Acţiune în constatarea nulităţii absolute. Invocarea excepţiei de nelegalitate. Aplicarea în timp a prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004. Condiţii şi efecte
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Judecata
Index alfabetic : acţiune în constatare
-nulitate absolută
-excepţie de nelegalitate
Legea nr. 76/2012, art. 3
NCPC, art. 24, art. 25
Legea nr. 554/2004, art. 4
În cazul în care excepţia de nelegalitate, reglementată prin art. 4 din Legea nr. 554/2004, a fost invocată înainte de intrarea în vigoare a modificărilor aduse acestei legi prin Legea nr. 76/2012, într-un proces pornit sub incidenţa Codului de procedură civilă de la 1865, se aplică principiul potrivit căruia legea de procedură sub care începe procesul este şi legea de procedură sub care se încheie procesul, conform dispoziţiilor tranzitorii cuprinse în art. 3 din Legea nr. 76/2012.
Astfel, deşi excepţia este soluţionată după intrarea în vigoare a noului cod de procedură, într-un litigiu aflat pe rol la data intrării în vigoare a acestuia şi a modificărilor aduse Legii nr. 554/2004, totuşi dispoziţiile art. 4, în forma în vigoare la momentul declanşării litigiului, rămân aplicabile în cauza dedusă judecăţii, aflată în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, în aplicarea principiilor supravieţuirii legii vechi şi a neretroactivităţii legii noi, astfel cum se desprind din reglementarea art. 24 şi 25 din noul Cod de procedură civilă.
Ca urmare, în mod corect instanţa în faţa căreia s-a invocat nelegalitatea actului administrativ a făcut aplicarea prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 76/2012, verificând doar îndeplinirea cerinţelor legale în vederea sesizării instanţei de contencios administrativ cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a actului administrativ.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 615 din 29 martie 2016
Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/118/2012* pe rolul Tribunalului Constanţa, astfel cum a fost precizată, reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa SA a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Federaţia Naţională a Sindicatelor X şi Clubul Sportiv Y, în principal, constatarea nulităţii absolute a Protocolului nr. 36741/2001, iar, în subsidiar, constatarea încetării raporturilor locative izvorâte din Protocol, ca urmare a denunţării unilaterale, conform art. 1573 C. civ. de la 1865. Drept consecinţă a admiterii capătului principal sau a capătului subsidiar de cerere, reclamanta a solicitat evacuarea pârâtei Asociaţia Sportivă Y.
Prin sentinţa civilă nr. 2622 din 10.09.2012 a Tribunalului Constanţa s-a respins excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei a II-a civilă, invocată de reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa SA.
S-a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtele Federaţia Naţională a Sindicatelor X şi Clubul Sportiv Y şi s-a respins, ca inadmisibilă, acţiunea astfel cum a fost precizată formulată de reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa SA în contradictoriu cu pârâtele Federaţia Naţională a Sindicatelor X şi Clubul Sportiv Y.
În considerentele acestei hotărâri instanţa a reţinut excepţia inadmisibilităţii capătului principal şi subsidiar de cerere pentru lipsa concilierii prealabile conform art. 7201 C. proc. civ.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa SA, calea de atac fiind respinsă, ca nefondată, de Curtea de Apel Constanţa, prin decizia civilă nr. 186/19.12.2012.
Hotărârea a fost atacată cu recurs, iar, prin Decizia nr. 915/10.03.2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamanta C.N. Administraţia Porturilor Maritime Constanţa împotriva deciziei civile nr. 186/19.12.2012 a Curţii de Apel Constanţa, a modificat hotărârea atacată, în sensul că a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 2622/10.09.2012 a Tribunalului Constanţa, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Constanţa.
Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte a motivat că nu există nicio raţiune rezonabilă pentru a se reţine că este imperios necesară parcurgerea procedurii prealabile a concilierii, de vreme ce părţile şi-au făcut deja cunoscute pretenţiile una alteia, şi-au exprimat punctele de vedere cu privire la acestea pe parcursul derulării procesului.
Aşa fiind, în speţă, apărarea întemeiată pe nerespectarea procedurii prealabile prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. este formală şi are drept scop unic paralizarea dreptului de creanţă al reclamantei prin prescripţie, ambele instanţe apreciind în mod greşit că acţiunea reclamantei este inadmisibilă.
În consecinţă, pentru toate considerentele reţinute, în raport de circumstanţele concrete, având în vedere că litigiul a fost soluţionat pe excepţie, fără a intra în cercetarea fondului, Înalta Curte, cu aplicarea art. 312 C. proc. civ., a admis recursul, a modificat decizia recurată, în sensul că a admis apelul declarat de reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 2622 din 10 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Constanţa.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 23.06.2014.
Prin Încheierea din data de 15.09.2014, Tribunalul Constanţa a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Federaţia Naţională a Sindicatelor X.
S-au respins, ca nefondate, excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei de obiect pentru capătul de cerere principal privind evacuarea şi pentru capătul de cerere subsidiar.
S-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a instanţei de contencios administrativ.
În considerentele acestei încheieri, instanţa a reţinut următoarele:
Asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Federaţia Naţională a Sindicatelor X a motivat că raportul juridic dedus judecăţii este de natură contractuală, fundamentat pe existenţa Protocolului nr. 36741/2001 încheiat între reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa SA şi pârâta Federaţia Naţională a Sindicatelor X.
Având în vedere că Protocolul nr. 36741/12.08.2001 este încheiat şi semnat de pârâta Federaţia Naţională a Sindicatelor X, s-a constatat existenţa identităţii între persoana pârâtului şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii, sens în care excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost respinsă ca nefondată.
Asupra excepţiilor lipsei de interes şi lipsei de obiect pentru capătul de cerere principal privind evacuarea şi pentru capătul de cerere subsidiar, motivate prin suspendarea efectelor protocolului, potrivit Actului adiţional la Protocol din data de 30.01.2007, s-a reţinut că, pe de o parte, suspendarea efectelor Protocolului nu lipseşte convenţia de efecte juridice şi că, pe de altă parte, în opinia reclamantei, această suspendare nu a operat efectiv, motivat de faptul că nu au fost îndeplinite condiţiile în care s-a stipulat că intervine suspendarea, împrejurare care urmează a fi analizată de instanţă pe fondul cauzei, constatându-se că reclamanta justifică un interes, în condiţiile în care pârâta Asociaţia Sportivă Y este cea care utilizează baza sportivă, iar reclamantei îi revine obligaţia de a asigura toate cheltuielile aferente lucrărilor de întreţinere şi reparaţii, precum şi cheltuielile pentru furnizare utilităţi aferente bazei sportive.
Pentru aceste considerente, excepţiile lipsei de interes şi lipsei de obiect au fost respinse, ca nefondate.
Asupra excepţiei de nelegalitate a actului administrativ, constând în Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria MO9 nr. 0739/29.05.2000 emis de Ministerul Transporturilor s-a reţinut că reclamanta a solicitat evacuarea pârâtei Asociaţia Sportivă Y, ca o consecinţă fie a constatării nulităţii absolute a Protocolului nr. 36741/12.08.2001 şi repunerii părţilor în situaţia anterioară, fie a încetării acestuia, prin denunţarea unilaterală formulată de reclamantă. Raportat la ceea ce s-a solicitat, instanţa a constatat că soluţionarea cauzei nu depinde de existenţa actului administrativ constând în Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO9 nr. 0739/29.05.2000 emis de Ministerul Transporturilor şi a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a instanţei de contencios administrativ competente.
Prin Încheierea din data de 17.11.2014 instanţa a admis proba cu înscrisuri pentru toate părţile, precum şi proba cu interogatoriul reclamantei. S-a respins ca inadmisibilă proba testimonială propusă de pârâte.
Prin sentinţa civilă nr. 3564 din 19.12.2014, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea formulată de reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa în contradictoriu cu pârâtele Federaţia Naţională a Sindicatelor X şi Clubul Sportiv Y, astfel cum a fost precizată, a constatat nulitatea Protocolului nr. 36741/2001 încheiat între reclamantă şi pârâta Federaţia Naţională a Sindicatelor X şi a dispus evacuarea pârâtei Asociaţia Sportivă Y din imobilul - Bază sportivă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că între reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa SA şi pârâta Federaţia Naţională a Sindicatelor X s-a încheiat Protocolul nr. 36741/12.08.2001 în baza căruia reclamanta a cedat dreptul de folosinţă cu titlu gratuit asupra bazei sportive, cu toate dotările pe care aceasta le include, către Asociaţia Sportivă Y aparţinând Federaţiei Naţionale a Sindicatelor X pentru o perioadă de 5 ani, cu drept de preemţiune la prelungirea termenului pentru Asociaţia Sportivă Y (pct. 1). Potrivit pct. 2, 3 din acelaşi Protocol, reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa SA s-a obligat să asigure toate cheltuielile aferente lucrărilor de întreţinere şi reparaţii, precum şi cheltuielile pentru furnizare utilităţi aferente bazei sportive şi, de asemenea, să susţină financiar echipele de copii şi juniori ale Asociaţiei Sportive Y cu suma de 152.600.000 lei pentru fiecare an competiţional (sumă ce va fi actualizată la cursul de referinţă ROL - USD/EURO din ziua plăţii).
Protocolul a fost semnat de Directorul General al C.N.A.P.M. Constanţa SA „Sub rezerva aprobării C.A. al C.N. A.P.M. Constanţa SA”.
Prin Actul adiţional din data de 24.11.2004 s-a prelungit durata Protocolului până în anul 2020 şi s-au anulat prevederile art. 3 (în baza căruia reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa SA s-a obligat să susţină financiar echipele de copii şi juniori ale Asociaţiei Sportive Y cu suma de 152.600.000 lei ROL pentru fiecare an competiţional) începând cu data semnării Protocolului, la cererea Federaţiei Naţionale a Sindicatelor X.
Prin Actul adiţional din data de 30.01.2007 părţile au convenit suspendarea Protocolului nr. 36741/12.08.2001 în anumite condiţii prevăzute în convenţie. Astfel, la pct. 1 s-a stabilit, drept condiţie, ca reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa SA să preia Asociaţia Club Sportiv Y, cu activul şi pasivul existent la momentul semnării actului adiţional, având următoarele obligaţii:
-să menţină echipa de fotbal „Z” în competiţiile naţionale, cel puţin la nivelul Diviziei C;
-să nu schimbe denumirea asociaţiei;
-să asigure un post de vicepreşedinte unei persoane desemnate de către Federaţia Naţională a Sindicatelor X.
În cazul în care Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa SA nu va îndeplini obligaţiile asumate prin actul adiţional, asociaţia va fi retrocedată Federaţiei Naţionale a Sindicatelor X, situaţie în care protocolul suspendat prin semnarea acestui act, îşi va produce efectele juridice până la data de 01.01.2020 (pct. 3).
Cele două acte adiţionale au fost semnate de Directorul General al C.N.A.P.M. Constanţa SA.
Prin Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 9 din data de 25.08.2011 s-a aprobat propunerea privind iniţierea procedurilor de încetare a Protocolului nr. 3671/2001 având în vedere costurile mari generate de existenţa actului, în absenţa vreunui beneficiu pentru C.N. A.P.M. SA Constanţa.
Prin Notificarea adresată Asociaţiei Sportive Y, reclamanta i-a solicitat acestei entităţi juridice să se prezinte în data de 06.01.2012 la sediul BEJA A. şi B. în vederea încheierii unui proces - verbal privind predarea posesiei bazei sportive.
Potrivit art. 34 din Decretul nr. 31/1954, „Persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut.
Orice act juridic care nu este făcut în vederea realizării acestui scop este nul”.
Dispoziţiile art. 34 reglementează principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice potrivit căruia persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi şi obligaţii civile care sunt în concordanţă cu scopul ei. Nerespectarea acestui principiu atrage nulitatea absolută a actului juridic civil astfel încheiat.
Potrivit dispoziţiilor art. 5 din Statut - Anexa nr. 1 a Hotărârii nr. 517 din 24 august 1998 privind înfiinţarea Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime Constanţa” SA, în forma în vigoare la data încheierii Protocolului, „Compania este persoană juridică cu obiect de activitate specific, desemnată de Ministerul Transporturilor să desfăşoare activităţi de interes public naţional în calitate de administraţie portuară” prevăzute de art. 6 din Statut.
Încheierea Protocolului nr. 36741/12.08.2001 nu are legătură cu obiectul de activitate al societăţii şi nu se încadrează scopului statutar de activitate. Astfel, reclamanta a cedat dreptul de folosinţă cu titlu gratuit asupra bazei sportive, cu toate dotările pe care aceasta le include către Asociaţia Sportivă Y aparţinând Federaţiei Naţionale a Sindicatelor X pentru o perioadă de 5 ani, ulterior prelungită până la data de 01.01.2020, obligându-se, totodată, să asigure toate cheltuielile aferente lucrărilor de întreţinere şi reparaţii, precum şi cheltuielile pentru furnizare utilităţi aferente bazei sportive şi, de asemenea, să susţină financiar echipele de copii şi juniori ale Asociaţiei Sportive Y cu suma de 152.600.000 lei ROL pentru fiecare an competiţional (prevederile art. 3 au fost anulate prin Actul adiţional din data de 24.11.2004). Or, scopul societăţii comerciale este acela de a realiza profituri, ceea ce nu exclude şi actele cu titlul gratuit, însă acestea trebuie să fie în legătură cu scopul statutar şi să deservească realizării lui. În situaţia particulară din prezenta cauză, s-a reţinut, pe de o parte, că reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa SA este o persoană juridică cu obiect de activitate specific, desemnată de Ministerul Transporturilor să desfăşoare activităţi de interes public naţional în calitate de administraţie portuară, iar, pe de altă parte, că obligaţiile ce-i incumbă în baza Protocolului nu au un caracter ocazional, ci sunt asumate pe o durată extinsă - până în anul 2020 şi sunt deosebit de oneroase pentru aceasta.
Partenerul contractual Federaţia Naţională a Sindicatelor X cunoştea sau trebuia să cunoască depăşirea limitelor obiectului de activitate al reclamantei având în vedere, pe de o parte, publicarea Statutului în Monitorul Oficial al României şi, pe de altă parte, identitatea sectorului de activitate în care activează toate aceste entităţi juridice (Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa SA, Federaţia Naţională a Sindicatelor X şi Clubul Sportiv Y) - cel portuar maritim. Un argument legal în aceste sens este reprezentat şi de dispoziţiile art. 55 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale în forma în vigoare la data încheierii Protocolului conform cărora : „(1)În raporturile cu terţii, societatea pe acţiuni, în comandită pe acţiuni sau cu răspundere limitată este angajată prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depăşesc obiectul de activitate, în afară de cazul în care ea dovedeşte că terţii cunoşteau sau, în împrejurările date, trebuia să cunoască depăşirea acestuia. Publicarea actului constitutiv nu poate constitui, singură, dovada cunoaşterii.
(2) Clauzele actului constitutiv ori hotărârile organelor statutare ale societăţilor prevăzute în alineatul precedent, care limitează puterile conferite de lege acestor organe, sunt inopozabile terţilor, chiar dacă au fost publicate”.
În baza dispoziţiilor art. 35 din Decretul nr. 31/1954, „Persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale.
Actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăşi”.
Conform dispoziţiilor art. 20 alin. 1 din Statut - Anexa nr. 1 a Hotărârii nr. 517 din 24 august 1998 privind înfiinţarea Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime Constanţa” SA, în forma în vigoare la data încheierii Protocolului, „Compania este administrată de un consiliu de administraţie compus din 9 membri, după cum urmează:
- preşedintele consiliului de administraţie, care îndeplineşte şi funcţia de director general al companiei;
- doi reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor;
- un reprezentant al Ministerului Finanţelor;
- ingineri, economişti şi jurişti, specialişti în domenii de activitate ale companiei”. În conformitate cu dispoziţiile art. 21, „Consiliul de administraţie are, în principal, următoarele atribuţii şi competenţe: … f) împuterniceşte conducerea executivă pentru negocierea şi încheierea contractelor cu terţii, în vederea realizării obiectului de activitate al companiei …” (alin. 1).
Preşedintele consiliului de administraţie are, în principal, următoarele atribuţii şi competenţe: … f) reprezintă compania în relaţiile cu terţii şi semnează actele ce o angajează faţă de aceştia, pe baza şi în limitele împuternicirilor date de consiliul de administraţie şi ale celor conferite de legislaţia în vigoare (alin. 1).
S-a motivat că Protocolul nr. 36741/12.08.2001 a fost încheiat şi semnat de Directorul General al C.N. A.P.M. Constanţa SA, fără a fi împuternicit de Consiliul de administraţie al Companiei naţionale, aspect menţionat chiar în cuprinsul actului „Sub rezerva aprobării C.A. al C.N. A.P.M. Constanţa SA”, fiind cunoscut astfel de partenerul contractual, pârâta Federaţia Naţională a Sindicatelor X.
Fiind vorba de o nulitate absolută, aceasta nu se poate acoperi prin confirmare, astfel încât susţinerile pârâtelor în sensul intervenirii unei ratificări a actului de către Consiliul de Administraţie al reclamantei prin încheierea actelor adiţionale ulterioare, dar şi prin includerea sumelor în Bugetele de venituri şi cheltuieli aprobate anual de Adunarea Generală a Acţionarilor au caracter nefondat. De altfel, confirmarea, chiar dacă ar fi fost admisibilă, nu a intervenit în cauză, pârâtele referindu-se în fapt la o pretinsă „ratificare” a actului, care este deosebită de confirmare. Ratificarea reprezintă actul prin care se recunoaşte un act juridic preexistent numai în privinţa existenţei acestuia, nu şi cu privire la validitatea lui. Astfel, persoana îndreptăţită, respectiv reclamanta, îşi păstrează dreptul de a invoca nulitatea relativă a actului juridic preexistent (pentru că numai în cazul acestui tip de nulitate se poate vorbi de confirmare). Confirmarea este actul juridic unilateral prin care cel îndreptăţit renunţă la dreptul de a invoca nulitatea relativă şi pentru a fi valabilă trebuie să îndeplinească mai multe condiţii stipulate de dispoziţiile art. 1190 C. civ. (actul de confirmare să provină de la cel îndreptăţit să invoce nulitatea, să cuprindă intenţia de a acoperi nulitatea relativă, cauzele de nulitate să fi încetat la data confirmării, să cuprindă obiectul, cauza şi natura obligaţiei şi să facă menţiune de motivul acţiunii în nulitate relativă). Numai confirmarea are ca efect validarea actului juridic anulabil. Pârâtele nu au făcut dovada prin probatoriul administrat în cauză, sarcină ce le incumbă în temeiul dispoziţiilor art. 1169 C. civ. a intervenirii actului unilateral de confirmare prin fapte neîndoielnice din partea reclamantei în condiţiile stipulate de dispoziţiile art. 1190 C. civ.
Pe cale de consecinţă, Tribunalul a admis acţiunea astfel cum a fost precizată, a constatat nulitatea Protocolului nr. 36741/2001 încheiat între reclamantă şi pârâta Federaţia Naţională a Sindicatelor X. Cum nulitatea îşi produce efectele retroactiv, de la momentul încheierii Protocolului, părţile raportului juridic născut din acel act trebuie să ajungă în situaţia în care acel act nu s-ar fi încheiat, ca efect al principiului restitutio in integrum, sens în care a dispus evacuarea pârâtei Asociaţia Sportivă Y din imobilul - Bază sportivă.
Împotriva hotărârii pronunţate de Tribunal au declarat apel pârâţii Federaţia Naţională a Sindicatelor X şi Clubul Sportiv Y.
Au criticat atât încheierile prin care s-au soluţionat excepţiile invocate, cât şi hotărârea finală susţinând nelegalitatea şi netemeinicia acestora.
Prin decizia civilă nr. 242 din 07.05.2015 pronunţată de Curtea de apel Constanţa, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâţii Federaţia Naţională a Sindicatelor X şi Clubul Sportiv Y împotriva sentinţei civile nr. 3564/19.12.2014, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/118/2012*.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a motivat următoarele:
Reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, în contradictoriu cu pârâtele Federaţia Naţională a Sindicatelor X şi Clubul Sportiv Y a solicitat, în principal, constatarea nulităţii absolute a Protocolului nr. 36741/2001 pentru lipsa consimţământului la încheierea acestuia, iar, în subsidiar, constatarea încetării raporturilor locative izvorâte din Protocol, ca urmare a denunţării unilaterale conform art. 1573 C. civ. Drept consecinţă a admiterii capătului principal sau capătului subsidiar de cerere, reclamanta a solicitat evacuarea pârâtei Asociaţia Sportivă Y din imobilul ce a făcut obiectul Protocolului nr. 36741/2001.
Între reclamantă şi pârâta Federaţia Naţională a Sindicatelor X a fost încheiat Protocolul nr. 36741/12.08.2001, prin care prima a cedat dreptul de folosinţă cu titlu gratuit asupra bazei sportive cu toate dotările pe care aceasta le include către Asociaţia Sportivă Y, pe o perioadă de 5 ani.
La pct. 1 al protocolului s-a prevăzut un drept de preemţiune la prelungirea termenului pentru pârâta Asociaţia Sportivă Y. Tot în baza Protocolului (pct. 2 şi 3), reclamanta s-a obligat să asigure toate cheltuielile aferente lucrărilor de întreţinere şi reparaţii, precum şi cheltuielile pentru furnizare utilităţi aferente bazei sportive şi, de asemenea, să susţină financiar echipele de copii şi juniori ale Asociaţiei Sportive Y cu suma de 152.600.000 lei ROL pentru fiecare an competiţional.
Ulterior, prin Actul adiţional din 24.11.2004, a fost prelungită durata Protocolului până în anul 2020 şi s-au anulat prevederile art. 3 privind susţinerea financiară a echipelor de copii şi juniori, începând cu data semnării Protocolului, la cererea Federaţiei Naţionale a Sindicatelor X.
Prin Actul adiţional din data de 30.01.2007 părţile au convenit suspendarea Protocolului nr. 36741/12.08.2001 în anumite condiţii prevăzute în convenţie. Astfel, la pct. 1 s-a stabilit drept condiţie, ca reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa SA să preia Asociaţia Club Sportiv Y, cu activul şi pasivul existent la momentul semnării actului adiţional, având următoarele obligaţii:
-să menţină echipa de fotbal „Z” în competiţiile naţionale, cel puţin la nivelul Diviziei C;
-să nu schimbe denumirea asociaţiei;
-să asigure un post de vicepreşedinte unei persoane desemnate de către Federaţia Naţională a Sindicatelor X.
În cazul în care Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa SA nu va îndeplini obligaţiile asumate prin actul adiţional, asociaţia va fi retrocedată Federaţiei Naţionale a Sindicatelor X, situaţie în care, protocolul, suspendat prin semnarea acestui act, îşi va produce efectele juridice până la data de 01.01.2020 (pct. 3).
În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a actului administrativ reprezentat de certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, instanţa de apel a reţinut că din analiza textului art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 76/2012, rezultă că una din condiţiile de admisibilitate a excepţiei nelegalităţii unui act administrativ este legătura dintre acesta şi fondul litigiului dedus judecăţii.
S-a motivat că instanţa de fond în mod legal a verificat legătura dintre certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M09 nr.0739/29.05.2000 emis de Ministerul Transporturilor şi obiectul cererii de chemare în judecată.
Cum nu există o legătură între acestea, în mod corect a fost respinsă această excepţie de nelegalitate.
În legătură cu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a apelantei-pârâte Federaţia Naţională a Sindicatelor X a reţinut că nu poate fi primită susţinerea apelantei în sensul că Federaţia Naţională a Sindicatelor X nu este parte semnatară a Protocolului în nume propriu, ci în calitate de reprezentant legal (asociat unic) al Asociaţiei Sportive Y, iar baza sportivă este folosită doar de către Clubul Sportiv Y.
În cauză este îndeplinită condiţia cerută de lege, respectiv a identităţii între persoana pârâtă şi cel obligat deoarece Protocolul nr.36741/12.08.2001 a fost semnat de apelantul Clubul Sportiv Y prin mandatar, iar hotărârea pronunţată în cauză trebuie să-i fie şi acestuia opozabilă.
În legătură cu excepţia lipsei de interes şi a lipsei de obiect referitoare la capetele de cerere vizând evacuarea şi denunţarea unilaterală a Protocolului, s-a reţinut că au fost soluţionate, în mod corect, de instanţa de fond.
Nu au fost primite criticile formulate de apelante privind suspendarea efectelor protocolului, conform Actului adiţional la protocol din 30.01.2007.
Prin întâmpinare, în faţa instanţei de fond, apelantele-pârâte au mai invocat şi excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere subsidiar privind denunţarea unilaterală a protocolului.
Însă, în cauză, instanţa de fond a analizat şi admis capătul principal din cererea de chemare în judecată. În aceste condiţii, în mod legal nu a mai fost analizat şi capătul subsidiar, astfel că nu se mai pot formula critici sub acest aspect.
Pe fondul cauzei referitor la critica potrivit căreia instanţa s-a pronunţat plus petita s-a motivat că reclamanta a solicitat instanţei de fond nulitatea Protocolului nr. 36741/12.08.2001, pentru lipsa consimţământului, deoarece:
-persoanele care au semnat în numele C.N.A.P.M. S.A. nu au făcut dovada calităţii de reprezentant, mandatat de Adunarea Generală a Acţionarilor;
-voinţa societară nu a fost manifestată şi exprimată în forma cerută de lege, respectiv prin hotărârea Adunării generală a acţionarilor;
-actul juridic încheiat nu intră în sfera obiectului de activitate al reclamantei.
În raport de limitele sesizării şi a argumentelor de fapt şi de drept dezvoltate ulterior, s-a reţinut că instanţa de fond a analizat cauza, în principal, sub aspectul lipsei consimţământului reclamantei-intimate la încheierea Protocolului nr. 36741/12.08.2001 şi pe motive de nulitate derivând din incapacitatea de folosinţă şi incapacitatea de exerciţiu a reclamantei.
S-a mai motivat că instanţa de fond în mod corect a reţinut că Protocolul nr. 36741/12.08.2001 a fost încheiat sub condiţia suspensivă a aprobării acestuia de către Consiliul de Administraţie al reclamantei.
Instanţa de apel reţine că reclamanta şi-a asumat încheierea protocolului sub condiţia suspensivă de aprobare a acestuia de către Consiliul de Administraţie, şi nu de sponsorizare a Clubului Sportiv Y.
Această condiţie suspensivă nu a fost îndeplinită, în acest sens fiind şi adresa înregistrată sub nr. 39013/10.12.2014 emisă de reclamantă.
În aceste condiţii, clauza suspensivă a avut în vedere toate obligaţiile asumate de reclamantă prin protocol, şi nu doar obligaţia de sponsorizare a Asociaţia Sportivă Y.
Totodată, prin actul adiţional din 30.01.2007, suspendarea efectelor protocolului a fost condiţionată de îndeplinirea condiţiei prevăzută la art. 1 din protocol, respectiv de preluarea de către reclamantă a Asociaţiei Club Sportiv Y, preluare ce nu a mai avut loc şi celelalte înscrisuri existente la dosar confirmă acest aspect (în acest sens, fiind minuta nr. 21953/12.10.2009).
Nu a fost primită susţinerea apelantelor-pârâte în sensul că în prezent nu mai au folosinţa bazei sportive, înscrisurile de la dosar confirmând susţinerile intimatei-reclamante.
S-a arătat că „problema principală a acestui litigiu este sancţiunea aplicabilităţii Protocolului nr. 36741/12.08.2001 prin inserarea clauzei „sub rezerva aprobării CA al C.N. A.M.P. Constanţa SA”.”
În lămurirea problemei mai sus determinată instanţa de apel reţine că potrivit Statutului Companiei [art. 21 alin. (1) lit. f) anexa 1 la H.G. nr. 517/1998 (publicat în Monitorul Oficial nr. 331/2.09.1998], directorul general care a semnat Protocolul nr. 36741/12.08.2001, pentru a putea încheia acte valabile cu terţii, avea nevoie, în prealabil, de hotărârea adunării generale a acţionarilor şi a Consiliului de Administraţie [art. 14 alin. (1) şi art. 16 lit. e) din H.G. nr. 517/1998].
Consiliul de Administraţie al reclamantei-intimate nu a aprobat încheierea protocolului, ceea ce face ca la data semnării protocolului să lipsească consimţământul acesteia.
Sancţiunea actului constă în aceea că este lovit de nulitate absolută.
Nu au fost primite apărările apelantei privind teoria mandatului aparent faţă de argumentele invocate mai sus.
Faptul că reclamanta a cedat folosinţa gratuită a bazei sportive Y după ce au încheiat protocolul, nu poate să o angajeze juridic pe aceasta.
Sancţiunea nulităţii încheierii actului are drept consecinţă şi evacuarea apelantei AS Y din baza sportivă.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel au declarat recurs pârâtele Federaţia Naţională a Sindicatelor X şi Clubul Sportiv Y solicitând admiterea recursului şi, în principal, casarea cu trimitere spre rejudecare iar, în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul admiterii apelului, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată.
Au criticat decizia atacată ca fiind nelegală, arătând în dezvoltarea motivelor de recurs următoarele:
În mod greşit instanţa de apel a menţinut soluţia dată de către instanţa de fond a excepţiei de nelegalitate.
S-a susţinut faptul că rezolvarea excepţiei de nelegalitate era de competenţa instanţei învestite să soluţioneze fondul cauzei deoarece la momentul la care a fost dedusă judecăţii art. 4 din Legea nr. 554/2004 era modificat, în sensul atribuirii competenţei de soluţionare a unei astfel de excepţii către instanţa învestită cu soluţionarea litigiului în care a fost invocată.
Sub un alt aspect, recurentele consideră greşita soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate, ca inadmisibilă, pentru considerentul că între actul administrativ ce face obiectul excepţiei de nelegalitate şi litigiul de fond nu ar exista o legătură. Se arată că, în ceea ce priveşte capătul de cerere în evacuare, reclamanta trebuie să demonstreze calitatea de proprietar sau de persoană îndreptăţită asupra folosinţei acestui spaţiu. În lipsa acestei calităţi, reclamanta nu are dreptul să solicite evacuarea pârâtei din acest imobil.
Recurentele au criticat hotărârea instanţei de apel ca fiind nelegală şi din perspectiva greşitei soluţionări a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Federaţia Naţională a Sindicatelor X.
S-a motivat că pârâta Federaţia Naţională a Sindicatelor X nu a încheiat/semnat protocolul în litigiu în nume propriu, ci în numele şi pe seama mandantului său, Asociaţia Sportivă Y. În această situaţie se arată că nu are calitatea de parte în litigiul dedus judecăţii întrucât în patrimoniul său nu s-a născut nici un drept şi nici o obligaţie faţă de intimata-reclamantă C.N. Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, singurul raport juridic în care are calitatea de parte este cel de mandat faţă de Asociaţia Sportivă Y. Consideră că pârâta Federaţia Naţională a Sindicatelor X nu are calitate procesuală pasivă cu privire la niciunul din capetele de cerere cu care a fost învestită instanţa de judecată.
În ceea ce priveşte respingerea excepţiilor lipsei de interes şi a lipsei de obiect faţă de cererile referitoare la denunţarea unilaterală a Protocolului şi evacuare, recurentele au criticat hotărârea adoptată în acest sens, motivând că instanţa de apel a interpretat greşit actul adiţional din anul 2007. În susţinerea acestui motiv de recurs recurentele relevă, în esenţă, că Asociaţia Sportivă Y a fost preluată de intimata-reclamantă C.N. Administraţia Porturilor Maritime Constanţa în temeiul actului adiţional din 30.07.2007, dovadă în acest sens fiind modificarea statutului asociaţiei, preşedintele acesteia devenind preşedintele consiliului de administraţie al C.N. Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, respectiv directorul general.
Nerespectarea obligaţiei asumată prin actul adiţional, de a menţine echipa de fotbal Z în competiţiile naţionale cel puţin la nivelul Diviziei „C” putea fi invocată doar de cealaltă parte, şi nicidecum de reclamantă.
Recurentele consideră că, atât timp cât efectele protocolului din 2001 au fost suspendate prin actul adiţional din 2007, se justifică lipsa interesului în promovarea cererii de chemare în judecată privind evacuarea şi denunţarea unilaterală sau chiar lipsa obiectului său.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind denunţarea unilaterală a protocolului, recurentele au criticat hotărârea instanţei de apel susţinând că, în mod greşit, această excepţie nu a fost soluţionată.
S-a arătat că instanţa de fond nu a examinat această excepţie, în timp ce instanţa de apel a reţinut că nu a fost necesară soluţionarea acesteia, câtă vreme s-a analizat şi s-a admis capătul de cerere principal.
Recurentele consideră că această excepţie trebuia soluţionată de instanţa de fond şi de instanţa de apel, fără a critica, în concret, considerentele instanţei de apel.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurentele au invocat că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greşită a legii din perspectiva analizei regulilor care guvernează contractul de mandat.
Se arată că argumentaţia care a stat la baza soluţiei pronunţate de instanţa de apel se circumscrie ideii că directorul general nu avea mandat valabil din partea organelor de conducere a societăţii pentru încheierea protocolului în litigiu, respectiv din partea consiliului de administraţie.
În continuare, recurentele au reiterat criticile prezentate în apel.
Astfel, sub un prim aspect s-a invocat că instanţa de apel greşit a considerat neîntemeiată critica referitoare la pronunţarea instanţei de fond asupra a ceea ce nu s-a cerut. Reiterează această critică în recurs, argumentând că instanţa de fond a fost învestită cu o cerere privind constatarea nulităţii absolute pentru lipsa consimţământului, şi nu pentru lipsa capacităţii de folosinţă.
În orice caz, recurentele susţin că nu sunt de acord cu argumentele reţinute referitoare la nulitatea actului, pentru că reclamanta nu are în obiectul său de activitate administrarea de baze sportive care nu aduc profit.
Acest fapt ar echivala cu împrejurarea că orice act pe care l-a încheiat sau îl va încheia reclamanta cu privire la baza sportivă în litigiu ar fi nul absolut pentru că s-ar încălca principiul specialităţii capacităţii de folosinţă, cu toate că deţine în proprietate o astfel de bază sportivă. Culpa intimatei-reclamante de a nu îşi modifica statutul nu se poate răsfrânge asupra recurentelor-pârâte, terţ contractant în sensul că ar fi trebuit să cunoască faptul că reclamanta îşi depăşeşte obiectul de activitate.
În acest sens invocă şi prevederile art. 30, 78, 781, 79 şi art. 80 din Legea nr. 69/2000 fără a demonstra incidenţa acestora în cauză sau greşita aplicare şi interpretare.
Recurentele invocă faptul că decizia instanţei de apel este contradictorie deoarece reţine că protocolul este un act încheiat sub condiţia suspensivă a aprobării de către consiliul de administraţie, dar aplică sancţiunea nulităţii actului, cu toate că efectele condiţiei suspensive conduc la amânarea producerii efectelor juridice ale acelui act până la îndeplinirea condiţiei, actul fiind ineficient, dar nu lovit de nulitate.
Referitor la clauza înscrisă în protocol „sub rezerva aprobării consiliului de administraţie”, recurenta arată că aceasta nu viza întregul protocol (contract), ci doar prevederile privind cheltuielile de sponsorizare care erau aprobate de consiliul de administraţie.
Inserarea unei astfel de clauze, calificată de instanţa de apel ca având natura unei condiţii suspensive ar putea conduce, în opinia recurentelor, la amânarea producerii efectelor juridice ale actului în litigiu până la îndeplinirea condiţiei, iar actul astfel întocmit devine ineficient, dar nu lovit de nulitate.
Recurentele învederează că acţiunea nu s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 1004 C. civ., deoarece s-a solicitat nulitatea protocolului, iar nu neîndeplinirea condiţiei suspensive conform art. 1004 C. civ. Instituţia juridică a condiţiei suspensive este complet diferită de aceea a nulităţii, prima ţinând de eficacitatea actului, şi nu de validitatea sa.
Recurentele susţin că nu a existat nici o contestare a protocolului de către consiliul de administraţie al intimatei-reclamante, acest aspect desprinzându-se şi din hotărârea prin care s-a decis încetarea protocolului, motivat de efectuarea de cheltuieli în lipsa oricărui beneficiu. Clauza cuprinsă în art. 3 referitoare la sponsorizare a fost eliminată prin art. 3 din actul de modificare al protocolului din anul 2004 şi această modificare a eliminat practic şi clauza referitoare la necesitatea aprobării de către consiliul de administraţie a cheltuielilor cu acest titlu, ceea ce explică încheierea actelor adiţionale din anii 2004 şi 2007 fără menţiunea aprobării de către consiliul de administraţie.
Au mai motivat recurentele că efectele protocolului din anul 2001 au fost suspendate prin actul adiţional din 2007, urmare a preluării asociaţiei de C.N. Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, iar o eventuală nerespectare a obligaţiilor asumate nu poate fi invocată de aceasta.
Sub aspectul motivului de recurs circumscris cazului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. s-a arătat că prin decizia recurată nu au fost menţinute considerentele instanţei de fond relative la nerespectarea capacităţii de exerciţiu şi la depăşirea limitelor principiului specialităţii capacităţii de folosinţă, reţinându-se nulitatea protocolului cu motivarea simplă, bazată pe împrejurarea că acest act a fost încheiat de directorul general al societăţii fără aprobarea consiliului de administraţie.
Recurentele susţin că nu a fost analizată critica dezvoltată în legătură cu aplicarea şi respectarea regulilor mandatului considerând că, la data încheierii protocolului, în 2001 directorul general al C.N. Administraţia Porturilor Maritime Constanţa putea semna legal şi în mod valabil acest act pentru că avea mandat din partea societăţii în acest sens.
Din această perspectivă recurentele arată că în situaţia în care s-ar înlătura apărările formulate cu privire la semnificaţia menţiunii „sub rezerva aprobării consiliului de administraţie”, în sensul că aceasta nu vizează întregul protocol, ci doar aspectele legate de „aprobarea sponsorizărilor”, atunci problema care trebuie mai departe analizată ţine de eventuala depăşire a limitelor mandatului directorului general cu prilejul încheierii protocolului.
O atare situaţie nu poate genera nulitatea actului astfel încheiat, ci doar angajarea răspunderii civile decurgând din executarea contractului de mandat.
Invocă, din această perspectivă, prevederile art. 1546 C. civ. conform cărora ratificarea valorează mandat şi produce efecte retroactive între părţi şi succesorii lor de la data încheierii actului.
Recurenţii au făcut în continuare referire la hotărâri şi alte acte emise de consiliul de administraţie din conţinutul cărora rezultă că executarea contractului s-a derulat cu aprobarea consiliului de administraţie.
Au mai arătat faptul că instanţa de apel nu a analizat critica vizând nesoluţionarea cererii în constatarea încetării raporturilor locative ca efect a intervenirii denunţării unilaterale între părţi.
În ceea ce priveşte cererea de evacuare au motivat că pârâta Federaţia Naţională a Sindicatelor X nu are calitate procesuală pasivă, excepţie care ar fi trebuit soluţionată de către cele două instanţe devolutive, argumentând că această pârâtă nu ocupă spaţiul în litigiu.
Intimata-reclamantă Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei instanţei de apel ca fiind temeinică şi legală.
Pe cale de excepţie, a invocat nulitatea recursului în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ. susţinând, în esenţă, că niciunul dintre motivele de recurs formulate nu poate fi subsumat dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
A motivat că, în mod judicios, instanţa de apel a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a instanţei de contencios administrativ, arătând că soluţionarea cauzei nu depinde şi nu are legătură cu certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO 9 nr. 0739/29.05.2000, emis de Ministerul Transporturilor.
De asemenea, intimata-reclamantă susţine corecta soluţionare a excepţiilor privind lipsa calităţii procesuale pasive a Federaţiei Naţionale a Sindicatelor X şi a lipsei de interes şi de obiect, invocate de recurente cu referire la capetele de cerere vizând evacuarea şi denunţarea unilaterală a protocolului nr. 36741/12.08.2001.
În ceea ce priveşte critica referitoare la soluţia instanţei de apel, de menţinere a dispoziţiei de nesoluţionare a excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere subsidiar privind denunţarea unilaterală a protocolului, se arată că recurentele nu indică textul de lege pe care instanţa de apel l-a încălcat sau aplicat greşit când s-a pronunţat în sensul celor criticate de recurente, încadrarea acestuia în motivele de recurs prevăzute de lege nefiind posibilă.
În ceea ce priveşte criticile recurentelor împotriva soluţiei instanţei de apel, de constatare a nulităţii absolute a protocolului nr. 36741/12.08.2001, intimata a subliniat că toate susţinerile recurentelor relative la limitarea condiţiei suspensive doar în ceea ce priveşte sponsorizarea prevăzută în Protocolul nr. 36741/2001 sunt nefondate şi privesc exclusiv aspecte de temeinicie, şi nu de nelegalitate.
Referirile din motivele de recurs la prevederile art. 1546 C. civ. din 1864 nu pot fi avute în vedere în stabilirea întinderii mandatului directorului general, câtă vreme acest aspect face obiectul unui act normativ special, respectiv H.G. nr. 517/1998. Intimata susţine, astfel, că teoria mandatului aparent invocată de recurente nu este incidentă în cauză, dat fiind că statutul intimatei-reclamante, cuprins în conţinutul H.G. nr. 517/1998, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 331/02.09.1998.
Intimata solicită a se reţine că existenţa condiţiei suspensive în cuprinsul Protocolului şi neîndeplinirea acesteia a fost recunoscută în mod expres de recurente, atât în faţa instanţei de fond, cât şi prin motivele de apel.
Intimata precizează că încheierea protocolului nr. 36741/2001 nu a fost niciodată aprobată de consiliul de administraţie, ceea ce înseamnă că niciodată condiţia suspensivă nu a fost îndeplinită, astfel că protocolul nr. 36741/2001 nu a produs efecte juridice, angajamentele asumate prin acest act juridic fiind luate fără consimţământul persoanei juridice.
Intimata-reclamantă a învederat că a solicitat constatarea nulităţii absolute a protocolului nr. 36741/2001 pentru lipsa consimţământului reclamantei la data semnării acestui act juridic, iar instanţele trebuiau să se pronunţe în raport de această cerere.
Intimata-reclamantă a solicitat ca instanţa de recurs să reţină ca nefondată susţinerea că recurentele nu deţin posesia bazei sportive, în acest sens existând dovezi care demonstrează că recurenta pârâtă Asociaţia Sportivă Y a avut folosinţa gratuită a bazei sportive.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate şi a apărărilor intimatei, Înalta Curte a reţinut următoarele:
Excepţia nulităţii recursului urmează a fi respinsă, deoarece dezvoltarea motivelor de recurs permite încadrarea în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., aşa cum se va arăta în continuare.
Primul motiv de recurs, subsumat soluţionării greşite a excepţiei de nelegalitate a actului administrativ, reprezentat de certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO9 nr. 0739/29.05.2000, emis de Ministerul Transporturilor, este neîntemeiat.
Recurenţii au criticat soluţia dată excepţiei de nelegalitate sub două aspecte. Pe de o parte, s-a invocat că instanţa era competentă să soluţioneze excepţia de nelegalitate prin raportare la momentul la care a fost invocată, în considerarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 76/2012.
Pe de altă parte, s-a susţinut că în mod greşit instanţele devolutive au apreciat că actul administrativ care face obiectul excepţiei de nelegalitate nu are legătură cu soluţionarea cauzei, câtă vreme cererea de evacuare a pârâtelor din spaţiul în litigiu este legată de dovedirea calităţii de proprietar al bunului imobil din care se solicită evacuarea.
În ceea ce priveşte primul aspect, instanţa supremă reţine că lămurirea sa ridică o problemă legată de aplicarea în timp a prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. În cauză, este de notat că excepţia de nelegalitate, reglementată prin art. 4 din Legea nr. 554/2004, a fost invocată înainte de intrarea în vigoare a modificărilor aduse acestei legi prin Legea nr. 76/2012, respectiv la 30.08.2012, într-un proces pornit sub incidenţa Codului de procedură civilă de la 1865. Conform dispoziţiilor tranzitorii cuprinse în art. 3 din Legea nr. 76/2012, se aplică principiul potrivit căruia legea de procedură sub care începe procesul este şi legea de procedură sub care se încheie procesul.
Ca atare, nu prezintă importanţă momentul soluţionării excepţiei, aşa cum susţin recurenţii, ci data la care a început procesul în cadrul căruia a fost invocată excepţia.
Astfel, deşi excepţia este soluţionată după intrarea în vigoare a noului cod de procedură, într-un litigiu aflat pe rol la data intrării în vigoare a acestuia şi a modificărilor aduse Legii nr. 554/2004, totuşi dispoziţiile art. 4 din această lege, în forma în vigoare la momentul declanşării litigiului - 16.01.2012, rămân aplicabile în cauza dedusă judecăţii, aflată în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, în aplicarea principiilor supravieţuirii legii vechi şi a neretroactivităţii legii noi, astfel cum se desprind din reglementarea art. 24 şi 25 NCPC.
Ca urmare, în mod corect instanţa în faţa căreia s-a invocat nelegalitatea actului administrativ a făcut aplicarea prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 76/2012, verificând doar îndeplinirea cerinţelor legale în vederea sesizării instanţei de contencios administrativ cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a actului administrativ.
Instanţa de apel a menţinut soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a instanţei de contencios administrativ, cu motivarea că soluţionarea cauzei nu are legătură cu certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria MO9 nr. 0739/29.05.2000, emis de Ministerul Transporturilor.
Soluţia la care s-au oprit instanţele de fond este corectă, deoarece existenţa legăturii actului administrativ cu fondul litigiului reprezintă situaţia - premisă necesară pentru sesizarea instanţei de contencios administrativ în vederea soluţionării acestui incident procedural.
Argumentele prezentate de recurenţi pentru a demonstra legătura dintre actul administrativ pretins nelegal şi acţiunea dedusă judecăţii (în special capătul de cerere în evacuare) privesc aspecte care ţin de aprecierea unor înscrisuri fără legătură cu obiectul acţiunii promovate de intimata-reclamantă.
Capătul de cerere în evacuare este subsidiar capetelor de cerere principale, admiterea sa având legătură directă cu admiterea unuia dintre petitele principale a căror soluţionare nu presupune verificarea calităţii de proprietar, în persoana reclamantei sau a pârâtelor, asupra bunului ce face obiectul contractului încheiat de părţi.
Al doilea motiv de recurs se referă la greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Federaţia Naţională a Sindicatelor X, susţinându-se că aceasta nu este parte semnatară a protocolului în litigiu, ci are calitatea de mandatar al Asociaţiei Sportive Y şi nici nu exercită folosinţa spaţiului care face obiectul contractului de comodat.
Din verificarea protocolului încheiat la 12.08.2001 rezultă că acesta are ca părţi pe intimata-reclamantă Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa SA şi pe Federaţia Naţională a Sindicatelor X, în calitate de asociat unic al Asociaţiei Sportive Y.
Cum Federaţia Naţională a Sindicatelor X, prin preşedinte, este parte în contract şi semnatara acestuia, în cauză se verifică legitimarea procesuală pasivă a acestei părţi, motiv pentru care critica recurentelor referitoare la greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Federaţiei Naţionale a Sindicatelor X este neîntemeiată.
Printr-un alt motiv de recurs s-a invocat greşita soluţionare a excepţiilor lipsei de interes şi de obiect privind capetele de cerere în denunţarea unilaterală a protocolului şi evacuarea pârâtelor din imobil.
În sprijinul acestui motiv de recurs, recurenţii au susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit actul adiţional din anul 2007, reţinând că suspendarea nu a operat efectiv, motivat de faptul că nu au fost îndeplinite condiţiile în care s-a convenit că intervine suspendarea.
Recurenţii, făcând referire la probatoriul administrat, susţin că Asociaţia Sportivă Y a fost preluată de către intimata-reclamantă Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, conform actului adiţional din 30.07.2007, iar dovada acestui fapt este reprezentată de modificarea statutului asociaţiei. Acest fapt justifică, în opinia recurenţilor, atât lipsa interesului în promovarea cererii de chemare în judecată privind evacuarea şi denunţarea unilaterală, cât şi lipsa obiectului acestor capete de cerere.
Acest motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este nefondat deoarece recurenţii se referă în susţinerea sa la greşita stabilire a situaţiei de fapt în temeiul probelor administrate. Acest motiv de recurs poate fi circumscris doar situaţiei în care, deşi rezultă fără dubiu natura juridică a actului dedus judecăţii, ori înţelesul acestuia, instanţa de apel a reţinut un cu totul alt act juridic sau conţinut. În cauză, critica recurenţilor excede motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., neputând fi asimilată cu greşita interpretare a actului adiţional nr. 1/2007 pentru a stabili că a operat suspendarea efectelor protocolului din 2001, aşa cum tind recurenţii, prin reiterarea probatoriului administrat în vederea reaprecierii situaţiei de fapt. Aspectele invocate, subsumate acestui motiv de recurs, privesc netemeinicia deciziei recurate şi nu pot face obiectul analizei în recurs.
În ceea ce priveşte critica referitoare la neanalizarea excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere subsidiar, privind denunţarea unilaterală a protocolului, instanţa reţine că recurenţii nu prezintă motive de nelegalitate sub aspectul soluţionării acestei excepţii, ci doar susţin că această excepţie ar fi trebuit „dezlegată” de instanţa de fond şi de apel.
Recurenţii au invocat formal acest motiv de recurs, fără să prezinte critici concrete faţă de argumentele reţinute de instanţa de apel în justificarea soluţiei de menţinere a dispoziţiei instanţei de fond.
Instanţa de fond a reţinut a fi întemeiat primul capăt de cerere, iar analiza celui de-al doilea capăt de cerere nu s-a mai efectuat, deoarece era condiţionată de situaţia în care primul capăt ar fi respins ca neîntemeiat, context în care analiza excepţiei apare ca fiind superfluă, aşa cum a reţinut instanţa de apel.
Motivele de recurs care privesc soluţionarea cauzei pe fond pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ.
Pârâtele au criticat în apel faptul că prima instanţă a reţinut o cauză de nulitate neinvocată de către reclamantă şi, procedând astfel, „s-a pronunţat plus petita”.
Argumentele ce susţin această critică, reluată şi în recurs, pot fi calificate ca fiind în legătură cu schimbarea cauzei acţiunii sau mai precis cu o suplimentare a acesteia, prin reţinerea unui motiv de nulitate neinvocat de parte, acela al încălcării principiului specialităţii capacităţii de folosinţă.
Instanţa de apel nu a dat calificarea juridică legală criticii referitoare la pronunţarea instanţei de fond „plus petita”. Instanţa supremă reţine că argumentele ce susţin această critică, reluată şi în recurs, pot fi calificate ca fiind în legătură cu schimbarea cauzei acţiunii sau, mai exact, cu suplimentarea acesteia prin reţinerea unui motiv de nulitate neinvocat de reclamantă, acela al încălcării principiului specialităţii capacităţii de folosinţă.
Instanţa de apel nu a lămurit care sunt motivele de nulitate invocate în cadrul primului capăt de cerere, considerentele reţinute în legătură cu această critică nefiind clare. Din această perspectivă, instanţa de apel trebuia să stabilească, în urma verificării motivelor de fapt şi de drept prezentate în cererea de chemare în judecată şi a eventualelor modificări şi precizări făcute cu respectarea normelor legale de procedură, care au fost motivele de nulitate invocate în susţinerea primului capăt de cerere privind nulitatea absolută a protocolului nr. 36741/2001 şi apoi să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.
Instanţa de apel a subliniat că „principala problemă” înţeleasă ca motiv de nulitate al protocolului nr. 36741/12.08.2001 priveşte interpretarea clauzei „sub rezerva aprobării consiliului de administraţie al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa S.A.”.
Hotărârea instanţei de apel, din perspectiva interpretării clauzei „sub rezerva aprobării consiliului de administraţie al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa SA”, este nelegală.
Astfel, instanţa de apel califică această menţiune ca având natura unei condiţii suspensive de a cărei îndeplinire depinde validitatea protocolului nr. 36741/2001.
În acest sens, instanţa de apel notează că protocolul a fost încheiat sub condiţia suspensivă a aprobării acestuia de către consiliul de administraţie al reclamantei şi că această condiţie nu a fost îndeplinită. S-a mai reţinut că respectiva menţiune, denumită de instanţa de apel „clauză suspensivă”, a avut în vedere toate obligaţiile asumate de reclamantă prin protocol, şi nu doar obligaţia de sponsorizare a Asociaţiei Sportive Y şi că la data semnării protocolului nu a existat consimţământul reclamantei pentru că nu există aprobarea Consiliului de Administraţie pentru încheierea protocolului.
Hotărârea instanţei de apel, din această perspectivă, este contradictorie pentru că, pe de o parte, reţine că menţiunea referitoare la aprobarea contractului, denumit protocol, reprezintă o condiţie suspensivă de care este afectată încheierea contractului şi, pe de altă parte, asimilează condiţia suspensivă cu lipsa consimţământului la încheierea actului şi aplică sancţiunea nulităţii.
Condiţia suspensivă şi consimţământul sunt două noţiuni distincte. Condiţia suspensivă, ca modalitate a actului juridic, este un eveniment viitor şi nesigur, de a cărei îndeplinire depinde naşterea (eficacitatea) drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative (art. 1004 C. civ. de la 1864). În privinţa efectelor condiţiei suspensive, pendente conditione, adică între intervalul de timp cuprins între momentul încheierii actului şi momentul în care îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiei devine sigură, actul juridic civil nu îşi produce efectele, existenţa (eficacitatea) drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative fiind sub semnul incertitudinii.
Consimţământul este o condiţie esenţială pentru validitatea unei convenţii, conform art. 948 pct. 2 C. civ. de la 1864. În acest context, motivul de recurs potrivit căruia instanţa de apel nu a făcut distincţia între efectele neîndeplinirii condiţiei suspensive şi efectele nulităţii este întemeiat. În plus, instanţa de apel nu a stabilit dacă în intervalul de timp de la încheierea protocolului şi până la data denunţării unilaterale a acestuia, în luna decembrie 2011, contractul a fost executat, acest aspect având relevanţă în calificarea clauzei „Sub rezerva aprobării C.A. al C.N. A.P.M. Constanţa SA”, în sensul de a stabili dacă voinţa reală a părţilor a fost aceea de a afecta încheierea contractului printr-o condiţie suspensivă sau dacă respectiva clauză ţine de îndeplinirea formalităţilor legale necesare pentru ca directorul general să încheie acte valabile cu terţii.
Aceste aspecte nu au fost lămurite prin decizia recurată, fiind întemeiat şi motivul de recurs potrivit căruia instanţa de apel nu a răspuns criticilor prezentate în cererea de apel în legătură cu interpretarea şi aplicarea regulilor privind mandatul prevăzute de art. 1546 C. civ. de la 1864, privite şi din perspectiva ratificării mandatului prin executarea contractului şi nu a analizat înscrisurile invocate în dovedirea celor susţinute în acest sens.
Raportat la considerentele mai sus redate, se impune concluzia că, în cauză, instanţa de apel nu a respectat prevederile art. 295 C. proc. civ., în sensul că nu a verificat, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, o asemenea situaţie fiind echivalentă cu necercetarea cauzei în fond. În egală măsură, considerentele care fundamentează hotărârea adoptată nu explică într-o modalitate clară raţionamentul juridic care să conducă la înţelegerea hotărârii luate şi să permită realizarea controlului de legalitate în recurs.
Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte a reţinut că, în parte, criticile recurentei sunt fondate astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. proc. civ., a admis recursul, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare.