Marcă. Acțiune în anulare. Element figurativ constând în stema unei minorități naționale. Înregistrare cu rea-credință.
Cuprins pe materii : Dreptul proprietății intelectuale. Marcă
Index alfabetic : rea-credință
- stemă
- calitate procesuală activă
- drept exclusiv de folosință
Legea nr. 84/1998, art. 5 lit. n), art. 47 lit. c)
Dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 84/1998 nu se referă la un organ învestit cu autoritate statală de a autoriza în baza legii un însemn oficial, ci la utilizatorul recunoscut al însemnului aparţinând categoriei enumerate de lege. Prin urmare, cum elementul figurativ al mărcii este de fapt stema comunităţii rutene, reclamanta, în calitate de reprezentant al comunităţii, care se identifică, istoric, politic şi cultural cu respectiva stemă, se poate opune unui drept de folosinţă exclusivă de către un terţ asupra acestui însemn.
Împrejurarea că titularul mărcii contestate cunoştea că însemnul înregistrat ca marcă este stema comunităţii rutene (faptul relevant), precum şi posibilitatea utilizării fără restricţii a acesteia de către toţi membrii comunităţii, însă a încercat să obţină un drept exclusiv de folosinţă pentru acelaşi domeniu în care folosirea lui era nestingherită, pretinzând exclusivitatea stemei prin obstrucţionarea folosirii acesteia şi de alte organizaţii ale rutenilor în procesul electoral, denotă reaua sa credinţă la
înregistrarea mărcii.
Secția I civilă, decizia nr. 932 din 19 aprilie 2016
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 08.10.2012, reclamanta
Uniunea Culturală a Rutenilor din România, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Uniunea Rutenilor Subcarpatici din România, anularea pe cale judecătorească a mărcii Uniunii Rutenilor Subcarpatici din România înregistrată la O.S.I.M., având data de registratură 07.02.2012 şi data de acordare 14.08.2012.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că marca înregistrată de către pârâtă la O.S.I.M. este simbolul Uniunii Culturale a Rutenilor din România din anul 2000 şi simbolul Congresului Mondial al Rutenilor din anul 1990. Aceste foruri nu au limitat niciodată folosirea stemei şi a drapelului rutean la o singură organizaţie, a precizat reclamanta, pentru a nu restrânge posibilităţile de afirmare pe multiple căi a identităţii rutene, însă au dezavuat în permanenţă folosirea acestor însemne în scop comercial.
Se arată de către reclamantă că pârâta a înregistrat cu rea-credinţă la O.S.I.M. exact stema acestor foruri, diferenţa constând în culorile folosite, fiind înregistrată pentru educaţie, instruire, divertisment, activităţi sportive şi culturale.
Înregistrarea stemei la O.S.I.M. de către pârâtă contravine dispoziţiilor art. 35 alin. (4) din Legea pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, modificată şi republicată, privind protecţia stemei ca semn electoral folosit la alegerile parlamentare.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 47 (48) lit. c) şi e) din Legea nr. 84/1998 republicată, art. 35 alin. (4) din Legea pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatorilor.
Reclamanta a depus la dosar, în temeiul art. 132 C.proc.civ., cerere completatoare a acţiunii introductive, prin care a arătat că înţelege să cheme în judecată, în calitate de pârât şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, având în vedere obiectul cererii sale.
Pârâta Uniunea Rutenilor Subcarpatici din România (U.R.S.R.) a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, motivat de faptul că aceasta nu este titulara mărcii.
Pârâtul O.S.I.M. a depus la dosar întâmpinare, prin care arată că se opune cererii de anulare a mărcii în discuţie. Având în vedere că motivul relei-credinţe la înregistrarea unei mărci este de competenţa instanţelor de judecată şi nu intră în atribuţiile O.S.I.M. stabilite prin lege, urmează ca instanţa să aprecieze în funcţie de probele ce vor fi administrate în cauză şi potrivit dispoziţiilor legale incidente în speţă.
Cu privire la art. 47 alin. (1) lit. e), pârâtul apreciază că aceste prevederi nu sunt aplicabile în speţă, întrucât dreptul invocat de reclamantă nu reprezintă un drept de proprietate industrială sau drept de autor. Se arată de către pârât că, dintr-o eroare materială, în cadrul procedurii de examinare a cererii de marcă, nu a fost analizată calitatea solicitantului în raport cu marca solicitată la înregistrare [art. 22 alin. (3) lit. a)]. În opinia pârâtului, o persoană fizică nu este îndreptăţită la obţinerea protecţiei pentru un semn care reprezintă denumirea unei uniuni referitoare la o minoritate naţională.
În şedinţa publică din data de 14.05.2013, reclamanta a depus, în temeiul art. 82 alin. (1) şi 93 C.pr.civ., cerere de introducere în cauză, în calitate de pârât, a numitului A.
Pârâtul A. a depus la dosar întâmpinare.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii, prin prisma faptului că reclamanta, în motivarea acţiunii sale, invocă doar un interes electoral, acela al utilizării ca semn electoral al unei steme, însă dispoziţiile din Legea nr.35/2008, menţionate, nu sunt aplicabile în cauză. În acest sens, pârâtul a menţionat că nu a participat la alegerile electorale iar Legea nr. 35/2008 prevede atât procedura de înregistrare a semnului electoral, cât şi o procedură specială de contestare a modului în care se soluţionează cererile de înregistrare a unui semn electoral; reclamanta nu poate proba faptul că ar fi fost în vreun fel prejudiciată prin înregistrarea mărcii şi nu justifică un interes personal, actual, pentru a solicita anularea mărcii nefiind dovedit că marca este simbolul Congresului Mondial al Rutenilor din anul 1990.
Pe fondul acţiunii, pârâtul a învederat faptul că înregistrarea mărcii s-a făcut cu bună-credinţă, marca în discuţie este o marcă combinată, individuală, revendică culorile roşu, galben, bleumarin, gri, iar înregistrarea s-a făcut pentru lista de produse/servicii 41.
Prin încheierea din data de 12.11.2013, tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a U.R.S.R., constatând că nu este titularul mărcii. De asemenea, a respins excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, în considerarea art.41 din Legea nr.84/1998, faţă de dreptul de autor al reclamantei cu privire la un semn similar şi interesul de a i se permite accesul pe viitor la acesta.
La dosarul cauzei, la data de 13.01.2014, a fost înregistrată cererea de intervenţie în interesul
reclamantei formulată de Consiliul Mondial al Rutenilor, cerere respinsă ca inadmisibilă în principiu la termenul de judecată din data de 14.01.2014.
Prin sentinţa civilă nr. 53 din 21.01.2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea şi a fost obligată reclamanta să plătească pârâtului A. suma de 3.252,65 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că pârâtul A. este titularul mărcii combinate U.R.S.R. Uniunea Rutenilor Subcarpatici din România, înregistrată la data de 07.02.2012 pentru servicii din clasa 41: „Organizare de cursuri, activităţi, manifestări în domeniul cultural, social, economic, sportiv, politic.” Semnul la care se referă reclamanta reprezintă o parte componentă a acestei mărci, şi anume aceea figurativă, constând în stemă şi drapelul rutean. Acelaşi semn este folosit ca semn electoral de către reclamanta Uniunea Culturală a Rutenilor din România.
S-a reţinut că regimul juridic al semnului electoral este diferit de cel al unei mărci, iar folosirea acestuia nu poate fi blocată prin opunerea unei mărci similare, cum este, în speţă, marca U.R.S.R. Uniunea Rutenilor Subcarpatici din România prin raportare la semnul electoral folosit de reclamanta Uniunea Culturală a Rutenilor din România. Un demers de blocare a folosirii de către reclamantă a semnului electoral ar fi lipsit de finalitate, aşa cum o dovedeşte respingerea de către Biroul Electoral Central, la alegerile parlamentare din anul 2012, a contestaţiei adresate cu privire la semnul acest semn electoral, întemeiată pe drepturile decurgând din înregistrarea mărcii în cauză.
Tribunalul a apreciat că, pentru anularea mărcii pretins înregistrată cu rea-credinţă în temeiul art. 48 lit. c) din Legea nr. 84/1998, este necesară existenţa unei identităţi între semnul folosit anterior şi cel înregistrat ca marcă, întrucât nu se poate proceda la o comparare a semnelor sub aspect vizual, semantic ori fonetic, aplicabilă doar în cazul unei mărci anterior înregistrată ori al unei mărci notorii şi legată intrinsec de analiza riscului de confuzie ori asociere conform art. 48 lit. b) cu referire la art. 6 din Legea nr. 84/1998. În speţă, s-a considerat că nu este îndeplinită cerinţa ca marca să poarte asupra unui semn identic celui folosit anterior, însă neprotejat prin înregistrare, nefiind operante criterii de comparare specifice conflictului de mărci.
De asemenea, s-a apreciat ca relevant faptul că marca nr. 119530 este una combinată, formată din elemente grafice şi elementul verbal U.R.S.R. Uniunea Rutenilor Subcarpatici din România, acronimul U.R.S.R. indicând clar legătura cu asociaţia din care face parte titularul mărcii. Din această perspectivă, este nefondat argumentul pârâtului O.S.I.M., referitor la anulabilitatea mărcii întrucât conţine denumirea unei uniuni referitoare la o minoritate naţională, această denumire nefiind cea a reclamantei.
La momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii nr. 119530, pârâtul A. cunoştea faptul că, în perioada anterioară, reclamanta U.C.R.R. a folosit semnul constând în stemă şi drapel, care reprezintă o parte componentă a mărcii, ca semn electoral.
Aprecierile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care se regăsesc în decizia pronunţată la data de 11.06.2009 în cauza C – 529/07 (Chocoladefabriken Lindt & Sprungli AG contra Franz Hauswirth GmbH) impun însă concluzia că simpla cunoştinţă a existenţei şi folosirii semnului neînregistrat ca marcă, anterior depozitului mărcii pârâtei, nu este suficientă pentru întrunirea relei-credinţe, fiind necesar ca acest fapt să fie unul de natură frauduloasă. Prin urmare, reaua-credinţă implică îndeplinirea cumulativă a două cerinţe distincte, şi anume cunoaşterea „faptului relevant”, constând în existenţa şi folosirea, în speţă, a semnului neînregistrat ca marcă şi, în egală măsură, intenţia frauduloasă.
Instanţa europeană a arătat că intenţia de a împiedica un terţ să comercializeze un produs poate, în anumite circumstanţe, să caracterizeze reaua-credinţă a solicitantului mărcii, situaţie întrunită, în special, în cazul în care se dovedeşte că solicitantul a înregistrat marca fără intenţia de a o utiliza, exclusiv în scopul de a bloca accesul terţului comerciant pe piaţă, caz în care marca nu este aptă de a-şi îndeplini funcţiile esenţiale.
Din această perspectivă, rezultă că, în speţă, nu este suficientă cunoaşterea de către solicitantul mărcii a faptului relevant constând în existenţa şi folosirea anterioară a semnului neînregistrat ca marcă, fiind necesar a se dovedi, cel puţin, că intenţia pârâtului, la momentul cererii de înregistrare a mărcii, a fost aceea al creării unei confuzii între marcă şi semnul deja utilizat de reclamantă, astfel cum a pretins aceasta din urmă.
Tribunalul a apreciat că stabilirea intenţiei pârâtului la momentul formulării cererii de înregistrare a mărcii nr. 119530 presupune a se lua în considerare că asociaţia-reclamantă este o persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial, ale cărei obiective, în mod evident, diferă de finalitatea unei activităţi comerciale, finalitate care este aceea de a obţine un profit. Însăşi reclamanta afirmă în cuprinsul cererii introductive că nu a folosit semnul – parte componentă a mărcii înregistrate decât ca semn electoral, niciodată pentru desfăşurarea de activităţi cu caracter comercial, ca marcă.
Analiza aceleiaşi intenţii presupune a lua în considerare şi faptul că prin înregistrarea mărcii U.R.S.R. Uniunea Rutenilor Subcarpatici din România reclamanta nu a fost împiedicată de către pârât să folosească în continuare propriul semn, relevant, în egală măsură, fiind faptul că pârâtul a folosit efectiv marca nr. 119530 corespunzător clasei de produse şi servicii pentru care a fost înregistrată, organizând concursuri sportive, activităţi culturale, congrese, conferinţe şi editând publicaţia „Univers rutean”.
Ca urmare, intenţia pârâtului la momentul înregistrării mărcii nu poate fi asimilată intenţiei frauduloase care atrage incidenţa sancţiunii nulităţii, cât timp intenţia sa a fost aceea ca marca să-şi îndeplinească funcţiile specifice, respectiv de a dobândi drepturile asupra unei mărci pe care să o folosească ulterior şi să o impună în mediul comercial. Astfel cum o demonstrează evoluţia folosirii mărcii în anii următori înregistrării, pârâtul nu a blocat accesul asociaţiei reclamante la activitatea electorală şi nici nu şi-a creat un avantaj, profitând de semnul acestei organizaţii şi asigurându-şi posibilitatea de a crea confuzie între marca sa şi cea a reclamantei.
Împotriva sentinţei tribunalului a declarat apel reclamanta, care a arătat că desfăşoară activităţi culturale, sociale şi politice pentru revitalizarea sentimentului naţional al rutenilor şi pentru renaşterea culturală şi refacerea unităţii spirituale a etnicilor ruteni, iar pârâtul A. este preşedintele Uniunii Rutenilor Subcarpatici din România, organizaţie înfiinţată în anul 2012, cu scop asemănător celui urmărit de ea, reclamanta.
Apelanta-reclamantă arată că a folosit pe o perioada îndelungată stema rutenilor, căpătând notorietate şi bucurându-se astfel de o protecţie independentă de orice formalitate de înregistrare. Acelaşi simbol/emblemă este utilizat şi de Congresul Mondial al Rutenilor începând cu anul 1990.
Din acest punct de vedere, se susţine că instanţa de fond trebuia să reţină aplicabilitatea art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 84/1998 cu modificările ulterioare, care prevede ca sunt refuzate la înregistrare sau pot fi declarate nule dacă sunt înregistrate, pentru următoarele motive absolute... n) mărcile care conţin, fără autorizaţia organelor competente, ecusoane, embleme, blazoane, semne heraldice, altele decât cele avute în vedere de art. 6 ter din Convenţia de la Paris.
Instanţa de fond nu a ţinut seama că înregistrarea de către pârât a mărcii cu acest element figurativ s-a făcut cu rea-credinţă, nu în scopul de a-şi individualiza şi distinge propriile produse, ci de a beneficia, întrucât desfăşoară activităţi similare şi se adresează aceluiaşi public, de cunoaşterea largă de către public a acestui simbol folosit şi popularizat de către reclamantă.
Demersul pârâtului de a-şi înregistra marca în a cărei compunere intră elementul figurativ folosit de ea, apelanta-reclamantă timp de 12 ani anterior datei cererii de înregistrare a mărcii, a fost unul caracterizat de rea-credinţă, respectiv s-a urmărit prejudicierea drepturilor sale asupra mărcii înregistrate.
Tribunalul reţine în mod greşit că nu este îndeplinită cerinţa ca marca să poarte asupra unui semn identic cu celui folosit anterior, însă neprotejat prin înregistrare, nefiind operante criterii de comparare specifice conflictului de mărci. Din punct de vedere vizual şi conceptual, elementul figurativ este identic iar domeniile pentru care s-a înregistrat marca, coincid.
De asemenea, instanţa de fond respinge cu o motivare confuză argumentul pârâtului O.S.I.M. care arată în întâmpinare că, potrivit art. 35 din Legea nr. 84/1998, pârâtul – persoană fizică nu era îndreptăţit să obţină protecţia pentru un semn care conţine denumirea unei uniuni referitoare la o minoritate naţională. Pârâtul O.S.I.M. invocă art. 22 lit. a) cu trimitere la art. 3 lit. h) şi j), respectiv invocă faptul că solicitant a fost persoana fizică în nume propriu nu persoana juridică prin mandatar.
Reclamanta susţine că a făcut dovada că pârâtul a contestat semnul electoral folosit de ea, organizaţie în campania electorală din anul 2012, contestaţia fiind înregistrată la BEC la 04.12.2012. În motivare, pârâtul, în calitate de preşedinte la U.R.S.R., invocă faptul că semnul electoral este utilizat de Uniunea Culturală a Rutenilor din România în mod nelegal, întrucât acest semn este similar cu cel înregistrat de Uniunea Rutenilor Subcarpatici din România ca marca cu nr. 119530 la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci Bucureşti, valabil pe o perioada de 10 ani, de la 07.02.2012. Contrar celor reţinute de instanţă, învederează reclamanta, scopul pârâtului la momentul înregistrării mărcii nu a fost ca marca să-şi îndeplinească funcţiile specifice, ci a dorit, în mod declarat, să-i blocheze accesul la activităţile culturale, sociale, politice, în măsura în care ea, reclamanta foloseşte elementul figurativ
inclus în marcă.
Ceea ce trebuie reţinut în acest dosar ca element care să demonstreze temeinicia acţiunii sale şi, totodată, o justificată critică a sentinţei tribunalului este diferenţa între interesul şi necesitatea existenţei simbolului/emblemei (stema şi drapel rutean) prin care, recurenta-reclamantă se identifică în activitatea sa, inclusiv pe plan politic ca semn electoral şi interesul manifestat faţă de scopul economic pe care îl exprimă prin gestul său pârâtul.
Date fiind cele de mai sus, în mod legal trebuiau aplicate dispoziţiile art. 5, art. 6 şi art. 48 din Legea nr. 84/1998 şi anulată înregistrarea mărcii de către pârâtul A.
Intimatul pârât a susţinut, prin întâmpinare, că invocarea art.5 lit. n) din Legea nr.84/1998 reprezintă o modificare a obiectului acţiunii, inadmisibilă în apel, şi că nulitatea, în acest caz, este relativă, astfel încât reclamanta nu are calitate procesuală activă pentru a o invoca, Pe fond, a reluat apărările dezvoltate în faţa instanţei de fond.
Prin decizia nr.608/A din data de 9.12.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a fost admis apelul şi schimbată sentinţa în sensul admiterii acţiunii şi anulării înregistrării mărcii combinate "U.R.S.R. Uniunea Rutenilor Subcarpatici din România”, pentru următoarele considerente:
Marca înregistrată de pârâtul A. este o marcă combinată al cărei element figurativ reproduce (este identic cu) un semn care a fost şi este utilizat de reclamantă ca semn electoral, reprezentând stema asumată de organizaţiile reprezentative ale populaţiilor rutene şi minorităţilor rutene ca fiind definitorie pentru aceste comunităţi, cu mult înainte ca pârâtul să înregistreze o marcă ce are parte componentă respectivul semn.
Stema, însă, nu a fost creată de către organizaţia reclamantă, sau de organizaţia a cărei membru este reclamanta şi nici de către pârât, ci este un însemn care preexistă ca simbol al rutenilor, reclamanta invocând folosirea de către ruteni a acestei steme încă din 1848, iar pârâtul însuşi susţine că rutenii subcarpatici o utilizau cel mai târziu în anul 1925, conform unei reprezentări grafice anexate.
Prin urmare, nu se contestă preexistenţa acestui semn şi folosirea ca stemă de către diferite populaţii rutene cu mult înaintea adoptării oficiale ca stemă de către Congresul Mondial al Rutenilor (în 1990, respectiv 2007) sau înregistrării ca marcă de către pârât în anul 2012.
Stema nu a fost apropriată în vreun fel, până în prezent, de organizaţiile reprezentative ale rutenilor sau de Congres, ci, dimpotrivă, s-a încurajat folosirea acestui însemn de către orice organizaţie a rutenilor, scopul fiind acela al promovării identităţii acestei populaţii/minorităţi.
În acest sens, inclusiv reclamanta a utilizat stema ca semn electoral, atât în mai multe rânduri de alegeri parlamentare sau locale la care a participat, cât şi în activitatea sa, în general, în viaţa socio-politică.
În aceste condiţii, Curtea a apreciat că acţiunea trebuie admisă iar marca înregistrată de pârât trebuia anulată atât pentru motivul absolut prevăzut de art. 5 lit. n) din Legea nr. 84/1998, cât şi pentru înregistrarea mărcii cu rea credinţă [art. 47 lit. c) din Legea nr. 84/1998].
În sensul celor de mai sus, Curtea a observat că, potrivit art. 5 lit. n) din Legea nr. 84/1998 pot fi declarate nule mărcile înregistrate în cazul în care conţin, fără autorizaţia organelor competente, ecusoane, embleme, blazoane, semne heraldice, altele decât cele avute în vedere de art. 6 ter din Convenţia de la Paris.
În speţă, marca pârâtului conţine, fără acordul organizaţiilor reprezentative de minorităţii rutene, stema (blazonul, semnul heraldic) definitoare pentru identitatea acestei populaţii care nu are un stat al său, astfel încât art. 5 lit. n) din Legea nr. 84/1998 este pe deplin aplicabil şi poate fi invocat de persoanele interesate (în speţă, tribunalul a respins excepţia lipsei de interes a reclamantei prin încheierea din 12.11.2013 iar încheierea nu a fost apelată de pârât).
Instanţa de apel a înlăturat obiecţia de natură procedurală, invocată de pârât în întâmpinarea sa, şi anume încălcarea interdicţiei de a se schimba în apel cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată [art. 294 alin. (1) C.proc.civ.], cu motivarea că, în speţă, obiectul acţiunii (nulitate marcă) este neschimbat iar cauza acţiunii este aceeaşi în calea de atac ca şi în primă instanţă.
Astfel, cauza cererii de chemare în judecată reprezintă motivele de fapt încadrabile juridic într-o reglementare anume, chiar dacă nu este indicat articolul specific de lege (în unele situaţii nici nu există un anume articol de lege invocabil, cum este situaţia acţiunii decurgând din îmbogăţirea fără just temei sau situaţia dreptului de retenţie – aşa încât încadrarea nu se poate face decât din lectura motivelor acţiunii).
În speţă, fără a se fi indicat expres art. 5 lit. n) din Legea nr. 84/1998, acţiunea s-a referit în mod constant la cuprinderea în marcă a unei steme preexistente şi utilizate anterior de forurile reprezentative rutene, fără acordul acestora, motive şi argumente care se înscriau perfect şi puteau fi combătute în cheia art. 5 lit. n din Legea nr. 84/1998 chiar fără referire explicită, astfel încât nu se poate considera că a avut loc o veritabilă schimbare a cauzei în apel, ci mai degrabă o explicitare a acesteia.
În ceea ce priveşte reaua–credinţă a pârâtului la înregistrarea mărcii, Curtea a observat că reclamanta a susţinut şi prima instanţă a reţinut, iar pârâtul nu a contestat faptul că acesta din urmă cunoaşte atât preexistenţa stemei preluată ca element figurativ în marcă, cât şi utilizarea sa pentru promovarea identităţii rutene de către organizaţiile internaţionale ale rutenilor şi de către reclamantă (ca organizaţie naţională a rutenilor).
S-a apreciat că nu se poate exclude un anumit grad de protecţie juridică a semnului utilizat de reclamantă, fie în considerarea înregistrării sale ca semn electoral, dar folosit nu doar în alegeri, ci şi general pentru identificarea organizaţiei politice reclamante, fie în considerarea semnificaţiei sale de însemn heraldic/blazon/stemă definitorie pentru o minoritate, o populaţie fără stat.
S-a considerat că circumstanţele pricinii denotă şi o intenţie frauduloasă, nelicită, în înregistrarea de către pârât a mărcii al cărei element figurativ constă exact în stema rutenilor şi semnul electoral al reclamantei.
Această intenţie frauduloasă nu constă într-un presupus scop de a parazita, de a beneficia de pe urma renumelui semnului anterior, căci însăşi reclamanta şi Congresul Mondial al Rutenilor (al cărei membru e reclamanta) au arătat că semnul nu doar că nu a fost apropriat sub vreo formă, ci dimpotrivă, s-a încurajat utilizarea sa liberă de către organizaţiile rutenilor tocmai pentru a promova şi răspândi cunoaşterea elementelor identitare interne.
Dimpotrivă, scopul fraudulos al înregistrării mărcii rezultă tocmai din împrejurarea că, potrivit celor anterior arătate şi poziţiei Congresului Mondial al Rutenilor şi reclamantei, pârâta putea utiliza stema în mod liber pentru promovarea identităţii rutene prin toatele mijloacele, astfel că nu avea nevoie de înregistrarea unei mărci pentru activităţile încadrabile în clasa 41 clasificare Nisa (organizare de cursuri, activităţi, manifestări în domeniul cultural, social, sportiv, politic) ca să poată folosi semnul respectiv, decât în măsura în care tindea spre o „exclusivitate”, spre blocarea utilizării semnului de către alte organizaţii naţionale ale rutenilor, ceea ce se confirmă prin împrejurarea că asociaţia al cărei preşedinte este pârâtul A. a contestat utilizarea de către reclamantă a semnului electoral cu prilejul alegerilor din anul 2012 (aspect confirmat de ambele părţi).
Împrejurarea că nu pârâtul titular, ci asociaţia al cărei preşedinte este acesta, a contestat utilizarea stemei ca semn electoral de către reclamantă nu împiedică a se reţine reaua–credinţă a pârâtului, deoarece ceea ce contează este elementul factual suficient să dea greutate prezumţiei că, indiferent dacă a făcut-o în nume propriu sau ca reprezentant, pârâtul a acţionat în sensul blocării utilizării semnului de către reclamantă şi a pus în lumină intenţia sa frauduloasă.
Argumentul pârâtului intimat referitor la absenţa unei activităţi comerciale şi a unor produse şi servicii de protejat ale reclamantei şi la împrejurarea că aceasta va putea pe viitor utiliza semnul electoral întrucât nu se va intersecta cu activitatea pârâtului, nu a fost primit, reţinându-se că nici pârâtul, nici asociaţia pe care o reprezintă nu au activitate comercială propriu zisă sub semnul înregistrat ca marcă (nu sunt comercianţi), dar, chiar admiţând că mărcile ar putea proteja doar produsele şi serviciile unor întreprinderi (ceea ce presupune activitate economică) aceasta nu înseamnă că pot fi înregistrate ca marcă, cu rea-credinţă sau cu încălcarea dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 84/1998, semne folosite de terţi dar nu ca marcă înregistrată, dacă acestea beneficiază de un grad de protecţie juridică, reaua-credinţă demonstrată atrăgând nulitatea mărcii indiferent de nefolosirea anterioară de către terţi a semnului disputat ca marcă într-o activitate comercială.
Faţă de confirmarea nulităţii pe baza acestor două temeiuri analizate, s-a apreciat că dezbaterea celorlalte temeiuri devine redundantă, astfel încât, în baza art. 296 C.proc.civ., a fost admis apelul şi schimbată sentinţa în sensul admiterii acţiunii.
Împotriva deciziei nr.608/A/2015 a Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâtul A., reţinând ca motive de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C.proc.civ.
1. În motivare, recurentul-pârât a arătat că instanţa de apel, în mod nelegal, a înlăturat obiecţia invocată de către pârât privind încălcarea dispoziţiilor art. 294 (1) C.proc.civ. reținând aplicarea, în cauză a dispoziţiilor art. 5 lit. n) din Legea nr. 84/1998.
Instanţa de apel nu putea primi această critică a hotărârii instanţei de fond, motivat de faptul că acest temei de drept nu a fost invocat de către apelanta-reclamantă prin acţiunea introductivă iar după consumarea primei zile de înfățișare la instanţa de fond, reglementată de dispoziţiile art. 134 C.proc.civ., acţiunea nu mai poate fi întregită sau modificată, cu atât mai puțin, în apel.
Instanţa de fond în mod legal s-a raportat la temeiul de drept indicat de către apelanta-reclamanta în acţiune, aceasta invocând, ca temei de drept al acţiunii, dispoziţiile "art.47 (48) lit. c) şi e) din Legea nr. 84/1998, republicată, art. 35 alin. 4 din Legea pentru alegerea Camerei deputaţilor şi senatorilor. "
2. Hotărârea instanţei de apel recurată, nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fapt ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C.proc.civ. - întrucât instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei de a solicita în baza art. 5 (1) lit. n) anularea mărcii înregistrate de recurent şi asupra aspectelor de fond invocate în apărare de către recurentul-pârât cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 5 (1) lit. n) din Legea nr.84/1998 ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.
Susţine în acest sens că invocarea de către apelanta-reclamantă a dispoziţiilor art. 5 (1) lit. n) din Legea nr. 84/1998 este nelegală şi lipsită de finalitate, motivat de faptul că, în primul rând, textul art. 5 (1) lit. n) spune că "pot fi declarate nule", nu că ar fi lovite de nulitate absolută, prin urmare, dispoziţia legală invocată vizează o nulitate relativă, motiv pentru care acest motiv de nulitate nu poate fi invocat decât de către "organul competent a autoriza utilizarea ecusoanelor emblemelor blazoanelor şi a semnelor heraldice" şi are caracter facultativ.
Reclamanta nu a depus la dosarul cauzei un mandat autentic, care să fi fost dat reclamantei anterior de către un "organ competent” pentru a solicita în numele şi pentru organul competent anularea mărcii înregistrată de către recurentul-pârât, în baza acestui temei de drept.
În al doilea rând, textul art. 5 lit. n) din Legea nr. 84/1998 este inaplicabil în speţă pentru că rutenii nu au la ora actuală o organizare statală, nu există un stat rutean recunoscut oficial - prin urmare cine, în ce bază, pe ce criterii şi cum se stabileşte cine este „organul competent” a autoriza utilizarea emblemei, ce face parte ca element figurativ din marca combinată înregistrată de către recurentul-pârât.
Instanţa de apel a procedat în mod nelegal, calificând ca "probe" nişte înscrisuri (adeverințe) fără dată certă anterioară înregistrării mărcii de către recurent, întocmite "pro causa", care provin de la intervenienta în interesul reclamantei, a cărei cerere de intervenţie a fost respinsă de instanţa de fond, hotărârea instanţei de fond nefiind apelată de către intervenientă.
În ceea ce priveşte Congresul Mondial al Rutenilor (intervenienta în interesul reclamantei, a cărei cerere de intervenţie a fost respinsă), acesta nu are un statut şi o recunoaştere oficială în România, neavând calitatea de autoritate competentă. Recurentul A. nu a fost şi nu este membru al Congresului Mondial al Rutenilor şi nici Uniunea Rutenilor Subcarpatici din România nu a fost şi nu este membră a Congresului Mondial al Rutenilor.
3.Instanţa de apel face, în mod nelegal, o analogie cu situaţia unei acţiuni de "îmbogăţire fără justă cauză", pentru care în Codul civil de la 1864 nu exista o reglementare expresă, aceasta fiind o creaţie a practicii judiciare – aducând, astfel, o motivare străină de natura pricinii, ceea ce atrage aplicabilitatea în cauză a motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct.7 C.proc.civ.
4.Instanţa de apel, în mod nelegal, motivează hotărârea sa cu un argument contrar dispoziţiilor legale în materie de apelare a încheierilor care se atacă doar odată cu fondul, în sensul că "...tribunalul a respins excepţia lipsei de interes a reclamantei prin încheierea din 12.11.2013 iar încheierea nu a fost apelată de pârât."
Din moment ce instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei, dând câștig de cauza pârâtului-recurent, formularea apelului împotriva încheierii din 12.11.2013 era lipsită de interes şi nu putea fi justificată prin prisma vechilor dispoziții procedurale în materie.
5. În ceea ce priveşte reţinerea de către instanţa de apel ca fiind îndeplinită condiţia relei credinţe a recurentului-pârât A., cu privire la înregistrarea mărcii, respectiv a aplicabilităţii în speţă a temeiului de drept reglementat de dispoziţiile art. 47 lit. c) din Legea nr. 84/1998 şi aceasta este nelegală, motivat de nerespectarea, de către instanţa de apel, a principiilor stabilite în jurisprudența Curţii Europene de Justiţie, precum şi a practicii judiciare consacrate în materie, pronunţată de instanţele româneşti.
Astfel, în mod temeinic şi legal instanţa de fond a reţinut că pentru anularea mărcii este
necesară existenţa unei identităţi între semne, în speţă culorile fiind diferite, şi că intenţia pârâtului la momentul înregistrării mărcii nu poate fi asimilată intenţiei frauduloase, care atrage incidenta sancţiunii nulităţii, cât timp intenţia sa a fost aceea ca marca să-şi îndeplinească funcţiile specifice, respectiv de a dobândi drepturile asupra unei mărci pe care să o folosească ulterior şi să o impună în mediul comercial.
Intimatul-pârât A. a aflat despre faptul că Uniunea Culturală a Rutenilor din România utilizează şi revendică utilizarea elementului figurativ din marca combinată înregistrată de acesta, odată cu primirea acţiunii ce face obiectul prezentului dosar, acţiune înregistrată la data de 8.10.2012.
Ulterior înregistrării de către intimatul-parat A. a mărcii, aceasta a fost utilizată în domeniile pentru care a fost înregistrată, mai puţin în domeniul politic.
Hotărârea este nelegală, pentru că reprezintă doar exprimarea unui punct de vedere subiectiv al instanţei de apel, întemeindu-se exclusiv pe prezumţii subiective.
Apelata-reclamanta nu a probat niciunul dintre elementele invocate în susţinerea relei credinţe a intimatului-pârât A. Atât anterior înregistrării mărcii cât şi în prezent, acesta nu a făcut şi nu face politică, nu a fost membru şi nu este membru al vreunui partid politic, nu a făcut şi nu face parte din Uniunea Ucrainenilor din România, nu a făcut şi nu face parte din Uniunea Culturală a Rutenilor din România;
În raport de aceste aspecte, hotărârea instanţei de apel este nelegală, motivat şi de faptul că nu a aplicat prezumţia bunei-credințe intimatului pârât deşi, în dreptul român, buna-credință este prezumată, iar reaua-credință trebuie dovedită de cel care o invocă, respectiv intimata-reclamantă, prezumţia nefiind răsturnată de către reclamant prin probe.
Buna sau reaua-credinţă se apreciază în raport de data înregistrării mărcii - în speţă data de 7.02.2012, reţinerea de către instanţa de apel a conduitei ulterioare a pârâtului, respectiv ce a făcut acesta după ce a fost acţionat în judecată de către reclamantă pentru anularea mărcii, ca argument pentru a motiva reaua - credință a recurentului - pârât la înregistrarea mărcii, este nelegală.
6. Invocă ca motiv de nelegalitate şi refuzul instanţei de apel de a se pronunţa şi a motiva hotărârea sa şi din perspectiva celorlalte temeiuri de drept invocate de către reclamanta-apelantă cu privire la care intimatul recurent a formulat apărări în cauză, respectiv inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 47 lit. e) din Legea nr. 84/1998 republicată, art. 35 alin. (4) din Legea pentru alegerea Camerei deputaţilor şi senatorilor, dispoziţiile art. 5, art. 6 şi art. 48 din Legea nr. 84/1998 (invocat tot pentru prima oara în apel).
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând în principal constatarea nulităţii recursului, iar în subsidiar respingerea ca nefundat a acestuia.
Analizând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Nu va fi reţinută nulitatea recursului întrucât criticile formulate pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct.7 şi 9 C.proc.civ. după cum urmează:
Prima critică, încadrabilă în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ., se referă la faptul că instanţa de apel ar fi încălcat dispoziţiile art. 294 (1) C.proc.civ. reținând aplicarea, în cauză, a art. 5 lit. n) din Legea nr. 84/1998, neinvocat ca temei juridic în acţiunea principală.
Motivarea instanţei de apel este pertinentă şi va fi reţinută ca atare, aceasta apreciind că aspectele factuale au fost descrise în acţiune - marca înregistrată de pârât este stema comunităţii, astfel că nu este ţinută de neindicarea sau indicarea greşită a temeiului de drept.
Instanţa de fond nu a analizat această circumstanţă a utilizării stemei ca marcă, astfel încât, instanţa de apel a complinit analiza situaţiei de fapt, procedând la încadrarea sa juridică. Prin urmare, corect au fost verificate susţinerile reclamantei şi din perspectiva faptului că elementul figurativ al mărcii este de fapt stema comunităţii rutene, utilizată de organizaţiile sale politice şi culturale, nefiind necesar, pentru calificarea însemnului, ca acesta să aparţină unei comunităţi statale sau să fie recunoscută de o autoritate publică.
O a doua critică, încadrabilă în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 C.proc.civ., se referă la faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei de a solicita, în baza art. 5 lit. n) din Legea nr. 84/1998, anularea mărcii înregistrate de pârât, acesta susţinând că acţiunea în anularea mărcii în baza acestui text de lege este o acţiune în nulitate relativă, ce poate fi invocată doar de "organul competent a autoriza utilizarea ecusoanelor emblemelor blazoanelor şi a semnelor heraldice" însă, în cauză, rutenii nu au o organizare statală, care să autorizeze utilizarea emblemei, ce face parte ca element figurativ din marca combinată înregistrată
de către recurentul-pârât.
Nici această critică nu poate fi reţinută întrucât, după cum s-a arătat, legea nu se referă la un organ învestit cu autoritate statală de a autoriza în baza legii un însemn oficial, ci la utilizatorul recunoscut al însemnului aparţinând categoriei enumerate de lege. Astfel cum corect a apreciat instanţa de apel, utilizarea stemei de către forurile culturale ale comunităţii nu a fost contestată astfel încât, reclamanta, în calitate de reprezentant al comunităţii, care se identifică, istoric, politic şi cultural, cu respectiva stemă, se poate opune unui drept de folosinţă exclusivă de către un terţ a respectivei steme.
Instanţa de apel a apreciat că art. 5 lit. n) din Legea nr. 84/1998 poate fi invocat de persoanele interesate, interesul legitim de a-şi ocroti semnul fiind recunoscut reclamantei încă de la judecata în primă instanţă.
Cum pârâtul a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active doar pentru a susţine imposibilitatea reclamantei, considerată terţ, de a se prevala de un caz de nulitate relativă, cum l-a considerat pe cel prevăzut de art.5 lit. n) din Legea nr.84/1998, soluţionarea acestei împrejurări nu dobândeşte caracterul procesual dirimant al unei excepţii, de natură a paraliza analiza pe fond a acţiunii, ci reprezintă doar un aspect de drept substanţial, căruia instanţa de apel i-a răspuns, astfel că nu se poate reţine o vătămare procesuală a părţii care a invocat-o.
Drept urmare, reţinerea incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 5 lit. n) este corectă. De altfel, şi registratorul mărcii, O.S.I.M., prin întâmpinarea formulată a precizat că marca a fost înregistrată din eroare faţă de conţinutul textului de lege arătat.
Recurentul a criticat ca fiind o motivare străină de natura pricinii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.7 C.proc.civ., şi analogia cu regimul unei acţiuni de "îmbogăţire fără justă cauză" pe care instanţa de apel a menţionat-o atunci când s-a referit la posibilitatea încadrării unei situaţii de fapt, după cunoaşterea acesteia, într-o normă juridică neindicată.
Această împrejurare nu poate fi considerată o motivare străină de natura cauzei, ci o evocare a unei situaţii de fapt cu consecinţe juridice despre care instanţa de apel a apreciat că sunt similare celor din prezenta cauză. Neconstituind, însă, un considerent decisiv, acesta nu prezintă relevanţă în analiza legalităţii soluţiei pronunţate în ceea ce priveşte aplicabilitatea art.5 lit. n) din Legea nr.84/1998, în condiţiile în care, prin primul motiv de recurs, s-a criticat acest aspect.
Un alt motiv străin de cauză a fost considerat cel prin care se arată că pârâtul nu ar fi apelat încheierea prin care s-a respins excepţia lipsei de interes a reclamantei, susţinând recurentul pârât că, odată respinsă acţiunea, formularea apelului împotriva încheierii din 12.11.2013 era lipsită de interes şi nu putea fi justificată prin prisma vechilor dispoziții procedurale în materie.
Motivarea nu este străină de cauză, întrucât pârâtul avea posibilitatea, în cazul în care era nemulţumit de modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei de interes, să adere la apelul reclamantei, solicitând ca, premergător analizei fondului, să fie supusă controlului judiciar soluţia de respingere a excepţiei lipsei de interes.
O altă critică, întemeiată pe dispoziţiile art.304 pct.9 C.proc.civ., vizează reţinerea de către instanţa de apel a relei credinţe a pârâtului în ceea ce priveşte înregistrarea mărcii, acesta reproşând instanţei că, fără nicio dovadă administrată din partea reclamantei, a prezumat o intenţie frauduloasă, răsturnând prezumţia de bună credinţă.
Nu se poate reţine că instanţa de apel a prezumat reaua credinţă a pârâtului, în condiţiile în care a redat aspectele de fapt, astfel cum au rezultat de probele administrate, pe baza cărora a calificat conduita acestuia ca fiind de rea credinţă.
Recurentul nu a combătut, prin motivele de recurs, în mod concret, cele reţinute de instanţa de apel, ci a susţinut doar că instanţa a analizat conduita sa, ulterior înregistrării mărcii, cu referire la contestarea semnului electoral la BEC. Este eronată această aserţiune, în condiţiile în care instanţa a plecat, în raţionamentul său, de la împrejurarea, considerată a fi fost necontestată, că pârâtul cunoştea însemnul înregistrat ca marcă ca fiind stema comunităţii, precum şi posibilitatea utilizării fără restricţii a acesteia de către toţi membrii comunităţii, însă a încercat să obţină un drept exclusiv de folosinţă
pentru acelaşi domeniu în care folosirea lui era nestingherită, ceea ce denotă reaua sa credinţă.
Este adevărat că aprecierea, în sine, a unei conduite este un factor subiectiv, însă instanţa de apel a explicat care sunt faptele care i-au determinat această concluzie, fără ca pârâtul să nege situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută.
Contrar opiniei recurentului, instanţa de apel a respectat condiţiile cumulative cerute pentru
aprecierea relei-credinţe astfel cum rezultă din jurisprudenţa CJUE, reguli de drept obligatorii pentru România conform Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, respectiv împrejurarea că solicitantul are sau trebuia să aibă cunoştinţă de faptul că un terţ utilizează un semn identic sau similar ce poate conduce la confuzie în sensul a cărui înregistrare se cere; intenţia solicitantului de a-l împiedica pe terţ să utilizeze un astfel de semn în continuare, nivelul de protecţie juridică de care beneficiază semnul terţului.
Astfel, instanţa superioară de fond a reţinut că faptul relevant – sigla/emblema/stema rutenilor - era cunoscut de recurent, împrejurare de fapt reţinută şi de prima instanţă de fond şi necontestată de acesta.
Pârâtul, dacă a cunoscut de existenţa siglei/emblemei/blazonului doar de la comunicarea cererii de chemare în judecată, astfel cum afirmă prin memoriul de recurs, trebuia să cunoască vechea stemă a rutenilor, dat fiind apartenenţa sa la populaţia ruteană, astfel cum rezultă din însăşi denumirea organizaţiei al cărei preşedinte este, precum şi din obiectivele acesteia : promovarea valorilor sociale,culturale şi istorice ale acestei naţionalităţi fără organizare statală.
Aşadar, cele menţionate în recurs – necunoaşterea faptului relevant – rămân o simplă aserţiune.
Invocă recurentul faptul că validitatea mărcii trebuie analizată doar la momentul înregistrării şi nu prin raportare la fapte/împrejurări intervenite ulterior, astfel cum a făcut instanţa de apel.
Argumentul este în contradicţie cu motivul de recurs analizat, nerespectarea criteriilor ce rezidă din jurisprudenţa contenciosului european, câtă vreme una din condiţii se referă la analiza conduitei titularului mărcii ulterior înregistrării.
Instanţa europeană a arătat că intenţia de a împiedica un terţ să comercializeze un produs, poate, în anumite circumstanţe, să caracterizeze reaua - credinţă a solicitantului mărcii.
În cauză, ca situaţie de fapt reţinută de instanţele de fond şi necontestată de recurent reclamantul şi asociaţia a cărui preşedinte este pârâtul, au acelaşi obiect de activitate, printre care şi activităţi politice.
Drept urmare, acţiunea de a pretinde exclusivitatea stemei prin obstrucţionarea folosirii acesteia şi de alte organizaţii ale rutenilor în procesul electoral, a fost corect reţinută ca element al conduitei ilicite.
Recurentul arată că elementul figurativ al mărcii în litigiu nu este identic cu stema/emblema asumată de organizaţiile rutene, aşa cum se reţine în etapa devolutivă a procesului, deoarece culorile sunt diferite.
Critica nu poate fi primită câtă vreme elementul figurativ al mărcii, mai puţin culoarea, este identic cu cel al semnului aflată în conflict, situaţie de fapt necontestată, de asemenea, de recurent, deoarece ceea ce se protejează este simbolul populaţiei rutene, şi nu culoarea sub care acesta este prezentat.
De asemenea se reproşează instanţei de apel că nu a analizat şi celelalte temeiuri de drept invocate de către reclamanta-apelantă cu privire la care intimatul recurent a formulat apărări în cauză, respectiv inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 47 lit. e) din Legea nr. 84/1998, republicată, art. 35 alin. (4) din Legea pentru
alegerea Camerei deputaţilor şi senatorilor, dispoziţiile art. 5, art. 6 şi art. 48 din Legea nr. 84/1998.
Înalta Curte reţine că nu era necesară verificarea tuturor dispoziţiilor legale invocate, în condiţiile în care acţiunea a fost admisă în baza celor două aspecte analizate şi apreciate ca fiind întemeiate: recunoaştere drept stemă a elementului figurativ şi reaua credinţă la înregistrarea acestuia ca marcă.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte a respins excepţia de nulitate a recursului şi, constatând că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.304 pct. 7 şi 9 C.proc.civ., a respins, în baza art.312 alin. (1) C.proc.civ., recursul ca nefondat.