Decizia nr. 1292/2016
Asupra contestaţiei la executare de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 2152 din data de 20 iunie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/3/2010 s-au admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, partea civilă A. şi inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 372 din 22 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a l-a penală.
S-a casat decizia recurată şi în parte sentinţa penală nr. 877/F din 23 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, şi, rejudecând:
S-a descontopit pedepsa rezultantă de 18 ani închisoare aplicată inculpatului B., în pedepsele componente de:
- 17 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c), alin. (2)1 lit. a) şi alin. (3) C. pen. (pct. 1 din rechizitoriu - partea vătămată C.) şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o durată de 7 ani.
- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 (pct. 1 din rechizitoriu - partea vătămată C.)
- 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. e) şi i)) C. pen. ( pct. 2 din rechizitoriu - partea vătămată D.).
- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, (pct. 2 din rechizitoriu - partea vătămată D.).
- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, (pct. 2 din rechizitoriu - partea vătămată D.).
- 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. e) şi i)) C. pen., ( pct. 4 din rechizitoriu - partea vătămată E.).
- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., (pct. 4 din rechizitoriu - partea vătămată E.).
- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,(pct. 4 din rechizitoriu - partea vătămată E.), pe care le repune în individualitatea lor:
S-a înlăturat sporul de 1 an închisoare.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (1) şi (70 C. proc. pen. pentru recurentul inculpat B. şi s-au redus pedepsele principale menţionate mai sus după cum urmează:
De la 17 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. (pct. 1 din rechizitoriu - partea vătămată C.) la 12 ani închisoare.
De la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 (pct. 1 din rechizitoriu - partea vătămată C.) la 1 an închisoare.
De la 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. art. 208 alin. (1) -art. 209 alin. (1) lit. e) şi i) C. pen. ( pct. 2 din rechizitoriu - partea vătămată D.) la 5 ani închisoare.
De la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, (pct. 2 din rechizitoriu - partea vătămată D.) la 1 an închisoare.
De la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, (pct. 2 din rechizitoriu - partea vătămată D.) la 1 an închisoare.
De la 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. e) şi i)) C. pen., (pct. 4 din rechizitoriu - partea vătămată E.) la 5 ani închisoare.
De la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ( pct. 4 din rechizitoriu - partea vătămată E.) la 1 an închisoare.
De la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ( pct. 4 din rechizitoriu - partea vătămată E.) la 1 an închisoare.
În temeiul art. 85 C. pen., s-a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 227 din 08 martie 2010 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Conform art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 35 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele deja menţionate şi s-a dispus ca inculpatul B. să execute pedeapsa mai grea, de 12 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
S-a dedus din pedeapsa aplicată recurentului inculpat B., durata reţinerii şi arestării preventivă de la 20 februarie 2010 la 20 iunie 2012.
În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c), alin. (2)1 lit. a) şi alin. (3) C. pen. a fost condamnat inculpatul F. la 15 ani închisoare ( pct. 1 din rechizitoriu - partea vătămată C.).
Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani.
S-au menţinut celelalte pedepse principale aplicate inculpatului F. prin hotărârea instanţei de fond, care au fost contopite cu pedeapsa de 15 ani închisoare mai sus indicată, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. e), g) şi i) C. pen. a fost condamnat inculpatul G. la 7 ani închisoare (pct. 5 din rechizitoriu -partea vătămată A.).
Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani.
Conform art. 33 lit. a, 34 lit. b) şi 35 alin. (1) C. pen. s-a contopit pedeapsa sus menţionată cu pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. şi s-a dispus ca inculpatul G. să execute pedeapsa mai grea, de 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
S-au înlăturat dispoziţiile art. 861_864 şi art. 71 alin. (5) C. pen. aplicate de instanţa de apel faţă de inculpaţii G. şi F., cu toate consecinţele .
S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a lit. b) C. pen. faţă de inculpaţii G. şi F.
A fost obligat recurentul inculpat G. la plata sumei de 92.200 lei daune civile materiale şi la plata sumei de 15.000 lei daune morale, către recurenta parte civilă A.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate care nu contravin prezentei decizii.
Prin aceeaşi decizie s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii F. şi G. împotriva aceleiaşi decizii, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
S-a dispus ca onorariul parţial în sumă de 100 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul B., până la prezentarea apărătorului ales, să se suporte din fondul Ministerului Justiţiei, iar cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, partea civilă A. şi inculpatul B., au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii, condamnatul B. a formulat contestaţie la executare, solicitând lămurirea aspectelor privind neaplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 cu ocazia pronunţării deciziei de condamnare, repunerea pedepselor în individualitatea lor şi redozarea acestora în limitele legale date de această cauză de reducere a pedepsei, contopirea pedepselor reduse şi condamnatera contestatorului la pedeapsa rezultantă.
Contestaţia la executare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
În motivarea contestaţiei, condamnatul a arătat că prin sentinţa penală nr. 977/F din 23 decembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 18 ani închisoare, redusă la 10 ani închisoare prin Decizia nr. 372 din 22 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti.
Cu ocazia judecării căii de atac a recursului, la termenul din data de 3 aprilie 2012 au fost depuse la dosar înscrisuri emise de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti din care rezultă că petentul condamnat beneficiază de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, iar prin încheierea de şedinţă din data de 25 aprilie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat act de înscrisurile depuse la dosar.
Deşi cu ocazia dezbaterilor asupra recursului declarat de condamnat, apărătorul acestuia a solicitat aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, prin Decizia penală nr. 2152 din 20 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, B. a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare, fără a se face aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi fără ca instanţa de recurs să se pronunţe cu privire la aplicabilitatea cauzei de reducere a pedepsei.
S-a mai susţinut că, la data de 17 decembrie 2015, condamnatul a formulat contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., invocând faptul că art. 19 din Legea nr. 682/2002 reprezintă o cauză de micşorare a pedepsei, ce ar trebui aplicată, cerere care, prin sentinţa penală nr. 100 din 16 februarie 2016 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti a fost calificată ca fiind contestaţie la executare, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar soluţionarea acesteia a fost declinată în favoarea înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin Decizia penală nr. 454 din 30 martie 2016, Înalta Curte a recalificat cererea ca fiind contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 589 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi a trimis-o spre competentă soluţionare la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, instanţă care a respins-o ca inadmisibilă, hotărâre rămasă definitivă prin decizia penală nr. 721 din 8 septembrie 2016 a Tribunalului Bucureşti.
A susţinut condamnatul contestator că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu ocazia judecării recursului ordinar împotriva hotărârii de condamnare la pedeapsa rezultantă de 18 ani închisoare a omis să se pronunţe cu privire la incidenţa cauzei de reducere a pedepsei, această omisiune având consecinţe majore asupra situaţiei sale juridice, condamnatul urmând să execute o pedeapsă mai mare decât cea legală.
În sprijinul acestei susţineri a arătat că pentru infracţiunea prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c), alin. (2)1 lit. a) şi alin (3) din V.C.P., pedeapsa rezultantă, în urma reducerilor succesive determinate de aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (1) şi (7) C. proc. pen., precum şi a art. 19 din Legea nr. 682/2002 ar fi fost de 8 ani şi 4 luni închisoare şi nu aceea de 12 ani închisoare.
Examinând contestaţia Ia executare formulată de contestatorul B. împotriva Deciziei penale nr. 2152 din data de 20 iunie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/3/2010, Înalta Curte constată următoarele:
1. În ce priveşte solicitarea procurorului privind trimiterea cauzei la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, spre competentă soluţionare, Înalta Curte constată că astfel cum prevăd dispoziţiile art. 598 alin. (2) C. proc. pen., „în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d), contestaţia se face după caz, la instanţa prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută".
În speţă, contestatorul condamnat, prin apărătorul ales şi-a întemeiat contestaţia la executare, atât în scris cât şi oral pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. care prevăd că se poate face contestaţie la executare „când se iveşte o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare", soluţionarea acesteia fiind de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, din actele dosarului rezultă că cererea de contestaţie, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod a fost soluţionată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti prin sentinţa penală nr. 398 din 28 iunie 2016, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă.
Pin urmare, potrivit art. 598 alin. (2) C. proc. pen., soluţia cu privire la admisibilitatea sau inadmisibilitatea unei contestaţii la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. urmează să fie stabilită de instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută.
2.. Examinând admisibilitatea contestaţiei la executare, Înalta Curte constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţi, secţia penală, condamnatul B. a formulat contestaţie la executare împotriva Deciziei penale nr. 2152 din data de 20 iunie 2012 pronunţată în Dosarul nr. x/3/2010, prin care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În motivarea contestaţiei, condamnatul contestator a susţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu ocazia judecării recursului ordinar împotriva hotărârii de condamnare la pedeapsa rezultantă de 18 ani închisoare a omis să se pronunţe cu privire la incidenţa unei cauze de reducere a pedepsei, aceea prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002, această omisiune având consecinţe majore asupra situaţiei sale juridice, întrucât urmează să execute o pedeapsă mai mare decât cea legală.
În concret a arătat că pentru infracţiunea prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c), alin. (2)1 lit. a) şi alin (3) din V.C.P., pedeapsa rezultantă, în urma reducerilor succesive determinate de aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (1) şi (70 C. proc. pen., precum şi ale art. 19 din Legea nr. 682/2002 ar fi fost de 8 ani şi 4 luni închisoare şi nu aceea de 12 ani închisoare.
A susţinut condamnatul că pe parcursul judecării căii ordinare de atac a recursului a depus la dosar înscrisuri emise de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti din care rezultă că beneficiază de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, instanţa luând act de aceste înscrisuri prin încheierea de şedinţă din data de 25 aprilie 2012.
Deşi, cu ocazia dezbaterilor, apărătorul condamnatului a solicitat expres aplicarea cauzei de reducere a pedepsei, prin Decizia nr. 2152 din data de 20 iunie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare, fără a face aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.
Prin contestaţia formulată, condamnatul a solicitat ca instanţa să lămurească dacă la procesul de individualizare a pedepselor aplicate, s-a avut sau nu în vedere cauza de reducere a pedepsei reglementată de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, precum şi faptul că o pedeapsă în alte limite decât cele legale reprezintă un impediment la executare. A solicitat lămurirea aspectelor privind neaplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 cu ocazia pronunţării deciziei de condamnare.
Contestaţia la executare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., care prevede că se poate face contestaţie la executare când se iveşte o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
Din actele dosarului rezultă că prin decizia atacată cu contestaţie la executare, faţă de condamnatul B. s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 320 alin. (1) şi (7) C. proc. pen. cu consecinţa reducerii pedepsei principale de la 17 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c), alin. (2)1 lit. a) şi alin. (3) C. pen., la 12 ani închisoare.
Totodată, din adresa nr. 564/2/2012 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, aflată în dosarul de recurs, rezultă că numitul B. a fost audiat în calitate de martor în dosarele înregistrate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub nr. x/P/2008 şi nr. x/P/2011, iar prin declaraţiile sale a contribuit la aflarea adevărului în cauză, lăsându-se la aprecierea instanţei cu privire la cererea condamnatului de aplicare a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, privind protecţia martorilor.
Contestaţia la executare reprezintă un mijloc jurisdicţional de rezolvare a incidentelor survenite pe parcursul executării pedepselor, pe această cale neputându-se invoca decât aspecte ce ţin exclusiv de executarea hotărârilor judecătoreşti definitive, tară a se putea modifica dispoziţiile din hotărâre care au intrat în puterea lucrului judecat.
Faţă de motivul invocat de condamnat privind neaplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, contestaţia la executare apare ca fiind inadmisibilă întrucât, pe de o parte, prin aceasta se tinde la soluţionarea pe fond a cauzei, calitatea de martor în sensul Legii nr. 682/2002 conducând la reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă, aspect ce ţine de judecata în fond a cauzei, fiind inadmisibil ca pe această cale să se procedeze la o nouă individualizare a pedepsei. Pe calea contestaţiei la executare se pot invoca aspecte care privesc, exclusiv, executarea hotărârilor, neputându-se pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că motivul invocat în contestaţie, acela legat de lămurirea aspectelor privind neaplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 cu ocazia pronunţării deciziei de condamnare, raportat la dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., nu se încadrează în dispoziţiile legale menţionate.
Împiedicarea la executare la care se referă art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. trebuie să se datoreze unor cauze legale prin care nu se poate pune în executare hotărârea sau nu poate continua executarea acesteia.
Or, în cauza de faţă, deşi condamnatul a invocat dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., motivul invocat nu vizează o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută şi nici o împiedicare la executare.
Împrejurarea că instanţa de recurs a omis să se pronunţe cu privire la cererea condamnatului de aplicare a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 692/2002 nu este un motiv de împiedicare la executare şi nici nu poate fi lămurită pe calea contestaţiei la executare, apreciindu-se că aplicarea dispoziţiilor referitoare la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă, prevăzute într-o lege specială este o chestiune de fond.
Faţă de cele menţionate, Înalta Curte constată că cererea de contestaţie la executare, formulată de condamnatul B. împotriva Deciziei nr. 2152 din data de 20 iunie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, este inadmisibilă, urmând ca în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen. să fie respinsă ca atare.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat contestatorul la pata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Suma de 401ei cuvenită apărătorul desemnat din oficiu, cu titlu de onorariu parţial, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de condamnatul B. împotriva Deciziei penale nr. 2152 din data de 20 iunie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/3/2010.
Obligă condamnatul contestator la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Suma de 40 lei reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 06 octombrie 2016.