de referinţă : rezervarea sălilor, plata cazării şi/sau a transportului, pauzele de cafea şi prânz, consumabile.

În cuprinsul punctului 6 - cerinţe de raportare - din Anexa I, se specifica că în afară de rapoartele tehnice, după încheierea tuturor activităţilor un raport financiar va trebui să fie întocmit şi depus spre aprobare. Plata finală se va face după aprobarea acestui raport financiar final.

Din cercetările efectuate a rezultat că suma de 7.200 euro a fost primită de D.G.A.S.P.C. Galaţi la data de 02 februarie 2007, fiind virată în contul, deschis la SC R.B. SA - Sucursala Galaţi.

În conformitate cu prevederile acestui contract - Anexa I, intitulată "Descrierea activităţii", pct. 2 lit. a), ultima teză, directorul general al D.G.A.S.P.C. Galaţi, inculpata D.M. avea obligaţia să asigure organizarea generală şi coordonarea seminarului, în scopul situării instituţiei pe care o conducea, ca principal promotor al drepturilor copiilor la nivel judeţean, facilitând parteneriatul şi comunicarea între instituţii şi implicarea tuturor grupurilor profesionale care participă la seminar.

Inculpata D.M. şi-a propus să profite de întreaga finanţare ce se putea acorda potrivit contractului, pentru a favoriza interesele materiale ale SC C. SRL Galaţi, administrată în fapt de fiica sa D.L.R.

Pentru a face posibil acest lucru, în contradicţie cu prevederile din contractul încheiat cu L.D.K.C. Grecia, inculpata D.M. a încheiat cu SC C. SRL Galaţi, administrată în fapt de fiica sa, inculpata D.L.R. contractul de prestări servicii din 01 februarie 2007, prin care firma a preluat obligaţia organizării activităţilor prevăzute în contractul încheiat între D.G.A.S.P.C. Galaţi şi L.D.K.C. Grecia.

Este de observat faptul că acest contract a fost semnat din partea D.G.A.S.P.C. Galaţi numai de inculpata D.M., fiind astfel un caz atipic faţă de celelalte situaţii în care toate contractele de achiziţii publice au fost semnate alături de director general şi de şefii serviciilor achiziţii, financiar contabilitate, juridic şi de persoana responsabilă cu viza controlului financiar preventiv.

Inculpata D.M. a încălcat în mod evident dispoziţiile Ordinului nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale.

Astfel, potrivit acestor norme metodologice, angajarea oricărei cheltuieli din fonduri publice îmbracă forma angajamentului legal şi a angajamentului bugetar.

Angajamentul legal este acea fază în procesul execuţiei bugetare reprezentând orice act juridic din care rezultă sau ar putea rezulta o obligaţie pe seama fondurilor publice.

Angajamentul legal ia forma unui contract de achiziţie publică, comandă, convenţie, contract de muncă, acte de control, acord de împrumut, etc.

Angajarea şi ordonanţarea cheltuielilor se efectuează numai cu viza prealabilă de control financiar preventiv propriu, potrivit dispoziţiilor legale.

De asemenea, au fost încălcate şi dispoziţiile normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, aprobate prin Ordinul M.F.P. nr. 522/2003, care prevăd exercitarea controlului financiar preventiv asupra oricărui angajament legal.

S-a putut concluziona că inculpata D.M. semnând în mod exclusiv contractul de prestări servicii din 01 februarie 2007 a încălcat cu ştiinţă dispoziţiile ordinelor mai sus menţionate.

Din cercetări a rezultat că acest contract a fost încheiat doar pentru a da o aparenţă de legalitate facturilor ce urmau a fi emise de SC C. SRL către instituţia pe care a condus-o, însă inculpata D.M. era convinsă de clandestinitatea lui.

Astfel, nu s-a explicat de ce acest contract nu a fost în primul rând semnat de toţi ceilalţi şefi de servicii, ca în cazul celorlalte contracte încheiate de instituţie, apoi nu a fost înregistrat în registrul de contracte al unităţii sau în alt document de evidenţă şi nu a fost păstrat în original.

Din adresa din 17 februarie 2010 emisă de D.G.A.S.P.C. Galaţi reiese că acest contract încheiat între instituţie şi SC C. SRL din 01 februarie 2007 nu figurează înregistrat în registrul de contracte al instituţiei sau în alt document de evidenţă (filele nr. 227, vol. XI).

De asemenea, în aceeaşi adresă s-a precizat că nu a fost identificat acest contract în original, precum şi faptul că nu a mai fost identificat vreun alt contract care să fie semnat exclusiv de directorul general.

Este de menţionat faptul că inculpata D.L.R. a fost angajată a D.G.A.S.P.C. Galaţi în perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2007 pe perioadă determinată în funcţia de organizator prestări servicii în cadrul proiectului P.

Prin adresa din 10 septembrie 2009, D.G.A.S.P.C. Galaţi ne-a comunicat faptul că inculpata D.L.R. a fost încadrată în perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2007 în funcţia de organizator prestări servicii în cadrul proiectului P. (filele nr., vol. I).

Începând cu data de 01 ianuarie 2008, inculpata D.L.R. i s-a modificat contractul individual de muncă şi a trecut pe perioadă nedeterminată pe postul de referent în cadrul compartimentului asistenţă conducere.

Inculpata D.L.R. a încheiat cu D.G.A.S.P.C. Galaţi, reprezentată de inculpata D.M., contractul individual de muncă din 01 ianuarie 2007 pentru funcţia de organizator cursuri şi prestări servicii în cadrul proiectului P., cu o durată a timpului de lucru de 8 ore pe zi (filele nr. vol. I).

În acelaşi timp inculpata D.L.R. s-a ocupat şi de administrarea SC C. SRL în baza unei împuterniciri scrise din partea administratorului de drept al firmei, martora M.A. (filele nr. 347, vol. VIII).

SC C. SRL a fost înregistrată la O.R.C. Galaţi la data de 14 noiembrie 2006 cu asociat şi administrator M.A. şi are sediul social în comuna Tudor Vladimirescu, judeţul Galaţi (filele nr. 81-84, vol. VIII).

Obiectul principal de activitate al SC C. SRL a fost „alte unităţi de preparare a hranei".

Potrivit actului său constitutiv, SC C. SRL nu avea nici în obiectul secundar de activitate organizarea de seminalii şi cursuri.

Din cercetările efectuate s-a stabilit că martora M.A. a înfiinţat SC C. SRL la dorinţa inculpata D.M. ca fiica sa, inculpata D.L.R. să aibă unde desfăşura o activitate.

La data de 27 octombrie 2009 a fost ridicată de la martora M.A., în original „împuternicirea" din care rezulta că inculpata D.L.R., având cartea de identitate a fost împuternicită să semneze acte în numele şi pentru SC C. SRL, în relaţiile cu clienţii şi cu autorităţile (filele nr. 346-347, vol. VIII).

De asemenea, în acest document se mai menţiona că inculpata D.L.R. îşi asuma toate răspunderile în legătură cu actele semnate în numele şi pentru SC C. SRL.

„Împuternicirea" era semnată de martora M.A. şi de inculpata D.L.R.

Prin adresa din 16 octombrie 2009 emisă de B.R.D. - Sucursala Galaţi au fost înaintate în copie extrasul de cont pentru clientul SC C. SRL, fişa cu specimene de semnături, documentele aferente încasărilor şi plăţilor în acest cont, copii de pe actele de identitate ale persoanelor cu drept de dispoziţie asupra operaţiunilor din cont, precum şi o copie prin care martora M.A. a împuternicit-o pe inculpata D.L.R. să opereze pe cont (filele nr. 209-242, vol. VIII).

Astfel, din aceste documente s-a stabilit că SC C. SRL a deschis la data de 21 noiembrie 2006 la B.R.D. - Sucursala Galaţi cont, iar persoanele cu drept de semnătură pentru operaţiunile din acest cont sunt martora M.A. şi inculpata D.L.R., ambele cu prima semnătură.

Pentru ca SC C. SRL să poată intra în relaţii comerciale cu D.G.A.S.P.C. Galaţi era obligatoriu să-şi deschidă un cont la Trezoreria Municipiului Galaţi.

Acest lucru este impus de O.U. nr. 146/2002, privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului.

Astfel, art. 6 alin. (1) din actul normativ mai sus menţionat prevede că „instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare, au obligaţia să vireze sumele reprezentând bunurile achiziţionate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate în conturile operatorilor economici beneficiari, deschise la unităţile trezoreriei statului în a căror rază aceştia sunt înregistraţi fiscal.

Efectuarea de către instituţiile publice de încasări şi plăţi în alte conturi decât cele stabilite prin această ordonanţă de urgenţă, constituie contravenţie potrivit art. 14 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ.

La data de 24 februarie 2010 a fost audiată în cauză martora C.P., care îndeplineşte funcţia de şef al C.A.C.O.E. din cadrul Trezoreriei Municipiului Galaţi.

Aceasta a declarat că există un act normativ care prevede în mod obligatoriu ca operatorii economici care au de încasat sume de la instituţiile publice să deschidă conturi de disponibil la trezorerie, indicând O.U.G. nr. 146/2002 şi ordinul M.F.P. nr. 1235/2003.

Din cercetări s-a stabilit că SC C. SRL a deschis la Trezoreria Municipiului Galaţi cont (filele nr. 380-384, vol. VIII).

S-a stabilit că cererea pentru deschiderea contului a fost întocmită, semnată şi ştampilată de inculpata D.L.R., însă fără acordul sau ştiinţa martorei M.A..

Astfel, la data de 19 martie 2007, inculpata D.L.R. a completat cererea de deschidere a contului şi a semnat-o indescifrabil, la rubrica client, în locul martorei M.A. prin imitarea semnăturii acesteia.

Cu aceeaşi ocazie, inculpata D.L.R. a completat formularul „fişa specimenelor de semnături", unde a fost menţionat numele martorei M.A., în calitate de administrator şi a semnat în locul acesteia prin imitarea semnăturii, atât la rubrica „conducătorul societăţii" cât şi la rubrica „specimenul de semnătură".

Pe acest formular a fost imprimată şi amprenta ştampilei aparţinând SC C. SRL.

Totodată, la data de 19 martie 2007, inculpata D.L.R. a completat o împuternicire din care rezultă că martora M.A. ar fi delegat-o pentru obţinerea contului curent de trezorerie.

În speţă este vorba despre ridicarea extrasului de cont, expresia „obţinerea contului curent", fiind rezultatul unei erori de exprimare din partea inculpatei D.L.R.

Şi acest document a fost semnat de inculpata D.L.R. prin imitarea semnăturii martorei M.A.

La data de 22 februarie 2010, s-a dispus efectuarea în cauză a unei constatări tehnico ştiinţifice criminalistice de către specialişti criminalişti din cadrul I.P.J. Galaţi - Serviciul Criminalistic.

Astfel, din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică din 08 martie 2010, întocmit de I.P.J. Galaţi - Serviciul Criminalistic a rezultat că scrisul din cererea de deschidere a contului, din formularul fişa specimenelor de semnătură şi din împuternicire a fost executat de inculpata D.L.R. (raport de constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică, filele nr. 327-346, vol. VIII).

De asemenea, din raportul de constatare a rezultat că semnătura de pe aceste documente nu prezintă elemente de asemănare cu semnăturile executate de M.A. şi de inculpata D.L.R.

Întrucât semnăturile în litigiu nu au prezentat elemente literale necesare, efectuarea unui examen comparativ în vederea identificării unui eventual autor pe baza caracteristicilor generale şi individuale ale scrisului nu a fost posibilă.

Însă probele administrate în cauză o indicau în mod evident pe inculpata D.L.R. ca fiind persoana care a imitat semnătura martorei M.A.

Totodată, s-a constatat şi faptul că la rubrica „nr. telefon" din fişa specimenelor de semnături este menţionat numărul de telefon X.

Din cercetări a rezultat că acest număr de telefon a aparţinut inculpatei D.M., postul telefonic respectiv fiind instalat la domiciliul acesteia.

Astfel, din adresa din 15 martie 2010, emisă de SC U.P.C.R. SRL Bucureşti a rezultat că în perioada 08 martie 2006 - 17 august 2007, postul telefonic fix U.P.C. a fost instalat la domiciliul inculpatei D.M. din Galaţi, în baza contractului de prestări servicii din 08 martie 2006 (adresă filele nr. 208, vol. VIII).

Însă, la aceeaşi adresă are domiciliul şi inculpata D.L.R., ceea ce a întărit convingerea că aceasta a deschis contul SC C. SRL la trezorerie, imitând scrisul şi semnătura martorei M.A., în documentele întocmite cu acea ocazie, iar în fişa specimenelor de semnături a trecut telefonul de la domiciliul său.

S-a mai stabilit că numărul real de telefon de la sediul social al SC C. SRL a fost X (dosar filele nr. 81 verso, vol. VIII).

La data de 12 februarie 2007 SC C. SRL a emis către D.G.A.S.P.C. Galaţi factura în valoare de 5.077,80 lei, reprezentând „prestări servicii seminar" (filele nr. 257, vol. VIII).

Pe factură a fost menţionat cursul euro de 3,3852 lei precum şi valoarea în euro a facturii de 1.500 euro.

Factura a fost achitată cu ordinul de plată din 27 martie 2007.

Această factură avea în componenţa ei valoarea mesei de 3.385,20 lei şi valoarea rechizitelor de 1.692,60 lei.

Acest aspect a rezultat din raportul financiar final înaintat de D.G.A.S.P.C. Galaţi către L.D.K.C. Grecia (filele nr. 103 şi 106, vol. XI).

Astfel, s-a precizat că valoarea costurilor masă/protocol seminar şi sesiuni de formare din data de 12 februarie 2007 a fost de 1000 euro, la un curs de 3,3852 lei/1 euro, rezultând suma de 3.385,20 lei.

Din cercetările efectuate a rezultat că SC C. SRL a achiziţionat serviciile de masă de la SC R. SRL Galaţi cu factura din 02 februarie 2007 în valoare de 1.700 lei (filele nr. 259, vol. VIII).

Serviciile au fost achiziţionate de SC C. SRL prin inculpata D.L.R.

Acest lucru a rezultat din faptul că în factura emisă de Galaţi, SC R. SRL Galaţi, la rubrica „numele delegatului" este menţionat numele inculpatei D.L.R.

De asemenea, în această factură era menţionată şi cartea de identitate a inculpatei D.L.R.

Astfel, prin interpunerea nejustificată şi sub aparenţa adaosului comercial SC C. SRL a încasat de la D.G.A.S.P.C. Galaţi suma de 1.685,20 lei.

La data de 08 martie 2007 SC C. SRL a emis către D.G.A.S.P.C. Galaţi factura în valoare de 6.575,79 lei, reprezentând „prestări servicii catering curs 08 martie-10 martie 07, rest curs 04 martie-07 martie 2007" (filele nr. 265, vol. VIII).

Factura a fost achitată cu ordinul de plată din 28 martie 2007.

De asemenea, la data de 11 mai 2007 SC C. SRL a emis către D.G.A.S.P.C. Galaţi factura în valoare de 6.161,81 lei, reprezentând „prestări servicii catering curs 11 mai 07- 13 mai 07. (filele nr. 269, vol. VIII).

Din această factură s-a achitat numai suma de 5.505,80 lei cu ordinul de plată din 28 august 2007, diferenţa de 656,01 lei fiind înregistrată ca obligaţie de plată către SC C. SRL. Acest aspect rezultă din adresa din 12 ianuarie 2010 emisă de D.G.A.S.P.C. Galaţi - Serviciul financiar contabilitate.

Din cercetări a rezultat că SC C. SRL a achiziţionat cele două servicii mai sus arătate de la SC C. SRL Galaţi cu facturile din 10 martie 2007 în valoare de 1.634,5 lei şi din 13 mai 2007 în valoare de 688,5 lei (filele nr. 262 şi 266, vol. VIII).

Serviciile au fost achiziţionate de SC C. SRL prin inculpata D.L.R..

Acest lucru a rezultat din faptul că în ambele facturi fiscale emise de SC C. SRL Galaţi, la rubrica „numele delegatului" este menţionat numele inculpatei D.L.R..

De asemenea, în aceste facturi era menţionată şi cartea de identitate a inculpatei D.L.R.

Totodată, inculpata D.L.R. a semnat pentru primirea facturilor fiscale din 10 martie 2007 şi din 13 mai 2007 emise de SC C. SRL Galaţi către SC C. SRL.

Prin interpunerea SC C. SRL în achiziţionarea acestor servicii şi sub aparenţa adaosului comercial, bugetul D.G.A.S.P.C. Galaţi a fost prejudiciat cu suma de 10.414,60 lei.

La data de 05 martie 2007 SC C. SRL a emis către D.G.A.S.P.C. Galaţi factura în valoare de 6.106,68 lei, reprezentând „prestări servicii curs 03 martie 07-05 martie 07" (filele nr. 255, vol. VIII).

Din cercetări a rezultat că aceste prestări servicii sunt constituite din decontare transport şi cazare, servicii ce nu au fost achitate participanţilor la seminalii.

Conform anexei I „Descrierea activităţii", care face parte integrantă din contractul încheiat la data de 27 decembrie 2006, între D.G.A.S.P.C. Galaţi, reprezentată de inculpata D.M. şi L.D.K.C. Grecia, cu privire la campania de promovare a drepturilor copilului, instituţia publică menţionată mai sus, avea mai multe obligaţii, printre care şi următoarele:

„- rambursează cheltuieli de transport pentru (unii) participanţi care locuiesc în zone îndepărtate faţă de locaţia sesiunilor de formare, în baza documentelor justificativ (bilete de tren/autobuz, bonuri de benzină), dacă este necesar;

- asigură şi plăteşte cazare pentru (unii) participanţi care locuiesc în zone îndepărtate faţă de locaţia sesiunilor deformare, dacă este necesar".

Prin adresa din 09 noiembrie 2009, SC L.D.K.C.E.P. SA a transmis copii de pe raportul financiar final şi de pe documentele de suport (facturi, ordine de plată, etc), aşa cum au fost înaintate de D.G.A.S.P.C. Galaţi (filele nr. 73-136, vol. XI).

Printre documentele de suport s-a regăsit factura din 05 martie 2007, în valoare de 6.106,68 lei, ordinul de plată din 27 martie 2007, prin care a fost achitată factura din 05 martie 2007, precum şi referatul înregistrat la D.G.A.S.P.C. Galaţi sub din 21 martie 2007.

Prin referatul din 21 martie 2007 inculpata D.M. a aprobat decontarea facturii din 05 martie 2007, conform proiectului P. „Campania de educaţie privind drepturile copilului-RO 2003/005-551 ianuarie 01.01,-CRP /2006".

Factura a fost achitată cu ordinul de plată din 27 martie 2007, în contul deschis de SC C. SRL la Trezoreria Municipiului Galaţi.

Potrivit raportului financiar final, contravaloarea facturii din 05 martie 2007 o reprezentau cheltuielile de transport şi cazare, achitate participanţilor la seminalii în conformitate cu clauzele contractului cu finanţare europeană.

Din cercetările efectuate a rezultat că SC C. SRL nu a achitat nici unui participant la seminarii contravaloarea transportului şi cazării, suma de 6.106,68 lei fiind ridicată din cont de inculpata D.L.R.

În documentaţia suport înaintată de D.G.A.S.P.C. Galaţi o dată cu raportul financiar final se regăsea o „ listă persoane care au beneficiat de cazare şi decontare transport" (filele nr. 92, vol.XI).

Acest document cuprindea 20 de persoane care au participat la seminarii, respectiv R.V., R.G., D.L., R.G., G.I., G.E., G.M., D.C.D., O.G., I.S., G.G., V.G., M.C., A.O., L.N., R.Z., S.C., C.M., P.E. şi N.G.

În timpul cercetărilor au fost audiate toate cele 20 de persoane şi au declarat în unanimitate că nu au beneficiat de cazare şi decontarea transportului cu ocazia participării la seminariile organizate de D.G.A.S.P.C. Galaţi, cu ocazia campaniei privind promovarea drepturilor copilului, aşa cum s-a precizat în documentul intitulat „listă persoane care au beneficiat de cazare şi decontare transport".

La data de 08 mai 2007 SC C. SRL a emis către D.G.A.S.P.C. Galaţi factura în valoare de 6.198,75 lei, reprezentând „prestări servicii catering curs 08 mai 07-10 mai 07" (filele nr. 251, vol. VIII).

Factura a fost achitată cu ordinele de plată din 28 august 2007.

Din cercetări a rezultat că SC C. SRL a achiziţionat aceste servicii de la D.S.J. Galaţi cu suma de 1019 lei în baza facturii fiscale din 10 mai 2007, reprezentând „c/v. masă servită p. 8-10 mai" (filele nr. 252, vol. VIII).

La data de 13 octombrie 2009 au fost ridicate de la D.S.J. Galaţi în copie nota de plată din 08 mai 2007, nota de plată din 09 mai 2007 şi bonul de marcaj din data de 10 mai 2007 (filele nr. 311-313, vol. VIII).

Din nota de plată din 08 mai 2007 a rezultat ca a fost servită masa pentru un număr de 31 de persoane de la D.G.A.S.P.C. Galaţi, contravaloarea acesteia fiind de 342,4 lei.

Din nota de plată din 09 mai 2007 rezultă ca a fost servită masa pentru un număr de 31 de persoane de la D.G.A.S.P.C. Galaţi, contravaloarea acesteia fiind de 363,5 lei.

De asemenea, din bonul de marcaj din data de 10 mai 2007 a rezultat ca a fost servită masa pentru un număr de 31 de persoane de la D.G.A.S.P.C. Galaţi, contravaloarea acesteia fiind de 313,1 lei.

Astfel, a rezultat că în zilele de 08, 09 şi 10 mai 2007 la Complexul alimentaţie cazare sportivi din cadrul D.S.J. Galaţi, cunoscut sub denumirea „Hotel S." au luat masa 31 de persoane din cadrul D.G.A.S.P.C. Galaţi, valoarea totală a serviciilor de masă ridicându-se la suma de 1019 lei.

A fost emisă factura din 10 mai 2007, în valoare de 1.019 lei.

La data de 13 octombrie 2009 a fost audiată în cauză martora C.M., administrator al Complexului alimentaţie cazare sportivi din cadrul D.S.J. Galaţi (filele nr. 244-246, vol. IV).

Aceasta a declarat că în perioada 08-10 mai 2007 în spaţiul de alimentaţie publică a servit masa mai multor persoane din cadrul D.G.A.S.P.C. Galaţi care efectuau nişte cursuri.

Astfel, în cele trei zile au servit masa câte 31 de persoane, fiind întocmite notele de plată şi bonul de marcaj menţionate mai sus.

Martora C.M. a mai susţinut că în ziua de 10 mai 2007 personal a întocmit factura fiscală din 10 mai 2007, în valoare de 1019 lei, iar în momentul întocmirii, una dintre persoanele care ţineau cursurile, respectiv numita S.C. i-a spus să menţioneze la rubrica cumpărător firma SC C. SRL, dictându-i totodată şi codul unic de înregistrare.

Martora C.M. a mai precizat că numita S.C. i-a achitat în numerar contravaloarea acestei facturi, iar ea i-a înmânat chitanţa şi factura fiscală în original.

Martora C.M. a mai declarat că cele 31 de persoane au ţinut cursurile în cele trei zile, într-o încăpere pusă la dispoziţie de D.S.J. Galaţi.

Din cercetări s-a stabilit că valoarea facturii fiscale din 10 mai 2007 a fost încasată cu chitanţa din 10 mai 2007, suma fiind încasată de la SC C. SRL.

Prin interpunerea SC C. SRL în achiziţionarea acestor servicii şi sub aparenţa adaosului comercial, bugetul D.G.A.S.P.C. Galaţi a fost prejudiciat cu suma de 5.179,75 lei.

Totodată, inculpata D.M. a interpus SC C. SRL şi în achiziţionarea de mobilier de la SC N.M. SRL Galaţi, prejudiciind D.G.A.S.P.C. Galaţi, în mod similar celorlalte cazuri, cu sume importante de bani.

Astfel, la data de 27 iunie 2007 SC C. SRL a emis către D.G.A.S.P.C. Galaţi factura în valoare de 18.445 lei, reprezentând „80 bucăţi dulap haine" (filele nr. 302, vol. VIII).

Factura a fost achitată cu ordinul de plată din 19 iulie 2007.

Din cercetări a rezultat că SC C. SRL a achiziţionat aceste bunuri de la SC N.M. SRL cu suma de 12.800 lei, în baza facturilor fiscale din 25 iunie 2007, în valoare de 9.440 lei şi din 26 iunie 2007, în valoare de 3.360 lei (filele nr. 285-286, vol. VIII).

Prin interpunerea SC C. SRL în achiziţionarea acestor bunuri şi sub aparenţa adaosului comercial, bugetul D.G.A.S.P.C. Galaţi a fost prejudiciat cu suma de 5.645 lei.

S-a stabilit că inculpata D.L.R. s-a deplasat la punctul de lucru al SC N.M. SRL, situat în com. Şendreni, judeţul Galaţi şi-a comandat un număr de 142 dulapuri haine.

După confecţionarea acestora, un număr de 80 bucăţi dulap haine a fost livrat de SC N.M. SRL, la indicaţia inculpatei D.L.R., la Centrul de Plasament nr. 9 din cadrul D.G.A.S.P.C. Galaţi.

Astfel, la data de 11 ianuarie 2010 a fost audiată martora I.M., administrator al SC N.M. SRL. Aceasta a declarat că în primăvara - vara anului 2006 la punctul de lucru al firmei din comuna Şendreni s-a prezentat o tânără de aproximativ 18-20 ani, care a discutat cu ea personal şi i-a spus „că doreşte să facă o comandă de dulapuri pentru o instituţie, fără a preciza denumirea acesteia" (declaraţiifilele nr. 360-364, vol. IV).

Martora I.M. a precizat că atunci a calculat preţul pe bucată la dimensiunile comandate de acea tânără, iar la scurt timp a fost contactată telefonic de aceeaşi tânără care a comandat un număr de 142 dulapuri la dimensiunile şi preţul stabilite anterior.

Martora I.M. susţine că au fost confecţionate toate cele 142 dulapuri, ocazie cu care au fost livrate 80 dulapuri cu facturile fiscale din 25 iunie 2007 şi din 26 iunie 2007.

Martora I.M. a declarat că din dispoziţia tinerei respective cele 80 dulapuri au fost livrate cu camionul firmei la „o instituţie din apropierea Liceului de Marină, unde transportul era aşteptat de un domn".

Din cercetări s-a stabilit că instituţia respectivă era Centrul de Plasament nr.  2 din cadrul D.G.A.S.P.C. Galaţi, iar domnul care a primit dulapurile era martorul B.Ş., administratorul centrului respectiv.

Fiind audiat la data de 13 ianuarie 2010, martorul B.Ş. a declarat că îndeplinea funcţia de administrator la Centrul de Plasament nr. 2, amplasat în apropierea Liceului de Marină şi în vara anului 2007 a primit 30 dulapuri de la o fabrică de mobilă, acelaşi lucru întâmplându-se şi în luna ianuarie 2008, când a primit de la acelaşi conducător auto un nr. de 32 dulapuri (declaraţiifilele nr. 365-368, vol. IV).

Martora I.M. a mai declarat că tânăra i-a dictat prin telefon toate datele pentru completarea facturilor, respectiv SC C. SRL şi codul unic de înregistrare şi, de asemenea, cu aceeaşi ocazie i-a precizat că nu are unde să depoziteze celelalte 62 dulapuri, rugând-o să le ţină la fabrică până o va anunţa (declaraţiifilele nr. 360-364, vol. IV).

Din cercetări s-a stabilit că tânăra care a comandat dulapurile este inculpata D.L.R., deoarece ea se ocupa de activitatea SC C. SRL şi a semnat de primire facturile fiscale din 25 iunie 2007 şi din 26 iunie 2007.

Cu ocazia cercetărilor, D.G.A.S.P.C. Galaţi a comunicat prin adresa din 11 martie 2009 în original documentaţia cu privire la achiziţia prin încredinţare directă a unui număr de 80 dulapuri haine de la SC C. SRL (filele nr. 293-301, vol. VIII).

S-a stabilit că este vorba de cele 80 dulapuri haine livrate de SC C. SRL prin factura în valoare de 18.445 lei, dulapuri care au fost achiziţionate de la SC N.M. SRL de către inculpata D.L.R. în condiţiile mai sus arătate.

De remarcat este faptul că din documentaţia respectivă a rezultat că oferta de preţ a SC C. SRL a fost depusă şi înregistrată la D.G.A.S.P.C. Galaţi din data de 25 iunie 2007, deci după ce inculpata D.L.R. comandase dulapurile la SC N.M. SRL, aşa cum a rezultat din declaraţia martorei I.M.

În documentaţia respectivă se afla şi procesul verbal de selecţie din 26 iunie 2007, aprobat de inculpata D.M., cu privire la achiziţia celor 80 dulapuri prin încredinţare directă, furnizorul selectat fiind SC C. SRL (filele nr. 295, vol. VIII).

De asemenea, s-a observat faptul că în documentaţia respectivă a fost identificată adresa din 07 mai 2007 emisă de Centrul de plasament nr. 9 către serviciul achiziţii, fiind înregistrată la registratura D.G.A.S.P.C. Galaţi din 07 mai 2007.

Această adresă a reprezentat un memoriu justificativ privind achiziţiile de produse de mobilier pentru Centrul de plasament nr. 9.

Din conţinutul acesteia a rezultat că Centrul de plasament nr. 9, printre altele solicita achiziţionarea unui număr de 140 dulapuri haine.

Această adresă purta rezoluţia scrisă a făptuitoarei S.M., din data de 08 mai 2007, prin care a fost repartizată martorului S.D.S. pentru centralizarea şi demararea procedurilor legale în concordanţă cu prevederile O.U.G. nr. 34/2006.

Din cercetări s-a stabilit că martorul S.D.S. nu a avut nici o implicare în demararea procedurii de achiziţionare a acestor dulapuri, acesta neavând cunoştinţă de acea adresă.

Astfel, la data de 18 februarie 2010 a fost audiat martorul S.D.S. şi a declarat că nu a văzut până la momentul audierii acea adresă şi nu a avut nici o implicare în achiziţionarea dulapurilor de la SC C. SRL (declaraţii filele nr. 217-219, vol. IV).

Din acest lucru se poate concluziona că inculpata D.L.R. a ştiut de la mama sa, inculpata D.M. despre faptul că instituţia urma să achiziţioneze asemenea dulapuri, iar documentaţia privind încredinţarea directă a fost întocmită pentru a crea o aparenţă de legalitate acestei achiziţii.

Prin această conduită inculpata D.M., în calitatea sa de ordonator de credite a încălcat principiul eficienţei utilizării fondurilor publice, prevăzut în legislaţia privind achiziţiile publice, prejudiciind astfel, bugetul instituţiei pe care a condus-o, prin acceptarea la plată a diferenţelor de preţ practicate de SC C. SRL sub aparenţa adaosului comercial.

Dacă ar fi respectat principiul mai sus ilustrat, inculpata D.M. ar fi dispus ca mobilierul să fi fost achiziţionat de D.G.A.S.P.C. Galaţi direct de la SC N.M. SRL şi nu prin intermediar, mai ales că în acea perioadă inculpata D.L.R. era şi angajata acestei instituţii.

Inculpata D.M. nu a făcut acest lucru, deoarece a urmărit în mod premeditat să creeze avantaje materiale pentru SC C. SRL, administrată în fapt de fiica şi subordonata sa, inculpata D.L.R. şi a încălcat în calitate de funcţionar public, inclusiv legislaţia privind evitarea conflictului de interese.

Potrivit art. 70 din Legea nr. 161/2003, prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.

Art. 71 din acelaşi act normative prevede că principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice sunt: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public.

În conformitate cu prevederile art. 79 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, funcţionarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situaţii:

- este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial;

- participă în cadrul aceleiaşi comisii, constituite conform legii, cu funcţionari publici care au calitatea de soţ sau rudă de gradul I;

c) interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice.

La alin. (2) al aceluiaşi articol se prevede că în cazul existenţei unui conflict de interese, funcţionarul public este obligat să se abţină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii şi să-l informeze de îndată pe şeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Acesta este obligat să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparţialitate a funcţiei publice, în termen de cel mult 3 zile de la data luării la cunoştinţă.

De asemenea, alin. (4) prevede că încălcarea dispoziţiilor alin. (2) poate atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, civilă ori penală, potrivit legii.

La data de 18 decembrie 2007 SC C. SRL a emis către D.G.A.S.P.C. Galaţi factura în valoare de 14.260 lei, reprezentând „62 bucăţi dulap haine individual" (filele nr. 291, vol. VIII).

Factura a fost achitată cu ordinul de plată din 05 martie 2008.

Din cercetări a rezultat că SC C. SRL a achiziţionat aceste bunuri de la SC N.M. SRL cu suma de 12.276 lei, în baza facturilor fiscale din 24 ianuarie 2008, în valoare de 4.950 lei, din 28 ianuarie 2008, în valoare de 4.554 lei şi din 30 ianuarie 2008, în valoare de 2.772 lei.

S-a constatat că cele 62 bucăţi dulapuri reprezintă diferenţa rămasă la SC N.M. SRL la cererea inculpatei D.L.R., dulapuri care au fost confecţionate în primăvara - vara anului 2007, după cum rezultă din declaraţia martorei I.M., administratorul acestei societăţi comerciale.

Din declaraţia martorei I.M., dată în cauză la 11 ianuarie 2010 a rezultat că „în cursul lunii ianuarie 2008 am fost sunată de tânăra respectivă care mi-a spus să-i facturez şi celelalte dulapuri şi din câte reţin livrarea s-a făcut la aceeaşi locaţie ca şi în primul caz. Astfel, am emis personal facturile fiscale din 24 ianuarie 2008, din 28 ianuarie 2008 şi din 30 ianuarie 2008.

Primele două facturi, respectiv cele din cursul lunii iunie 2007 au fost încasate integral prin virament bancar.

În ceea ce priveşte ultimele facturi, respectiv cele din cursul lunii ianuarie 2008, precizez că a mai rămas o diferenţă de plată de aproximativ 1.000 lei neachitată nici până în prezent" (declaraţiifilele nr. 360-364, vol. IV).

După cum s-a arătat, în documentaţia ridicată de la D.G.A.S.P.C. Galaţi prin adresa din 11 martie 2009 s-a regăsit şi memoriul justificativ din 07 mai 2007, privind achiziţiile de produse de mobilier pentru Centrul de Plasament nr. 9, înregistrat la registratura instituţiei din 07 mai 2007 (filele nr. 301, vol. VIII).

Acest memoriu a fost aprobat de conducerea D.G.A.S.P.C. Galaţi la data de 07 mai 2007 prin rezoluţia „Da" de către martorul M.E., în calitate de director general adjunct.

La data de 08 mai 2007, făptuitoarea S.M. i-a dispus prin rezoluţie scrisă pe acest memoriu martorului S.D. să demareze procedurile legale de achiziţie în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 34/20006.

După cum a rezultat din cercetări, din cele 140 dulapuri au fost achiziţionate prin încredinţare directă (a se vedea procesul verbal de selecţie din 26 iunie 2007, aprobat de inculpata D.M.) numai 80 dulapuri, iar diferenţa de 62 dulapuri a fost achiziţionată în cursul lunii ianuarie 2008, fără însă a se mai întocmi vreo documentaţie de selectare a furnizorului, ca în primul caz.

Totuşi, din cercetări a rezultat că inculpata D.L.R. a comandat în primăvara - vara anului 2007 un număr de 142 dulapuri, iar acestea au fost confecţionate într-o singură tranşă de către SC N.M. SRL Galaţi.

Este de neconceput faptul că inculpata D.M., în calitatea sa de ordonator de credite, să nu fi ştiut la data de 26 iunie 2007, când a semnat procesul verbal de selecţie din 26 iunie 2007, că exista un memoriu, aprobat pentru achiziţionarea unui număr de 142 dulapuri.

Inculpata D.M. şi inculpata D.L.R. au achiziţionat cele 142 dulapuri în două tranşe, respectiv 80 dulapuri în cursul lunii iunie 2007 şi 62 dulapuri în cursul lunii ianuarie 2008, prin procedura încredinţării directe pentru a eluda dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006 şi pentru a favoriza astfel pe SC C. SRL.

Acest lucru a rezultat din faptul că valoarea totală a celor 142 dulapuri livrate de SC C. SRL, ar fi depăşit pragul de 5.000 euro şi în această situaţie ar fi trebuit aplicată procedura cererii de ofertă.

În această situaţie exista riscul ca SC C. SRL să nu fie declarată câştigătoare a contractului de achiziţie publică.

Mai mult, ţinând cont de faptul că prin memoriul justificativ se solicitau 142 dulapuri, toate la dimensiunea de 1.500/600 mm. Este evident că aceste bunuri puteau fi achiziţionate numai de la o fabrică de mobilă, sens în care şi inculpata D.L.R. a apelat la serviciile SC N.M. SRL Galaţi.

În acest sens, SC C. SRL nu avea în obiectul de activitate fabricarea mobilei şi astfel nu putea participa la această procedură de achiziţie publică.

Prin interpunerea SC C. SRL în achiziţionarea acestor bunuri şi sub aparenţa adaosului comercial, bugetul D.G.A.S.P.C. Galaţi a fost prejudiciat cu suma de 1.984 lei.

În concluzie, prin interpunerea SC C. SRL în achiziţionarea serviciilor de la SC R. SRL, de la SC C. SRL Galaţi şi de la D.S.J. Galaţi, precum şi în achiziţionarea mobilierului de la SC N.M. SRL Galaţi, inculpata D.M. a prejudiciat bugetul instituţiei pe care a condus-o cu suma totală de 24.908,55 lei, sumă care a constituit un avantaj patrimonial pentru firma intermediară.

De asemenea, inculpata D.M. a prejudiciat bugetul instituţiei pe care a condus-o şi cu suma de 6.106,68 lei prin achitarea nejustificată a facturii din 05 martie 2007 emisă de SC C. SRL.

Nu trebuie confundată noţiunea de asigurare a serviciilor de catering şi de servire a mesei cu chestiunile de ordin organizatoric ale seminarului şi sesiunilor de formare.

Aspectele de ordin organizatoric au presupus potrivit contractului încheiat între D.G.A.S.P.C. Galaţi şi L.D.K. C. Grecia (filele nr. 145-153, vol. X) stabilirea datei şi locaţiei sesiunilor, asigurarea sălii pentru cursanţi şi pentru pauzele de cafea şi de prânz, etc, iar din contractul din 01 februarie 2007 încheiat între inculpata D.M. şi inculpata D.L.R. rezultă că SC C. SRL tocmai de aceste aspecte ar fi trebuit să se ocupe (filele nr. 154-155, vol. XI).

Cercetările au arătat că inclusiv de chestiunile de ordin organizatoric s-au ocupat tot angajaţii D.G.A.S.P.C. Galaţi (a se vedea declaraţia martorei S.C.E.,filele nr. 237-243, vol. IV).

Inculpata D.L.R. s-a ocupat doar de servirea cafelei şi a fursecurilor, activitate pe care a făcut-o împreună cu S.C.E. (a se vedea declaraţia martorei T.E., filele nr. 225-231, vol. IV), însă nu trebuie omis faptul că inculpata D.L.R. era şi angajata D.G.A.S.P.C. Galaţi.

Însă, din facturile emise de SC C. SRL către D.G.A.S.P.C. Galaţi a reieşit că au fost prestate servicii de catering şi de servire a mesei, iar aceste lucruri nu sunt adevărate.

După cum s-a demonstrat scopul acestor facturi a fost de a se încasa de la D.G.A.S.P.C. Galaţi, sub aparenţa adaosului comercial, sume în plus faţă de valoarea reală a serviciilor prestate de SC R. SRL, de SC C. SRL Galaţi şi de D.S.J. Galaţi, iar acesta este un mecanism specific de spălare de bani.

În ceea ce priveşte factura din 05 martie 2007, în valoare de 6.106,68, mecanismul de spălare a banilor s-a realizat cu privire la întreaga sumă.

Deşi din factură a rezultat că ar fi vorba de prestarea serviciilor curs 03 martie 2007 - 05 martie 2007, în realitate a fost vorba de serviciile de transport şi cazare pentru cursanţi, care din cercetări a rezultat că nu au fost achitate.

De asemenea, în cazul mobilierului mecanismul de spălare a banilor s-a răsfrânt asupra sumelor încasate în plus ca diferenţă dintre preţul real încasat de SC N.M. SRL şi cel încasat de SC C. SRL de la D.G.A.S.P.C. Galaţi.

Sumele respective au fost încasate de SC C. SRL în contul deschis la Trezoreria Municipiului Galaţi.

Inculpata D.L.R. a transferat aceste sume în contul deschis de SC C. SRL la B.R.D. - Sucursala Galaţi, aceasta având drept de dispoziţie asupra operaţiunilor bancare, cu prima semnătură.

Astfel, cu ordinul de plată din 30 martie 2007, inculpata D.L.R. a transferat în contul deschis la B.R.D. - Sucursala Galaţi suma de 17.500 lei.

Prin ordinul de plată din 18 iulie 2007, inculpata D.L.R. a transferat în acelaşi cont deschis la B.R.D. - Sucursala Galaţi, suma de 3.800 lei, iar prin ordinul de plată din 24 iulie 2007 a transferat suma de 18.400 lei.

De asemenea, inculpata D.L.R. a transferat prin ordinul de plată din 03 septembrie 2007 suma de 8.100 lei, iar prin ordinul de plată din 07 martie 2008 a transferat suma de 14.300 lei.

Din cercetări a rezultat că în ordinele de plată din 18 iulie 2007, din 24 iulie 2007, din 03 septembrie 2007 şi din 07 martie 2008 a semnat inculpata D.L.R., executând semnătura sa indescifrabilă din acea perioadă.

Toate aceste ordine de plată au fost verificate şi acceptate spre decontare de către inculpata A.C., inspector principal în cadrul A.F.P. Galaţi - C.A.C.O.E., care avea în responsabilitate administrarea contului deschis de SC C. SRL.

Este de remarcat faptul că în contul deschis de SC C. SRL la Trezoreria Municipiului Galaţi, firma a încasat sume de bani numai de la D.G.A.S.P.C. Galaţi.

Astfel, în perioada 27 martie 2007 - 05 martie 2008, SC C. SRL a încasat de la D.G.A.S.P.C. Galaţi suma totală de 62.169,82 lei.

În perioada 30 martie 2007 - 07 martie 2008, inculpata D.L.R. a transferat din contul de trezorerie în contul deschis la B.R.D. - Sucursala Galaţi suma de 62.100 lei.

Exceptând suma de 69,82 lei, a rezultat că inculpata D.L.R. a transferat întreaga sumă în contul deschis la B.R.D. - Sucursala Galaţi.

Este de observat rapiditatea cu care inculpata D.L.R. a transferat sumele din trezorerie la B.R.D. - Sucursala Galaţi.

Personal inculpata D.L.R. a ridicat în numerar aceste sume din contul deschis la B.R.D. - Sucursala Galaţi.

Astfel, potrivit extrasului de cont, la data de 02 aprilie 2007 a fost încasată suma de 17.500 lei, plata din trezorerie fiind făcută în baza ordinului de plată din 30 martie 2007.

La data de 03 aprilie 2007, inculpata D.L.R. a ridicat în numerar suma de 17.400 lei, în baza ordinului de retragere numerar din data de 03 aprilie 2007.

Din extrasul de cont a rezultat că la data de 19 iulie 2007 SC C. SRL a încasat în contul, deschis la B.R.D. - Sucursala Galaţi suma de 3.800 lei, plata din trezorerie fiind făcută în baza ordinului de plată din 18 iulie 2007.

La data de 25 iulie 2007, inculpata D.L.R. a ridicat în numerar suma de 3.780 lei, în baza ordinului de retragere numerar din data de 25 iulie 2007.

Din extrasul de cont a rezultat că la data de 25 iulie 2007 SC C. SRL a încasat în contul, deschis la B.R.D. - Sucursala Galaţi suma de 18.400 lei, plata din trezorerie fiind făcută în baza ordinului de plată din 24 iulie 2007.

Tot la data de 25 iulie 2007 SC C. SRL a mai încasat în acest cont dintr-o altă sursă suma de 5.000 lei.

La data de 26 iulie 2007, inculpata D.L.R. a ridicat în numerar suma de 23.250 lei, în baza ordinului de retragere numerar din data de 26 iulie 2007.

Din extrasul de cont a rezultat că la data de 04 septembrie 2007 SC C. SRL a încasat în contul, deschis la B.R.D. - Sucursala Galaţi suma de 8.100 lei, plata din trezorerie fiind făcută în baza ordinului de plată din 03 septembrie 2008.

La data de 05 septembrie 2007, inculpata D.L.R. a ridicat în numerar suma de 8.000 lei, în baza ordinului de retragere numerar din data de 05 septembrie 2007.

Din extrasul de cont a rezultat că la data de 10 martie 2008 SC C. SRL a încasat în contul, deschis la B.R.D. - Sucursala Galaţi suma de 14.300 lei, plata din trezorerie fiind făcută în baza ordinului de plată din 07 martie 2008.

La data de 11 martie 2008, inculpata D.L.R. a ridicat în numerar suma de 14.200 lei, în baza ordinului de retragere numerar din data de 11 martie 2008.

S-a stabilit că după ce sumele de bani au intrat în contul deschis la B.R.D. - Sucursala Galaţi, în patru din cele cinci cazuri, inculpata D.L.R. a ridicat în numerar aceste sume a doua zi, în al cincilea caz suma fiind ridicată după o săptămână, firma rămânând fără lichidităţi, de unde a rezultat că acest cont a fost deschis doar pentru a spăla sumele de bani încasate ilegal de la D.G.A.S.P.C. Galaţi.

Acest aspect a reieşit şi din faptul că firma nu a declarat nici un salariat, practic nefiind înregistrată în evidenţa I.T.M. Galaţi şi nu a depus niciodată declaraţii de taxe şi impozite la organele fiscale competente.

Astfel, din adresa din 17 martie 2009 emisă de I.T.M. Galaţi a rezultat că SC C. SRL Tudor Vladimirescu, nu figurează în evidenţa acestei instituţii (filele nr. 207, vol. VIII).

Situaţia faptică mai sus descrisă a fost dovedită în cauză cu următoarele mijloace de probă: procesele verbale de sesizare din oficiu întocmite la 9 septembrie 2008, 6 ianuarie 2009, şi înregistrate la P.N.A - Serviciul Anticorupţie Galaţi, raportul de constatare întocmit de specialist din cadrul D.N.A.- Serviciul Teritorial Galaţi, act adiţional din 28 martie 2007 încheiat intre D.G.A.S.P.C. Galaţi şi SC C. SRL, adresa din 05 februarie 2007 emisă de SC C. SRL Galaţi către D.G.A.S.P.C. Galaţi, adresa din 28 februarie 2007 emisă de D.G.A.S.P.C. Galaţi către SC C. SRL, necesar materiale întreţinere din 06 februarie 2007, proces verbal de recepţie la prestarea serviciilor de curăţenie din 06 februarie 2006, ofertă prestări servicii emisă de SC S. SRL către D.G.A.S.P.C. Galaţi, ofertă SC S. SRL, adresă din 04 decembrie 2006 emisă d Consiliul Judeţean Galaţi către SC C. SRL, act adiţional din 08 ianuarie 2007 încheiat între SC C. SRL şi D.G.A.S.P.C. Galaţi, contract prestări servicii din 22 decembrie 2006 încheiat între D.G.A.S.P.C. Galaţi şi SC C. SRL si anexă, hotărâre de adjudecare din 14 decembrie 2006, proces verbal de deschidere din 07 decembrie 2006, referat din 28 noiembrie 2006 - Serviciul Achiziţii din cadrul D.G.A.S.P.C. Galaţi, referat din 28 noiembrie 2006 - Serviciul Achiziţii din cadrul D.G.A.S.P.C. Galaţi, documentaţia pentru elaborarea si prezentarea ofertei procedura: cerere de oferta pentru atribuirea contractului de servicii „servicii de întreţinere si curăţenie" precum si referatul emis de D.G.A.S.P.C. - Galaţi, invitaţii de participare din 24 noiembrie 2006 emisă de D.G.A.S.P.C. Galaţi către SC C. SRL, SC R. SRL, SC C. SRL SC M.C. SRL, SC S. SRL, documentaţia standard pentru elaborarea si prezentarea ofertei procedura: cerere de oferta, caiet de sarcini, formulare, contract de prestări servicii, copii chitanţe din 07 decembrie 2006, din 04 decembrie 2006, din 04 decembrie 2006 emise de D.G.A.S.P.C. Galaţi, lista privind situaţia îngrijitorilor din cadrul D.G.A.S.P.C. Galaţi, invitaţii de participare din 24 noiembrie 2006 emisă de D.G.A.S.P.C.; Galaţi, dispoziţia din 04 decembrie 2006 emisă de D.G.A.S.P.C. Galaţi, referate, copie hotărârea din 30 iunie 2006 emisă de Consiliul Judeţean Galaţi, referat din 01 noiembrie 2006 privind externalizarea serviciilor de îngrijire curăţenie, hotărârea din 03 iunie .2006 emisă de Consiliul Judeţean Galaţi, adresă din 31 iulie 2006 emisă de SC SC S.T. SRL, certificat de înregistrare SC SC S.T. SRL, încheierea de autentificare din 20 aprilie 2000 si actul constitutiv privind SC SC S.T. SRL, certificat constatator din 22 noiembrie 2004 emis de ORC de pe lângă Tribunalul Galaţi pentru SC S.T. SRL, încheiere de dată certă din 05 iulie 2006 emisă de ORC de pe lângă Tribunalul Galaţi, act adiţional din data de 05 iulie 2006 la actul constitutiv al SC SC S.T. SRL, încheierea din 06 iulie 2006 emisă de Tribunalul Galaţi, certificat de înregistrare menţiuni privind SC S.T. SRL, certificate SC S.T. SRL, Formular 7 -cerere de participare la procedura publică de achiziţie publică din 14 decembrie 2006 emisă de SC C. SRL, copie chitanţa din 14 decembrie 2006 emisă de D.G.A.S.P.C. Galaţi, formulat de ofertă emis de SC C. SRL către D.G.A.S.P.C. Galaţi, actul constitutiv - statutul de organizare şi funcţionare al societăţii SC C. SRL, formular 3 emis de SC C. SRL declaraţie privind eligibilitatea, act adiţional la contractul de prestări servicii nr. 300/24 ianuarie 2005 şi contract de prestări servicii din 24 ianuarie 2005, certificat de atestare fiscală pentru persoanele juridice, certificat de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale in cazul persoanelor juridice din 29 noiembrie 2006, formularele nr. 4, 5, 6, privind SC C. SRL, copie certificat de înregistrare SC C. SRL, copie certificat înregistrare menţiuni (menţiunea din 10 iulie 2006) pentru SC C. SRL, încheiere de dată certă din 06 iulie 2006 emisă de ORC de pe lângă Tribunalul Galaţi, act adiţional din data de 06 iulie 2006 la actul constitutiv al SC C. SRL, certificat de înregistrare menţiuni (menţiunea din 01 august 2.05) pentru SC C. SRL, act adiţional, cerere de radiere din 15 august 2005 a SC C. SRL, act adiţional şi contractul de prestări servicii din 13 decembrie 2004 încheiat intre Consiliul Judeţean Galaţi şi SC C. SRL, bilanţ la data de 31 decembrie 2005 privind SC C. SRL copii chitanţe din 04 decembrie 2006, din 14 decembrie 2006 emise de D.G.A.S.P.C. Galaţi, formulare nr. 1, 3, 4, 5, 6 privind SC C. SRL, copii certificate atestare fiscală pentru persoane juridice din 29 noiembrie 2006 ş din 29 noiembrie 2006, act adiţional si contractul de prestări servicii din 13 decembrie 2004 încheiat intre SC C. SRL şi Consiliul Judeţean Galaţi, act adiţional şi contract de prestări servicii din 24 ianuarie 2005 încheiat intre SC C. SRL şi Consiliul Judeţean Galaţi, actul constitutiv - statutul de organizare si funcţionar al SC C. SRL şi încheierea de dată certă din 13 august 2004, copie certificat de înregistrare SC C. SRL, copie de înregistrare menţiuni (menţiune din 10 iulie 2006) privind SC C. SRL, încheierea de dată certă din 06 iulie 2006 şi act adiţional din data de 06 iulie 2006, copie certificat de înregistrare menţiuni (menţiune din 06 septembrie 2005) privind SC C. SRL și încheierea din 07 septembrie 2005, copie de înregistrare menţiuni (menţiunea din 01 august 2005) şi actul adiţional privind SC C. SRL, copie cerere de radiere din 15 august 2005 şi încheierea privind SC C. SRL, copie chitanţă din 04 decembrie 2006 şi din 14 decembrie 2006 emisă de D.G.A.S.P.C. Galaţi, SC Constructvil si opis al documentelor emis de către SC C. SRL, act adiţional din 03 ianuarie 2008 la contractul de prestări servicii curăţenie din 28 decembrie 2007, adresele din 03 ianuarie 2008 emise de SC C. SRL către D.G.A.S.P.C. Galaţi, contract de prestări servicii, întreţinere si curăţenie spaţii şi imobile din 28 decembrie 2007 încheiat intre D.G.A.S.P.C. Galaţi si SC C. SRL, plic C.N.S.C. și adresa din 19 decembrie 2007 a D.G.A.S.P.C. Galaţi către SC C. SRL, adresa C.N.S.C. din 11 decembrie 2007 către D.G.A.S.P.C. Galaţi şi Decizia nr. 3773/2C2/2778 din data de 10 decembrie 2007 a C.N.S.C., adresele din 19 octombrie 2007 şi din 03 decembrie 2007 emise de D.G.A.S.P.C. către SC I.M. SRL Bacău, adresa din 13 august 2007 a SC I.M. SRL către C.N.S.C, adresa din 20 august 2007 a D.G.A.S.P.C. cu privire la contestaţia din 13 august 2007 depusă de SC I.M. SRL la C.N.S.C. şi confirmarea de primire, adresa din 12 noiembrie 2007, SC I.M. SRL către D.G.A.S.P.C. Galaţi, adresa din 16 august 2007 emisă de D.G.A.S.P.C. Galaţi către SC C. SRL, adresa din 13 august 2007 a SC I.M. SRL către C.N.S.C, comunicări acceptare ofertă emise de D.G.A.S.P.C. Galaţi, raportul proceduri privind atribuirea contractului de achiziţie publică, proces verbal de deschidere oferte, chitanţe garanţie participare licitaţie, declaraţii de confidenţialitate si imparţialitate a numiţilor, lista cu ofertanţi, chitanţa garanţie participare licitaţie, dispoziţia din 10 august 2007 privind comisia de evaluare, referat, adresa din 09 august 2007 confirmare vizitare licitaţie, adresă din 09 august 2007 confirmare vizitare licitaţie, adresa din 07 august 2007 a SC I.M. SRL către D.G.A.S.P.C. Galaţi, adresa din 26 iulie 2007 a D.G.A.S.P.C. Galaţi către SC C. SRL, SC N. SRL Brăila, SC I.M. SRL Bacău, SC P. SRL, SC M.C. SRL Brăila privind clarificare procedura licitaţie, adresă solicitare clarificări emisă de SC C. SRL către D.G.A.S.P.C. Galaţi, dispoziţia din 24 iulie 2007 privind numirea comisiei de evaluare oferte, referat de organizare procedura licitaţie, chitanţe privind contravaloare caiet de sarcini, anunţ de participare din 25 iunie 2007, adresa din 28 iunie 2007 emisă de D.G.A.S.P.C. Galaţi către M.F.P., anunţ de participare, adresă D.G.A.S.C.P. Galaţi din 27 iunie 2007 către M. Of., declaraţie de conformitate, referat privind documentaţie de elaborare a ofertei, cerere de participare la procedura publică de achititie publică din data de 23 octombrie 2006, documente ofertă financiară, documente calificare SC S. SRL Reghin, documente necesare de participare la procedura de achiziţie publică, adresă D.G.A.S.P.C.Galaţi către D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi, factură fiscală din 03 noiembrie 2006 emisă de SC S. SRL Reghin pentru D.G.A.S.P.C. Galaţi, nota de recepţie din 07 noiembrie 2006 emisă de SC S. SRL Reghin, ordin de plata din 13 noiembrie 2006 de la D.G.A.S.P.C. Galaţi către Sanreg SRL Reghin, factura fiscala din 04 decembrie 2006 emisă'de SC Sanreg Reghin către D.G.A.S.P.C. Galaţi, nota de recepţie din 05 decembrie 2006 emisă de SC Sanreg Reghin către D.G.A.S.P.C. Galaţi, factura fiscala din 04 decembrie 2006 emisă de SC Sanreg Reghin către D.G.A.S.P.C. Galaţi, nota de recepţie din 05 decembrie 2006 emisă de SC Sanreg Reghin către D.G.A.S.P.C. Galaţi, factura fiscală din 04 decembrie 2006 emisă de SC Sanreg Reghin către D.G.A.S.P.C. Galaţi, nota de recepţie din 05 decembrie 2006 emisă de SC Sanreg Reghin către D.G.A.S.P.C. Galaţi, factura fiscală din 04 decembrie 2006 emisă de SC Sanreg Reghin către D.G.A.S.P.C. Galaţi, nota de recepţie din 05 decembrie 2006 emisă de SC Sanreg Reghin către D.G.A.S.P.C. Galaţi, nota de recepţie din 07 noiembrie 2006 emisă de SC Sanreg Reghin către D.G.A.S.P.C. Galaţi, ordin de plata din 19 decembrie 2006 de la D.G.A.S.P.C. Galaţi către SC R.M. SRL, ordin de plata din 06 decembrie 2006 de la D.G.A.S.P.C. Galaţi către SC S. SRL, ordin de plata din 20 decembrie 2006 de la D.G.A.S.P.C. Galaţi către SC S. SRL, adresa D.G.A.S.P.C. către D.N.A. - ST Galaţi, adresa D.G.F.P. Bucureşti către D.N.A. - Serviciul Teritoariel Galaţi, proces verbal de ridicare documente, ordonanţă delegare activităţi, factură fiscală din 18 decembrie 2006 emisă de SC Sanreg Reghin către D.G.A.S.P.C. Galaţi, nota de recepţie din 18 decembrie 2006 emisă de SC S. SRL Regin către D.G.A.S.P.C. Galaţi, factura fiscala din 18 decembrie 2006 emisă de SC S. SRL Reghin către D.G.A.S.P.C. Galaţi, nota de recepţie din 18 decembrie 2006 emisă de SC S. SRL Reghin către D.G.A.S.P.C. Galaţi, adresa Garda Financiară Mureş către D.N.A. - Serviciul Teritoril Galaţi şi documentele aferente, adresa Consiliului Judeţean Galaţi către D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi şi documentele aferente, adresa D.G.A.S.P.C. Galaţi către D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi şi documentele aferente, adresa D.G.A.S.P.C. Galaţi către D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi şi documentele aferente, adresa D.G.A.S.P.C. Galaţi către D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi şi documentele aferente, adresa consiliului Judeţean Galaţi către D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi şi documentele aferente, nota de control a autorităţii naţionale pentru reglementarea si monitorizarea Achiziţiilor Publice Galaţi, adresă de la D.G.A.S.P.C. Galaţi către D.N.A. – Serviciul Teritorial Galaţi, adresa I.T.M. Galaţi şi documentele aferente (state de plata), adresa D.G.A.S.P.C. Galaţi către D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi cu documentele aferente, proces verbal de ridicare inscrisuri (contract de închiriere din 20 aprilie 2008, contract prestări servicii din 13 iulie 2012, contract de închiriere din data 17 iulie 2007), adresa D.G.A.S.P.C. Galaţi, către D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi cu documentele aferente, adresa D.G.A.S.P.C. Galaţi către D.N.A. -Serviciul Teritorial Galaţi, adresa D.G.A.S.P.C. Galaţi, către D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi cu documentele aferente, adresa Camerei de Conturi a Judeţului Galaţi către D.N.A., Serviciul Teritorial Galaţi cu documentele aferente, adresa D.G.A.S.P.C. Galaţi, către D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi, sentinţa civila nr. 468 a secţiei comerciala maritimă şi fluvială și de contencios administrativ fiscal, din cadrul Tribunalului Galaţi, încheierea de şedinţă din 02 iunie 2009 a Tribunalului Galaţi pronunţată în Dosarul nr. 25920/2009, certificat de radiere pentru SC S.G. SRL, extras de cont din 26 iulie 2007 eliberat de Trezoreria Mun. Galaţi, ordinul de plata din 20 iulie 2007 de la D.G.A.S.P.C. Galaţi către SC S.G. SRL, ordinul de plata din 10 ianuarie 2008 de la D.G.A.S.P.C. Galaţi către SC S.G. SRL, factura fiscală din 21 decembrie 2007 emisă de SC S.G. SRL Galaţi către D.G.A.S.P.C. Galaţi, ordinul de plata din 23 octombrie 2007 de la D.G.S.P.C. Galaţi către SC S.G. SRL, factura fiscala din 27 iulie 2007 emisă de SC S.G. SRL Galaţi, factura fiscala din 28 iunie 2007 emisă de SC S.G. SRL Galaţi, fiscala din 27 august 2007 emisă de SC S.G. SRL Galaţi, fiscala din 06 iulie 2007 emisă de SC S.G. SRL Galaţi, ordinul de plata din 06 martie 2008 de la D.G.A.S.P.C. Galaţi către SC S.G. SRL, extras de cont din 06 martie 2008 eliberat de trezoreria Mun. Galaţi, copia facturii fiscală din 30 ianuarie 2008 emisă de SC S.G. SRL Galaţi, extras de cont din 05 iunie 2007 eliberat de Trezoreria Mun. Galaţi şi ordin de plata din 05 iunie 2007 emis de D.G.A.S.P.C. Galaţi către SC S.G. SRL, factura fiscală din 28 mai 2007 emisă de SC S.G. SRL, documente Înaintate de D.G.A.S.P.C. Galaţi la D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi, adresă de la ORC Galaţi din 10 septembrie 2009 şi istoricele solicitate, raport de constatare tehnico - ştiinţifică criminalistică efectuat de I.P.J. Galaţi - Serv. Criminalistic, factura fiscală din 08 decembrie 2006 emisă de SC R.M. SRL Galaţi, nota de recepţie din 18 decembrie 2006 a D.G.A.S.P.C. Galaţi, situaţia echipamentului si cazarmamentului acordat copiilor aflat la asistenţii maternali întocmită de R.V., adresa D.G.A.S.P.C. GALAŢI către D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi cu documentele aferente, factura fiscala din 08 mai 2006 SC C. SRL, factura fiscala din 10 aprilie 2007 - D.S.J. Galaţi, extras de cont din 27 martie 2007 -SC C.E. SRL, ordin de plata din 27 martie 2007 D.G.A.S.P.C. Galaţi, factura fiscala din 05 martie 2007 SC C.E. SRL Galaţi, adresa D.G.A.S.P.C. din 29 octombrie 2009 către D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi, factura fiscala din 12 decembrie 2007 a SC C.E. SRL Galaţi, proces verbal de ridicare inscrisuri din 28 octombrie 2009 şi documentele aferente, factura fiscala din 10 martie 2007 SC C. SRL, ordin de plata din 28 august 2007 D.G.A.S.P.C. Galaţi, extras de cont din 29 august 2007, factura fiscala din 11 mai 2007 a SC C. SRL, ordin de plata din 28 august 2007 D.G.A.S.P.C. Galaţi, ordin de plata din 05 martie 2008, factura fiscala din 18 decembrie 2007 a SC C.E. SRL Galaţi, extras de cont din 05 martie 2008, adresa D.G.A.S.P.C. Galaţi din 11 martie 2009 şi documentele aferente, factura fiscala din 27 iunie 2007 a SC C.E. SRL Galaţi, extras de cont din 29 august 2007, ordin de plata din 287 august 2007 a D.G.A.S.P.C. Galaţi, extras de cont din 11 iulie 2007, ordin de plata din 11 iulie 2007 a D.G.A.S.P.C. Galaţi, factura fiscala din 27 iunie 2007 a SC C. SRL, adresa SC C. SRL cu documentele aferente, fişa specimenelor de semnături pentru SC C. SRL SR1 Galaţi, împuternicire, cerere deschidere cont din 19 martie 2007 formulată de SC C. SRL Galaţi, metodologia pentru organizarea cursurilor de formare pentru grupurile profesionale, planificare seminar, anexă descrierea campaniei proiect P., contract din 27 decembrie 2006, metodologia privind organizarea cursurilor de decizie la nivel judeţean, agenda si pregătirea semnarului, raport privind derularea seminarului pentru factorii de decizie de la nivel local, liste cu participanţii la seminariile organizate in derularea proiectului, lista cheltuielilor aprobate la nivel naţional, raportul de audit şi facturile de plata din fonduri P., adresa din 09 noiembrie 2009 a SC L.D.K. C.E.P. SA, contract din 27 decembrie 2006, lista cheltuieli curente plătite, facturile fiscale, lista cu lucrătorii prezenţi la cursurile organizate, facutra fiscala din 11 mai 2007, ordin de plata nr. 878/27 martie 2007, tabel transport si cazare furnizat de SC C. SRL Galaţi, factura fiscala din 05 martie 2007, lista cheltuieli suplimentare efectuate de SC C. SRL Galaţi, extras de cont - 27 martie 2007, foaie de parcurs - depusă pentru decontarea unor cheltuieli de transport, clarificări raport financiar, Anexa IV B - cerere de plata finala, costurile protocolului şi seminariilor de pregătire organizate, facturile fiscale din 11 mai 2007, din 08 mai 2007, din 12 februarie 2007, din 08 martie 2007 şi din 05 martie 2007, ordin de plata din 28 august 2007, ordonanţare de plata din 27 august 2007, ordine de plata şi din 28 august 2007, ordonanţare de plata din 27 august 2007, centralizator costuri finale proiect P., tabele costuri finale seminarii, facturile fiscale din 11 mai 2007, din 08 mai 2007, din 12 februarie 2007, din 08 martie 2007, tabel transport si cazare P.P., facturi fiscale din 05 martie 2007, extras de cont 02 februarie 2007, 28 şi 30 septembrie 2007, contract din 27 decembrie 2006, anexa 1, contract din 27 decembrie 2006, anexa 1, protocol de colaborare încheiat intre A.N.P.D.C. si D.G.A.S.C.P. Galaţi, contract de prestări servicii din 01 februarie 2007 încheiat intre SC C. SRL Galaţi şi D.G.A.S.P.C. Galaţi, buget organizare seminar, centralizator costuri finale, cerere de participare la achiziţie publică - SC C. SRL Galaţi, oferta tehnico - financiara SC C. SRL, formular de ofertă SC C. SRL Galaţi, oferta tehnico-financiara SC C. SRL, facturi fiscale nr. (copii) emise la achiziţionarea unor echipamente de curăţenie de către SC C. SRL, copie contract din 2007 Încheiat intre SC G. SRL Galaţi si SC C. SRL, declaraţii de conformitate, certificate de garanţie si conformitate fişe de aptitudine depuse de SC C. SRL, certificate de atestare fiscală a SC C. SRL, certificate de atestare fiscala a SC C. SRL Galaţi, certificat de înregistrare in scopuri de T.V.A. al SC C. SRL Galaţi, declaraţii privind îndeplinirea condiţiilor de participare la achiziţia publică organizată de D.G.A.S.P.C. Galaţi, de către SC C. SRL Galaţi, chitanţe de plata a taxelor de participare, adresa din 19 ianuarie 2010 a D.G.A.S.P.C. Galaţi, adresa din 03 februarie 2010 a D.G.A.S.P.C. Galaţi, procese verbale de recepţie la prestarea serviciilor de curăţenie Încheiate de D.G.A.S.P.C. Galaţi, adresa din 23 septembrie 2009 a I.T.M. Galaţi, lista cu angajaţii SC C. SRL Galaţi, acte adiţionale SC C. SRL Galaţi, lista angajaţii SC S.G. SRL Galaţi, acte adiţionale SC S.G. SRL Galaţi, lista angajaţii SC S.G. SRL Galaţi, acte adiţionale SC S.G. SRL Galaţi, declaraţii privind evidenta asiguraţilor si a obligaţiilor de plata la bugetul asigurărilor sociale de stat - 2007 a SC C. SRL Galaţi, centralizator privind obligaţiile de plata la F.N.U.A.S.S. ale SC C. SRL Galaţi, lista nominală a persoanelor pentru care SC C. SRL Galaţi plătea contribuţia de asigurări sociale de sănătate in anul 2007, lista persoanelor angajate şi cu asiguraţii acestora de la SC C. SRL Galaţi, declaraţii privind evidenta asiguraţilor şi a obligaţiilor de plata la bugetul asigurărilor sociale de stat -2007 a SC C. SRL Galaţi, centralizator privind obligaţiile de plata la F.N.U.A.S.S. ale SC C. SRL Galaţi, lista nominală a persoanelor pentru care SC C. SRL Galaţi plătea contribuţia de asigurări sociale de sănătate in anul 2007, protocol din 03 ianuarie 2007 încheiat intre D.G.A.S.P.C. Galaţi şi SC C. SRL Galaţi, anexa si procesul verbal încheiate la contractul din 22 decembrie 2006 între D.G.A.S.P.C. Galaţi şi SC C. SRL Galaţi, adresa din 14 ianuarie 2010 a SC C. SRL Galaţi şi dovada transmiterii la D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi prin factura, din 02 februarie 2009 a D.G.A.S.P.C. Galaţi, proces verbal de predare - primire, Hotărârea din 31 iulie 2006 a Consiliului Judeţean Galaţi, expunere de motive şi raport specialist -Consiliul Judeţean Galaţi, adresa din 08 decembrie 2009 a D.G.A.S.P.C. Galaţi, dispoziţia din 2 aprilie 2007 a D.G.A.S.P.C. Galaţi, procesul verbal din 25 iunie 2007 privind finalizarea echipamentului şi cazarmamentului la care au dreptul copiii asistenţilor maternali, procesele verbale de predare primire către aceşti asistenţi maternali profesionişti, fişe ale postului, declaraţii fiscale, ordine de plată, facturi fiscale, procese verbale de recepţie, extrase de cont, declaraţiile martorilor M.C.M., A.D., D.M., I.M., P.M., C.I., S.C.M., F.Z., B.F.C., F.I., T.M., H.D.M., V.S., T.I., T.C. M.E., G.C., G.I., J.V., S.D.S., T.E.C., G.M.F., S.C.E., M.A., C.M., M.A.E., M.C.E., C.E., L.N., A.O., S.C., M.C.C., D.C.D., P.E., G.I., R.G.Z., N.G., V.G., G.G., R.G., C.M.J., G.M., I.S., G.E., O.G., I.M., B.Ş., B.V., P.I., G.I., P.D., H.I., C.P., N.G., A.E.B.; corelativ, regulamentul de organizare de şi funcţionare al D.G.A.S.P.C, adresa din 2009 emisă de D.G.A.S.P.C. Galaţi şi fişa postului inculpaţilor.

În faza cercetării judecătoreşti inculpaţii nu şi-au asumat situaţia faptică reţinută prin actul de sesizare; astfel inculpata D.M., audiată în cauză a arătat că O.U.G. nr. 25/2003, care a stat la baza învinuirii sale de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor ar fi abrogată;

- achiziţionarea cazarmamentului ar fi avut la bază recomandarea auditorilor M.E. şi S.D. din cadrul Consiliului Judeţean Galaţi - Serviciul Audit;

- suma de 21.163,29 lei încasată de SC S. SRL, ca echivalent T.V.A. a fost recuperată şi astfel abaterea financiară ar fi fost înlăturată;

- în calitate de director general al D.G.A.S.P.C. Galaţi avea ultima semnătură pe documente şi o dădea doar dacă documentul era semnat şi avizat de specialişti;

- nu a întocmit documentele legate de proiectul „Campania de educaţie privind drepturile copilului", documentele fiind întocmite de altă persoană, iar ea doar le-a semnat, iar de proiect s-ar fi ocupat Dunavăţu Alexandru, iar din acest motiv nu a recunocut fapta prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Aceste declaraţii făcute de inculpata D.M. au fost nefondate.

Astfel, O.U.G. nr. 25/2003 aprobată prin Legea nr. 325/2003 a modificat şi completat art. 20 din O.U.G. nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate.

Prin Legea nr. 272/2004, art. 142 alin. (1) lit. b) a fost abrogată O.U.G. nr. 26/1997, însă cu excepţia art. 20, rezultând că în prezent O.U.G. nr. 25/2003 aprobată prin Legea nr. 325/2003, care a modificat şi completat tocmai acest articol este în vigoare.

Din cercetări a rezultat că actul de control întocmit de auditorii M.E. şi S.D. din cadrul Consiliului Judeţean Galaţi - Serviciul Audit, la care face referire inculpata D.M. a fost înregistrat la D.G.A.S.P.C. Galaţi din 28 decembrie 2006 (filele nr. 375-377, vol. V).

La pct. 2 din acest act de control (proiect de raport de audit) intitulat „Sistemul contabil şi fiabilitatea acestuia" se specifica că nu se verifică din partea D.G.A.S.P.C. Galaţi bunurile achiziţionate de asistenţii maternali profesionişti şi pentru îmbunătăţirea acestui aspect se recomanda întocmirea unui program informatic cu ajutorul căruia să se înregistreze automat bunurile achiziţionate, după ce în prealabil o comisie de recepţie verifica dacă aceste bunuri au fost efectiv achiziţionate.

Aceasta era singura recomandare din acest act de control şi nu se înţelegea că echipamentul şi cazarmamentul pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali ar trebui achiziţionat în conformitate cu legislaţia achiziţiilor publice, aşa cum susţinea inculpata D.M.

Mai mult chiar dacă ar fi existat o a asemenea recomandare ar fi fost în vădită contradicţie cu prevederile legale (a se vedea O.U.G. nr. 25/2003 aprobată prin Legea nr. 325/2003), iar inculpata D.M. ar fi trebuit să se abţină de la transpunerea acesteia în practică, fiind obligată în calitate de ordonator de credite să angajeze şi să utilizeze creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale (a se vedea art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 45/2003 şi art. 23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006).

În altă ordine de idei, actul de control invocat de inculpata D.M. a fost înregistrat la D.G.A.S.P.C. Galaţi din 28 decembrie 2006 şi prin urmare orice recomandare ar fi conţinut inculpata D.M. nu ar fi avut cum s-o cunoască la data de 18 decembrie 2006 când au fost livrate echipamentul şi cazarmamentul.

Din cercetări a mai rezultat că decizia de achiziţionare a cazarmamentului a fost luată la data de 20 noiembrie 2006, când inculpata D.M. a aprobat caietul de sarcini şi referatul din 20 noiembrie 2006, ambele documente făcând referire în mod expres la copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali (filele nr. 21, 28, 29 şi 65, vol. VIII), în timp ce misiunea de audit la D.G.A.S.P.C. Galaţi finalizată prin proiectul de audit din 28 decembrie 2006 a început la data de 06 decembrie 2006.

Referitor la suma de 21.163,29 lei încasată de SC S. SRL, ca echivalent T.V.A. este adevărat, aşa cum s-a arătat în prezentul rechizitoriu, că fost recuperată, însă acest lucru a determinat numai stingerea acţiunii civile nu şi a acţiunii penale.

Inculpata D.M. a avut calitatea de ordonator de credite al D.G.A.S.P.C. Galaţi şi în conformitate cu dispoziţiile Ordinului M.F.P. nr. 1792/2002 pentru aprobarea normelor metodologioce privind angajarea, lichidarea, ordonantarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, pct. 1, intitulat „Angajarea cheltuielilor" a avut obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi potrivit destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice şi cu respectarea dispoziţiilor legale, iar această obligaţie revine ordonatorului de credite inclusiv în situaţia în care semnează ultimul un document care produce asemenea consecinţe.

În legătură cu proiectul „Campania de educaţie privind drepturile copilului", potrivit contractului încheiat între D.G.A.S.P.C. Galaţi şi L.D.K. C. Grecia, inculpata D.M. a avut obligaţia de a asigura organizarea generală şi coordonarea seminarului şi a sesiunilor de formare în scopul situării instituţiei ca principal promotor al drepturilor copiilor la nivel judeţean.

În această calitate inculpata D.M. a întocmit şi semnat documentul intitulat „listă persoane care au beneficiat de cazare şi decontare transport", iar în urma cercetărilor s-a stabilit că au fost atestate fapte necorespunzătoare adevărului cu ocazia întocmirii lui.

Elocvente sunt în cauză declaraţiile martorilor F.I., T.C., M.E., F.I., A.D., V.S., G.I.; astfel, din declaraţia dată de martora T.C. la 23 noiembrie 2009 a rezultat că în cursul anului 2006 îşi desfăşura activitatea în cadrul serviciului achiziţii, iar în cursul lunii octombrie a întocmit documentaţia pentru atribuirea contractului de achiziţie încălţăminte, care ulterior a fost aprobată de inculpata D.M. (declaraţii martorăfilele nr. 117-125, vol. IV).

Martora T.C. a declarat că încălţămintea urma să se efectueze pentru copiii din centrele de plasament, casele de tip familial şi centrele de zi şi precizează că nu s-a prevăzut achiziţionarea de încălţăminte pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali profesionişti.

Martora T.C. a susţinut că după aprobarea caietului de sarcini, şefa serviciului achiziţii, făptuitoarea S.M. i-a spus că inculpata D.M. a dispus achiziţionarea de încălţăminte şi pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali profesionişti, iar din dispoziţia acesteia martora a trebuit să centralizeze şi necesarul de încălţăminte pentru aceşti copii (fila nr. 119, vol. IV).

A fost audiat în cauză şi martorul M.E. care a arătat că a fost preşedintele comisiei de evaluare a ofertelor şi a avut convingerea că echipamentul se achiziţiona pentru copiii din centrele de plasament şi casele de tip familial şi nu putea să prevadă că o parte din produse erau destinate copiilor aflaţi la asistenţii maternali, deoarece ştia că prin lege aceştia primeau sume de bani (declaraţiifilele nr. 141 şi 142, vol. IV).

Din declaraţia dată în cauză de martora T.E.C. la 21 septembrie 2009 a reieşit că a avut calitatea de membru în comisia de evaluare şi a ştiut că încălţămintea a fost achiziţionată pentru copiii din centrele de plasament. Aceasta precizează că nu a participat la nici o procedură de achiziţie publică pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali şi cunoaşte că legislaţia în materie prevedea acordarea de bani pentru aceşti copii din care asistenţii maternali erau obligaţi să achiziţioneze echipament, cazarmament, rechizite, etc, iar aceştia justificau cheltuielile pe bază de bonuri, chitanţe, facturi (declaraţii filele 221-222, vol. IV).

Martora A.D. - şefa serviciului juridic a declarat la data de 22 septembrie 2009 că nu a participat la evaluarea ofertelor deoarece la acea dată, respectiv 23 octombrie 2006 se afla în drum spre Curtea de Apel Bacău, moment în care a fost contactată telefonic de făptuitoarea S.M. care i-a comunicat că în acea zi trebuia să participe în calitate de membru al unei comisii de evaluare a unor oferte pentru achiziţionarea unor articole de încălţăminte. Ulterior făptuitoarea S.M. i-a adus la semnat contractul de furnizare produse încheiat între D.G.A.S.P.C. Galaţi şi SC S. SRL şi i-a precizat că este contractul încheiat în urma evaluării din 23 octombrie 2006. Martora a declarat în continuare că avea cunoştinţă despre faptul că legislaţia prevedea acordarea de sume de bani asistenţilor maternali pentru achiziţionarea de cazarmament, rechizite, hrană, etc. care sunt calculate şi repartizate de serviciul financiar - contabilitate, iar aceşti asistenţi maternali erau obligaţi să justifice banii cheltuiţi cu bonuri, chitanţe, facturi. în acest sens, martora A.D. a precizat că în calitate de şef al serviciului juridic a semnat contractul adus de făptuitoarea S.M. având reprezentarea că încălţămintea era destinată copiilor din centrele de plasament şi din casele de tip familial. Martora a susţinut că a avut această reprezentare până la mijlocul lunii decembrie 2006 când în biroul ei s-a prezentat martorul V.S. şi i-a spus că făptuitoarea S.M. îi ceruse în acea zi un referat, pe care să-l antedateze şi din care să rezulte că serviciul pe care îl conducea propunea ca să li se ofere copiilor aflaţi la asistenţii maternali echipament şi cazarmament în schimbul sumelor de bani care li se cuveneau potrivit legii (declaraţiifilele nr. 14-23, vol. IV).

Martora F.I. îndeplinea funcţia de şef serviciu financiar -contabilitate din cadrul D.G.A.S.P.C. Galaţi.

Aceasta a declarat că potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 25/2003 şi ale Ordinului nr. 36/2003 al A.N.P.C.A., D.G.A.S.P.C. Galaţi acordă sume de bani asistenţilor maternali pentru acoperirea drepturilor de hrană, echipament, cazarmament, rechizite, jucării, nevoi personale, etc, ce se cuvin copiilor aflaţi în plasamentul lor.

Martora F.I. a declarat că banii pentru hrană şi nevoi personale se acordă lunar, iar pentru celelalte drepturi sunt bareme anuale care se acoperă prin sume de bani anual, de regulă la sfârşitul anului, toate aceste sume fiind cuprinse în bugetul instituţiei la articolele de cheltuială respective.

Din declaraţia martorei F.I. a mai rezultat că S.D.A.M. întocmea un stat de plată în baza căruia sumele sunt virate pe cârd asistenţilor maternali, iar până la sfârşitul lunii asistenţii maternali au obligaţia să prezinte documente justificative cu privire la utilizarea sumelor primite ( declaraţiifilele nr. 70-79, vol. IV).

Din declaraţia dată în cauză de martora F.I. - şef serviciu financiar contabilitate - a rezultat că proiectul bugetului instituţiei se întocmeşte în cadrul serviciului financiar contabilitate şi se aprobă de ordonatorul terţiar de credite.

Conform declaraţiei martorei F.I. viza „C.F.P." reprezintă atât existenţa resursei bugetare cât şi verificarea legalităţii şi realităţii documentelor întocmite de serviciile de specialitate, sub aspectul formalităţii ( declaraţiifilele nr. 70-79, vol. IV).

Aceste susţineri au fost confirmate de dispoziţiile pct. 3.6 din Ordinul M.F.P. nr. 522/2003, pentru aprobarea normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, care prevăd următoarele: „Conducătorii compartimentelor de specialitate răspund pentru realitatea, regularitatea şi legalitatea operaţiunilor ale căror acte şi/sau documente justificative le-au certificat sau avizat. Obţinerea vizei de control financiar preventiv pentru operaţiuni care au la bază acte şi/sau documente justificative certificate sau avizate, care se dovedesc ulterior nereale, inexacte sau nelegale, nu exonerează de răspundere şefii compartimentelor de specialitate sau alte persoane competente din cadrul acestora".

Totodată, martora F.I. a mai declarat că în bugetul instituţiei sumele pentru echipament şi cazarmament sunt prevăzute la acelaşi capitol şi alineat, global pentru toţi copiii, atât cei instituţionalizaţi cât şi cei aflaţi în plasament.

S-a conchis că prin aprobarea celor trei documente inculpata D.M. a încălcat dispoziţiile din normele metodologice anterior specificate, deoarece a ordonanţat cheltuieli fără a respecta destinaţiile aprobate şi fără respectarea condiţiilor legale.

Potrivit O.U.G. nr. 25/2003, aceste sume erau destinate copiilor aflaţi în plasament la asistenţii maternali, destinaţia lor fiind schimbată prin abuzul învinuitei D.M. şi al făptuitoarei S.M.

Prin adresa din 29 octombrie 2009 D.G.A.S.P.C. Galaţi a înaintat un tabel cu articolele de echipament şi cazarmament distribuite copiilor aflaţi în plasament la asistenţii maternali în baza dispoziţiei învinuitei D.M. nr. 694 din 02 aprilie 2007 (filele nr. 256, vol. VIII).

Din acest tabel a rezultat că încălţămintea achiziţionată de la SC S. SRL Reghin prin facturile în valoare de 16.797 lei şi în valoare de 49.195 lei a avut ca destinaţie copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali (filele nr. 124-125, vol. VIII).

încălţămintea livrată în baza acestor facturi a fost recepţionată de D.G.A.S.P.C. Galaţi la data de 18 decembrie 2006.

Din dispoziţia verbală a învinuitei D.M. cele două facturi au fost recepţionate de persoane care nu aveau atribuţii de serviciu în acest sens.

Totodată, martora G.I. a făcut cunoscut faptul că cea mai importantă semnătură de pe asemenea documente este a ordonatorului de credite, întrucât acesta are dreptul exclusiv de a angaja şi ordonanţa o plată.

Martorul V.S., audiat în cauză, implicit în faza cercetării judecătoreşti (fila 260 vol. I) a precizat că, după ce d-na S.M. i-a solicitat să întocmească referatul cu încălţămintea pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali, întrucât se aflau în mijlocul lunii decembrie 2006, aceasta i-a spus că, din dispoziţia inculpatei D.M., trebuia să antedateze acest referat astfel încât să pară a fi întocmit în luna septembrie sau octombrie 2006; martorul a transmis că nu poate antedata un asemenea act, astfel încât doar l-a întocmit şi l-a înmânat martorei S.M.

Semnificativă a fost susţinerea acestui martor: „îmi amintesc cu precizie data referatului-19 decembrie 2006-aceasta fiind trecută şi în registrul instituţiei".

Constatarea tehnico-ştiinţifică criminalistică din 24 septembrie 2009 întocmită de I.P.J. Galaţi Serviciul Criminalistic a relevat că data din documentul „Referat" întocmit de D.G.A.S.P.C. Galaţi - S.A.M., înregistrat la 10 decembrie 2006 este falsificată prin radierea mecanică a unei zone din traseul grafic al cifrei „9" şi prin rescrierea olografă a unui traseu de legătură pentru a forma cifra"o"; cercetările au stabilit că în registrul intern de evidenţă referatul în discuţie este înregistrat din 19 decembrie 2006.

Martora M.C. a precizat de asemenea că, în ciuda dispoziţiilor legale, în cursul lunii octombrie 2006, în baza unui referat de necesitate întocmit de S.A.M., inculpata D.M. a dispus achiziţionarea de încălţăminte pentru copii aflaţi în plasament la asistenţii maternali, în cadrul unei proceduri de achiziţie publică; a arătat această martoră că, în legătură cu această împrejurare, în instituţie se vehicula ideea că inculpata mai sus menţionată avea legături cu administratorii S.C. Sanreg Reghin şi că ar fi însoţit personal unele transporturi de marfă la această firmă.

Raportat la relaţia inculpatei cu SC C. SRL edificatoare au fost depoziţiile martorilor G.C., G.I., S.D., J.V. Martorul G.C. a declarat că adresa depusă de SC C. SRL şi înregistrată la D.G.A.S.P.C. Galaţi la 05 februarie 2007 a primit-o la mapă în baza rezoluţiei scrise a inculpatei D.M.

Martorul a precizat că nu avea atribuţii pe linia urmăririi executării contractelor şi nu cunoştea clauzele contractului existent între D.G.A.S.P.C. Galaţi şi SC C. SRL cu privire la serviciile de întreţinere curăţenie.

Astfel, martorul a considerat că soluţionarea cererii nu intră în atribuţiile sale de serviciu şi a întrebat-o pe inculpata D.M. ce să facă cu ea.

Inculpata D.M. i-a indicat martorului G.C. să citească cererea şi să-şi expună un punct de vedere.

În acest sens, martorul a susţinut că singurul lucru pe care l-a făcut a fost să verifice pe internet contractul colectiv de muncă menţionat în cerere, constatând că acesta prevedea majorarea salariului minim pe economie. Martorul a mai precizat că alte verificări nu a fost în măsură să facă şi fiind inginer de profesie nu a fost în măsură să analizeze aspectele de ordin financiar din cerere.

Astfel, la o primă vedere i s-a părut justificată cererea şi a scris pe marginea ei, la data de 19 februarie 2007, că solicitarea este justificată.

Martorul a subliniat că i-a înmânat ulterior cererea inculpatei D.M. şi cu această ocazie i-a spus că punctul său de vedere nu este cel mai avizat în materie şi a rugat-o să dea această cerere spre analiză unei persoane din cadrul biroului salarizare, explicându-i că nu înţelegea modul de calcul al salariului şi procentele menţionate în adresă.

Din fişa postului semnată la data de 01 octombrie 2006, a rezultat că martorul G.C. a îndeplinit funcţia de sef al S.A.P. şi nu avea atribuţii de serviciu pe linia urmăririi contractelor (filele nr. 247, vol. XI).

Martora G.I. a precizat că un act adiţional survenit la un contract este un document prin care se angajează cheltuieli.

Această susţinere s-a confirmat prin dispoziţiile legale în materie, respectiv Ordinul M.F.P. nr. 1792/2003 pentru aprobarea normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, care la pct. 1. "Angajarea cheltuielilor"- prevede că " angajamentul legal este o fază în procesul execuţiei bugetare reprezentând orice act juridic din care rezultă sau ar putea rezulta o obligaţie pe seama fondurilor publice".

Din cercetări s-a stabilit că calculul prin care administratorul SC C. SRL Galaţi, inculpata R.A.Ş. şi inculpata B.L. au justificat această creştere de tarif este necorespunzător realităţii.

Mai mult, precizarea din cerere, respectiv "toate aceste cheltuieli suplimentare înregistrate de societatea noastră în cele două luni de prestare de servicii către dvs., a însemnat înregistrare de pierdere financiară, contractul încheiat fiind unul nerentabil", este necorespunzătoare adevărului, fiind sesizabilă la o primă citire şi numai pentru acest motiv inculpata D.M. ar fi putut respinge cererea de majorare a tarifului contractual.

Martora J.V. care începând cu luna septembrie 2007 a îndeplinit funcţia de şef birou investiţii.

Aceasta a declarat că a semnat în calitatea de şef birou investiţii contractul de prestări servicii din 28 decembrie 2007 încheiat de D.G.A.S.P.C. Galaţi cu SC C. SRL şi reţine faptul că în luna ianuarie 2008 această firmă a solicitat majorarea tarifului contractual, motivat de faptul că ar fi intrat în vigoare un act normativ ce prevedea majorarea salariului minim brut pe economie.

Martora J.V. şi-a amintit că SC C. SRL a prezentat o situaţie cu salariile din care rezulta că nu avea posibilitatea să suporte cheltuielile de personal.

Martora J.V. a menţionat că s-a consultat cu martorul B.F.C.F., jurist şi acesta i-a confirmat că actul normativ invocat de SC C. SRL prevedea o majorare a salariului minim brut pe economie.

De asemenea, martora J.V. a susţinut că a discutat despre această situaţie cu inculpata D.M. şi aceasta a fost de acord cu majorarea tarifului contractual printr-un act adiţional, iar în aceste condiţii a fost încheiat actul adiţional din 03 ianuarie 2008, pe care l-a semnat şi ea (declaraţiifilele nr. 189-195, vol. IV).

În legătură cu implicarea inculpatei în încălcarea clauzelor contractului de servicii încheiat cu SC S.G. SRL Galaţi (contractul din 2007) martorii G.M.F., M.E. fac cunoscute următoarele:

Martora G.M.F. a relatat că în cursul lunii octombrie 2007 se afla în birou când la făptuitoarea S.M. a venit un domn din partea SC S.G. SRL Galaţi, care a prezentat nişte documente prin care a solicitat majorarea tarifului la contractul de servicii pază.

Martora G.M.F. a precizat că în aceeaşi zi sau la câteva zile, făptuitoarea S.M. i-a înmânat o coală format A4, care conţinea un text olograf şi i-a cerut să-1 tehnoredacteze pe calculator, ocazie cu care a constatat că era vorba despre adresa către serviciul buget contabilitate prin care se justifica majorarea tarifului solicitat de SC S.G. SRL Galaţi.

Martora G.M.F. a declarat că textul olograf din acea coală format A4 aparţinea făptuitoarei S.M.

La data de 25 septembrie 2009, cu ocazia audierii, martorei G.M.F. i-a fost prezentată adresa din 23 octombrie 2007 şi-a recunoscut-o ca fiind documentul tehnoredactat după textul scris de făptuitoarea S.M. pe coala format „A4".

Martora G.M.F. a susţinut că făptuitoarea S.M. i-a impus să-şi menţioneze numele pe acest document la rubrica întocmit şi să semneze.

Tot această martoră a declarat că iniţial a refuzat să facă acest lucru, deoarece nu înţelegea sensul celor menţionate în adresă, nu i-a explicat nimeni despre ce este vorba şi nu cunoştea nimic în legătură cu contractele ce se aflau în derulare la nivelul instituţiei.

Martora G.M.F. a precizat că a fost ameninţată de făptuitoarea S.M. că va fi raportată inculpatei D.M. pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, şi fiind o fire emotivă n-a avut de ales şi a menţionat că a întocmit adresa şi a semnat-o.

Aceasta a mai menţionat că acest document a rămas la făptuitoarea S.M. şi nu ştie ce a făcut cu el.

În final, martora G.M.F. a declarat că nu a cunoscut articolele din actele normative şi din contract ce au fost invocate în adresă, nu a văzut nici un document care să fundamenteze calculele inserate şi nu avea cum să ştie dacă datele din acest document erau sau nu reale.

Abuzul în serviciu contra intereselor publice şi infracţiunea de fals intelectual reţinute inculpatei D.M. relativ implicaţiilor SC C. SRL au fost conturate de asemenea prin depoziţiile martorilor M.A., M.A.E., M.C.E., T.E.C., precum şi prin declaraţiile participanţilor la seminariile organizate, ultimii arătând că nu au beneficiat de cazare şi decontarea transporturilor în împrejurările arătate.

A reieşit astfel din probatoriile mai sus amintite că M.A. a înfiinţat SC C. SRL la dorinţa inculpatei D.M. pentru ca fiica acesteia, inculpata D.L.R., să aibă unde-şi desfăşura o activitate.

Martorul M.C.E., a declarat că a avut cunoştinţă că inculpata D.L.R. s-a ocupat de activitatea SC C. SRL în baza unei împuterniciri de la mama sa M.A., aceasta având ştampila şi ocupându-se şi de evidenţa contabilă a firmei (declaraţiifilele nr. 264-272, vol. IV).

Martorul M.C.E. a confirmat faptul că SC C. SRL a fost înfiinţată în urma unei discuţii dintre mama sa şi inculpata D.M., dorinţa învinuitei fiind ca fiica sa să aibă unde desfăşura o activitate.

De asemenea, a fost audiată şi martora M.A.E. (fostă Iamandi), iar din declaraţia acesteia rezultă că de activitatea SC C. SRL se ocupa inculpata D.L.R., în baza unei împuterniciri din partea martorei M.A.

Martora M.A.E. cunoştea că inculpata D.L.R. avea drept de semnătură în bancă pentru SC C. SRL, precum şi faptul că deţinea ştampila şi evidenţa contabilă a acestei firme.

La data de 27 octombrie 2009 a fost ridicată de la martora M.A., în original „împuternicirea" din care rezulta că inculpata D.L.R., având cartea de identitate seria GL, nr. 363118 a fost împuternicită să semneze acte în numele şi pentru SC C. SRL, în relaţiile cu clienţii şi cu autorităţile.

De asemenea, în acest document s-a mai menţionat că inculpata D.L.R. îşi va asuma toate răspunderile în legătură cu actele semnate în numele şi pentru SC C. SRL.

„Împuternicirea" era semnată de martora M.A. şi de inculpata D.L.R.

Elocvent este din această perspectivă şi Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică aflat la filele 327-346 vol. VIII urm. pen.

Pentru considerentele mai sus reţinute instanţa a apreciat ca fiind neîntemeiată cererea inculpatei D.M. privind schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, respectiv abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave-ambele în formă continuată.

Inculpatele R.A.Ş. şi B.L. au dat declaraţii în cauză precizând următoarele: inculpata R.A.Ş. a dat declaraţii în cauză şi a precizat că SC C. SRL a depus prin inculpata B.L., economistă în cadrul firmei, cereri pentru majorarea tarifului contractual, atât pentru cel încheiat în anul 2006 cât şi pentru cel încheiat în anul 2007.

Inculpata a declarat că ambele cereri au fost întocmite şi semnate de inculpata B.L., dar ea a avut cunoştinţă de conţinutul lor.

De asemenea, inculpata R.A.Ş. a mai declarat că nu poate justifica calculaţia prin care s-au argumentat cele două majorări de tarif, specificând că acest lucru ar putea fi explicat doar de inculpata B.L..

Referitor la oferta financiară de 3,66 lei/mp/lună fără T.V.A., inculpata R.A.Ş. a declarat că a stabilit-o împreună cu inculpata B.L., după ce au ajuns amândouă la concluzia că este preţul bun care asigură executarea contractului în bune condiţii.

Inculpata B.L. a declarat că la rugămintea inculpatei R.A.Ş. a tehnoredactat la calculator, după dictarea acesteia câte o adresă către D.G.A.S.P.C. Galaţi, pentru fiecare contract, prin care a solicitat majorarea tarifului.

Tot la rugămintea inculpatei R.A.Ş., inculpata B.L. a semnat cele două adrese şi a semnat la sediul D.G.A.S.P.C. Galaţi şi unul dintre actele adiţionale.

Inculpata B.L. a mai declarat că nu poate explica calculaţia din cele două adrese, prin care au fost justificate majorările de tarif, deoarece a fost făcută în mod exclusiv de inculpata R.A.Ş.

Astfel, acestea au declarat că nu pot explica modalitatea de calcul prin care a fost justificată majorarea de tarif, acuzându-se reciproc de efectuarea acestora.

Inculpatul S.A. a declarat că a semnat în calitate de administrator al SC S.G. SRL Galaţi, contractul de servicii pază cu D.G.A.S.P.C. Galaţi.

Inculpatul S.A. a precizat că la scurt timp după încheierea contractului a conceput personal o adresă către D.G.A.S.P.C. Galaţi, prin care a solicitat majorarea tarifului. La această adresă a ataşat statul de plată individual pentru luna septembrie 2007 pentru salariatul A.C.

Urmare acestei adrese a fost încheiat actul adiţional din 31 octombrie 2007.

Inculpatul S.A. a mai declarat că a solicitat majorarea tarifului şi la contractul pe care îl avea cu D.P.P. Galaţi, dar această instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Galaţi, aşa cum este şi D.G.A.S.P.C. Galaţi nu a acceptat nici o majorare.

Inculpatul S.A. a precizat că pe la mijlocul lunii ianuarie 2008 a conceput personal o altă adresă către D.G.A.S.P.C. Galaţi prin care a solicitat o nouă majorare a tarifului contractual, la adresă fiind ataşat statul de plată individual pentru luna ianuarie 2008 pentru salariatul A.C., iar ulterior a semnat actul adiţional din 16 ianuarie 2008.

La data de 17 octombrie 2007 sub numărul 72664 a fost înregistrată la D.G.A.S.P.C. Galaţi cererea SC S.G. SRL Galaţi, semnată de inculpatul S.A., prin care s-a solicitat majorarea tarifului de la 4,033 fără T.V.A. la 6,00 lei fără T.V.A. lei/oră, începând cu data de 01 octombrie 2007 (filele nr. 109, vol. VI).

Cererea menţionată mai sus a fost formulată în mod abuziv, deoarece aspectele referitoare la prevederile din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, în sensul majorării salariului de la 440 lei la 528 lei sunt necorespunzătoare adevărului.

În al doilea rând majorarea salariilor, pe care era fundamentată cererea a avut loc de la 01 februarie 2007, deci anterior încheierii contractului de servicii din 04 iunie 2007 şi în această situaţie cererea s-a situat în afara clauzei prevăzute în contract la art. 181, care prevedea că părţile contractante au dreptul pe durata îndeplinirii contractului de a conveni modificarea clauzelor contractului, prin act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului.

De asemenea, majorarea solicitată a depăşit indicele de inflaţie stabilit de I.N.S.

La data de 16 ianuarie 2008, a fost înregistrată la D.G.A.S.P.C. Galaţi cererea SC S.G. SRL Galaţi, din 15 ianuarie 2008, semnată de inculpatul S.A., prin care s-a solicitat majorarea tarifului de la 6,00 fără T.V.A. la 9,00 lei fără T.V.A. lei/oră, începând cu data de 01 ianuarie 2008, motivat de faptul că societatea ar fi majorat salariile angajaţilor la 600 lei conform H.G. nr. 1507 din 12 decembrie 2007 şi art. 40 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 (filele nr. 169-170, vol. VI).

S-a făcut precizarea că această majorare de tarif a fost solicitată tot la contractul de prestări servicii din 04 iunie 2007.

La cerere a fost ataşat statul de plată individual, aferent lunii ianuarie 2008 pentru agentul de pază C.A., din care rezultă că are un salariu tarifar de 600 lei, ca document justificativ privind majorarea de tarif (filele nr. 171-172, vol. VI).

Prevederile invocate în cererea mai sus menţionată nu prevădeau o asemenea majorare de salarii, aşa cum a motivat inculpatul S.A..

Astfel, dispoziţiile art. 1 din H.G. nr. 1507 din 12 decembrie 2007, pentru stabilirea salariului minim brut pe ţară garantat în plată, prevăd că "începând cu 1 ianuarie 2008, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 500 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2008, reprezentând 2,941 lei/oră".

De asemenea, art. 40 pct. 4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, prevede că "salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore, în medie, este de 440 lei, adică 2,59 lei/oră, începând cu 1 ianuarie 2007".

Aspectele mai sus menţionate erau sesizabile la o primă citire, fiind suficiente pentru ca inculpata D.M. să respingă cererea de majorare a tarifului contractual.

Totodată, din documentaţia înaintată de I.T.M. Galaţi cu adresa din 23 septembrie 2009 şi adresa din 09 februarie 2010 rezultă că SC S.G. SRL Galaţi nu a majorat salariile angajaţilor la 600 lei (filele nr. 106-130, vol. XIII).

În acest sens, din adresa din 23 septembrie 2009 emisă de I.T.M. Galaţi a rezultat că SC S.G. SRL Galaţi a majorat salariile de încadrare de la 440 lei la 528 lei începând cu data de 01 februarie 2007.

Nu exista însă nici o comunicare cu privire la o eventuală majorare de la salariul de încadrare de 528 lei la 600 lei, începând cu data de 01 ianuarie 2008, aşa cum se preciza în cererea de majorare a tarifului contractual.

Prin adresa din 09 februarie 2010 I.T.M. Galaţi s-au comunicat copiii de pe statele de salarii aferente lunilor decembrie 2007, ianuarie şi februarie 2008 depuse de SC S.G. SRL Galaţi (filele nr. 1-22, vol. VI).

Verificând statele de plată aferente celor trei luni s-a constatat că agenţii de pază, inclusiv A.C., aveau salariul de încadrare de 528 lei.

În concluzie, cererea de majorare cât şi statul de plată individual, aferent lunii ianuarie 2008 pentru agentul de pază C.A., conţineau date nereale, prin care inculpatul S.A. a justificat majorarea tarifului contractual.

Inculpatul B.S., audiat în faza cercetării judecătoreşti - filele 180/181 vol. I - a arătat că în calitatea de administrator al SC S. SRL Reghin, societate heplătitoare de T.V.A., a încheiat un contract cu D.G.A.S.P.C. în anul 2006 în virtutea căruia era invitat să participe la o licitaţie; cerând detalii Direcţiei, i s-a recomandat să completeze formularul pentru oferta de preţ ca şi cum societatea sa ar fi plătitoare de T.V.A., a fost înştiinţat că a câştigat licitaţia, a livrat încălţămintea iar facturile întocmite în cauză nu conţineau T.V.A.

A mai arătat inculpatul că nu a luat legătura cu personalul din conducerea Direcţiei.

Inculpatul M.C.I., consilier juridic în cadrul D.G.A.S.P.C. Galaţi (declaraţie - filele 182/183 vol. I dosar) a fost membru al comisiei de licitaţie organizată pentru desemnarea societăţii care ar fi preluat activitatea de . prestări servicii şi curăţenie a Direcţiei; a fost declarată câştigătoare SC C. SRL iar în contractul încheiat cu aceasta, afirma chiar inculpatul, a fost inserată menţiunea expresă de nemodificare a preţului contractual decât în condiţii strict prevăzute.

La scurt timp după semnarea contractului, arată inculpatul, reprezentanţii SC C. SRL au venit cu o expunere de motive pentru majorarea tarifului şi, întrucât i s-a solicitat şi inculpatului un punct de vedere acesta a opinat spre analiza cererii de către serviciile abilitate scriind totuşi pe cererea respectivă „Da, în conformitate cu prevederile legale".

Raportat la avizarea favorabilă a documentaţiei de atribuire a contractului de furnizare echipament pentru copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali, cu încălcarea dreptului legal al acestora de a primi sume de bani reprezentând drepturi de echipament pentru anul 2006, inculpatul M.C.I. a arătat că nu avea cunoştinţe clare cu privire la modul de instituţionalizare al acestor copii iar în opinia sa documentaţia îmbrăca forme legale la acel moment.

Susţinerile acestor inculpaţi au fost însă infirmate prin chiar actele de care se face vorbire şi prin prevederile O.U.G. nr. 25/2003.

Totodată, nu a putut fi conceput faptul că inculpatul B.S. nu cunoştea că firma sa este neplătitoare de T.V.A., mai ales că şi facturile pe care le emitea erau specifice neplătitorilor de T.V.A.

După cum s-a mai menţionat SC S. SRL Reghin a fost desemnată câştigătoare a procedurii de achiziţie şi ulterior a livrat încălţămintea în baza facturilor din 03 noiembrie 2006, din 04 decembrie 2006, din 18 decembrie 2006, în valoare totală de 132.549 lei.

Din cercetările efectuate a rezultat că SC S. SRL Reghin a emis toate facturile fiscale către D.G.A.S.P.C. Galaţi ca neplătitor de T.V.A., însă a înglobat în valoarea preţului şi suma de 21.163,29 lei, echivalentul cotei de T.V.A. de 19%, sumă care a fost achitată de instituţie către furnizor.

Inculpata D.L.R. (fila 202 vol. II) a negat constant participarea în administrarea firmei S.C.Cleanexpo S.R.L. arătând că atribuţia sa era aceea de a întocmi evidenţa primară iar împuternicirea adusă în discuţie prin actul de sesizare viza doar ridicarea extraselor de cont din bancă; a arătat, de asemenea, inculpata că deşi obiectul de activitate al societăţii era asigurarea în sistem catering a mesei şi servicii de alimentaţie, prin intermediul firmei a fost achiziţionat şi mobilier (un anumit nr. de dulapuri) pentru D.G.A.S.P.C. a căror valoare se ridica la 50.000-60.000 lei.

Şi susţinerile acestei inculpate au fost infirmate de înscrisul aflat la filele 346/347 vol. VIII urm. pen., de adresa B.R.D. Sucursala Galaţi din 16 octombrie 2009 dar şi de raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică din 2010 mai sus amintit.

Totodată, martora I.M., administrator al SC N.M. SRL. Aceasta a declarat că în primăvara - vara anului 2006 la punctul de lucru al firmei din com. Şendreni s-a prezentat o tânără de aproximativ 18-20 ani, care a discutat cu ea personal şi i-a spus „ că doreşte să facă o comandă de dulapuri pentru o instituţie, fără a preciza denumirea acesteia" (declaraţiifilele nr. 360-364, vol. IV).

Martora I.M. a precizat că atunci a calculat preţul pe bucată la dimensiunile comandate de acea tânără, iar la scurt timp a fost contactată telefonic de aceeaşi tânără care a comandat un număr de 142 dulapuri la dimensiunile şi preţul stabilite anterior.

Martora I.M. a susţinut că au fost confecţionate toate cele 142 dulapuri, ocazie cu care au fost livrate 80 dulapuri cu facturile fiscale din 25 iunie 2007 şi din 26 iunie 2007.

Martora I.M. a declarat că din dispoziţia tinerei respective cele 80 dulapuri au fost livrate cu camionul firmei la „o instituţie din apropierea Liceului de Marină, unde transportul era aşteptat de un domn".

Din cercetări s-a stabilit că instituţia respectivă era Centrul de Plasament nr. 2 din cadrul D.G.A.S.P.C. Galaţi, iar domnul care a primit dulapurile era martorul B.Ş., administratorul centrului respectiv.

Fiind audiat, martorul B.Ş. a declarat că îndeplinea funcţia de administrator la Centrul de Plasament nr. 2, amplasat în apropierea Liceului de Marină şi în vara anului 2007 a primit 30 dulapuri de la o fabrică de mobilă, acelaşi lucru întâmplându-se şi în luna ianuarie 2008, când a primit de la acelaşi conducător auto un număr de 32 dulapuri (declaraţii filele nr. 365-368, vol. IV).

Martora I.M. a mai declarat că tânăra i-a dictat prin telefon toate datele pentru completarea facturilor, respectiv SC C. SRL şi codul unic de înregistrare şi, de asemenea, cu aceeaşi ocazie i-a precizat că nu are unde să depoziteze celelalte 62 dulapuri, rugând-o să le ţină la fabrică până o va anunţa (declaraţiifilele nr. 360-364, vol. IV).

Din cercetări s-a stabilit că tânăra care a comandat dulapurile era inculpata D.L.R., deoarece ea se ocupa de activitatea SC C. SRL şi a semnat de primire facturile fiscale din 25 iunie 2007 şi din 26 iunie 2007.

Din cercetări a mai rezultat că inculpata D.L.R. a comandat în primăvara - vara anului 2007 un număr de 142 dulapuri, iar acestea au fost confecţionate într-o singură tranşă de către SC N.M. SRL Galaţi.

Este de neconceput faptul că inculpata D.M., în calitatea sa de ordonator de credite, să nu fi ştiut la data de 26 iunie 2007, când a semnat procesul verbal de selecţie din 26 iunie 2007, că exista un memoriu, aprobat pentru achiziţionarea unui număr de 142 dulapuri.

Inculpata D.M. şi inculpata D.L.R. au achiziţionat cele 142 dulapuri în două tranşe, respectiv 80 dulapuri în cursul lunii iunie 2007 şi 62 dulapuri în cursul lunii ianuarie 2008, prin procedura încredinţării directe pentru a eluda dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006 şi pentru a favoriza astfel pe SC C. SRL.

Acest lucru a rezultat din faptul că valoarea totală a celor 142 dulapuri livrate de SC C. SRL, ar fi depăşit pragul de 5.000 euro şi în această situaţie ar fi trebuit aplicată procedura cererii de ofertă.

Raportat la situaţia inculpatei A.C., instanţa a constatat inaptitudinea funcţională a acţiunii penale în discuţie; s-a ţinut seama, astfel, de declaraţiile necontradictorii ale acesteia, date pe tot parcursul procesului penal, în sensul că în cazul ordinelor de plată prezentate de SC C. SRL inculpata mai sus menţionată nu a constatat diferenţe vizibile între specimenul de semnătură şi semnătura din ordinele de plată iar procedura standard privind decontarea şi preluarea în sistem informatic a instrumentelor de plată nu era obligatorie.

Elocventă în privinţa acesteia a fost şi declaraţia inculpatei D.L.R.-fila 202 vol. II dosar- în sensul că nu recunoaşte acuzaţia în legătură cu determinarea inculpatei A.C. de a semna spre decontare cele 4 ordine de plată emise de SC C. SRL; declaraţiile celor două inculpate sunt necontradictorii în legătură cu faptul că nu se cunoşteau anterior iar numita A.C. a arătat că nu există o procedură standard aprobată de M.F.P. pentru situaţia verificărilor în situaţia solicitării unui transfer de disponibil; nu se poate susţine însă că inculpata D.L. nu a speculat unele carenţe ale acestui sistem.

Faţă de aspectele mai sus reţinute instanţa a apreciat ca fiind nejustificate cererile inculpaţilor formulate prin apărători, privind achitarea pentru faptele deduse judecăţii în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a), c) sau d) C. proc. pen.

Împotriva sentinţei penale nr. 367 din 28 iunie 2012 a Tribunalului Galaţi au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi şi inculpaţii D.M., D.L.R., R.A.Ş., B.L., S.A., B.S., M.C.I.

În apelul formulat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi a criticat soluţia instanţei de fond pentru netemeinicie şi nelegalitate.

S-a arătat în apelul formulat că soluţia instanţei de fond ca nelegală, pentru următoarele motive de apel:

a) greşita individualizare judiciară a pedepselor aplicate în cauză inculpaţilor condamnaţi şi a modalităţii de executare a acesteia

b) greşita achitare a inculpatei A.C. pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu dedusă judecăţii

a) Individualizarea pedepselor aplicate în cauză inculpaţilor condamnaţi precum şi stabilirea modalităţii de executare a acestora au fost motivate de către instanţa de fond într-un mod lapidar făcându-se referire în principiu la lipsa antecedentelor penale, sens în care s-a făcut şi aplicarea în cauza şi a prevederilor art. 74 lit. a) C. pen.

S-a apreciat că, în speţă, natura valorilor sociale lezate prin activitatea ilicită conjugată a inculpaţilor trimişi în judecată, vizând patrimoniul unei instituţii a statului în care se regăseşte un prejudiciu însemnat dar şi interesele legitime ale copiilor instituţionalizaţi reliefează un pericol crescut social al faptelor ca trăsătură a infracţiunilor deduse judecăţii dar şi ca un criteriu relevant pentru stabilirea unei sancţiuni corespunzătoare.

S-a arătat că analiza tuturor circumstanţelor cauzei, atât cele reale cât şi cele personale, într-o justă şi concretă relaţionare, prin prisma probelor cauzei şi a tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., reclamă o redozare a pedepsei, înlăturarea circumstanţelor atenuante şi orientarea spre maximul special prevăzut de textele incriminatorii.

Se impunea de asemenea, aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 64 lit c C. pen., privind pedeapsa accesorie, pentru inculpata D.M.. Necesitatea interzicerii dreptului de a desfăşura o activitate de natura celei folosite pentru comiterea faptei, se impunea având în vedere că întreaga activitate infracţională s-a desfăşurat în calitatea sa de director al D.G.A.S.P.C. Galaţi, uzitând de funcţia dată în mod direct dar şi indirect prin autoritatea exercitată asupra angajaţilor.

„Dozarea pedepsei printr-o raportare concretă la criteriile legale de individualizare, reglementate de art. 72 C. pen. asigură cadrul legal al adaptării corespunzătoare a sancţiunii penale astfel ca aceasta să-şi exercite rolul de prevenţiune generală şi specială".

Individualizând pedeapsa, instanţa de judecată trebuia să aibă în vedere scopul urmărit prin aplicarea şi executarea pedepsei, în conformitate cu prevederile art. 52 C. pen. îndeplinirea de către instanţa de judecată a obligaţiei legale de a ţine seama, la stabilirea pedepsei, de dispoziţiile părţii generale trebuia să rezulte din sentinţa de condamnare, fiind necesar a se motiva pedeapsa la care s-a oprit în cadrul limitelor legale.

În speţă, gradul de pericol social al faptelor deduse judecăţii au fost reliefate în concret de modalitatea în care au fost săvârşite infracţiunile, precum şi în general de limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor tocmai în considerarea existenţei unei vătămări majore a relaţiilor sociale proteguite de textul incriminatoriu.

Dimensiunea pedepsei, ca echivalent al unei anumite gravităţi a faptei, poate fi exact apreciată numai atunci când se face o raportare corectă a ei la gravitatea reală a faptei şi la vinovăţia făptuitorului.

b) În esenţă, soluţia de achitare a inculpatei A.C. pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen. a fost motivată de instanţa de fond prin invocarea caracterului neobligatoriu al procedurii standard privind decontarea şi preluarea în sistem informatic a instrumentelor de plată. Pe cale de consecinţă, instanţa a reţinut ca verosimilă apărarea inculpatei în sensul nesesizării vreunei diferenţe între specimenul de semnătură şi semnătura spre decontare a celor patru ordine de plată emise de SC C. SRL, prin reprezentantul său D.L. În acelaşi sens au fost valorificate poziţiile procesuale ale celor două inculpate implicate în activitatea infracţională, respectiv consecvenţa în nerecunoaşterea faptelor, apreciindu-se în acest context caracterul necontradictoriu al declaraţiilor date în cauza.

Pentru reţinerea infracţiunii corelative de participaţie improprie la neglijenţă în serviciu, reţinute în sarcina inculpatei D.L., instanţa a reţinut faptul că, în mod dovedit, aceasta a profitat de carenţele sistemului de verificare şi de decontare a instrumentelor de plată.

Aşa cum a rezultat din probele cauzei sumele dobândite ilegal de către inculpata D.L., în numele SC C. SRL, au fost încasate în contul deschis la Trezoreria Municipiului Galaţi.

Inculpata D.L.R. a transferat aceste sume în contul deschis de SC C. SRL la B.R.D. - Sucursala Galaţi, aceasta având drept de dispoziţie asupra operaţiunilor bancare, cu prima semnătură.

Astfel, cu ordinul de plată nr. 1/30 martie 2007, inculpata D.L.R. a transferat în contul deschis la B.R.D. - Sucursala Galaţi suma de 17.500 lei.

Prin Ordinul de plată din 18 iulie 2007, inculpata D.L.R. a transferat în acelaşi cont deschis la B.R.D. - Sucursala Galaţi, suma de 3.800 lei, iar prin Ordinul de plată din 24 iulie 2007 a transferat suma de 18.400 lei.

De asemenea, inculpata D.L.R. a transferat prin Ordinul de plată din 03 septembrie 2007 suma de 8.100 lei, iar prin Ordinul de plată din 07 martie 2008 a transferat suma de 14.300 lei.

Din cercetări a rezultat că Ordinele de plată din 18 iulie 2007, din 24 iulie 2007, din 03 septembrie 2007 şi din 07 martie 2008 au fost semnate de inculpata D.L.R., executând semnătura sa indescifrabilă din acea perioadă.

Toate aceste ordine de plată au fost verificate şi acceptate spre decontare de către inculpata A.C., inspector principal în cadrul A.F.P. Galaţi - C.A.C.O.E., care avea în responsabilitate administrarea contului deschis de SC C. SRL. Inculpata A.C. a acceptat spre decontare aceste ordine de plată încălcându-şi obligaţia de serviciu de a verifica dacă semnătura de la rubrica „semnătura plătitorului şi ştampila" era cea autorizată pentru asemenea operaţiuni.

Dacă inculpata A.C. ar fi comparat semnătura din fişa specimenelor de semnături cu semnătura din aceste ordine de plată ar fi constatat că ele nu corespund şi în această situaţie ar fi trebuit să nu accepte ordinele de plată, iar transferul sumelor de bani din trezorerie în contul deschis la B.R.D. - Sucursala Galaţi nu s-ar mai fi realizat.

Obligaţia inculpatei A.C. de a fi verificat aceste semnături a rezultat din „procedura standard privind decontarea şi preluarea în sistem informatic a instrumentelor de plăţi ale operatorilor economici", aprobată de conducerea D.G.F.P. Galaţi. Aceasta procedură a fost comunicată de A.F.P. Galaţi - C.A.C.O.E. cu adresa din 12 martie 2010 ( adresăfilele nr. 385-390, vol. VIII).

Astfel, în această procedură, la pct. 5 „Modalitatea de lucru", „Pasul 2" se specifică că administratorul de cont „Primeşte spre decontare şi exercită controlul asupra documentelor de plăţi (O.P.T.) prezentate de operatorii economici atât din punct de vedere formal cât şi al prevederilor legale în vigoare, asigurând:

- respectarea încadrării plăţilor în disponibilităţile aflate în conturi;

- corecta completare a tuturor elementelor cuprinse în formular (nr. document, suma, cod de identificare fiscală a plătitorului şi a beneficiarului, denumirea şi adresa plătitor, cont Iban plătitor şi beneficiar, banca plătitorului şi a beneficiarului, număr de evidenţă a plăţii, coduri Bic, explicaţie, data emiterii şi data debitării, semnătura autorizată, ştampila plătitorului)".

Inculpata A.C. a luat la cunoştinţă de aceste prevederi în cursul lunii mai 2006, sens în care a semnat pe ultima filă a acestei proceduri standard (filele nr. 390, vol. VIII).

De asemenea, prin adresa din 16 martie 2010, A.F.P. Galaţi - C.A.C.O.E. a înaintat fişa postului semnată de inculpata A.C. din care a rezultat că aceasta avea atribuţii de a exercita controlul asupra documentelor de plăţi prezentate de operatorii economici atât din punct de vedere formal cât şi al prevederilor legale în vigoare, asigurând încadrarea plăţilor în disponibilităţile aflate în conturi şi când este cazul rezervarea sumelor necesare perceperii comisioanelor ( adresă şi fişa postului,filele nr. 396-399, vol. VIII). Din aceeaşi fişă a mai rezultat că inculpata A.C. răspunde pentru documentele decontate şi pentru cele introduse în sistem informatic.

Încălcând aceste dispoziţii inculpata A.C. a acceptat ordinele de plată cu altă semnătură decât cea autorizată şi a dispus transferul sumei totale de 44.600 lei în contul deschis la B.R.D. - Sucursala Galaţi de SC C. SRL.

Această faptă a constituit infracţiunea de neglijenţă în serviciu deoarece, fiind transferate sumele de bani în contul deschis la B.R.D. -Sucursala Galaţi, interesele legale ale SC C. SRL au suferit o vătămare importantă întrucât sumele au fost ridicate de inculpata D.L.R., mai ales că societatea menţionată mai sus datora bugetului de stat suma de 1.500 lei, iar „procedura standard privind decontarea şi preluarea în sistem informatic a instrumentelor de plaţi ale operatorilor economic", prevedea că sumele din cont sunt utilizate mai întâi „pentru achitarea drepturilor de natură salarială, prin transferul sumelor aferente în conturile deschise la bănci, cu excepţia impozitelor şi contribuţiilor aferente acestora, pentru achitarea obligaţiile către bugetul de stat şi celelalte bugete, iar sumele rămase disponibile pot fi virate la bănci".

Aceste prevederi se regăsesc şi în art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 146/2002, privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, în care se specifică: „Operatorii economici sau alte persoane juridice împuternicite de aceştia vor utiliza sumele încasate în conturile deschise la unităţile trezoreriei statului, în următoarea ordine : pentru achitarea drepturilor de natură salarială, prin transferul sumelor aferente în conturile deschise la instituţii de credit, cu excepţia impozitelor şi contribuţiilor aferente acestora, pentru achitarea obligaţiile către bugetul de stat şi celelalte bugete, iar sumele rămase disponibile pot fi virate în conturile deschise la instituţiile de credit".

Aceste aspecte nu au fost analizate şi evidenţiate de instanţa de fond.

Apărarea inculpatei A.C. în sensul inexistenţei obligaţiei de a face analiza grafologică a semnăturii purtată de instrumentele de plată nu putea fi primită, deoarece în Ordinele M.F.P. nr. 246/2005 şi nr. 1235/2003 nu se specifică că funcţionarul de la trezorerie nu trebuie să verifice specimenul de semnătură din formularul fişa specimenelor de semnături şi semnătura din ordinul de plată depus de operatorul economic, aspect cu privire la care inculpata a manifestat neglijenţa în serviciu.

Ordinul nr. 246/2005 reglementează doar modul în care se completează un ordin de plată, fără a se face însă, vreo referire la modul de verificare a acestor elemente care îl compun, iar în Ordinul nr. 1235/2003 singurele reglementări care se fac cu privire la operatorii economici sunt legate de ordinea în care se utilizează sumele încasate în conturile de trezorerie.

Astfel, Ordinul M.F.P. nr. 246/2005, reglementează la art. 7 modelul formularului „ordin de plată pentru Trezoreria statului", care se prezintă sub forma mai multor elemente ce trebuie completate de plătitor. În Ordinul M.F.P. nr. 246/2005, la art. 5 se arată cum se completează elementele din formularul „ordin de plată pentru Trezoreria statului".

Singurele elemente la care nu se face nici o referire sunt: primirea/acceptarea, L.S., semnătura, care se completează de către funcţionarul din cadrul trezoreriei, tipul transferului - Normal, Urgent, precum şi semnătura plătitorului şi ştampila.

Actul normativ nu face referiri la aceste elemente, deoarece executarea unei semnături şi aplicarea unei ştampile, atât din partea funcţionarului de la trezorerie cât şi din partea plătitorului, se presupune că nu implică nici o dificultate.

Întrucât în acest articol nu se arată cum se completează rubrica „semnătura plătitorului şi ştampila", inculpata A.C. a precizat că acest element nu există şi nici nu trebuia verificat de ea când a primit ordinele de plată de la inculpata D.L.R.

Însă, această apărare nu putea fi luată în calcul, deoarece Ordinul M.F.P. nr. 246/2005, reglementează la art. 7 modelul formularului „ordin de plată pentru Trezoreria statului", care se prezintă sub forma mai multor elemente, iar dintre acestea nu lipseşte rubrica „semnătura plătitorului şi ştampila".

De asemenea, este de remarcat faptul că Ordinul M.F.P. nr. 246/2005, nu face nici o referire la modul în care funcţionarul de la trezorerie verifica elementele din ordinul de plată.

Este evident că în acest context s-a impus aprobarea de către conducerea D.G.F.P. Galaţi a „procedurii standard privind decontarea şi preluarea în sistem informatic a instrumentelor de plăţi ale operatorilor economic".

Inculpata A.C. a declarat că „procedura standard privind decontarea şi preluarea în sistem informatic a instrumentelor de plaţi ale operatorilor economici" nu era obligatorie, deoarece era la nivel de proiect şi nu era aprobată de M.F.P.

Aceasta susţinere a contravenit dispoziţiilor .art. 44 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd că "funcţionarul public este obligat să se conformeze dispoziţiilor primite de la superiorii ierarhici".

De asemenea, din cercetări rezultă că inculpata D.L.R. cunoştea că semnătura autorizată pentru dispunerea operaţiunilor din contul SC C. SRL era cea a martorei M.A.

Specimenul de semnătură al acesteia a fost executat chiar de inculpata D.L.R., prin modalitatea arătată în rechizitoriu având reprezentarea că semnătura personală din cele patru ordine de plată nu era semnătura autorizată pentru dispunerea operaţiunilor din cont şi de asemenea, şi că o va determina pe inculpata A.C. să îşi încalce atribuţiile de serviciu, dacă aceasta accepta spre decontare ordinele de plată respective.

Concluzionând activitatea infracţională desfăşurată de inculpata A.C. a fost realizată cu forma vinovăţiei reţinută de textul incriminatoriu, respectiv culpa, dovedită de probele cauzei ca şi existenţa faptei în materialitatea sa.

Inculpaţii D.M., D.L.R., R.A.Ş., B.L., S.A., B.S., M.C.I. au criticat soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru motivele pe larg expuse în încheierea de şedinţă din 23 mai 2013 când au avut loc dezbaterile şi care face corp comun cu prezenta hotărâre, solicitând, în esenţă:

- Inculpata D.M. a solicitat achitarea, în baza prev. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în ref. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. arătând că faptelor le lipseşte un element constitutiv, anume intenţia.

În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice pentru infracţiunile prev. de art. 132 Legea nr. 78/2000 în ref. la art. 246 C. pen. şi art. 132 Legea nr. 78/2000 în ref. la art. 248 C. pen. rap. la art. 2481 C. pen. în disp. art. 249 alin. (1) C. pen., respectiv art. 249 alin. (1), (2) C. pen., iar pentru infracţiunea prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000 în art. 185 Legea nr. 78/2000 apreciind, ca în toate cazurile, faptele au fost săvârşite din culpă şi constituie neglijenţă în serviciu.

A solicitat ca, în acest ultim caz, să se procedeze la reindividualizarea pedepsei şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei în suspendare condiţionată a executării pedepsei.

Inculpata D.L.R. a solicitat achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în ref. la art. 10 lit. a) şi c) C. proc. pen.;

- Inculpatul S.A. a solicitat achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în ref. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.;

- Inculpata B.L. a solicitat achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în ref. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.;

În subsidiar a solicitat admiterea apelului şi desfiinţarea sentinţei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, apreciind că în cauză se impunea efectuarea unei expertize contabile care să stabilească în mod obiectiv prejudiciul cauzat.

Inculpatul B.S. a solicitat achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în ref. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.; în subsidiar a solicitat achitarea, sa în baza prev. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în referire la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. şi art. 181 C. pen.

În subsidiar a solicitat aplicarea prev. art. 741 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (în vigoare la data săvârşirii faptelor) şi încetarea procesului penal şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, care să fie înscrisă în cazierul judiciar, apreciind că prejudiciul cauzat a fost acoperit.

Inculpata R.A.Ş. a solicitat achitarea sa în baza prev. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în ref. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. arătând că nu avea calitatea de funcţionar public cerută de art. 248 C. pen. Sub aspectul laturii civile a arătat că, în mod greşit, toţi inculpaţii au fost obligaţi, în solidar la acoperirea prejudiciului cauzat D.G.A.S.P.C. Galaţi, când în mod corect, fiecare ar fi trebuit obligat doar la plata prejudiciului pe care l-a produs prin fapta sa.

- Inculpatul M.C.I. a solicitat achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în ref. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În subsidiar a solicitat schimbarea încadrării juridice într-o singură infracţiune prev. de art. 249 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi aplicarea de circumstanţe atenuante judiciare.

Sub aspectul laturii civile a arătat că în mod greşit a fost obligat în solidar cu ceilalţi inculpaţi la plata întregului prejudiciu către D.G.A.S.P.C. Galaţi, când în mod corect ar fi trebuit obligat doar la plata prejudiciului cauzat prin faptele sale, cu menţiunea că în cazul prejudiciului cauzat de SC C. SRL Galaţi, unitatea păgubită D.G.A.S.P.C. Galaţi nu s-a constituit parte civilă împotriva sa.

Prin Decizia penală nr. 157 din 07 iunie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi şi de inculpaţii D.M., D.L.R., R.A.Ş., B.L., S.A., B.S., M.C.I., împotriva sentinţei penale nr. 367 din 28 iunie 2012 a Tribunalului Galaţi.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi în rejudecare:

1. S-a majorat de la 3 ani închisoare la 4 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatei D.M. prin majorarea sporului de pedeapsă acordat în urma contopirii de la 4 luni la 1 an şi 4 luni.

S-a schimbat modalitatea de executare a pedepsei principale şi a pedepsei accesorii aplicate inculpatei D.M. din suspendare sub supraveghere, în executare efectivă, prin privare de libertate.

S-a aplicat inculpatei D.M. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. (interdicţia de a mai fi directorul D.G.A.S.P.C. Galaţi) pe o durată de 2 ani după expirarea pedepsei principale).

2. S-a majorat de la 3 ani închisoare la 3 ani şi 10 luni închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatei D.L.R., prin majorarea sporului de pedeapsă aplicat în urma contopirii, de la 4 luni închisoare la 1 an şi 2 luni închisoare.

S-a schimbat modalitatea de executare a pedepsei principale şi accesorii aplicate inculpatei D.L.R., din suspendare sub supraveghere, în executare efectivă, prin privare de libertate.

3. S-a majorat de la 2 ani şi 8 luni închisoare la 3 ani şi 3 luni închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatei R.A.Ş.

S-a schimbat modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatei R.A.Ş. din suspendare sub supraveghere în executarea efectivă prin privarea de libertate.

4. S-a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatei B.L. de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 2 ani şi 9 luni închisoare.

S-a majorat termenul de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei de la 4 ani şi 6 luni la 4 ani şi 9 luni.

5. S-a redus de la 5 luni închisoare la 3 luni închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului S.A.

S-a redus termenul de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei de la 2 ani şi 5 luni la 2 ani şi 3 luni.

6. S-a redus de la 4 luni închisoare la 3 luni închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului B.S.

S-a redus termenul de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei de la 2 ani şi 4 luni, la 2 ani şi 3 luni.

7. În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 998-1000 C. civ. (vechiul C. civ.) a obligat pe inculpaţi la plata de despăgubiri către parte civilă D.G.A.S.P.C. Galaţi, după cum urmează:

- pe inculpaţii D.M., B.S., M.C.I. în solidar, la plata sumei de 141.529,5 lei plus dobânda legală calculată asupra acestei sume de la data săvârşirii faptei, până la data plăţii efective.

- pe inculpaţii D.M., R.A.Ş., B.L., M.C.I. în solidar, la plata sumei de 497.480,84 lei, plus dobânda legală calculată asupra acestei sume de la data săvârşirii faptei, până la data plăţii efective.

- pe inculpaţii D.M., S.A., la plata sumei de 162.866,25 lei, plus dobânda legală calculată asupra acestei sume de la data săvârşirii faptei, până la data plăţii efective.

- pe inculpaţii D.M. şi D.L.R., la plata sumei de 31.015,23 lei plus dobânda legală calculată asupra acestei sume de la data săvârşirii faptei, până la data plăţii efective.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Suma de 700 lei reprezentând plata avocaţilor din oficiu (400 lei - avocat E.R.O. şi 300 lei - avocat J.G.) urmează a se avansa din fondul M. J. către Baroul Galaţi.

Analizând apelurile formulate, din prisma motivelor, dar şi din oficiu sub toate aspectele, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a apreciat că acestea sunt fondate, din următoarele considerente:

1. Apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi este fondat pentru motivele vizând greşita individualizare a cuantumului şi modalităţii de executare a pedepselor aplicate inculpaţilor D.M., D.L.R., R.A.Ş., B.L.

În privinţa inculpatei D.M. s-a apreciat că sporul de pedeapsă acordat de instanţa de fond, în urma contopirii, de 4 luni închisoare este nejustificat de mic faţă de întreaga activitate infracţională a inculpatei D.M., faţă de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite (pericol social abstract) faţă de pedepsele aplicate în concret de către instanţa de fond pentru fiecare dintre faptele deduse judecăţii, faţă de prejudiciul cauzat D.G.A.S.P.C. Galaţi şi părţii civile M.F.P. - O.P.C.P., fiind răspunzătoare pentru întreaga sumă de 691.362,32 lei (D.G.A.S.P.C. Galaţi) şi 1.774,96 euro (M.F.P. - O.P.C.P.).

De asemenea, această inculpată a avut o atitudine nesinceră, încercând ascunderea adevărului, după declanşarea cercetărilor, prin întocmirea de documente care să acopere infracţiunile săvârşite iar în faţa instanţelor a încercat minimalizarea consecinţelor faptelor sale.

Faţă de această inculpată s-a majorat sporul de pedeapsă de la 4 luni la 1 an şi 4 luni, iar faţă de pedeapsa rezultantă s-a schimbat modalitatea de executare a pedepsei din suspendare sub supraveghere, în executare efectivă prin privare de libertate. De asemenea, având în vedere că faptele deduse judecăţii au fost săvârşite de inculpata D.M., profitând de funcţia deţinută, aceea de director în cadrul D.G.A.S.P.C. Galaţi, Curtea a aplicat acesteia şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv interdicţia de a mai fi directorul D.G.A.S.P.C. Galaţi, pe o perioadă de 2 ani, după expirarea pedepsei complementare.

În ceea ce priveşte pe inculpata D.L.R., pedeapsa aplicată nu este just individualizată, în privinţa sporului de pedeapsă acordat şi a modalităţii de individualizare.

Inculpata, care este fiica inculpatei D.M., a fost angajată în cadrul D.G.A.S.P.C. Galaţi, prin conflict de interese (mama sa fiind directoarea D.G.A.S.P.C. Galaţi), întâi pe perioadă determinată, iar ulterior pe perioadă nedeterminată.

În paralel aceasta desfăşura activitate comercială în cadrul SC C. SRL Galaţi ca şi contabil, administratorul acestei societăţi fiind, în mod fictiv, martora M.A., deşi din actele de urmărire penală rezultă că în fapt inculpata controla această societate, martora M.A. fiind administrator doar în mod fictiv.

Despre acest aspect cunoştea şi mama sa, inculpata D.M., cele două, în baza unei înţelegeri prealabile, folosind SC C. SRL Galaţi, pentru a obţine contracte de achiziţii de la D.G.A.S.P.C. Galaţi, prin încredinţare directă, ocolind sistemul de licitaţie publică.

Prejudiciul cauzat de D.G.A.S.P.C. Galaţi este însemnat (31.015,23 lei) şi nu a fost acoperit până în prezent.

Inculpata a avut o atitudine nesinceră, încercând să nege participaţia sa penală şi să acrediteze ideea că martora M.A. ar fi fost cea care a săvârşit faptele, participaţia sa limitându-se doar la faptul că era contabila SC C. SRL Galaţi.

Faţă de aceasta s-a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi şi s-a majorat sporul de pedeapsă acordat acestei inculpate, în urma contopirii de la 4 luni închisoare la 1 an şi 2 luni închisoare.

Faţă de cuantumul pedepsei nou rezultate, Curtea a dispus executarea efectivă, prin privare de libertate a pedepsei aplicate inculpatei D.L.R.

În ceea ce priveşte pe inculpata R.A.Ş. pedeapsa aplicată acestei inculpate nu este corect individualizat raportat la faptul că acesta, în calitate de administrator al SC C. SRL Galaţi şi în baza relaţiilor informale pe care le avea cu inculpata D.M. şi cu fiica acesteia D.L.R., a obţinut în mod oneros contractul de prestări de servicii de curăţenie pentru D.G.A.S.P.C. Galaţi şi ulterior, folosind date nereale majorarea tarifului contractual, cauzând D.G.A.S.P.C. Galaţi un prejudiciu total de 497.480,84 lei, practic cel mai mare prejudiciu cauzat acestei instituţii conform actului de sesizare al instanţei.

Faţă de această inculpată s-a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi urmând a fi majorată pedeapsa aplicată şi schimbată modalitatea de executare a pedepsei din suspendare sub supraveghere în executare efectivă prin privare de libertate.

Aceeaşi este şi situaţia inculpatei B.L., economist la SC C. SRL Galaţi, care a întocmit documentaţia nereală care a stat la baza majorării nejustificare a preţului serviciilor prestate de SC C. SRLGalaţi către D.G.A.S.P.C. Galaţi.

În privinţa acestei inculpate a fost admis apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. -Serviciul Teritorial Galaţi şi a fost majorată pedeapsa aplicată acestei inculpate.

Având însă în vedere că inculpata era doar economist la SC C. SRL Galaţi, unde administrator era inculpata R.A.Ş., care a şi negociat în mod direct contractul şi reprezenta societatea în relaţiile cu terţii, Curtea a apreciat că inculpata B.L. a avut o contribuţie mai restrânsă sens în care va păstra modalitatea de executare a suspendării condiţionate dispusă de instanţa de fond, cu majorarea termenului de încercare, corespunzător pedepsei nou aplicate.

În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii S.A. şi B.S., Curtea a constatat că pedepsele aplicate de către instanţa de fond, în cuantumul lor, sunt nelegale.

Din analiza limitelor de pedeapsă prevăzute de art. 248 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 258 alin. (1) C. pen. precum şi aplicarea prev. de art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a rezultat că pedepsele ce trebuiau aplicate acestor inculpaţi trebuiau să coboare, în mod obligatoriu, sub 4 luni închisoare, către minimul general sau se putea aplica o amendă ce nu putea fi mai mică de 250 lei.

Potrivit dispoziţiilor legale, Ministerul Public are în principal menirea de a veghea asupra legalităţii procesului penal şi în subsidiar, asupra temeiniciei soluţiilor pronunţate de instanţele de judecată.

Acest motiv de nelegalitate nu a fost observat şi invocat de către Ministerul Public, care a solicitat majorarea cuantumului pedepselor aplicate acestor inculpaţi.

În opinia Curţii acest motiv de nelegalitate nu poate decât să fie favorabil inculpaţilor S.A. şi B.S., sens în care s-au admis apelurile inculpaţilor şi s-a respins cererea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. -Serviciul Teritorial Galaţi de majorare a pedepselor aplicate acestor inculpaţi.

În rejudecare s-au redus pedepsele aplicate fiecăruia dintre aceşti inculpaţi, corespunzător participaţiei penale a fiecăruia dintre ei şi prejudiciului cauzat, cu păstrarea modalităţii de executare dispusă de instanţa de fond şi reducerea corespunzătoare a termenului de încercare al suspendării condiţionate.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul M.C.I., s-a apreciat că pedeapsa aplicată acestuia a fost corect individualizată atât în cuantumul ei cât şi ca modalitate de executare, corespunzător faptelor săvârşite şi pericolului social al acestora, precum şi raportat la persoana inculpatului, având menirea să constituie un avertisment serios la adresa acestuia, în scopul de a nu mai săvârşi pe viitor astfel de fapte prevăzute de legea penală.

În ceea ce priveşte achitarea inculpatei Ambricoc Carmen de către instanţa de fond, în baza prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., Curtea a apreciat că în mod corect instanţa de fond a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 249 alin. (1) C. pen., rezultând din următoarele aspecte:

- în mod constant inculpata A.C. a declarat că a verificat cele 4 ordine de plată, dar nu a constatat diferenţe vizibile dintre specimenul de semnătură şi semnătura de pe aceste ordine de plată.

Preluarea în sistem informatic a instrumentelor de plată nu era obligatorie la nivelul anilor 2007-2008 fiind o procedură în curs de experimentare la nivelul A.F.P. Galaţi.

La momentul prezentării celor patru ordine de plată SC C. SRL Galaţi nu datora sume către bugetul de stat astfel încât prin transferul sumelor de bani din contul SC C. SRL Galaţi în contul SC C. SRL Galaţi deschis la B.R.D. sucursala Galaţi, nu s-au produs pagube bugetului de stat, lipsind astfel urmarea imediată

De asemenea prin acceptarea spre decontare a acelor patru ordine de plată nu s-au produs prejudicii nici SC C. SRL Galaţi, lipsind astfel, urmarea imediată.

La momentul prezentării celor patru ordine de plată acestea purtau viza compartimentului de specialitate din cadrul A.F.P. Galaţi, abilitat să verifice şi să constate dacă SC C. SRL Galaţi avea sau nu datorii către bugetul de stat.

- Inculpata A.C. a mai arătat că la momentul săvârşirii presupuselor fapte a respectat aceeaşi procedură de verificare şi decontare ca şi fosta sa şefă, martora Constantinescu faţă de care D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi nu a dispus începerea urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale sau trimiterea în judecată acesta fiind ascultată doar în calitate de martor.

Pentru aceste motive, apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi, prin care s-a solicitat condamnarea inculpatei A.C. pentru infracţiunea prev. de art. 249 alin. (1) C. pen., a fost respins ca nefondat.

2. Apelul inculpatei D.M. este nefondat.

Inculpata a solicitat achitarea sa în baza prevederilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., apreciind că faptelor le lipseşte un element constitutiv, anume intenţia, sau în subsidiar, a apreciat că faptele sunt săvârşite din culpă.

Intenţia inculpatei, în săvârşirea faptei, rezultă „ex re" din materialitatea săvârşirii faptelor.

Este de neconceput ca inculpata D.M. să nu fi cunoscut de activităţile îndeplinite de fiica sa D.L.R. în cadrul SC C. SRL Galaţi, şi cu toate acestea a acceptat folosirea acestei firme în cadrul licitaţiilor încredinţate direct efectuate de D.G.A.S.P.C. Galaţi.

De asemenea, din actele de urmărire penală efectuate în cauză a rezultat că ar fi fost foarte uşor pentru o persoană cu experienţa inculpatei să realizeze că cererile de mărire a preţurilor şi actele adiţionale pentru majorarea preţurilor aferente serviciilor prestate către D.G.A.S.P.C. Galaţi sunt nefondate şi să le respingă.

Relevant este şi faptul că după săvârşirea faptelor inculpata D.M. şi fiica sa D.L.R. s-au mutat în oraşul Reghin, jud. Mureş, adică exact acolo unde îşi are sediul societatea SC S. SRL Reghin al cărei administrator este inculpatul B.S.

Important este şi faptul că au fost achiziţionaţi şi pantofi mărimile 45-46, dimensiuni care exced cu mult dimensiunile necesare unor copii aflaţi în plasament familial.

Faţă de toate acestea, Curtea a apreciat că inculpata D.M. a săvârşit faptele cu intenţie, apelul formulat de aceasta urmând a fi respins ca nefondat, pentru motivele invocate de aceasta.

3. Apelul inculpatei D.L.R. este nefondat.

Inculpata a solicitat achitarea în baza prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în ref. la art. 10 lit. e) C. proc. pen. pentru infracţiunile de spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, precum şi achitarea sa în baza prev. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în ref la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea de participaţie improprie la neglijenţă în serviciu (fapta săvârşită de inculpata A.C.) arătând că nu este prevăzută de legislaţia penală participarea cu intenţie la săvârşirea unei fapte din culpă de către o altă persoană.

Potrivit art. 31 alin. (1) C. pen. „determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie la săvârşirea din culpă, de către o altă persoană, a unei fapte prevăzute de legea penală, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune".

Inculpata a încercat să acrediteze ideea că nu ea era cea care conducea în fapt SC C. SRL Galaţi şi martora M.A., ea având doar calitatea de contabil la această firmă. Declaraţiile sale sunt infirmate de declaraţiile martorilor M.A., M.C.E. şi M.A.E. precum şi de actele de urmărire penală din care rezultă că inculpata avea semnătura în bancă (specimen de semnătură), a prezentat personal spre decontare, cele patru ordine de plată şi că, verificându-se rulajul depunerilor şi ridicărilor de bani din contul societăţii SC C. SRL Galaţi s-a constatat inexistenţa unor alte activităţi comerciale (aşa cum ar fi fost normal) cu excepţia relaţiei comerciale cu D.G.A.S.P.C. Galaţi ceea ce conduce la concluzia că SC C. SRL Galaţi era în fapt o firmă „căpuşă" înfiinţată special pentru a derula activităţi cu D.G.A.S.P.C. Galaţi şi a beneficia de bani publici.

De altfel, inculpata nu este la prima confruntare cu legea penală, fiind cercetată în Dosarul nr. 75/D/P/2011 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galaţi (Dosarul nr. 1164/44/2011 al Curţii de Apel Galaţi) pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 din Legea nr. 241/2005.

Apelul formulat de această inculpată a fost respins pentru motivele invocate de aceasta.

4. Apelul inculpatei R.A.Ş. vizează cererea sa de chitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în ref. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., arătându-se faptul că inculpata nu avea calitatea cerută de lege subiectului activ, respectiv aceea de funcţionar sau funcţionar public.

Pe latură civilă a arătat că, în mod nelegal instanţa de fond a obligat pe toţi inculpaţii în solidar la acoperirea întregului prejudiciu cauzat D.G.A.S.P.C. Galaţi din moment ce în situaţia de fapt rezultă participaţii diferite, în sarcina sa reţinându-se un prejudiciu de 497.480,84 lei faţă de prejudiciul total de 691362,32 lei cât reprezintă prejudiciul total cauzat D.G.A.S.P.C. Galaţi prin faptele tuturor inculpaţilor.

Cererea de achitare formulată de inculpată este nefondată, fiind respinsă. în sarcina inculpatei R.A.Ş. s-au reţinut disp. art. 258 C. pen., iar din analiza prevederilor art. 147 C. pen., s-a apreciat că societatea inculpatei exercita o activitate în interesul unei unităţi dintre cele prev. de art. 145 C. pen., astfel încât inculpata poate fi asimilată noţiunii de „funcţionar".

Motivul vizând greşita soluţionare a laturii civile este fondat. Instanţa de fond, Tribunalul Galaţi, în mod greşit a obligat în solidar, pe toţi inculpaţii, la plata sumei de 691.362,32 lei, reprezentând prejudiciul total creat D.G.A.S.P.C. Galaţi, când în mod corect, fiecare dintre inculpaţi ar fi trebuit să răspundă numai pentru prejudiciul cauzat prin fapta sa, în solidar cu ceilalţi inculpaţi care au participat la săvârşirea acelei fapte.

În baza prevederilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul inculpatei R.A.Ş., a fost desfiinţată în parte sentinţa penală nr. 367 din 28 iunie 2012 a Tribunalului Galaţi şi în rejudecare s-a procedat la soluţionarea din nou a laturii civile, conform participaţiei penale a fiecărui inculpat.

Acest motiv de apel este favorabil tuturor celorlalţi inculpaţi, inclusiv inculpatei D.M., care deşi este răspunzătoare pentru întregul prejudiciu cauzat D.G.A.S.P.C. Galaţi, are interesul de a cunoaşte cu care dintre inculpaţi este ţinută a răspunde în solidar şi în limita cărei sume. Tot aici ar trebui remarcat că în cauză trebuiau introduse în calitate de părţi responsabile civilmente SC S. SRL Reghin, jud. Mureş, SC C. SRL Galaţi, SC S.G. SRL Galaţi, SC C. SRL Galaţi şi D.G.A.S.P.C. Galaţi pentru a răspunde în solidar cu prepuşii lor pentru faptele săvârşite în dauna D.G.A.S.P.C. Galaţi, respectiv M.F.P. - O.P.C.P.. Aceştia nu au fost introduşi în cauză în cursul urmăririi penale şi nici în faţa instanţei de fond până la citirea actului de sesizare, astfel încât, în apel, Curtea nu a mai putut remedia această nelegalitate.

5. Apelul inculpatei B.L. vizează achitarea sa în baza prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru lipsa laturii subiective (intenţia) iar în subsidiar desfiinţarea cu trimiterea cauzei la fond, în vederea efectuării unei expertize financiar-contabile care să lămurească cauza, sub toate aspectele.

Apelul este nefondat pentru motivele invocate.

Asupra cererii de efectuare a unei expertize financiar-contabile în cauză, atât Tribunalul Galaţi cât şi Curtea de Apel Galaţi s-au pronunţat în sensul respingerii, prin încheierile de şedinţă din 04 noiembrie 2010 (Tribunalul Galaţi) respectiv 19 aprilie 2013 (Curtea de Apel Galaţi).

Din analiza materialului probator, a declaraţiilor celorlalţi inculpaţi, a martorilor şi în special din conţinutul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de specialistul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. a rezultat că majorările de preţ solicitate de SC C. SRL Galaţi, prin administrator R.A.Ş. şi care au avut în spate fundamentarea contabilă întocmită de inculpata B.L. sunt nejustificat de mari, în disonanţă faţă de creşterile salariale aprobate de Guvern prin H.G. nr. 1507/2007, creând D.G.A.S.P.C. Galaţi prejudiciul cel mai mare reţinut prin actul de sesizare.

Din analiza modului în care a fost întocmită această fundamentare contabilă, în sensul majorării nejustificate a preţului serviciilor prestate D.G.A.S.P.C. Galaţi, rezultă în mod clar că inculpata B.L. a acţionat cu intenţie, fiind exclusă culpa sau eroarea de fapt.

Cu privire la cuantumul prejudiciului cauzat, s-a constatat că inculpata B.L. nu a produs dovezi în susţinerea afirmaţiilor sale, nu a combătut concluziile raportului de constatare financiar-contabilă efectuat în cursul urmăririi penale şi nici la instanţa de fond solicitând, în mod nejustificat, efectuarea unei expertize financiar-contabile.

Apelul inculpatei a fost admis pe latura civilă, pentru considerentele invocate de inculpata R.A.Ş. şi care profită tuturor inculpaţilor.

6. În apelul formulat de inculpatul S.A. a solicitat achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. şi art. 10 lit. d) C. proc. pen., arătând că nu rezultă intenţia sa în săvârşirea faptelor şi înţelegerea prealabilă avută cu inculpata D.M.

Apelul este nefondat pentru motivele invocate.

Analizând materialul probator, declaraţiile inculpaţilor, ale martorilor şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică financiar-contabilă întocmit de specialistul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., Curtea a apreciat că intenţia inculpatului, rezultă „ex re" din materialitatea săvârşirii faptelor.

Inculpatul în calitate de administrator la SC S.G. SRL Galaţi a câştigat licitaţia organizată pentru paza obiectivelor aparţinând D.G.A.S.P.C. Galaţi prin încredinţare directă, către sfârşitul anului, solicitând un preţ care, în cuantumul lui, să nu facă necesară organizarea unei licitaţii publice.

Ulterior, prin acte adiţionale succesive, a majorat în mod nejustificat de mult preţul contractului, propunând o fundamentare greşită în spatele solicitărilor sale de prelungire a contractului şi majorare a preţului.

Deşi în mod obligatoriu o persoană de specialitate cum era inculpata D.M. trebuia să sesizeze aceste neregularităţi, actele adiţionale au fost semnate la intervenţia inculpatei D.M. Rezultă deci în mod evident intenţia inculpatului în săvârşirea faptelor precum şi înţelegerea frauduloasă dintre el şi inculpata D.M.

Analizând din oficiu apelul formulat de inculpatul S.A. potrivit prev. de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a apreciat că acesta este fondat în primul rând, pentru motive de nelegalitate vizând cuantumul pedepsei aplicate de instanţa de fond şi care trebuia să coboare în mod obligatoriu sub 4 luni închisoare. Nefiind invocat de către reprezentantul Ministerului Public ca un motiv de nelegalitate, acest motiv nu poate decât să fie favorabil inculpatului S.A., Curtea a admis apelul formulat de acesta şi a procedat la reducerea cuantumului pedepsei aplicate şi corespunzător a termenului de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate. în al doilea rând, apelul inculpatului S.A. este fondat pe latura civilă, pentru motivele invocate de inculpata R.A.Ş. şi care profită tuturor inculpaţilor.

7. În apelul formulat, inculpatul B.S. a solicitat achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în ref. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În subsidiar a solicitat achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. şi art. 181 C. pen.

În terţiar a solicitat achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în ref. art. 10 lit. i)1 C. proc. pen., art. 741 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen.

Pe latură civilă a arătat că D.G.A.S.P.C. Galaţi nu s-a constituit parte civilă împotriva sa şi a constatat că prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

Motivele de apel invocate de către inculpat sunt nefondate.

Aşa cum rezultă din materialul probator, inculpatul, în baza unor relaţii personale pe care le avea cu inculpata D.M., a încheiat cu D.G.A.S.P.C. Galaţi un contract de furnizare încălţăminte.

Contractul de furnizare a fost făcut pentru o cantitate mai mare decât era necesar, fiind incluşi şi copii aflaţi în plasament la asistenţii maternali, din dorinţa evidentă ca SC S. SRL Reghin, jud. Mureş, al cărei administrator era inculpatul B.S., să obţină un profit substanţial.

De asemenea, comanda s-a făcut pentru mărimi de pantofi mari (44-45) care în mod evident nu erau destinaţi copiilor instituţionalizaţi.

Inculpatul B.S. a declarat că este plătitor de T.V.A. şi a inclus în preţul pe care trebuia să-1 plătească D.G.A.S.P.C. Galaţi şi T.V.A.-ul deşi în mod evident din însăşi conţinutul facturilor emise de SC S. SRL Reghin, jud. Mureş, rezultă că firma nu este plătitoare de T.V.A.

Abia după descoperirea neregulilor de către organele fiscale abilitate, inculpatul, fără a avea acordul D.G.A.S.P.C. Galaţi, a realizat un fel de compensare, trimiţând către această entitate un număr suplimentar de pantofi, neexistând însă dovada că D.G.A.S.P.C. Galaţi a acceptat compensarea şi că prejudiciul a fost acoperit.

Prejudiciul cauzat este în sumă de 141.529,50 lei, suma în care unitatea D.G.A.S.P.C. Galaţi s-a constituit parte civilă în cauză.

Din materialitatea faptelor rezultă existenţa unei înţelegeri prealabile între inculpata D.M. şi inculpatul B.S., în sensul salvgardării intereselor economice ale SC S. SRL Reghin jud. Mureş, în detrimentul D.G.A.S.P.C. Galaţi, prin efectuarea unei comenzi de încălţăminte nejustificat de mari, iar în preţul plătit a fost inclus în mod intenţionat şi T.V.A.-ul aferent (deşi unitatea nu era plătitoare de T.V.A.) astfel încât cererea inculpatului de achitare în baza prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în ref. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. este nejustificată.

Faţă de cuantumul prejudiciului cauzat şi modalitatea de săvârşire a faptei, valorile sociale lezate, Curtea a apreciat că fapta, în conţinutul ei concret şi împrejurările în care a fost săvârşită nu este în mod vădit lipsită de pericolul social al unei infracţiuni, sens în care cererea inculpatului de achitare în baza prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. şi art. 181 C. pen., a fost respinsă ca nefondată.

Cererea de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în ref. art. 10 lit. i)1 C. proc. pen., art. 741 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. apare ca nefondată.

În cauză partea civilă D.G.A.S.P.C. Galaţi s-a constituit parte civilă faţă de toţi inculpaţii cu suma de 691.362,32 lei, în această sumă fiind inclusă şi suma de 141.529,50 lei prejudiciu produs prin fapta săvârşită de inculpaţii D.M., B.S. şi M.C.I.

Deşi inculpatul B.S. a realizat cu de la sine putere o compensare în natură, nu există dovada că D.G.A.S.P.C. Galaţi ar fi acceptat această compensare şi nici nu există vreo dovadă că această unitate ar fi renunţat la pretenţiile civile formulate în cauză, faţă de cei trei inculpaţi.

Analizând din oficiu apelul formulat, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a apreciat că apelul inculpatului B.S. este însă fondat, pentru motive de nelegalitate a cuantumului pedepsei aplicate, din aceleaşi considerente pentru care urmează a fi admis şi apelul inculpatului S.A.

De asemenea, apelul inculpatului B.S. este fondat şi pe latură civilă, sub aspectul obligării inculpaţilor la dezdăunări, din aceleaşi considerente pentru care a fost admis apelul inculpatei R.A.Ş., motiv care profită tuturor inculpaţilor.

8. Inculpatul M.C.I. a solicitat schimbarea încadrării juridice din art. 249 alin. (1), (2) C. pen. în art. 249 alin. (1) C. pen. (relaţia contractuală cu SC C. SRL Galaţi).

A solicitat achitarea pentru ambele infracţiuni în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în ref. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. sau, în subsidiar, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în ref. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În terţiar, a solicitat acordarea unor mai largi efecte circumstanţelor atenuante judiciare acordate de instanţa de fond şi reducerea pedepsei acordate.

Pe latura civilă a solicitat să se constate că D.G.A.S.P.C. Galaţi nu s-a constituit parte civilă împotriva sa şi a solicitat exonerarea civilă de la plata de despăgubiri civile.

În subsidiar, a solicitat soluţionarea laturii civile conform participaţiei penale a fiecărui inculpat.

Apelul inculpatului M.C.I. este fondat pentru cel din urmă motiv de apel, motiv comun cu cel al inculpatei R.A.Ş. şi a fost admis din aceleaşi considerente pentru care urmează a fi admis apelul acestei inculpate.

Cererea de schimbare a încadrării juridice s-a dovedit nefondată deoarece din materialul probator, rezultă că prin avizarea favorabilă a documentaţiei privind creşterea de preţ solicitată de SC C. SRL Galaţi, inculpatul M.C.I. a produs D.G.A.S.P.C. Galaţi un prejudiciu de 310.646,80 lei, mai mare decât 200.000 lei, suma peste care legiuitorul consideră că s-au produs consecinţe deosebit de grave.

Cererea inculpatului de achitare s-a dovedit nefondată deoarece din analiza materialului probator a rezultat că inculpatul M.C.I., în calitate de jurist al D.G.A.S.P.C. Galaţi, a avizat favorabil documentaţia pentru achiziţionarea de către D.G.A.S.P.C. Galaţi de încălţăminte de la SC S. SRL Reghin, jud. Mureş, deşi în calitatea sa de jurist trebuia să cunoască legislaţia privitoare la drepturile de echipament şi încălţăminte, stabilite prin lege, diferitelor categorii de copii instituţionalizaţi precum şi principiul potrivit căruia execuţia bugetară se face pe capitole, conform dispoziţiilor legii şi în limita sumelor alocate pentru fiecare capitol în parte.

De asemenea, a reţinut Curtea de Apel Galaţi că inculpatul M.C.I., în calitate de jurist al D.G.A.S.P.C. Galaţi, a avizat favorabil documentaţia pentru creştere de preţ, înaintată de SC C. SRL Galaţi, deşi potrivit materialului probator aceasta conţinea nelegalităţi vădite în ceea ce priveşte temeiul juridic al acestor creşteri salariale.

Cu privire la latura civilă a cauzei, s-a constatat că D.G.A.S.P.C. Galaţi s-a constituit parte civilă în cauză solicitând acoperirea prejudiciului cauzat. Curtea de Apel Galaţi a reţinut că stabilirea persoanelor care au comis faptele, gradul lor de participaţie penală, este stabilit în urma anchetei penale efectuate de organul de urmărire penală specializat, urmând ca toţi inculpaţii care au participat la săvârşirea unei fapte să fie obligaţi în solidar la acoperirea prejudiciului cauzat.

Împotriva Deciziei penale nr. 157 din 7 iunie 2013 a Curţii de Apel Galaţi - secţia penală şi pentru cauze cu minori, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi şi inculpaţii D.L.R., D.M., R.A.Ş., B.L., S.A., B.S. şi M.C.I.

Înalta Curte constată incidenţa art. 12 din Legea nr. 255/2013, prezenta cauză judecându-se potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

Examinarea recursurilor se va face prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 2/2013.

Analizând criticile invocate Înalta Curte constată următoarele:

Primul termen de judecată a fost acordat la 23 ianuarie 2014.

Ministerul Public a depus motivele de recurs la data de 05 august 2013 (filele 5-26 dosar recurs) criticând hotărârea instanţei de apel pentru greşita soluţie de achitare a intimatei inculpate A.C. pentru infracţiunile deduse judecăţii, apreciind vinovăţia fără echivoc a inculpatei în activitatea infracţională solicitând pronunţarea unei hotărâri temeinice în sensul dispunerii unei soluţii de condamnare, făcând trimitere la probatoriul administrat în sensul greşitei achitări.

În cadrul dezbaterilor a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. criticând hotărârea atacată din perspectiva greşitei achitări a inculpatei A.C., făcând referiri la probele administrate în cauză în sensul greşitei soluţii de achitare a inculpatei.

Recurentele inculpate D.M. şi D.L.R. au depus motivele de recurs în scris la data de 08 ianuarie 2014 (filele 123-139 dosar recurs) şi la data de 18 ianuarie 2014 - fax (filele 116-118) invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. şi pct. 172 C. proc. pen. criticând hotărârea atacată din perspectiva neîntrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor deduse judecăţii şi pentru că hotărârea pronunţată este contrară legii.

S-a solicitat achitarea inculpatei D.A.M. în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; achitarea inculpatei pentru infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 248 C. pen. şi art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii nefiind făcută dovada prejudicierii patrimoniului D.G.A.S.P.C. Galaţi, achitarea inculpatei în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 181 din Legea nr. 78/2000.

Pentru inculpata D.L.R. s-a solicitat achitarea sa în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea de spălare de bani; pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată s-a solicitat achitarea inculpatei în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen.; pentru infracţiunea de participaţie improprie la neglijenţa în serviciu în forma continuată s-a solicitat achitarea inculpatei în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.

La data de 4 martie 2014 inculpatele D.M. şi D.L.R. au depus (prin fax) un supliment la motivele de recurs prin apărător ales, avocat P.G., motive de recurs care nu se vor analiza nefiind depuse în termenul prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. cu modificările intervenite prin Legea nr. 2/2013, nefiind depuse cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată care a fost la data de 23 ianuarie 2014.

Recurenta inculpată R.A.Ş. a depus motivele de recurs în scris la data de 14 ianuarie 2014 şi 17 ianuarie 2014, filele 102-115 dosar recurs şi filele 121-122 dosar recurs. A invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12, 13, 172 C. proc. pen. criticând ambele hotărâri de fond şi apel pentru neîndeplinirea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. în conformitate cu art. 11 din O.U.G. nr. 121 din 22 decembrie 2011. A mai invocat nelegalitatea condamnării inculpatei pentru că fapta de care este acuzată nu este prevăzută de legea penală, dar şi nelegalitatea condamnării inculpatei pentru infracţiunea de abuz în serviciu nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii. A mai susţinut că nelegal ambele instanţe nu s-au pronunţat cu privire la cererile inculpatei privind achitarea în baza dispoziţiilor art. lO lit. b) C. proc. pen. cu privire la motivele de apel formulate contrar dispoziţiilor art. 371 alin. (2) şi (3)78 alin. (3) C. proc. pen. şi nelegal instanţa de apel a dispus schimbarea modalităţii de executare a pedepsei aplicate inculpatei din suspendarea sub supraveghere în executare efectivă. A mai susţinut că nelegal instanţa de apel nu şi-a îndeplinit rolul de verificare sub toate aspectele legalităţii hotărârii instanţei de fond contrar art. 378 alin. (1) C. proc. pen.

În concluzie a solicitat, în principal, casarea hotărârii fond şi apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă pentru îndeplinirea obligaţiei prev. de art. 11 O.U.G. nr. 121 din 22 noiembrie 2011 în referire la art. 3201 alin. (3) C. proc. pen., administrarea probelor solicitate în apărare şi răspunderea la cererile esenţiale formulate de inculpată referitor la achitare, iar în subsidiar a solicitat casarea hotărârii fond şi apel şi achitarea inculpatei în baza art. 11 pct. 2 lit. a) referitor la art. 10 lit. d) sau b C. proc. pen. sau casarea hotărârii de apel şi menţinerea pedepsei şi modalităţii de executare stabilite de instanţa de fond.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 13 C. proc. pen. inculpata a arătat că activitatea sa în calitate de administrator mandatat al SC C. SRL nu a urmărit decât protejarea intereselor economice legitime ale societăţii, solicitările de ajustare a preţului în noile condiţii apărute şi semnarea unor acte adiţionale în acest sens neputând fi circumscrise elementului material al infracţiunii de abuz în serviciu, ca de altfel a niciunei alte fapte de natură penală, arătând în continuare că cererile sale de achitare pentru acest motiv, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) referitor la art. 10 lit. b) C. proc. pen. nu au fost analizate şi soluţionate nici de instanţa de fond şi nici de instanţa de apel contrar normelor procedural aplicabile cu privire la soluţionarea cererilor inculpatei în cadrul procesului penal. înalta Curte constată că de fapt se invocă critici pentru achitare, aşa criticând hotărârea atacată prin prisma proprie raportat la probatoriul administrat şi la starea de fapt existentă.

Recurenta inculpată B.L. a depus motivele de recurs în scris la data de 15 ianuarie 2014 şi 17 ianuarie 2014 (filele 69 şi 197-200 dos. recurs).

A invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 şi pct. 172 C. proc. pen. solicitând achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 10 lit. d) şi c) C. proc. pen.

În subsidiar, s-a susţinut ca în situaţia în care instanţa de recurs va stabili că expertiza tehnico-ştiinţifîcă financiar-contabilă efectuată de organele de urmărire penală încalcă dreptul la apărare a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Recurentul inculpat S.A. a depus motivele de recurs, în scris, la data de 04 decembrie 2013 şi la 17 ianuarie 2014 (fila 120 dosar recurs şi 57-61 dosar recurs). A invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 şi 172 C. proc. pen. solicitând achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi reindividualizarea judiciară a pedepsei.

Recurentul inculpat B.S. a depus motivele de recurs în scris la data de 16 ianuarie 2014 şi 17 ianuarie 2014 (filele 70-76 şi 119 dosar recurs).

A invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 şi pct. 12 C. proc. pen.

A solicitat achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.; art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b)1 C. proc. pen., criticând totodată hotărârea atacată pentru greşita aplicare a legii din perspectiva individualizării judiciare a pedepsei. Pe latură civilă, a solicitat să nu fie obligat la plata în solidar a prejudiciului cu care D.G.A.S.P.C. s-a constituit parte civilă.

Recurentul inculpat M.C.I. a depus motivele de recurs, în scris, la data de 16 ianuarie 2014 şi 17 ianuarie 2014 (filele 80-88 şi 201-203 dosar recurs).

A invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12, 172 C. proc. pen.

A solicitat achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) sau d C. proc. pen. şi pe latură civilă a arătat că în mod greşit s-a reţinut cuantumul despăgubirilor.

În cadrul dezbaterilor inculpaţii au invocat critici care au fost cuprinse în încheierea de şedinţă din 6 martie 2014, critici care nu se vor mai relua.

Examinarea cazurilor de casare se va face prin prisma vechiului C. proc. pen. cu modificările intervenite prin Legea nr. 2/2013.

Înalta Curte constată incidenţa art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, prezentele recursuri judecându-se potrivit legii vechi privitoare la recurs.

I. Înalta Curte constată că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi şi de inculpaţii D.M., R.A.Ş., B.L., S.A., B.S. şi M.C.I. nu sunt fondate pentru următoarele considerente:

Criticile invocate de Parchet pentru greşita achitare a inculpatei A.C. sau invocate de inculpaţi pentru greşita condamnare a inculpaţilor D.M., R.A.Ş., B.L., S.A., B.S. şi M.C.I. sau greşita individualizare a pedepselor, sau greşita reţinere a inculpaţilor pe latură civilă de a fi obligaţi la despăgubiri civile, sau că expertiza tehnico-ştiinţifică financiar contabilă (în ceea ce-o priveşte pe inculpata B.L.) încalcă dreptul la apărare, critici invocate de inculpaţi în cadrul cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12, 172 şi art. 3859 pct. 13 (în ceea ce o priveşte pe inculpata R.A.Ş.), Înalta Curte constată că aceste critici nu se încadrează cazurilor de casare invocate.

Criticile invocate privind greşita aplicare a legii din perspectiva greşitei individualizări a pedepselor stabilite în sarcina inculpaţilor vizează cazul de casare prevăzută de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., caz de casare ce se poate analiza numai din oficiu prin perspectiva Legii nr. 2/2013. Se constată că această critică se doreşte să vizeze nelegalitatea hotărârilor atacate din perspectiva limitelor de pedeapsă care au avut drept consecinţă cuantumul mare de pedepse aplicate inculpaţilor.

Pe de altă parte, greşita individualizare a pedepsei invocată nu vizează nelegalitatea hotărârii atacate, respectiv legalitatea cuantumului pedepsei aplicate, mai exact împrejurarea în care limitele de pedeapsă sunt în afara textelor de lege, ci vizează practic reindividualizarea judiciară a cuantumului de pedepse aplicat, critică care nu poate forma obiect de analiză în recurs, şi care nu se încadrează în niciunui dintre cazurile de casare aduse de noile reglementări ale C. proc. pen. prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013.

Criticile, atât ale Ministerului Public privind greşita soluţie de achitare a inculpatei A.C. (în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.) cât şi criticile privind achitarea inculpaţilor în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. nu pot fi subsumate acestor cazuri de casare (art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.) întrucât casarea poate interveni „când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute de art. 334-337" sau când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii (art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.). Se constată însă că aceste critici vizează starea de fapt reţinută de instanţele inferioare, în sensul că nu are susţinere în probatoriul administrat.

Or, cazul de casare ce permite cenzurarea situaţiei de fapt, respectiv verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârile de condamnare şi probele administrate, este cel prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., caz de casare abrogat prin Legea nr. 2/2013.

De asemenea, critica parchetului privind greşita pronunţare a unei soluţii de achitare a inculpatei A.C. vizează cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. şi nu art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. aşa cum s-a susţinut în cadrul dezbaterilor (în motivele scrise neindicându-se nici un caz de casare).

Prin urmare, o verificare a situaţiei de fapt de către instanţa de control judiciar în recurs nu mai este posibilă.

Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. presupune analizarea de către instanţa de control judiciar a eventualelor motive de nesocotire a unor dispoziţii de drept în soluţionarea cauzei, care ţin de legalitatea deciziei atacate, însă Înalta Curte constată că legalitatea hotărârii nu a fost afectată.

Având în vedere că recursurile nu pot fi analizate în afara cadrului restrictiv al dispoziţiilor art. 3859 C. proc. pen. cadrul legal adus prin noile modificări ale Legii nr. 2/2013, iar criticile formulate de recurenţi nu se circumscriu acestui cadru legal, aceste critici nu se vor analiza.

Nici critica inculpatei R.A.Ş. privind greşita nereţinere de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. nu este întemeiată, aceasta nerecunoscând fapta, critică ce nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.

II. Referitor la recursul declarat de inculpata D.L.R., acesta va fi admis dar nu din perspectiva criticilor invocate de aceasta prin motivele de recurs, criticile acesteia fiind identice cu cele ale inculpatei D.M. care nu se circumscriu cazurilor de casare invocate.

înalta Curte îl va admite din perspectiva luării din oficiu a cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. în sensul că greşit instanţa de apel a dispus majorarea de la 3 ani închisoare la 3 ani şi 10 luni închisoare a pedepsei principale, prin majorarea sporului de pedeapsă aplicat în urma contopirii, de la 4 luni închisoare la 1 an şi 2 luni închisoare. De altfel instanţa de apel nu a motivat în nici un fel cum a ajuns la aplicarea acestui spor de pedeapsă, în cadrul considerentelor în analizarea apelului acestei inculpate. Instanţa de apel a prezentat, succint, criticile invocate de inculpată prin motivele de apel, reducând la o singură frază faptul că inculpata este cercetată într-un dosar al D.I.I.C.O.T. şi respectiv Dosarul nr. 1164/44/2011 al Curţii de Apel Galaţi pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 9 din Legea nr. 241/2005, acreditând ideea că inculpata nu se află la prima confruntare cu legea penală, din considerentul amintit.

Or, pe de o parte, judecând astfel instanţa de apel s-a antepronunţat referitor la o altă cauză care se află în cercetare judecătorească, hotărârea nefiind definitivă şi, pe de altă parte, aplicând un spor de pedeapsă de 10 luni pe acest considerent, instanţa de apel a stabilit greşit limitele de pedeapsă în ceea ce o priveşte pe această inculpată.

Pe de altă parte, instanţa de apel în mod nelegal a încălcat art. 34 alin. (2) C. pen., depăşind cumulul pedepselor stabilite, sporul de 10 luni aplicat fiind în alte limite decât cele legale.

III. Referitor la aplicarea legii penale mai favorabile în sensul aplicării art. 5 N.C.P., Înalta Curte constată că pentru faptele reţinute în sarcina inculpaţilor în raport de regimul sancţionator al pedepselor cu reţinerea circumstanţelor atenuante şi al infracţiunii continuate şi concursul de infracţiuni, Vechiul C. pen. este mai favorabil tuturor inculpaţilor astfel:

Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în modificările aduse până la data de 01 februarie 2014 limitele de pedeapsă erau de la 3 la 15 ani, iar prin modificările aduse acestui articol prin pct. 9 din Legea nr. 187/2012 limitele de pedeapsă se majorează cu o treime.

Referitor la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, limitele de pedeapsă până la data de 01 februarie 2014 erau de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi iar prin pct. 12 din Legea nr. 187/2012 acesta a fost modificat în sensul că limitele de pedeapsă sunt de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

Referitor la art. 246 din Vechiul C. pen. se constată că are ca limite de pedeapsă închisoarea de la 6 luni la 3 ani, corespondent în art. 297 din N.C.P. cu limite de pedeapsă 2 ani la 7 ani închisoare şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

Art. 248 din Vechiul C. pen. are limite de pedeapsă cuprinse între 6 luni şi 5 ani închisoare. Astfel limitele de pedeapsă prevăzute de N.C.P. sunt mai mari.

Art. 2481 din Vechiul C. pen. are limite de pedeapsă de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, corespondent în N.C.P. fiind art. 309 N.C.P. potrivit căruia limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate.

N.C.P. unifică cele trei variante ale abuzului în serviciu prevăzut în vechiul C. pen., neexistând decât minime deosebiri de ordin terminologic între cele două reglementări.

Ca şi în prezent acest text devine incident numai dacă fapta nu întruneşte condiţiile specifice ale conţinutului uneia dintre infracţiunile speciale care se săvârşesc tot în exercitarea atribuţiilor de serviciu de către un funcţionar public, reglementate distinct, în norme speciale de reglementare.

Limitele de pedeapsă prevăzute în N.C.P. sunt mai mari, iar pedeapsa complementară, anume circumstanţiată de lege, devine obligatorie.

N.C.P. nu mai protejează distinct interesele organelor sau instituţiilor de stat ori altor unităţi din cele la care se refereau dispoziţiile art. 145 vechiul C. pen., acestea fiind incluse în categoria persoanelor juridice în N.C.P.

Art. 289 alin. (1) din Vechiul C. pen. are limite de pedeapsă de la 6 luni la 5 ani închisoare corespondent fiind art. 321 alin. (1) din N.C.P. cu limite de pedeapsă de la 1 la 5 ani închisoare.

Se menţin prevederile din actuala reglementare, dar se majorează limitele inferioare de pedeapsă. Deosebirea faţă de vechiul C. pen. este dată de calitatea subiectului activ al infracţiunilor prev. de art. 320 alin. (2) şi (3)21 din N.C.P. (funcţionar public, în loc de funcţionar), noţiune ce a fost redefinită în art. 175 din N.C.P. Potrivit expunerii de motive (pct. 2.42), N.C.P. a optat pentru asimilarea cu funcţionarii a persoanelor fizice care exercită o profesie de interes public, pentru care este necesară o abilitare specială a autorităţilor publice şi care este supusă controlului acestora (notari, executori judecătoreşti etc). Deşi aceste persoane nu sunt propriu-zis funcţionari publici, ele exercită atribute de autoritate publică, ce le-au fost delegate printr-un act al autorităţii statale competente şi sunt supuse controlului acesteia, ceea ce justifică asimilarea lor cu funcţionarii. Atunci când anumite incriminări nu sunt compatibile cu statutul acestor persoane, ori nu s-a dorit aducerea lor sub incidenţa unui anumit text de incriminare, a fost prevăzută în mod expres neaplicarea textului cu privire la persoanele menţionate. Se menţine conţinutul infracţiunii din actuala reglementare, mărindu-se doar limitele de pedeapsă.

Singurul element de noutate îl reprezintă introducerea modalităţii normative prev. de art. 321 (falsul intelectual), alături de art. 320 (falsul material în înscrisuri oficiale).

Referitor la art. 23 (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu modificările aduse până la data de 1 februarie 2014, se constată că limitele de pedeapsă erau închisoare de la 3 la 12 ani, articol care a fost modificat prin art. 111 din Legea nr. 187/2012, iar limitele de pedeapsă fiind de la 3 la 10 ani.

Art. 290 (1) Vechiul C. pen. are limite de pedeapsă de la 3 luni la 2 ani sau amendă, corespondent fiind art. 322 alin. (1) din N.C.P. cu limite de pedeapsă de la 6 luni la 3 ani sau amendă. S-a menţinut în N.C.P. conţinutul infracţiunii din Vechiul C. pen. mărindu-se doar limitele de pedeapsă. Singurul element de noutate îl reprezintă introducerea modalităţii normative prev. de art. 321 (falsul intelectual) alături de art. 320 (falsul material în înscrisuri oficiale).

Art. 249 alin. (1) din Vechiul C. pen. are limite de pedeapsă de la o lună la 2 ani sau amendă corespondent în N.C.P. fiind art. 298 N.C.P. cu limite de la 3 luni la 3 ani închisoare sau amendă.

N.C.P. nu mai condiţionează incriminarea faptei de producerea unei tulburări însemnate a bunului mers a organului sau instituţiei de stat ori altei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 C. pen. anterior ori o vătămare importantă a intereselor legale ale unei persoane, limitându-se la condiţia producerii unei pagube sau vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, ultimă categorie în care include şi sfera entităţilor prevăzute în reglementarea anterioară. însemnătatea tulburării şi, respectiv, importanţa vătămării, nu mai sunt condiţii pentru incriminare.

Totodată, varianta agravată prevăzută de alin. (2) al art. 249 din Vechiul C. pen. nu mai are corespondent în N.C.P.

Limitele de pedeapsă sunt majorate faţă de vechiul C. pen.

Prevederea îşi vădeşte necesitatea şi prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (6) din N.C.P. care unifică regimul sancţionator prevăzut pentru acţiunea sau inacţiunea comisă cu aceeaşi formă de vinovăţie, fraza a Ii-a a textului consacrând teza că faptele săvârşite din culpă, indiferent că sunt de acţiune sau de inacţiune, vor constitui infracţiuni numai dacă legea prevede acest lucru în mod expres.

Referitor la art. 258 alin. (1) din Vechiul C. pen., regimul sancţionator constă în aceea că maximul pedepsei se reduce cu o treime, corespondent fiind art. 308 alin. (1), (2) din N.C.P., regimul sancţionator prevăzând că limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.

Potrivit reglementării Vechiului C. pen., dispoziţiile art. 246 - 250 se aplicau şi celorlalţi funcţionari, cu precizarea că în acest caz maximul pedepsei se reducea cu o treime. Potrivit N.C.P. dispoziţiile care incriminează faptele de corupţie şi infracţiunile de serviciu se aplică în mod corespunzător şi persoanelor care exercită în orice condiţii o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice sau în cadrul oricărei persoane juridice, caz în care limitele speciale se reduc cu o treime.

În Vechiul C. pen. cauza de atenuare a pedepsei se referea numai la faptele de serviciu, nu şi la cele de corupţie, acestea din urmă având ca subiect activ, în oricare dintre variantele lor de incriminare, atât funcţionarul public, cât şi funcţionarul, cu un sistem de sancţionare comun. De observat că, deşi N.C.P. include în categoria infracţiunilor de serviciu şi divulgarea informaţiilor secrete de stat, omite a le menţiona printre acele infracţiuni de serviciu ce pot fi comise de alte persoane în condiţiile art. 308 din N.C.P., deşi, în considerarea însărcinării lor, respectivele persoane pot lua cunoştinţă despre acest tip de informaţii.

Art. 249 alin. (2) din Vechiul C. pen. are limite de pedeapsă de la 2 la 10 ani închisoare. Această variantă agravantă a neglijenţei în serviciu a infracţiunii tip de la art. 249 alin. (1) din Vechiul C. pen. nu mai are corespondent în N.C.P. Limitele de pedeapsă sunt majorate în N.C.P. faţă de Vechiul C. pen. pentru infracţiunea tip (de la alin. (1) art. 249 Vechiul C. pen.).

Varianta agravată prevăzută de alin. (2) al art. 249 C. pen. anterior nu mai are corespondent în N.C.P. Limitele de pedeapsă sunt majorate faţă de Vechiul C. pen.

Prevederea îşi vădeşte necesitatea şi prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (6) din N.C.P. care unifică regimul sancţionator prevăzut pentru acţiunea sau inacţiunea comisă cu aceeaşi formă de vinovăţie, fraza a Ii-a a textului consacrând teza că faptele săvârşite din culpă, indiferent că sunt de acţiune sau de inacţiune, vor constitui infracţiuni numai dacă legea prevede acest lucru în mod expres.

Referitor la reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) din Vechiul C. pen. se reţine că acestea nu mai sunt prevăzute de noile reglementări ale N.C.P.

În ambele texte conţinuturile circumstanţelor atenuante legale au fost iniţial identice, numai succesiunea lor fiind diferită.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 75 alin. (2) din N.C.P. se observă că acest text nu a menţionat ca circumstanţă atenuantă judiciară nici conduita buna a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii şi nici atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii.

Evident că o astfel de atitudine ar putea fi avută în vedere la aprecierea generală a conduitei infractorului.

Astfel că şi din acest context legea penală veche este mai favorabilă inculpaţilor, circumstanţele atenuante rămânând câştigate prin aplicarea lor de instanţele anterioare.

În ce priveşte concursul de infracţiuni, se constată că potrivit C. pen. anterior pedeapsa în cazul concursului de infracţiuni este reglementată de dispoziţiile art. 34, potrivit căruia în situaţia în care s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar dacă acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani.

În N.C.P. regimul sancţionator al concursului de infracţiuni, este prevăzut de art. 39 alin. (1) lit. b) şi instituie obligaţia pentru judecător de a adăuga la pedeapsa cea mai grea un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, ceea ce în speţa de faţă ar duce la aplicarea unor pedepse mai severe pentru inculpaţi.

Ca atare, se constată că în privinţa concursului de infracţiuni, legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior.

Referitor la sancţionarea infracţiunii continuate, se observă că ambele legi penale succesive reglementează, stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite, precum şi posibilitatea aplicării unui spor facultativ, dacă se apreciază că maximul pedepsei este neîndestulător. Deşi C. pen. în vigoare (art. 36) prevede un spor mai redus (până la 3 ani, faţă de 5 ani, cum prevedea legea anterioară în cazul pedepsei închisorii), raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de legile penale succesive pentru infracţiunile săvârşite, în privinţa cărora s-a reţinut forma continuată, mai favorabil este C. pen. anterior.

Nici sub aspectul pedepselor complementare şi accesorii aplicate inculpaţilor, legea penală nouă nu se va aplica, având în vedere că aplicarea acestei pedepse a fost determinată de condamnarea acestora pentru infracţiunile pentru care au fost cercetaţi şi condamnaţi care prevăd această sancţiune corelativ pedepsei principale şi care nu a suferit modificări după data de 1 februarie 2014, iar cuantumul în care a fost aplicată se încadrează în limitele impuse de noua reglementare (pe o perioadă de la 1 la 5 ani), după cum şi drepturile a căror exercitare a fost interzisă se regăsesc în noile dispoziţii ale art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte în baza art. 385 alin. (2) lit. d) din Vechiul C. proc. pen. va admite recursul declarat de inculpata D.L.R. împotriva Deciziei penale nr. 157 din 07 iunie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 38515 alin. (1) lit. b) din Vechiul C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi şi de inculpaţii D.M., R.A.Ş., B.L., S.A., B.S. şi M.C.I. împotriva aceleiaşi deciziei penale.

Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (2) şi (3) din Vechiul C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpata D.L.R. împotriva Deciziei penale nr. 157 din 07 iunie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează în parte decizia penală atacată şi rejudecând:

Menţine pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatei D.L.R. prin sentinţa penală nr. 367 din 28 iunie 2012 a Tribunalului Galaţi, dispunând ca aceasta să fie executată în regim de detenţie conform art. 57 C. pen. anterior.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. -Serviciul Teritorial Galaţi şi de inculpaţii D.M., R.A.Ş., B.L., S.A., B.S. şi M.C.I. împotriva aceleiaşi deciziei penale.

Obligă recurenţii inculpaţii D.M., R.A.Ş., B.L., S.A., B.S. şi M.C.I. la plata sumei de câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată D.L.R., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată A.C., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei; se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 martie 2014.