Contestație în anulare. Invocarea de către contestator a nelegalei citări a uneia dintre părțile în litigiu. Noțiunea de ”greșeală materială”.
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Contestația în anulare.
Index alfabetic : act de procedură
-nulitate relativă
-greșeală materială
C.proc.civ. din 1865, art. 317, art. 318
1. Neregularitatea actelor de procedură, implicit a celor privind citarea părţilor, este sancţionată, potrivit art. 108 C.proc.civ., cu nulitatea relativă care poate fi invocată, inclusiv în cadrul contestaţiei în anulare, numai de partea vizată de îndeplinirea nelegală a actului procedural.
Prin urmare, cum contestatorul nu invocă necitarea sa potrivit cu cerinţele legii, acesta nu are abilitatea procesuală să formuleze contestaţie în anulare pentru neîndeplinirea legală a citării altor părţi din proces.
2. Dispozițiile art. 318 teza I C.proc.civ. vizează greşeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate. În această categorie intră greşeli de fapt, involuntare, comise prin confundarea unor date esenţiale ale dosarului cauzei. Fiind un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv.
Greşeala materială nu trebuie să fie nici rezultatul modului în care instanţa ar fi înţeles să aprecieze o probă sau să interpreteze un text de lege, pentru că altfel s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs. Ca atare, criticile vizând pretinse greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor şi de interpretare a unor dispoziţii legale de drept substanţial sau procedural, nu se circumscriu motivelor expres şi limitativ prevăzute de lege pentru contestaţia în anulare, ci reprezintă, de fapt, adevărate motive de recurs.
Secția I civilă, decizia nr. 512 din 09 martie 2016
Prin decizia nr. 789/R din 3 septembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 644 din 25.05.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, formulată de revizuenţii A., B. şi C.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că decizia atacată pe calea revizuirii nu face parte din categoria celor ce sunt supuse acestei căi de atac întrucât nu este o hotărâre care să fi evocat fondul cauzei.
Astfel, prin decizia civilă nr. 644 din 25.05.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire, s-a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorii A., B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 1303/A din 17.12.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, precum şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 22.01.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Hotărârea prin care s-a respins contestaţia în anulare nu este susceptibilă de revizuire, deoarece aceasta nu evocă fondul, în sensul prevăzut de art. 322 C.proc.civ. şi, ca atare, cererea de revizuire a fost respinsă, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs revizuenţii A., B. şi C.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi la data de 1 octombrie 2015.
La data de 24 noiembrie 2015, intimatul D. a formulat cerere de aderare la recurs.
Prin decizia nr. 2743 din 02.12.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenţii A., C. şi B. împotriva deciziei nr. 789/R/2015 a Curţii de Apel Bucureşti. A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de aderare la recurs formulată de intimatul D.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că decizia pronunţată de Curtea de apel este irevocabilă, în sensul dispoziţiilor art. 377 alin. (2) pct. 5 raportat la art. 328 alin. (1) C.proc.civ., întrucât a fost pronunţată în soluţionarea unei cereri de revizuire care vizează o decizie prin care s-a soluţionat o contestaţie în anulare formulată împotriva unei hotărâri dată în recurs care, în conformitate cu dispoziţiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C.proc.civ. raportat la dispoziţiile art. 320 alin. (3) din acelaşi cod, are caracter irevocabil.
De asemenea, cu privire la cererea de aderare la recurs s-a reţinut că, spre deosebire de apel, care are caracter devolutiv, în etapa recursului se cercetează numai nelegalitatea hotărârii recurate, iar cererea de aderare la recurs contravine dispoziţiilor imperative referitoare la condiţiile de exercitare şi natura căii de atac extraordinare a recursului.
La data de 07.12.2015, A., C. şi B. au formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 2743 din 02.12.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia I Civilă.
În motivarea contestaţiei în anulare, întemeiată în drept pe art. 317 pct. 1 şi 2, art. 318 teza I C.proc.civ., contestatorii au susţinut că instanţa de recurs trebuia să decline dosarul în favoarea Secţiei de contencios administrativ şi că instanţa a judecat cauza cu procedura nelegal îndeplinită, întrucât existau inadvertenţe cu privire la numele intimatului E., preluând astfel greşelile instanţelor anterioare.
Se mai arată că intimatul D. trebuia să achite integral taxa de timbru judiciar, fiind menţinut nelegal în proces de instanţele judecătoreşti.
În concluzie, s-a solicitat admiterea contestaţiei şi declinarea cauzei spre competenţă soluţionare Secţiei de contencios administrativ şi fiscal.
Contestaţia în anulare va fi respinsă, pentru considerentele care succed:
Prin cererea de faţă s-au invocat ca motive de contestaţie în anulare dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2, precum şi art. 318 teza I C.proc.civ.
În legătură cu primul motiv de contestaţie în anulare, potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii.
În cuprinsul contestaţiei în anulare, contestatorii nu invocă necitarea lor potrivit cu cerinţele legii, ci faptul că intimatul E. a fost citat greşit pe numele de (…), în loc de (…), deşi această persoană nu a formulat contestaţie în anulare.
Neregularitatea actelor de procedură, implicit a celor privind citarea părţilor, este sancţionată, potrivit art. 108 C.proc.civ., cu nulitatea relativă care poate fi invocată, inclusiv în cadrul contestaţiei în anulare, numai de partea vizată de îndeplinirea nelegală a actului procedural, interesată a invoca.
Aşadar, contestatorii nu au abilitatea procesuală să formuleze contestaţie în anulare pentru neîndeplinirea legală a citării altor părţi din proces.
În legătură cu motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ., potrivit acestui text legal, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare când hotărârile au fost date cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
Ipoteza prevăzută de textul de lege se referă la încălcarea normelor de competenţă publică, deci se poate invoca încălcarea competenţei generale, materiale şi teritoriale exclusive, la care se referă art. 159 C.proc.civ.
În contestaţie se invocă încălcarea competenţei funcţională a Secţiei I civilă, solicitându-se declinarea cauzei la Secţia de contencios administrativ şi fiscal, fără a se motiva în fapt şi în drept.
Raportat la motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ. se constată că acesta nu a fost motivat şi argumentat în concret. Fiind în faţa unei căi extraordinare de atac care impune o verificare numai a motivelor expres prevăzute procedural, fără caracter devolutiv, instanţa nu se poate substitui părţii pentru o examinare a unor argumente posibile.
Pe de altă parte, din dispoziţiile alin.(1) ale art. 317 C.proc.civ. rezultă că trebuie îndeplinite două condiţii pentru admisibilitatea contestaţiei în anulare de drept comun şi anume ca hotărârea atacată să fie irevocabilă, în condiţiile art. 377 alin.(2) C.proc.civ., iar motivele contestaţiei să nu fi putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
În speţă, prima condiţie este îndeplinită, hotărârea atacată fiind pronunţată de o instanţă de recurs, în schimb cea de-a doua cerinţă nu este realizată.
Astfel, raportat la această condiţie, contestaţia în anulare nu este admisibilă dacă partea poate sau a putut să formuleze critici prin exercitarea apelului sau recursului şi nu a făcut-o. Aceasta înseamnă, în conturarea caracterului subsidiar al contestaţiei în anulare, că partea nu are un drept de opţiune între o cale de reformare şi calea de retractare.
Or, în cauză, la termenul din 02.12.2015, în faţa instanţei de recurs, recurenţii-revizuenţi (contestatorii din prezenta cauză) au precizat că renunţă la cererea de declinare a dosarului la Secţia de contencios administrativ.
Drept urmare, motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ. nu poate fi primit, deoarece contestaţia în anulare nu poate fi întemeiată pe motive pe care contestatorii au omis să le invoce în cadrul apelului şi recursului, întrucât imposibilitatea de a le fi invocat în cadrul acestora reprezintă o condiţie esenţială pentru admiterea contestaţiei în anulare.
De asemenea, criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 318 teza I C.proc.civ. sunt nefondate.
Potrivit art. 318 teza I C.proc.civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie
în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale esenţiale, determinante pentru soluţia pronunţată.
Textul de lege vizează greşeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate. În această categorie intră greşeli de fapt, involuntare, comise prin confundarea unor date esenţiale ale dosarului cauzei.
Din conţinutul deciziei contestate nu rezultă existenţa unor greşeli materiale care să ducă la anularea acesteia.
În speţă, contestatorii au formulat critici vizând eventuale greşeli de judecată, considerând că instanţa de recurs s-a antepronunţat greşit pe excepţia de inadmisibilitate a recursului, a interpretat eronat actele juridice deduse judecăţii şi a dat o apreciere greşită a probelor administrate în cauză.
Practic, contestatorii confundă semnificaţia sintagmei „greşeală materială” cu pretinse greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor şi de interpretare a unor dispoziţii legale de drept substanţial sau procedural.
Or, în înţelesul normei prevăzute de art. 318 C.proc.civ., prima ipoteză a contestaţiei în anulare speciale, greşeala materială vizează o eroare formală, care deşi distinctă de greşeala materială care poate fi îndreptată în condiţiile art. 281 C.proc.civ., nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greşeli decurgând din aprecierea probelor şi interpretarea unor dispoziţii de drept substanţial sau procedural.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv.
Greşeala materială nu trebuie să fie nici rezultatul modului în care instanţa ar fi înţeles să aprecieze o probă sau să interpreteze un text de lege, pentru că altfel s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs.
Or, împrejurările reclamate de contestatori nu se circumscriu, motivelor expres şi limitativ prevăzute de lege pentru contestaţia în anulare, ci reprezintă, de fapt, adevărate motive de recurs.
În consecinţă, ele nu pot fi valorificate într-o contestaţie în anulare, deoarece contestaţia în anulare nu deschide calea recursului la recurs, ci tinde la retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităţilor formale, expres şi limitativ prevăzute de lege, săvârşite de instanţă cu ocazia judecăţii, iar nu pentru că judecata pe fond nu a fost bine făcută.
Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea reaminteşte faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui „apel-recurs deghizat”, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui „defect fundamental”. De asemenea instanţa europeană, permanent a subliniat că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).
Faţă de cele ce preced, nu sunt îndeplinite cerinţele art. 318 teza I C.proc.civ., astfel că, sub
acest aspect, se impune respingerea contestaţiei în anulare, aceasta fiind nefondată.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de contestaţie în anulare reglementate de art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2 şi art. 318 teza I C.proc.civ., Înalta Curte a respins contestaţia în anulare.