Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 976/2016

Şedinţa publică de la 26 mai 2016

Decizia nr. 976/2016

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data 10 februarie 2015, petenţii A. şi B. au solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 841 din 22 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. x/3/2010, cu privire la utilizarea doar a singularului „obligă pârâtul…”, în loc de „obligă pârâţii”, cum ar fi fost corect şi, respectiv, „respinge cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 6000 euro…” în loc de „cererile de obligare a pârâţilor”, cum ar fi fost corect.

În drept a fost invocat art. 281 C. proc. civ.

1. Prin încheierea din camera de consiliu de la 19 martie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petenţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C. şi Cabinet Individual de Avocat C., ca neîntemeiată, apreciind că, nu este posibilă îndreptarea hotărârii în sensul celor solicitate de petenţi, în cauză nefiind vorba de o eroare materială în sensul art. 281 C. proc. civ., aceasta putând fi eventual dispusă numai prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.

Reclamanţii A. şi B. au formulat apel împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 19 martie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2010.

2. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia civilă nr. 385/A din 02 septembrie 2015, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanţii A. şi B., împotriva încheierii de şedinţă din 19 martie 2015, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2010, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi C. şi Cabinetul Individual de Avocatură C., cu sediul în Bucureşti.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că în temeiul prevederilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ., nu se poate obţine rectificarea dispozitivului hotărârii ce se execută, în sensul menţionării obligaţiei de achitare a sumelor datorate în sarcina ambilor pârâţi şi nu în sarcina unui singur pârât.

Totodată, a apreciat că aspectele invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată pot viza, eventual aspecte ce ar aduce atingere legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti, care pot fi îndreptate numai în căile de atac, şi nu pe calea parcursă de apelanţi.

3. Împotriva deciziei civile nr. 385/A din 02 septembrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, au declarat recurs reclamanţii A. şi B., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea acestuia, modificarea în parte a deciziei, în sensul admiterii apelului împotriva încheierii de şedinţă din 19 martie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. x/3/2010, iar pe fond, admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale din dispozitivul sentinţei civile nr. 841 din 22 aprilie 2011, aşa cum a fost îndreptată prin încheierea din 03 iunie 2011.

Prin criticile formulate, după o prezentare a situaţiei de fapt, recurenţii au susţinut că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ., precum şi a autorităţii de lucru judecat, în raport de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În acest sens au arătat că:

- În mod eronat instanţa de apel i-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale faţă de soluţia pronunţată pe fond, de obligare la plată a ambilor pârâţi, cu atât mai mult cu cât considerentele deciziei civile nr. 385/A din 02 septembrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti contravin art. 281 C. proc. civ., ignorându-se faptul că, prin aceasta, cu autoritate de lucru judecat a fost admisă acţiunea împotriva ambilor pârâţi.

- Instanţa de apel a ignorat faptul că şi raportul dintre avocat şi client este un raport de mandat, căruia îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 1591 C. civ., fără să aibă în vedere că raporturile dintre părţi au fost stabilite în considerarea calităţii de avocat a lui C., care este titularul cabinetului avocaţial.

Recurenţii au menţionat că, dacă acţiunea s-a soluţionat în contradictoriu cu cei doi pârâţi, fiind admisă şi se omite numele unuia dintre ei, suntem în prezenţa unei erori materiale, astfel că cererea lor se impunea a fi admisă.

- Contrar celor reţinute prin decizia recurată, faptul că atât C., cât şi Cabinetul Individual de Avocatură C. au formulat calea de atac a apelului, confirmă poziţia recurenţilor din prezentul dosar.

4. Analizând recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 385/A din 02 septembrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Prin cererea formulată petenţii au susţinut că în dispozitivul sentinţei civile nr. 841 din 22 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. x/3/2010, s-ar fi strecurat o eroare materială cu privire la utilizarea doar a singularului prin aceea că s-a dispus în sensul că „obligă pârâtul…”, în loc de „obligă pârâţii”, şi, respectiv „respinge cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 6.000 euro…” în loc de „cererile de obligare a pârâţilor”.

Potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri.

Examinând cererea recurenţilor, se constată că, calea reglementată de dispoziţiile art. 281 C. proc. civ. vizează îndreptarea unor greşeli de ordin formal, procedural care nu sunt de natură să afecteze în vreun fel soluţia pronunţată, respectiv dispozitivul şi considerentele pe care aceasta se sprijină.

Textul de lege are în vedere „erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri” care pot fi îndreptate din oficiu sau la cererea părţilor.

Este de observat în speţă că, unor asemenea greşeli, care nu sunt apte să afecteze însăşi substanţa hotărârii, nu le poate fi asimilată modificarea dispozitivului deciziei sub aspectul „obligării pârâţilor, în loc de „obligarea pârâtului”, pentru ca această lipsă să fie acoperită prin procedura prevăzută de art. 281 C. proc. civ.

Astfel, în temeiul prevederilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ., nu se poate obţine rectificarea dispozitivului hotărârii ce se execută, în sensul menţionării obligaţiei de achitare a sumelor datorate în sarcina ambilor pârâţi şi nu în sarcina unui singur pârât.

Înalta Curte, sub acest aspect, a avut în vedere considerentele sentinţei pronunţate în cauză, din care rezultă că pârâtul a fost obligat la plata sumei de bani, reţinându-se încălcarea dispoziţiilor art. 1521 C. civ. prin raportare la procurile încheiate între părţi şi la contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu privire la imobilul în litigiu.

Se apreciază astfel că aspectele invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată vizează aspecte ce aduc atingere legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti, care pot fi îndreptate numai în căile de atac, şi nu pe calea aleasă de recurenţi.

Este irelevant în cauză faptul că hotărârea în discuţie a fost pronunţată în contradictoriu cu ambele părţi, că s-a dispus admiterea în parte a acţiunii şi că, în cuprinsul hotărârii s-a făcut trimitere la actele încheiate şi cu pârâtul Cabinetul de avocat C., întrucât au fost solicitate şi sume de bani despre care s-a pretins că ar fi fost achitate în temeiul unui contract de asistenţă juridică.

Pe de altă parte, se apreciază ca neîntemeiate şi argumentele referitoare la declararea căilor de atac de către ambii pârâţi, pârâtul Cabinetul de avocat C. invocând tocmai lipsa calităţii sale procesuale pasive, critică respinsă în apel chiar cu motivarea că „cel obligat fiind pârâtul în persoană, nu Cabinetul de avocatură care reprezintă forma de exercitare a profesiei de avocat”.

Pentru toate considerentele anterior reţinute, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 385/A din 02 septembrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 385/A din 02 septembrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilǎ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2016.