Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 20 din data de 13 februarie 2012, Tribunalul Olt a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 19 din Legea nr. 51/1991 pentru care a fost trimis în judecată inculpatul F.M.S. prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 195 alin. (1) C. pen.
A fost condamnat inculpatul F.M.S., la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 19 din Legea nr. 151/1991.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 81 alin. (1) C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata de patru ani, conform art. 82 C. pen.
I s-a atras atenţia inculpatului F.M.S. asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. i s-a aplicat acestui inculpat şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective).
În baza art. 118 lit. f) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul F.M.S. dispozitivul electronic de culoare neagră prevăzut cu un slot pentru cartelă SIM.
S-a constatat că martorii V.L. şi F.F.M. nu s-au constituit părţi vătămate şi părţi civile în cauză.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul F.M.S. la plata sumei de 1700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 1.000 RON reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în faza de urmărire penală.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt cu nr. 58D/P/2011 din data de 10 octombrie 2011 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului F.M.S. pentru săvârşirea infracţiunii de deţinerea ilegală de mijloace specifice de interceptare a comunicaţiilor prevăzute de art. 19 din Legea nr. 51/1991, reţinându-se în sarcina cestuia că a deţinut ilegal, echipamente informatice la domiciliul său pe care le-a folosit în mod abuziv, respectiv în scopul interceptării convorbirilor telefonice ale fostului cumnat şi fostei sale soţii.
Din actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:
În urma denunţului formulat de numitul V.L. la data de 21 iulie 2011, organele de urmărire penală au dispus la data de 11 august 2011 începerea urmăririi penale faţă de inculpatul F.M.S. pentru săvârşirea infracţiunilor de interceptarea datelor informatice prevăzută de art. 43 din Legea 161/2003 şi deţinerea ilegală de mijloace specifice de interceptare a comunicaţiilor prevăzută de art. 19 din Legea nr. 51/1991.
La solicitarea procurorului şi fiind îndeplinite cerinţele legale prin Încheierea nr. 19 din 11 august 2011 Tribunalul Olt, pronunţată în Dosarul nr. 3350/104/2011 a autorizat efectuarea percheziţiei domiciliară la locuinţa inculpatului F.M.S., emiţându-se Autorizaţia de percheziţie nr. 81.
Cu prilejul percheziţiei efectuate la data de 12 august 2011 a fost descoperit în locuinţa inculpatului F.M.S. un dispozitiv electronic de culoare neagră, prevăzut cu un slot pentru cartelă tip SIM, astfel cum rezultă din procesul-verbal încheiat, dar şi din dispoziţiile martorilor N.M. şi M.L.C.
Ulterior, la cererea D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt a fost autorizată şi efectuarea unei percheziţii în sistem informativ a sistemelor informatice şi a suporturilor de stocare şi interceptarea datelor informatice, sens în care a fost emisă Autorizaţia de percheziţie 83 din 17 august 2011.
Inculpatul a pretins că a procedat astfel, deoarece a bănuit-o pe soţie, de care între timp a divorţat, că acesta ar fi procedat la sustragerea unor sume de bani rezultate din încasările magazinului aflat în gospodăria familiei şi care erau depozitaţi în biroul său, iar nu depuşi la bancă, potrivit legii, sume de bani pe care ulterior i le dădea fratelui ei, V.L.
Instanţa fondului a apreciat că scopul invocat de inculpat nu a justificat şi nu a putut înlătura răspunderea penală antrenată prin încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti, inculpatul F.M.S. a solicitat să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată acesta, respectiv din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 19 din Legea nr. 51/1991 în infracţiunea prevăzută de art. 195 alin. (1) C. pen., cu motivarea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, deoarece inculpatul nu a antamat prin fapta sa niciun fel de relaţii sociale care privesc ocrotirea şi apărarea siguranţei naţionale, fiind evident că persoanele care au fost vizate în vreun fel de fapta inculpatului, respectiv fosta soţie şi fostul cumnat, nu erau purtătorii unor informaţii cu caracter secret sau confidenţial în legătură cu siguranţa naţională, numai acestea ar putea fi eventual persoanele vătămate, nicidecum statul cum cere în mod imperios textul de lege al art. 19 din Legea nr. 51/1991.
Instanţa a reţinut, însă, că în speţă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de „deţinere şi folosire ilegală de mijloace specifice de interceptare a comunicaţiilor, prin orice mijloace, în afara cadrului legal prevăzut" prevăzută şi pedepsită de art. 19 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României şi nu ale infracţiunii de violare a secretului corespondenţei prevăzută şi pedepsită de art. 195 alin. (1) C. pen.
În ceea ce priveşte conţinutul constitutiv al acestei infracţiuni, latura obiectivă a fost realizată, în concret, printr-una din cele trei forme menţionate de legiuitor, respectiv confecţionarea, deţinerea şi folosirea în speţă, fiind incidente două dintre acestea, respectiv deţinerea şi folosirea.
Împrejurarea că inculpatul F.M.S. nu a dorit şi nu a avut drept scop punerea în pericol a siguranţei naţionale s-a apreciat că nu este relevantă pentru existenţa elementului constitutiv al infracţiunii, ci doar la individualizarea pedepsei şi modalităţii de executare a acesteia.
În raport cu aceste argumente s-a procedat la respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 19 din Legea nr. 51/1991 în infracţiunea prevăzută de art. 195 alin. (1) C. pen.
Cu prilejul audierii sale, inculpatul F.M.S. a avut o atitudine numai în parte sinceră.
A motivat că a crezut că dispozitivul pe care l-a achiziţionat este similar cu dispozitivele folosite pentru supravegherea copiilor ori pentru fabricarea interfoanelor.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului s-a ţinut seama de limitele de pedeapsă prevăzute de legea specială, criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzută de art. 72 C. pen., respectiv de pericolul social concret al faptei şi făptuitorului şi împrejurările săvârşirii faptei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul F.M.S., criticând-o ca nelegală şi netemeinică şi solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi pe fond achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece inculpatul nu a deţinut tehnică de interceptare a convorbirilor telefonice, dispozitivul găsit în domiciliul său fiind un simplu microfon ambiental care era comandat de la distanţă, acesta neavând capacitatea de a interfera cu reţele GSM şi de a putea capta zgomote ambientale.
Prin Decizia penală nr. 195 din data de 6 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 4112/104/2011, a fost admis apelul declarat de inculpatul F.M.S. împotriva Sentinţei penale nr. 20 din data de 13 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 4112/104/2011.
A fost desfiinţată sentinţa în totalitate şi a fost reţinută cauza pentru soluţionare la Curtea de Apel Craiova, ca instanţă de fond.
S-a înaintat dosarul pentru repartizare aleatorie conform Regulamentului de Ordine Interioară.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În şedinţa publică de la 6 iunie 2012 instanţa din oficiu a invocat excepţia de necompetenţă după materie, în raport cu dispoziţiile art. 281 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen. conform cărora curtea de apel judecă în primă instanţă infracţiunile prevăzute de C. pen. în art. 155 - 173 şi infracţiunii privind siguranţa naţională a României prevăzute în legi speciale, acest text de lege fiind modificat prin art. I pct. 11 din Legea nr. 356/2006.
Or, în cauza de faţă, s-a constatat că apelantul inculpat a fost trimis în judecată prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 19 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, infracţiune care conform dispoziţiilor legale imperative menţionate mai sus se judecă în primă instanţă de curtea de apel ca instanţă de fond.
Întrucât lipsa de competenţă după materie este sancţionată cu nulitate absolută, excepţia de necompetenţă are un regim de ordine în tot cursul judecăţii până la rămânerea definitivă a hotărârii.
În cauza de faţă instanţa din oficiu, verificându-şi competenţa, constatând că nu are competenţă materială de soluţionare a acestei cauze cu care a fost învestită a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat sentinţa instanţei de fond în totalitate şi a reţinut cauza pentru soluţionare ca instanţă de fond.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 2 iulie 2012.
Prin Sentinţa penală nr. 112 de la 30 aprilie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 1541/54/2012, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul F.M.S. pentru infracţiunea prevăzută de art. 19 din Legea nr. 51/1991.
În baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen. s-a dispus restituirea, către inculpat, a dispozitivului electronic, de culoare neagră prevăzut cu slot pentru cartelă tip SIM, descris în procesul-verbal întocmit la data de 12 august 2011 cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin plângerea formulată la data de 20 iulie 2011, V.L. arăta că inculpatul F.M.S. a achiziţionat un dispozitiv de interceptare şi ascultare a convorbirilor telefonice, fiind ascultate telefoanele mobile ale numitului V. şi familiei acestuia.
A mai arătat că în telefonul şi calculatorul inculpatului se află un dispozitiv de ascultare cu care inculpatul „îi ascultă telefoanele, dispozitivele fiind achiziţionate de pe internet şi montate în calculatorul şi telefonul inculpatului, calculatorul aflându-se la sediul firmei inculpatului în comuna Rusăneşti, judeţul Olt.
Prin Încheierea nr. 19 din 11 august 2011 a Tribunalului Olt, a fost autorizată efectuarea unor percheziţii la domiciliul inculpatului şi al numitului B.F. iar prin Încheierea nr. 20 din 17 august 2011 a fost autorizată efectuarea unei percheziţii în sistem informatic a sistemelor informatice şi suporturilor de stocare a datelor informatice ridicate de la domiciliul inculpatului.
A fost găsit la domiciliul inculpatului un dispozitiv ce a făcut obiectul unei constatări tehnico-ştiinţifice în urma căreia s-a concluzionat că dispozitivul are în componenţă două microfoane, un modem GSM şi un slot dedicat unei cartele SIM. Dispozitivul răspunde automat la orice apel iniţiat către numărul de telefon alocat cartelei SIM iar în momentul stabilirii conexiunii GSM, microfoanele sunt activat automat, permiţând ascultarea de la distanţă a convorbirilor desfăşurate pe raza de acoperire.
În privinţa mijlocului material de probă, respectiv dispozitivul ce a făcut obiectul constatării tehnico-ştiinţifice s-a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen., întrucât a fost ridicat de la domiciliul inculpatului în temeiul unei autorizaţii de percheziţie ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen., respectiv dispoziţiile relative la competenţa după materie, autorizaţie ce a fost emisă de Tribunalul Olt.
Potrivit dispoziţiilor art. 100 C. proc. pen., în cursul urmăririi penale percheziţia domiciliară se dispune de judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.
Infracţiunea pentru care a fost cercetat inculpatul este cea prevăzută de art. 19 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, iar potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., curtea de apel judecă în primă instanţă infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 155 - 173 şi infracţiunile privind siguranţa naţională a României prevăzute în legi speciale.
Cum însă inculpatul a recunoscut că a deţinut dispozitivul şi a descris modul în care l-a utilizat, s-a analizat în ce măsură fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 19 din Legea nr. 51/1991, respectiv în ce măsură aceasta corespunde deţinerii sau folosirii ilegale de mijloace specifice de interceptare a comunicaţiilor.
În cadrul cercetării judecătoreşti efectuate de Curtea de Apel Craiova, s-a dispus efectuarea unei noi constatări tehnico-ştiinţifice de către Institutul pentru Tehnologii Avansate. Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică, dispozitivul este în stare de funcţionare fiind conceput pentru a capta şi transmite la distanţă către un post telefonic cu care se află în legătură, convorbirile desfăşurate în proximitatea sa. Este un produs de serie, similar din punct de vedere funcţional cu dispozitivele comercializate pe piaţă sub denumirea de baby-sitter şi este destinat monitorizării ambientale de la distanţă a unui spaţiu privat în scopul supravegherii copiilor, bătrânilor, persoanelor cu handicap.
S-a mai stabilit că dispozitivul electronic supus constatării tehnico-ştiinţifice nu are capacitatea de a intercepta convorbiri purtate prin telefon în reţeaua GSM, permiţând doar ascultarea convorbirilor ambientale.
Potrivit art. 19 din Legea nr. 51/1991 iniţierea, organizarea sau constituirea pe teritoriul României a unor structuri informative care pot aduce atingere siguranţei naţionale, sprijinirea în orice mod a acestora, deţinerea de mijloace specifice de interpretare a comunicaţiilor, precum şi culegerea şi transmiterea de informaţii cu caracter secret ori confidenţial, prin orice mijloace, în afara cadrului legal, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
Ca urmare elementul material al infracţiunii prevăzute în teza a III-a constă în deţinerea, confecţionarea sau folosirea ilegală de mijloace specifice de interceptare a comunicaţiilor, iar urmarea imediată presupune producerea unei stări de pericol pentru siguranţa naţională, subiectul pasiv al infracţiunii fiind statul.
Deţinerea unui dispozitiv ce face posibilă ascultarea unor convorbiri în mediul ambiental, comercializat în mod liber, sau o eventuală folosire a unui asemenea dispozitiv în împrejurări ce nu aduc atingere siguranţei naţionale a României nu constituie infracţiunea prevăzută de art. 19 teza a III-a din Legea nr. 51/1991.
Fapta inculpatului nu este susceptibilă de a fi încadrată nici în dispoziţiile art. 195 C. pen.
Infracţiunea de violare a secretului corespondenţei presupune sub aspectul laturii obiective interceptarea unei convorbiri sau comunicări efectuate prin telefon, telegraf sau alte mijloace de transmitere la distanţă, respectiv a surprinde, a asculta o convorbire între două persoane sau o comunicare pe care o persoană o face prin telefon.
Aşa cum a rezultat din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit la data de 5 ianuarie 2013, dispozitivul deţinut de inculpat nu poate intercepta convorbiri telefonice. Dispozitivul a fost deţinut de inculpat la punctul de lucru al societăţii comerciale la care este administrator şi nu la domiciliul martorului V.L.
Pe de altă parte, atât V.L., cât şi F.F.M. au arătat în declaraţiile date că nu se constituie părţi vătămate sau civile în cauză.
Având în vedere considerentele de mai sus, instanţa a apreciat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 19 din Legea nr. 51/1991 şi a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Întrucât în cauză nu s-a stabilit că deţinerea dispozitivului este interzisă de lege s-a dispus restituirea bunului către inculpat în baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe a fost declarat, în termenul legal, recurs, fiind criticată sentinţa pronunţată de curtea de apel pentru greşita achitare a inculpatului F.M.S.
În dezvoltarea motivului de recurs, procurorul a arătat că prin Rechizitoriul nr. 58D/P/2011 din 10 octombrie 2011 Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism -Biroul Teritorial Olt a dispus trimiterea în judecată a inculpatului F.M.S. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 19 din Lega nr. 51/1991.
La data de 20 iulie 2011, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova a primit denunţul numitului V.L. din comuna Rusăneşti, judeţul Olt, privind faptul că numitul F.M.S. deţine ilegal echipamente informatice la domiciliul său pe care le foloseşte abuziv în scopul interceptării convorbirilor telefonice, fiind înregistrat la această unitate de parchet sub nr. 93D//VI11/1/2011.
La data de 21 iulie 2011 Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova a înaintat sesizarea respectivă la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Olt, în vederea efectuării cercetărilor, fiind înregistrat Dosarul nr. 58D/P/2011.
La data de 11 august 2011 s-a început urmărirea penală faţă de învinuiţii F.M.S. şi B.F. pentru săvârşirea infracţiunilor de interceptarea datelor informatice prevăzută de art. 43 din Legea nr. 161/2003 şi deţinerea ilegală de mijloace specifice de interceptare a comunicaţiilor prevăzută de art. 19 din Legea nr. 51/1991, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
La data de 11 august 2011, Tribunalul Olt a pronunţat Încheierea nr. 19 în Dosarul nr. 3350/104/2011 prin care a admis cererea de percheziţie domiciliară la locuinţele învinuiţilor F.M.S. şi B.F. conform art. 100 C. proc. pen., emiţându-se Autorizaţiile de percheziţie nr. 81 pentru F.M.S. şi 82 pentru B.F.
La data de 12 august 2011 s-au efectuat percheziţiile la locuinţele celor doi învinuiţi. Cu această ocazie la locuinţa învinuitului F.M.S. au fost descoperite mai multe bunuri ce au fost menţionate în procesul-verbal de percheziţie, printre acestea fiind şi un dispozitiv electronic de culoare neagră, prevăzut cu un slot pentru cartelă tip SIM.
Prin Încheierea nr. 20 din 17 august 2011 a Tribunalului Olt pronunţată în Dosarul nr. 3383/104/2011, în temeiul art. 101, 103 - 105, 107 - 108 şi 111 C. proc. pen. şi art. 56 alin. (4) din Legea nr. 161/2003 a fost încuviinţată cererea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Olt şi s-a autorizat efectuarea unei percheziţii în sistem informatic a sistemelor informatice şi a suporturilor de stocare şi interceptare a datelor informatice, sens în care a fost emisă Autorizaţia de percheziţie nr. 83 din 17 august 2011.
Urmare autorizării date de Tribunalul Olt - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Olt în temeiul art. 112 - 113, 115 şi 203 C. proc. pen., institutului pentru Tehnologii Avansate Bucureşti, Serviciul Român de Informaţii - UM X Bucureşti, efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice asupra dispozitivului electronic de culoare neagră, prevăzut cu un slot pentru cartelor tip SIM folosit pentru ascultarea ş înregistrarea de convorbiri în mediul ambiental ridicat de la domiciliul învinuitului F.M.S.
Prin Adresa nr. 622383 din 23 septembrie 2011 Serviciul Român de Informaţii - UM X Bucureşti a înaintat Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 660277 din 23 septembrie 2011 întocmit de către Institutul pentru Tehnologii Avansate Bucureşti.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică a concluzionat faptul că dispozitivul supus examinării ridicat de la învinuitul F.M.S. printre principalele caracteristici le prezintă pe următoarele: Funcţii: răspunde automat la apel: Frecvenţe GSM: - 800 MHz; 900 MHz; 1800 MHz.; Compatibil în reţelele din România: Vodafone, Cosmote, Orange; Raza de acoperire a microfoanelor: până la 10 m; Autonomie stand-by: 5 - 7 zile; Autonomie în regim de transmisie GSM - maxim 3 ore.
Dispozitivul supus constatării răspunde automat la orice apel iniţiat către numărul de telefon alocat cartelei SIM introduse în slotul dedicat la momentul respectiv.
În momentul stabilirii conexiunii GSM; microfoanele încorporate sunt activate automat, permiţând ascultarea de la distanţă a convorbirilor desfăşurate în raza de acoperire.
Pentru activarea modului de lucru, ascultarea ambientală, se iniţiază un ale de la terminalul telefonic pe care se face ascultarea către numărul asociat cartelei SIM din componenţa dispozitivului. Dispozitivul răspunde automat la apelul primit şi astfel funcţia de ascultare ambientală este activată până la terminarea convorbirii.
Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat de către Institutul pentru Tehnologii Avansate Bucureşti a rezultat faptul că, „având în vedere caracteristicile sale tehnico-funcţionale, dispozitivul electronic prevăzut cu un slot pentru cartelă SIM, supus constatării ştiinţifice poate fi utilizat în scopul interceptării comunicaţiilor ambientale din proximitate şi transmiterii la distanţă a acestora prin intermediul reţelelor de telefonie mobilă GSM, intrând sub incidenţa art. 19 din Legea nr. 51/1991, privind siguranţa naţională a României conform căreia „deţinerea, confecţionarea sau folosirea ilegală de mijloace specifice de interceptare a comunicaţiilor, precum şi culegerea şi transmiterea de informaţii cu caracter secret ori confidenţial, prin orice mijloace, în afara cadrului legal, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani."
Raportul de constatare este însoţit şi de planşa foto.
În faza urmăririi penale, a fost audiat învinuitul F.M.S. De asemenea, au fost audiaţi martorii F.F.M., V.L., N.M., M.L.C. care au confirmat activitatea infracţională a inculpatului F.M.S.
S-a subliniat faptul că din declaraţia martorului V.L. din 4 octombrie 2011 a rezultat că în urma unei discuţii din luna iulie 2011 avută cu inculpatul F.M.S., acesta i-a afirmat că "ascultă pe cine, cât şi când vrea". S-a desprins faptul că această discuţie dintre inculpatul F.M.S. şi martor a avut loc în prezenţa martorului C.S. din localitatea Rusăneşti Olt. Având în vedere materialul probator administrat în cauză, după prezentarea materialului de urmărire penală s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei de judecată, respectiv Tribunalul Olt.
Prin Sentinţa penală nr. 20 din 13 februarie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 4112/104/2011, Tribunalul Olt a dispus condamnarea inculpatului F.M.S. la-2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 19 din Legea nr. 51/1991.
În temeiul art. 81 alin. (1) C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 4 ani. În temeiul art. 118 lit. f) C. pen. instanţa a confiscat de la inculpatul F.M.S. dispozitivul de culoare neagră prevăzut cu slot pentru cartelor SIM.
Urmare apelului inculpatului F.M.S., Curtea de Apel Craiova prin Decizia penală nr. 195 din 6 iunie 2012 a admis apelul inculpatului declarat împotriva Sentinţei penale nr. 20 din 13 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 4112/104/2011, a casat sentinţa Tribunalului Olt şi a reţinut cauza spre soluţionare.
În cursul cercetărilor, instanţa (Curtea de Apel Craiova) a dispus efectuarea unui nou raport de constatare de către Institutul de Tehnologii Avansate Bucureşti.
Din Raportul de constatare nr. 460032 din 5 februarie 2013 al Institutului de Tehnologii Avansate Bucureşti s-a concluzionat faptul că "dispozitivul este în stare de funcţionare şi a fost conceput pentru a capta şi a transmite la o anumită distanţă, către un post telefonic cu care se află în legătură, convorbirile ambientale desfăşurate în proximitatea sa".
„Dispozitivul electronic respectiv nu a putut fi identificat în mod unic pentru a se putea stabili cu certitudine dacă se află în circuitul comercial liber".
Pe cale de consecinţă susţinerea apărării inculpatului că dispozitivul a fost achiziţionat de pe piaţa liberă, nu a putut fi confirmată.
- S-a constatat de asemenea că acel dispozitiv are capacitate de ascultare şi înregistrare de convorbiri în mediu ambiental.
Din raportul Institutului de Tehnologii Avansate Bucureşti a rezultat astfel, că „dispozitivul electronic permite captarea şi transmiterea la distanţă a convorbirilor ambientale desfăşurate în proximitatea sa, folosind o reţea de telefonie mobilă GSM, către un post telefonic cu care se află în legătură.
Din aceste considerate se poate afirma, că dacă sunt îndeplinite anumite condiţii de instalare şi utilizare, dispozitivul electronic supus constatării dispune de caracteristicile tehnice necesare pentru a fi exploatat în scopul ascultării convorbirilor ambientale, situaţie în care pot fi lezate drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, garantate prin lege, în conformitate cu legislaţia română în vigoare".
De asemenea, Curtea de Apel Craiova a audiat inculpatul, care a recunoscut comiterea faptei (deţinerea ilegală a acelui dispozitiv şi interceptarea convorbirilor telefonice ale martorilor), a audiat martorii din cauză şi a dispus efectuarea unui nou raport de constatare tehnico-ştiinţifică.
Curtea de Apel Craiova a trecut cu multă uşurinţă peste aceste concluzii din raportul nou efectuat şi solicitat de aceasta şi în mod netemeinic a dispus achitarea inculpatului F.M.S.
Procurorul a criticat decizia ca nelegală şi netemeinică, deoarece în mod greşit a fost achitat inculpatul F.M.S. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 19 din Legea nr. 51/1991. Infracţiunea prevăzută de art. 19 din Legea nr. 51/1991 aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv libertatea şi demnitatea persoanei, drept absolut garantat constituţional. Conform art. 19 din Legea nr. 51/1991 „iniţierea, organizarea sau constituirea pe teritoriul României a unor structuri informative care pot aduce atingere siguranţei naţionale, sprijinirea în orice mod a acestora sau aderarea la ele, deţinerea, confecţionarea sau folosirea ilegală de mijloace specifice de interceptare a comunicaţiilor, „.. în afara cadrului legal constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani."
Inculpatul F.M.S. a recunoscut că acel dispozitiv îi aparţine şi l-a folosit pentru interceptarea ambientală şi a convorbirilor telefonice ale martorilor F.F.M., V.L. (soţia şi respectiv cumnatul său).
Este dincolo de orice îndoială că aceste interceptări au caracter clandestin, interzis de lege şi mai mult simpla deţinere a acestei aparaturi cu caracteristici specifice, clare de interceptare este prohibită de lege.
Dacă nu ar fi astfel şi ar fi un vid legislativ care să acopere real, concret libertatea persoanei şi a intimităţii convorbirilor s-ar putea susţine că este un abuz, un fenomen nesancţionabil cu reale consecinţe privind libertatea de expresie etc., în care „fiecare ascultă pe fiecare arbitrar".
În această ipoteză se poate vorbi de un drept lipsit de conţinut, de lipsa unei granaţii a unei libertăţi.
Obiectul juridic al acestei infracţiuni este constituit din relaţiile sociale privind ocrotirea şi siguranţa statului, relaţii ce sunt formate în legătură cu valorile sociale fundamentale care condiţionează siguranţa naţională sau în care sunt implicate asemenea valori: unitatea, integritatea, suveranitatea şi independenţa naţională, ordinea constituţională care cuprinde şi drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.
Obiectul juridic al acestei infracţiuni constă în acele relaţii sociale a căror existenţă, desfăşurare şi dezvoltare normală sunt condiţionate de apărare libertăţii persoanei de a comunica la adăpost de orice ingerinţă nepermisă. Nimeni nu îşi poate apropria un astfel de drept care să mascheze. un abuz, o ingerinţă nepermisă în viaţa unei persoane. Constituţional, oamenii sunt egali în faţa legii şi nimeni nu-i mai presus de lege.
Nu sunt simple principii care să fie invocate, tangenţial şi subiectiv de apărătorii inculpaţilor, ele reprezintă principii reale de valorificare şi apărare a drepturilor cetăţeneşti fără discriminare, valabile erga omne şi permanente.
Faptul că martora avea sau nu posibilitatea de a deţine, de a intra în posesia unor informaţii clasificate (aşa cum susţine simplist apărarea inculpatului) nu înlătură câtuşi de puţin activitatea infracţională a inculpatului F.M.S., a cărei activitate infracţională se consumă la momentul achiziţionării şi deţinerii neîntrerupte, necontestate de acesta a dispozitivului.
Martora avea dreptul absolut, garantat constituţional la libertatea vieţii private, fără ingerinţe din partea nimănui, nici măcar a soţului, inculpat F.M.S., indiferent de motivaţia acestuia. Nu prezintă relevanţă dacă martora (victima) avea sau nu posibilitatea de a deţine, de a intra în posesia unor informaţii clasificate. Textul de lege nu precizează acest aspect, iar o astfel de interpretare este cel puţin forţată şi reprezintă evident o adăugare la lege, aspect nepermis. „Ubi lex non distinguit, nic nos distinguere debemus".
Este de necontestat faptul că, în legislaţia internă guvernată de ordinea constituţională, interceptările convorbirilor unei persoane au un regim extrem de strict şi judicios supravegheat de către magistrat, tocmai pentru prevenirea unor ingerinţe nepermise în viaţa privată a unei persoane şi în consecinţă a unor abuzuri, indiferent de motivaţia sub care se comit, aşa cum este şi cazul activităţii infracţionale a inculpatului F.M.S.
Procurorul menţionează că uşurinţa cu care instanţa îşi însuşeşte apărarea inculpatului, în sentinţa criticată, recurată, fără o cenzură reală, aprofundată a fondului problemei, activităţii infracţionale a inculpatului.
Chiar şi în ipoteza admiterii împrejurării legate de competenţă instanţei iniţiale şi înlăturate de Curtea de Apel Craiova, susţine că este vorba de o angajare legală şi morală a răspunderii penale a inculpatului.
Că aşa stau lucrurile a rezultat din următoarele argumente:
Conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen. probele nu au o valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate.
Astfel, şi în ipoteza criticabilă a însuşirii cu uşurinţă a apărării inculpatului, de înlăturare a raportului prim de constatare ca urmare a unei probe obţinute necorespunzător, cu toate acestea instanţa nu se putea opri doar la această probă, cu atât mai mult cu cât, reţinând cauza spre cercetare a administrat probele considerate necesare, a reaudiat martorii, inculpatul F.M.S. şi a dispus şi efectuat un nou raport de constatare tehnico-ştiinţifică de către Institutul de Tehnologii Avansate Bucureşti.
Din toate aceste probe legal administrate de către Curtea de Apel Craiova, a rezultat dincolo de orice îndoială, activitatea infracţională a inculpatului F.M.S. comisă cu vinovăţie. Procurorul a subliniat faptul că fapta inculpatului F.M.S. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere ilegală a unui dispozitiv de interceptare a convorbirilor prevăzută de art. 19 din Legea nr. 51/1991.
Aşadar, chiar înlăturând acel prim raport, Curtea de Apel Craiova era ţinută să dea eficienţă probatori legală restului probelor din faza de urmărire penală (audieri martori, inculpat) şi cu atât mai mult probelor indubitabile de vinovăţie ale inculpatului administrate de instanţă în cursul cercetării judecătoreşti (reaudierea martorilor, inculpatului, noul raport de constatare a dispozitivului).
Nu se poate susţine că inculpatul ar fi fost constrâns, determinat să recunoască fapta, necontestată a deţinerii şi interceptării convorbirilor telefonice. Nici martorii nu au fost audiaţi cu încălcarea unei proceduri. Înlăturarea acestor probe este nejustificată.
Având în vedere toate probele administrate în cauză se constată că, (aşa cum a reţinut şi Tribunalul Olt), pe baza probelor existente, în dosarul de urmărire penală şi readministrate nemijlocit ulterior în cauză la instanţa de fond, inculpatul F.M.S. a săvârşit cu vinovăţie infracţiunea pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de acesta, prevăzută de art. 19 din Legea nr. 51/1991 (şi pentru care a fost condamnat de Tribunalul Olt), iar achitarea acestui inculpat de către Curtea de Apel Craiova nu se sprijină pe argumente juridice, logice, morale, fiind neîntemeiată.
În baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. s-a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea Deciziei Curţii de Apel Craiova nr. 112/2013, condamnarea inculpatului F.M.S. pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.
La termenul de judecată de la 7 ianuarie 2014, în conformitate cu art. 38514 alin. (11) C. proc. pen., Înalta Curte a audiat intimatul inculpat F.M.S., aflată la dosarul Înaltei Curţi.
La dosarul cauzei a fost depuse fotocopia unei rezoluţii dată la 1 octombrie 2010 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală în Dosarul nr. 265/D/P/2009, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza sesizată de numiţii S.Ş.R.S. şi B.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 19 alin. (1) teza a II-a; art. 20, art. 21 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României şi art. 195 C. pen.
Reprezentantul Ministerului Public, în concluziile orale, în dezbateri a învederat că înţelege să critice hotărârea atacată sub aspectul greşitei achitări a inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiuni prevăzută de art. 19 din Legea nr. 51/1991.
În argumentare, a menţionat că probatoriul administrat în cauză face dovada întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 19 din Legea nr. 51/1991, întrucât simpla deţinere a unei aparaturi cu caracteristici clare de interceptare (faptă recunoscută de inculpat) îmbracă în conţinut infracţiunea precitată. Astfel, inculpatul F.M.S. a recunoscut că respectivele dispozitive îi aparţineau şi că le-a folosit pentru interceptarea ambientală şi a convorbirilor telefonice ale martorilor F.F.M. şi V.L. (soţia, respectiv cumnatul său).
A mai arătat că, chiar şi în ipoteza înlăturării primului raport constatator, instanţa de fond era obligată să dea eficienţă probatorie probelor indubitabile de vinovăţie a inculpatului (declaraţii de martori, declaraţia inculpatului, noul raport constatator).
Totodată, a menţionat că jurisprudenţa invocată de apărare nu poate fi reţinută, întrucât situaţiile premise avute în vedere în respectivele decizii şi rezoluţii sunt diferite de situaţia dedusă judecăţii.
În concluzie, învederând că înţelege să-şi completeze concluziile cu argumentele expuse în cuprinsul motivelor de recurs, procurorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 19 din Legea nr. 51/1991.
Concluziile apărătorului intimat inculpat şi poziţia acestuia din ultimul cuvânt sunt consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă, în raport cu motivul de recurs invocat ce se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată recursul Parchetului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialul probator rezultă că în mod legal şi temeinic prima instanţă a stabilit că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 19 din Legea nr. 51/1991 pentru care a fost trimis în judecată inculpatul F.M.S., în raport cu baza factuală reţinută.
Legiuitorul a prevăzut în conţinutul art. 19 din Legea nr. 51 din 29 iulie 1991 privind siguranţa naţională a României publicată în M. Of., Partea I nr. 163 din 7 august 1991 că „Iniţierea, organizarea sau constituirea pe teritoriul României a unor structuri informative care pot aduce atingere siguranţei naţionale, sprijinirea în orice mod a acestora sau aderarea la ele, deţinerea, confecţionarea sau folosirea ilegală de mijloace specifice de interceptare a comunicaţiilor, precum şi culegerea şi transmiterea de informaţii cu caracter secret ori confidenţial, prin orice mijloace, în afara cadrului legal, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă. Tentativa se pedepseşte."
Instanţa de recurs consideră că prima instanţă a motivat nu numai neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 19 din Legea nr. 51/1991, în raport cu mijloacele de probă administrate, fiind făcută referirea concretă la raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit la data de 5 ianuarie 2013, la declaraţiile martorilor V.L. şi F.F.M., dar şi la imposibilitatea încadrării faptei inculpatului în conţinutul incriminării de la art. 195 C. pen., violarea secretului corespondenţei.
Înalta Curte verificând critica formulată de procuror, în raport cu materialul probator şi conţinutul legal al incriminării speciale din art. 19 din Legea nr. 51/1991 constată că nu sunt întrunitele elementele constitutive ale acestei infracţiuni, respectiv latura obiectivă.
Astfel, în declaraţiile date de inculpatul F.M.S. în cursul procesului penal în mod constant a relatat aspecte legate de achiziţionarea dispozitivului de pe internet, singurele persoane ascultate fiind soţia sa şi cumnatul său (declaraţia dată la urmărirea penală cu Seria A 0397044 de la 7 octombrie 2011), declaraţia olografă a inculpatului, declaraţia dată de inculpatul din faţa primei instanţe, declaraţia inculpatului din faţa primei instanţe, competente curtea de apel, declaraţia inculpatului din faţa Înaltei Curţi, ca instanţă de recurs.
În declaraţia dată de M.S. menţiona „..în perioada februarie-martie am cumpărat de pe un site (Spionaj.ro) un microfon cu activare de la distanţă prin utilizarea unei cartele SIM. După utilizarea camerei video, timp de aproximativ o lună de zile, am constatat că soţia mea, F.F.M. şi cumnatul meu, V.L. sustrăgeau în mod constant diverse sume de bani, însă nu pot preciza exact sumele respective. Având în vedere cele întâmplate şi faptul că soţia mea şi cumnatul meu petreceau foarte mult timp în bucătăria casei mele, am montat microfonul cumpărat de pe internet. Am încercat să folosesc acest dispozitiv însă rezultatele acestuia nu au fost mulţumitoare, fapt pentru care am încetat să-mai folosesc şi l-am depozitat în biroul personal. Menţionez că nu am folosit tehnica audio şi video pentru efectuarea de interceptări ori înregistrări ale altor persoane în afară de soţia şi cumnatul meu.. Cu privire la microfoanele identificate cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare, declara că sunt montate de mine personal şi au doar rolul de a-i speria pe angajaţi, acestea nerealizând niciun fel de înregistrare audio ..".
În declaraţia dată la tribunal, inculpatul arăta „.. Eu am cumpărat prin internet de la o firmă dispozitivul de interceptare care în opinia mea nu se numeşte aşa ci microfon cu SIM în scopul de a cunoaşte ce se întâmpla în biroul meu, respectiv biroul firmei la care eu sunt administrator unic. Arăt că în acest birou numai eu îmi desfăşuram activitatea, în vreme ce soţia mea care era angajată pe postul de director de vânzări făcea această activitate în proprietatea comună .. în acest birou al meu mai intra şi fostul meu cumnat, fratele fostei soţii. Eu bănuiam că aceasta sustrage sume de bani pentru a-şi ajuta fratele .. Arăt că de fapt eu nici nu am folosit acest microfon întrucât am băgat o singură dată cartele SIM în el să văd dacă se aude ceva şi am constatat că nu se prea înţelege şi atunci am decis să nu ÎI mai folosesc. Arăt că eu am comandat acel dispozitiv în perioada februarie - martie 2011. După părerea mea nu poate fi vorba de un dispozitiv de interceptare, întrucât acest dispozitiv nu era menit ca eu să ascult eventuale convorbiri telefonice ale soţiei sau cumnatului ci doar discuţii ambientale purtate strict în acea încăpere între două persoane. Aceste informaţii le-am dobândit de pe internet. Arăt că pentru a pune în funcţiune acest dispozitiv este absolută nevoie să fie folosit telefonul mobil, sens în care am procedat şi eu când am introdus cartele SIM şi nu am fost mulţumit de calitatea sunetului obţinut ..".
Inculpatul F.M.S. în declaraţia dată la curtea de apel a precizat că „.. am cumpărat dispozitivul menţionat pe care l-am instalat în birou pentru început am dorit să-l verific dacă acesta funcţiona, am dat drumul la televizorul din birou şi am constatat că dispozitivul de ascultare nu funcţiona motiv pentru care l-am depozitat într-un sertar din birou. Mai precizez faptul că după ce am observat că dispozitivul de ascultare a fost pus într-un sertar din birou fără SIM. Am depozitat aparatul în birou pentru că nu am considerat că deţinerea lui nu reprezintă ceva ilegal atâta vreme cât la cumpărare mi s-a oferit certificate de garanţie şi bon fiscal."
Inculpatul în faţa Înaltei Curţi a declarat că „Aş vrea să precizez faptul că dispozitivul din cauză era de fapt un microfon şi acest lucru rezultă din factura de achiziţionare a bunului. Eu, împreună cu soţia mea, aveam o firmă şi soţia mea încerca să sustragă bani din firmă. Banii erau ţinuţi în biroul meu, aparţinând de casa comună. Acel biroul se afla şi sub monitorizare video şi am constatat personal cum soţia mea sustrăgea bani. În firmă era angajată, atât soţia mea, cât şi fratele acesteia. Eu am observat prin vizionarea înregistrării cum era sustrasă suma de bani şi cum discutau între ei însă fără să aud discuţiile respective. Am căutat pe interne şi am găsit un microfon cu SIM. Am încercat să-l pun în birou dar nu a avut niciun rezultat şi chiar l-am lăsat pe birou, nefolosit. De altfel, microfonul a fost găsit pe birou, nemontat. Nu cunoşteam dacă această cumpărare era ilegală sau nu, având în vedere că l-am achiziţionat cu factură, cu garanţie şi aveam cunoştinţe electronice, apreciind că este inferior unui telefon mobil sau unor alte dispozitive care sunt folosite de regulă pentru copii şi care se află pe piaţă".
Declaraţiile inculpatului se coroborează cu declaraţiile martorilor V.L., N.M., M.L.C. (declaraţii de la urmărire penală nenumerotate), declaraţiile martorilor M.C. şi N.M., declaraţiile martorilor M.L.C., F.F.M., V.L., N.M. aflate la dosarul Curţii de Apel în care au descris împrejurări cu privire la percheziţia domiciliară şi găsirea dispozitivului de ascultare în mediul ambiental, observarea dispozitivului pe biroul inculpatului, aspecte legate de interceptarea discuţiilor purtate de soţia inculpatului.
În Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 660277 din 23 septembrie 2011 întocmit de Institutul pentru Tehnologii Avansate se arată cu privire la modul de funcţionare şi caracteristicile tehnice ale dispozitivului respectiv că „obiectul în cauză este un dispozitiv de tip microfon GSM, disimulabil, care poate fi utilizat în scopul transmiterii la distanţă a informaţiilor acustice din proximitate (captate de cele două microfoane încorporate), prin intermediul reţelelor de telefonie mobilă GSM."
De asemenea, în acelaşi raport de constatare tehnico-ştiinţifică se arată că „având în vedere caracteristicile sale tehnico-funcţionale, dispozitivul electronic prevăzut cu un slot pentru cartelă SIM, supus constatării tehnico-ştiinţifice poate fi utilizat în scopul interceptării comunicaţiilor ambientale din proximitate şi transmiterii la distanţă a acestora, prin intermediul reţelelor de telefonie mobilă GSM, intrând sub incidenţa Legii nr. 51 din 1991, privind siguranţa naţională a României.
Dispozitivul electronic supus prezentei constatări tehnico-ştiinţifice nu a putut fi identificat în mod unic pentru a putea stabili cu certitudine dacă se află în circuitul comercial liber. Dispozitive similare din punct de vedere funcţional cu cel supus evaluării sunt comercializate pe piaţă sub denumirea de dispozitive tip baby-sitter şi sunt destinate monitorizării ambientale de la distanţă a unui spaţiu privat în scopul supravegherii copiilor, bătrânilor, persoanelor cu handicap etc. Ele dispun de caracteristici care le asigură funcţionarea în mod disimulat, caracteristici identificate şi la dispozitivul supus constatării, legate de: lipsa avertizării sau semnalizării acestei funcţii, forma constructivă, dimensiunile mici ale acesteia, precum şi modul de alimentare (baterie încorporată). Referitor la încadrarea dispozitivului în lisa de produse interzise comercializării aceasta nu face obiectul prezentei constatări, fiind legală de îndeplinirea unor condiţii legale existente la data achiziţiei.
În urma analizei efectuate, s-a stabilit că dispozitivul electronic supus constatării tehnico-ştiinţifice nu are capacitatea de a intercepta convorbiri purtate prin telefon în reţeaua GSM.
În urma analizei efectuate, s-a stabilit că dispozitivul electronic supus constatării tehnico-ştiinţifice permite captarea şi transmiterea la distanţă a convorbirilor ambientale desfăşurate în proximitatea sa, folosind o reţea de telefonie mobilă GSM, către un post telefonic cu care se află în legătură.
Din aceste considerente, se poate afirma că, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii de instalare şi utilizare, dispozitivul electronic supus constatării dispune de caracteristicile tehnice necesare pentru a fi exploatat în scopul ascultării convorbirilor ambientale, situaţie în care pot fi lezate drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, garantate şi protejate prin lege, în conformitatea cu legislaţia română în vigoare.
Înalta Curte constată că deţinerea dispozitivului achiziţionat de inculpatul F.M.S. şi folosirea lui pentru interceptare ambientală numai a discuţiilor purtate de soţia sa şi de cumnatul său nu se circumscrie conţinutului art. 19 din Legea nr. 51/1991, scopul urmărit de inculpat nefiind acela de a aduce atingere siguranţei naţionale.
Legiuitorul a statuat în conţinutul incriminării de la art. 19 din Legea nr. 51/1991 mai multe modalităţi cu privire la structurile informative care pot aduce atingere siguranţei naţionale, inclusiv deţinerea sau folosirea ilegală de mijloace specifice de interceptare a comunicaţiilor, precum şi culegerea şi transmiterea de informaţii cu caracter secret ori confidenţial.
Or, în contextul cauzei, dispozitivul achiziţionat nu are aptitudini de funcţionare, în sensul de a intercepta convorbiri purtate prin telefon în reţeaua GSM, ci permite captarea şi transmiterea la distanţă a convorbirilor ambientale desfăşurate în proximitatea sa, folosind o reţea de telefonie mobilă GSM, către un post telefonic cu. care se află în legătură.
Mai mult scopul folosirii dispozitivului achiziţionat de pe internet cu certificate de garanţie, a fost cel al interceptării unor discuţii familiale şi nicidecum acela de a aduce atingere siguranţei naţionale.
De altfel, în sensul celor mai sus menţionate, evidenţiem soluţia dispusă chiar de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi terorism, Structura Centrală în rezoluţia dată la 1 octombrie 2010 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza sesizată de numiţii S.Ş.R.S. şi B.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 19 alin. (1) teza a III-a, art. 20, art. 21 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României şi art. 195 C. pen., depusă la dosarul Înaltei Curţi.
În considerentele rezoluţiei se arată, nu s-a putut stabili dacă aşa-zisa stenogramă apărută în ziarul „Curentul" reprezintă o redare fidelă a discuţiei din septembrie 2009 şi nici dacă aceasta reprezintă cu adevărat o înregistrare, în absenţa unui suport audio de stocare.
Procurorul a precizat că „Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, a fost adoptată la data de 7 august 1991 şi nu a suferit nicio modificare până în prezent. La data adoptării, ea reglementa situaţiile ce vizau siguranţa naţională a României, în raport de realităţile economico-sociale interne şi contextul internaţional din acea perioadă. Ulterior, odată cu evoluţia societăţii româneşti, în contextul consolidării democraţiei, au fost adoptate o serie de acte normative, care au incidenţă asupra unor situaţii reglementate de Legea nr. 51/1991, cum ar fi: art. 195 C. pen. (modificat prin Legea nr. 337/2007); Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului etc.
În raport de aceste împrejurări, apreciez că simpla deţinere a unor mijloace de interceptare a comunicaţiilor, care sunt comercializate în mod liber, sau eventuala folosire a acestora, în alte împrejurări decât acelea care pot aduce atingere siguranţei naţionale a României, nu constituie infracţiunea prev. de art. 19 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, ci pot constitui alte infracţiuni, aspecte şi în raport de situaţia de fapt din dosar, care nu vizează siguranţa naţională a României ci aspecte ce ţin de viaţă privată, apreciez că infr. prev. de art. 19 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 51/1991 nu există, motiv pentru care urmează să se dispună neînceperea urmăririi penale."
În raport cu cele mai sus arătate, Înalta Curte constată că faptei comise de inculpatul F.M.S. îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 19 din Legea nr. 51/1991, respectiv latura obiectivă.
Totodată, Înalta Curte apreciază că sentinţa pronunţată de prima instanţă, curtea de apel este dată cu respectarea legii, aşa încât recursul Parchetului este nefondat, nefiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova împotriva Sentinţei penale nr. 112 din 30 aprilie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat F.M.S. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova împotriva Sentinţei penale nr. 112 din 30 aprilie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat F.M.S. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică azi, 7 ianuarie 2014.
Procesat de GGC - LM