Renunțare la apel. Limitele criticilor ce pot fi formulate în recurs. Pierderea capacității procesuale de folosință a intervenientei în interes propriu pe parcursul judecării cauzei în apel. Respingerea cererii. Nelegalitate.
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Dezbateri.
Index alfabetic : renunțare
- recurs
- expropriere
- despăgubiri
- capacitate procesuală
C.proc.civ. din 1865, art. 246
Legea nr. 31/1990, art. 235
Legea nr. 198/2004
Legea nr. 33/1994
1. Cum reclamanta a renunțat la judecarea apelului, recursul declarat de aceasta împotriva deciziei Curţii de apel, prin care se invocă nulitatea cererii de chemare în judecată și a cererii de apel precum și aspecte care privesc soluția pe fondul litigiului, este inadmisibil.
Singurul recurs care putea fi declanșat de partea care a renunțat la apel, putea avea drept cauză juridică neîndeplinirea condițiilor legale pentru a se lua act de renunțarea sa la apelul exercitat în cauză.
2. În condițiile în care prima instanță a recunoscut dreptul la despăgubiri în favoarea unei entități juridice care a existat la momentul pronunțării acelei soluții și în patrimoniul căreia s-a aflat imobilul supus exproprierii, iar pe parcursul soluționării apelului a intervenit lichidarea și radierea acestei societăți, instanța de apel, admițând apelul și respingând cererea de chemare în judecată, ca nefondată, ca urmare a constatării lipsei capacității de folosință a intervenientei în interes propriu, a pronunțat o hotărâre cu ignorarea dispozițiilor legale privind procedura de desființare a societăților comerciale reglementată de Legea nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, luând în considerare intervenirea cazului de radiere a intervenientei în interese propriu, ce determină încetarea personalității sale juridice, cu consecința pierderii capacității procesuale de folosință, se apreciază că nu există o echivalență între aceste consecințe și pierderea dreptului subiectiv la despăgubiri, recunoscut de prima instanță, aceasta întrucât dreptul de proprietate sau de creanță și, în consecință, calitatea procesuală pot fi transmise, în condițiile legii, asociaților sau altor persoane desemnate de această societate.
Secția I civilă, decizia nr. 2793 din 14 decembrie 2015
Prin cererea de chemare în judecată din data de 10.06.2008, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. xxx68/3/2008, reclamanta S.C. X. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A, a contestat cuantumul despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 3/2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004
În motivare, reclamanta a afirmat că valoarea despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat, evaluate la 100 euro/mp, este neserioasă, raportat la preţul terenului pe piaţa liberă.
Cererea a fost întemeiată în drept pe prev. Legii nr. 33/1994 şi Legii nr. 198/2004.
Pârâtul Statul Român, prin CNADNR S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, pentru faptul că stabilirea despăgubirilor acordate s-a făcut ţinându-se seama de preţul real al imobilului. Mai mult decât atât, pârâtul a apreciat că cererea reclamantei este nereală, nedovedită şi speculativă.
La termenul din data de 10.11.2008, instanţa de fond a conexat la prezentul dosar cauzele cu nr. xxx70/3/2008 şi nr. xxx41/3/2008 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a III-a civilă.
În cauza cu nr. xxx70/3/2008, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta S.C. X. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin CNADNR S.A, a solicitat anularea Hotărârii nr. 3/2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, precum şi a procesului verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 3/2008.
În motivare, reclamanta a susţinut că actele contestate sunt lovite de nulitate pentru că au fost date cu încălcarea dispoziţiilor legale, în sensul că reclamanta nu a fost notificată cu propunerea de expropriere a imobilului în cauză, astfel încât aceasta să poată face întâmpinarea prevăzută de lege în procedura administrativă, anterioară exproprierii efective.
Pârâtul Statul Român, prin CNADNR S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată, pentru faptul că reclamanta a avut posibilitatea de a-şi dovedi dreptul său de proprietate în 30 de zile de la apariţia în Monitorul Oficial a H.G. nr. 428/2008, prin înaintarea unei cereri în acest sens către Comisie.
La data de 26.05.2011, S.C. Y. S.R.L. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu în cauza cu nr. xxx68/3/2008, aflată pe rolul Tribunalului Bucureşti, prin care a arătat că este proprietara imobilului expropriat și a solicitat acordarea de despăgubiri în acest sens.
Cererea a fost încuviinţată în principiu la termenul din 23.06.2011.
La aceeaşi dată, reclamanta S.C. X. S.R.L. a formulat cerere de chemare în judecată a S.C. Y. S.R.L. ca persoană care poate pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamanta, arătând că reclamanta a fost proprietara terenului expropriat şi a investiţiilor efectuate pe acesta, însă acestea au intrat în patrimoniul S.C. C. Y. S.R.L. după divizarea admisă prin încheierea nr. 43618 din 02.08.2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 803 din 05.04.2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă : s-a respins ca nefondată cererea - expropriere - care face obiectul dosarului nr. xxx68/3/2008, formulată de reclamanta S.C. X. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin CNADNR S.A.; s-a admis cererea de intervenţie în interes propriu, formulată în cauza nr. xxx68/3/2008 de intervenienta S.C. Y. S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta S.C. X. S.R.L. şi pârâtul Statul Român, prin CNADNR S.A; a fost obligat pârâtul Statul Român, prin CNADNR S.A, la plata către intervenienta în interes propriu S.C. Y. S.R.L. a sumei de 6.687.324 ron, cu titlu de despăgubiri, din care: 5.808.240 ron pentru suprafaţa de 2.433 mp teren intravilan şi 879.084 ron, pentru investiţiile afectate de expropriere (drumuri, platforme, alei parcaje, gazon, împrejmuire, teren tenis - cota parte pentru amplasamentul xx71/1/2, iluminat exterior, alimentare cu apă, canalizare exterioară incendiu, cablu telefon, instalaţie irigat gazon), determinate conform raportului de expertiză tehnică judiciară efectuată de experții B., C. şi E. (cu opinie separată); s-a respins ca nefondată cererea - expropriere - care face obiectul dosarului nr. xxx70/3/2008, conexat la dosarul nr. xxx68/3/2008, formulată de reclamanta S.C. X. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin CNADNR S.A.; s-a luat act de cererea formulată de reclamanta S.C. Y. S.R.L. de renunţare la judecata cererii – expropriere – care face obiectul dosarului nr. xxx41/3/2008, conexat la dosarul nr. xxx68/3/2008.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Cu privire la cererea principală formulată de reclamanta S.C. X. S.R.L., care face obiectul cauzei cu nr. xxx68/3/2008, la care au fost reunite celelalte cauze:
Prin Hotărârea Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 nr. 3/2008 şi procesul verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 3/2008, s-a stabilit că reclamanta S.C. X. S.R.L. este persoana îndreptăţită la despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 2.433 mp, intravilan cu nr. cadastral xx71/1/2.
Pentru exproprierea acestui imobil cu investiţiile aferente, a fost stabilită o despăgubire de 243.300 euro (100 euro/mp) pentru teren şi 198.946 euro pentru investiţiile efectuate de expropriat, rezultând un total de 442.246 euro, pe care reclamanta S.C. X. S.R.L. îl contestă ca fiind nereal.
Prin raportul de expertiză tehnică în specialitatea construcţii, întocmit în cauză de o comisie formată din 3 experţi, s-a concluzionat de către majoritatea acestora că valoarea de piaţă a terenului la momentul exproprierii (mai 2008) a fost de 650 euro/mp, rezultând o valoare de piaţă a terenului de 1.581.450 euro (echivalentul a 5.808.240 lei). Valoarea investiţiilor a fost stabilită relativ asemănător cu cea stabilită de pârât, respectiv 879.084 lei.
Reclamanta S.C. X. S.R.L. nu a avut obiecţiuni cu privire la opinia majoritară a experţilor care au efectuat expertiza, ci doar cu privire la opinia minoritară, apreciind părtinitoare conduita expertei, faţă de care a formulat şi cerere de recuzare, la care, ulterior, a renunţat.
Pentru faptul că nu au existat sau nu au fost admise obiecţiuni la raportul amintit, (ci doar la opinia separata a unui expert), tribunalul a constatat că, prin raportare la concluziile majorităţii experţilor care au întocmit expertiza, suma stabilită ca despăgubiri pentru reclamanta S.C. X. S.R.L. este inferioară celei stabilite în cursul judecăţii, ceea ce justifică interesul persoanei interesate în promovarea prezentei acţiuni.
Cu privire la cererea de chemare în judecată a altor persoane – S.C. Y. S.R.L, care ar pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamanta S.C. X. S.R.L.:
Reclamanta S.C. X. S.R.L. nu era proprietara terenului intravilan în suprafaţa de 2.433 mp, la momentul exproprierii.
Aceasta deoarece, în anul 2006, S.C. X. S.R.L., societate înfiinţată în anul 2004, s-a divizat, luând naştere S.C. Y. S.R.L. care a preluat o parte din patrimoniul vechii societăţi, inclusiv dreptul de proprietate asupra terenului în cauză, imobil înscris sub P1/2 în cartea funciară 1/24110 cu nr. cadastral xx71/1/1.
Exproprierea imobilului a avut loc în anul 2008, după ce dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză trecuse în patrimoniul S.C. Y. S.R.L. Rezultă că, la momentul exproprierii, reclamanta S.C. X. S.R.L. nu mai era proprietara acestui imobil şi nici titulara vreunui alt drept real. Rezultă că S.C. Y. S.R.L. poate pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamanta şi capătă în acest sens calitatea de intervenient în interes propriu.
Cu privire la cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta S.C. Y. S.R.L.:
S.C. Y. S.R.L. susţine că, deşi era proprietara imobilului la momentul exproprierii, aceasta nu a fost notificată despre demersul de expropriere.
În acest sens, a solicitat instanţei, în cauza nr. xxx29/299/2008, anularea încheierii nr. 394455/2008 a O.C.P.I. şi radierea înscrierii efectuate în cartea funciară în baza încheierii atacate, pentru faptul că, deşi era proprietară, despăgubirile pentru expropriere au fost consemnate pe numele unui terţ, respectiv S.C. X. S.R.L., nu pe cel al S.C. Y. S.R.L.
Prin sentinţa civilă nr. 2044/2009, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în cauza nr. xxx29/299/2009, modificată prin decizia civilă nr. 397/2010 a Tribunalului Bucureşti, prin care s-a admis apelul şi decizia civilă din 10.05.2011 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a respins recursul ca nefondat, s-a anulat încheierea nr. 394455/2008 a O.C.P.I. a Sectorului 1 Bucureşti şi s-a respins cererea CNADNR privind înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea statului, cu titlu de expropriere asupra imobilului cu nr. cadastral xx71/1/2, în suprafaţă de 2433 mp - teren intravilan.
Pentru considerentele expuse, tribunalul a constatat că, formal, nu s-a făcut nici un demers de expropriere faţă de intervenienta S.C. Y. S.R.L. Din situaţia de fapt reţinută mai sus şi constatată şi prin cercetarea la faţa locului efectuată de experţi, tribunalul a considerat că terenul în cauză a fost efectiv folosit, existând o expropriere în fapt faţă de această societate.
S-a considerat că se impune astfel despăgubirea S.C. Y. S.R.L. pentru prejudiciul produs prin pierderea dreptului de proprietate asupra terenului în cauză şi a investiţiilor de pe acesta. Tribunalul a avut în vedere faptul că societăţii nu i s-a restrâns doar exerciţiul dreptului de proprietate asupra bunurilor, ci a fost privată de bunuri în materialitatea lor, astfel că nu mai poate exercita nici un atribut al dreptului de proprietate asupra acestora. Aceasta şi pentru că ele au fost deja încorporate într-un alt bun, care are un alt regim juridic.
Pentru considerentele expuse, tribunalul a admis cererea de intervenţie în interes propriu şi a obligat pârâtul Statul Român, prin CNADNR S.A., la plata către intervenienta S.C. Y. S.R.L. a despăgubirilor, aşa cum au fost cuantificate prin expertiza efectuată în cauză.
Fiind titulara dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat, S.C. Y. S.R.L. este cel puţin o persoană interesată la acordarea despăgubirilor – art. 5 din Legea nr. 198/2004.
Tribunalul a constatat că, prin raportare la această societate, faţă de care nu au fost emise actele contestate: Hotărârea Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 nr. 3/2008 şi procesul verbal aferent, nu se poate dispune anularea acestora, cu atât mai mult cu cât, prin renunţarea acestei societăţi, în calitate de reclamantă în cauza cu nr. xxx41/3/2008, nu mai are nici un capăt de cerere în acest sens.
Cu privire la cererea de chemare în judecată care face obiectul dosarului nr. xxx70/3/2008, reunit la prezenta cauză:
Faţă de aspectele constatate, privind faptul că S.C. X. S.R.L. nu era titulara dreptului de proprietate la momentul exproprierii, tribunalul a apreciat că cererea acesteia de anulare a Hotărârii nr. 3/2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 şi a procesului verbal aferent este nefondată.
Chiar dacă acestea sunt emise cu referire la S.C. X. S.R.L., validitatea acestora se raportează la realitatea juridică dovedită în cauză.
Astfel, pentru că s-a dovedit faptul că, la momentul exproprierii, partea nu era titulara niciunui drept real asupra imobilului expropriat, aceasta nu justifică nici un interes legitim sau drept la anularea actelor contestate.
Chiar şi în ipoteza anulării acestora, folosul practic urmărit de aceasta la formularea acţiunii de faţă nu mai subzistă, aceasta nefiind persoana îndreptăţită la despăgubiri.
Pentru aceleaşi considerente, tribunalul a respins ca nefondată şi cererea principală care face obiectul cauzei nr. xxx68/3/2008.
Deşi tribunalul face referire la interesul părţii S.C. X. S.R.L. la promovarea acţiunilor reunite în cauză, trebuie menţionat că nu se are în vedere interesul, ca o condiţie de promovare a acţiunii civile. Se are în vedere faptul că S.C. X. S.R.L. nu are niciun drept prevăzut de legile indicate, ca temei al acţiunii, care să fundamenteze cererea de faţă. Aparenţa născută din cuprinsul actelor contestate, face ca aceasta să aibă calitate procesuală activă şi interes, însă nu şi dreptate.
Cu privire la cererea de chemare în judecată care face obiectul dosarului nr. xxx41/3/2008, reunit la prezenta cauză:
La data de 18.04.2011, S.C. Y. S.R.L. a formulat cerere de renunţare la judecată, indicând în cuprinsul cererii dosarul cu nr. xxx68/3/2011.
La termenul din 26.05.2011, pentru că nu s-a considerat lămurită, instanţa a solicitat părţii precizări în acest sens, iar, la termenul din 23.06.2011, apărătorul ales al S.C. Y. S.R.L. a afirmat că renunţarea a privit cauza cu nr. xxx41/3/2008, conexată la dosarul de faţă.
Faţă de manifestarea de voinţă astfel exprimată de conducerea societăţii, confirmată prin apărătorul care a reprezentat consultantul juridic al acesteia, având în vedere că oricum partea are calitatea de intervenient în interes propriu în cauza principală, instanţa a apreciat că aceasta este făcută în cunoştinţă de cauză şi nu afectează drepturile părţii.
S-a luat astfel act de renunţarea la judecata cererii formulată de reclamanta S.C. Y. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin CNADNR S.A, privind anularea Hotărârii nr. 3/2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, precum şi a procesului verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 3/2008.
Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel pârâtul Statul Român, prin CNADNR SA, prin DRDP Bucureşti, solicitând desfiinţarea sentinţei şi, pe fond, respingerea ca neîntemeiată a cererii formulate de intervenienta în interes propriu S.C. Y. S.R.L.
S-a criticat hotărârea atacată, pentru netemeinicie şi nelegalitate, din următoarele considerente:
Instanţa a dat mai mult decât s-a cerut atunci când a dispus acordarea de despăgubiri pentru investiţiile afectate de expropriere, în cuantum de 879.084 ron, în condițiile în care valoarea stabilită de către Statul Român pentru acestea nu a fost contestată de intimata-intervenientă, iar experții au reţinut acest aspect, arătând că valoarea despăgubirilor pentru investiţii este cea stabilită de către Statul Român la data exproprierii. Fără a ţine seama de opinia separată a unui membru al comisiei de experţi, s-a omologat un raport de expertiză care a fost revizuit şi înlocuit de către comisie la termenul din 23.02.2012. În raportul de expertiză revizuit, concluziile experților arată că valoarea despăgubirilor pentru teren este 5.272.625 ron, faţă de 5.808.240 ron, la cât a fost obligat pârâtul de către instanţă.
Instanţa a ignorat faptul că, la data efectuării expertizei, reclamanţii nu mai erau proprietarii terenului, iar Statul Român a acordat acestora suma de 442.246 euro, echivalent în lei, sumă ce se află la dispoziţia reclamanţilor încă din anul 2008.
Reaua-credinţă a intervenientei în interes propriu e dovedită de faptul că a profitat de eroarea instanţei, când a calificat drept recurs calea de atac, şi a înţeles ca de îndată să treacă la executarea silită a Statului Român şi pentru sume pe care nu le-au cerut.
Instanța de judecată nu a ținut seama de faptul că valoarea despăgubirilor este reprezentată de valoarea cu care se vinde un teren în zona respectivă, neputând fi dată de prețul care se solicită, ci de prețul care se obține, or, în prezenta cauza, s-au avut în vedere doar oferte preluate din mica publicitate.
Hotărârea instanței de fond de a despăgubi intervenienta în interes propriu pentru terenul expropriat cu o despăgubire mult mai mare decât prețul de achiziție a terenurilor din anul 2008 este excesivă şi, indiferent de pretinsa creștere a preţurilor la bunurile imobiliare, nu poate fi primită, deoarece nu reflectă adevărata valoare a terenului în litigiu.
Împotriva aceleiași sentințe, a formulat recurs reclamanta S.C. X. S.R.L., care a criticat hotărârea ca netemeinică şi nelegală şi a solicitat modificarea acesteia, pentru următoarele considerente:
În mod neîntemeiat instanța de fond a considerat că nu este titularul dreptului şi că nu are interes. Atât timp cât există o hotărâre de expropriere, emisă pe numele societății reclamante, este persoană expropriată şi îndreptăţită la despăgubirea din expropriere, iar, în caz contrar, hotărârea de expropriere trebuie să fie anulată.
Nu poate fi reținut faptul că nu ar avea un interes, deoarece interesul este unul care decurge din lege; orice persoană expropriată trebuie să fie despăgubită în mod prealabil, corect si efectiv.
Cu toate că instanţa de fond, în mod corect, a omologat raportul întocmit de către comisia de experți, a considerat că nu era îndreptăţită la despăgubirea rezultând din expropriere şi că nu avea interesul nici să fie anulată hotărârea de expropriere, ceea ce golește dispozițiile legale invocate de conţinut.
Intimata intervenientă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pârâtului, pentru nemotivarea în termenul legal, precum şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată, ca nefiind dovedită de vreun înscris ataşat cererii. Pe fond, a arătat că exproprierea imobilului a fost neconstituţională, iar despăgubirea acordată nu este la nivelul prejudiciului creat de expropriere.
Calea de atac a recursului a fost recalificată ca apel, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, prin încheierea de şedinţă din 11.02.2013.
La termenul de judecată din 23.09.2013, apelanta reclamantă S.C. X. S.R.L. a depus cererea formulată prin reprezentant legal de renunţare la judecarea propriului apel.
La acelaşi termen de judecată, intimata-intervenientă S.C. Y. S.R.L., prin reprezentant, a depus la dosar dovezi, din care rezultă că a fost radiată din evidenţele Registrului Comerţului.
Asupra apelului reclamantei S.C. X. S.R.L., verificând îndeplinirea condiţiilor impuse de art. 246 alin. 1 C.pr.civ., Curtea a luat act de renunţarea la judecata apelului acestei părţi, desistarea reclamantei de judecarea propriei căi de atac fiind expresă şi neechivocă, cu respectarea condiţiilor de formă impuse de lege.
Curtea a constatat caracterul nefondat al excepţiei nulităţii recursului pârâtului, pentru nemotivarea în termenul legal, invocată prin întâmpinarea intimatei-interveniente, faţă de recalificarea căii de atac în cauză, ca apel şi luând în considerare inaplicabilitatea dispoziţiilor sancţionatorii invocate ca fiind cuprinse în art. 302-303 C.pr.civ., specifice recursului, şi nu apelului.
Asupra excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată, Curtea a constatat că neregularitatea acestui act de procedură vizează desfăşurarea procesului în faţa primei instanţe, fiind acoperită prin neinvocarea până la prima zi de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate şi înainte de a se pune concluzii în fond, conform art. 108 alin. (3) C.pr.civ. În consecinţă, şi această excepţie de procedură a fost respinsă ca nefondată.
Prin decizia civilă nr. 327/A din 18 noiembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a luat act de renunţarea apelantei - reclamante S.C. X. S.R.L. la judecarea propriului apel.
A respins, ca nefondate, excepţiile nulităţii recursului pârâtului şi a lipsei calităţii de reprezentant, invocate prin întâmpinarea intimatei – interveniente.
A admis apelul pârâtului Statul Român, prin CNADNR S.A., prin DRDP Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 803/2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în contradictoriu cu apelanta reclamantă S.C. X. S.R.L. şi intimata intervenientă în nume propriu S.C. Y. S.R.L.
A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins, ca nefondată, şi cererea de intervenţie în interes propriu.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Curtea a constatat că apelul pârâtului este întemeiat, admițându-l, cu consecinţa schimbării în parte a hotărârii atacate, pentru următoarele considerente:
Prin cererea principală, cererea de intervenţie în interes propriu şi cererile conexe, luând act de o renunţare la judecată, instanţa de fond a fost învestită până la sfârşitul derulării cauzei de fond, astfel:
- de către reclamanta S.C. X. S.R.L. cu două cereri: de contestare a cuantumului despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 3/2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 (dosar nr. xxx68/3/2008), respectiv de anulare a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 3/2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, precum şi a procesului verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 3/2008 (dosar nr. xxx70/3/2008);
- de către intimata intervenientă în nume propriu S.C. Y. S.R.L. cu cererea de acordare a propriilor despăgubiri pentru expropriere (dosar nr. xxx68/3/2008), această parte renunţând la judecata conexă (din dosarul nr. xxx41/3/2008) de anulare a Hotărârii nr. 3/2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, precum şi a procesului verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 3/2008, pronunţată în favoarea reclamantei S.C. X. S.R.L.
În fapt, s-a reţinut corect de către instanţa de fond că reclamanta S.C. X. S.R.L. nu mai era la momentul exproprierii proprietara terenului intravilan în suprafaţă de 2.433 mp, urmare a divizării, din anul 2006, a societăţii şi preluării dreptului de proprietate asupra terenului în cauză, în patrimoniul intervenientei în nume propriu S.C. Y. S.R.L.
Deşi, prin Hotărârea nr. 3/2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, au fost acordate reclamantei despăgubiri totale pentru expropriere în cuantum total de 442.246 euro, cererea reclamantei de anulare a acestei hotărâri a fost respinsă în fond, nefiind atacată în prezenta cale de atac, nici cu apelul pârâtului, nici de către reclamanta care a renunţat la judecarea apelului, astfel cum s-a consemnat.
Prin efectul puterii de lucru judecat şi în raport de principiul disponibilităţii părţilor, care restrânge judecata apelului la limitele criticilor acestuia (conform regulii tantum devolutum quantum apellatum), Curtea a constatat a nu a fost învestită în calea de atac cu verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţionării capătului de cerere având ca obiect anularea Hotărârii nr. 3/2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 şi a procesului verbal corespunzător.
Prin urmare, Curtea a reţinut a fi învestită, prin calea de atac a pârâtului, cu două categorii de motive ale apelului, cele mai numeroase referitoare la valoarea despăgubirilor (investiţii, preţ de achiziţie, revizuire expertiză), dar şi la analiza măsurii în care era îndreptăţită intervenienta la despăgubire.
Prioritar analizării acestor aspecte, Curtea a constatat însă intervenit, la termenul de dezbatere a apelului, conform înscrisurilor depuse la dosar, motivul de ordine publică referitor la capacitatea procesuală de folosinţă a intervenientei S.C. Y. S.R.L. Această societate a fost radiată din evidenţele Registrului Comerţului, ca urmare a lichidării şi dizolvării, fapt consemnat în rezoluţia Oficiului Registrului Comerţului din 12.08.2013 şi în certificatul de radiere din 14.08.2013.
Lipsa capacităţii procesuale de folosinţă reprezintă o excepţie de fond, peremptorie şi absolută, ce poate fi invocată pe parcursul procesului de oricare dintre părţi, de procuror sau de instanţă din oficiu, în orice etapă procesuală.
Fiind în dezbatere un drept subiectiv civil al intervenientei – care a pierdut pe parcursul procesului capacitatea procesuală de folosinţă – se consideră că partea nu mai are folosinţa acestui drept, astfel încât cererea sa de acordare a despăgubirilor se impune a fi respinsă ca şi când dreptul lipseşte. În speţă, din acest considerent, cererea în despăgubiri a intervenientei în nume propriu S.C. Y. S.R.L. a fost respinsă ca nefondată.
Cum această soluţie este diferită de cea a primei instanţe, Curtea a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 296 C.pr.civ., în sensul schimbării în parte a sentinţei apelate, cu menţinerea restului dispoziţiilor hotărârii atacate, pentru considerentele deja expuse.
Prin cererea formulată de petenta SC X. SRL la data de 18.03.2014, s-a solicitat completarea dispozitivului deciziei civile nr. 327/2013 a Curţii de Apel Bucureşti, în sensul pronunţării instanţei şi asupra excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a SC Y. SRL.
Prin decizia nr. 189 din 28.04.2014, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a respins cererea de completare a deciziei nr. 327/A/2013, formulată de petenta SC X. S.R.L.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
Excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intervenientei SC Y. SRL a fost analizată în cuprinsul considerentelor deciziei a cărei completare se solicită, fiind asimilată unei judecăţi pe fond, în sensul inexistenţei dreptului, tocmai ca o consecinţă a inexistenţei capacităţii de folosinţă, ceea ce a condus la respingerea ca neîntemeiată a cererii de intervenţie.
Dacă modul de abordare, în sensul analizei şi soluţionării excepţiei, a fost sau nu justificat constituie o chestiune ce poate fi apreciată doar de instanţa de control judiciar, în eventualitatea declarării căii de atac a recursului.
Ceea ce este relevant, din perspectiva cererii de completare de faţă, este că excepţia invocată a fost analizată şi soluţionată, astfel încât nu se impune completarea dispozitivului deciziei nr. 327/2013, cererea urmând a fi respinsă.
Împotriva deciziei civile nr. 327/2013 şi a deciziei civile nr. 189/A/2014, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, a declarat recurs S.C. X. S.R.L.
Recurenta a solicitat admiterea recursurilor şi modificarea hotărârilor recurate, în sensul admiterii excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a intervenientei S.C. Y. S.R.L. şi respingerii apelului Statului român, prin C.N.A.D.N.R., ca efect al admiterii acestei excepţii.
În susținerea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 327/2013, s-a invocat faptul că, la termenul de judecată din 23.09.2013, a fost ridicată excepţia lipsei capacităţii de folosinţă şi s-a depus cererea de renunţare la propriul apel de către S.C. X. S.R.L., confruntată cu lipsa capacităţii de folosinţă a intervenientei, confirmată prin documentul emis de Registrul Comerţului - rezoluţia din 12.08.2013, care certifică radierea.
Instanţa de judecată nu s-a pronunţat pe excepţia dirimantă a lipsei capacităţii de folosinţă invocată în şedinţa publică, deşi aceasta prima în raport cu oricare altă cerere sau excepţie, rămânând pe fond în pronunţare, admiţând apelul intimatului şi respingând cererea de chemare în judecată.
Soluţia nu este legală şi temeinică, deoarece, la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, SC Y. SRL exista şi avea personalitate juridică, iar desfiinţarea sa, deci pierderea personalităţii sale juridice în timpul apelului nu poate duce la respingerea cererii de chemare în judecată, pentru lipsa capacităţii de folosinţă, la un moment anterior, când avea personalitate juridică, așa cum rezultă din extras ONRC, ci doar la respingerea apelului, ca îndreptat împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosinţă.
În motivarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 189/A/2014, recurenta a susținut următoarele:
La termenul de judecata din 23.09.2013, a fost ridicată excepţia lipsei capacităţii de folosinţă şi s-a depus cererea de renunţare la propriul apel de către S.C. X. S.R.L., confruntată cu lipsa capacităţii de folosinţă a intervenientei, confirmată prin documentul emis de Registrul Comerţului - rezoluţia din 12.08.2013, care certifică radierea.
Instanţa a amânat judecata pentru ca înscrisul intitulat cerere de renunţare să fie semnat şi de către partea care renunţă la judecată şi pentru a lua cunoştinţă de înscrisurile privind radierea, care demonstrau lipsa capacităţii de folosinţa a S.C. Y. S.R.L.
La termenul următor, instanţa de judecată nu s-a pronunţat pe excepţia lipsei capacităţii de folosinţă, invocată în şedinţă publică, deși aceasta prima în raport cu oricare altă cerere sau excepţie, luând act de îndeplinirea condiţiilor legale ale cererii de renunţare la judecată pe care a formulat-o, văzând că, prin rezoluţia din 12.08.2013, intervenienta SC Y. SRL fusese radiată din Registrul Comerțului.
Concluziile Ministerului Public au fost aceleaşi, de respingere a apelului, având în vedere îndreptarea sa către o persoană lipsită de capacitate de folosinţă.
Rămânând în pronunţare, instanţa de apel a admis apelul, ignorând dispoziţiile art.137 C.proc.civ. privitoare la ordinea soluţionării cererilor şi a excepţiilor, care stabilesc că se soluţionează mai întâi excepţiile de procedură şi de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Pe de alta parte, în mod greşit, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul şi a respins cererea de acordare despăgubiri, sub pretextul că, prin pierderea capacităţii de folosinţă, la data radierii din Registrul Comerţului (12.08.2013), S.C. Y. nu putea avea niciodată acest drept. Or, cererea de despăgubiri era formulată din 2008 şi fusese admisă în 2012.
Această logică viciată este menţinută în raţionamentul completului de judecată care a soluţionat cererea de completare dispozitiv şi trebuie să determine admiterea recursului.
În continuarea motivelor de recurs, recurenta a expus un scurt istoric al desfăşurării litigiului, după cum urmează:
Exproprierea imobilului a fost neconstituțională.
Potrivit art. 44 şi 136 din Constituţie, exproprierea nu se poate face decât în baza unei juste şi prealabile despăgubiri, proprietatea fiind inviolabilă potrivit alin. (5) al art. 136, iar reglementarea întinderii şi atingerile ce ar putea fi aduse acestui drept se fac doar prin lege organică.
Exproprierea imobilului s-a făcut în anul 2008, invocându-se Legea nr. 33/1994 şi Legea nr. 198/2004, iar despăgubirea nu a fost nici justă şi nici prealabilă, cum cere Constituţia; exproprierea efectivă a terenului a avut loc în 2009.
Într-un stat de drept, lipsa oricărei despăgubiri ca şi tulburarea de posesie întreprinse de agenţii expropriatorului, deci ai statului, atrag răspunderea statului, faţă de încălcările art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la CEDO.
CNADNR a primit de la stat sumele destinate exproprierii încă din anul 2008, din acel an şi până în 2012, data executării, CNADNR îmbogățindu-se fără just temei, astfel încât datorează dezdăunare pentru lipsirea de bunul expropriat.
Evaluarea imobilului făcută de instanţa de fond este aproape de realitate, deşi despăgubirea acordată nu este la nivelul prejudiciului creat de expropriere.
S-a învederat că s-a formulat opoziţie la expropriere şi s-a arătat că proiectul de realizare a şoselei de centură se putea realiza fără exproprierea acestui imobil, întrucât lărgirea pe acel segment se putea face pe partea de vizavi, unde era un teren al statului, o unitate militară dezafectată şi pentru care nu mai trebuia făcută expropriere, fiind astfel evitată încărcarea bugetului de stat cu o sarcină în plus.
S-a menţionat că nu s-a acordat nici o compensare a prejudiciului creat prin amputarea frontului stradal al restului imobilului, devenit mai îngust prin expropriere, astfel încât vechiul plan de afacere şi dezvoltare imobiliară să nu mai poată fi realizat din cauza exproprierii. De asemenea, lărgirea străzii nu a adus nici un plus de valoare restului imobilului rămas neexpropriat.
Excepția lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată, potrivit art. 112 pct. 6 C.pr.civ., cu consecinţa nulităţii cererii şi excepţia nulităţii cererii de apel, în lipsa semnăturii unei persoane cu calitate de reprezentant legal, nedovedită de vreun înscris ataşat cererii.
Excepţia lipsei calităţii de reprezentant a DRDP Bucureşti de a reprezenta C.N.A.D.N.R. (şi statul), cu consecinţa nulităţii cererii de apel, având în vedere lipsa oricărui mandat prealabil şi special al acestei entităţi, din partea contestatoarei, raportat la condiţiile prevăzute de art. 67 şi urm. C.pr.civ.
Împotriva deciziei civile nr. 327/2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs și recurenta S.C. Y. S.R.L., solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii excepţiei lipsei capacităţii sale de folosinţă şi respingerii apelului statului prin C.N.A.D.N.R., prin efectul admiterii acestei excepţii.
În susținerea recursului, s-a învederat că, la termenul de judecată din 23.09.2013, a fost invocată excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intervenientei SC Y. SRL, confirmată prin documentul emis de Registrul Comerţului - rezoluţia din 12.08.2013, care certifică radierea.
Instanţa de judecată nu s-a pronunţat pe excepţia dirimantă a lipsei capacităţii de folosinţă invocată în şedinţa publică, deşi aceasta prima în raport cu oricare altă cerere sau excepţie, rămânând pe fond în pronunţare, admiţând apelul intimatului şi respingând cererea de chemare în judecată.
Soluţia nu este legală şi temeinică, deoarece, la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, SC Y. SRL exista şi avea personalitate juridică, iar desfiinţarea sa, deci pierderea personalităţii sale juridice în timpul apelului nu poate duce la respingerea cererii de chemare în judecată, pentru lipsa capacităţii de folosinţă, la un moment anterior, când avea personalitate juridică, așa cum rezultă din extras ONRC, ci doar la respingerea apelului, ca îndreptat împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosinţă.
În ședința publică din 02.12.2015, Înalta Curte a pus în dezbaterea părților aspectele privind interesul juridic al recurentei - reclamante SC X. SRL în exercitarea recursului împotriva deciziei civile nr. 327/A/2013 a Curţii de Apel Bucureşti și admisibilitatea unui asemenea recurs, în raport de împrejurarea că aceasta a renunțat la judecarea apelului, precum și capacitatea procesuală a recurentei SC Y. SRL în exercitarea recursului dedus judecății.
În același context, s-a pus în dezbatere împrejurarea că unul dintre recursurile reclamantei nu conține în mod explicit decizia la care se referă.
Analizând împrejurarea că unul dintre recursurile reclamantei SC X. SRL nu individualizează în mod expres decizia la care se raportează, instanța apreciază că această neregularitate procedurală nu atrage în cauză sancțiunea nulității recursului, întrucât, deși recurenta nu menționează numărul deciziei ce formează obiect al recursului, aceasta poate fi ușor identificată, prin faptul că a fost indicat numărul dosarului în care a fost pronunțată și a fost expres menționată în concluziile orale ale apărătorului părții, iar o soluție contrară, în circumstanțele speței, ar fi tributară unui formalism excesiv, incompatibil cu dreptul la un proces echitabil reglementat prin articolul 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Asupra inadmisibilității recursului declarat de reclamanta SC X. SRL împotriva deciziei civile nr. 327/A/2013 a Curţii de Apel Bucureşti, aspect care se impune a fi cercetat cu prioritate, instanța de recurs reține următoarele:
Din interpretarea dispozițiilor art. 246 C.pr.civ., rezultă că renunțarea la judecată este o formă de expresie, în plan procesual, a principiului disponibilității părților care guvernează procesul civil, ce trebuie să îmbrace forma unei manifestări de voință libere, exprese și neechivoce și care, în opinia instanței de recurs, nu poate fi retractată în raport de soluția pronunțată cu privire la celelalte apeluri exercitate în cauză.
În speța dedusă judecății, se poate constata că, în etapa procesuală a apelului, la termenul din 23.09.2013, apelanta reclamanta SC X. SRL a depus cerere de renunțare la judecarea apelului exercitat împotriva sentinţei civile nr. 803/2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, formulată prin apărător ales, deci persoană calificată juridic, și în mod necondiționat.
Cum reclamanta SC X. SRL a renunțat la judecarea apelului menționat, recursul declarat de aceasta împotriva deciziei civile nr. 327/A/2013 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, prin care se invocă nulitatea cererii de chemare în judecată și a cererii de apel și aspecte care privesc soluția pe fondul litigiului, se privește a fi inadmisibil.
Astfel, în opinia instanței de recurs, singurul recurs care putea fi declanșat de partea care a renunțat la apel putea avea drept cauză juridică neîndeplinirea condițiilor legale pentru a se lua act de renunțarea sa la apelul exercitat în cauză.
Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C.pr.civ., Înalta Curte a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta SC X. SRL împotriva deciziei civile nr. 327/A/2013 a Curţii de Apel Bucureşti.
Adoptarea acestei soluții atrage după sine inutilitatea examinării interesului recurentei reclamante în exercitarea acestei căi de atac.
Asupra recursului declarat de reclamanta SC X. SRL împotriva deciziei civile nr. 189/A/2014 a Curţii de Apel Bucureşti :
Sub un prim aspect, trebuie reținut că această decizie a privit exclusiv soluționarea cererii de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 327/A/2013 a Curţii de Apel Bucureşti, formulată de reclamanta SC X. SRL, în sensul de a se pronunța instanța de apel și asupra excepției lipsei capacității de folosință a intervenientei SC Y. SRL.
În drept, potrivit art. 2811 C.pr.civ., în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau aceasta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.
Or, prin cererea de completare a dispozitivului hotărârii pronunțate de instanța de apel se invocă în esență greșeli de judecată săvârșite de această instanță în ceea ce privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 137 alin. (1) C.pr.civ. care reglementează ordinea soluționării excepțiilor procesuale, ce nu pot fi remediate prin intermediul acestei proceduri.
În plus, se poate constata că instanța de apel nu a omis să se pronunțe asupra excepției lipsei capacității de folosință a intervenientei SC Y. SRL și a expus considerentele pentru care a apreciat că pierderea acestei capacități de folosință determină însăși pierderea dreptului subiectiv civil, aspecte care vor fi examinate în analiza de substanță a recursului declarat împotriva primei decizii pronunțate de această instanță.
Având în vedere natura procedurii în care a fost pronunțată decizia civilă nr. 189/A/2014 a Curţii de Apel Bucureşti, expunerea istoricului cauzei și enunțarea motivelor pentru care recurenta SC X. SRL consideră că decizia civilă nr. 327/A/2013 a Curţii de Apel Bucureşti - este nelegală, în cadrul memoriului de recurs formulat împotriva deciziei prin care a fost soluționată cererea de completare a dispozitivului, nu se impun a fi analizate, întrucât exced cadrului procesual specific procedurii descrise.
În virtutea argumentelor expuse, constatând că instanța de apel a soluționat în mod legal cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 327/A/2013 a Curţii de Apel Bucureşti, formulată de reclamanta SC X. SRL, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C.pr.civ., a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC X. SRL împotriva deciziei nr. 189/A/2014 a Curţii de Apel Bucureşti.
Asupra recursului declarat de intervenienta SC Y. SRL împotriva deciziei nr. 327/A/2013 a Curţii de Apel Bucureşti :
În conformitate cu art. 314 C.pr.civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.
Din conținutul normativ al acestui text legal rezultă în mod clar principiul conform căruia stabilirea situației de fapt este atributul suveran al instanțelor fondului, ceea ce înseamnă dreptul acestor instanțe de a constata faptele și de a aprecia forța probantă a dovezilor administrate în cauză.
În acest context, obligația instanței de recurs este aceea de a verifica dacă hotărârea judecătorească împotriva căreia s-a exercitat calea de atac a recursului cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, în sensul art. 261 pct. 5 C.pr.civ., realizându-se astfel situația premisă pentru o judecată concretă și efectivă în recurs, respectiv aceea ca împrejurările de fapt și de drept să fi fost pe deplin stabilite.
Or, examinând soluția pronunțată de instanța de apel care ar trebui să se întemeieze pe împrejurări de fapt și de drept ce au fost pe deplin stabilite și să decurgă din argumentele silogismului judiciar ce ar trebui să constituie motivarea hotărârii pronunțate, se poate constata că aceasta se impune a fi reformată, pentru următoarele considerente:
Pe de o parte, instanța de apel nu ia în considerare și nu tranșează, prin soluția pronunțată, asupra faptului că Hotărârea nr. 3/2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, prin care au fost stabilite despăgubiri în cuantum de 243.300 euro, pentru teren şi 198.946 euro, pentru investiţiile efectuate de expropriat, rezultând un total de 442.246 euro, rămâne în ființă și a fost executată în favoarea reclamantei SC X. SRL, care nu avea acest imobil în patrimoniul său la momentul exproprierii (în acest sens fiind susținerile din cererea de disjungere formulată de SC Y. SRL și întâmpinarea intimatului Statul Român, prin care se susține consemnarea la data de 13 iunie 2008, pe numele reclamantei SC X. SRL, a sumei de 1.622.954,37 lei reprezentând despăgubiri pentru expropriere, conform Hotărârii nr. 3 din 27.05.2008, precum și recunoașterea recurentei reclamante, conform căreia hotărârea a fost executată în 2012).
În acest punct, trebuie subliniat însă că această stare de fapt nu este imputabilă exclusiv instanței de judecată, ci este determinată în bună măsură de atitudinea procesuală a părților litigante care fie nu au adus la cunoștința autorităților implicate faptul divizării societăților încă din anul 2006, respectiv al transmiterii imobilului în litigiu în patrimoniul SC Y. SRL, cu consecința emiterii, fără verificări prealabile ale autorităților responsabile, în procedura administrativă, a Hotărârii nr. 3/2008, pe numele altei persoane decât cea care era titulara dreptului de proprietate, fie au avut un comportament procesual inconsecvent, renunțând în funcție de interesele lor particulare la anularea acestei hotărâri ce nu reflectă realitatea juridică, fără ca statul, direct interesat, să se opună.
Pe de altă parte, instanța de apel nu a luat în considerare și nu a valorificat dispozițiile legale privind procedura de desființare a societăților comerciale reglementată de Legea nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit acestor dispoziții legale, procedura de desființare a unei societăți comerciale presupune depunerea la registrul comerțului, de către reprezentanții societății, a două dosare ce reprezintă cele două etape ce trebuie parcurse: cea de lichidare și dizolvare și cea de radiere.
În prima etapă, trebuie depusă hotărârea prin care se dispune dizolvarea și lichidarea concomitentă a societății, prin acordul unanim de împărțire a activelor rămase după plata creditorilor, în cea de-a doua etapă – de radiere a unei societăți – un element esențial este hotărârea de repartizare a activelor unei societăți, deci modul în care activul patrimonial a fost distribuit.
Or, în litigiul dedus judecății, deși s-a constatat, pe parcursul soluționării apelului, că a intervenit lichidarea și radierea intervenientei în nume propriu SC Y. SRL, în temeiul unei rezoluții despre care nu se face mențiunea că este irevocabilă (rezoluția din 12.08.2013, împotriva căreia se putea exercita plângere în termen de 15 zile la Tribunalul București), iar reprezentantul Ministerului Public a solicitat în ședința publică din 4 noiembrie 2013 emiterea unei adrese către Registrul comerțului pentru a se comunica sentința civilă de radiere, pentru a se vedea în ce mod a fost lichidat activul societății interveniente, punându-se problema calității procesuale, instanța de apel, în mod nejustificat, nu s-a preocupat de acest aspect esențial și a respins cererea, fără a argumenta această soluție.
Soluția adoptată de instanța de apel ignoră astfel mai multe realități juridice substanțiale, și anume: recunoașterea, cel puțin în primă instanță, a dreptului la despăgubiri în favoarea unei entități juridice care a existat la momentul pronunțării acelei soluții și în patrimoniul căreia s-a aflat imobilul în litigiu; existența necontestată a unei exproprieri, ce atrage în mod necesar obligația corelativă a plății despăgubirilor; împrejurarea că despăgubirile au fost plătite în favoarea unei societăți - reclamanta SC X. SRL - care nu mai avea nici un drept asupra imobilului expropriat, ca efect al divizării celor două societăți implicate în cauză, conform încheierii din 2.08.2006, pronunțată de Tribunalul București, cu consecința prejudicierii, în acest caz, atât a statului, cât și a persoanei îndreptățite sau succesorilor acesteia; împrejurarea că prin decizia civilă nr. 397/2010 a Tribunalului București s-a dispus irevocabil radierea din cartea funciară a înscrierii dreptului de proprietate al statului asupra imobilului în litigiu.
Astfel, luând în considerare intervenirea cazului de radiere a SC Y. SRL, ce determină, în cazul în care mențiunea radierii a devenit definitivă - aspect ce urmează a fi verificat de instanța de trimitere - încetarea personalității sale juridice, cu consecința pierderii capacității procesuale de folosință, instanța de recurs apreciază că nu există o echivalență între aceste consecințe și pierderea dreptului subiectiv la despăgubiri, recunoscut într-un anumit cuantum, dar pe numele altei peroane juridice, atât de intimatul pârât Statul Român, prin CNADNR SA, cât și de o instanță judecătorească, ce a judecat ca primă instanță, dreptul de proprietate sau de creanță, după caz, și, în consecință, calitatea procesuală putând fi transmise, în condițiile legii, asociaților sau altor persoane desemnate de această societate, aspecte care, de asemenea, se impun a fi clarificate.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 235 alin. (3) și (4) din Legea nr. 31/1990 republicată, conform cărora, transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor rămase după plata creditorilor are loc la data radierii societăţii din registrul comerţului. Registrul va elibera fiecărui asociat un certificat constatator al dreptului de proprietate asupra activelor distribuite, în baza căruia asociatul poate proceda la înscrierea bunurilor imobile în cartea funciară și dispozițiile art. 237 alin. (10), potrivit cărora, bunurile rămase din patrimoniul persoanei juridice radiate din registrul comerţului, în condiţiile alin. 8 şi 9, revin acţionarilor.
În caz contrar, dacă s-ar accepta teza instanței de apel, aplicând un raționament prin analogie, s-a putea considera că o persoană fizică care decedează pe parcursul soluționării apelului și-ar pierde drepturile de proprietate sau pe cele de creanță existente în patrimoniul său și, eventual, recunoscute, ca și cum nu le-ar fi avut, neputând transmite calitatea sa procesuală eventualilor succesori, fiind anihilată în acest mod însăși instituția moștenirii.
Cum problema capacității procesuale a recurentei interveniente SC Y. SRL, respectiv a transmiterii patrimoniului și calității sale au rămas în dezbatere și nu pot fi tranșate pentru prima dată în recurs, întrucât presupun verificări de fapt incompatibile cu structura acestei căi extraordinare de atac și ar determina lipsirea părților de principiul dublului grad de jurisdicție, instituit de lege în această materie, având în vedere și aspectele esențiale pentru dezlegarea cauzei evocate anterior, Înalta Curte, în aplicarea art. 313 și 314 C.pr.civ. și în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C.pr.civ., a admis recursul declarat de intervenienta SC Y. SRL împotriva deciziei nr. 327/A/2013 a Curţii de Apel Bucureşti; a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului declarat de pârâtul Statul Român, prin CNADNR SA, reprezentată de DRDP Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 803/2012 a Tribunalului Bucureşti, aceleiaşi curţi de apel; în adoptarea acestei soluții, ținându-se seama de renunțarea la apel a reclamantei SC X. SRL.