Dezbatere succesorală judiciară. Acțiune în anularea certificatului de calitate de moștenitor și în nulitatea actelor subsecvente. Competență teritorială și materială.
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competența materială.
Index alfabetic : conflict de competență
-succesiune
-certificat de moștenitor
-titlu de proprietate
NCPC, art. 94, art. 99, art. 105, art. 118
Cum în cadrul dezbaterii succesorale judiciare şi în strânsă legătură cu capetele principale de cerere privind deschiderea succesiunii - constatarea calităţii de moştenitor şi anularea certificatului de moştenitor - prin acțiune s-a solicitat și anularea actelor subsecvente încheiate în baza certificatului de moştenitor contestat, competența materială a instanței este determinată de valoarea obiectului actelor subsecvente a căror anulare se solicită ca efect al posibilei anulări a certificatului de moştenitor indicat în cererea de chemare în judecată.
Prin urmare, având în vedere că acțiunea dedusă judecății este o cerere în materie de moștenire, iar valoarea obiectului acţiunii, respectiv a contractelor de vânzare-cumpărare ce ar putea fi desfiinţate în cazul admiterii acţiunii, depășește suma indicată în cuprinsul dispozițiilor art. 94 alin. (1) lit. k) NCPC, în stabilirea competenței de soluționare a litigiului sunt incidente prevederile art. 118 NCPC, privind ultimul domiciliu al defunctului, coroborate cu cele ale art. 99 alin. 2 NCPC, potrivit cărora criteriul valoric atrage competenţa tribunalului, ca instanţă „de grad mai înalt” raportat la cuantumul pretenţiei deduse judecăţii.
Secția I civilă, decizia nr. 749 din 30 martie 2016
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 Bucureşti la data de 18.07.2013, reclamanta A. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 69, 75, 76, 77 din Legea nr. 36/1995 în vigoare la data eliberării actului şi art. 119 din Legea nr. 36/1995 republicată, în contradictoriu cu pârâţii B., C., Comisia Judeţeană Iaşi pentru stabilirea dreptului de proprietate : să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctei D., decedată la data de 18.09.1986, cu ultim domiciliu în București, sector 3; să se constate că de pe urma defunctei D. a rămas ca unic moştenitor defuncta E., decedată la data de 03.09.2000, în calitate de moştenitor testamentar, în baza testamentului autentificat la 06.02.1986 de fostul Notariat Local de Stat al Sectorului 1 Bucureşti și, în consecinţă, constarea calității de moștenitor testamentar al ei de urma defunctei E. - în baza certificatului de moştenitor testamentar emis de BNP X. la data de 18.09. 2000 - defunctă care, la rândul ei, este moştenitoarea testamentară a defunctei D.; să se constatate nulitatea absolută - pentru fraudă la lege - a certificatului de calitate de moştenitor nr. xx2 din 06.12.2006, emis de Biroul Notarial Y. pe numele defunctului F., decedat la data de 29.03.2001, în calitate de moştenitor legal al defunctei D.; anularea actelor subsecvente întocmite ori emise în baza certificatului de calitate de moştenitor nr. xx2 din 06.12.2006, respectiv, titlul de proprietate nr. xxx05 din 03.11.2011 emis pe numele pârâtului B. de Comisia Judeţeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, pentru o suprafaţă de teren de 18 ha 2.070 mp, contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale încheiat între pârâţii B., în calitate de vânzător și C., în calitate de cumpărător, autentificat sub nr. xxx0/2011 de BNPA Z., contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale încheiat între pârâţii B., în calitate de vânzător și C., în calitate de cumpărător, autentificat sub nr. xx0/2012 de BNPA Z.
La data de 27.11.2013, reclamanta a formulat cerere completatoare, solicitând instanței și anularea contractului de partaj voluntar intervenit între pârâţii B. și C., autentificat sub nr. xx7/2013 privitor la ieşirea pârâţilor din indiviziune asupra terenului în suprafaţă de 18 ha 2.070 mp, atribuit pârâtului B. de Comisia Judeţeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor prin titlul de proprietate nr. xxxx05/2011, partaj în urma căruia pârâtul B. a dobândit în proprietate exclusivă terenul în suprafaţă totală de 10.000 mp situat în Iași.
Prin sentinţa nr. 2609 din 26.02.2015, Judecătoria Sector 3 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, raportat la împrejurarea că ultimul domiciliu al defunctei D. a fost în Bucureşti şi la faptul că valoarea cererii depăşeşte 200.000 lei.
Prin sentinţa nr. 749 din 12.06.2015, Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, reţinând că, raportat la faptul că niciunul dintre pârâţi nu are domiciliul în raza teritorială a acestei instanţe şi la faptul că obiectul material al cererii, respectiv imobilul în litigiu, se află situat în judeţul Iaşi, competent material să soluţioneze cauza este Tribunalul Iaşi, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 107 şi 112 NCPC.
Prin sentinţa nr. 2711 din 08.12.2015, Tribunalul Iaşi, Secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinând că singura instanţă competentă teritorial pentru acţiunile având ca obiect stabilirea calităţii de moştenitor şi anularea certificatului de moştenitor este, potrivit art. 118, art.129 alin. (2), art. 131 NCPC, instanţa de la ultimul domiciliu al defunctei, în speţă, Judecătoria Sector 3 Bucureşti.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) Cod procedură civilă, stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru argumentele ce succed:
Potrivit art. 118 alin. (1) NCPC „În materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune, sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului: 1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare; 2. cererile privitoare la moştenire şi la sarcinile acesteia, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; 3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moştenitori sau împotriva executorului testamentar.”
Alin. (2) al aceluiaşi articol statuează că „Cererile formulate potrivit alin. 1 care privesc mai multe moşteniri deschise succesiv sunt de competenţa exclusivă a instanţei ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncţi”.
Textul de lege anterior citat se coroborează însă cu dispoziţiile art. 105 NCPC, care stabilesc că „În materie de moştenire, competenţa după valoare se determină fără scăderea sarcinilor sau datoriilor moştenirii”.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 Bucureşti la data de 18.07.2013, reclamanta a solicitat să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctei D., cu ultim domiciliu în București, sector 3; să se constate că de pe urma defunctei D. a rămas ca unic moştenitor defuncta E., decedată la data de 03.09.2000, în calitate de moştenitor testamentar, constarea calității de moștenitor testamentar de pe urma defunctei E. a reclamantei; să se constatate nulitatea absolută - pentru frauda la lege - a certificatului de calitate de moştenitor nr. xx2/2006, pe numele defunctului F., în calitate de moştenitor legal al defunctei D.; anularea actelor subsecvente întocmite ori emise în baza certificatului de calitate de moştenitor, respectiv titlu de proprietate, contract de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale, contract de partaj voluntar.
Rezultă că reclamanta, în cadrul dezbaterii succesorale judiciare şi în strânsă legătură cu capetele principale de cerere privind deschiderea succesiunii, constatarea calităţii de moştenitor şi anularea certificatului de moştenitor nr. xx2/2006, solicită anularea actelor subsecvente încheiate în baza certificatului de moştenitor a cărui anulare se solicită.
Având în vedere pretenţiile deduse judecăţii, este evident că, în speţă, este vorba de o cerere în materie de moştenire, iar nu de o acţiune de împărţeală judiciară cum greşit s-a reţinut de către una din instanţele aflate în conflict negativ de competenţă, a cărei valoare după obiect însă este determinată de valoarea obiectului actelor subsecvente a căror anulare se solicită ca efect al posibilei anulări a certificatului de moştenitor indicat în cererea de chemare în judecată şi în baza căruia au fost încheiate respectivele contracte de vânzare-cumpărare.
Prin urmare, având în vedere valoarea obiectului acţiunii, respectiv a actelor ce ar putea fi desfiinţate în cazul admiterii acţiunii, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 118 NCPC privind ultimul domiciliu al defunctului (situat în municipiul Bucureşti), coroborate cu dispoziţiile art. 94 alin. (1) lit. k) NCPC, potrivit cărora judecătoriile judecă, în primă instanţă, „…orice alte cereri evaluabile în bani în valoarea de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti…”, din care rezultă, printr-o interpretare per a contrario că pentru ceea ce depăşeşte suma anterior indicată competenţa după valoare aparţine Tribunalului Bucureşti.
Pe de altă parte, potrivit art. 99 alin. (2) NCPC „În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.”
Cum în speţă se solicită anularea unui titlu de proprietate având ca obiect o suprafaţă de 10.000 mp şi a unor contracte de vânzare-cumpărare al căror preţ a fost de 210.000 euro (contractul de vânzare-cumpărare nr. xxx0/2011) şi, respectiv 100.000 euro (contractul de vânzare-cumpărare nr. xx0/2012), în aplicarea dispoziţiilor legale anterior citate, criteriul valoric atrage competenţa tribunalului, ca instanţă „de grad mai înalt” raportat la cuantumul pretenţiei deduse judecăţii.
Pentru aceste considerente, competenţa de soluţionare a cauzei a fost stabilită în favoarea Tribunalului Bucureşti.