Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 2030/2015

Şedinţa publică de la 08 octombrie 2015

Decizia nr. 2030/2015

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a lll-a civilă, reclamanta Fundaţia A. Bucureşti a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti pentru constatarea nulităţii absolute a actului de donaţie autentificat sub din 19 decembrie 1951 încheiat între Comunitatea Evreilor din Bucureşti şi Sfatul Popular al Raionului Nicolae Bălcescu, act completat cu actul adiţional de donaţiune din 12 martie 1952.

Prin sentinţa civilă nr. 829 din 26 aprilie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a lll-a civilă, a respins acţiunea pentru lipsă de interes, cu motivarea că, în condiţiile în care reclamanta nu a formulat, în termen legal, o cerere de retrocedare a imobilului în litigiu, acest bun se va întoarce în patrimoniul statului şi nu în cel al reclamantei, în cazul admiterii cererii de anulare a donaţiei, astfel că reclamanta nu justifică un interes în promovarea prezentei cereri.

Prin decizia civilă nr. 191 din 29 mai 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Fundaţia A., susţinând atât excepţia lipsei de interes în promovarea cererii, cât şi, în plus, lipsa calităţii procesuale active, de vreme ce Fundaţia A. nu are mandat de reprezentare a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

Prin decizia civilă nr. 1523 din 14 aprilie 2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, a admis recursul declarat de reclamanta Fundaţia A. împotriva hotărârii pronunţate în faza apelului şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, stabilind atât existenţa calităţii de reprezentant a reclamantei, cât şi calitatea şi interesul acesteia în formularea cererii de chemare în judecată.

În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 511/A din 04 decembrie 2014 a admis apelul declarat de reclamanta Fundaţia A. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 829 din 26 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a lll-a civilă, a anulat sentinţa apelată şi reţinând dosarul pentru soluţionarea cauzei în fond, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Fundaţia A. Bucureşti.

În argumentarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului şi că părţile nu au cerut expres trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă şi întrucât interesul în promovarea cererii a fost stabilit prin decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a anulat sentinţa, şi a judecat ea însăşi procesul în fond, având în vedere regulile procedurale aplicabile la data depunerii cererii la instanţă (10 decembrie 2010).

În ce priveşte fondul cererii reclamantei, s-a reţinut, în esenţă, că având în vedere situaţia de fapt a bunurilor donate, la data încheierii actului de donaţie, instanţa de apel a apreciat că scopul comunităţii evreieşti, la încheierea actului de donaţie, a fost acela de a dona, pentru protejarea propriilor interese, actul de donaţie fiind mijlocul juridic cel mai profitabil la data respectivă în condiţiile în care „prin donarea acestor bunuri către organele Puterii de Stat urmează a se da la scădere toate impozitele, amenzile, cotizaţiile şi contribuţiile de orice fel datorate până în prezent oricăror organe ale Puterii de Stat, referitoare la imobilele donate prin prezentul act” - astfel cum rezultă, în mod expres, din actul de donaţie.

S-a apreciat că scopul mediat şi subiectiv al actului de donaţie a fost acela de realizare a unor obiective pur pragmatice ale comunităţii evreieşti din anul 1952, iar mijlocul juridic general de realizare a acestor obiective personale a fost contractul de donaţie, având ca scop imediat şi abstract, general, caracteristic oricărui act de donaţie, intenţia de a gratifica o altă persoană.

Astfel încât, instanţa de apel a reţinut că nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru constatarea nulităţii actului de donaţie deoarece imobilele nu au fost donate sub imperiul unei constrângeri psihice sau prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor puterii de stat.

Împotriva acestei decizii reclamanta Fundaţia A. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs invocate, recurenta a susţinut, în esenţă, că decizia recurată este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 801, art. 948 pct. 4, art. 966 şi art. 967 C. civ. de la 1864 şi că hotărârea cuprinde motive contradictorii, în sensul că instanţa de apel a reţinut motive contextuale pentru care actul de donaţie ar fi procurat un avantaj comunităţii evreilor, motive care conduc de fapt la concluzia că la încheierea actului a cărui anulare se cere animus donandi a lipsit.

Redând textul dispoziţiilor art. 801 C. civ., precum şi consideraţii teoretice privind actul de donaţie, recurenta consideră că din perspectiva acestor dispoziţii, instanţa de apel a apreciat că donaţia a cărei anulare o solicită „a fost făcută în scopul imediat şi mediat de a gratifica Statul Român, scopul real al actului juridic fiind acela de a înstrăina un bun degradat, care nu mai putea servi intereselor comunităţii”.

Or, susţine recurenta, sintagma utilizată de pretinsa donatoare „această donaţiune pentru o cât mai bună utilizare obştească a acestor imobile de către Sfatul Popular al Raionului Nicolae Bălcescu” relevă absenţa intenţiei de a gratifica Statul Român, generează prezumţia inexistenţei cauzei acestui act sub forma lui animus donandi, fiind de notorietate abuzurile săvârşite de statul comunist pentru a determina cedarea imobilelor şi proprietăţilor în favoarea acestuia.

Recurenta consideră că în aprecierea existenţei sau inexistenţei intenţiei de a gratifica din partea autorului donaţiei, nu se poate face abstracţie de împrejurările concrete în care a fost făcută oferta de donaţie, împrejurări care se pot stabili din examinarea actelor aflate la dosarul cauzei şi care, au fost analizate numai în mod selectiv de către instanţa de apel.

Prezentând împrejurările de fapt în care s-a făcut oferta de donaţie, opiniile privind starea de degradare a imobilele şi redând paragrafe din considerentele deciziei recurate, recurenta susţine că titularul dreptului de proprietate a fost practic constrâns să cedeze dreptul său cu titlu gratuit, fără intenţia de a gratifica, ceea ce în opinia recurentei atrage lipsa cauzei actului de donaţie.

Recurenta susţine că, pentru a lămuri împrejurările contemporane efectuării donaţiei în apel, după casare, a solicitat suplimentarea probatoriului prin administrarea probei cu martori, probă care a fost respinsă, iar prin această măsură instanţa de apel nu a respectat îndrumarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din decizia de casare, prin care instanţa supremă a recomandat suplimentarea materialului probator.

În opinia recurentei, din considerentele avute în vedere de instanţa de apel pentru respingerea cererii ca neîntemeiate, rezultă că, de fapt actul de donaţie a cărui anulare a solicitat-o a reprezentat pentru comunitatea evreilor mijlocul juridic cel mai probabil de a „scăpa” de nişte imobile aflate într-o pretinsă stare de degradare şi de a-şi realiza obiective pur pragmatice. Or, susţine recurenta, aceste motive conduc, în realitate, la concluzia că la încheierea actului a cărui anulare se cere animus donandi a lipsit.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul admiterii acţiunii şi constatarea nulităţii absolute a actului de donaţiune din 19 decembrie 1951, completat prin actul adiţional de donaţiune din 12 martie 1952, cu menţinerea dispoziţiilor privind admiterea apelului şi anularea sentinţei civile nr. 829 din 26 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a lll-a civilă.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere atunci „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”.

Acest motiv de recurs - art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a fost invocat în mod nefondat, deoarece sub pretextul reţinerii unor motive contradictorii de către instanţa de apel, recurenta pune în discuţie modul în care ar fi fost încheiat actul de donaţie şi care, în opinia sa, ar conduce la concluzia lipsei lui animus donandi, ceea ce ar atrage sancţiunea nulităţii absolute a actului juridic.

Or, ipotezele în care se poate ajunge la o contrarietate în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pot fi existenţa unei contrarietăţi între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată; contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv şi considerente, cum este cazul admiterii acţiunii prin dispozitiv şi justificarea în considerente a soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată; nemotivarea soluţiei din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii.

Din analiza deciziei recurate se constată că instanţa de apel a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, conţinând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac, neexistând contradicţii ori motive străine de natura pricinii în cuprinsul considerentelor, fiind respectate limitele trasate prin decizia de casare.

Prin urmare, în condiţiile în care nu s-a demonstrat că există considerente contradictorii, străine de natura cauzei sau neconcordanţa între acestea şi soluţia din decizia instanţei de apel, şi că argumentele recurentei vizează aspecte ce ţin de fondul litigiului, criticile subsumate prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vor fi înlăturate.

Nu poate fi reţinută nici incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. potrivit căruia nelegalitatea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea greşită a legii.

Prin prisma acestui motiv de recurs se invocă încălcarea dispoziţiilor art. 801, art. 948 pct. 4, art. 966 şi art. 967 C. civ. de la 1864. Criticile nu vor fi însuşite de către Înalta Curte, având în vedere că instanţa de apel nu a soluţionat pricina în contextul încălcării vreunei prevederi legale sau al greşitei aplicări a acesteia.

Potrivit dispoziţiilor art. 801 C. civ., donaţia este un contract translativ de proprietate, solemn prin care o persoană numită donator îşi micşorează patrimoniul cu un bun sau mai multe, în mod gratuit şi irevocabil, în favoarea altei persoane, numită donatar, care îl acceptă.

Deşi constituie un act unilateral, sub aspectul numărului de voinţe, donaţia este un contract bilateral care, pentru a fi valabil, trebuie să îndeplinească atât condiţiile generale prevăzute de art. 948 C. civ., cât şi pe cele particulare, prevăzute prin dispoziţii speciale şi care îmbracă forma solemnă a înscrisului autentic.

În speţă, instanţa de apel a analizat actul de donaţie, a cărui nulitate absolută s-a solicitat să se constate, din perspectiva celor două elemente care compun cauza actului juridic, şi anume scopul imediat şi scopul mediat, reţinând că nu sunt îndeplinite cerinţele legale în vederea aplicării sancţiunii nulităţii.

Se constată că instanţa de apel în virtutea efectului devolutiv a procedat la examinarea cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept, în raport de normele legale incidente şi de întregul probatoriu administrat în cauză, apreciind în mod just că nu poate fi admisă solicitarea reclamantei, nefiind îndeplinite cerinţele legale pentru constatarea nulităţii actului de donaţie.

Sub acest aspect, se reţine că instanţa de apel a constatat că bunurile donate se aflau în stare de degradare ori erau defectuos construite, scopul comunităţii evreieşti fiind protejarea propriilor interese, iar actul de donaţie fiind mijlocul juridic cel mai profitabil la acel moment.

Având în vedere că în cauză nu s-a făcut dovada alterării consimţământului dat la încheierea actului, aspect ce rezultă din înscrisurile aflate la dosar, în mod corect s-a constatat că actul de donaţie supus analizei a avut drept scop intenţia de a gratifica o altă persoană.

Prin urmare, faptul că soluţia criticată nu coincide cu modul în care recurenta şi-a structurat acţiunea principală cu privire la inexistenţa intenţiei de a gratifica din partea autorului donaţiei, rezumându-se la afirmaţii pur teoretice şi generale, raportate la contextul istoric în care a fost încheiat actul juridic, aşa cum rezultă de altfel din modalitatea în care a repus în discuţie chestiunile de fond, nu constituie motiv de nelegalitate care să conducă la casarea sau modificarea deciziei recurate.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta Fundaţia A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Fundaţia A. împotriva deciziei civile nr. 511/A din 04 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08 octombrie 2015.