Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 11/2016

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 ianuarie 2016.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Ia data de 02 aprilie 2013, nr. 13040/3/2013, contestatorul M.A.C. a formulat în contradictoriu cu intimata S.R.T., contestaţie împotriva Deciziei de concediere nr. 604 din 05 martie 2013, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: anularea deciziei de concediere; reîncadrarea contestatorului pe funcţia deţinută anterior; obligarea intimatei la plata unor despăgubiri egale cu toate drepturile băneşti de care acesta ar fi beneficiat de la data concedierii până la data reintegrării efective, majorate, reactualizate şi indexate la zi; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 1961 din 20 februarie 2014 pronunţată în Dosar nr. 13040/3/2013 Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis acţiunea; a anulat Decizia nr. DRU/604 din 05 martie 2013 emisă de intimată; a dispus reintegrarea contestatorului în postul şi funcţia deţinute anterior concedierii; a obligat intimata la plata, către contestator, a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii şi până la data reintegrării efective: a obligat intimata să plătească conîestatoruiui suma de 500 lei cu titlu de onorariu avocat, conform chitanţei depuse.

Prin Decizia nr. 1705 din 10 noiembrie 2014 pronunţată în Dosar nr. 13040/3/2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIl-a conflicte de munca şi asigurări sociale, a admis apelul pârâtei împotriva sentinţei mai sus arătate, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins acţiunea, ca nefondată; a obligat pe reclamant să plătească apelantei-pârâte cheltuieli de judecată în valoare de 1.612 lei, onorariu avocat la fond; a respins, ca nedovedită, cererea apelantei de acordare a cheltuielilor de judecată avansate în apel.

Împotriva acestei decizii, la data de 12 noiembrie 2014 reclamantul M.A.C. a formulat cerere de revizuire, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. 68001212014.

Prin încheierea de şedinţă din 12 martie 2015 judecata cauzei a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 N.C.P.C., pentru lipsa nejusiificaiă a părţilor.

La data de 11 septembrie 2015 revizuentul a formulat cerere de repunere pe rol, fiind acordat termen pentru discutarea acesteia la data de 8 octombrie 2015.

Prin încheierea de şedinţă din 8 octombrie 2015. având în vedere lipsa părţilor şi a solicitării de judecată în lipsă, judecata cauzei a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 N.C.P.C.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs revizuentul M.A.C., arătând că solicită admiterea căii de atac şi repunerea pe rol a cauzei ce formează obiectul dosarului.

Prin memoriul de recurs a arătat că, deşi a învederat instanţei faptul că reprezentantul convenţional al S.R.T.V. nu a avut încheiat cu aceasta un contract de asistenţă juridică, s-a trecut cu uşurinţă peste acest aspect şi nu s-a solicitat, aşa cum era corect, să se prezinte o copie de pe acel contract pentru a se proceda la o evaluare corectă a situaţiei de fapt.

Recurentul revizuent a mai arătat că, deşi a existat un contract de asistenţă juridică, acesta era valabil numai până la 28 februarie 2014, se referea doar Ia asistenţa juridică ce ţinea de restructurarea societăţii, iar prin actul adiţional din 14 noiembrie 2012 se face referire despre piaţa unor onorarii în fond şi recurs nu şi în faza procesuală a apelului.

Pe de altă parte, asistenţa juridică a S.R.T.V. se poate contracta prin licitaţie, prin angajarea de specialişti care au legătura directă cu activitatea acesteia, iar nu prin avocaţi, în condiţiile în care S.R.T.V. are compartiment juridic de specialitate.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte a procedat, la data de 9 decembrie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia din aceeaşi data comunicarea sa părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vaiere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La data de 23 decembrie 2015 recurentul a formulat punct de vedere la raportul de admisibilitate arătând că cererea de revizuire este întemeiata în drept pe dispoziţiile art. 509 pct. 1 şi 5 N.C.P.C., că domiciliile părţii or se regăsesc în întâmpinarea depusă de către intimată şi a reiterat apărările formulate în cadrul memoriului de recurs cu privire la lipsa caiităţiî de reprezentant a apărătorului intimatei.

Prin rezoluţia din 11 ianuarie 2016 s-a acordat termen pentru judecarea recursului la data de 13 ianuarie 2016, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.

Analizând cererea, Înalta Carte constată următoarele;

Potrivit art. 486 alin. (1) N.C.P.C. cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, numele, prenumele, domiciliul, reşedinţa, denumirea, sediul părţilor, precum şi motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele se vor depune prirur-un memoriu separat.

Lipsa acestor menţiuni este sancţionată cu nulitatea potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol.

Conform art. 487 alin. (1) N.C.P.C. „recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) aplicabile şi în recurs", adică atunci când termenul pentru exercitarea căii de atac curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea recursului se va face într-un termen de aceeaşi durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii.

O atare situaţie nu este însă incidenţă în cauză întrucât recurentul exercită calea de atac împotriva unei încheieri prin care s-a dispus suspendarea judecăţii pentru lipsa nejustiticată a părţilor, măsură determinata de inexistenţa unei solicitări de judecată în lipsă din partea acestora (art. 41 alin. (1) pct. 2 N.C.P.C).

O astfel de încheiere poate îl atacată cu recurs la instanţa superioară, in speţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 414 alin. (1) N.C.P.C.

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol „recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol", împrejurarea că revizuentul a motivat calea de atac la un alt moment decât acela al depunerii cererii de recurs nu poate echivala cu motivarea peste termen, atâta timp cât însăşi declararea recursului nu are o perioadă determinată, ei se poate realiza „pe toata durata suspendării".

Aceasta nu înseamnă însă că recursul nu trebuie să fie motivat ori că motivele deduse judecăţii prin intermediul căii de atac nu ar trebui să se circumscrie ipotezelor expres reglementate de dispoziţiile art. 488 N.C.P.C., care nu disting cu privire la obiectul hotărârii recurate.

Chestiunile pe care recurenuții-revizuenți le supune dezbaterii în calea extraordinară de atac a recursului nu pot constitui critici de nelegalitate care să conducă la desfiinţarea încheierii atacate întrucât nu au legătură cu cele statuate de instanţă în respectiva hotărâre, împrejurare ce echivalează cu nemotivarea recursului.

Astfel, în speţă, recurentul-revizuent reiterează aspecte de fond ale cauzei referitoare la lipsa calităţii de reprezentant a apărătorului intimatei, pe care instanţa de recurs nu le poate analiza în contextul art. 488 alin. (1) pct. 1-8 N.C.P.C., întrucât acestea sunt străine de măsura suspendării pentru lipsa părţilor, ce constituie obiect al hotărârii recurate supusă controlului de nelegimitate la instanţa ierarhic superioară. De asemenea, nu au fost identificate motive de ordine publică în sensul prevăzut de art. 489 alin. (3) N.C.P.C.

Neîndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) N.C.P.C. cu prhire la motivarea recursului atrage sancţiunea anulării acestuia, potrivit art. 43 alin. (5) N.C.P.C.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul-revizuent M.A.C. împotriva încheierii de şedinţă. din 8 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de revizuentul M.A.C. cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat R.G.D., cu sediul în Bucureşti, sector 6 împotriva încheierii de şedinţă din 8 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIl-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu pârâta S.R.T.V., cu sediul în Bucureşti, sector 1.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 ianuarie 2016.