Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 988/2016

Şedinţa din camera de consiliu de la 26 mai 2016

Decizia nr. 988/2016

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului a constatat următoarele:

Prin cererea formulată la data de 23 februarie 2015, petenta SC A. SA Brăila a solicitat în contradictoriu cu intimata SC B. SA Constanţa reprezentată de administrator judiciar C. SPRL Constanţa, revizuirea deciziei civile nr. 22 din 11 februarie 2015 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în Dosarul nr. x/113/2013*, fără a arăta motivele de fapt şi de drept ale acesteia.

Prin memoriul depus la dosar la 23 martie 2015, petenta a indicat, ca temei de drept al cererii de revizuire, dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., susţinând că decizia civilă nr. 22 din 11 februarie 2015 a Curţii de Apel Galaţi este potrivnică sentinţei civile nr. 1247 din 28 noiembrie 2002 a Tribunalului Brăila, pronunţată în Dosarul nr. x/1999, aceasta încălcând autoritatea de lucru judecat a celei din urmă sentinţe.

1. Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 147 din 05 octombrie 2015, pronunţate în Dosarul nr. x/44/2015, a respins ca nefondată excepţia tardivităţii cererii de revizuire, invocată de intimată.

A admis excepţia nulităţii cererii de revizuire invocată din oficiu şi în temeiul art. 511 alin. (4) din noul C. proc. civ. a constatat nulă ca nemotivată în termen cererea de revizuire formulată de SC A. SRL Brăila.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte respingerea excepţiei tardivităţii cererii de revizuire invocată de către intimată s-a constatat că aceasta a fost formulată înăuntrul termenului de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., avându-se în vedere că, decizia civilă nr. 22 din 11 februarie 2015 a Curţii de Apel Galaţi, a cărei revizuire se solicită, a rămas definitivă, în conformitate cu dispoziţiile art. 634 din noul C. proc. civ., la momentul pronunţării, respectiv la data de 11 februarie 2015, iar cererea de revizuire formulată de SC A. SA Brăila a fost introdusă la 23 februarie 2015.

Cu privire la excepţia nulităţii cererii de revizuire invocată din oficiu, curtea a reţinut că motivarea acesteia s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 511 alin. (4) din noul C. proc. civ., care prevăd că revizuirea se motivează prin însăşi cererea de declarare a căii de atac sau printr-un memoriu separat cu condiţia respectării termenului de exercitare a acesteia.

Termenul de motivare a cererii de revizuire curge, aşa cum în mod expres prevede art. 511 alin. (4) în referire la art. 511 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

În speţă, cum decizia civilă nr. 22 a cărei revizuire se solicită a rămas definitivă la 11 februarie 2015, s-a reţinut că termenul de o lună înăuntrul căruia trebuia motivată cererea de revizuire formulată împotriva acesteia s-a împlinit la data de 11 martie 2015.

Faţă de dispoziţiile exprese ale art. 511 alin. (4) din noul C. proc. civ., având în vedere faptul că cererea de revizuire a fost motivată la data de 23 martie 2015, deci după expirarea termenului de o lună calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii a cărei revizuire se solicită, respectiv 11 februarie 2015, curtea a admis excepţia nulităţii invocată din oficiu şi a constatat că cererea de revizuire formulată de petentă este nulă, nefiind motivată în termen.

2. Împotriva deciziei civile nr. 147/A din 05 octombrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a declarat recurs revizuenta SC A. SA Brăila, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Galaţi în vederea rejudecării cererii de revizuire pe fond pentru următoarele considerente:

- A arătat că pronunţând decizia nr. 147/A din 05 octombrie 2015, în mod greşit a reţinut Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, că cererea sa de revizuire este nulă pe considerent că aceasta a fost motivată la 23 martie 2015, după expirarea termenului de o lună calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii a cărei revizuire se solicită, în condiţiile în care prin încheierile de şedinţă din 25 martie 2015, 06 mai 2015 şi 30 septembrie 2015 pronunţate în acelaşi dosar, nr. x/44/2015, aceeaşi instanţă s-a pronunţat în sensul că motivarea revizuirii este făcută în termen, astfel că instanţa este legată în pronunţarea soluţiei de reţinerile făcute prin încheierile interlocutorii menţionate, situaţie în raport de care nu putea să mai constate nulitatea cererii sale de revizuire pentru nemotivare în termen.

- Decizia este nelegală întrucât a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 184, art. 634 alin. (2), art. 427 alin. (1), art. 509 alin. (1) pct. 8 şi art. 511 alin. (1) din noul C. proc. civ., art. 6 din C.E.D.O., art. 20 şi art. 24 alin. (1) din Constituţia României.

Sub un prim aspect a menţionat faptul că termenul de revizuire de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ. curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri numai în cazul celor date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs, precum şi a hotărârilor date în primă instanţă care nu au fost atacate cu apel aşa cum au fost definite de art. 634 alin. (2) din noul C. proc. civ.

Este adevărat că în speţă este vorba despre o hotărâre pronunţată de instanţa de apel, în urma evocării fondului şi care este definitivă, dar faţă de această situaţie nu se poate concluziona că sunt aplicabile dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ. în condiţiile în care nu există o menţiune expresă că termenul de o lună curge de la data pronunţării, urmând a fi aplicate prevederile art. 184 din noul C. proc. civ. care stabilesc că termenul curge de la data comunicării actelor de procedură.

Raportând dispoziţiile legale menţionate la situaţia de fapt, a precizat că decizia civilă nr. 22 din 11 februarie 2015 a Curţii de Apel Galaţi, a cărei revizuire s-a solicitat i-a fost comunicată la 09 martie 2015, astfel că motivarea cererii sale la 23 martie 2015, a fost făcută în termen legal.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din noul C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 03 martie 2016, a fost încuviinţat, în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) din noul C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosar se constată că raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 14 martie 2016, astfel că acestea au formulat puncte de vedere asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin întâmpinarea înregistrată la 21 ianuarie 2016, precum şi prin punctul de vedere depus la dosar la 16 martie 2016, privind admisibilitatea în principiu a recursului, intimata SC B. SA reprezentată de administrator judiciar C. SPRL Constanţa, a solicitat în principal anularea recursului în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din noul C. proc. civ., pentru neîncadrarea criticilor în prevederilor art. 488 din noul C. proc. civ., iar în secundar respingerea recursului ca nefondat.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata SC B. SA Constanţa, pentru neîncadrarea criticilor în art. 488 din noul C. proc. civ., Înalta Curte, o va fi respinge, avându-se în vedere că dezvoltarea criticilor formulate permite încadrarea lor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 7 şi pct. 8 din noul C. proc. civ.

3. Analizând recursul declarat de revizuenta SC A. SRL Brăila împotriva deciziei civile nr. 147/A din 05 octombrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă., în raport de criticile formulate, temeiurile de drept invocate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, avându-se în vedere următoarele considerente:

- Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din noul C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu aplicarea greşită a legii.

Critica prin care recurenta a susţinut că deşi în speţă, decizia civilă nr. 22 din 11 februarie 2015 a Curţii de Apel Galaţi, a cărei revizuire s-a cerut este o hotărâre definitivă, şi că termenul de o lună pentru motivarea acesteia curge de la data comunicării ei, respectiv de la 09 martie 2015 şi că motivarea cererii sale de revizuire la 23 martie 2015, a fost făcută în termen legal, nu poate fi primită.

Potrivit art. 511 alin. (1) din noul C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună, şi el se va socoti de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri în cazul prevăzut de art. 509 pct. 8 din acelaşi cod, iar conform art. 511 alin. (4) revizuirea se motivează prin însăşi cererea de declarare a căii de atac sau înlăuntrul termenului de exercitare a acesteia, sub sancţiunea nulităţii.

Cum decizia civilă nr. 22 a cărei revizuire a fost solicitată a rămas definitivă la 11 februarie 2015, se constată că în mod corect a reţinut Curtea de Apel Galaţi că termenul de o lună înăuntrul căruia trebuia motivată cererea de revizuire formulată de recurenta revizuentă SC A. SRL Brăila împotriva acesteia s-a împlinit la data de 11 martie 2015.

Faţă de dispoziţiile exprese ale art. 511 alin. (4) din noul C. proc. civ., având în vedere faptul că cererea de revizuire a fost motivată la data de 23 martie 2015, deci după expirarea termenului de o lună calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii a cărei revizuire se solicită, respectiv 11 februarie 2015, se apreciază că în mod just curtea a admis excepţia nulităţii invocată din oficiu şi a constatat că cererea de revizuire formulată de petentă este nulă, întrucât nu a fost motivată în termen.

Totodată se constată că reurenta a indicat şi motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 7 din noul C. proc. civ., invocând autoritatea de lucru judecat.

În acest sens, susţinerea recurentei că prin încheierile de şedinţă din 25 martie 2015, 06 mai 2015 şi 30 septembrie 2015 pronunţate în acelaşi dosar, nr. x/44/2015, Curtea de Apel Galaţi s-a pronunţat în sensul că motivarea cererii de revizuire este făcută în termen, nu poate fi primită, faţă de menţiunea expresă din cadrul acestora prin care s-a constatat că cererea de revizuire este motivată, fără nici o menţiune pe aspectul termenului.

De altfel, nici critica prin care recurenta a susţinut că decizia recurată a fost dată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil nu poate fi reţinută întrucât din verificarea modului în care s-a desfăşurat procesul în faţa Curţii de Apel Galaţi a rezultat că, în cauză părţile au beneficiat de un proces echitabil aşa cum este conturat de art. 6 din C.E.D.O., cu respectarea drepturilor procesuale, iar instanţa şi-a exercitat rolul activ cu respectarea întocmai a dispoziţiilor art. 237 din noul C. proc. civ.

Mai mult decât atât, C.E.D.O. a subliniat, în repetate rânduri, că doar erorile de fapt ce nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare, pot justifica o derogare de la principiul securităţii juridice pe motivul că ele nu au putut fi îndreptate prin exercitarea căilor ordinare de atac (Pchenitchny c. Rusiei, Hotărârea nr. 30422/03, parag. 26, din 14 februarie 2008).

Înalta Curte apreciază că revizuirea nu constituie, în circumstanţele speciale ale cauzei, decât o modalitate deghizată de înlesnire a redeschiderii unui proces soluţionat definitiv, şi aceasta tocmai asupra aspectelor care puteau fi invocate în celelalte căi de atac.

Faţă de această situaţie, avându-se în vedere aplicarea corectă a dispoziţiilor legale menţionate, cum soluţia Curţii de Apel Galaţi este corectă, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenta SC A. SRL Brăila împotriva deciziei civile nr. 147/A din 05 octombrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta SC A. SRL Brăila împotriva deciziei civile nr. 147/A din 05 octombrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2016.