Decizia nr. 731/2016
Asupra recursului de faţă;
A. Obiectul cererii introductive.
1. Prin cererea formulată la data de 21 ianuarie 2014, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. 2014/3/2014, astfel cum a fost precizată prin cererea depusă la dosar la data de 5 noiembrie 2014, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC B. SRL, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.487.608,14 RON, reprezentând plăţi nedatorate efectuate de către reclamantă în contul pârâtei şi la plata sumei de 344.982,44 RON, reprezentând dobânda legală calculată la suma de 1.487.608,14 RON. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
B. Hotărârea primei instanţe.
2. Prin sentinţa civilă nr. 5726 din 19 noiembrie 2014 pronunţată în Dosarul nr. x/3/2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.487.608,14 RON, reprezentând plată nedatorată, precum şi Ia plata dobânzii legale în cuantum de 344.982,44 RON, calculată de la data ultimei plăţi, 1 ianuarie 2012 şi până la data de 10 septembrie 2014 şi la plata a sumei de 45.270,03 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.
3. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC B. SRL, apreciind că sentinţa primei instanţe este nelegală şi netemeinică.
4. Intimata reclamantă SC A. SRL a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, arătând, în esenţă, că eroarea a constat în aceea că a plătit aceeaşi cantitate de marfa de două ori, o dată înainte de livrare şi încă o dată după livrarea efectivă.
5. Apelanta pârâtă a depus răspuns la întâmpinare susţinând în continuare motivele de apel.
D. Hotărârea instanţei de apel.
6. Prin decizia civilă nr. 695 din 29 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins apelul formulat de apelanta pârâtă SC B. SRL, împotriva sentinţei civile nr. 5726 din 19 noiembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2014, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC A. SRL, ca nefondat.
A fost obligată apelanta la plata către intimată a sumei de 9369,20 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel (onorariu de avocat).
E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel
7. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC B. SRL Bucureşti, aducându-i următoarele critici:
8. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.
Astfel, instanţa de apel a invocat prevederile art. 1341 C. civ., însă nu a ţinut seama de faptul că reclamanta făcut o plată în mod voluntar, transferând pârâtei suma de 3.537.088,92 RON, însă aceasta din urmă a facturat mai mult decât a plătit reclamanta.
9. În plus, doctrina şi jurisprudenţa au admis că plata nedatorată este asimilată noţiunii de obligaţie naturală, care este lipsită de sancţiune, creditorul neavând o acţiune în contra debitorului pentru a-l obliga să execute, dacă debitorul nu execută de bună voie.
10. Caracterul principal al plăţii nedatorate este acela că obligaţiile la care dau naştere nu izvorăsc dintr-un acord de voinţă, respectiv dintr-un contract, pe când în speţa de faţă plata făcută de către reclamantă a fost efectuată în executarea unei prestaţii datorate în virtutea unui raport contractual, existând deci o cauză juridică a plăţii.
11. Dacă reclamanta a plătit cu ştiinţă şi în mod voluntar, cunoscând că plăteşte ceea ce nu datorează, atunci nu mai poate cere restituirea acestor sume, înţelegându-se că a vrut să facă o donaţie s-au să achite o obligaţie naturală.
12. Pentru a obţine restituirea cel ce a plătit din eroare va trebui să facă proba acestui fapt, însă, în speţa de faţă reclamanta nu a dovedit că s-a aflat în eroare la momentul efectuării plăţii, astfel că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 1212 C. civ.
13. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv cu aplicarea greşită a principiului „nimeni nu poate invoca propria culpă".
14. Hotărârea instanţei de apel este nelegală şi în ce priveşte dobânda legală calculată la suma de 1.487.608,14 RON, de la data ultimei plăţi, facându-se o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1645 şi art. 1523 pct. 2 C. civ.
15. În fapt, în ce priveşte art. 1523 C. civ., pârâta nu a fost pusă în întârziere şi nu a fost stabilit un termen pentru executare, câtă vreme reclamanta nu a explicat cum a fost posibil ca diferenţa de 1.368.871,74 RON să fie plătită din eroare.
Deşi instanţa de apel a indicat aplicabilitatea prevederilor art. 1523 pct. 2 C. civ., nu a indicat vreunul dintre cazurile prevăzute de lege privitoare la punerea în întârziere de drept a debitorului obligaţiei.
16. Hotărârea instanţei de apel este criticabilă sub aspectul modului în care s-au formulat concluzii de către expertul contabil desemnat în cauză, prin raportul de expertiză efectuat, deoarece acesta a preluat datele referitoare la plăţi şi marfa din acţiunea reclamantei şi nu din documentele de evidenţă primară.
Motivul de apel formulat în acest sens a fost apreciat, în mod greşit, de către instanţa de apel ca „obiecţiuni" la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză.
17. La data de 22 septembrie 2015, recurenta-pârâtă a depus la dosarul cauzei o adresă prin care a învederat depunerea dovezii privind achitarea taxei judiciare de timbru, reluând şi motivele de recurs.
18. La data de 23 decembrie 2015, recurenta-pârâtă a depus la dosarul cauzei un punct de vedere prin care a invocat un nou motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., considerat a fi un motiv de ordine publică, prin care a invocat faptul că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor cererea formulată de apărătorul pârâtei de a i se acorda un termen, pe motive medicale, încălcându-se în acest fel dreptul la apărare al pârâtei apelante.
F. Apărările formulate de către reclamanta-pârătă, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei
19. Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la data de 30 octombrie 2015 intimata-reclamantă a solicitat să se constate că recursul este inadmisibil, deoarece, deşi recurenta şi-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate aceasta a solicitat instanţei de recurs să efectueze o nouă judecată pe fond, cu reaprecierea şi readministrarea probelor de la dosar.
20. În şedinţă publică, cu ocazia dezbaterii în fond, intimata a precizat că de fapt, solicită constatarea nulităţii recursului pentru considerentele de mai sus.
21. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursului, instanţa de apel făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 1342 şi art. 1471 C. civ.
22. Şi în ce priveşte obligarea la dobânda legală, s-a apreciat că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 1523 alin. (2) şi art. 1645 alin. (2) C. civ.
G. Hotărârea instanţei de recurs. Considerente.
23. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
24. În primul rând, Înalta Curte urmează să constate că precizările la motivele de recurs din data de 22 septembrie 2015, precum şi motivul de recurs invocat la data de 23 decembrie 2015 nu vor fi avute în vedere de Înalta Curte, deoarece au fost depuse cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ.
25. Referitor la pretinsa inadmisibilitate a recursului invocată de către intimata-reclamantă (în fapt, nulitatea acestuia) bazat pe faptul că motivele de recurs nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, cel puţin din punct de vedere formal, recurenta-pârâtă s-a încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 şi 5 C. proc. civ., astfel încât nu va admite această excepţie, urmând să analizeze recursul pe fondul cauzei, nefiind cazul aplicării sancţiunii prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
26. Critica privind greşita aplicare a prevederilor art. 1431 C. civ., nu poate fi reţinută.
Instanţa de apel a constatat, în mod corect, că în speţă este vorba despre o plată nedatorată, ce se încadrează pe deplin în prevederile art. 1341 alin. (1) C. civ., aceasta însemnând că reclamanta, care a făcut o plată nedatorată, are dreptul la restituirea sumei ce a fost plătită nedatorat.
27. Nu pot fi reţinute susţinerile recurentei-pârâte în sensul că plata s-a făcut în baza unui contract, deci ar fi fost datorată, deoarece reclamanta a plătit pârâtei suma datorată potrivit contractului, însă a plătit în plus pârâtei şi suma la a cărei restituire a fost obligată aceasta, mai ales că pârâta nu a făcut dovada faptului că a livrat marfa şi pentru suma plătită în plus de către reclamantă.
28. În speţă nu poate fi vorba despre o obligaţie naturală, ci pur şi simplu despre o plată nedatorată, situaţia din speţă încadrându-se pe deplin în prevederile art. 1341 alin. (1) C. civ., neputând fi vorba de o liberalitate, aşa cum susţine recurenta pârâtă, sau o gestiune de afaceri, pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 1341 alin. (2) C. civ.
29. Critica privind neprobarea caracterului eronat al plăţii nu poate fi reţinută, relativ la dispoziţiile art. 1212 C. civ., această critică vizând starea de fapt, ce a fost pe deplin lămurită de către instanţa de apel, iar nu nelegalitatea deciziei recurate.
30. În speţă nu poate fi vorba de aplicarea greşită a principiului „nimeni nu poate invoca propria culpă" câtă vreme prevederile art. 1341 C. civ. sunt foarte clare, arătând, fără echivoc, că cel care plăteşte fără a datora are dreptul la restituire.
31. Nici critica cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor legale privind plata dobânzii, nu poate fi reţinută.
În mod corect a reţinut instanţa de apel că sunt aplicabile dispoziţiile art. 1523 C. civ. şi nu ale art. 1522 C. civ.
Chiar dacă nu a indicat decât faptul că sunt aplicabile prevederile alin. (2) al art. 1523 C. civ., Înalta Curte constată că această încadrare este corectă, mai precis fiind aplicabile prevederile lit. e) din alin. (2), deoarece fapta pârâtei de a accepta o plată care nu era datorată, echivalează cu săvârşirea unei fapte ilicite extracontractuale.
32. De altfel, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare şi a dispoziţiilor art. 1645 alin. (2) C. civ., deoarece s-a dovedit că pârâta a fost de rea credinţă atunci când a încasat plata nedatorată, restituirea fiindu-i, deci, imputabilă, astfel încât, în mod legal, ea a fost obligată şi la plata dobânzii legale.
33. Criticile referitoare la modul de efectuare a expertizei contabile, vizează temeinicia deciziei recurate, iar nu nelegalitatea acesteia, astfel încât acestea nu vor fi luate în considerare de către instanţa de recurs.
34 Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
35. Văzând şi prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată la plata sumei de 8.529,71 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, în recurs, către intimata-reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC B. SRL Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 695 din 29 aprilie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Obligă recurenta-pârâtă SC B. SRL Bucureşti la plata sumei de 8529,71 RON reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, + către intimata-reclamantă SC A. SRL Lehliu Gară.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 7 aprilie 2016.