Procedura de filtrare a recursului. Caracterul interlocutoriu al încheierii de admitere în principiu.
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Recursul.
Index alfabetic : raport
-admisibilitate în principiu
-nulitate
NCPC, art. 488, art. 489, art. 493
În situaţia recursului ce se soluţionează de către Înalta Curte, verificarea şi analizarea încadrării motivelor de recurs invocate în cazurile din art. 488 NCPC au loc în procedura de filtrare, astfel încât sancţiunea nulității prevăzută de dispozițiile art. 489 alin. (2) NCPC este aplicată chiar de către completul de filtru, pe temeiul art. 493 alin.(5) din același cod.
Încheierea de admitere în principiu de către completul de filtru în cuprinsul căreia se regăseşte aprecierea întrunirii exigenţelor de legalitate a recursului cercetate în procedura de filtrare are caracter interlocutoriu, în sensul art. 235 NCPC, astfel încât nu este posibilă reevaluarea vreunui aspect cu ocazia soluţionării pe fond a recursului. Astfel fiind, întrucât completul de filtru a pronunţat o încheiere de admitere în principiu, prin care a constatat şi faptul că motivele de casare invocate se încadrează în cazurile din art. 488 NCPC, fixând termen în şedinţă publică pe temeiul art. 493 alin. (7), excepţia nulităţii recursului invocată de către partea intimată prin întâmpinare tocmai în considerarea neîntrunirii cazurilor din art. 488, nu poate fi reiterată în şedinţă publică.
Secția I civilă, decizia nr.1061 din 13 mai 2016
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, la data de 2.05.2013, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând obligarea pârâtei să înceteze orice act de folosire în activitatea sa comercială a mărcilor înregistrate A. S.A., mărci ce aparţin exclusiv grupului A., a însemnelor ”Petrom” şi respectiv a elementelor figurative, culorile galben şi albastru în dispunerea specifică staţiilor A.; obligarea pârâtei să rebrenduiască, pe cheltuiala proprie, staţia de distribuţie a produselor petroliere pe care o deţine, astfel încât să nu mai poarte semne identice sau similare cu mărcile ”Petrom”; obligarea pârâtei la publicarea hotărârii judecătoreşti într-un cotidian de circulaţie naţională, pe cheltuiala sa.
În drept, au fost invocate prevederile art. 36 alin. 1, alin. 2 lit. a) şi b) şi alin. 3 din Legea nr. 84/1998; art. 5 par. 1 şi 3 lit. b din Directiva 2008/95/CE; art. 9 par. 1 şi 3 din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 privind marca comunitară; art. 11 alin. 1 lit. a) şi art. 16 alin. 1 din OUG nr. 100/2005.
Prin sentinţa nr. 1990 din 28.11.2013, Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea.
În motivarea sentinţei, s-a reţinut că reclamanta este titulara mai multor mărci naţionale sau comunitare, verbale sau combinate, constând în elementul verbal „Petrom esenţa mişcării”, scrise cu culoarea albastră şi litera „P” cu culoare galbenă, în interiorul căreia se află un cap de lup stilizat, de culoare roşie, pentru mai multe clase de produse şi servicii, inclusiv clasele 4, 35, 37, 39 şi 43.
Pentru aceleaşi clase de produse şi servicii, reclamanta are înregistrate şi marca naţională nr. 112376/23.08.2010, marcă figurativă constând în combinaţia de culori galben şi albastru, sub forma a două pătrate suprapuse, precum şi marca naţională nr. 112086/14.09.2010, marcă figurativă constând din imaginea unei staţii de distribuţie, în culorile galben şi albastru.
În această calitate, reclamanta are drepturile recunoscute de art. 36 din Legea nr. 84/1998, pe care le-a invocat în cuprinsul acţiunii, dispoziţii similare regăsindu-se şi în art. 9 par.1 şi 3 din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 privind marca comunitară, invocate de asemenea de reclamantă.
Tribunalul a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 36 alin. (2) din lege, întrucât, pe de o parte, nu este întrunită niciuna dintre ipotezele de la lit. a), b) sau c), iar, pe de altă parte, reclamanta
nu a făcut dovada faptelor de încălcare săvârşite de către pârâtă.
Astfel, sub primul aspect reţinut, tribunalul a avut în vedere că marca naţională nr. 112086/14.09.2010, marcă figurativă constând din imaginea unei staţii de distribuţie A., în culorile galben şi albastru, are o anumită reprezentare, respectiv un număr de 4 piloni de susţinere dispuşi în linie dreaptă, care susţin o copertină pe care se află scris cu litere mari de culoare albastră „Petrom”, în
spatele cărora se află o altă construcţie.
Din planşele foto a rezultat că staţia de carburant a pârâtei este vopsită în culorile albastru (pentru pilonii de susţinere şi dunga de pe mijlocul copertinei) şi galben (pentru copertină), purtând în mijloc denumirea scrisă cu litere mari de culoare galbenă a societății B.
Prin urmare, nu a putut fi reţinută identitatea semnelor în conflict, nefiind incidentă ipoteza art. 36 alin. (2) lit. a) din lege.
De asemenea, tribunalul a avut în vedere faptul că pe staţia de carburant aparţinând pârâtei există sigla B., scrisă cu culoarea galben, chiar pe mijlocul copertinei, întrerupând linia albastră, astfel încât este foarte vizibilă şi înlătură riscul de confuzie la care face referire art. 36 lit. b) din Legea nr. 84/1998.
În ceea ce priveşte notorietatea mărcilor „Petrom”, aceasta trebuia demonstrată după criteriile prevăzute de art. 19 din regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998 şi trebuia să se refere la mărcile naţionale nr. 112376/23.08.2010 şi nr. 112086/14.09.2010, iar nu la celelalte mărci „Petrom”.
În acest sens, tribunalul a reţinut că reclamanta nu ar putea invoca notorietatea celorlalte mărci ale sale care folosesc combinaţia de culori galben şi albastru, întrucât distinctivitatea şi cunoaşterea acestor mărci este dată de alte elemente, respectiv de elementul verbal „Petrom” şi de elementul figurativ litera „P” cu culoare galbenă, în interiorul căreia se află un cap de lup stilizat, de culoare roşie, iar nu de combinaţia de culori galben-albastru şi de reprezentarea staţiei de carburanţi.
Prin urmare, nu a putut fi reţinută nici incidenţa ipotezei art. 36 alin. (2) lit. c) din lege.
Sub cel de-al doilea aspect menţionat, Tribunalul a avut în vedere că prin înscrisurile depuse, anexate întâmpinării, pârâta a făcut dovada faptului că forma şi culorile alese pentru staţia de distribuţie carburanţi, au fost utilizate de către pârâtă încă dinainte de încheierea contractului de prestări servicii din 28.09.2006 pentru modernizarea Staţiei cu Agenţia de Publicitate S.C. C. S.R.L.
Prin urmare, a considerat tribunalul că pârâta a utilizat această combinaţie de culori galben şi albastru, precum şi dispunerea culorilor pentru staţia de carburanţi în forma albastru pentru piloanele de susţinere şi galben şi albastru pentru copertină, înainte de înregistrarea mărcilor reclamantei, fiind incidente dispoziţiile art. 37 alin. (1) din lege, potrivit cărora „Solicitantul cererii de înregistrare a mărcii poate cere ca terţilor să le fie interzisă efectuarea actelor prevăzute la art. 36 alin. (2) numai după publicarea acesteia”.
Or, în cauză, actul de utilizare de către pârâtă a culorilor galben şi albastru pentru staţia sa de carburanţi a fost realizat mult anterior înregistrării de către reclamantă a mărcilor naţionale menţionate, în contextul în care aceste culori erau folosite la nivel naţional pentru staţiile de carburanţi, fără a reprezenta o parte a brandului deţinătoarei de la acel moment, fosta societate A.
Tribunalul a apreciat că nu se poate dispune obligarea pârâtei să schimbe semnele folosite cu mult înainte de înregistrarea mărcilor reclamantei, pentru identitate de raţiune cu ipoteza reglementată de art. 6 alin. (4) lit. b) din lege, care, deşi în materia anulării, vizează protecţia drepturilor decurgând dintr-o marcă neînregistrată sau dintr-un alt semn utilizat în activitatea comercială care au fost dobândite înainte de data de depozit a cererii de înregistrare a mărcii.
Totodată, Tribunalul a avut în vedere dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din lege, în condiţiile în care pe staţia de carburant aparţinând pârâtei există sigla acesteia scrisă cu culoarea galben, chiar pe mijlocul copertinei, iar folosirea acesteia, în contextul relevat anterior, a fost făcută, fără îndoială, conform bunelor practici din domeniul industrial ori comercial, în sensul dispoziţiilor menţionate.
Sub un ultim aspect, Tribunalul a apreciat că reclamanta nu ar putea invoca anterioritatea celorlalte mărci ale sale care folosesc combinaţia de culori galben şi albastru, întrucât distinctivitatea şi cunoaşterea acestor mărci este dată de elementul verbal „Petrom” şi de elementul figurativ litera „P” cu culoare galbenă, în interiorul căreia se află un cap de lup stilizat, de culoare roşie.
Combinaţiile de culori pot fi înregistrate distinct ca marcă doar dacă sunt speciale ca şi nuanţe sau dispunere pentru a avea asigurată distinctivitatea, cum este cazul mărcilor nr. 112376/23.08.2010 şi nr. 112086/14.09.2010, care însă sunt ulterioare folosirii de către pârâtă.
Prin urmare, nu s-a putut reţine anterioritatea celorlalte mărci ale reclamantei, doar pentru motivul că acestea folosesc culorile, galben şi albastru, indiferent de modul în care sunt folosite.
În consecinţă, constatând că nu sunt întrunite cerinţele art. 36 din Legea nr. 84/1998, Tribunalul a respins acţiunea ca neîntemeiată, sub toate petitele formulate, întrucât în condiţiile în care nu poate fi reţinută săvârşirea unei acţiuni ilicite în sensul art. 36 din lege, nu pot fi reţinute modalităţile de reparaţie reglementate de art. 11 alin. (1) lit. a) şi art. 16 alin. (1) din OUG nr. 100/2005 invocate de reclamantă.
Prin decizia nr. 370 din 8.10.2014, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de către reclamantă. A schimbat sentinţa în tot, a admis acţiunea, a dispus obligarea pârâtei să înceteze orice act de folosire în activitatea sa comercială a semnelor similare cu mărcile reclamantei şi să schimbe pe cheltuiala proprie înfăţişarea staţiei de distribuţie a produselor petroliere pe care o deţine, astfel încât să nu mai poarte semne identice sau similare cu mărcile reclamantei mai sus amintite.
A respins celelalte capete de cerere, constatând că în speţă reparaţia acordată prin cele mai sus arătate este suficientă şi că nu este necesară şi publicarea hotărârii.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a apreciat în mod corect că nu există identitate între semnele folosite de pârâtă şi mărcile invocate de reclamantă, dar a aplicat în mod greşit prevederile art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998, care sunt incidente în cauză, în sensul recunoaşterii posibilităţii reclamantei de a se opune la folosirea semnului similar cu mărcile sale, pentru produse şi servicii identice, deoarece există risc de confuzie.
Astfel, din planşele fotografice depuse la dosarul de fond rezultă situaţia de fapt, necontestată de către intimata-pârâtă, a folosirii de către aceasta din urmă a unei staţii de comercializare a produselor petroliere – carburanţi pentru autovehicule – ce cuprinde o copertină (deasupra celor două pompe destinate alimentării cu carburanţi) de culoarea galbenă, cu două linii orizontale de culoare albastră şi roşie, întrerupte de denumirea intimatei B., scrisă cu litere roşii, copertină ce este sprijinită pe 6 stâlpi de culoare albastră aşezaţi în două rânduri paralele, alături aflându-se semnul care marchează prezenţa staţiei, un indicator paralelipipedic de culoare galbenă ce cuprinde denumirea intimatei, tipurile de carburant comercializate (scrise pe fond galben cu caractere de diferite culori) şi preţurile acestora (scrise pe fond albastru), precum şi menţiunile privind funcţionarea non-stop a staţiei şi privind comercializarea de produse petroliere provenite de la reclamanta A.
Marca naţională figurativă nr. 112086 acordă reclamantei protecţie pentru înfăţişarea unei staţii de comercializare a produselor petroliere constând într-o clădire însoţită de trei pompe de alimentare pentru carburant, deasupra cărora se găseşte o copertină de culoare galbenă, cu o dungă orizontală de culoare albastră, întreruptă de denumirea reclamantei scrisă cu litere de culoare albastră, copertină sprijinită pe patru stâlpi de culoare albastră aşezaţi în linie, alături de semnul paralelipipedic ce semnalează prezenţa staţiei, de culoare albastră, ce cuprinde lista carburanţilor comercializaţi şi preţul, scrise cu culoare galbenă, precum şi semnul „Petrom” protejat şi în cadrul mărcii naţionale figurative 73263 şi al mărcii comunitare nr. 004697835.
Aceste din urmă înregistrări protejează elementul figurativ constând în litera P de culoare galbenă, având în interior capul de lup stilizat, de culoare roşie, precum şi elementul verbal „Petrom”, scris cu caractere specifice de culoare albastră, alături de alte elemente verbale, respectiv Member of A. Group – pentru înregistrarea comunitară şi „Esenţa mişcării” pentru marca naţională.
Marca naţională figurativă nr. 112376 acordă reclamantei protecţie pentru combinaţia culorilor galben (pantone 012C) şi albastru (pantone 295C).
Toate mărcile descrise sunt înregistrate pentru clasele de produse sau servicii 4 (uleiuri şi grăsimi industriale, lubrifianţi, combustibili inclusiv benzine pentru motoare), 35, 37 (repararea şi menţinerea motoarelor vehiculelor, spălarea vehiculelor, întreţinerea vehiculelor, alimentarea cu carburanţi), 39 (livrarea, transportul şi depozitarea combustibililor, gazului şi lubrifianţilor pentru motoarele vehiculelor, transportul petrolului prin conducte) şi 43 (cafenele şi snack-baruri în staţiile de distribuţie produse petroliere; servicii de furnizare alimente şi băuturi pentru călători în staţiile de distribuţie a produselor petroliere) din clasificarea de la Nisa. O parte dintre mărci sunt înregistrate şi pentru alte clase de produse sau servicii, lipsite de relevanţă pentru analiza din speţă.
Examinând comparativ mărcile reclamantei şi semnele folosite de pârâtă, instanţa de apel a constatat că între staţia de comercializare a carburanţilor deţinută de aceasta din urmă şi marca naţională nr. 112086 există un grad ridicat de similaritate vizuală, rezultat din folosirea copertinei de culoare galbenă cu dunga orizontală albastră, a stâlpilor de susţinere de culoare albastră şi a indicatorului ce semnalează prezenţa staţiei ce foloseşte combinaţia dintre culorile albastru şi galben.
Instanţa de apel a reţinut, totodată, că există diferenţe între semnele în discuţie, constând în existenţa unei dungi orizontale de culoare roşie pe copertina folosită de pârâtă, în scrierea cu caractere roşii a denumirii societăţii pârâte pe copertină, iar indicatorul nu are culorile galben şi albastru dispuse
în aceeaşi manieră ca marca naţională, având totodată şi elemente de alte culori.
Văzând existenţa unor diferenţe între semnele în conflict, instanţa a reţinut că la determinarea existenţei riscului de confuzie se au, însă, în vedere elemente concrete ce caracterizează consumatorii cărora li se adresează produsele sau serviciile pentru care mărcile reclamantei apelante sunt protejate.
În acest context, s-a reţinut că pârâta foloseşte semnul a cărui interzicere se solicită pentru servicii incluse printre cele pentru care reclamanta a obţinut protecţie prin înregistrarea mărcilor mai sus amintite, şi anume pentru comerţ cu carburanţi pentru autovehicule.
Astfel, carburanţii şi uleiurile pentru motoare, precum şi serviciile cuprinse în clasele mai sus enumerate, legate de comercializarea carburanţilor, se adresează publicului larg, oricărei persoane care deţine sau foloseşte un autovehicul şi este, deci, ţinută a alimenta vehiculul cu carburanţi în cursul unei călătorii.
Or, semnul analizat este perceput de conducătorul autovehiculului încă de la o distanţă considerabilă, detaliile nesemnificative nefiind sesizate din mers, astfel încât elementele relevante sunt cele care formează impresia generală, în speţă combinaţia de culori galben şi albastru, folosită de intimata pârâtă într-o modalitate foarte asemănătoare cu reprezentarea pentru care apelanta deţine protecţie, atât prin înregistrarea mărcii figurative nr. 112086, cât şi a mărcii naţionale nr.112376.
Mai mult, pe indicatorul staţiei este reprodus elementul verbal „Petrom”, cuprins în CTM 004697835 şi MN 73263, cu caracterele acolo folosite.
De aceea, instanţa de apel a apreciat că existenţa unui număr diferit de stâlpi care susţin copertina ori dispunerea acestora în paralel sau în linie nu reprezintă elemente care să distingă semnul folosit de pârâtă faţă de cel pentru care reclamanta justifică protecţie, nefiind determinante în ansamblul figurativ protejat, iar scrierea denumirii pârâtei cu litere roşii, nefiind perceptibilă de către consumator decât atunci când se apropie de staţie, nu influenţează imaginea formată, care este puternic similară cu cea protejată.
În plus, aşa cum doctrina a reţinut, consumatorul nu are în faţă în acelaşi timp ambele semne, astfel încât imaginea memorată nu va fi întocmai cu cea reprezentată în certificatele de înregistrare a mărcii, ci va cuprinde doar elementele vizuale semnificative ale acesteia.
Se creează, astfel, riscul de confuzie, în condiţiile în care produsele şi serviciile pentru care marca este protejată (respectiv semnul pârâtei este folosit) sunt unele de larg consum, iar gradul de atenţie al consumatorului nu este foarte ridicat, decizia de a alege comerciantul de produse petroliere fiind luată, foarte frecvent, în timpul călătoriei, la momentul observării (de la distanţă) a staţiei amplasate pe traseu, fără o observare de aproape a detaliilor staţiei.
Mai mult decât atât, chiar fiind observate diferenţele faţă de staţia reclamantei, inclusiv înscrierea pe copertină a denumirii comerciale B., prezenţa indicaţiei că produsele petroliere comercializate sunt produse de reclamanta A. contribuie semnificativ la riscul de confuzie, în forma asocierii comerciantului pârât cu producătorul reclamant, titular al mărcilor, deoarece consumatorul, văzând o staţie ce foloseşte combinaţia de culori galben-albastru, protejată în beneficiul reclamantei şi unde se vând produse sale, va putea uşor să considere că există o legătură economică între cele două societăţi.
Instanţa de apel a constatat, totodată, că art. 37 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 nu este incident, deoarece textul este aplicabil unei alte ipoteze decât cea întâlnită în cauză, reglementând protecţia (provizorie) de care beneficiază titularul cererii de înregistrare a mărcii, ulterior publicării acestei cereri (sub condiţia rezolutorie a înregistrării ulterioare).
Prin urmare, împrejurarea constatată de tribunal, că pârâta folosea semnul în discuţie anterior momentului de la care reclamanta poate pretinde exclusivitatea decurgând din înregistrare, nu are legătură cu textul amintit, deoarece acesta se referă la momentul de la care titularul cererii se poate opune folosirii semnului, iar la data formulării acţiunii pendinte mărcile erau deja înregistrate şi efectele hotărârii nu se produc retroactiv, ci numai de la data la care aceasta a devenit executorie.
Nici prevederile art. 6 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 84/1998 nu sunt incidente: pe de o parte, în cauză nu se discută despre niciuna dintre cele două ipoteze vizate (înregistrarea mărcii ulterioare ori anularea mărcii înregistrate), astfel că textul nu conferă vreun drept pârâtei intimate; pe de altă parte, pentru a fi reţinută ipoteza textului este necesar ca folosirea anterioară de către pârâtă a semnului în discuţie să îi confere acesteia dreptul de a interzice utilizarea mărcii ulterioare.
Or, conform legii naţionale, folosirea semnului nu conferă dreptul de a interzice utilizarea mărcii înregistrate de către reclamantă, astfel încât în mod greşit a reţinut prima instanţă incidenţa
acestui text.
De asemenea, în mod nefondat s-a reţinut şi incidenţa art. 39 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998, deoarece, fără a contesta că înscrierea denumirii B. pe copertina staţiei s-a făcut conform bunelor practici comerciale, textul alin. (1) lit. a) se referă la folosirea denumirii şi adresei titularului mărcii, şi nu a propriei denumiri a pârâtei.
Instanţa de apel a considerat ca fiind lipsit de relevanţă şi argumentul că mărcile care folosesc combinaţia de galben şi albastru nu sunt anterioare folosirii de către pârâtă a aceleiaşi combinaţii, deoarece s-a arătat deja că simpla folosire (neînsoţită de înregistrare) a unui semn nu este aptă a genera în plan naţional un drept opozabil dreptului exclusiv al titularului de marcă.
Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 488 pct. 8 NCPC şi susţinând, în esenţă, următoarele:
Instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, incidenţa prevederilor art. 36 din Legea nr. 84/1998, în absenţa identităţii între semnele folosite de către reclamantă, respectiv de către pârâtă, precum şi a riscului de confuzie.
Astfel, din dovezile depuse la dosarul cauzei (planşe foto color, descriere staţie, proiect modernizare, etc.), de care instanţa de apel nu a ţinut cont, reies diferenţele între semne, constând în modul de dispunere a pilonilor, culoarea cu care este scris numele firmei B. pe copertină, anume galbenă şi nu albastră, ca în cazul reclamantei, nuanţele de galben şi albastru.
Pe de altă parte, distinctivitatea mărcii invocate de către reclamantă este dată de alte elemente figurative, respectiv litera P de culoare galbenă, în interiorul căreia se află un cap de lup stilizat, de culoare roşie şi nu de combinaţia de culori galben şi albastru.
Recurenta a susţinut, totodată, că reclamanta nu a făcut dovada notorietăţii mărcilor naţionale nr. 112376/2010 şi nr. 112086/2010.
Instanţa de apel, în mod greşit, a considerat că prevederile art. 37 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 nu sunt incidente în cauză, în condiţiile în care sigla societăţii SC B. SRL, ca element de identificare, a fost şi este folosită conform cu bunele practici din domeniul industrial şi comercial, cu mult înainte ca mărcile reclamantei să fi fost înregistrate.
De asemenea, forma şi culorile alese pentru staţia de distribuţie carburanți SC B. S.R.L., au fost utilizate de către pârâtă încă înainte de încheierea contractului de prestări servicii din 28.09.2006 pentru modernizarea staţiei de către Agenţia de publicitate S.C. C. S.R.L.
Prin întâmpinare, intimata reclamantă a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât motivele de recurs nu pot fi încadrate în cazurile prevăzute de art. 488 NCPC.
Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 18.03.2016, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de către pârâta SC B. SRL, faţă de dispoziţiile art. 493 alin. (7) NCPC şi de conţinutul raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a constatat îndeplinirea tuturor condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de art. 493 alin. (3) NCPC, inclusiv încadrarea motivelor de recurs vizând încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material în cazul descris de art. 488 alin. (1) pct. 8 NCPC.
Faţă de excepţia nulităţii recursului invocată de către intimata reclamantă, Înalta Curte constată că nu este fondată.
Potrivit art. 489 alin. (2) NCPC, în cazul în care motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488, operează sancţiunea nulităţii recursului.
Aceeaşi sancţiune este aplicabilă şi unui recurs de competenţa Înaltei Curţi, atunci când motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 NCPC, art. 493 alin. (5) NCPC reglementând în mod explicit soluţia de anulare a recursului în acest caz.
În acelaşi timp, este de reţinut că, în situaţia unui recurs ce se soluţionează de către Înalta Curte, verificarea şi analizarea încadrării motivelor de recurs invocate în cazurile din art. 488 NCPC au loc în procedura de filtrare a recursului, astfel încât sancţiunea în discuţie este aplicată chiar de către completul de filtru, pe temeiul art. 493 alin. (5) menţionat anterior.
Dacă toţi membrii completului de filtru sunt de acord că recursul este admisibil, inclusiv din
perspectiva formulării unor motive de nelegalitate circumscrise art. 488 NCPC, recursul urmează a fi soluţionat pe fond, în condiţiile art. 493 alin. (6) [chiar de către completul de filtru] sau (7) [în şedinţă publică şi cu citarea părţilor], după caz.
Încheierea de admitere în principiu de către completul de filtru în cuprinsul căreia se regăseşte aprecierea întrunirii exigenţelor de legalitate a recursului cercetate în procedura de filtrare are caracter interlocutoriu, în sensul art. 235 NCPC, astfel încât nu este posibilă reevaluarea vreunui aspect cu ocazia soluţionării pe fond a recursului.
Întrucât, în cauză, completul de filtru a pronunţat o încheiere de admitere în principiu, prin care a constatat şi faptul că motivele de casare invocate se încadrează în cazurile din art. 488 NCPC, fixând termen în şedinţă publică pe temeiul art. 493 alin. (7), excepţia nulităţii recursului invocată de către intimata – reclamantă prin întâmpinare tocmai în considerarea neîntrunirii cazurilor din art. 488 nu poate fi reiterată în şedinţă publică, motiv pentru care Înalta Curte o va respinge.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Prin motivele de recurs, pârâta a criticat, în primul rând, reţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 84/1998 de către instanţa de apel, prin dispoziţiile de obligare a pârâtei la încetarea actelor de încălcare a dreptului reclamantei asupra a patru mărci înregistrate şi de înlăturare a efectelor încălcării.
Recurenta a susţinut că instanţa de apel a ignorat diferenţele semnificative între semnele comparate şi nu a ţinut cont de faptul că elementul figurativ constând în combinaţia de culori galben şi albastru nu are caracter distinctiv în cadrul mărcilor reclamantei.
Aceste susţineri pun în discuţie criteriile de apreciere aplicate de către instanţa de apel pentru aprecierea similarităţii semnelor comparate în cadrul acţiunii în contrafacere şi a riscului de confuzie în percepţia consumatorilor între semnul utilizat de către pârâtă şi mărcile reclamantei, în condiţiile în care existenţa unui asemenea risc de confuzie este determinant pentru reţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998.
Este de precizat, în prealabil, că, deşi recurenta face referire la identitatea semnelor, are în vedere, de fapt, similaritatea acestora, dat fiind că art. 36 alin. (2) lit. b) din lege, aplicate prin decizia recurată, prevede, drept condiţii pentru reţinerea unei încălcări a dreptului exclusiv asupra mărcii, fie identitatea, fie similaritatea semnelor, alături de similaritatea produselor/serviciilor şi existenţa riscului de confuzie, incluzând şi riscul de asociere, iar instanţa de apel a reţinut existenţa similarităţii semnelor.
Analiza comparativă, în vederea determinării similarităţii între semne şi a riscului de confuzie, incluzând şi riscul de asociere, între marca reclamantei şi semnul pârâtei, concordă cu stabilirea situaţiei de fapt în cauză, ceea ce înseamnă că această instanţă de recurs nu poate cenzura rezultatul însuşi al comparării, dat fiind că atribuţiile Înaltei Curţi ca instanţă de control judiciar sunt circumscrise verificării exclusiv a legalităţii deciziei recurate, prin prisma motivelor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 NCPC, nu şi a temeiniciei acesteia, respectiv a reevaluării situaţiei de fapt. Pe de altă parte, eventuala admitere a recursului ar conduce la casarea deciziei recurate şi, ca regulă, la trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel (situaţiile de excepţie în care Înalta Curte reţine cauza spre rejudecare, explicit descrise în art. 497 teza finală NCPC, vizând casarea pentru motivele de recurs din art. 488 alin. 1 pct. 4 şi 7 NCPC).
În raport de invocarea prin motivele de recurs a cazului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 NCPC, privind încălcarea sau aplicarea greşită de către instanţa de apel a normelor de drept material, Înalta Curte va verifica doar criteriile aplicate de către instanţa de apel în examinarea comparativă a semnelor pentru determinarea similarităţii şi, eventual, a riscului de confuzie.
În acest context, urmează a se ţine cont de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formată în interpretarea regulamentului privind marca comunitară şi a directivei vizând armonizarea legislaţiilor naţionale referitoare la mărci, chiar dacă, în cauză, trei dintre mărcile pe care se întemeiază pretenţiile reclamantei sunt protejate exclusiv pe teritoriul României.
În aplicarea principiului efectivităţii, care guvernează dreptul Uniunii Europene, normele referitoare la mărci care reglementează aceeaşi materie, atât cele din legislaţia naţională, cât şi din cea comunitară, trebuie interpretate în acelaşi mod. De altfel, CJUE a arătat explicit că se impune o aplicare coerentă a diferitor norme care, în ordinea juridică a Uniunii, au ca obiect mărcile, deoarece au acelaşi obiectiv, anume instituirea şi funcţionarea pieţei interne, ceea ce atrage necesitatea unei interacţiuni armonizate a celor două sisteme de mărci comunitare şi naţionale (hotărârea din cauza Malayisia Diary Industries C-320/12, pgf. 35).
Mai mult, reclamanta a pretins în prezenta cauză încălcarea dreptului său exclusiv şi asupra unei mărci comunitare (nr. 004697835), instanţa de apel a admis pretenţiile reclamantei şi din această perspectivă, iar art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul mărcii comunitare nr. 207/2009 coincide în
conţinut cu art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998.
În raport de motivele de recurs formulate, nu reiese că instanţa de apel ar fi ignorat criteriile de determinare a similarităţii semnelor şi a riscului de confuzie sau ar fi aplicat criterii greşite.
Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, aprecierea globală a riscului de confuzie trebuie să se întemeieze, în ceea ce priveşte similaritatea vizuală, auditivă sau conceptuală, după caz, a semnelor comparate, pe impresia de ansamblu produsă de aceste semne în percepţia consumatorului mediu, ţinându-se cont de elementele distinctive şi dominante. Publicul relevant percepe o marcă, în mod normal, ca pe un tot și nu procedează la o examinare a diferitor detalii ale mărcii sau ale unui semn utilizat ca marcă (de exemplu, hotărârile pronunţate în cauzele C – 251/95 Sabel, C– 193/06 Nestlé, C – 334/05 Shaker, C – 591/12 Bimbo), cu atât mai mult cu cât consumatorul nu are întotdeauna posibilitatea să studieze semnele concomitent.
Aşadar, este esenţial ca aprecierea riscului de confuzie să fie stabilit în raport de percepţia publicului relevant, ceea ce presupune determinarea categoriei de consumatori ai produselor şi/sau serviciilor pe care sunt aplicate semnele comparate.
În acelaşi timp, este de reţinut că, în examinarea comparativă a semnelor, se ţine cont de componentele, chiar dacă nu sunt dominante, cu condiţia să nu fie neglijabile (pot fi menţionate aceleaşi hotărâri pronunţate de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, relevându-se o jurisprudenţă constantă în acest sens).
În ceea ce priveşte publicul relevant, instanţa de apel a stabilit că, în speţă, consumatorul mediu al carburanţilor şi uleiurilor pentru motoare, precum şi al serviciilor legate de comercializarea carburanţilor este reprezentat de orice persoană care deţine sau foloseşte un autovehicul şi este, deci, ţinută a alimenta vehiculul cu carburanţi în cursul unei călătorii.
S-a avut, astfel, în vedere percepţia acestui consumator care percepe staţia de carburanţi a pârâtei de la o distanţă considerabilă şi trebuie să ia o decizie în privinţa opririi pentru alimentarea vehiculului.
Recurenta – pârâtă nu a criticat aprecierea instanţei de apel referitoare la publicul relevant, astfel încât, pornind de la premisa astfel stabilită, instanţa de apel a determinat, în mod corect, componentele relevante în impresia de ansamblu pe care o produce semnul pârâtei ca fiind cele pe care conducătorul vehiculului le percepe la momentul deciziei alimentării cu carburant la staţia identificată de la distanţă.
De asemenea, instanţa de apel a considerat în mod corect ca fiind neglijabile în percepţia consumatorului detaliile pe care nu le sesizează la acel moment şi pe care nu le mai observă nici ulterior, când a luat deja decizia de alimentare la acea staţie şi se concentrează pe operaţiunile legate de alimentarea vehiculului.
Or, culorile sunt elementele percepute cel mai clar de la distanţă, cu atât mai mult atunci când sunt combinate, iar culorile sunt contrastante, precum în combinaţia de galben şi albastru din speţă, în legătură cu care instanţa de apel a reţinut că este folosită de către pârâtă la staţia de carburant într-o modalitate asemănătoare cu reprezentarea pentru care reclamanta deţine protecţie prin mărcile înregistrate, respectiv prin folosirea copertinei de culoare galbenă cu dunga orizontală albastră, a stâlpilor de susţinere de culoare albastră şi a indicatorului ce semnalează prezenţa staţiei ce foloseşte combinaţia dintre culorile albastru şi galben. Dată fiind această situaţie de fapt, ce nu poate fi cenzurată de către instanţa de control judiciar, detalii precum numărul de stâlpi care susţin copertina ori dispunerea acestora în paralel sau în linie – menţionate prin motivele de recurs ca diferenţe – au fost considerate în mod corect drept elemente neglijabile şi înlăturate din examinarea comparativă a semnelor.
Este de precizat că în certificatele de înregistrare privind mărcile reclamantei (cu excepţia mărcii naţionale nr. 112376) culorile revendicate albastru şi galben sunt menţionate fără referire la anumită nuanţă identificată printr-un cod, astfel încât protecţia obţinută prin înregistrare nu a fost limitată la anumite nuanţe sau tonuri ale culorilor. Ca atare, este lipsită de relevanţă împrejurarea semnalată prin motivele de recurs, în sensul că pârâta foloseşte nuanţe diferite de galben şi albastru.
Urmează a fi înlăturată, de asemenea, susţinerea recurentei – pârâte privind absenţa caracterului distinctiv al combinaţiei de culori în cadrul mărcilor reclamantei.
Dacă recurenta s-a referit chiar la distinctivitatea elementului figurativ în sensul art. 2 din Legea nr. 84/1998, se observă că susţinerea nu a fost argumentată în sensul inaptitudinii componentei de a distinge produsele sau serviciile reclamantei de cele ale altor întreprinderi.
În măsura în care recurenta a avut în vedere caracterul dominant al acestui element în impresia de ansamblu produsă în percepţia publicului de către mărcile reclamantei, se constată că, şi în cazul în care s-ar reţine absenţa poziţiei dominante în cadrul semnului complex, doar acest fapt nu este suficient prin el însuşi pentru ca respectivul element să nu fie luat în considerare în impresia de ansamblu produsă de semnul complex, dacă poate fi perceput de către consumator şi are o anumită pondere în imaginea produsă de semn. Această apreciere reflectă criteriul regăsit în jurisprudenţa constată a CJUE, arătat deja în prezentele considerente, în sensul că în evaluarea globală a riscului de confuzie se ţine cont, în principiu, de toate componentele, cu excepţia celor neglijabile.
Or, fără a dezvolta considerente referitoare la fiecare marcă a reclamantei în parte, în condiţiile în care recurenta a făcut referire doar la marca nr. 004697835 (ce conţine capul de lup stilizat şi litera P) şi fără a argumenta eventualul caracter neglijabil al combinaţiei de culori, este suficient să se menţioneze că această combinaţie cromatică se regăseşte în toate cele patru mărci şi este protejată ca atare, reprezentând, aşadar, o caracteristică esenţială a acestora, motiv pentru care nu poate fi considerată neglijabilă şi nici ignorată în impresia de ansamblu.
Faţă de considerentele expuse, nu poate fi infirmată constatarea instanţei de apel în sensul gradului mare de asemănare dintre semnele comparate şi al existenţei riscului de confuzie, avându-se în vedere şi faptul că, pentru a reţine existenţa acestuia, instanţa de apel a ţinut cont nu numai de similaritatea semnelor, ci de toţi factorii relevanţi, iar motivele de recurs au vizat doar aspectele analizate anterior.
În consecinţă, susţinerile pârâtei privind încălcarea sau aplicarea greşită a prevederilor art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998 sunt nefondate şi vor fi respinse.
Se constată că recurenta a criticat, în al doilea rând, neaplicarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 37 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, potrivit cărora „solicitantul cererii de înregistrare a mărcii poate cere ca terţilor să le fie interzisă efectuarea actelor prevăzute la art. 36 alin. (2) numai după publicarea acesteia”.
Instanţa de apel a verificat incidenţa acestei norme în cauză şi a constatat că nu sunt întrunite condiţiile sale de aplicare, deoarece norma are în vedere momentul de la care titularul cererii se poate opune folosirii semnului, respectiv doar după publicarea cererii de înregistrare a mărcii.
Recurenta – pârâtă nu a formulat critici pe acest aspect, astfel încât se reţine că singura împrejurare relevantă în contextul condiţiilor de aplicare a normei invocate este aceea a formulării cererii de chemare în judecată după momentul publicării cererilor de înregistrare a mărcilor pe care se întemeiază pretenţiile deduse judecăţii.
Or, cât timp recurenta nu a contestat că prezenta cerere în contrafacere a fost formulată după momentul prevăzut de lege, ci a reiterat împrejurări de fapt ce au fost considerate nerelevante de către instanţa de apel, urmează ca şi susţinerile referitoare la art. 37 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 sunt nefondate şi vor fi respinse ca atare.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat, pe temeiul art. 496 NCPC.