Decizie nr. 1491/2016
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 379 din 19 martie 2014, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins,ca neîntemeiată, cererea modificată formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâții SC B. SRL și C. și a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată in sumă de 3.319,25 lei către pârâta SC B. SRL.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta SC A. SRL.
Prin Decizia nr. 311 din 15 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 379 din 19 martie 2014 și împotriva sentinței civile nr. 106 din 28 ianuarie 2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a schimbat în parte sentința civilă nr. 379 din 19 martie 2014 în sensul că a admis în parte cererea și a anulat desenele industriale înregistrate din 28 februarie 2011. Totodată, instanța a menținut soluția în ceea ce privește respingerea cererii de anulare a mărcii. A anulat sentința civilă nr. 106 din 28 ianuarie 2015 și a reținut cauza spre rejudecare, acordând în acest sens termen la 23 septembrie 2015, cu citarea părților.
Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, reclamanta SC A. SRL a declarat recurs.
Înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul a urmat procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ.
Prin rezoluția din 15 martie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului și, ulterior, la data de 7 iulie 2016, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului către părți în vederea depunerii punctelor de vedere asupra acestuia astfel cura prevede art. 493 alin. 4 C. proc. civ.
Comunicarea raportului a fost îndeplinită așa cum reiese din dovezile atașate la dosarul cauzei (filele 59 - 61), iar intimata SC B. SRL a depus punct de vedere la raport, însoțit de practică judiciară, prin care a solicitat anularea recursului formulat de reclamanta SC A. SRL în susținerea punctului de vedere, intimata invocă dispozițiile art. 33 alin. (1) din. O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, precum și dispozițiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ.
în esență, intimata susține că recurenta avea obligația de a achita taxa judiciară de timbru fie odată cu declararea recursului (sau înăuntrul termenului de recurs), fie, cel mai târziu, în termenul de 10 zile pus la dispoziție după comunicarea rezoluției prin care instanța i-a pus în vedere obligația de a achita o taxă judiciară în cuantum de 200 de lei. Or, susține intimata, în condițiile în care recurenta nu și-a îndeplinit obligația legală de a achita taxa judiciară de timbru aferentă recursului, intervine sancțiunea nulității recursului, făcând trimitere în acest sens la dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.
Analizând recursul in condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. coroborate cu art. 499 teza finală, potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte urmează să îl anuleze ea netimbrat în considerarea următoarelor argumente:
Obligația de achitare a taxei judiciare de timbru este o obligație legală care se impune, excepție făcând acele situații expres prevăzute, tuturor persoanelor fizice sau juridice care învestesc instanțele judecătorești cu soluționarea unei cereri ori, cum este cazul în speță, a unei căi de atac, aspect care se desprinde din dispozițiile coroborate ale art. 1 și art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
În ceea ce privește momentul procesual în care partea are obligația de a face dovada achitării taxei judiciare de timbra aferente cererii introductive ori căii de atac exercitate, dispozițiile art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 precizează că taxele judiciare de timbru se achită anticipat și că, în cazul în care dovada achitării taxei judiciare de timbra nu este atașată cererii, părții i se acordă un termen de 10 zile în care are posibilitatea de a face dovada îndeplinirii acestei obligații, cu trimitere expresă la art. 200 alin. (3) C. proc. civ. care reglementează ipoteza regularizării cererii de chemare în judecată.
Văzând prevederile art. 494 C. proc. civ. potrivit cărora dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și apel se aplică și în procedura recursului, în măsura în care nu sunt potrivnice dispozițiilor care reglementează procedura în recurs, instanța constată că dispozițiile 200 alin. (3) sunt deplin aplicabile și în cadrul procedurii de judecată a căii extraordinare de atac a recursului, cu mențiunea că, neîndeplinirea obligației fixate în sarcina recurentului atrage sancțiunea anulării cererii de recurs în temeiul dispozițiilor speciale reglementate de art. 486 alin. (3) coroborate cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ. Instanța va reține și că, prin Deciziile Curții Constituționale nr. 27, 43 și 583 din 2015, această instanță s-a pronunțat asupra caracterului conform al dispozițiilor art. 200 C. proc. civ. cu dispozițiile constituționale relevante.
Așa fiind, instanța constată că, prin rezoluția din 15 martie 2016, s-a pus în vedere recurentei obligația de achita o taxă judiciară în cuantum de 200 de lei, calculată în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2), teza finală, din O.U.G. nr. 80/2013. Măsura dispusă de instanță a fost comunicată recurentei la data de 18 manie 2016, așa cum reiese din dovada de comunicare de la fila 20 din dosar.
Reținând că obligația de achita taxa judiciară de timbru se impune în cazul exercitării căii extraordinare de atac a recursului și că recurenta nu se află în nicio ipoteză derogatorie dintre cele prevăzute expres de lege, instanța constată că recurenta nu a făcut dovada îndeplinirii obligației de timbrare pusă în sarcina sa și că, din această perspectivă, cererea de recurs nu îndeplinește condițiile de formă, motiv pentru care, în speță, se impune anularea prezentului recurs în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (3) coroborate cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 311/A din 15 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 septembrie 2016.