Decizia nr. 1348/2016
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
La data de 2 martie 2009, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței obligarea acestuia la plata sumei de 2.800.000 lei, sumă datorată cu titlu de recompensă pentru invențiile sale înregistrate sub brevet nr. 47921 - "Dispozitiv pentru devierea sondelor la forajul cu turbină" și sub brevet de perfecționare nr. 53412 - "Dispozitiv pentru devierea sondelor". În motivarea cererii reclamantul arată, în esență, faptul că în anul 1964 a înregistrat la Întreprinderea de Foraj Craiova invenția cu titlu de mai sus, iar la data de 12 iulie 1965 a înregistrat cererea de brevet oferit statului, Ministerul Petrolului devenind prin consimțământ titular de brevet. În anul 1968 reclamantul s-a adresat instanței de judecată pentru obținerea recompensei aferente invenției, aceasta fiindu-i refuzată anterior, pe cale amiabilă de Ministerul Petrolului. Întrucât se afla în litigiu cu acest minister, reclamantul susține că aplicarea invenției a fost suspendată și invenția nu a fost generalizată la toate sondele de foraj din țară, nici valorificate în străinătate, astfel încât s-au pierdut sume importante de bani.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a III-a civilă, judecata fiind suspendată, prin încheierea de ședință di data de 24 februarie 2010, pentru neconformarea părții dispozițiilor instanței, iar recursul împotriva încheierii de suspendare a fost respins prin Decizia civilă nr. 291/R din data de 6 mai 2010 a Curții de Apel București.
Prin Încheierea nr. 5410 din data de 19 octombrie 2010 pronunțată în dosarul nr. x/1/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța supremă a admis cererea de strămutare formulată de reclamantul A. și a dispus strămutarea prezentei cauze la Tribunalul Bihor, cu păstrarea actelor de procedură îndeplinite.
Prin Sentința civilă nr. 175/C din data de 7 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. x/3/2009, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice; a fost respinsă excepția netimbrării acțiunii invocată de pârât, ca neîntemeiată; s-a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice; a fost admisă în parte acțiunea precizată de reclamantul A., pârâtul fiind obligat să plătească reclamantului suma de 1.657.368 lei cu titlu de despăgubiri materiale pentru prejudiciul creat prin refuzul nejustificat de generalizare a aplicării invenției pe întreg teritoriul țării, precum și la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale pentru prejudiciul moral creat de pârât reclamantului; au fost respinse celelalte pretenții cu obligarea pârâtului la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.700 lei, reprezentând onorariu experți, dispunându-se totodată ca Biroul Local de Expertize Bihor să restituie reclamantului suma de 1.500 lei.
Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, învestită cu apelurile declarate în cauză de ambele părți, prin Decizia nr. 61 din data de 4 februarie 2014, a respins căile de atac, ca nefondate.
Prin Decizia nr. 2369 din data de 25 septembrie 2014, pronunțată în dosarul nr. x/1/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 61A din data de 4 februarie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă; a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.R.F. Cluj-Napoca împotriva aceleiași decizii, a modificat, în parte, decizia, în sensul că: a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.R.F. Cluj-Napoca împotriva Sentinței nr. 175C din data de 7 iunie 2013 pronunțată de Tribunalului Bihor, secția civilă; a schimbat, în parte, sentința, în sensul că: a admis excepția lipsei calității procesuale pasive; a respins acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtului Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat D.G.R.F. Cluj-Napoca, pentru lipsa calității procesuale pasive și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței și deciziei.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestație în anulare, care a fost respinsă, ca nefondată, prin Decizia nr. 1205 din data de 8 mai 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/1/2014.
Totodată, reclamantul A. a formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 2369 din data de 25 septembrie 2014, pronunțată în dosarul nr. x/1/2014, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 2 octombrie 2014, sub nr. x/1/2014.
Prin cererea de revizuire, reclamantul a apreciat că decizia atacată este nelegală și a arătat că va formula motivele de revizuire după ce va lua cunoștință de conținutul acesteia.
La termenul de judecată din data de 20 februarie 2015, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării cererii de revizuire formulată de revizuientul A. împotriva Deciziei nr. 2369 din data de 25 septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a reținut că, la acel termen de judecată procedura de citare a fost legal îndeplinită, că niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii la ordinea înscrisă pe lista de ședință și că nu s-a cerut judecarea cauzei în lipsă.
Totodată, a avut în vedere dispozițiile imperative ale art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., potrivită cărora instanța va suspenda judecata dacă niciuna dintre părți nu se înfățișează la strigarea pricinii.
Analizând excepția perimării cauzei, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Astfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligență a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă.
Perimarea se întrerupe, în conformitate cu prevederile art. 249 C. proc. civ., prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.
De asemenea, dispozițiile art. 250 C. proc. civ., prevăd în mod expres și limitativ cazurile în care cursul perimării este suspendat, respectiv: atâta timp cât dăinuiește suspendarea judecării, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 244 și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată; în cazurile prevăzute de art. 243, cursul judecății este suspendat timp de 3 luni de la data când s-au petrecut faptele care au prilejuit suspendarea judecății, dacă aceste fapte s-au petrecut în cele din urmă 6 luni ale termenului de perimare; pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voința sa.
Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, de la momentul suspendării, respectiv de la data de 20 februarie 2015 și până în momentul împlinirii termenului de 1 an, niciuna din părți nu a făcut vreun demers pentru repunerea pe rol a cauzei și continuarea judecății și nici nu s-a făcut dovada vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a cursului perimării.
În raport de prevederile art. 101 alin. (3) C. proc. civ., termenul de 1 an, prevăzut de norma de drept mai sus citată, s-ar fi împlinit la data de 20 februarie 2016 (sâmbătă), într-o zi de sărbătoare legală, astfel că, în conformitate cu prevederile alin. (5) al aceluiași articol, s-a prelungit până în ziua de 22 februarie 2016 (luni - prima zi de lucru următoare).
În raport de cele anterior reținute, cum cauza a rămas în nelucrare din vina părților pentru o perioadă mai mare de un an, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata perimată cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 2369 din 25 septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 iunie 2016.
Procesat de GGC - CL