Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul excepţiei de nelegalitate şi soluţia instanţei de fond
Prin Cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, în Dosarul nr. 11116/325/2011, reclamantele L.U. şi B.M., în calitate de moştenitoare ale numitului R.T., au formulat plângere împotriva Încheierii de carte funciară, prin care s-a respins cererea antecesorului de intabulare a dreptului de proprietate asupra terenului situat în Timişoara, în baza Ordinului Prefectului din 6 octombrie 2009.
În cursul soluţionării acţiunii, pârâtul Municipiul Timişoara, prin Primar, a învederat instanţei că imobilul litigios a fost inclus în domeniul public al Municipiului Timişoara, prin H.C.L. al Municipiului Timişoara din iulie 2003, atestat prin H.G. nr. 1.016/2005, la poziţia X.
La termenul de judecată din 13 martie 2013, reclamantele au invocat excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 1.016/2005, care atestă domeniul public al Municipiului Timişoara aprobat prin H.C.L. al Municipiului Timişoara din iulie 2003, cu referire exclusiv la poziţia X.
În susţinerea excepţiei de nelegalitate, reclamantele au arătat că H.C.L. al Municipiului Timişoara din iulie 2003 şi H.G. nr. 1.016/2005 contravin dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, în condiţiile în care, permit includerea în proprietatea statului doar a acelor bunuri dobândite de acesta în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pe baza unui titlu valabil, valabilitatea titlului fiind contestată în acţiunea de revendicare.
De asemenea, măsura de includere a imobilului în inventarul bunurilor din domeniul public al Municipiului Timişoara este nelegală, urmare a faptului că, la adoptarea sa, au fost încălcate dispoziţiile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, întrucât bunul litigios, constând în teren, nu este afectat unui uz public şi nici nu este de interes public, acesta reprezentând, în fapt, terenul aferent unei case de locuit, descriere făcută în cartea funciară şi în anexa la H.G. nr. 1.016/2005, la poziţia X.
Au concluzionat autoarele excepţiei de nelegalitate că includerea bunului în inventarul domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale s-a făcut cu depăşirea atribuţiilor stabilite, în condiţiile în care pentru terenul în discuţie a fost emis Ordinul Prefectului în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1990.
Prin Încheierea de şedinţă din 13 martie 2013, Judecătoria Timişoara a sesizat Tribunalul Timiş în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate şi a suspendat judecata litigiului până la soluţionarea irevocabilă a excepţiei.
Tribunalul Timiş, prin Sentinţa civilă nr. 72 din 14 ianuarie 2014, a declinat competenţa de soluţionare a excepţiei de nelegalitate în favoarea Curţii de Apel Timişoara, reţinând că, în speţă, este vorba despre un act emis de o autoritate centrală, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 20 martie 2014, sub nr. 4320/30/2013.
Pârâtul Municipiul Timişoara, prin Primar, a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate, invocând, în principal, inadmisibilitatea excepţiei astfel formulate, nefiind vorba despre un act administrativ cu caracter individual.
Pe fondul excepţiei de nelegalitate, a apreciat pârâtul că acţiunea este neîntemeiată, întrucât H.G. nr. 1.016/2005 reprezintă un act de atestare a bunurilor aparţinând domeniului public local, care nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge raporturi juridice, nu modifică regimul juridic al bunurilor din inventar şi, deci, nu poate aduce vătămare unui drept al reclamanţilor, fiind un act legal adoptat, cu respectarea art. 8 şi 21 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Cât priveşte incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, pârâtul a susţinut că natura bunurilor incluse în domeniul public local (de a fi de uz sau de interes public local) este apreciată de unitatea administrativ-teritorială prin hotărârea consiliului local.
Pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare, prin care a arătat că H.G. nr. 1.016/2005 a fost adoptată cu respectarea dispoziţiilor constituţionale, a Legii nr. 213/1998 şi a Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, că inventarul bunurilor din domeniul public al Municipiului Timişoara a fost însuşit prin H.C.L. al Municipiului Timişoara din iulie 2003, acesta fiind înaintat de către C.J. Timiş pentru aprobare, Guvernului, iar apartenenţa bunurilor la domeniul public local este stabilită prin hotărâri de declarare adoptate de consiliile locale, H.G. limitându-se la atestarea inventarului astfel realizat, nefiind de natură să aducă vătămare unui drept al reclamantelor.
Prin Sentinţa civilă nr. 170 din 11 iunie 2014, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamantele L.U. şi B.M. şi a constatat nelegalitatea parţială a H.G. nr. 1.016/2005 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş, poziţia nr. X, precum şi a H.C.L. Timişoara din iulie 2003, poziţia nr. Y, cu privire la imobilul teren cu nr. top. 50xxx (top. vechi ...) situat în Timişoara, în suprafaţă de 200 mp înscris în CF Timişoara.
În considerentele hotărârii, instanţa a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Municipiul Timişoara, reţinând că, în speţă, este vorba despre un act administrativ cu caracter individual care se referă la situaţii concret determinate (inventarul bunurilor judeţului Timiş) şi care nu cuprinde dispoziţii de ordin general, pentru a fi calificat drept un act administrativ normativ.
În ceea ce priveşte fondul excepţiei de nelegalitate, instanţa a reţinut că, pentru a face obiectul unei hotărâri de trecere în domeniul public al acestei unităţi administrativ-teritoriale, era necesară îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, potrivit cărora domeniul public al comunelor, oraşelor şi al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă şi din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărârea consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional ori judeţean.
Terenul în discuţie nu apare, nici potrivit dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 213/1998 şi nici potrivit naturii sale, ca fiind de uz sau de interes public local, astfel încât cuprinderea acestuia în domeniul public al Municipiului Timişoara şi atestarea lui ca atare prin H.G. nr. 1.016/2005 s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor art. 1, art. 3 alin. (4) şi art. 7 din Legea nr. 213/1998, cu atât mai mult cu cât, aşa cum s-a arătat anterior, acest teren a făcut obiectul Legii nr. 18/1990, proprietarului construcţiei fiindu-i eliberat Ordinul Prefectului Judeţului Timiş din 6 octombrie 2009 prin care se stabileşte că este şi rămâne în proprietatea privată a numitului R.T. terenul în suprafaţă de 200 mp aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, situat în Timişoara, înscris în CF Timişoara, cu nr. top. 50xxx.
Instanţa a constatat că imobilul se află în folosinţa unor particulari şi nu au acces la utilizarea sa orice persoane, rezultând astfel că nu este de uz public, iar pârâtul C.L. al Municipiului Timişoara nu a dovedit că, la adoptarea H.C.L. al Municipiului Timişoara din iulie 2003, a avut în vedere interesul public pe care l-ar prezenta imobilul.
2. Cererile de recurs
Împotriva Sentinţei civile nr. 170 din 11 iunie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, au formulat recurs pârâţii Municipiul Timişoara, prin Primar, şi Guvernul României.
2.1. Recursul pârâtului Municipiul Timişoara, prin Primar
Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate, în sensul respingerii cererii formulate de reclamante în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca netemeinică, nelegală şi nefondată.
Recurentul a reiterat excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a H.C.L. din iulie 2003 şi a poziţiei nr. X din anexa la H.G. nr. 1.016/2005, susţinând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, pentru că hotărârea consiliului local are caracter normativ, adresându-se, impersonal, unui număr nelimitat de subiecţi.
Terenul în cauză a fost inclus în domeniul public al Municipiului Timişoara respectându-se reglementările Legii nr. 213/1998 şi ale Normelor metodologice de aplicare a acestei legi, controlul de legalitate fiind exercitat de C.J. Timiş şi înaintat, împreună cu nota de fundamentare, Guvernului României în vederea atestării.
Astfel, instanţa de fond, în mod greşit, a admis excepţia de nelegalitate, apreciind că nu s-a dovedit utilitatea publică sau interesul public legat de imobil, acesta fiind declarat de uz public printr-o hotărâre a consiliului local.
În ceea ce priveşte H.G. nr. 1.016/2005, aceasta este o hotărâre de atestare a domeniului public şi nu de trecere în domeniul public, care nu necesită vreo motivare, având, practic, scopul de a proba un inventar aparţinând domeniului public al Municipiului Timişoara.
Astfel, după operaţiunea de trecere în domeniul public a bunurilor unităţilor administrativ-teritoriale, urmează procedura de atestare a apartenenţei bunurilor la domeniul public de interes judeţean sau local prin hotărâre de Guvern, H.G. nr. 1.016/2005 nefiind contestată în procedura prevăzută de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.
Mai arată că reclamantele nu fac dovada preexistenţei dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză, care să fie recunoscut de lege şi care să fi fost vătămat de actul contestat, după cum nu se face nici dovada legăturii de cauzalitate între act şi vătămarea invocată.
2.2. Recursul pârâtului Guvernul României
Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate, cu consecinţa respingerii excepţiei de nelegalitate ca inadmisibilă, pe cale de excepţie, şi, ca neîntemeiată, pe fond.
Susţine recurentul-pârât că excepţia de nelegalitate vizează H.C.L. Timişoara din iulie 2003, act prealabil H.G. nr. 1.016/2005, şi faţă de care, Guvernul României este lipsit de calitate procesuală pasivă.
De asemenea, H.C.L. Timişoara din iulie 2003 nu a fost emisă în aplicarea H.G. nr. 1.016/2005, ci în temeiul Legii nr. 213/1998 privind proprietatea juridică şi regimul juridic al acesteia şi în baza H.G. nr. 548/1999, prin care s-au aprobat Normele tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public.
Mai arată că, potrivit prevederilor acestei legi, Guvernul nu are decât competenţa de a atesta, sau nu, prin hotărâre, apartenenţa bunurilor la domeniul public de interes local sau judeţean, neavând abilitarea legală de a inventaria el însuşi aceste bunuri, pentru că intervenţia Guvernului asupra inventarelor însuşite de către autorităţile administraţiei publice locale ar reprezenta o ingerinţă inacceptabilă în autonomia locală consfinţită prin Constituţie şi prin Legea nr. 215/2001.
Astfel, H.G. nr. 1.016/2005 este emisă în conformitate cu dispoziţiile legale în baza H.C.L. al Municipiului Timişoara, prin care acesta a însuşit şi aprobat inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Timişoara, această autoritate având calitate procesuală pasivă exclusivă cu privire la procedura administrativă propriu-zisă, ulterior atestată prin actul administrativ de autoritate.
3. Apărările formulate de intimatele-reclamante
Intimatele-reclamante L.U. şi B.M. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor, ca nefondate.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate în cauză
Examinând sentinţa atacată, prin prisma motivelor formulate de recurenţi şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Instanţa de contencios administrativ a fost învestită, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 1.016/2005, anexa nr. 2, poziţia nr. X, privind atestarea domeniului public al Judeţului Timiş, precum şi a municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş, şi a H.C.L. Timişoara din iulie 2003, poziţia nr. Y, cu privire la imobilul teren cu nr. top. 50xxx (top vechi ...) situat în Timişoara, în suprafaţă de 200 mp, înscris în CF Timişoara.
Sunt nefondate criticile recurentului-pârât Municipiul Timişoara, prin Primar, referitoare la soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate pentru că hotărârea consiliului local ar avea caracter normativ, avându-se în vedere că, referitor la posibilitatea de a fi cenzurate pe calea excepţiei de nelegalitate actele administrative, fără a distinge după cum acestea au caracter normativ sau individual, practica Înaltei Curţi este constantă în sensul admisibilităţii excepţiei de nelegalitate a actului administrativ cu caracter normativ, putând face obiectul excepţiei de nelegalitate atât actele administrative individuale, cât şi actele administrative normative.
O astfel de interpretare este dedusă din împrejurarea că, pe de o parte, legea nu interzice cercetarea legalităţii unui act administrativ normativ, acesta putând fi supus oricând controlului de legalitate potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, iar, pe de altă parte, pentru că scopul instituirii art. 4 din lege este acela de a reglementa procedural un mijloc de apărare la îndemâna celui vătămat printr-un act administrativ nelegal, fie individual ori normativ.
În ceea ce priveşte restul motivelor de recurs, Înalta Curte constată, în primul rând, că, prin criticile de recurs formulate, ambii recurenţii-pârâţi se rezumă la a reitera aspectele invocate în faţa instanţei de fond, cărora li s-a răspuns, în mod corect, în sensul că poziţia nr. X din anexa nr. 2 a H.G. nr. 1.016/2005, precum şi H.C.L. din iulie 2003, poziţia nr. Y, a C.L. al Municipiului Timişoara au fost emise cu încălcarea dispoziţiilor art. 1, art. 3 alin. (4) şi cele ale art. 7 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Intimatele-reclamante au un drept de proprietate asupra imobilului construcţie compus din casă D+P+1E, situat în Timişoara, în calitate de moştenitoare ale tatălui lor, R.T., al cărui drept de proprietate este evidenţiat în CF Timişoara, din care rezultă că imobilul construcţie este proprietatea numitului R.T. dobândit prin construire, iar terenul era proprietatea Statului Român.
Din extrasul din CF, Partea a III-a Sarcini, figurează menţiunea că, în baza Deciziei din 1973, dată de C.P. al Municipiului Timişoara asupra imobilului se intabulează dreptul de folosinţă veşnică în baza Legii nr. 9/1968 în favoarea lui R.T.
Astfel, dobândind un drept de proprietate asupra construcţiei, intimatele-reclamante au dobândit şi cu privire la terenul aferent construcţiei, aflat în proprietatea privată a statului, atât un drept de folosinţă, cât şi vocaţia unui drept de proprietate.
Prin urmare, nu pot fi primite criticile recurenţilor-pârâţi în sensul că intimatele-reclamante nu au făcut dovada că sunt titularii unui drept de proprietate asupra imobilului în cauză care să fi fost vătămat de actul contestat, pentru că, după cum corect a apreciat şi instanţa de fond, asupra imobilului înscris la poziţia nr. X din anexa nr. 2 a H.G. nr. 1.016/2005, în urma propunerilor Primăriei Timişoara făcute pe baza verificării situaţiei juridice a terenului situat în Timişoara, prin Ordinul Prefectului Judeţului Timiş din 6 octombrie 2009 emis în temeiul Legii nr. 18/1991 a fondului funciar s-a stabilit că este şi rămâne în proprietatea privată a numitului R.T. în cota de 1/1 parte terenul aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, situat în Timişoara, înscris în CF Timişoara cu număr top 50xxx în suprafaţă de 200 mp.
Dispoziţiile art. 36 alin. (2) şi alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează trecerea în proprietate privată a terenurilor proprietate de stat, situate în intravilanul localităţilor, atribuite, potrivit legii, în folosinţă veşnică sau în folosinţă pe durata existenţei construcţiei, în vederea construirii de locuinţe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuinţe şi a terenurilor atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcţiilor, în condiţiile dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale. Terenul se trece în proprietate privată prin ordin al prefectului.
Deşi recurentul-pârât Municipiul Timişoara prin Primar susţine că terenul a fost inclus în domeniul public al Municipiului Timişoara respectându-se reglementările Legii nr. 213/1998 şi ale Normelor metodologice de aplicare a acestei legi, nu a fost în măsură să demonstreze îndeplinirea cerinţelor impuse de lege, referitoare la interesul public ori utilitatea publică a introducerii în domeniul public al Municipiului Timişoara.
Astfel, potrivit art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă şi din alte bunuri de uz sau de interes local public declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional ori judeţean. La pct. III din anexă, sunt indicate bunurile care fac parte din domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale, dar legea prevede că pot face parte şi alte bunuri, dacă acestea sunt de uz sau de interes public local.
Potrivit art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege, trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, potrivit art. 7 lit. e), se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti ori a consiliului local. De asemenea, în condiţiile art. 7 alin. (1) lit. e), dreptul de proprietate publică se dobândeşte prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică.
În fine, conform art. 3 alin. (1) din acelaşi act normativ, domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie, din cele stabilite în anexa care face integrantă din lege şi din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege.
Din dispoziţiile legale citate, rezultă că trecerea unui bun din domeniul privat în domeniul public se poate face numai în ceea ce priveşte bunurile prevăzute la pct. III din anexa la Legea nr. 213/1998 sau alte bunuri de uz sau interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, şi că fac parte din domeniul public local numai acele bunuri care reprezintă sau încorporează valori destinate a fi folosite în interes public, direct sau prin intermediul unui serviciu public.
Însă, în speţă, nici în cuprinsul hotărârii consiliului local sau a guvernului, şi nici în conţinutul notei de fundamentare a acesteia, nu se face vreo referire la împrejurările care au determinat calificarea terenului pe care se află situată casa proprietatea reclamantelor ca fiind de uz sau de interes public şi nici la cauza de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat de organul deliberativ al unităţii administrativ-teritoriale că se impune trecerea imobilului în cauză din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timişoara.
Terenul în cauză nu se încadrează între cele prevăzute de Legea nr. 213/1998 şi nu poate fi apreciat ca fiind de uz sau interes public nici potrivit naturii sale, loc de casă, chiar dacă a fost proprietatea statului român.
Prin urmare, în absenţa probării împrejurării că trecerea bunului în domeniul public s-a realizat în temeiul unui interes public sau pentru cauză de utilitate publică, concluzia care se impune este că au fost încălcate prevederile Legii nr. 213/1998.
Înalta Curte nu poate primi nici susţinerile recurentului-pârât Municipiul Timişoara prin Primar, referitoare la inexistenţa vătămării unui drept subiectiv sau interes legitim al reclamantelor.
Astfel, prin includerea în domeniul public local a Municipiului Timişoara a terenului aferent unei construcţii în raport cu care intimatele-reclamante aveau un drept de folosinţă, fără a fi probată împrejurarea că trecerea respectivului imobil în domeniul public s-a realizat pe temeiul unui interes public sau pentru cauză de utilitate publică, s-au încălcat prevederile Constituţiei României şi ale Legii nr. 213/1998, fiindu-le vătămate, astfel, interesele legale ale intimatelor-reclamante.
Nu sunt fondate nici susţinerile recurentului-pârât Guvernul României privind calitatea procesuală pasivă exclusivă a Municipiului Timişoara prin Primar, pentru că hotărârile emise de autorităţile locale privind însuşirea inventarului bunurilor din domeniul public, care sunt acte prealabile, cu caracter preparator, sunt supuse aprobării prin actul de autoritate al Guvernului, H.G. fiind actul care schimbă regimul juridic aplicabil bunurilor respective şi care, astfel, poate aduce atingere dreptului de proprietate ori interesului legitim al altor persoane, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Toate considerentele expuse, converg către concluzia că dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită instanţa de fond reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, neexistând motive de reformare a hotărârii instanţei de fond, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Municipiul Timişoara prin Primar şi de Guvernul României împotriva Sentinţei civile nr. 170 din 11 iunie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2015.
Procesat de GGC - N