Act emis de şeful unei misiuni civile a Uniunii Europene. Lipsa caracterului de act administrativ.
Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit.c)
O misiune civilă organizată în cadrul PSAC (Politici de Securitate şi Apărare Comune) a UE, fără personalitate juridică, subordonată Serviciului European de Acţiune Externă, neavând calitatea juridică de organism sau instituţie europeană, nu deţine capacitate juridică administrativă pentru a putea fi asimilată unei autorităţi publice în sensul art. 2 alin.(1) lit.b) din Legea nr. 554/2004, astfel încât actul emis de şeful misiunii prin care unei persoane detaşate în cadrul acesteia i s-au comunicat unele aspecte legate de plata indemnizaţiei pentru concediul medical nu poate fi apreciat drept act administrativ în sensul legii contenciosului administrativ.
Decizia nr. 84 din 22 ianuarie 2016
1.Sentinţa curţii de apel
Prin sentinţa civilă nr. 1729 din 2.06.2013, Curtea de Apel Bucureşti- Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantul AA împotriva pârâţilor Ministerul Afacerilor Externe, Uniunea Europeană, Serviciul European de Acţiune Externă, Capacitatea Civilă de Planificare şi Conducere a UE, European Union Police Mission In Afghanistan, BB- Comandantul Operaţiilor Civile PSAC ale UE, CC - Şeful Misiunii EUPOL Afganistan, DD -Adjunctul Şefului Misiunii EUPOL Afganistan, EE - Consilierul Juridic al Şefului Misiunii EUPOL Afganistan, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având ca obiect:
•anularea Deciziei intitulate „Several Requests" emisă la data de 26.03.2013 de către Şeful Misiunii EUPOL Afganistan, CC;
•obligarea pârâţilor la plata sumei de 6910,4 Euro cu titlu de despăgubiri pentru repararea prejudiciului material şi 20.000 Euro pentru prejudiciul de natură morală, cu dobânda legală aferentă de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective.
2.Recursul declarat de AA
Împotriva sentinţei curţii de apel a declarat recurs reclamantul, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin.(1) pct.8 Cod procedură civilă.
Recurentul a susţinut că legalitatea actelor şefului misiunii trebuie analizată din punctul de vedere al Planului Operaţional - act normativ adoptat în ianuarie 2013 printr-o decizie a Consiliului UE – care constituie legea, în sensul art. 2 lit.c) din Legea nr. 554/2004, fiind asumat de statul român faţă de EUPOL. Conform pct. 5.2.2 pag 32-33 din Planul Operaţional, personalul secondat rămâne sub autoritatea totală a statului secondant iar potrivit art. 5 alin.4 din Decizia 2010/279/PESC a Consiliului din 18 mai 2010 privind Misiunea de Poliţie a UE în Afganistan (EUPOL Afganistan) toţi membrii personalului detaşat rămân în totalitate sub comanda autorităţilor naţionale ale statului, fiind transferat comandantului operaţiunii civile controlul operaţional.
Decizia intitulată „Several Requests”, mai afirmă recurentul, are natura unui act administrativ emis în baza transferului de autoritate din partea statului român, în temeiul Planului Operaţional. Şeful misiunii a acţionat ca reprezentant al statului român, în baza autorităţii cu care a fost învestit de statul român.
Recurentul a mai subliniat că potrivit art. 8 alin.(2) din Decizia 2010/279/PESC statul răspunde de soluţionarea oricăror plângeri legate de detaşare, formulate de personal, competenţa aparţinând instanţelor naţionale.
În fine, recurentul mai arată că în măsura în care instanţa considera că litigiul supus judecăţii nu este unul de contencios administrativ, trebuia să procedeze la o calificare corectă a cauzei şi să indice instanţa competentă potrivit dispoziţiilor art. 131, 132 Cod procedură civilă.
3.Apărările intimaţilor
În recurs au formulat întâmpinări intimaţii Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Uniunea Europeană, Serviciul European de Acţiune Externă, Capacitatea Civilă de Planificare şi Conducere a Uniunii Europene, Misiunea de Poliţie a Uniunii Europene în Afganistan, BB, Comandantul Operaţiunilor Civile ale Uniunii Europene, CC, Şeful Misiunii EUPOL Afganistan, DD, Consilierul Juridic al Şefului Misiunii EUPOL Afganistan şi Ministerul Afacerilor Externe, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Intimaţii au susţinut că actul atacat nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi considerat act administrativ, nici calitatea emitentului şi nici scopul ori efectele sale neputând conduce la o atare concluzie.
A fost combătut argumentul referitor la „transferul de autoritate” de la Statul Român către structurile misiunii EUPOL , arătându-se că recurentul confundă controlul operaţional specific structurilor de tip militar, cu competenţa de a emite acte administrative.
4. Procedura derulată în recurs
Prin raportul întocmit de magistratul asistent în temeiul art. 493 alin.(2) din Codul de procedură civilă s-a conchis în sensul admisibilităţii căii de atac, prefigurându-se incidenţa dispoziţiilor alin.(6) al aceleiaşi prevederi legale, întrucât problema de drept care se pune în recurs nu este controversată.
Niciuna dintre părţi nu a formulat punct de vedere asupra raportului.
În recurs nu s-au administrat înscrisuri noi.
5.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentului şi a apărărilor din întâmpinări, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Recurentul-reclamant AA a supus controlului de legalitate pe calea comună prevăzută de art. 1 alin.(1), 8 alin.(1) şi 18 alin.(1) din Legea nr. 554/2004 decizia intitulată „Several Requests” emisă la data de 26.03.2013 de către şeful Misiunii EUPOL Afganistan, CC.
Curtea de apel a respins acţiunea ca inadmisibilă, reţinând că decizia atacată nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin.(1) lit.c) din Legea nr. 554/2004, nefiind emisă de o autoritate publică în regim de putere publică.
Această soluţie este corectă.
Potrivit definiţiei legale din art. 2 alin.(1) lit.c al Legii nr. 554/2004, actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
Recurentul-reclamant AA, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul X, a fost detaşat în cadrul Misiunii EUPOL Afganistan începând cu data de 15.11.2010, pe o perioadă de 1 an, prin Hotărârea CSM – Secţia pentru procurori nr. 1xx/2010; prin hotărâri succesive s-a prelungit perioada detaşării până la data de 11.11.2014.
Misiunea EUPOL Afganistan este o misiune PSAC (Politici de Securitate şi Apărare Comune), face parte din structurile Capacităţii Civile de Planificare şi Conducere a UE (CPCC), organism din cadrul Serviciului European de Acţiune Externă, aflat sub autoritatea Înaltului Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate (vicepreşedinte al CE), cât şi a Comitetului de Politici de Securitate (PSC- organism al Consiliului UE).
Misiunea EUPOL Afganistan a fost înfiinţată prin Acţiunea Comună 2007/369/PESC adoptată de Consiliu la 30.05.2007, pentru o perioadă de 3 ani, modificată ulterior prin deciziile Consiliului2010/279/PESC şi 2013/240/PESC.
Decizia 2010/279/PESC stabileşte obiectivele şi structura de comandă şi control a EUPOL, precum şi regulile referitoare la personalul misiunii, care poate fi personal detaşat de Statele Membre sau de instituţiile UE şi personal civil local.
Conform art. 7(3) din decizie, fiecare stat membru al UE suportă costurile legate de personalul detaşat de către acesta, inclusiv salariile, asigurarea medicală şi indemnizaţiile, altele decât diurnele şi sporurile pentru condiţii dificile de lucru şi de risc.
Totodată, art. 5(4) şi art. 6 din acelaşi act normativ, statuează că personalul detaşat rămâne în totalitate sub comanda autorităţilor Statului care îl detaşează fiind transferat Şefului Misiunii EUPOL, prin mijlocirea structurilor care au înfiinţat misiunea, numai „controlul operaţional” asupra personalului detaşat.
În scopul bunei derulări a activităţilor în teatrul de operaţiuni, Şeful Misiunii EUPOL Afganistan exercită comanda şi controlul asupra personalului; emite instrucţiuni privind conducerea efectivă a misiunii, inclusiv în relaţia cu personalul detaşat; este responsabil de disciplina în cadrul misiunii, însă acţiunile disciplinare pot fi exercitate numai de către autorităţile Statului Membru.
În acest cadru, Înalta Curte constată că, prin actul atacat, Şeful Misiunii EUPOL i-a comunicat recurentului că plata indemnizaţiei pentru concediul medical în care s-a aflat în cursul anului 2012 este limitată la un număr de 20 de zile conform OPLAN 2010 şi OPLAN 2013 (documente emise de Consiliului Uniunii Europene pentru EUPOL Afganistan). Raţiunea acestei reglementări a fost explicată pe larg de intimaţi şi rezidă în necesitatea asigurării efectivităţii operaţionale a misiunii, în contextul specific zonei în care funcţionează; în plus, Ministerul Public a comunicat că legislaţia naţională permite plata unei compensaţii pentru cele 24 zile concediu medical neplătit de EUPOL.
Contrar recurentului, Înalta Curte nu poate îmbrăţişa teza potrivit căreia actul atacat este emis de o structură administrativă căreia i s-ar fi transferat anumite prerogative de realizare a administraţiei publice de către Statul Român prin actul de înfiinţare al misiunii.
Actul de înfiinţare a misiunii demonstrează că aceasta este o misiune civilă, fără personalitate juridică, subordonată Serviciului European de Acţiune Externă, dar fără a avea calitatea juridică de organism sau instituţie europeană; misiunea nu are capacitate juridică administrativă şi nu poate fi asimilată unei autorităţi publice în sensul art. 2 alin.(1) lit.b) din Legea nr. 554/2004. Statul român a transferat numai controlul operaţional din teatrul de operaţiuni, păstrându-şi, cum s-a arătat, toate celelalte prerogative în privinţa personalului detaşat.
În fine, nici reproşul referitor la omisiunea instanţei de fond de a califica acţiunea şi de a-şi declina competenţa potrivit art. 131 şi 132 Cod procedură civilă, nu poate fi primit, în condiţiile în care practicaua sentinţei atacate demonstrează că prima instanţă a pus în discuţie natura actului atacat şi inadmisibilitatea acţiunii iar reconfigurarea judiciară a pretenţiilor reclamantului impunea schimbarea obiectului şi cauzei cererii iniţiale.
Ca urmare, în temeiul art. 20 alin.(1) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 496 alin.(1) din Codul de procedură civilă, recursul a fost respins ca nefondat.