Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Conflict de competență ivit între secția penală și secția civilă din cadrul aceleiași curți de apel. Solicitare formulată de organul de urmărire penală a unui stat străin de remitere a obiectelor numismatice / arheologice confiscate de către statul român. Cerere de asistență judiciară în materie penală.

 

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competența instanțelor judecătorești. Competența funcțională.

Index alfabetic : conflict de competență

-urmărire penală

                                                                                       NCPC, art.136

                                                                                       Legea nr. 302/2004, art. 7, art. 17

                                                                                       Legea nr. 182/2000, art. 60, art. 67

 

           Competența de soluționare a cererii transmise autorităților judiciare din România de către Procuratura Republicii Bulgaria, având ca obiect remiterea, în vederea expertizării în scopul verificării autenticității, a unor piese numismatice și arheologice, confiscate de către autoritățile române de la o persoană, cetățean bulgar, împotriva căreia se desfășoară de către autoritățile bulgare competente urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de scoaterea fără autorizație peste frontierele statului de obiecte care fac parte din patrimoniul cultural al țării, aparține secției penale a Curții de Apel București, fiind incidente dispozițiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională.

          În raport de circumstanțele cauzei, câtă vreme autoritățile bulgare nu au certitudinea faptului că aceste bunuri - a căror remitere au solicitat-o în vederea expertizării - fac parte din patrimoniul cultural național al statului Bulgar, nefiind clasate în această categorie, scopul solicitării adresate autorităților judiciare române fiind tocmai acela al verificării autenticității acestora, cererea nu poate fi calificată drept o acțiune civilă în restituirea unor bunuri culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile ce decurg din dispozițiile art. 59 și urm. din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil.

 

Secția I civilă, decizia nr. 1620 din 23 septembrie 2016       

 

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală din data de 24.12.2015, Procuratura Republicii Bulgaria - Parchetul Orăşenesc Sofia a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să restituie autorităţilor judiciare competente din Bulgaria monedele şi obiectele antice reţinute la data de 10.02.2009 la P.T.F. Curtici, bunuri care au fost scoase peste frontiera statului de către cetăţeanul bulgar A. şi care provin din pământurile Bulgariei, conform expertizei nr. 175 din 28.04.2009, efectuate de către specialişti din Muzeul Naţional Istoric.

În motivarea cererii, s-au arătat următoarele:

La Serviciul Naţional de Cercetări Penale al Republicii Bulgaria a fost începută urmărirea penală nr. x/2010 împotriva numitului A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 278 alin. 3 Cod penal bulgar (abrogat), constând în aceea că pe data de 10.02.2009 numitul A. a scos fără autorizaţie peste frontierele statului obiecte ce reprezintă monumente din patrimoniul cultural al ţării.

S-a mai arătat că urmărirea penală a fost începută de autorităţile bulgare în baza comunicării primite la Parchet de către D.C.C.O.G. de pe lângă D.G.P.C. din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, transmise în baza comunicării înaintate de Interpol Bucureşti privind unele valori cultural - istorice care au fost reţinute de Poliţia de Frontieră a României la P.T.F. Curtici la data de 10.02.2009, făptuitorul fiind numitul A.; totodată, s-a stabilit faptul că bunurile reţinute au fost scoase din Bulgaria fără autorizaţia necesară a autorităţilor competente.

Pe de altă parte, urmărirea penală nu poate să fie finalizată din cauza imposibilităţii cercetării obiectelor ridicate de autorităţile române, expertiza efectuată în cauză pe baza fotografiilor comunicate (raport nr. 175/28.04.2009) nefiind relevantă, întrucât experţii au arătat că există posibilitatea să fie vorba de obiecte falsificate; or, aceste aspecte ce nu pot fi elucidate fără examinarea fizică a bunurilor.

S-a arătat că până în prezent au mai fost formulate două cereri de asistenţă judiciară internaţională, cereri care nu au fost încuviinţate, însă în urma unor contacte telefonice cu autorităţile române s-a stabilit că aceste bunuri ar putea fi restituite în prezent.

Petentul a mai învederat că prin înscrisurile pe care le-a transmis autorităţilor competente din România reiese că obiectele arheologice şi numismatice au fost confiscate în baza procesului verbal din 06.03.2009 de către I.P.J. Arad şi în prezent se păstrează la Complexul Muzeal Arad.

În drept, s-au invocat dispoziţiile Convenţiei Europene de asistenţă judiciară internaţională în materie penală din 20.04.1959, Convenţia de la Strasbourg a Consiliului Europei din noiembrie 1990 şi Convenţia Europeană cu privire la asistenţa judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene din 29.05.2000, art. 34 T.F.U.E.    

La dosar au fost depuse înscrisuri, în limba bulgară şi traducere în limba română, în copie certificată pentru conformitate cu originalul.

O cerere similară a fost înaintată şi ataşată dosarului prin adresa din 22.12.2015, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T.- Structura Centrală, invocându-se în drept dispoziţiile art. 65 din Legea nr. 182/2000, republicată.

La solicitarea instanţei au fost comunicate înscrisuri şi relaţii de către P.I.C.C.J.- D.I.I.C.O.T.- Structura Centrală  şi de către P.I.C.C.J.- Biroul Teritorial Arad.

La termenul din 04.01.2016, instanţa a pus în discuţie scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea acesteia către una dintre secţiile civile ale Curţii de Apel Bucureşti, împrejurare consemnată în încheierea de şedinţă de la acea dată.

Prin aceeași încheiere pronunţată la 04.01.2016, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală a scos cauza de pe rolul său şi, pe cale administrativă, a înaintat-o către secţiile civile din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în aplicarea prevederilor art. 65 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 republicată.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală a reţinut că obiectul cauzei îl reprezintă o acţiune în restituirea bunului cultural care a părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene (Bulgaria), în temeiul art. 65 alin. (1) din Legea nr. 182/2000, republicată.

S-a apreciat că deşi autorităţile bulgare au invocat dispoziţii generale, specifice dreptului procesual penal, în această materie legislaţia română cuprinde dispoziţii speciale ce atribuie competenţa jurisdicţională exclusiv Curţii de Apel Bucureşti, întrucât competenţa autorităţilor judiciare penale (P.I.C.C.J.) se rezumă la efectuarea de verificări, informări şi luarea de măsuri pentru conservarea bunului cultural.

Sub aspectul competenţei materiale, instanţa a reţinut că în doctrină - Dr. Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil, vol. 1, Ed. U.J. 2005, pag. 261- s-a stabilit că acţiunea în restituirea bunului cultural care a părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene este o cauză civilă de competenţa exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti.

În consecinţă, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Secţiei a II-a penale a Curţii de Apel Bucureşti, pe cale administrativă şi înaintarea (transpunerea) acesteia către secţiile civile din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în aplicarea dispoziţiilor art. 65 alin. (1) din Legea nr. 182/2000, republicată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Secţiei a IV-a civile a Curţii de Apel Bucureşti, care, la

termenele de judecată din 11.03.2016 şi, respectiv 13.05.2016, în baza art. 78 alin. (2) din Cod de procedură civilă, a pus în discuţia părţilor introducerea în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi prin  Ministerul Culturii, precum şi a D.I.I.C.O.T. – Structura Culturală.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a invocat necompetenţa funcţională a instanţei civile, în raport de faptul că bunurile a căror restituire se solicită au intrat în proprietatea statului în baza procesului-verbal de contravenţie încheiat de autorităţile române şi în considerarea faptului că cererea a fost formulată de autorităţile bulgare în cadrul urmăririi penale începute în Republica Bulgaria.

Instanţa, examinând incidentul procedural invocat, la rândul său, a reţinut că potrivit art. 65 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, acţiunea în restituirea bunului cultural care a părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene este introdusă de statul interesat la Curtea de Apel Bucureşti împotriva posesorului sau detentorului bunului.

Din examinarea textului de lege menţionat, instanţa a apreciat că acţiunea având acest temei juridic trebuie să vizeze bunuri din patrimoniul cultural care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, bunuri care se află în posesia sau detenţia unui terţ.

În speţă, din chiar conţinutul actului de sesizare a instanţei rezultă că prin expertiza din 28.04.2009, specialiştii din cadrul Muzeului Naţional Istoric al Republicii Bulgare au suspiciunea, în raport de fotografiile obiectelor arheologice şi numismatice trimise de autorităţile române, că acestea ar face parte din patrimoniul cultural al acestei ţări, iar nu o certitudine a acestei stări de fapt şi de drept.

Această certitudine, pretinde reclamantul, poate fi stabilită doar în cadrul urmăririi penale pornită împotriva învinuitului A., pentru săvârşirea infracţiunii de scoatere fără autorizaţie peste hotarele statului a bunului cultural care face parte din Fondul Arhivistic Naţional, prevăzută de art. 278 alin. (3) din Codul penal al Republicii Bulgaria, în cadrul dosarului nr. x/2009 al Parchetului Orăşenesc Sofia.

Instanţa a apreciat că prevederile art. 65 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 nu sunt aplicabile în cazul în care cererea de restituire bunuri este efectuată în cadrul procedurii de asistenţă judiciară internaţională în materie penală, provenind dintr-un proces penal în curs de desfăşurare.

La această concluzie conduc prevederile art. 67 din Legea nr. 182/2000, pe de o parte, precum şi dispoziţiile Titlului VII – capitolul 1, art. 174 alin. (1) lit. a), art. 176 alin. (6) şi art. 178 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea juridică internaţională în materie penală.

Astfel, conform art. 67 alin. (1) din Legea nr. 182/2000, Curtea de Apel Bucureşti hotărăşte restituirea bunului cultural dacă s-a stabilit că bunul care face obiectul acţiunii în restituire este bun cultural în sensul art. 60 şi că părăsirea teritoriului naţional al statului membru al Uniunii Europene are caracter ilegal, în condiţiile art. 61 din aceeaşi lege.

În speţă, în România, prin rechizitoriul din 05.03.2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism l-a trimis în judecată pe inculpatul A., cetăţean bulgar, pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 271 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, constând în aceea că în noaptea de 10/11.02.2009, prin punctul de frontieră Curtici, a introdus în România un număr de 60 de arme (pistoale cu gaz marca W., neletale).

Faţă de fapta de introducere pe teritoriul statului român de bunuri culturale mobile (461 bucăţi piese numismatice – monede şi 66 bucăţi arheologice din metal) care fac parte din patrimoniul cultural al unor state străine, prevăzută de art. 701 din Legea nr. 182/2000, prin acelaşi rechizitoriu, s-a dat soluţie de neîncepere a urmăririi penale, întrucât acesteia îi lipseşte latura obiectivă a infracţiunii, ca urmare a concluziilor raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 26.02.2009, din care rezultă că piesele analizate nu prezintă interes semnificativ pentru patrimoniul cultural mobil al altor state.

Totuşi, în sarcina lui A., prin procesul-verbal de contravenţie din 06.03.2009 al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră – I.J.P.F. Arad, s-a reţinut săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 12/1990 şi s-au confiscat cele 461 piese numismatice şi 66 piese arheologice găsite asupra acestuia la 10.02.2009.

În raport de această situaţie de fapt, instanţa civilă nu mai poate fi ţinută, ca în cadrul procedurii reglementate prin art. 67 alin. (1) din Legea nr. 182/2000, să dispună restituirea acestora, întrucât au intrat în proprietatea statului român prin confiscare, finalitatea cererii nemaiputând fi realizată.

Stabilirea caracterului de bunuri culturale mobile al acestor bunuri şi al faptului părăsirii

ilegale a graniţelor statului bulgar, face obiectul anchetei penale desfăşurată de organele de anchetă penală ale Republicii Bulgaria, stat al cărui cetăţean este numitul A. Autorităţile bulgare pretind că bunurile respective sunt proprietatea statului bulgar şi le-au solicitat în cadrul procedurii de asistenţă juridică internaţională, astfel cum au indicat în conţinutul actului de sesizare.

Cererea de restituire a obiectelor pretinse a face parte din patrimoniul cultural al unui stat membru al Uniunii Europene, formulată în cadrul unui proces penal aflat  în curs de desfăşurare, de către respectivul stat, se încadrează într-una din formele de cooperare judiciară internaţională în materie penală, prevăzute de Titlul VII, Capitolul I art. 171 şi următoarele din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea juridică internaţională în materie penală, constând în remiterea obiectelor ce fac obiectul urmăririi penale.

Potrivit art. 178 alin. (5) din aceeaşi lege, autorităţile judiciare competente să execute cererile formulate de autorităţile altor state sunt curţile de apel, în cursul judecăţii, respectiv parchetele de pe lângă Curţile de apel, în cursul urmăririi penale.

De asemenea, în baza art. 7 şi 8 din Legea nr. 302/2004, cererile adresate autorităţilor române în domeniile reglementate în prezenta lege se îndeplinesc potrivit normelor române de drept procesual penal, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a apreciat că excepţia de la această regulă este instituită prin art. 8 din Legea nr. 302/2004, conform cu care cooperarea juridică internaţională nu este admisibilă dacă în România sau în orice alt stat s-a desfăşurat un proces penal pentru aceeaşi faptă şi dacă printr-o hotărâre definitivă s-a dispus achitarea sau încetarea procesului penal.

Or, în speţă, s-a constatat că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat o soluţie de neîncepere a urmăririi penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 701 din Legea nr. 182/2000, astfel încât nu s-a pronunţat o hotărâre definitivă de către instanţa de judecată, pentru a deveni incidentă excepţia menţionată.

În baza prevederilor legale anterior citate, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a apreciat că nu este competentă să soluţioneze cererea, ci competenţa revine secţiei penale a Curţii de Apel Bucureşti.

În consecinţă, în baza art. 136 Cod de procedură civilă, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea ei către secţiile penale ale Curţii de Apel Bucureşti, pentru soluţionarea cererii în raport de procedura instituită prin Legea nr. 302/2004.

Prin încheierea din camera de consiliu din 18.07.2016, s-a dispus îndreptarea omisiunii din dispozitivul încheierii pronunțate de aceeași instanță la data de 24.06.2016, în sensul că s-a constatat conflict negativ de competenţă între cele două secţii (civilă şi penală) ale Curţii de Apel Bucureşti şi s-a trimis cauza Secţiei civile şi de  proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte, analizând conflictul negativ de competență cu care a fost legal sesizată în condițiile art. 136 alin. (2) coroborat cu art. 135 Cod procedură civilă, reține că, în speță, competența de soluționare a cererii revine Secției a II-a penale a Curții de Apel București.

Cererea transmisă spre soluționare autorităților judiciare din România de către Procuratura Republicii Bulgaria – Parchetul Orășenesc Sofia are ca obiect solicitarea de remitere, în vederea expertizării, a unui număr de 461 piese numismatice și 66 piese arheologice, confiscate de către autoritățile române – I.G.P.F. Arad prin procesul verbal din 6.03.2009 de la numitul A. împotriva căruia se desfășoară de către autoritățile bulgare competente urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 278 alin. (3) Cod penal bulgar (abrogat) – scoaterea fără autorizație peste frontierele statului de obiecte care fac parte din patrimoniul cultural al țării.

Această solicitare a fost adresată atât instanței de judecată (fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția a II-a penală), precum și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, care, la rândul său, prin adresa din 22.12.2015 a înaintat-o Curții de Apel București, în temeiul art. 65 din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național, republicată, dar și al art. 17 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată.

În România, prin rechizitoriul din 05.03.2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism l-a trimis în judecată pe inculpatul A., cetăţean bulgar, pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 271 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, constând în aceea că în noaptea de 10/11.02.2009, prin punctul de trecere a frontierei Curtici, a introdus în România un număr de 60 de arme (pistoale cu gaz marca W., neletale).

Însă, faţă de fapta de introducere pe teritoriul statului român de bunuri culturale mobile  (461 bucăţi piese numismatice – monede şi 66 bucăţi arheologice din metal), care fac parte din patrimoniul cultural al unor state străine, prevăzută de art. 701 din Legea nr. 182/2000, prin acelaşi rechizitoriu, s-a dat soluţia de neîncepere a urmăririi penale, întrucât acesteia îi lipseşte latura obiectivă a infracţiunii, faţă de concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 138/26.02.2009, din care a rezultat că piesele analizate nu prezintă interes semnificativ pentru patrimoniul cultural mobil al altor state.

Totuşi, în sarcina lui A., prin procesul-verbal de contravenţie din 06.03.2009 al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră – I.J.P.F. Arad, s-a reţinut săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 2  lit. e) din Legea nr. 12/1990 şi, în temeiul art. 6 alin. (1) din aceeași lege, s-au confiscat cele 461 piese numismatice şi 66 piese arheologice găsite asupra acestuia la 10.02.2009.

Aceste piese numismatice și arheologice, astfel cum rezultă din adresa din dosarul Curții de Apel București, Secția a II-a penală, în baza Ordonanței procurorului nr. x/II/5/2013 au fost ridicate de la Complexul Muzeal Arad și transmise, la data de 15.02.2013, către D.I.I.C.O.T – Structura Centrală; ordonanța menționată a fost emisă urmare a cererilor suplimentare de asistență judiciară nr. x/2009 din datele de 13.01.2013, 18.12.2013 și, respectiv 23.03.2014 formulate de Procuratura Republicii Bulgaria – Parchetul Municipal Sofia și înregistrate la D.I.I.C.O.T – Structura Centrală.

Obiectul acestor cereri anterioare ale Procuraturii Republicii Bulgaria – Parchetul Orășenesc Sofia era similar celei din cauza de față - remiterea acestor obiecte numismatice și arheologice - în vederea expertizării în cadrul urmăririi penale ce se derulează pe teritoriul statului bulgar, în scopul verificării autenticității acestora, urmărire penală ce nu poate fi finalizată din motivul imposibilității expertizării nemijlocite a acestor obiecte.

Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, sesizată fiind cu cererea de asistență judiciară internațională, a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 65 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național, republicată, aceasta fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă.

Instanța sesizată pe cale administrativă, la rândul său, a apreciat că cererea se supune regimului juridic prevăzut de Legea nr. 302/2004 privind asistența judiciară internațională, republicată.

În soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că cererea transmisă de organele de anchetă penală din Bulgaria nu poate fi calificată drept o acțiune civilă în restituirea unor bunuri culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, întrucât, pe lângă împrejurarea că nu au fost respectate formele de procedură prevăzute de art. 194 Cod procedură civilă pentru formularea unei cereri de chemare în judecată (neregularităţi dintre care pot fi menţionate cele referitoare la  obiectul cererii, titularul cererii de chemare în judecată – care, în speţă, este individualizat prin dispozițiile legii speciale, lipsa unui pârât căruia i se opune pretenția de restituire a bunurilor culturale mobile etc.), în cauza de faţă nu sunt îndeplinite nici condițiile specifice ce decurg din dispozițiile art. 59 și urm. din Legea nr. 182/2000, republicată; totodată, o astfel de calificare ar deturna finalitatea cererii adresate autorităților judiciare române de către Procuratura Republicii Bulgaria - Parchetul Orăşenesc Sofia.

Astfel, art. 65 alin. (1) din actul normativ menționat prevede că: “Acţiunea în restituirea bunului cultural care a părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene este introdusă de statul interesat la Curtea de Apel Bucureşti împotriva posesorului sau detentorului bunului.”

Art. 67 alin. (1) din aceeași lege stabilește astfel: “(1) Curtea de Apel Bucureşti hotărăşte restituirea bunului cultural dacă s-a stabilit că bunul care face obiectul acţiunii în restituire este un bun cultural în sensul art. 60 şi că părăsirea teritoriului naţional al statului membru al Uniunii Europene are caracter ilegal, în condiţiile art. 61.”

Art. 60 din Legea nr. 182/2000 prevede următoarele: “(1) În înţelesul prezentului capitol, prin bun cultural se înţelege, după caz, bunul care face parte din:

    a) tezaur sau fond, fiind clasat în una dintre aceste categorii juridice înainte ori după părăsirea ilegală a teritoriului României;

    b) tezaurul unui stat membru al Uniunii Europene, în conformitate cu legislaţia statului respectiv, fiind clasat în această categorie înainte ori după părăsirea ilegală a teritoriului unui stat membru al Uniunii Europene;

    c) colecţiile publice care figurează în patrimoniul şi în inventarele muzeelor, arhivelor şi fondurilor

bibliotecilor din România sau din unul dintre statele membre ale Uniunii Europene;

    d) patrimoniul şi inventarele cultelor religioase şi ale instituţiilor ecleziastice din România sau din unul dintre statele membre ale Uniunii Europene;

    e) una dintre categoriile incluse în anexa la prezenta lege. (2)...”.

În consecință, aceste dispoziții legale, plasate în cuprinsul Capitolului IX din Legea nr. 182/2000 cu denumirea - Restituirea bunurilor culturale mobile care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene - stabilesc regimul juridic al unei astfel de cereri, conținând atât dispoziții de drept material cât și de drept procesual.

Dispozițiile procedurale privesc calitatea părților: reclamant - statul membru al Uniunii care afirmă proprietatea bunurilor culturale mobile, pârât - posesorul sau detentorul bunului; obiectul acțiunii – restituirea unui bun cultural în sensul art. 60 etc.

Pe de altă parte, norme de drept substanțial - art. 60 alin. (1) lit. b) din lege - stabilesc conținutul noțiunii de bun cultural – bunul care face parte tezaurul unui stat membru al Uniunii Europene, în conformitate cu legislaţia statului respectiv, fiind clasat în această categorie înainte ori după părăsirea ilegală a teritoriului unui stat membru al Uniunii Europene.

Or, în raport de circumstanțele aflate la dispoziția instanței sesizate cu cererea din prezentul dosar, rezultă că autoritățile bulgare însele nu au certitudinea faptului că aceste bunuri - a căror remitere o solicită în vederea expertizării nemijlocite în cadrul urmăririi penale - fac parte din patrimoniul cultural național al statului bulgar și sunt clasate în această categorie, scopul solicitării adresate autorităților judiciare române fiind tocmai acela al verificării autenticității acestora.

În aceste condiții, devine evident că pentru soluționarea cererii de asistență judiciară internațională sunt incidente dispozițiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională, republicată, al cărei domeniu de reglementare este prevăzut de art. 1: “(1) Prezenta lege se aplică următoarelor forme de cooperare judiciară internaţională în materie penală: a) extrădarea; b) predarea în baza unui mandat european de arestare; c) transferul de proceduri în materie penală; d) recunoaşterea şi executarea hotărârilor; e) transferarea persoanelor condamnate; f) asistenţa judiciară în materie penală; g) alte forme de cooperare judiciară internaţională în materie penală.

    (2) Prezenta lege nu se aplică modalităţilor specifice de cooperare poliţienească internaţională, dacă, potrivit legii, acestea nu se află sub control judiciar.”

Totodată, potrivit art. 7 din acest act normativ: „Cererile adresate autorităţilor române în domeniile reglementate de prezenta lege se îndeplinesc potrivit normelor române de drept procesual penal, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel.”

Art. 17 alin. (1) și (2) din aceeași lege stabilesc: “(1) În cazul în care cererea are ca obiect sau implică remiterea de obiecte sau de alte bunuri, acestea pot fi predate atunci când nu sunt indispensabile dovedirii unei fapte penale a cărei urmărire şi judecată ţine de competenţa autorităţilor judiciare române.

 (2) Remiterea obiectelor şi a altor bunuri poate fi amânată sau efectuată sub condiţia restituirii.”

            În plus, art. 177 prevede: “ (1) Statul român va putea să amâne remiterea obiectelor, a dosarelor sau a documentelor a căror comunicare este cerută, dacă acestea îi sunt necesare pentru o procedură penală în curs.

  (2) Obiectele şi originalele dosarelor şi ale documentelor, comunicate în îndeplinirea unei comisii rogatorii, vor fi restituite cât mai curând posibil statului român de către statul solicitant, în afară de cazul în care statul român renunţă la ele.”

            În temeiul art. 135 alin. (4) Cod procedură civilă, având în vedere dispozițiile legale anterior citate, precum și considerentele precedente, Înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cererii în favoarea Secției a II-a penale a Curții de Apel București.