Decizia nr. 730/2016
Asupra recursului de faţă;
A. Obiectul cererii introductive
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 5 iunie 2013, sub nr. 20652/3/2013, reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâta SC B. SA a solicitat ca pârâta să fie obligată să achite contravaloarea penalităţilor stabilite prin contractul nr. XX.
Prin sentinţa civilă nr. 5761 din 19 septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi.
B. Hotărârea primei instanţe
3. Prin sentinţa civilă nr. 247 din 5 mai 2014, Tribunalul Galaţi a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei SC A. SRL Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA Galaţi.
C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe
4. Împotriva acestei sentinţe civile, în termen legal a declarat apel reclamanta SC A. SRL Bucureşti.
5. Fără a indica textul de lege pretins a fi fost greşit aplicat de către prima instanţă, apelanta a solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii criticate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
6. Totodată, a solicitat apelanta reducerea cheltuielilor de judecată la care a fost obligată în fond, cuantumul onorariului de avocat fiind excesiv de ridicat şi vădit disproporţionat în raport cu valoarea complexităţii cauzei şi activitatea desfăşurată de apărătorul pârâtei.
D. Hotărârea instanţei de apel
7. Prin decizia civilă nr. 36/A din 6 martie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC A. SRL Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 247 din 5 mai 2014 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2013, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA.
E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă SC A. SRL Bucureşti, aducându-i următoarele critici:
8. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea prevederilor Legii nr. 107/1996.
Astfel, potrivit art. 2 lit. g) şi g1) din Legea nr. 107/1996, scopul legii apelor este „apărarea împotriva inundaţiilor şi a oricăror alte elemente hidrometorologice periculoase" şi „managementul riscului de inundaţii, cu scopul de a reduce consecinţele negative pentru sănătatea umană, mediu, patrimoniul cultural şi activitatea economică.
Potrivit art. 6 alin. (1) din aceeaşi lege, activitatea de gospodărire unitaeră, raţionară şi integrată a apelor se organizează şi se desfăşoară pe bazine hidrografice.
Conform art. 6 alin. (5) din Legea nr. 107/1996, administrarea bazinelor hidrografice naţionale, se face la nivelul discrictelor de bazin de către administraţiile bazinale de apă ale Administraţiei Naţionale „Apele Române", iar potrivit alin. (6) al aceluiaşi articol la nivel naţional sunt stabilite districtele de bazine hidrografice printre care şi Dobrogea Litoral.
9. Prin urmare, evidenţa legală şi oficială a situaţiilor hidrologice survenite în zona hidrografică care cuprinde porturile precizate în contractul nr. XX din 9 iunie 2010 (în temeiul căruia s-a formulat cererea introductivă), o ţine administraţia din cadrul AN „Apele Române" care are competenţa legală în privinţa districtului bazinal Dobrogea Litoral.
10. Recurenta-reclamantă a arătat că s-a adresat acesteia din urmă cu cererea din 17 martie 2014 pentru a i se comunica situaţia cotelor apelor Dunării în perioada 15-30 iulie 2010, perioadă în care trebuia executat contractul încheiat cu pârâta.
Prin adresa din 24 martie 2014, AN „Apele Române" a comunicat valorile orare ale nivelului apei fluviului înregistrate la mirele staţiilor hidrometrice Brăila (km 169,4) şi Galaţi (km 150) în perioada de interes.
11. Verificând situaţia precizată de AN „Apele Române" în perioada 15-30 iulie 2010, raportate la cotele de inundaţie în Portul Brăila, se poate constata că începând cu data de 16 iulie 2010 ora 18 şi până la sfârşitul perioadei de executare a contractului, valorile apei fluviului Dunărea au fost mai mici decât aceste cote.
12. De asemenea şi în Portul Galaţi valorile fluviului Dunărea au fost mai mici decât cota de inundaţie începând cu ora 18 din ziua de 15 iulie 2010 şi până la sfârşitul perioadei de executare a contractului.
13. Prin urmare, în afară de ziua de 15 iulie 2010 în Portul Galaţi şi în zilele de 15 şi 16 iulie 2010 în Portul Brăila, în restul intervalului până la 30 iulie 2010, se putea cumpăra şi livra marfa aferentă contractului încheiat cu reclamanta.
14. În opinia recurentei-reclamante menţiunile din certificatul de forţă majoră emis la data de 6 iulie 2010 de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Brăila, respectiv menţiunile din certificatul de forţă majoră din 7 iulie 2010 emis de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Galaţi, nu puteau constitui o bază legitimă pentru invocarea forţei majore pentru intimata-pârâtă, deoarece, au fost emise pentru situaţii ce au survenit cu 8 şi respectiv 9 zile înainte de începerea termenului de livrare, dar şi pentru o perioadă de timp ce nu poate fi delimitată.
Mai mult, aceste certificate au fost emise de organizaţii de drept privat care nu au competenţele legale referitoare la activitatea de gospodărire a apelor.
15. De asemenea, intimata-pârâtă nici nu a solicitat noi certificate la încetare de forţă majoră, cu toate că avut cel puţin o săptămână la dispoziţie să verifice dacă mai subzistă situaţia atestată de cele două certificate (până la 15 iulie 2010), dar chiar 3 săptămâni, dacă ne raportăm la ultima zi a termenului de livrare (30 iulie 2010).
În orice caz, intimata-pârâtă nu a făcut dovada faptului că a depus vreo diligentă pentru obţinerea certificatelor de încetare a cazului de forţă majoră.
16. În schimb, recurenta-reclamantă a depus la dosarul cauzei adresa din 24 martie 2014, emisă de AN „Apele Române", singura autoritate cu competenţe legale în acest domeniu, care atestă că problema depăşirii cotelor de inundaţie se putea pune doar în privinţa zilelor de 15 şi 16 iulie 2010.
17. În acest context rezultă evidenta reaua-credinţă a intimatei-pârâte în invocarea aşa zisului caz de forţă majoră care numai exista începând cu ora 18 a zilei de 15 iulie 2010 în Portul Galaţi şi începând cu ora 18 a zile de 16 iulie 2010 în Portul Brăila.
18. Mai mult, recurenta-reclamantă susţine că intimata-pârâtă a dat dovadă de rea-credinţă şi atunci când a refuzat să aducă marfa în Portul Constanţa, unde nu exista o situaţie de forţă majoră, deşi reclamanta a precizat în scris că este dispusă să plătească toate costurile suplimentare ocazionate de această schimbare.
S-a mai susţinut că aceste aspecte au fost relevate chiar în faţa primei instanţe, astfel încât instanţa de apel le-ar fi putut examina chiar şi situaţia în care ar fi considerat că motivarea apelului nu s-a făcut în termenul procedural.
19. Instanţa de apel nici măcar nu şi-a exprimat opinia asupra incidenţei prevederilor Legii nr. 107/1996 şi nici asupra corespondenţei purtate cu intimata-pârâtă în legătură cu dorinţa reclamantei de a se livra marfa în Portul Constanţa, costurile ocazionate de această schimbare urmând a fi suportate de către reclamantă, mai ales că reclamanta a precizat faptul că acceptă şi depăşirea termenului de livrare dacă marfa va fi livrată în Portul Constanţa.
F. Soluţia instanţei de recurs
Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
20. Instanţa de apel nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt şi nu a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză.
21. Astfel, instanţa de apel nu a verificat în ce măsură o persoană juridică de drept privat cum este o Cameră de Comerţ şi Industrie (atât cea de la Galaţi cât şi cea de la Brăila), este îndreptăţită să emită certificate de forţă majoră într-un domeniu pe care nu-l are în obiectul de activitate, cum este creşterea nivelului apelor Dunării.
22. În mod evident această atribuţie revine Administraţiei Naţionale „Apele Române" prin districtele de bazine hidrografice competente, aşa după cum rezultă din dispoziţiile art. 2 şi art. 6 din Legea nr. 107/1996.
23. Pe baza dispoziţiilor acestei legi, precum şi în temeiul actelor depuse de către recurenta-reclamantă, respectiv adresa din 24 martie 2014, emisă de Administraţia Naţională „Apele Române" trebuie reverificat în ce măsură mai poate fi considerat că a existat o situaţie de forţă majoră în perioada în care intimata-pârâtă trebuia să execute contractul încheiat cu recurenta-reclamantă.
24. De asemenea, trebuie lămurit în ce măsură certificatele de forţă majoră emise de Camerele de Comerţ, Industrie şi Agricultură din Galaţi şi respectiv Brăila, puteau constitui o bază pentru constatarea forţei majore, cât timp ele au fost emise cu mai mult de o săptămână înainte de data la care trebuia începută executarea contractului în respectivele porturi şi cât timp intimata-pârâtă nu a mai solicitat un certificat de forţă majoră după încetarea situaţiei respective, din care trebuia să rezulte că respectiva situaţie de forţă majoră a existat cu adevărat în perioada de executare a contractului.
25. În altă ordine de idei, instanţa de apel nu a verificat dacă sunt îndeplinite condiţiile de existenţă a cazului de forţă majoră, aşa cum acestea au rezultat din doctrina şi jurisprudenţa aferentă vechiului C. civ.
Potrivit doctrinei şi jurisprudenţei, forţa majoră este reprezentată de orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil.
26. În ce priveşte caracterul extern, acesta există, creşterea nivelului apelor Dunării fiind un eveniment care nu ţine de voinţa internă a părţilor sau de caracteristicile bunului ce a făcut obiectul contractului.
27. În ce priveşte însă caracterul imprevizibil al acestui eveniment este greu de acceptat că acesta există, cât timp aproape anual se produc creşteri ale nivelului apelor Dunării, fiind un eveniment, totuşi, previzibil pentru o persoană cu o diligentă medie, mai ales pentru un profesionist care lucrează în domeniul transportului pe ape.
28. Este discutabil şi caracterul absolut invincibil şi inevitabil al fenomenului, pentru că nu este vorba despre caracterul absolut invincibil al creşterii nivelului apelor Dunării, cât mai ales de previzibilitatea producerii acestui fenomen şi evitabilitatea lui, în sensul că activitatea de colectare a producţiei de cereale contractate şi încărcarea ei în nave de transport se putea face şi în alt port în care acest fenomen era previzibil că nu se va petrece, în perioada prevăzută pentru executarea contractului, mai ales că în speţa de faţă recurenta-reclamantă i-a comunicat intimatei-pârâte faptul că este dispusă să suporte cheltuielile suplimentare legate de achiziţia, transportul şi încărcarea mărfii în Portul Constanţa.
29. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 coroborat cu prevederile art. 496 şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 36/A din 6 martie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 7 aprilie 2016.