Decizia nr. 132/2016
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:
1. Litigiul soluţionat prin Decizia nr. 154/R din data de 11 martie 2015 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, în cadrul căruia a fost pronunţată Decizia nr. 1594/R din 30 noiembrie 2011 de aceeaşi curte de apel, într-un ciclu procesual anterior.
Prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul Dosarului civil nr. X/2001 şi prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul Dosarului nr. X/2003, conexate la data de 12 martie 2003, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii K., L., M. şi N. lăsarea în deplină proprietate şi posesie a terenului în suprafaţă de 624 mp înscris în Cartea funciară, Braşov, ridicarea tuturor construcţiilor si plantaţiilor de pe acest teren, stabilirea liniei de hotar care desparte imobilul reclamanţilor, identificat de imobilul proprietatea pârâţilor, precum şi rectificarea Cartea funciară, Braşov, în sensul înscrierii corecte a suprafeţei de teren de 1.000 mp în loc de 1.352,88 mp. În apel a intervenit transmisiunea calităţii procesuale cu privire la anumite părţi, astfel calitatea reclamantului B. s-a transmis către numitul O., calitatea reclamantei C. s-a transmis către P., calitatea reclamantei G. s-a transmis către numiţii R. și S.
Prin Decizia civilă nr. 1594/R din 30 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov s-a admis recursul formulat, s-a casat hotărârea atacată, cauza fiind trimisă spre rejudecarea apelului. În esenţă, instanţa de recurs a apreciat că instanţa de apel nu a intrat în soluţionarea pe fond a litigiului deoarece în mod greşit a apreciat că acţiunea în revendicare, grăniţuire şi rectificare în Cartea funciară formulată de reclamanţi ar fi inadmisibilă câtă vreme nu a fost promovată de toţi coproprietarii lotului deţinut de reclamanţi şi că, de asemenea, în mod greşit a apreciat că există autoritate de lucru judecat raportat la sentinţa civilă nr. 3365/1990 a Judecătoriei Braşov, deoarece prin această hotărâre nu s-a soluţionat problema grăniţuirii proprietăţilor limitrofe în cauză.
Prin Decizia civilă nr. 154/R din 11 martie 2015 a Curţii de Apel Braşov s-a respins ca nefondat recursul promovat împotriva Deciziei nr. 685/A din 10 noiembrie 2014 şi a încheierii din 8 decembrie 2015 pronunţate de Tribunalul Braşov.
2. Litigiul soluţionat prin sentinţa civilă nr. 4146 din 31 martie 2010 pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosarul civil nr. X/197/2006.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov, reclamanţii Ş., T., Ţ., U., K., L., M. şi N., au solicitat în contradictoriu cu pârâţii A., B., P., D., E., F., V., I., J., R. și S., W., X., Y., O., prefectul Judeţului Braşov, Municipiul Braşov prin primar, Comisia judeţeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 Braşov, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Braşov şi SC Z. SRL, să se constate nulitatea absolută a Ordinului Prefectului nr. 397 din 2001, în baza căruia pârâţilor li s-a atribuit în proprietate o suprafaţă de teren înscrisă în Cartea funciară, Braşov, şi rectificarea întabulărilor operate în Cartea funciară în temeiul acestui ordin, cu revenirea la situaţia juridică anterioară de Cartea funciară
Prin sentinţa civilă nr. 4146 din 31 martie 2010 Judecătoria Braşov a respins acţiunea reclamanţilor şi i-a obligat pe aceştia în solidar la plata, cu titlu de cheltuieli de judecată a sumei de 800 lei către pârâta A., 1105 lei către pârâta P. şi 1200 lei către pârâţii R. şi S.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Braşov, secția civilă, declinată spre competentă soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 308 din 26 mai 2015, revizuientele A. şi P. au solicitat revizuirea Deciziei nr. 154/R din data de 11 martie 2015 a Curţii de Apel Braşov, secția civilă, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În motivarea cererii, revizuentele au arătat că această hotărâre este potrivnică Deciziei nr. 1594/R din 30 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Braşov şi sentinţei nr. 4146 din 31 martie 2010 a Judecătoriei Braşov.
Au susţinut revizuentele că decizia pronunţată în recurs neagă soluţia dată în cadrul aceluiaşi dosar prin Decizia nr. 1594/R din 30 noiembrie 2011, a Curţii de Apel Braşov, în privinţa capătului de cerere privind grăniţuirea. Prin această decizie s-a reţinut că Tribunalul Braşov a aplicat în mod greşit autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 3365 din 9 mai 1991, prin care s-a permis reclamantului C. să construiască un gard despărţitor la imobilul proprietatea sa. În recurs, cauza a fost trimisă spre rejudecare instanţei de apel pentru a intra în cercetarea fondului cu privire la grăniţuire.
Contrazicând propria decizie, instanţa de recurs, prin decizia atacată a făcut aplicarea autorităţii lucrului judecat a sentinţei civile nr. 3365 din 9 mai 1991 a Judecătoriei Braşov. Instanţa a reţinut că gardul dintre terenul proprietatea revizuentelor şi terenul pârâţilor P. şi N. s-a construit în baza sentinţei civile nr. 3365 din 9 mai 1991, rămasă definitivă prin respingerea recursului în baza Deciziei civile nr. 107 din 30 ianuarie 1992 a Tribunalului Braşov, prin care a fost admisă acţiunea formulată de numitul C. şi i s-a permis să construiască un gard despărţitor la proprietatea sa.
Soluţia instanţei de recurs este potrivnică cu propria soluţie dată anterior în primul ciclu procesual excepţiei autorităţii lucrului judecat a sentinţei civile nr. 3365 din 9 mai 1991.
Este greşită motivarea instanţei potrivit căreia gardul la care era îndreptăţit reclamantul C. potrivit hotărârii din anul 1991 a fost ridicat de pârâţii T. şi O. în baza autorizaţiei de construire din 07 septembrie 1998. Este evident că pârâţii T. şi O. nu puteau beneficia în anul 1998 de dispoziţiile hotărârii judecătoreşti pronunţate în anul 1991 în favoarea reclamantului C. Autorizaţia de construire se referă la două garaje şi garduri despărţitoare laterale.
Au mai susţinut revizuentele că decizia atacată neagă şi dreptul de proprietate al municipiului Braşov asupra terenului aferent apartamentelor proprietatea acestuia din Brașov. Municipiul Braşov deţine în proprietate apartamentul cu o cotă de 5,26%, apartamentul cu o cotă de 11,76% şi apartamentul cu o cotă de 5,25% din terenul în suprafaţă de 624 mp. În prezent o suprafaţă din acest teren a fost ocupată de pârâţii P. şi N.
Totodată, revizuentele au arătat că, prin decizia pronunţată în recurs, instanţa a negat dreptul lor de coproprietate asupra terenului în suprafaţă de 624 mp situat în Braşov, înscris în Cartea funciară Braşov. Acest drept a fost consolidat în justiţie prin sentinţa civilă nr. 4146 din 31 martie 2010 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin Decizia civilă nr. 1018/R din 9 noiembrie 2010 a Tribunalului Braşov, secţia civilă. Obiectul acelui proces l-a constituit tocmai contestarea întinderii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 624 mp, aferent construcţiilor proprietatea revizuentelor.
Prin aceste hotărâri judecătoreşti s-a statuat cu autoritate de lucru judecat faţă de toţi intimaţii din prezentul dosar că dreptul de proprietate asupra acestui teren a fost dobândit în mod legal prin Ordinul prefectului nr. 397/2001. Instanţele au examinat amănunţit situaţia dezmembrărilor înscrise în Cartea funciară, situaţia planşelor cadastrale şi a planşelor de Cartea funciară întocmite cu ocazia dezmembrării imobilului. De asemenea, a fost verificat şi amplasamentul terenului în discuţie, reţinându-se că nu are front la stradă şi poate fi folosit exclusiv de proprietarii construcţiei din Brașov, pentru folosinţa normală a construcţiei.
În soluţionarea acţiunii în revendicare, instanţele erau datoare să respecte întinderea dreptului de proprietate atribuit prin Ordinul prefectului nr. 397/2001, acesta fiind înscris în mod corespunzător în evidenţele Cartea funciară Punerea în discuţie a întinderii dreptului de proprietate consolidat prin hotărâre judecătorească definitivă aduce atingere principiului stabilităţii raporturilor juridice civile şi constituie o încălcare a dreptului la un proces civil echitabil prevăzut de art. 6 din C.E.D.O., precum şi a dreptului de proprietate prevăzut de art. 1 din Protocolul adiţional la convenţie.
Instanţele erau datoare să respecte întinderea dreptului de proprietate în suprafaţă de 624 mp. Nu poate fi acceptată motivarea instanţei potrivit căreia recunoaşterea dreptului de proprietate în suprafaţă de 624 mp nu înseamnă automat că suprafaţa pârâţilor P. şi N. trebuie redusă, pentru că aceştia nu folosesc mai mult decât au dobândit. Este o eroare menţiunea că pârâţii T. şi Ţ. au cumpărat de la moştenitoarea lui C., în realitate aceştia cumpărând de la numita A.A. Toţi experţii topografi care au măsurat acest teren, au constatat că are o suprafaţă mai mică de 624 mp (expertiza Perlik a măsurat 363 mp, expertiza Trett a măsurat 426 mp).
Înalta Curte constată inadmisibilitatea cererii de revizuire, în considerarea dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., care limitează dezbaterile la admisibilitatea cererii şi la faptele pe care se întemeiază aceasta şi a următoarelor considerente:
Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de instanţe deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate; totodată, se constată că art. 322 pct. 7 alin. (2) prevede că - aceste dispoziţii se aplică şi în cazul în care hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs. În cazul în care una dintre instanţe este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea de revizuire se va judeca de această instanţă.
Ca atare, pentru admisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile să conţină elemente caracteristice pentru existenţa lucrului judecat. Astfel, raţiunea reglementării revizuirii prevăzute de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se găseşte în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, cauză şi părţi. În asemenea situaţii executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieşirea din situaţia anormală, creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea şi anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.
Prin urmare, prin hotărâri potrivnice, se înţeleg acele hotărâri care s-au pronunţat în dosare separate, prin hotărârea celui de-al doilea dosar încălcându-se autoritatea lucrului judecat rezultată din hotărârea din primul dosar. Scopul reglementării este rezolvarea situaţiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze cu neobservarea existenţei lucrului judecat, în cadrul aceluiaşi proces, se ajunge la pronunţarea de hotărâri potrivnice ale căror dispozitive nu se pot concilia.
Cu privire la prima contradicţie invocată de revizuente, constând în aceea că Decizia nr. 154/R din data de 11 martie 2015 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, este potrivnică Deciziei civile nr. 1594 din data de 30 noiembrie 2011 a aceleiaşi curţi de apel, pronunţate în acelaşi dosar în faze procesuale diferite, se constată următoarele.
În primul ciclu procesual, prin Decizia 1594/R din 30 noiembrie 2011Curtea de Apel Braşov a casat decizia tribunalului şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de apel pentru soluţionarea pe fond a litigiului având ca obiect revendicare, grăniţuire şi rectificare Cartea funciară
În al doilea ciclu procesual, prin Decizia civilă 154/R din 11martie 2015 aceeaşi curte de apel a respins, ca nefondat, recursul promovat de revizuente împotriva Deciziei nr. 685/A din 10 noiembrie 2014 şi a încheierii din 8 decembrie 2015 pronunţate de Tribunalul Braşov.
Astfel, se constată că cele două hotărâri judecătoreşti care se pretind a fi contradictorii au fost pronunţate în soluţionarea aceleiaşi cereri de chemare în judecată formulate de reclamantele A. şi P.
Aşa fiind, în cadrul aceluiaşi proces, nu se poate ajunge la hotărâri potrivnice întrucât, chiar dacă, în diferite faze procesuale sau cicluri procesuale, soluţiile diferă de cele anterioare, în final, o singură hotărâre pune capăt judecăţii.
În această împrejurare, Înalta Curte constată că textul invocat de revizuent nu este aplicabil dacă prin două hotărâri judecătoreşti nu au fost soluţionate două cereri de chemare în judecată distincte, ci acestea au fost pronunţate în cadrul aceluiaşi proces, dar în cicluri procesuale diferite, urmând să respingă ca inadmisibilă revizuirea.
Cu privire la a doua contradicţie pretinsă de revizuente, constând în aceea că Decizia civilă 154/R din data de 11 martie 2015 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, potrivnică sentinţei civile nr. 4146 din 31 martie 2010 pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosarul civil nr. X/197/2006, se constată următoarele.
Pentru a ne afla în cazul de revizuire pretins este necesară existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, condiţie fundamentală faţă de finalitatea revizuirii, aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea autorităţii de lucru judecat.
În raport de elementele celor două litigii rezultă că nu este întrunită în cauză tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, cerinţă impusă de cazul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Astfel, prin Decizia nr. 154/R din data de 11 martie 2015 a Curţii de Apel Braşov a fost soluţionată acţiunea în revendicare, grăniţuire şi rectificare Cartea funciară formulată în baza art. 480 şi 483 C. civ. şi art. 34 din decretul Lege nr. 115/1938, iar prin sentinţa nr. 4146 din 31 martie 2010 a Judecătoriei Braşov a fost soluţionată acţiunea având ca obiect constatarea nulităţii absolute a Ordinului prefectului nr. 397/2001, întemeiată pe art. 26 din Legea nr. 18/1991, art. 3 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 169/1997, art. 21, 26 din Legea nr. 112/1995, art. 36 pct. 1, art. 46 din Legea nr. 7/1996. Comparând cele două hotărâri se constată că ele privesc şi alte părţi, decât cele implicate în speţa dedusă judecăţii.
Din perspectiva acestei analize, nu există deplină identitate de părţi, cauză şi obiect pentru a fi îndeplinite cerinţele art. 1201 C. civ. între pricina soluţionată prin Decizia nr. 154/R/2015 (a cărei desfiinţare se solicită pe calea revizuirii) şi cauza anterior judecată prin Sentinţa nr. 4146/2010.
În recursul declarat de revizuentele în cauză a fost invocată autoritatea de lucru judecat a Sentinţei nr. 4146/2010, iar din considerentele Deciziei nr. 154/R/2015 reiese că au fost analizate efectele acestei sentinţe cu privire la litigiul în curs. Or, una dintre condiţiile de admisibilitate a motivelor de revizuire aşa cum au fost evidenţiate în doctrină este ca problema autorităţii de lucru judecat să nu fi fost deja analizată în cauza în care s-a pronunţat decizia supusă revizuirii.
În considerarea acestor argumente, care susţin inadmisibilitatea cererii pentru cele două situaţii invocate de revizuente, din perspectiva dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibilă cererea de revizuire.
Faţă de soluţia dispusă în cauză, potrivit art. 274 C. proc. civ., revizuentele au căzut în pretenţii şi, aflându-se în culpă procesuală, urmează a fi obligate la plata cheltuielilor de judecată. Astfel, în privinţa cererilor intimaţilor L., K., N. şi M., instanţa va face aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., obligând pe revizuente la plata sumei solicitate, în cuantum de 1.500 lei către aceştia. De asemenea, Înalta Curte va lua în considerare şi cererile intimaţilor N., M., Ţ., B.B., C.C., T. şi Ş., urmând a fi avute în vedere dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora instanţa are dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor ori de câte ori se constată motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat până la complexitatea cauzei.
Faţă de inadmisibilitatea vădită a cererii de revizuire, care a fost invocată în mod expres prin întâmpinările depuse la dosar, Înalta Curte constată ca fiind nepotrivit de mare onorariul de 3.720 lei pretins de avocatul intimaţilor Ş. şi T., precum şi onorariul de 3.000 lei pretins de avocatul intimaţilor Ţ., B.B. şi C.C., raportat şi la munca depusă de aceştia, sens în care, va face aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi va obliga pe revizuente la plata, cu titlu de cheltuieli de judecată, 1.500 lei către intimaţii Ţ., B.B., C.C., 1.500 lei către intimaţii T. şi Ş.
În acest sens, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reţinând în motivare că: „nimic nu interzice, în absenţa unei prevederi constituţionale exprese, consacrarea prin lege a prerogativei instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial cuvenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse.”
În considerentele aceleiaşi decizii, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că jurisprudenţa C.E.D.O. referitoare la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale „a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.”
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientele A. şi P. împotriva Deciziei nr. 154/R din data de 11 martie 2015 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Obligă pe revizuente la plata, cu titlu de cheltuieli de judecată, a sumelor de 1.500 lei către intimaţii N. şi M., 1.500 lei către intimaţii Ţ., B.B. şi C.C., 1.500 lei către intimaţii L. şi K., 1.500 lei către intimaţii T. şi Ş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2016.