Arbitraj soluţionat de Centrul Internaţional pentru Rezolvarea Disputelor în Investiţii Washington. Cheltuieli de arbitraj solicitate în faţa instanţei naţionale. Condiţii de admisibilitate
Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Judecata
Index alfabetic: acţiune în pretenţii
-contract de vânzare-cumpărare de acţiuni
-litigiu arbitral
-cheltuieli de judecată
C. proc. civ. din 1865, art. 166, art. 274
C. civ. din 1864, art. 998, art. 999
Decretul Consiliului de Stat nr. 62/1975
Asupra acţiunii în pretenţii formulată în faţa instanţei naţionale prin care se solicită cheltuielile de judecată efectuate într-un litigiu arbitral soluţionat de Centrul Internaţional pentru Rezolvarea Disputelor în Investiţii Washington, cheltuieli rezultate din arbitraj ce au reprezentat un capăt de cerere distinct solicitat în faţa instanţei arbitrale şi respins de aceasta, nu are căderea de a se pronunţa instanţa naţională. Aceasta, întrucât o altă soluţie pronunţată de instanţa naţională pe aceeaşi sumă de bani ar echivala cu o încălcare a Convenţiei CIRDI şi a autorităţii de lucru judecat a hotărârii arbitrale.
În acest context juridic, în mod corect a fost înlăturată susținerea reclamantei vizând faptul că temeiul de drept pentru acordarea acestor cheltuieli de judecată nu-l reprezintă art. 274 C. proc. civ., ci art. 998 - 999 C. civ., pe motiv că acțiunea promovată în litigiul arbitral a fost șicanatorie și vexatorie.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2040 din 7 decembrie 2016
Notă: Prin Decretul Consiliului de Stat nr. 62/1975 a fost ratificată Convenţia pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii între state şi persoane ale altor state, încheiată la Washington la 18 martie 1965
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a comercială sub număr de dosar x/3/2006, reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pe pârâta A. Inc, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 5.617.875,32 dolari SUA cu titlu de penalităţi ce rezultă din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 21/5.06.2000, calculate până la data de 19.03.2004, pentru neplata primei rate din preţ în cuantum de 1.333.333 dolari SUA, să fie obligată pârâta la plata sumei de 2.000.000 dolari SUA ce rezultă din măsurile de redresare financiară cu privire la înlesniri la plata sumelor datorate creditorilor bugetari, să fie obligată pârâta la plata sumei de 1.100.000 dolari SUA cu titlu de penalităţi pentru neplata sumei de 2.000.000 dolari SUA pentru un număr de 550 de zile de întârziere (29.06.2001-31.12.2002), cu cheltuieli de judecată.
În prealabil, reclamanta a solicitat să se dispună repunerea acesteia în termenul de exercitare a acţiunii civile şi să se constate că sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 19 din Decretul nr. 167/1958, privitor la prescripţia extinctivă, în sensul că reclamanta nu a avut posibilitatea de a se adresa instanţelor române în interiorul termenului de prescripţie datorită unor motive temeinic justificate.
Reclamanta a depus la dosar o cerere completatoare prin care a solicitat să fie obligată pârâta la plata sumei de 8.930.868,05 dolari SUA cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate de reclamantă în litigiul arbitral soluţionat de Centrul Internaţional pentru Rezolvarea Disputelor în Investiţii Washington.
Prin sentinţa civilă nr. 3415 din 10.03.2008 pronunțată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a comercială a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi, în consecinţă, a fost respinsă cererea principală formulată de reclamantă, ca fiind prescrisă. Prin aceeaşi sentinţă s-a disjuns cauza având ca obiect cererea completatoare şi s-a acordat termen la data de 21.04.2008 cu citarea părţilor.
Prin sentinţa civilă nr. 906 din 15.06.2009, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a respins ca nefondată acţiunea disjunsă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de obligarea pârâtei la plata sumei de 8.930.868,05 dolari SUA, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant în litigiul arbitral soluţionat de Centrul Internaţional pentru Rezolvarea Disputelor în Investiţii Washington.
S-a apreciat că pentru analiza temeiniciei cererii de chemare în judecată era necesar, în primul rând, ca reclamanta să dovedească existenţa litigiului faţă de care solicită cheltuielile de judecată, iar, în al doilea rând, îi revenea sarcina probei culpei procesuale a pârâtei în acel proces, care să conducă eventual la angajarea răspunderii civile delictuale a acesteia în condiţiile art. 998-999 C. civ.
Sub acest aspect, prima instanță a constatat că reclamanta a depus la dosar o copie simplă a deciziei instanţei arbitrale pe care şi-a întemeiat pretenţiile.
În drept, art. 167 din Legea nr. 105/1992 prevede că hotărârile referitoare la alte procese decât cele arătate în art. 166 pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, iar potrivit art. 181 din Legea nr. 105/1992, dispoziţiile art. 67-178, privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti străine, se aplică, în mod corespunzător, şi sentinţelor arbitrale străine.
Decizia invocată de reclamantă este o hotărâre pronunţată de un tribunal arbitral, astfel încât, pentru ca aceasta să producă efecte în România, era necesar ca mai înainte să fi fost supusă procedurii recunoaşterii hotărârilor străine. În lipsa unei astfel de proceduri, decizia invocată de reclamantă nu poate produce niciun efect, ea neexistând în realitatea juridică pe teritoriul României. Continuând acelaşi raţionament, se impune concluzia că, în faţa instanţelor române, reclamantul nu a dovedit nici existenţa procesului purtat în faţa tribunalului arbitral, iar, pe cale de consecinţă, nici o eventuală a culpă a pârâtei în acel litigiu, care să fie de natură să atragă răspunderea acesteia pentru cheltuielile de judecată ocazionate de acel proces.
Din probele administrate s-a constatat că reclamantul nu a făcut dovada recunoaşterii deciziei arbitrale pe teritoriul României şi nici nu a solicitat recunoaşterea acesteia în cadrul prezentului litigiu în condiţiile art. 170 alin. (2) din Legea nr. 105/1992.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta A.A.A.S. Bucureşti a declarat apel, iar instanța de apel a menținut hotărârea instanței de fond cu o altă motivare.
Astfel, s-a avut în vedere că în faţa instanţei de apel s-a depus Hotărârea Arbitrală pronunţată în dosarul arbitral nr. x/01/11 purtat între părţi sub auspiciile Convenţiei pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii între state şi persoane ale altor state încheiată la Washington la 18.03.1965, Convenţie care a fost ratificată de România prin Decretul Consiliului de Stat nr. 62/30.05.1975.
Analizând conţinutul acestei Convenţii, instanța de apel a constatat că, potrivit art. 54 alin. (1) teza I, fiecare stat contractant recunoaşte orice sentinţă dată în cadrul prezentei Convenţii ca fiind obligatorie şi asigură executarea pe teritoriul său a obligaţiilor pecuniare pe care sentinţa le impune ca şi când ar fi vorba de o judecată definitivă a unui tribunal funcţionând pe teritoriul statului semnatar.
Potrivit dispoziţiilor art. 54 alin. (2) din Convenţie, pentru recunoaşterea unei hotărâri de acest gen este necesară existenţa unei copii certificate pentru conformitate de către Secretariatul General al Tribunalului Centrului Internaţional pentru rezolvarea disputelor în investiţii.
Hotărârea Tribunalului Centrului Internaţional pentru rezolvarea disputelor în investiţii pronunţată în dosarul nr. x/01/11 comunicată părţilor la data de 12.10.2005, depusă în faţa instanţei de apel, îndeplineşte condiţiile de procedură cerute de dispoziţiile art. 54 alin. (1) şi art. 54 alin. (2) din Convenţia CIRDI şi, ca atare, aceasta este recunoscută de plin drept pe teritoriul României fără să fie necesară îndeplinirea condiţiilor art. 167 - 178 din Legea nr. 105/1992, aşa cum nelegal a reţinut instanţa de fond.
Curtea a reținut că prin acţiunea disjunsă, apelanta-reclamantă pretinde obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă în litigiul arbitral.
Or, verificând dispozitivul hotărârii arbitrale, instanța de control judiciar a constatat că Tribunalul CIRDI a decis că „fiecare parte va suporta cheltuielile legate de prezentul arbitraj. Costurile de arbitraj, inclusiv onorariile membrilor Tribunalului, vor fi suportate de părţi în mod egal”.
Ca atare, deşi plângerile formulate de pârâta din prezenta cauză împotriva AVAS au fost respinse pe fond, totuşi aceasta nu a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată suportate de AVAS cu acest litigiu, astfel încât apelanta nu poate invoca un titlu executoriu în favoarea sa.
Nu a putut fi primită susținerea apelantei în sensul că temeiul de drept pentru acordarea acestor cheltuieli de judecată nu-l reprezintă art. 274 C. proc. civ., ci art. 998 - 999 C. civ.
S-a apreciat că raportul juridic dedus judecăţii nu este un raport juridic delictual de drept civil.
Pretenţiile pecuniare ale reclamantei rezultă din desfăşurarea unui proces pe o procedură contencioasă pe care părţile şi-au însuşit-o.
Pe această procedură (care vizează inclusiv acordarea cheltuielilor de judecată) nu are căderea de a se pronunţa decât Tribunalul CIRDI, şi nu instanţele naţionale ale ţărilor semnatare.
Pe de altă parte, cheltuielile rezultate din arbitraj au reprezentat un capăt de cerere distinct solicitat de actuala apelantă în faţa instanţei arbitrale, capăt de cerere ce a fost respins de Tribunalul arbitral, astfel încât o altă soluţie pronunţată de instanţa naţională pe aceeaşi sumă de bani ar echivala cu o încălcare a Convenţiei CIRDI şi a autorităţii de lucru judecat a acestei hotărâri.
În consecință, prin decizia civilă nr. 271A din 27 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A.A.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 906 din 15.06.2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. INC.
În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamanta A.A.A.S. Bucureşti a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
Critică hotărârea atacată pentru nelegalitate apreciind că aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) și este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta susține, în esență, că instanţa de apel și-a întemeiat decizia, în principal, pe evocarea autorităţii de
lucru judecat a Hotărârii arbitrale, pronunţată în dosarul nr. x/01/2011 și, prin urmare, chestiunea referitoare la lucrul judecat ar fi trebuit ridicată ca excepţie peremptorie, aşa cum este prevăzută de art. 166 C. proc. civ., ceea ce ar fi permis dezbaterea părţilor asupra acesteia şi respectarea principiului contradictorialităţii.
Totodată, mai arată recurenta, deşi a reținut existenţa lucrului judecat, instanţa nu a analizat elementele puterii lucrului judecat.
Instanţa de apel a reținut astfel, în mod eronat, faptul că litigiul la care trimite a avut ca părţi A. Inc., în calitate de reclamantă, şi A.V.A.S., în calitate de pârâtă.
Aşa cum reiese inclusiv din textul Hotărârii arbitrale pronunţată în dosarul nr. x/01/2011, litigiul avut în vedere s-a desfăşurat între o societate de naţionalitate americană şi România.
Prin urmare, Hotărârea arbitrată pronunţată în dosarul nr. x/01/2011 îşi va produce efecte între societatea A. Inc., în calitate de reclamantă, şi România, în calitate de pârâtă, şi nu faţă de A.V.A.S., care nu putea să aibă o asemenea calitate procesuală, întrucât este o simplă autoritate administrativă, neavând la momentul învestirii tribunalului arbitral C.I.R.D.I. (2001) atribuţii în domeniul privatizării sau al investiţiilor străine în România.
Pe cale de consecinţă, instanţa de apel a plecat în raţionamentul său de la o premisă care se dovedeşte a fi falsă, aceea că în cadrul procesual al tribunalului arbitral C.I.R.D.I. se regăseau aceleaşi părţi, or, în realitate, aşa cum impune, în mod evident, însăşi Convenţia prin care s-a constituit C.I.R.D.I., hotărârea avea efecte juridice exclusiv în raport cu România.
Fiind un raport procesual cu părţi diferite devine evident că una dintre concluziile instanţei de apel, şi anume existenţa unei autorităţi a lucrului judecat, este eronată.
Sub un alt aspect, apreciază că instanţa a interpretat în mod eronat raportul juridic avut în vedere, constatând că nu ar fi un raport juridic de drept civil.
În realitate, recurenta a acţionat împotriva pârâtei A. Inc., în principal pentru pretenţii ce decurg din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 21/05.05.2000, solicitând ulterior în termen legal şi suma de 8.930.868,05 dolari SUA, sumă considerată prejudiciu prin desfăşurarea litigiului la C.I.R.D.I.
Astfel, în fapt, acţiunea introdusă de A. Inc. în faţa Tribunalului arbitral al C.I.R.D.I. reprezintă o acţiune vexatorie.
O astfel de acţiune este sancţionată în dreptul naţional prin aplicarea art. 723 alin. (2) C. proc. civ.
Caracterul vexatoriu al acţiunii introduse de intimată rezultă, în mod evident, raportând cuantumul exagerat al pretenţiilor sale pecuniare (143.531.000 dolari SUA) atât faţă de obligaţia sa contractuală, cât şi faţă de faptul că tribunalul arbitral a respins în totalitate pretenţiile acesteia, precum şi toate cele patru motive evocate în demonstrarea culpei României (presupuse încălcări de către România a Tratatului privind încurajarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor).
Caracterul vexatoriu al acţiunii atrage necesitatea sancţionării părţii care utilizează mijloace procesuale nu pentru a-şi proteja sau apăra drepturi recunoscute de lege, ci pentru a şicana şi crea prejudicii materiale ori morale unei alte părţi.
În consecință, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în totalitate, în sensul admiterii cererii completatoare disjunse a A.V.A.S. şi obligarea A. Inc. la plata sumei de 8.930.868,05 dolari SUA.
Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocat vizează nemotivarea hotărârii, precum şi motivarea contradictorie, dar decizia atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, motivarea fiind clară şi concisă.
Criticile recurentei nu susţin nici contradictorialitatea sau motivarea străină de natura pricinii, ci vizează exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată, dar argumentele instanţei se constituie într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia adoptată, decizia instanţei de apel fiind legală sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Singurele contradicții sunt susținute chiar de către recurentă, care se prevalează de împrejurarea că instanța de apel nu a invocat și nu a pus în dezbatere, conform art. 166 C. proc. civ., puterea de lucru judecat, în respectarea principiului contradictorialității, pentru ca ulterior să arate că reținerea existenţei autorităţii de lucru judecat ar fi eronată.
În speță, nu se poate pretinde că hotărârea adoptată s-a fundamentat pe autoritate de lucru judecat, recurenta distorsionând cele reținute de instanța de apel.
Este de necontestat că, prin acțiunea disjunsă dedusă judecății, reclamanta pretinde obligarea pârâtei A. Inc la plata sumei de 8.930.868,05 dolari SUA, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în litigiul arbitral soluţionat de Centrul Internaţional pentru Rezolvarea Disputelor în Investiţii Washington.
Or, astfel cum rezultă din dispozitivul hotărârii arbitrale,Tribunalul CIRDI a decis că: „fiecare parte va suporta cheltuielile legate de prezentul arbitraj. Costurile de arbitraj, inclusiv onorariile membrilor Tribunalului, vor fi suportate de părţi în mod egal”.
Argumentat și legal motivat, contrar susținerilor recurentei, s-a arătat cu justețe că pretențiile pecuniare ale reclamantei derivă din desfășurarea unui proces pe o procedură necontencioasă pe care părțile și-au însuşit-o, iar pe această procedură (care vizează inclusiv acordarea cheltuielilor de judecată) nu are căderea de a se pronunţa decât Tribunalul CIRDI, şi nu instanţele naţionale ale ţărilor semnatare.
S-a constatat legal că menționatele cheltuieli rezultate din arbitraj au reprezentat un capăt de cerere distinct solicitat de recurentă în faţa instanţei arbitrale, capăt de cerere ce a fost respins de tribunalul arbitral, astfel încât o altă soluţie pronunţată de instanţa naţională pe aceeaşi sumă de bani ar echivala cu o încălcare a Convenţiei CIRDI şi a autorităţii de lucru judecat a acestei hotărâri.
În acest context juridic, în mod corect a fost înlăturată susținerea recurentei vizând faptul că temeiul de drept pentru acordarea acestor cheltuieli de judecată nu-l reprezintă art. 274 C. proc. civ., ci art. 998 - 999 C. civ., pe motiv că acțiunea promovată de A. Inc. în litigiul arbitral a fost șicanatorie și vexatorie.
Așa fiind, se constată că niciuna dintre cele două ipoteze ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii) nu a fost demonstrată.
Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate instituite de pct. 7 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ. invocate de recurentă, decizia atacată fiind la adăpost de orice critică, în raport de argumentele evocate şi cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul declarat de reclamanta A.A.A.S. Bucureşti, ca nefondat, menţinând hotărârea atacată, ca fiind legală.