Calitatea de judecător la o curte de apel a mandatarului părții intimate. Cerere de strămutare pe motiv de bănuială legitimă. Competența de soluționare.
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Incidente procedurale.
Index alfabetic : strămutare
-mandatar
-competență materială
-declinare
NCPC, art. 142
Prin Decizia nr. 558/2014, instanţa de contencios constituţional a stabilit în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o competenţă specială, de excepţie, atunci când cererea de strămutare de competenţa unei curţi de apel vizează motive de bănuială legitimă rezultate din calitatea uneia dintre părţi de magistrat la respectiva curte de apel. Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale are în vedere situaţia de excepţie în care una dintre părţile dosarului a cărui strămutare se solicită are calitatea de judecător în funcţie la respectiva curte de apel, iar nu situaţia în care judecătorul de la instanţa care soluţionează cererea de strămutare, exercită atribuţia de mandatar al soţului său, intimat în cauza a cărei strămutare se solicită.
Secția I civilă, decizia nr. 1964 din 19 octombrie 2016
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă la data de 6.09.2016, petenta A. SRL a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 140, 148-151, 192-195 Cod procedură civilă, strămutarea dosarului nr. x/3/2016 de la Tribunalul Bucureşti la o altă instanţă, justificat de împrejurarea că ar fi nedreptăţită în demersurile sale judiciare de către magistraţii acestei instanţe.
În justificarea competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, petenta a arătat că a avut în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 558 din 16.10.2014 conform căreia dispoziţiile art. 142 alin. (1) teza I şi ale art. 145 alin. (1) teza I Cod procedură civilă au fost constatate neconstituţionale în măsura în care motivul de bănuială legitimă se raportează la calitatea de judecător la curtea de apel a uneia dintre părţi.
Or, în cauză, mandatarul intimatului din prezenta cerere de strămutare are o asemenea calitate, sens în care decizia sus menţionată devine incidentă pentru identitate de raţiune.
Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:
Conform verificărilor efectuate în sistemul informatic Ecris, dosarul ce face obiectul cererii de strămutare a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 3.05.2016, deci, ulterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, aplicabil în cauză.
Potrivit art. 142 alin. (1) Cod procedură civilă, „cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competenţa curţii de apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia…”.
Or, în cauză, cererea de strămutare dedusă judecăţii este întemeiată, aşa cum s-a arătat anterior, pe motive de bănuială legitimă şi este formulată cu privire la un dosar înregistrat ulterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă pe rolul Tribunalului Bucureşti, instanţă aflată în circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Bucureşti.
Prin Decizia nr. 558/2014 a Curţii Constituţionale s-a constatat că dispoziţiile art. 142 alin. (1) teza I şi ale art. 145 alin. (1) teza I NCPC sunt constituţionale „în măsura în care motivul de bănuială legitimă nu se raportează la calitatea de judecător la curtea de apel a uneia dintre părţi”.
Prin decizia mai sus menţionată, instanţa de contencios constituţional a stabilit în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o competenţă specială, de excepţie, atunci când cererea de strămutare de competenţa unei curţi de apel vizează motive de bănuială legitimă rezultate din calitatea uneia din părţi de magistrat la respectiva curte de apel. În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut că „…ceea ce se critică în cauza de faţă nu este imparţialitatea subiectivă, ci cea obiectivă a judecătorului, dată de calitatea reclamantului de judecător la curtea de apel, deci la o posibilă instanţă de control judiciar…”.
Din economia textului legal anterior citat rezultă, în mod evident, că decizia Curţii Constituţionale are în vedere situaţia de excepţie în care una din părţile dosarului a cărui strămutare se solicită are calitatea de judecător în funcţie la respectiva curte de apel, iar nu situaţia pendinte în care judecătorul de la instanţa care soluţionează cererea de strămutare exercită atribuţia de mandatar al soţului său.
În speţă, doar dacă intimatul B. ar fi deţinut calitatea de judecător la Curtea de Apel Bucureşti s-ar fi justificat derogarea de la norma de competenţă, în accepţiunea reglementată de Decizia nr. 558/2014 a Curţii Constituţionale.
Împrejurarea că mandatarul intimatului are o asemenea calitate nu este avută în vedere în interpretarea şi aplicarea deciziei Curţii Constituţionale sus menţionate, care a avut în vedere calitatea de magistrat la curtea de apel chiar a părţii din cererea de strămutare, sens în care incidenţa respectivei decizii de neconstituţionalitate în cauză nu poate fi primită.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 131 raportat la art. 142 C.proc.civ., instanţa competentă material a soluţiona cauza este Curtea de Apel Bucureşti, instanţă în favoarea căreia a operat prezenta declinare de competenţă.