Decizia nr. 590/2016
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Galaţi sub nr. 2270/113 din 11 iulie 2014 reclamanta SC A. SRL prin lichidator judiciar CI. B. din Galaţi a solicitat în contradictoriu cu pârâţii C., D., E. şi F. pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de cesiune a părţii sociale deţinută de SC A. SRL la G. SRL, cu obligarea pârâţilor la îndeplinirea obligaţiei corelative, respectiv la plata sumei de 852.168 euro, reprezentând contravaloarea acţiunii deţinute la SC G. SA şi darea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare pentru suprafaţa de 40 ha-zona sere, 3,50 ha vie tânără DJ-25,11 ha teren pregătire cais şi 5,5 ha Ferma H.
Recurenta a invocat trei înscrisuri în susţinerea acţiunii sale: actul încheiat între părţi la 24 martie 2008, sentinţa civilă nr. 264 din 1 aprilie 2013 a Tribunalului Galaţi şi sentinţa civilă nr. 457/2012 a Tribunalului Galaţi.
Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 40/F/Civ din 06 martie 2014 a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL prin lichidator judiciar CI. B., în contradictoriu cu pârâţii C., D., E. şi F., ca nefondată.
Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 197/A din 24 iunie 2015, a respins ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC A. SRL prin lichidator judiciar C.I. B. împotriva sentinţei civile nr. 40/F/Civ din 06 martie 2015 pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
A respins ca nefondată, cererea formulată de intimatul pârât E., de sancţionare a apelantei pentru fapta prevăzută de art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Împotriva deciziei nr. 197/A din 24 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL prin lichidator judiciar C.I. B., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 noul C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinţei şi admiterea acţiunii sale astfel cum a fost formulată.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) noul C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.
Prin încheierea din camera de consiliu din 28 ianuarie 2016, a fost încuviinţat, în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.
Potrivit dovezilor aflate la dosar se constată ca raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la 03 februarie 2016, recurenta şi intimaţii D. şi C. au formulat punct de vedere asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Recurenta reclamantă, prin criticile formulate a susţinut în esenţă următoarele:
- Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 noul C. proc. civ. a susţinut că decizia recurată este nelegală, întrucât instanţa de apel nu a motivat-o cu respectarea condiţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) noul C. proc. civ., în sensul că nu sunt arătate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, aceasta preluând întocmai motivarea instanţei de fond.
- Un prim aspect de nelegalitate constă în aceea că deşi în considerente se resping excepţiile invocate, în dispozitiv instanţa nu dispune cu privire la acestea.
A arătat că deşi unicul temei invocat în cauză este cel prevăzut de art. 1073 C. civ. privind dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, prin decizie s-a reţinut că unica modalitate de transfer a acţiunii este cea prevăzută de Legea nr. 31/1990, care în opinia sa contravine dispoziţiilor art. 1073 C. civ.
De asemenea, a susţinut că în privinţa motivării în fapt, motivarea din considerentele sentinţei instanţei de fond seamănă izbitor de bine cu motivarea din sentinţa civilă nr. 264 din 01 aprilie 2013 din Dosar nr. x/113/2010 al Tribunalului Galaţi, regăsită în decizia nr. 2064 din 05 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, aflată la dosarul cauzei, numai că acolo a fost vorba despre interpretarea dată de prima instanţă convenţiei din 24 martie 2008, când aceasta a admis în parte cererea constatând valabil încheiată promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, hotărâre irevocabilă, în timp ce în cauza de faţă obiectul este cel arătat în petitul cererii.
Cu privire la considerentele deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu caracter obligatoriu, apreciază că prima instanţă, în cauza de faţă, trebuia să reţină opinia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care în decizia nr. 2064/2014 a indicat faptul că beneficiarul promisiunii, reclamant în ambele cauze, este în drept să ceară instanţei pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare.
Prin modul de soluţionare a cauzei, se constată că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel prin soluţia adoptată au lipsit de efecte convenţia părţilor din 24 martie 2008, asupra căreia instanţa s-a pronunţat prin sentinţa nr. 264/2013 în Dosarul nr. x/113/2010, aspect ce îl invocă ca motiv de modificare a hotărârii de faţă, principiu conţinut de art. 978 C. civ., potrivit căruia convenţia se interpretează în sensul în care poate produce efecte, iar nu în acela în care nu ar produce niciunul, precum şi autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 264/2013 de interpretare a convenţiei în raport de dispoziţiile art. 430, art. 433, art. 434 şi art. 435 C. proc. civ.
- A mai susţinut că ambele instanţe au schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii.
Recurenta a arătat că la 11 mai 2012 pârâţii au fost somaţi la îndeplinirea obligaţiei, însă nu s-au conformat, astfel că instanţa de apel s-a limitat să reţină că reclamanta nu şi-a îndeplinit propria obligaţie şi că odată cu vânzarea ar fi operat revocarea convenţiei părţilor, aspect ce contravine principiului civil al irevocabilităţii actului juridic.
Cu privire la aspectul revocării reţinut, a arătat că instanţa nu putea din oficiu să statueze asupra regimului juridic al actului dedus judecăţii, aceasta fiind strict limitată la petitul cererii de chemare în judecată, neputând să constate o altă situaţie de fapt.
Sub acest aspect se poate aprecia ca instanţa s-a substituit părţii acordând ce nu s-a cerut, că instanţa de control investită cu cererea de recurs este chemată să dea eficienţă nu doar înţelegerii părţilor, dar şi hotărârilor judecătoreşti ulterioare acesteia.
Intimaţii pârâţi C., D., E. şi F. prin întâmpinarea formulată au invocat: excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei reclamante, întrucât nu poţi avea calitatea de promitent al unei vânzări Iară să ai în proprietate obiectul material al obligaţiei care legal revine vânzătorului; excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la cel de al doilea contract de vânzare-cumpărare, privind diferitele terenuri discreţionar individualizate; excepţia prescripţiei, avându-se în vedere că termenul de prescripţie ar trebui să se calculeze din 17 decembrie 2007, situaţie în care împlinirea termenului de prescripţie este o certititudine şi exceptio non adimpleti contractus, care are drept temei obiectiv neîndeplinirea de către recurentă a obligaţiei asumate prin actul semnat la 24 martie 2008, iar pe fond au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat de reclamanta SC A. SRL prin lichidator judiciar CI. B. împotriva deciziei nr. 197/A din 24 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, din perspectiva criticilor formulate şi temeiurilor de drept arătate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor: lipsei calităţii procesuale active a recurentei reclamante, întrucât nu poţi avea calitatea de promitent al unei vânzări fără să ai în proprietate obiectul material al obligaţiei care legal revine vânzătorului; excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la cel de al doilea contract de vânzare-cumpărare, privind diferitele terenuri discreţionar individualizate; excepţia prescripţiei, avându-se în vedere că termenul de prescripţie ar trebui să se calculeze din 17 decembrie 2007, situaţie în care împlinirea termenului de prescripţie este o certitudine şi exceptio non adimpleti contractus, care are drept temei obiectiv neîndeplinirea de către recurenta reclamantă a obligaţiei asumate prin actul semnat la 24 martie 2008, invocate de intimaţii pârâţi C., D., E. şi F. prin întâmpinare, se reţine că acestea exced cadrului procesual, fiind invocate pentru prima dată în recurs, omisso medio, avându-se în vedere faptul că deşi acestea au fost invocate în apel, la termenul de judecată din 24 iunie 2015, intimatul E. a precizat că înţelege să nu le mai susţină, astfel cum rezultă din practicaua deciziei nr. 197/A din 24 iunie 2015, situaţie în raport de care instanţa de apel nu le-a mai examinat.
Cu alte cuvinte, intimaţii nu puteau formula prima dată în recurs, omisso medio, trecând peste apel, excepţiile asupra cărora instanţa de apel nu s-a pronunţat.
Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 noul C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii, iar conform art. 488 pct. 8 noul C. proc. civ., casarea se poate cere atunci când decizia din apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.
Înalta Curte, apreciază motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 noul C. proc. civ. ca nefondat, întrucât contrar susţinerilor recurentei, motivele invocate de părţi au făcut obiectul examinării de către instanţă, care a luat în considerare toate solicitările acestora.
Critica prin care recurenta a susţinut că deşi în considerentele sentinţei pronunţate de instanţa de fond se resping excepţiile invocate de către pârâţi, în dispozitiv nu se regăseşte soluţia de respingere a lor, nu poate fi primită, întrucât soluţia este corectă, ştiut fiind că aceasta poate face numai obiectul unei cereri de completare a dispozitivului sentinţei, conform art. 291 noul C. proc. civ., care prevede că, „completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau a recursului, ci numai în condiţiile art. 281-281".
Legat de susţinerea recurentei reclamante, privind nemotivarea în fapt şi în drept a deciziei recurate (art. 1073 C. civ.), faţă de soluţia de respingere, ca nefondata, a acţiunii sale, se constată că aceasta este nefondată, întrucât din considerentele hotărârii rezultă că s-a făcut trimitere la sentinţa nr. 264 din 1 aprilie 2013 a Tribunalului Galaţi, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2064 din 5 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
Totodată, se apreciază că instanţa de apel a stabilit corect obiectul cererii de chemare în judecată şi temeiul de drept, iar faptul că recurenta reclamantă este nemulţumită de modul cum a fost soluţionată cauza în fond, nu echivalează cu nemotivarea deciziei şi nesoluţionarea fondului.
Este de reţinut că prin decizia nr. 2064 din 5 iunie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a stabilit natura juridică a actului din 24 martie 2008, ca fiind promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare şi că reclamanta SC A. SRL Galaţi în baza acesteia, este în drept să ceară instanţei pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, dar se constată că în considerentele acestei decizii s-a mai reţinut că impedimentul în transmiterea proprietăţii l-a constituit tocmai lipsa consimţământului la vânzare al promitentei vânzătoare, pe care nu a vrut să-l mai exprime.
Or, chiar dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că recurenta reclamantă avea calea unei acţiuni prin care să solicite pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, corect a reţinut instanţa de apel că pârâţii nu pot fi obligaţi să plătească preţul acţiunii ce a fost înstrăinată unui terţ, respectiv SC I., prin contractul din 3 mai 2010.
De altfel, se apreciază ca fiind justă şi reţinerea instanţei de apel, în sensul că intimaţii pârâţi nu pot fi acuzaţi de rea-credinţă cât timp recurenta reclamantă nu şi-a îndeplinit propria obligaţie, astfel că nu se poate dispune obligarea pârâţilor la îndeplinirea obligaţiei asumate prin promisiunea de vânzare-cumpărare, respectiv la plata sumei de 852.168 euro cu titlu de contravaloare a acţiunii deţinute la SC G. SA, în condiţiile în care acţiunea a fost înstrăinată către SC I. şi nici la darea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare pentru suprafaţa de 40 ha-zona sere, 3,50 ha vie tânără DJ-25,11 ha teren pregătire cais şi 5,5 ha Ferma H.
Faţă de această situaţie, se constată ca fiind irelevantă din punct de vedere juridic, împrejurarea că respectiva vânzare a fost desfiinţată de judecătorul sindic prin sentinţa nr. 457 din 20 martie 2012 pronunţată în Dosar nr. x/121/2010*/a1 al Tribunalului Galaţi, cu atât mai mult cu cât transmiterea dreptului de proprietate asupra unei acţiuni nominative nu poate avea loc decât în cadrul unei proceduri speciale, reglementată de Legea nr. 31/1990, art. 98 alin. (1), astfel că pretenţia recurentei reclamante este lipsită de suport legal.
Aşa fiind, nu poate fi reţinută nici susţinerea recurentei reclamante că prin decizia pronunţată instanţa de apel a lipsit de efecte convenţia din 24 martie 2008 şi că a schimbat natura şi, înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acesteia.
Nici critica referitoare la autoritatea de lucru judecat, prin raportare la sentinţa nr. 264/2013 a Tribunalului Galaţi şi la prevederile art. 430, art. 433 şi art. 435 noul C. proc. civ., nu poate fi primită avându-se în vedere, neîndeplinirea condiţiei triplei identităţi de obiect, părţi şi cauză şi faptul că recurenta a făcut trimitere la această instituţie de drept, fără să descrie care din condiţiile impuse de art. 431 alin. (1) noul C. proc. civ. ar fi îndeplinite.
Instanţa de apel a soluţionat cauza ţinând cont de obiectul cererii de chemare în judecată, situaţie în care nu sunt întemeiate nici criticile referitoare la faptul că a fost încălcat principiul civil al irevocabilităţii actului juridic şi că instanţa s-a substituit părţii acordând ce nu s-a cerut.
Se constată astfel că hotărârea este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) şi art. 476 alin. (1) noul C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, cât şi cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor.
Este indiscutabil faptul că instanţa de apel poate să-şi însuşească motivarea primei instanţe, dacă situaţia de fapt şi apărările înaintea ei au rămas neschimbate, cum este cazul în speţă. Aceasta întrucât efectul devolutiv al apelului nu face să dispară hotărârea apelată, ci numai dă apelantului dreptul de a repune în discuţie faptele, instanţa de apel fiind obligată la rândul său, în caz de reformare, să motiveze împrejurările ce au determinat-o să schimbe soluţia primei instanţe, ceea ce în cauză nu s-a dispus.
Prin urmare, pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază ca motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă SC A. SRL prin lichidator judiciar C.I. B., întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 noul C. proc. civ., sunt nefondate, astfel că va respinge recursul acesteia formulat împotriva deciziei nr. 197/A din 24 iunie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SRL prin lichidator judiciar C.I. B. împotriva deciziei nr. 197/A din 24 iunie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2016.