Conflict de interese. Acțiune în anularea contractului de muncă formulată de Agenția Națională de Integritate. Competența materială a instanței de contencios administrativ.
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competența materială.
Index alfabetic : conflict de competență
- contract individual de muncă
- raport de evaluare a conflictului de interese
Legea nr. 176/2010, art. 22, art. 24
Competența de soluționare a cererii având ca obiect anularea contractului de muncă, formulată de către Agenţia Naţională de Integritate ulterior întocmirii raportului de evaluare prin care s-a constatat că există un conflict de interese, aparține secției de contencios administrativ a curții de apel. Aceasta, întrucât cererea de anulare a respectivului contract are un caracter subsidiar acţiunii de constatare a conflictului de interese, fiind, de altfel, şi cauza principală a nulităţii acestuia. Ca atare, competenţa de soluţionare a cauzei se determină în raport cu cererea principală, care este acţiunea de constatare a conflictului de interese.
Secția I civilă, decizia nr.1327 din 9 iunie 2016
Notă : În același sens a fost pronunțată și decizia nr. 451 din 25 febr. 2016 a Secției I civile.
Prin cererea înregistrată la data de 11 02.2015, reclamanta Agenţia Naţională de Integritate a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C., Secretariatul General al Camerei Deputaţilor, anularea contractului individual de muncă din 30.12.2008 şi a contractului individual de muncă din 15.12.2008, prin care C., fiul pârâtului, a fost angajat la Biroul parlamentar - Circumscripţia Electorală nr. x; a contractului individual de muncă din 20.12.2004; a contractului individual de muncă din 15.06.2006; a contractelor civile din 14.06.2006, din 15.12.2008 şi din 18.05.2009, prin care, la propunerea pârâtului A., a fost angajată soţia sa B. la acelaşi birou parlamentar.
În motivarea cererii s-a arătat că prin propunerea şi avizarea contractelor individuale de muncă ale soţiei şi ale fiului său, în cadrul Biroului Parlamentar Circumscripţia Electorală nr. x, au fost încălcate prevederile legale privind conflictul de interese, respectiv dispoziţiile art. 70, 71 şi 72 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, pârâtul având un interes personal în ceea ce priveşte angajarea fiului şi a soţiei sale.
Reclamanta a arătat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, dacă raportul de evaluare a conflictului de interese nu a fost contestat în termenul prevăzut de lege, Agenţia sesizează, în termen de 6 luni, organele competente pentru declanşarea procedurii disciplinare, precum şi, dacă este cazul, instanţa de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese.
În cauza dedusă judecăţii, raportul de evaluare a rămas definitiv conform deciziei nr. 2314 din 20.05.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a admis recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 214 din 01.11.2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, respingându-se contestaţia în mod irevocabil.
Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 22.05.2015, a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale, având în vedere dispoziţiile art. 8, coroborate cu art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, referitoare la obiectul acţiunii în contencios administrativ, precum şi art. 10 din Legea nr. 554/2004, referitoare la delimitarea competenţei materiale a instanţelor de contencios administrativ şi, întrucât părţile nu au fost prezente, a dispus citarea acestora cu menţiunea de a-şi exprima poziţia procesuală cu privire la acest aspect.
Prin sentinţa nr. 65 din 19.06.2015 Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Mureş.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a apreciat că a fost învestită cu un conflict de muncă. Totodată, a reţinut că Legea nr. 176/2010 nu este lege organică, în conformitate cu dispoziţiile art. 73 alin. (3) din Constituţia României, astfel încât nu au forţa de a modifica normele de competenţă stabilite de art. 208 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social sau de art. 10 din Legea nr. 554/2005 a contenciosului administrativ. Curtea a apreciat că norma juridică cuprinsă la art. 22 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, temeiul de drept invocat de reclamantă, nu constituie o normă de competenţă specială, derogatorie, prin care instanţei de contencios administrativ să îi fie atribuite în competenţă cereri care au ca obiect anularea unor contracte de muncă şi, prin urmare, anularea unor contracte de muncă formează obiectul jurisdicţiei muncii şi nu poate forma obiectul unei acţiuni de contencios administrativ.
Astfel învestit prin declinare, Tribunalul Mureş, Secţia civilă, prin sentinţa nr. 1286 din 3.11.2015 a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti, Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Pentru a se pronunţa astfel, această instanţă a reţinut că cererile de anulare a contractelor de muncă sunt sub jurisdicţia muncii, astfel cum este reglementată prin Codul Muncii şi Legea nr. 62/2011 a dialogului social, iar sub aspect teritorial, competenţa în soluţionarea acestor cereri de anulare revine instanţei de la sediul reclamantei, respectiv sediul Agenţiei Naţionale de Integritate, care se află în Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti, Secţia a VIII-a civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 2069 din 25.02.2016 a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
Tribunalul Bucureşti a apreciat că prezentul litigiu nu are ca obiect un conflict de muncă, întrucât nu poartă între angajat şi angajator, ci între părţile unui contract de muncă şi un terţ – reclamanta – căruia legea i-a conferit calitate procesuală activă numai în cadrul litigiilor promovate pe calea procedurii prevăzute de art. 22-24 din Legea nr. 176/2010, dispoziţii derogatorii de la dreptul comun.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 acţiunile introduse în conformitate cu dispoziţiile art. 22 din lege la instanţa de contencios administrativ, urmează regulile de competenţă prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel învestită, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 133 pct. 2 C.proc.civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, in cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită, îşi declină, la rândul său, competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care, anterior, s-au declarat necompetente.
Din aceste dispoziţii rezultă o primă ipoteză, respectiv aceea ca, două sau mai multe instanţe să se fi dezînvestit de soluţionarea unei cauze, considerând că nu sunt competente, iar dezînvestirea să fie reciprocă, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ.
A doua ipoteză vizează declinările succesive şi presupune ca ultima instanţă învestită să îşi
decline la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.
Aceasta este situaţia în speţă, unde ultima instanţă învestită, ca fiind competentă teritorial, respectiv Tribunalul Bucureşti, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, instanţă care anterior se declarase necompetentă material să soluţioneze cauza.
Potrivit art. 22 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice:
„(1) Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.
(2) Dacă raportul de evaluare a conflictului de interese nu a fost contestat în termenul prevăzut la alin. (1) la instanţa de contencios administrativ, Agenţia sesizează, în termen de 6 luni, organele competente pentru declanşarea procedurii disciplinare, precum şi, dacă este cazul, instanţa de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese.
(3) Dacă raportul de evaluare a incompatibilităţii nu a fost contestat în termenul prevăzut la alin. (1) la instanţa de contencios administrativ, Agenţia sesizează în termen de 15 zile organele competente pentru declanşarea procedurii disciplinare; dacă este cazul, Agenţia sesizează în termen de 6 luni instanţa de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind incompatibilităţile.
(4) Dacă în urma evaluării declaraţiei de interese, precum şi a altor date şi informaţii, inspectorul de integritate constată inexistenţa unei stări de incompatibilitate sau a unui conflict de interese, întocmeşte un raport în acest sens, pe care îl transmite persoanei care a făcut obiectul evaluării, în condiţiile art. 17 alin. (5) teza a doua”.
De asemenea, conform art. 23 din acelaşi act normativ:
„(1) În cazul unui conflict de interese, dacă au legătură cu situaţia de conflict de interese, toate actele juridice sau administrative încheiate direct sau prin persoane interpuse, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese, sunt lovite de nulitate absolută.
(2) Acţiunea în constatarea nulităţii absolute a actelor juridice sau administrative încheiate cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese poate fi introdusă de Agenţie chiar dacă persoana în cauză nu mai deţine acea funcţie.
(3) Instanţa va putea dispune motivat, pe lângă constatarea nulităţii absolute, şi repunerea părţilor în situaţia anterioară”.
Art. 24 din acelaşi act normativ prevede că:
„(1) Acţiunile introduse la instanţele de contencios administrativ urmează regulile de competenţă prevăzute în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător”.
Din textele legale mai sus citate, Înalta Curte reţine că Legea nr. 176/2010, privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, instituie o procedură specială de constatare a conflictului de interese, care presupune întocmirea unui referat de evaluare, în care se constată existenţa acestui conflict şi care este supus controlului judecătoresc la instanţa de contencios administrativ, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 21 – 22, anterior citate.
În situaţia în care acest raport de evaluare al conflictului de interes nu a fost contestat, Agenţia Naţională de Integritate are dreptul de a sesiza, în termen de 6 luni, instanţa de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese.
În speţa de faţă, instanţa de judecată a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată, ce are ca obiect anularea contractelor prin care C., fiul pârâtului A. şi B., soţia sa, au fost angajaţi la Biroul său parlamentar - Circumscripţia Electorală nr. x.
Înalta Curte constată că prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată ulterior întocmirii raportului de evaluare, prin care s-a constatat că există conflict de interese. Ca urmare, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat instanţa de judecată cu anularea acelor acte întocmite cu încălcarea conflictului de interese, respectiv cu o cerere de anulare a contractelor civile şi individuale
de muncă.
Înalta Curte apreciază că voinţa legiuitorului este neechivocă în cauză, competenţa de soluţionare a cererilor de anulare a acelor acte întocmite cu încălcarea, constatată prin raport de evaluare, a conflictelor de interese revenind instanţei de contencios administrativ. Aceasta deoarece această cerere, de anulare a respectivelor contracte, are un caracter subsidiar acţiunii de constatare a conflictului de interese, fiind, de altfel, şi cauza principală a nulităţii acestora.
Aşadar, competenţa de soluţionare se determină în raport cu cererea principală, care este acţiunea de constatare a conflictului de interese.
Înalta Curte reţine că prevederile Legii nr. 176/2010 instituie o competenţă specială şi derogatorie în raport de cele ale Codului Muncii, conferind competenţa specială instanţei de contencios administrativ, cu privire la toate actele juridice încheiate cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese, neinteresând, deci, natura actului (civil, comercial sau de muncă).
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte urmează să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal.