Cerere de recuzare anulată ca netimbrată. Inadmisibilitatea căii de atac a recursului
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Judecata
Index alfabetic : cerere de recuzare
-excepţia netimbrării
-excepţia inadmisibilităţii
NCPC, art. 53 alin. (1)
Constituţia Romaniei, art. 129
Potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., „încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.”
Nu poate forma obiect al recursului încheierea prin care cererea de recuzare a fost anulată ca netimbrată, având în vedere faptul că doar încheierile prin care a fost respinsă cererea de recuzare pot fi atacate, astfel încât recursul formulat împotriva unei astfel de încheieri este inadmisibil.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 795 din 14 aprilie 2016
În şedinţa publică din 27.05.2015, apelanta-debitoare SC A. SRL prin administrator societar B., a formulat, oral, cerere de recuzare a completului învestit cu judecata apelului declarat de apelanta-debitoare SC A. SRL prin administrator societar B. împotriva sentinţei nr. 1180/2014 din 30 septembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Gorj, Secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/95/2013/a2.
Analizând cererea de recuzare prin prisma excepţiei netimbrării, conform art. 248 alin. (1) NCPC, potrivit cărora instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, Curtea a constatat că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 9 lit. a) din O.G. nr. 80/2013, cererile de recuzare în materie civilă se timbrează cu 100 lei, pentru fiecare participant la proces pentru care se solicită recuzarea.
În speţă, petenta-debitoare SC A. SRL prin administrator societar B. nu a făcut dovada îndeplinirii acestei obligaţii legale, astfel încât este incidentă sancţiunea anulării cererii, conform dispoziţiilor art. 197 NCPC, cererea de recuzare formulată urmând a fi anulată ca netimbrată.
Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a civilă, prin încheierea nr. 26 din 23.06.2015 a anulat ca netimbrată cererea formulată de petenta-debitoare SC A. SRL prin administrator societar B. privind recuzarea completului C0A – comercial, învestit cu judecata apelului declarat de apelanta debitoare SC A. SRL prin administrator societar B. împotriva sentinţei nr. 1180/2014 din 30.09.2014, pronunţată de Tribunalul Gorj, Secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/95/2013/a2, în contradictoriu cu intimaţii-creditori C. şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj şi intimatul administrator judiciar D. SPRL, având ca obiect procedura insolvenţei contestaţie tabel preliminar.
Împotriva încheierii nr. 26 din 23.06.2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a civilă au declarat recurs recurenţii B. şi SC A. SRL, dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin memoriile înregistrate la Curtea de Apel Craiova.
Cererea de recurs formulată de recurentul B. a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În susţinerea acestui motiv de casare, recurentul B. a arătat că încheierea atacată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 80/2013, deoarece instanţa de apel nu a soluţionat cererea privind acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru stabilită pentru cererea de recuzare.
Pentru aceste motive, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurată şi admiterea cererii de recuzare.
Cererea de recurs formulată de recurenta SC A. SRL a fost întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În susţinerea acestui motiv de casare, recurenta SC A. SRL a formulat critici identice cu cele formulate de recurentul B.
La 04.02.2016 a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, prin care s-a reţinut că ambele recursuri sunt inadmisibile, acestea fiind promovate împotriva unei hotărâri definitive, care nu se înscriu în ipoteza reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sub rezerva satisfacerii cerinţei privind timbrarea cererilor de recurs.
Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 10.03.2016, comunicarea acestuia părţilor, pentru ca acestea să depună punctele de vedere cu privire la raport, acestea fiind înaintate la dosar de către recurenţi la 23 martie 2016 şi la 25 martie 2016 de către intimata D. SPRL Tg. Jiu.
În temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, chestiunea prealabilă a timbrajului cererii de recurs formulată de recurentul B., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii şi reţine următoarele:
Prin rezoluţia de primire a dosarului din 09.11.2015, în temeiul art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, s-a stabilit în sarcina autorului căii extraordinare de atac obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
În aceste condiţii, prin adresa comunicată recurentului la 09.11.2015, conform art. XVII alin. (3), raportat la art. XV alin. (2) din Legea nr. 2/2013, s-a pus în vedere achitarea taxei judiciare de timbru în cuantumul menţionat, obligație căreia acesta nu s-a conformat.
Recursul a fost anulat ca netimbrat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Articolul 1 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele de timbru statuează principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice și se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.
Dispozițiile art. 32 ale anterior evocatului act normativ prevăd că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în prima instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.
Potrivit art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancțiunea nulității.
Conform dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., respectiv sub sancțiunea anulării cererii, obligaţia de a timbra cererea şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.
În speță, se constată că recursul nu a fost timbrat anticipat şi că recurentul nu s-a conformat obligaţiei ce-i revenea, deşi i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru, aşa cum rezultă din dovada de înmânare existentă la fila 14 dosar recurs.
De asemenea, se constată că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau în considerarea obiectului - de la obligaţia timbrării.
Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor, instanţa este obligată să examineze cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.
Or, în cauză aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite, aşa încât Înalta Curte urmează să facă aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., a anulat recursul declarat de recurentul B. ca netimbrat.
Analizând recursul formulat de recurenta SC A. SRL, Înalta Curte a constatat că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Prezentul recurs are ca obiect o încheiere cu caracter definitiv, prin care Curtea de Apel Craiova a anulat ca netimbrată cererea de recuzare formulată de petenta debitoare SC A. SRL prin administrator societar B. privind recuzarea completului C0A învestit cu judecata apelului declarat de apelanta debitoare SC A. SRL prin administrator societar B. împotriva sentinţei nr. 1180/2014 din 30 septembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Gorj, Secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/95/2013/a2, în contradictoriu cu intimaţii creditori C. şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj şi intimatul administrator judiciar D. SPRL, având ca obiect procedura insolvenţei contestaţie tabel preliminar.
Potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., „Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.”
Încheierea ce formează obiectul prezentului pricini nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în raport de soluţia pronunţată de către instanţa de apel, în ceea ce priveşte cererea de recuzare.
Astfel, obiect al recursului nu pot forma decât încheierile prin care a fost respinsă cererea de recuzare, ori, în cauza de faţă, cererea a fost anulată ca netimbrată.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.
Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.
Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte a respins recursul recurentei SC A. SRL ca inadmisibil.