Decizia nr. 993/2016
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 322 din 15 februarie 2008, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte, contestația precizată formulată la 8 iunie 2006, de reclamanta SC A. SA și în consecință, a dispus anularea parțială a Hotărârii nr. 6 din 8 mai 2006 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 numai în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor calculate.
A stabilit în sarcina expropriatorului, o despăgubire în cuantum de 2.256.455 lei reprezentând echivalentul în lei a 681.626 euro, valoare totală ce corespunde unui preț unitar al terenului expropriat, de 2.196,17 lei/mp sau echivalent a 663 euro/mp.
A obligat pârâtul, către reclamantă, la plata sumei de 1500 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că prin Hotărârea nr. 6 din 8 mai 2006, de stabilire a despăgubirilor, emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 București, s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat, situat în localitatea București, sector 1, intravilan, în suprafață de 1.027,45 mp, identificat prin număr cadastral.
Despăgubirea stabilită în conformitate cu prevederile Legii nr. 198/2004, ale Normei de aplicare a legii, aprobate prin H.G. nr. 941/2004, ale H.G. nr. 383/2006 și raportului de expertiză tehnică din 5 iulie 2005,în cuantum de 825.758,81 lei, reprezentând echivalentul a 238.121,81 euro, s-a dispus a fi consemnată, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (4), art. 5 alin. (7), art. 9 din lege, art. 7 alin. (3) și art. 11 alin. (3) lit. c) din Norme, într-un cont deschis la C.E.C., pe numele persoanelor aparent îndreptățite, să primească despăgubirea, respectiv: SN B. SA; SC A. SA; C. și D.
În hotărâre se menționează că despăgubirea reprezintă valoarea imobilului expropriat și a tot ceea ce se încorporează și se unește cu acesta, la data exproprierii, excepție făcând construcțiile, astfel cum sunt definite de lege.
Față de dispozițiile Legii nr. 33/1994 și art. 4 din hotărâre, reclamanta SC A. SA, a atacat această hotărâre, fiind nemulțumită de cuantumul despăgubirii și apreciind că nu respectă principiul acordării unei drepte despăgubiri.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 198/2004, s-au declarat de utilitate publică toate lucrările de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, expropriator fiind statul român prin CN E. SA, de sub autoritatea F.
Analizând prin prisma acestor dispoziții cât și a prevederilor art. 25 și art. 26 din Legea nr. 33/1994 cererea de majorare a despăgubirilor formulată de reclamantă, în cadrul prezentei contestații, astfel cum a fost precizată, tribunalul a reținut din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, de către comisia de experți desemnată potrivit Legii nr. 33/1994, că valoarea unitară a terenului expropriat este de 663 euro/mp, iar valoarea finală, identică cu cuantumul despăgubirii totale este de 2.256.455 lei, echivalentul în lei a 681.626 euro.
Instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferte și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî.
Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare, decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.
Tribunalul a reținut că, în prezenta cauză, reclamanta a solicitat majorarea despăgubirilor stabilite, urmând a se avea în vedere un preț de 1.500 euro/mp, prin hotărârea contestată s-au stabilit despăgubiri prin raportare la 231,76 euro/mp, iar raportul de expertiză a stabilit valoarea despăgubirilor prin raportare la 663 euro/mp.
Ținând seama că la stabilirea acestei valori au fost avute în vedere de către experți prevederile Legii nr. 33/1994, în situația unor exproprieri parțiale, valoarea imobilelor pe piața imobiliară la data efectuării raportului de expertiză, tribunalul (a constatat față de cele reținute anterior, că acțiunea formulată de reclamantă pentru majorarea cuantumului despăgubirilor stabilite de către expropriator, este întemeiată în parte, impunându-se stabilirea în sarcina expropriatorului a unei despăgubiri drepte și echitabile pentru imobilul expropriat, în cuantumul stabilit conform raportului de expertiză efectuat în cauză.
Este adevărat că reclamanta a solicitat o despăgubire mult mai mare față de cea stabilită prin raportul de expertiză tehnică, față de valoarea cu care se vând în mod obișnuit terenurile în zonă, însă tribunalul a reținut că și comisia de experți a avut în vedere acest criteriu, dar și alți indici specifici caracteristicilor terenului, respectiv existența instalațiilor sanitare, existența rețelelor de gaze și termoficare, de energie electrică și telefon, tipul de drum la care are acces terenul, valoarea la amplasament, dovezile prezentate de reclamantă nefiind în măsură să determine modificarea cuantumului despăgubirilor stabilite prin expertiză.
Pârâtul a susținut că valoarea stabilită prin expertiză nu este legală, deoarece aceasta trebuia calculată prin raportare la data emiterii hotărârii contestate (8 mai 2006) și nu prin raportare la data efectuării raportului de expertiză.
Tribunalul a apreciat această critică a pârâtului ca vădit neîntemeiată, față de dispozițiile exprese ale Legii nr. 33/1994, potrivit cărora la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța se vor raporta la data întocmirii raportului de expertiză, valoarea astfel stabilită, respectând principiul cuprins în art. 1 din Legea nr. 33/1994, conform căreia exproprierea se poate face pentru cauze de utilitate publică, după o dreaptă despăgubire.
După două cicluri procesuale, finalizate prin respingerea apelurilor formulate împotriva sentinței tribunalului, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin Decizia nr. 1436 din 28 mai 2015, a admis recursurile declarate împotriva Deciziei nr. 540/A din 16 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
S-a reținut că, sintagma „cheltuieli efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere și retrocedare” cuprinsă în art. 38 al Legii nr. 33/1994, pe care instanța de apel și-a fundamentat soluția, este inaplicabilă în speță, pe de o parte pentru faptul că exproprierea a operat sub imperiul Legii nr. 198/2004, care trimite exclusiv la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, nu și la art. 38, iar pe de altă parte, pentru că în cheltuielile de expropriere nu pot fi incluse cele efectuate în procedura judiciară care privește doar stabilirea valorii despăgubirilor, în condițiile în care exproprierea deja operase la momentul emiterii hotărârii de consemnare a acestora.
Prin urmare, cheltuielile pentru realizarea procedurilor de expropriere nu vizează și cheltuielile judiciare efectuate în procesul de cuantificare a despăgubirilor, de vreme ce nu poartă asupra transferului dreptului de proprietate cu privire la terenul expropriat, acestea fiind supuse normelor dreptului comun.
Or, în condițiile în care instanța de apel a admis apelul pârâtei și a respins apelul reclamantei, a nesocotit dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. făcând aplicarea art. 38 din Legea nr. 33/1994 pentru a respinge cererea apelantei-pârâte de obligare a celeilalte părți la plata cheltuielilor de judecată din apel.
Pe de altă parte, s-a reținut, instanța nu putea face „un melanj” între prevederile art. 38 din Legea nr. 33/1994 și cele ale art. 274 alin. (3) C. proc. civ., cheltuielile avute în vedere de aceste două texte având regimuri juridice diferite. Pe cale de consecință, cuantumului sumei vizate de art. 38 din Legea nr. 33/1994 nu i se poate aplica dispoziția art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Cât privește critica vizând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, aceasta a fost subsumată celor menționate în Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015 prin care s-a constatat că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituționale.
Cum pârâta a invocat prin recurs faptul că nu s-a stabilit corect situația de fapt privitoare la terenul în litigiu, decurgând din nelămurirea categoriei de folosință căreia aparține acesta, în raport cu terenurile ce au format obiectul contractelor de vânzare-cumpărare utilizate drept comparabile, Înalta Curte a considerat că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare pentru a se efectua o nouă expertiză în care aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 să se facă în considerarea celor decise de Curtea Constituțională.
În rejudecare, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 63/A din 5 februarie 2016, a respins ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței.
A admis totodată apelul declarat de pârâtul Statul român prin CN E. SA împotriva aceleiași hotărâri, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată împotriva Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 6 din 8 mai 2006.
A obligat-o pe reclamantă, la plata sumei de 6.550 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către apelantul pârât.
Pentru a decide astfel, instanța de trimitere a reținut în esență că din opinia majoritară a experților ce au întocmit raportul de expertiză, în acord cu îndrumările date de instanța de control judiciar privitoare la modalitatea de evaluare a despăgubirilor și cu cerințele impuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994, rezultă că valoarea reală a terenului - de la momentul consemnării despăgubirii, în iunie 2006 - este de 40.000 euro, respectiv 38 euro/mp.
Văzând comparabilele utilizate de experții majoritari și corecțiile aplicate, instanța de trimitere a înlăturat opinia minoritară la raportul de expertiză, reținând că expertul a avut în vedere valoarea unui teren stabilită într-un alt dosar, aflat pe rolul Curții de Apel București, procedând în acest mod neprocedural, întrucât avea obligația să propună o valoare în raport de probatoriile prezentate în prezenta cauză.
Or, se arată, opinia separată nu a prezentat argumente obiective și pertinente care să combată opinia majoritară.
Cum, valoarea despăgubirii stabilită prin expertiza efectuată în rejudecare este mai mică decât cea acordată de expropriator, au fost aplicate prevederile art. 27 din Legea nr. 33/1994 și au fost menținute dispozițiile acordate prin hotărârea contestată.
În cauză, a declarat recurs în termen legal, reclamanta SC A. SA care, făcând trimitere la prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. de la 1865, aplicabil cauzei, în vigoare la data inițierii demersului judiciar, critică hotărârea dată în apel-rejudecare, după cum urmează:
- decizia cuprinde motive contradictorii raportat la probele administrate în cauză.
Astfel, se arată, cele 8 comparabile impuse de instanța de apel, privesc terenuri cu alte caracteristici și alte amplasamente decât cel expropriat (situate în câmp, fără deschidere la DN1, terenuri cu cărți funciare suspendate sau vândute succesiv mai multor persoane (…) etc.).
- tranzacțiile folosite ca și comparabile, nu reflectă prețul real al terenurilor, din zona expropriată.
În dezvoltarea acestei critici, recurenta face o analiză a comparabilelor avute în vedere de instanță, a evoluției prețurilor vizând terenurile ce au făcut obiectul respectivelor tranzacții imobiliare, ajungând la concluzia că, față de alte documente existente la dosarul cauzei - ce reprezintă tranzacții și evaluări ale CN E. SA pentru zona în care se află terenul expropriat și la momentul exproprierii - rezultatul expertizei este „eronat”.
- decizia atacată este dată cu încălcarea legii întrucât nu s-a ținut cont de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel, situate în Șos. București - Ploiești, zona comercială Băneasa - Ikea.
Or, art. 1 din Legea nr. 33/1994 dispune că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai după o dreaptă și prealabilă despăgubire”, modalitatea de calcul fiind prevăzută de art. 26 din aceeași lege.
- tranzacțiile depuse de reclamantă, au fost „respinse” de instanță, cu motivarea că sunt încheiate în anul 2007, deși se putea face o analiză a creșterii prețurilor după data consemnării despăgubirilor care, afirmă recurenta, nu puteau crește „de 40 de ori”.
- prin faptul că expertiza evaluatorie, din rejudecare, a fost „singurul element” avut în vedere de instanța de apel, la pronunțarea deciziei recurate, reclamantei i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, a cărui principală componentă este „egalitatea armelor” ce consacră ideea că fiecare parte din proces, trebuia să aibă șanse egale de a-și prezenta cauza și nimeni nu trebuie să beneficieze de un „avantaj substanțial” asupra adversarului său.
Astfel, se conchide, făcându-se trimitere la practica Curții Europene a Drepturilor Omului, refuzând să dispună refacerea expertizei sau efectuarea uneia noi la cererea unei părți, instanța „a violat dreptul la contradictorialitate al părților”.
Prin decizia de casare, pe motiv că evaluarea nu a avut în vedere contracte de vânzare-cumpărare (deși, se arată, niciun standard de evaluare nu prevede că se vor avea în vedere tranzacții atunci când se va evalua un imobil) instanța de control judiciar a pus în vedere curții de apel „să procure” copii de pe acte ce consemnează tranzacții, prin efectuarea de adrese la D.I.T.L. și O.C.P.I., tergiversându-se deliberat judecarea cauzei, pentru a se obține o decizie favorabilă Statului român.
Prin întâmpinare, intimata pârâtă CN E. SA în calitate de reprezentant legal al Statului Român, a invocat nulitatea recursului arătând că recurenta-reclamantă și-a limitat practic criticile la modalitatea în care instanța de trimitere a interpretat probatoriul administrat în cauză, cererea de recurs cuprinzând exclusiv motive de netemeinicie care, nu pot fi încadrate în tezele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. de la 1865.
Aceleași concluzii au fost formulate și oral la termenul din 10 mai 2016 când instanța, luând în examinare recursul declarat în cauză, a pus în discuția părților excepția invocată de intimatul pârât, prin întâmpinare.
Examinând această excepție, Înalta Curte o va respinge față de împrejurarea că, deși, în adevăr, multe din criticile formulate se referă la chestiuni de fapt, care țin de aprecierea asupra probelor administrate, deci de netemeinicie, unele din acestea vizează aplicarea greșită a legii, făcând trimitere la nerespectarea criteriilor prevăzute de art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 „privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică”, urmând a fi analizate din această perspectivă.
Cât privește fondul criticilor formulate de reclamantă împotriva deciziei atacate, recursul urmează a se respinge, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit indicațiilor date de instanța supremă prin decizia de casare și în acord cu dispozițiile general obligatorii ale Deciziei nr. 12 din 15 ianuarie 2015, dată de instanța de contencios constituțional, în rejudecare, instanța de apel a dispus efectuarea unei noi expertize evaluatorii având ca obiectiv stabilirea valorii reale a terenului în suprafață de 1.027,45 mp, având categoria de folosință intravilan-arabil, la data când s-a operat exproprierea, respectiv iunie 2006.
În majoritate, comisia de experți examinând condițiile de piață, localizările proprietăților comparabile, atributele fizice ale proprietății supuse evaluării, utilizarea (zonarea și alte restricții sau limitări ce influențează folosirea nemișcătorului) a stabilit, prin metoda comparației directe, o despăgubire în cuantum de 40.000 lei (38 euro/mp) cuvenită pentru imobilul expropriat prin H.G. nr. 383/2006, situat în sector 1 București.
Se constată, din examinarea actelor dosarului, că abordarea pentru efectuarea evaluării a fost „prin piață”, la dispoziția comisiei de experți fiind puse un număr suficient de mare de comparabile (a se vedea filele 103-106, Dosar nr. x/2/2011*** al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă) vizând imobile similare celui expropriat din aceeași unitate administrativ teritorială, aflate în vecinătatea acestuia, pentru a se putea efectua o evaluare care să respecte exigențele legii și indicațiile deciziei de casare.
Ca atare, în raport de amplasamentul terenurilor din comparabilele analizate (tranzacții autentice reprezentând contracte de vânzare-cumpărare încheiate în fața notarului la 3 februarie 2006, 3 martie 2006, 23 martie 2006, 12-28 iunie 2006) corecțiile aplicate de experți și analiza făcută de raportul majoritar - conform standardelor de evaluare A.N.E.V.A.R. - conceptului de „cea mai bună utilizare”, în mod corect au fost respinse obiecțiunile formulate de reclamantă, la termenul din 2 februarie 2016, apreciindu-se judicios că în contextul probelor administrate, acestea nu sunt utile soluționării cauzei.
De altfel, văzând comparabilele prezentate și chiar înscrisurile evidențiate de reclamantă (la filele 3 și 4 din cererea de recurs) se constată că expropriatorul a propus despăgubiri corecte pentru nemișcătorul în cauză, la nivelul anului 2006, când a operat exproprierea, mai mari decât valorile reale de tranzacționare ale momentului care, erau, în medie, sub 200 euro/mp.
Cât privește comparabilele propuse de reclamantă, acestea vizau tranzacții autentice perfectate în anul 2007 și în mod judicios nu au fost indicate experților spre examinare, în condițiile în care aceștia erau ținuți, conform obiectivelor stabilite de instanța de trimitere, să facă evaluarea terenului în litigiu, la momentul iunie 2006, când s-a produs exproprierea, astfel cum s-a indicat și prin decizia de casare.
Ca atare, valorificând corect concluziile experților majoritari, instanța de apel a fost în măsură să dea o interpretare corectă sintagmelor „valoarea reală a imobilului” și „imobile de același fel” folosite în cuprinsul art. 26 al Legii nr. 33/1994, ținând seama de toate asemănările și diferențele cuantificabile, din punctul de vedere al tranzacțiilor de pe piața imobiliară, reflectate în indicii de corecție aplicabili fiecărei comparabile utilizate pentru determinarea prețului.
Nefondată se privește și critica vizând încălcarea dreptului reclamantei la un „proces echitabil” și respectiv a principiului „egalității armelor”, recurenta făcând trimitere la neîncuviințarea, de către instanța de trimitere a unor probe solicitate de aceasta și respectiv la respingerea obiecțiunilor formulate la opinia majoritară a experților, concluzia fiind aceea că a fost privată, prin soluția dată, de o dreaptă despăgubire.
Astfel, în adevăr, art. 481 C. civ. în vigoare la data emiterii deciziei de expropriere, dispunea în mod clar și neechivoc că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.
De asemenea, în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, statul are dreptul să exproprieze bunuri pentru cauză de utilitate publică.
Ceea ce impune art. 1 din Protocolul nr. 1, este însă ca această lipsire de proprietate să fie efectuată numai după o despăgubire efectivă și rezonabilă, sub aspectul cuantumului, respectiv trebuie să fie făcută cu plata unei compensații corespunzătoare.
Ca atare, deposedarea trebuie să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional, și anume acelea potrivit cărora orice preluare implică o obligație de despăgubire a titularului dreptului de proprietate, iar în stabilirea acestei despăgubiri trebuie avut în vedere principiul proporționalității, respectiv necesitatea efectuării „testului echilibrului echitabil".
In aceste condiții, făcând aplicarea considerentelor mai sus enunțate și ale dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, trebuie stabilit care este acea despăgubire dreaptă, efectivă și rezonabilă de care trebuie să beneficieze persoana expropriată.
Procesul de evaluare este un sistem complex ce conține toate cercetările, informațiile, raționamentele, analizele și concluziile necesare pentru a ajunge la valoarea de piață a imobilului, aceasta din urmă fiind definită în standardele internaționale de evaluare IVS, ca fiind suma estimată pentru o proprietate ce va fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător decis și un vânzător hotărât, într-o tranzacție cu preț determinat obiectiv.
Prin urmare, valoarea de piață a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului, ajungându-se la cel mai bun preț ce se poate obține, în mod rezonabil, de către vânzător și cel mai avantajos preț ce se poate obține, în mod rezonabil, de către cumpărător.
Or, așa cum s-a arătat, instanța de trimitere, ținând cont de argumentele și apărările fiecărei părți, a dat indicații corecte experților în vederea stabilirii acelui preț, rezonabil „normal, comun și firesc” care poate fi obținut atunci când tranzacția se desfășoară între un cumpărător și un vânzător „prudenți și diligenți”, neacceptarea motivată a unor comparabile, propuse de reclamantă, ori respingerea obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză majoritar, neputând echivala cu încălcarea dreptului la apărare al reclamantei ori a dreptului la un proces echitabil.
Cât privește dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, invocate de asemenea ca temei al recursului, acestea vizează nemotivarea hotărârii judecătorești ori situația când această hotărâre cuprinde motive contradictorii ori străine de obiectul sau natura cauzei.
Ori, din examinarea hotărârii atacate, se observă că au fost expuse pe larg motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cât și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților.
Ca atare, nu se poate reține că decizia dată în rejudecare nu cuprinde considerentele pe baza cărora instanța și-a întemeiat soluția sau că este sumar argumentată, fără referire la probele dosarului, ceea ce ar fi împiedicat practic, exercitarea controlului judiciar, în recurs.
Așa fiind, față de cele ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul Statul Român, prin CN E. SA.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva Deciziei nr. 63/A din 5 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2016.