Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 2/2016

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2016.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub nr. 2506/120/2015 din data de 22 mai 2015, reclamanta P.A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Olt, Curtea de Apel Piteşti, Tribunalul Argeş şi M.F.P. Bucureşti a solicitat obligarea pârâţilor la acordarea diferenţei de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01 ianuarie 2013 şi în continuare, până la includerea acestuia în salariu, reactualizat în funcţie de indicele inflaţiei la data plăţii efective, obligarea pârâtului M.F.P. la daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, începând cu 01 ianuarie 2013 potrivit O.U.G. nr. 13/2001, privind dobânda legală.

La termenul de judecată din data de 12 octombrie 2015, Tribunalul Dâmboviţa a invocat din oficiu, în raport de dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., excepţia necompetenţei sale teritoriale în soluţionarea cauzei.

Prin sentinţa nr. 1500 din 12 octombrie 2015, Tribunalul Dâmboviţa secţia Complet specializat cu soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Pentru a decide astfel, instanţa Tribunalului Dâmboviţa, a avut în vedere următoarele considerente:

în conformitate cu dispoziţiile art. 131 C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate.

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 132 C. proc. civ., când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorească competenta iar dacă se declară necompetentă, hotărârea pronunţată nu este supusă niciunei cai de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competenţe.

Tribunalul Dâmboviţa a reţinut că, în raport de art. 269 alin. (1) şi (2) C. muncii raportat la art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Argeş, având în vedere domiciliul reclamantei şi locul de muncă al acesteia, respectiv municipiul Piteşti, judeţul Argeş. Astfel potrivit art. 269 alin. (1) şi (2) C. muncii „judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform C. proc. civ. Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul", iar art. 210 din Legea nr. 62/2011 stabileşte că tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul judecă în primă instanţă conflictele de muncă.

Întrucât reclamanta are calitatea de judecător la judecătoria Curtea de Argeş, Tribunalul Dâmboviţa a apreciat că, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. în conformitate cu care, dacă un judecător, asistent judiciar, procuror sau grefier are caiitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei îa care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Acest text de lege stabileşte o competenţă specială de soluţionare a cererilor formulate de judecători, procurori, asistenţi judiciari şi grefieri, Din acest text de lege rezultă că doar dacă reclamanţii sunt judecători, asistenţi judiciari sau grefieri ia instanţa la care îşi desfăşoară activitatea urmează a sesiza una din instanţele de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia din curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. Cum reclamanta are calitatea de judecător la Judecătoria Curtea de Argeş, aceasta nu poate sesiza în mod legal Tribunalul Dâmboviţa cu acţiunea pe care a formulat-o.

Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, astfel învestit, prin sentinţa nr. 2625 din 09 decembrie 2015. la rândul său, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, în temeiul art. 135 C. proc. civ., în vederea soluţionării acestui conflict, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Tribunalul Argeş a motivat că raţiunea avută în vedere de legiuitor în edictarea normei legale cuprinsă în art. 127 C. proc. civ., normă cu caracter imperativ, a fost aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei din pricina calităţii părţilor, iar în cauza dedusă judecăţii reclamanta are calitatea de Judecătoria Curtea de Argeş care, ca şi Tribunalul Argeş se află sub jurisdicţia Curţii de Apel Piteşti astfel că, în raport de art. 127 C. proc. civ., Tribunalul Dâmboviţa, instanţa iniţial sesizată de reclamantă este competentă să judece acţiunea.

Înalta Curte, legal învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, competenţa de soluţionare a acţiunii reclamantei, ce face obiectul Dosarului nr. 2506/120/2015, pentru considerentele care succed.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Alin. (2) al art. 127 C. proc. civ. prevede că „În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii" iar alin. (3) că „Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."

În ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar, grefierul are calitatea de reclamant, norma interzice sesizarea instanţei competente, dacă este aceea la care judecătorul îşi desfăşoară activitatea, reclamantului revenindu-i însă alegerea între mai multe alte instanţe dintre cele indicate de legiuitor.

În ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar, grefierul are calitatea de are calitatea de pârât, reclamantul poate alege să sesizeze fie instanţa competentă - chiar dacă este cea la care pârâtul respectiv îşi desfăşoară activitatea - fie vreuna din instanţele arătate de legiuitor.

Atât în prima ipoteză, cât şi în cea de-a doua, atunci când reclamantul nu se adresează instanţei competente, intervine o prorogare legală a competenţei teritoriale, deoarece instanţa sesizată nu soluţionează, în mod obişnuit, cererea cu care este învestită.

Referitor la norma de competenţă statuată de art. 127 C. proc. civ. în aplicarea căreia s-a ivit conflictul negativ de competenţă în cauză se reţin următoarele:

Noţiunea de "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" prevăzută de textul legal enunţat trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate instanţele din raza unei curţi de apel şi ciclurile procesuale ale judecăţii, întrucât finalitatea acestei dispoziţii este aceea de a evita suspiciunile de lipsă de imparţialitate ale judecătorilor, procurorilor, asistenţilor judiciari sau grefierilor, care duceau la formularea de cereri de strămutare sub vechea reglementare (şi la care fac referire şi dispoziţiile art. 140 din N.C.P.C.), concluzie care rezidă din interpretarea teleologică a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru a putea invoca aceste dispoziţii legale şi pentru a sesiza o altă instanţă este suficient ca, la data promovării cererii, reclamantui să fie judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea în raza teritoriala a instanţei competente să soluţioneze cauza.

În speţă, din înscrisurile depuse în copie la Dosarul nr. 2506/120/2015 al Tribunalului Dâmboviţa (filele 12-17 - Decretul nr. 322 din 29 martie 2011 al Preşedintelui României privind numirea în funcţia de judecător şi Hotărârea nr. 942 din 16 septembrie 2014 a C.S.M., secţia pentru judecători), reiese eă reclamanta are calitatea de judecător la Judecătoria Curtea de Argeş.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în cauză, operează prorogarea legală a competenţei teritoriale statuată prin art. 127 C. proc. civ., astfel că instanţa competentă să soluţioneze raportul juridic dedus judecăţii de către reclamanta P.A., care are calitatea de judecător la Judecătoria Curtea de Argeş este Tribunalul Dâmboviţa, instanţa iniţial sesizată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, Complet specializat în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2016.