Decizia nr. 515/2016
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;
Prin sentinţa civilă nr. 917/C din 29 octombrie 2014, pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosar nr. x/Il/2012*, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. Bihor prin preşedintele Consiliului Judeţean; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa în acest mod, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat constatarea caracterului nelegal al unei presupuse exproprieri realizate pe sectorul de drum comuna! Padiş - Pietroasa, cuprins între km 19 + 650 m, respectiv km 35 + 100 m, temeiul legal invocat fiind reprezentat de Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Reclamantul prin cererea de chemare în judecată recunoaşte faptul că, la data achiziţionării terenului în anul 2006, exista un drum care secţiona terenul cumpărat.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză reiese faptul că imobilul din C.F. Pietroasa are suprafaţa de 2.263 mp şi este situat în intravilanul com Pietroasa zona Boga. Suprafaţa ocupată de drumul judeţean este de 455 mp şi are o valoare de 14 euro/mp.
Imobilul din C.F. Pietroasa formează proprietatea actuală a reclamantului care l-a dobândit prin sentinţa civilă nr. 1140/2006 a Judecătoriei Beiuş - fila 30, fără ca această sentinţă să fie pronunţată în contradictoriu cu B., în atare situaţie dreptul de proprietate al reclamantului asupra acestui imobil nu este opozabil pârâtei B.
Prin H.G. nr. 970/2002, DJ 763 - DM 76 Sudrigiu Pietroasa dobândit în anul 1972 formează proprietatea Consiliuiui Judeţean Bihor, conform Legii nr. 82/1998 şi H.G. nr. 540/2000 - fila 27.
Notarea dreptului de proprietate în cartea funciară nu are efect constitutiv de drepturi ci numai de opozabilitate faţă de terţi, astfel că proprietatea asupra imobilului trebuie analizată prin compararea titlurilor reclamantului şi a Consiliului judeţean Bihor. Titlul pârâtei este anterior celui al reclamantului.
Astfel, la data cumpărării reclamantul a cumpărat imobilul de la promitentul vânzător în starea actuală, cu ocuparea suprafeţei de 455 mp, pe propriul risc. Eventualele despăgubiri pe care le solicită reclamantul se pot îndrepta împotriva vânzătorului care a vândut un lucru ce îl avea în proprietate.
Lucrările invocate de pârât la DJ 763 Sudrigiu - Pietroasa nu au afectat alte suprafeţe din terenul reclamantului în afară de suprafeţele cuprinse în Anexa nr. 1 pct. 2 al Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică aşa cum atestă raportul de expertiză efectuat în cauză şi de nota internă din 25 aprilie 2012 - fila 73. care atestă că la modernizarea DJ 763 Sudrigiu - Pietroasa s-a păstrat traseul actual al drumului forestier existent mergându-se pe elementele minime admise pentru un drum public cu 2 benzi de circulaţie. Din analiza acesteia reiese că drumul actual are o lăţime de 5,5 m, iar potrivit anexei 1 a H.G. nr. 970/2002 reiese că DJ 763 proprietatea Consiliului judeţean Bihor din 1972-1977 are o lăţime de 6 m
În consecinţă, constatând că prin modernizarea DJ 763 Sudrigiu - Pietroasa, proprietatea reclamantului nu a fost ocupată faţa de configuraţia de ia data dobândirii dreptului de proprietate de către acesta în 2006, martorii audiaţi arătând că în urma modernizării s-a schimbat diferenţa de nivel dintre terenul reclamantului şi drumul judeţean, astfel că reclamantul nu mai poate intra cu maşina pe terenul lui, nu că proprietatea acestuia a fost ocupată de lucrările de modernizare realizate. Tot martorul arată că ar fi posibil accesul cu autoturismul ia terenul reclamantului dacă s-ar construi un podeţ, nerealizat la data modernizării drumului judeţean deoarece nu era construită o casă pe acest teren.
În atare situaţie instanţa a constatat că lucrările de modernizare nu au afectat proprietatea reclamantului şi au păstrat configuraţia vechiului drum, iar eventualele dificultăţi în exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate al reclamantului date de schimbarea diferenţei de nivel nu pot forma obiectul unei acţiuni de expropriere ci a unei acţiuni de despăgubiri de drept comun pentru dificultăţile întâmpinate de acesta determinate de lucrările de modernizare.
Pentru toate aceste motive instanţa a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Recursul declarat de reclamantul A. împotriva seminţei civile nr. 917/C din 29 octombrie 2014 pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia I civilă, a fost recalificat ca fiind apei prin încheierea din 28 aprilie 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, iar prin Decizia civilă nr. 33S/A din 05 mai 2015, pronunţată de aceeaşi instanţă, apelul a fost respins ca nefondat.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel, a reţinui următoarele;
Criticile formulate de reclamant privind faptul că în mod eronat instanţa de fond a reţinut că este vorba de un imobil regăsit pe DJ 763 - DM 76 Sudrigiu -Pietroasa dobândit în anui 1972 - 1977 proprietatea Consiliului Judeţean Bihor conform Legii nr. 82/1998 şi H.G. nr. 56/2000, câtă vreme obiect al litigiului îl constituie un alt taseu, respectiv sectorul de drum fioga - Padiş la Km 19+650 m până la Km 35 +100 m, atestat prin H.G. nr. 101/2008 privind modificarea anexei nr. 1 Ia H.G. nr. 970/2002 privind atestarea domeniului public al Județului Bihor, ceea ce t-ar conferi dreptul ia piaţa despăgubirilor. întrucât proprietatea reclamantului nu era parte a domeniului pubiic al C.ui Bihor, anterior H.G. nr. 101/2008 sunt neîntemeiate.
Astfel, este de observat că, în conformitate cu H.G. nr. 970/2002 prin care se atestă domeniul public al Județului Bihor, la pct. 12, (filele 24 - 27 dosarul instanţei de fond - primul ciclu procesual) se atestă faptul că DJ 763 Sudrigiu - Pietroasa se află In proprietatea Consiliului Judeţean Bihor, dobândit în conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1998, respectiv H.G. nr. 540/2999.
Reclamantul nu contestă taptui că obiect al litigiului este un imobil regăsit pe D.J. 763 - DM 76, ci doar faptul că acesta s-ar afla pe un alt traseu şi că abia prin H.G. nr. 191/2008 ce a modificat H.G. nr. 970/2002, s-ar fi atestat că şi această porţiune de drum ar aparţine domeniului public al Județului Bihor, astfel că este îndreptăţit la despăgubiri, câtă vreme imobilul proprietatea sa nu era parte a domeniului public al Județului Bihor anterior H.G. nr. 101/2008.
Este adevărat, că prin H.G. nr. 101/2008 (filele 5-7 dosar apel - ai doilea ciclu procesual) s-a modificat anexa nr. 1 la H.G. nr. 970/2002, dar după cum s-a arătat anterior, titlul de proprietate al Județului Bihor dobândit în conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1998, respectiv H.G. nr. 540/2000 este anterior dobândirii titlului de proprietate de către reclamant (care datează din 2006, fiind dobândit prin sentinţa civilă nr. 1140/2006 a Judecătoriei Beiuș - fila 30 dosar fond - primul ciclu procesual, tară ca această sentinţă să fie pronunţată în contradictoriu cu B.).
Pe de alta pane, chiar reclamantul, atât în cererea de chemare în judecată, cât şi prin motivele de apel a arătat că la data achiziţionării terenului exista un drum pietruit, însă acesta era mai restrâns şi neamenajat, ori prin contractul de vânzare cumpărare nu se puiea dobândi dreptul de proprietate asupra drumului judeţean.
În acest sens şi martorii audiaţi în cauză la instanţa de fond, în al doilea ciclu procesual, respectiv D. şi E. (filele 38-39) arată că au teren în vecinătate şi ştiu că reclamantul a cumpărat terenul în urmă cu 5-8 ani.„noi aveam dinainte terenul în zonă. iar la momentul achiziţionării aceste terenuri erau traversate de un drum forestier pietruit de aproximativ 4 m - 5 m lăţime, dar în ultimii doi ani s-a efectuat lucrări de modernizare şi amenajare a drumului.".
Mai mult. după cum rezultă din memoriul tehnic (depus la instanţa de fond în primul ciclu procesual filele 8 - II) documentaţia cadastrală pentru înscrierea în C.F., cu caracter nedefinitiv conform Legii nr. 7/1996 art. 61, al cărui beneficiar este A., întocmit în 19 ianuarie 2007, 404 mp din 2.263 mp „sunt în drumul actual Padiş - Pietroasa" aspect care de asemenea face dovada faptului că la data cumpărării terenului, exista drumul Padiş - Pietroasa, fapt de altfel menţionat şi de apelantul reclamant în cererea de chemare în judecată, judicios reţinând în acest sens instanţa de fond că reclamantul a dobândit imobilul de la promitentui vânzător în starea actuală, cu ocuparea unei suprafeţe de către DJ 763 pe propriul risc.
De subliniat că prin nota internă din 25 aprilie 2012 (fila 23 dosar fond în primul ciclu procesual) se atestă faptul că la modernizarea DJ 763 Sudrigiu - Pietroasa - Cabana Padiş, „s-a păstrat traseul actual al drumului forestier existent, pentru a se utiliza la maximul zestrea existentă, apărând doar uşoare corecţii la amenajarea serpentinelor, mergându-se pe elementele minime admise pentru un drum public cu două benzi de circulaţie".
Totodată în aceeaşi notă internă din 25 aprilie 2012 se reţine că lăţimea panii carosabile are 5.5 m (2 x 2,75 m bandă de circulaţie), ori potrivit anexei 1 a H.G. nr. 970/2002, DJ 763 proprietatea Consiliului Judeţean Bihor din 1972 - 1977 are o lăţime de 6 m, astfel încât prin modernizarea DJ 763 Sudrigiu - Pietroasa, proprietatea apelantului nu a fost ocupată faţă de configuraţia de la data dobândirii dreptului de proprietate de către acesta în 2006, aspecte reţinute în mod corect de instanţa de fond.
De menţionat ca, după cum a reţinut şi prima instanţă, martorii audiaţi au arătat că în urma reamenajării drumului, s-a schimbat diferenţa de nivel dintre terenul reclamantului şi drumul judeţean, reclamantul nemaiputând intra cu maşina pe terenul lui, ori eventualele dificultăţi întâmpinate de apelant în privinţa exercitări prerogativelor dreptului său de proprietate date de această diferenţă de nivel nu pot forma obiectul unei acţiuni de expropriere, în condiţiile în care lucrările de modernizare au pâstrat configuraţia vechiului drum, neafeetând proprietatea reclamantului), ci eventual a unei acţiuni de drept comun pentru dificultăţile întâmpinate de acesta determinate de lucrările de modernizare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., susţinând că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 1 şi 9 C. proc. civ., coroborate cu art. 312 alin. (2) şi (3) din acelaşi act normativ.
Astfel, cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., recurentuî-reelamant a arătat că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ., hotărârea instanţei de fond nefiind supusă apelului, valoarea obiectului cererii fiind sub 100.000 lei, astfel încât calea de atac împotriva sentinţei primei instanţe era recursul, iar nu apelul, cum a reţinut instanţa de apel, având în vedere şi dispoziţiile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
În privinţa motivului de recurs bazat pe dispoziţiile art. 304 pct, 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant, în esenţă, a susţinut ea hotărârile reeurate sunt nelegale, fiind rezultatul unei greşite interpretări a textelor legale incidente în raport cu situaţia de fapt şi juridică din speţă, deoarece, aşa cum rezultă din probatoriul administrat şi H.G. nr. 101/2008, imobilul proprietatea reclamantului nu era parte a domeniului public al Județului Bihor anterior datei H.G. nr. 101/2008, fapt pentru care este justă îndreptăţirea sa Ia plata de despăgubiri.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:
Cererea de chemare în judecată care a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 03 februarie 2012 a avut ca obiect constatarea caracterului nelegal al unei presupuse exproprieri realizate pe sectorul de drum comunal Padiş - Pietroasa* cuprins între km 19 + 650 m, respectiv km 35 + 100 m, pentru o suprafaţă de teren de 455 mp şi obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri reprezentând valoarea suprafeţei de teren de 455 mp expropriate, temeiul legal invocai fiind reprezentat de Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Valoarea despăgubirii solicitată de reclamanţi nu a fost indicată de reclamant prin cererea de chemare în judecată, însă, ca urmare a efectuării raportului de expertiză topografică în faţa primei instanţe, ce a avut ca obiect, printre altele, şi stabilirea valorii de circulaţie a suprafeţei de teren presupus a fi expropriate în fapt, prin concluziile scrise, reclamantul şi-a însuşit valoarea stabilită de expert şi a solicitat instanţei obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri în cuantum de 6.370 euro, reprezentând la data de 03 februarie 2012, data introducerii acţiunii, echivalentul în lei a sumei de 27.688,47 lei (1 euro = 4.3467 lei).
Prin sentinţa civilă nr. 917/C din 28 iunie 2014, Tribunalul Bihor, secţia I civilă, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. Bihor prin preşedintele Consiliului Judeţean; prin încheierea din 28 aprilie 2015 a Curţii de Apei Oradea, secţia I civilă, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 917/C din 29 octombrie 2014 pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia I civilă, a fost recalificat ca fiind apel, iar, prin Decizia civilă nr. 338/A din 05 mai 2015, pronunţată de aceeaşi instanţă apelul a fost respins ea ne fondat.
Sub aspectul determinării, în cauză, a posibilităţii exercitării căilor de atac de reformare, înalta Curte reţine că cererea de chemare în judecată are caracter patrimonial, iar, prin raportare la valoarea pretenţiilor deduse judecăţii, sunt aplicabile dispoziţiile art. 282 alin. (1) C. proc. civ., întrucât acestea se situează sub limita de 300.000 lei, fiind solicitate despăgubiri în sumă de 27.688 lei.
Din perspectiva Legii nr. 33/1994, Înalta Curte reţine că Ia art. 23 acest act normativ prevede că hotărârile pronunţate ca urmare a soluţionării cererilor de expropriere sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.
Prin urmare, nu există în această lege dispoziţii derogatorii de la prevederile C. proc. civ. sub aspectul regimului juridic al căilor de atac, astfel că nu poate fi reţinută motivarea instanţei de apel în sensul că hotărârile pronunţate în materie de expropriere sunt susceptibile atât de apel cât şi de recurs, indiferent de valoarea pretenţiilor.
În consecinţă, constatând că a fost încălcat principiul legalităţii căii de atac şi că. în mod nelegal, curtea de apel s-a considerat învestită cu o cerere de apel, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 1 C. proc. civ., coroborate cu art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza Curţii de Apel Oradea pentru soluţionare, ca instanţă de recurs.
Înalta Curte reţine, de asemenea, că faţă de motivul de recurs care a fost găsit întemeiat, respectiv acela că instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, nu se impune analiza celorlalte motive de recurs formulate de recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 338/A din 05 mai 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 martie 2016.