Decizia nr. 2088
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la data de 2 martie 2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa şi Comisia de disciplină din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanţa, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor la efectuarea şi finalizarea procedurii de cercetare administrativă aferentă sesizării nr. 18347 din 31 iulie 2014 şi la reparaţii pentru daune moratorii, în cuantum de 50.000 lei.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 7202 din 23 octombrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat în favoarea Tribunalului Constanţa competenţa de soluţionare a cauzei, pentru considerentele expuse rezumativ în continuare
Art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 reglementează o competenţă teritorială alternativă în favoarea reclamantului, în raport cu domiciliul sau sediul părţilor.
În speţă, reclamanta a optat pentru instanţa de la domiciliul din actul de identitate, aflat în Municipiul Bucureşti, deşi, în fapt, domiciliază în Municipiul Constanţa, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse de inspectoratul - pârât. În acest sens, instanţa a avut în vedere faptul că, în ceea ce o priveşte pe reclamantă se află în Municipiul Constanţa atât locul de muncă, unitatea şcolară frecventată de copii, unitatea bancară la care are deschise conturi, precum şi medicul de familie. Totodată, instanţa a reţinut că reclamanta a indicat adresa de corespondenţă şi comunicare pentru actele de procedură în Municipiul Constanţa.
Noţiunea de "domiciliu" corespunde funcţiei de "loc" în care partea locuieşte statornic, loc efectiv de desfăşurare a activităţii proprii, ţinând seama de spiritul prevederilor legale privind competenţa în materie de contencios administrativ.
Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 87 şi art. 155 C. proc. civ., instanţa a reţinut că, în măsura în care reclamantul/pârâtul nu locuieşte la domiciliu, citarea acestuia sau comunicarea actelor de procedură se face la reşedinţa/domiciliu unde locuieşte în fapt, dacă aceasta este cunoscută sau la domiciliul său ales.
A interpreta altfel, dând relevanţă procesuală domiciliului din actul de identitate (la care partea nu locuieşte efectiv, statornic, dar de care se prevalează în atragerea competenţei instanţei de contencios administrativ) şi a nu ţine seama de împrejurările de fapt, relevantă pentru locuinţa efectivă a părţii, înseamnă că reclamantul poate utiliza un alt criteriu de alegere ori de stabilire a competenţei în afara dispoziţiilor legale, ceea ce nu este permis.
Instanţa de contencios administrativ este competentă să gestioneze situaţii ivite doar pe raza unităţilor administrativ-teritoriale după domiciliile/sediile efective ale părţilor, de la momentul la care se introduce acţiunea şi acesta se reţine ca şi criteriu decisiv în stabilirea competenţei sub aspect teritorial.
2.2. Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 262 din 23 februarie 2016, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă teritorială şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă teritorială.
În esenţă, Tribunalul Constanţa a reţinut că, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) şi art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aparţine exclusiv reclamantei opţiunea de a introduce acţiunea fie la instanţa de la domiciliul său, fie la instanţa de la domiciliul pârâtului.
Domiciliul real al reclamantei, la data promovării acţiunii, era în Municipiul Bucureşti, conform actului de identitate, şi nu pot fi primite, în scopul stabilirii unui alt domiciliu al reclamantei decât cel oficial, trimiterile generice făcute de Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa referitoare la adeverinţe şcolare şi medicale, corespondenţa bancară, pontajul locul de muncă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.
Reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune în contencios administrativ, fiind aplicabile, pentru determinarea instanţei competente dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, conform cărora:
"Art. 10. - Instanţa competentă
(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale. iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin legea organică specială nu se prevede altfel.
(1) Toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.
(2) Recursul împotriva sentinţelor pronunţate de tribunalele administrativ-fiscale se judecă de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, iar recursul împotriva sentinţelor pronunţate de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel se judecă de Secţia de contencios administrativ fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
(3) Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale."
Întrucât litigiul are ca obiect un act administrativ asimilat în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care nu priveşte taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale ori accesorii ale acestora, instanţa competentă material se determină în funcţie de rangul central sau local al autorităţii publice pârâte, care, în speţă, este o autoritate publică judeţeană - Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa - astfel că aparţine tribunalului competenţa materială de soluţionare în fond a litigiului, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială alternativă, reglementată de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, se constată că reclamanta a optat pentru învestirea instanţei de la domiciliul său, care, potrivit menţiunilor din cartea de identitate, se află în Municipiul Bucureşti, în raza teritorială de competenţă a Tribunalului Bucureşti.
Faptul că domiciliul reclamantei se află în Municipiul Bucureşti este contestat în cauză, fiind dovedit prin menţiunile din cartea de identitate, în sensul art. 91 alin. (1) C. civ., conform cărora "dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate".
În condiţiile în care art. 10 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 554/2004 prevede expres că nu poate fi invocată excepţia necompetenţei teritoriale dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, a fortiori, această excepţie nu poate fi invocată în situaţia în care reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul său.
În acord cu această interpretare a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, atâta timp cât reclamanta a optat pentru instanţa de la domiciliul său menţionat în cartea de identitate, nu este permisă invocarea excepţiei de necompetenţă teritorială şi determinarea instanţei competente teritorial în raport cu domiciliul de fapt, iar nu cu domiciliul oficial al reclamantei, întrucât ar echivala cu lipsirea de efecte juridice a dispoziţiilor menţionate, prin încălcarea dreptului de opţiune între cele două instanţe competente teritorial, drept recunoscut în exclusivitate reclamantului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pârâţii Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa şi Comisia de disciplină constituită în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2016.
Procesat de GGC - GV