Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 589/2016

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2016.

Decizia nr. 589/2016

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1038/18 septembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti. secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2014 s-a luat act de renunţarea reclamantului A. la judecarea cererii de anulare a contractului de vânzare-cumpărare formulată împotriva pârâţilor B. şi Municipiul Bucureşti, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a Municipiului Bucureşti şi s-a respins cererea de revendicare formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti pentru acest motiv.

În motivarea sentinţei, după ce a expus succint istoricul cauzei, necesar a fi făcut întrucât dosarul fusese format în urma măsurii disjungerii dispusă în Dosarul nr. x/3/2011, tribunalul a precizat că obiectul acţiunii pendinte este reprezentat de cererea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare din 5 noiembrie 1996 şi cererea de revendicare a apartamentului din Bucureşti, sector 1, ambele formulate de către reclamantul A. împotriva pârâtului C., respectiv împotriva pârâtului Municipiul Bucureşti. De asemenea, tribunalul a precizat că reclamantul a renunţat la termenul din data de 14 martie 2012 la judecarea cererilor având ca obiect plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral de 100.000 euro şi plata despăgubirilor materiale pentru prejudiciul constând în lipsa de folosinţă a apartamentului în cuantum de 50.000 euro. În fine, tribunalul a precizat că, prin cererea din data de 20 februarie 2014, reclamantul a arătat că obiectulacţiunii este revendicarea apartamentului, astfel că cererea înregistrată în 19 martie 2014, prin care se solicita repartizarea sumelor de 50.000 euro şi 100.000 euro a fost considerată tardivă, faţă de restrângerea acţiunii în sensul arătat.

Cele arătate anterior au avut la bază constatarea tribunalului că prima zi de înfăţişare în dosarul iniţial de fond a fost la termenul din data de 14 martie 2012, când judecata a fost amânată pentru pregătirea apărării şi pentru ca reclamantul să precizeze cererea. Or, faţă de cadrul procesual menţionat, în condiţiile în care a avut în vedere lipsa de pregătire juridică a reclamantului, tribunalul a reţinut că acţiunea acestuia priveşte revendicarea apartamentului, în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti şi cu pârâtul B.,şi anularea contractului de vânzare-cumpărare, acest din urmă capăt de cerere rezultând din solicitarea scrisă de la fila 238 din dosarul de fond „de lăsare a apartamentului în plină libertate”.

Privitor la cererea de revendicare împotriva pârâtului B., tribunalul a reţinut că aceasta a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 354/2014.

Privitor la judecarea cererii de anulare a contractului de vânzare-cumpărare, tribunalul a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 247 C. proc. civ., deoarece, astfel cum rezultă din practicaua sentinţei reclamantul a renunţat expres la judecată.

În privinţa revendicării apartamentului de la Municipiul Bucureşti, tribunalul a reţinut că bunul nu se află în posesia sau în patrimoniul acestui pârât deoarece a fost înstrăinat încă din data de 15 noiembrie 1996 printr-un contract de vânzare-cumpărare considerat valabil şi menţinut irevocabil prin Decizia civilă nr. 347/2012 a Curţii de Apel Bucureşti. În consecinţă, tribunalul a reţinut că Municipiul Bucureşti, prin primarul general, nu are calitate procesuală pasivă în privinţa obligaţiei de predare sau de lăsare în deplină proprietate şi liniştită posesie a bunului.

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul A.

În motivarea apelului, a arătat că instanţa eludează legile statului român şi Constituţia României, susţinând că articolele C. proc. civ. sunt discriminatorii şi că instanţa nu face decât să apere infractorul, în loc să-l oprească să continue infracţiunile. Apelul nu a fost întemeiat în drept.

Intimaţii nu au formulat întâmpinare. În apel nu au fost administrate probe noi.

La data termenul de judecată din data de 1 octombrie 2015, instanţa de apel a aplicat apelantului o amendă judiciară de 30 lei, în condiţiile art. 1082 C. proc. civ. pentru folosirea unui limbaj ireverenţios la adresa judecătorului fondului.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 431 din 1 octombrie 2015 a respins apelul, ca nefondat.

Instanţa de apel a reţinut că soluţia disjungerii unor capete de cerere poate fi atacată doar în dosarul în care s-a dispus respectiva măsură şi nu în dosarele formate ca urmare a măsurii de administrare judiciară. Nu au fost primite criticileconform cărora instanţa care a pronunţat sentinţa nr. 1038/2014 (atacată cu apel) ar fi omis să se pronunţe cu privire la despăgubirile materiale şi morale. Despre aceste pretenţii ale reclamantului s-a făcut vorbire în considerentele sentinţei civile nr. 354 din 21 martie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosar nr. x/3/2012, reţinându-se că reclamantul arenunţat la termenul din 14 martie 2012 la aceste pretenţii, iar eventualele nemulţumiri în legătură cu sentinţa nr. 354/2014 pot fi rezolvate de către reclamant doar în cadrul şi ca urmare a exercitării căii de atac a apelului împotriva respectivei sentinţe.

A mai reţinut ca fiind total lipsite de temei susţinerile apelantului conform cărora prima instanţă ar fi admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti, întrucât în practicaua sentinţei civile nr. 1038 din 18 septembrie 2014 s-a arătat expres că tribunalul a reţinut concluziile pârâtului doar în ceea ce priveşte renunţarea la judecata cererii de anulare a contractului de vânzare-cumpărare, având în vedere şi-a justificat legitimarea procesuală doar în ceea ce priveşte judecarea acestei cereri.

Curtea nu a găsit elemente care să justifice susţinerile apelantului conform cărora în cauză au fost nesocotite dispoziţiile art. 21 şi art. 7 din Constituţia României.

Apelantul nu a dorit să fie asistat de către apărător desemnat gratuit din partea baroului şi nu a formulat cerere de ajutor public judiciar, nici în faţa primei instanţe, nici în faţa instanţei de apel, ci, din contră, a criticat susţinerile apărătorului părţii adverse, afirmând că judecătoarea fondului ar fi incompetentă, ceea ce a atras aplicarea sancţiunii amenzii judiciare, de către instanţa de apel, cu drept de reexaminare în condiţiile art. 1085 alin. (2) C. proc. civ.

La data de 13 octombrie 2015, reclamantul A. a formulat cerere de reexaminare a amenzii judiciare şi cerere de îndreptare a erorilor materiale din Decizia nr. 431/A din 1 octombrie 2015 pronunţată de instanţa de apel, în sensul că nu a tulburat ordinea şi solemnitatea şedinţei, astfel încât să fie necesară amendarea sa.

Prin încheierea irevocabilă din data de 29 octombrie 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins cererea de reexaminare, ca nefondată.

A fost respinsă şi cererea de îndreptare a erorii materiale, prin încheierea camerei de consiliu din 29 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, reţinându-se că practicaua deciziei reflectă întru-totul cele petrecute în timpul şedinţei de judecată. Astfel, completul de judecată i-a pus în vedere apelantului să fie atent la modul de adresare, având în vedere că în cererile scrise a folosit termeni injurioşi, calomnioşi şi care pot produce vătămări.

Ladata de 13 octombrie 2015 reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel şi împotriva încheierii din 29 octombrie 2015, prin care i s-a respins cererea de îndreptare eroare materială.

În motivare, acesta a arătat că instanţa nu a judecat cauza cu care a fost învestită şi a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Instanţa de apel nu a vrut să constate că litigiul nu mai trebuia judecat, deoarece exista autoritate de lucru judecat în raport de sentinţa civilă nr. 1154 din 7 iunie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, dar a soluţionat cauza la cererea avocatului părţii adverse, de revendicare a imobilului-apartament, din sector 1 Bucureşti, în contradictoriu cu Primăria municipiului Bucureşti.

Preşedintele completului de judecată în mod nelegal a respins apelul, reţinând lipsa calităţii procesuale pasive a Primăriei municipiului Bucureşti.

Cu privire la încheierea atacată, recurentul a susţinut că aceasta este nelegală, netemeinică şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii. Nu a fost consemnat răspunsul său în încheierea din şedinţa din 1 octombrie 2015 şi nici în încheierea din 29 octombrie 2015, la anunţarea amenzii de către preşedintele completului ce a soluţionat apelul. Astfel, răspunsul petentului a fost că a folosit un limbaj motivat şi nu s-a consemnat poziţia sa, în sensul că amenda se putea aplica doar în cazul în care ar fi tulburat judecata, nu şi dacă a luat cuvântul în replică. A susţinut că preşedintele completului de judecată a fost avocatul judecătorului fondului şi nu i s-a permis să explice de ce a folosit cuvintele respective la adresa judecătorului ce a soluţionat cauza în primă instanţă. A solicitat admiterea recursului şi rectificarea încheierii în sensul celor menţionate în calea de atac.

Înalta Curte la termenul de judecată din data 17 martie 2016, învestită fiind cu soluţionarea recursului, a supus dezbaterii în ce măsură criticile formulate, împotriva deciziei şi împotriva încheierii de şedinţă din 29 octombrie 2015,se încadrează în motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Totodată, în ceea ce priveşte recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă din 29 octombrie 2015, dacă Înalta Curte poate cenzura, în calea de atac îndreptată împotriva unei încheieri de îndreptare eroare materială, măsura amenzii care a fost aplicată recurentului.

Înalta Curte constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 431/A din 1 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac prin care se invocă motive de nelegalitate a unei hotărâri.

 Art. 3021 alin. (1) pct. c C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, printre alte menţiuni, sub sancţiunea nulităţii, şi motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, precum şi dezvoltarea lor.

Dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivelede nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită şi se referă la una din situaţiile cuprinse în art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

În cererea de recurs formulată de reclamantul A., acesta nu numai că nu a indicat motivul de recurs, dar susţinerile sale nu fac posibilă încadrarea în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. Astfel, recurentulîşi exprimă, în termeni generali, nemulţumirea faţă de hotărârea pronunţată în cauză, fără, însă, a evoca, în mod concret, critici care să se încadreze în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Recurentul a ignorat faptul că obiectul recursului îl constituie decizia pronunţată în apel, care a fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluţiei, preluând motivele de apel, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi să formuleze, astfel, critici susceptibile de cenzură în recurs, nesocotind existenţa judecăţii anterioare.

Eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel, obiect al recursului constituindu-l decizia pronunţată în apel.

Pe cale de consecinţă, reţinând că recursul nu este motivat conform cazurilor prevăzute în art. 304 C. proc. civ. şi că nu există motive de ordine publică, care să poată fi examinate şi din oficiu, în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata, în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ., nulitatea căii de atac exercitate de reclamant împotriva Deciziei nr. 431/A din 1 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Înalta Curte constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de şedinţă din 29 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pentru următoarele considerente:

Aşa cum s-a arătat în precedent, instanţa de recurs nu poate exercita un control judecătoresc asupra unei hotărâri dacă criticile formulate nu se încadrează sau nu permit a fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Or, principala critică a încheierii recurate priveşte faptul că, în opinia recurentului, a fost amendat judiciar nelegal de către instanţa de apel în condiţiile în care nu a tulburat linişteaşedinţei de judecată. Această critică nu priveşte argumentele reţinute în considerente şi care au determinat instanţa de apel să respingă cererea de îndreptare a erorii materiale. Pe de altă parte, împotriva acestei măsuri dispuse de instanţă cel obligat la amendă poate face numai cerere de reexaminare, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1085 alin. (1) C. proc. civ.

Cererea de îndreptare a erorii materiale a vizat susţinerile orale ale părţii, considerate ca fiind greşit consemnate în practicaua deciziei ce a finalizat apelul, iar instanţa de apel, analizând această cerere a constatat că nu sunt motive de a rectifica practicaua, întrucât aceasta reflectă întru-totul cele petrecute în timpul şedinţei de judecată.

Instanţa de apel a reţinut că lipseşte situaţia premisă care să permită ca, pe calea reglementată de art. 281 C. proc. civ., să se îndrepte o eroare materială: aceea că sintagma folosită în practica „ în cererea adresată instanţei ”, ce conţinea un limbajul injurios la adresa judecătorului fondului, includea atât cererile scrise cât şi cererile orale, limbajul folosit în cadrul concluziilor orale.

De altfel, într-un mod explicit, recurentul afirmă el însuşi această realitate atunci când combate, ca motiv de recurs, măsura dispusă de instanţă de amendare a sa, susţinând că a folosit un limbaj motivat, dar nu ar fi tulburat judecata.

În fapt, recurentul nu critică argumentele instanţei de apel reţinute în motivarea încheierii atacate, ci critică măsura amenzii care i-a fost aplicată de către instanţa de apel, reluând susţineri din cererea de reexaminare, aspect ce nu poate fi supus cenzurii în prezenta cale de atac.

Se constată astfel că pe calea recursului declarat nu sunt aduse dezbaterii critici vizând legalitatea deciziei din apel, recurentul nearătând în ce mod raţionamentul instanţei de apel a fost făcut cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Văzând dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum şi pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod, se va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiţii procedurale,deoarece nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulrecursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 431/A din 1 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Constată nulrecursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de şedinţă din 29 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2016.