Suspendarea judecății cauzei în temeiul art. 1551 din Codul de procedură civilă. Respingerea cererii de repunere pe rol formulată înainte de împlinirea termenului de perimare. Admiterea excepției perimării invocată din oficiu. Nelegalitate.
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Judecata. Perimarea
Index alfabetic : suspendarea judecății
-repunere pe rol
-perimare
-vătămare procesuală
C.proc.civ. din 1865, art. 101 alin. (3), art. 1551, art. 249, art. 252
Câtă vreme cererea de repunere pe rol a fost formulată înainte de împlinirea termenului de perimare, instanța, respingând cererea, trebuia să constate că dosarul se afla în situația anterioară formulării acestei cereri, anume în stadiul de suspendare dispusă pe temeiul art. 1551 C.proc.civ. În aceste condiții, instanței nu îi era îngăduit a efectua alte acte de procedură - precum invocarea excepției perimării - întrucât, pentru a se putea dispune alte măsuri procedurale în cauză în vederea continuării judecăţii, situația premisă impunea repunerea dosarului pe rol fie la cererea părții, fie din oficiu. Invocând excepția de perimare în cadrul unei cauze a cărei judecare era suspendată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, fiind astfel incidente prevederile art. 105 alin. (2) C.proc.civ.
Secția I civilă, decizia nr. 1838 din 7 octombrie 2016
Prin cererea introdusă pe rolul Tribunalului Buzău la data de 17.08.2006, reclamantul A., în contradictoriu cu Primăria comunei Odăile, a solicitat anularea dispoziţiilor nr. 49, nr. 50 şi nr. 51, toate din 12.07.2006, emise de Primarul comunei Odăile şi obligarea Primăriei comunei Odăile să soluţioneze notificarea nr. 29/2001, în sensul de a propune acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilele a căror restituire în natură nu este posibilă şi respectiv, restituirea în natură sau prin echivalent valoric pentru bunurile existente pe teritoriul comunei Odăile.
La data de 1.11.2006 a formulat cerere de intervenţie în interes propriu B., sora reclamantului, cu domiciliul în oraşul Bicaz.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Buzău, prin sentinţa civilă nr. 17 din 12.01.2007, a respins acţiunea formulată de reclamant şi cererea de intervenţie în interes propriu, în contradictoriu cu Primarul comunei Odăile.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Buzău a reţinut următoarele:
În temeiul calităţii sale de succesor al defunctului C., decedat la 21.08.1977, reclamantul A. a adresat Primăriei Comunei Odăile, notificarea nr. 29 din 01.08.2001, solicitând restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri băneşti, în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru mai multe bunuri imobile care s-au aflat în raza teritorială a comunei Odăile, preluate abuziv de stat în temeiul Legii nr. 187/1945 şi al Decretului nr. 83/1949.
Pentru soluţionarea notificării, Primarul comunei Odăile a emis dispoziţiile nr. 49, 50 şi 51 din 12.07.2006, prin care notificarea nr. 29/2001 a fost respinsă cu motivarea că nu a fost dovedit dreptul de proprietate cu privire la imobilele solicitate și nici preluarea abuzivă de către stat a acestora.
Împotriva acestor dispoziţii, reclamantul a formulat contestaţie, pretinzând că probele administrate sunt suficiente pentru a dovedi că familia sa a fost deportată în baza Decretului nr. 83/1949 şi că bunurile imobile pretinse au existat fizic la data deportării; tatăl său a fost expropriat conform Legii nr. 187/1945 şi a predat pe teritoriul comunei Odăile, 44,0 ha teren livezi, fâneaţă şi păşune şi că în actele de vânzare cumpărare este indicată şi o casă.
Verificând actele depuse în copie la dosar, tribunalul a constatat că reclamantul nu a făcut dovada că bunurile enumerate de el au fost preluate de stat în temeiul unui act normativ sau a unui act de autoritate. O astfel de dovadă putea fi făcută de reclamant cu menţiunile din listele anexe la actele de naţionalizare, de expropriere sau de confiscare ori prin procesele-verbale de predare sau preluare a imobilelor, încheiate de funcţionarii organelor locale ale administraţiei de stat.
Aceasta, deoarece, conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în absenţa unor probe
contrare, existenţa şi după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
Prima instanță a constatat însă că reclamantul nu a făcut dovada trecerii în proprietatea statului a acestor bunuri nici prin intermediul probei testimoniale administrate în cauză. Aceştia au confirmat deportarea familiei reclamantului în anul 1949, însă au arătat că bunurile imobile în litigiu nu au fost preluate de stat, ci s-au degradat din cauza furtunilor şi intemperiilor.
Pentru toate acest considerente, întrucât reclamantul nu a dovedit că imobilele în litigiu pot fi asimilate imobilelor preluate în mod abuziv, în sensul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, tribunalul a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamant, dar şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de B.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul.
La termenul de judecată din 17.03.2015, instanţa de apel, în baza art. 1551 C.proc.civ., a dispus suspendarea judecăţii cauzei privind apelul declarat de reclamant - decedat pe parcursul procesului, cauza fiind continuată de moştenitorii acestuia D. şi E. - decedată pe parcursul procesului, pentru neîndeplinirea obligaţiei de a depune certificatul de moştenitor de pe urma defunctului A., certificatului de deces şi certificatului de moştenitor de pe urma defunctei E.
La data de 15.03.2016, apelantul D. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.
La termenul de soluţionare a cauzei, curtea de apel a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, având în vedere că nici în cuprinsul cererii de repunere pe rol și nici anterior datei de 15.03.2016, apelantul nu a depus înscrisurile solicitate prin încheierea de şedinţă din 17.03.2015 şi, din oficiu, a invocat excepţia perimării cererii de apel şi a rămas în pronunţare asupra acestei excepții, care a fost admisă prin decizia civilă nr. 891 din 14.04.2016 a Curţii de Apel Ploieşti, Secţia I civilă.
Pentru a decide în acest sens, instanța de apel a reținut că potrivit art. 248 C.proc.civ. „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.”
Prin urmare, perimarea este o sancţiune procedurală care constă în stingerea procesului în faza în care se găseşte şi care este dedusă din faptul nestăruinţei părţii vreme îndelungată în proces.
Din actele şi lucrările dosarului a rezultat că, în pricina de faţă, la termenul de judecată din data de 17.03.2015, cauza a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art. art. 1551 C.proc.civ., pentru neîndeplinirea obligaţiei apelantului de a depune certificatul de moştenitor de pe urma defunctului A., certificatul de deces şi certificatul de moştenitor de pe urma defunctei E.
Având în vedere că de la data de 17.03.2015 şi până în prezent dosarul a rămas în nelucrare din vina părţilor mai mult de 1 an şi că, respectiv în speţă, apelantul nu a depus, nici odată cu formularea cererii de repunere pe rol şi nici anterior datei formulării acesteia, respectiv 15.03.2016, înscrisurile solicitate prin încheierea de şedinţă din 17.03.2015, pentru a interveni vreo cauză de întrerupere ori de suspendare a termenului de perimare, în condiţiile art. 249 şi 250 C.proc.civ., instanța de apel a apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 248 alin. (1) C.proc.civ., motiv pentru care, s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, iar în baza art. 252 alin. (1) C.proc.civ., a fost admisă excepţia perimării apelului, invocată din oficiu şi, drept urmare, s-a constatat perimată judecata apelului.
Împotriva deciziei nr. 891/2016 a Curţii de Apel Ploieşti, a declarat recurs reclamantul D.
Prin memoriul de recurs depus la 15.06.2016, conceput de recurent după comunicarea deciziei atacate dispusă de Înalte Curte la termenul din 10.06.2016, acesta a învederat că solicită repunerea în termenul de motivare a recursului, dezvoltând, în cuprinsul acestei cereri, și criticile împotriva deciziei atacate, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Astfel, recurentul arată că în temeiul dispoziţiilor art. 299 şi urm., precum şi în baza art. 303 alin. (1) şi (2) C.proc.civ., prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire din data de 18.04.2016, a formulat şi transmis către Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I civilă recursul împotriva deciziei nr. 891/2016 a acestei instanţe, prin care a susținut nelegalitatea hotărârii recurate, învederând, totodată, că motivele de recurs le va depune ulterior, printr-un memoriu separat, după comunicarea deciziei adoptate de instanța de apel, comunicare care însă nu a mai avut loc.
Cu titlu de critici la adresa deciziei prin care s-a constatat perimarea apelului său, recurentul-reclamant învederează că pentru termenul din data de 17.02.2015, s-a solicitat suspendarea cauzei la cererea părţilor, iar instanţa de apel a dispus această măsură la termenul următor din data de 17.03.2015, pentru nedepunerea unor înscrisuri, în baza art. 1551 C.proc.civ.
Se arată de către recurent că la data de 14.03.2016 a transmis cererea de repunere pe rol a cauzei, aceasta fiind înregistrată, potrivit confirmării de primire, pe data de 15.03.2016.
Pentru primul termen acordat din data de 14.04.2016, recurentul susține că a depus documentele solicitate de instanţa de apel, după care cauza a fost considerată perimată, fiind invocate din oficiu, de către instanță, dispoziţiile prevăzute de art. 248 alin. (1) C.proc.civ., motiv pentru care, instanţa de apel a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, iar în baza art. 252 alin. (1) C.proc.civ., a admis excepţia perimării apelului.
În consecință, recurentul solicită instanței de recurs să constate faptul că în interiorul anului de suspendare a îndeplinit acte de procedură în vederea continuării judecăţii, întrucât a formulat și transmis cererea de repunere pe rol înainte de împlinirea termenului prevăzute de lege, și a îndeplinit și obligaţiile procesuale ce i-au fost stabilite de instanța de apel; se mai solicită a se constata că instanța de apel a aplicat noul Cod de procedură civilă, iar nu Codul de procedură de la 1865, incident în cauză.
Având în vedere aceste aspecte, recurentul consideră că decizia atacată este nelegală, dat fiind faptul că a făcut dovada că pricina nu a rămas în nelucrare în fața instanței de apel în intervalul prescris de lege, astfel încât nu erau îndeplinite condițiile de constatare a perimării.
În consecință, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate, admiterea cererii de repunere pe rol, respingerea excepţiei perimării apelului şi trimiterea cauzei la instanţa de apel spre continuarea judecaţii.
Recursul formulat este fondat.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului de apel, Înalta Curte constată că la termenul de judecată din 17.03.2015, instanța de apel a dispus suspendarea judecării apelului, în temeiul dispozițiilor art. 1551 C.proc.civ. pentru neîndeplinirea de către apelantul-reclamant a obligației de a depune certificatul de moștenitor de pe urma defunctului A., certificatul de deces, precum și certificatul de moștenitor de pe urma defunctei E.
La data de 15.03.2016, apelantul-reclamant D. a formulat cerere de repunere pe rol a dosarului, stabilindu-se termen la data de 14.04.2016, în vederea discutării cererii de redeschidere a judecăţii.
Pentru termenul acordat, la data de 14.04.2016, intimata-pârâtă Comisia Locală de Fond Funciar Odăile, a depus o cerere de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare a reprezentantului legal, în timp ce apelantul-reclamant, la rândul său, a depus o cerere prin care a învederat că este de acord cu cererea de amânare formulată de intimată, anexând acesteia și înscrisurile pentru a căror nedepunere a fost dispusă măsura suspendării la termenul din 17.03.2015, anume: copie certificat deces E., precum şi copie a certificatului de moștenitor nr. x din 28.01.2015 emis de pe urma defuncților A. și E.
În ședința publică din 14.04.2016, părțile cauzei au lipsit, iar instanța de apel a respins cererea de amânare, considerând că nu sunt motive întemeiate pentru a se dispune în acest sens, după care a fost luată în dezbatere cererea formulată de apelantul-reclamant de repunere pe rol a cauzei.
Curtea de Apel Ploiești a dispus respingerea cererii de repunere pe rol, având în vedere că nici deodată cu cererea de repunere pe rol și nici anterior datei de 15.03.2016, apelantul nu a depus înscrisurile solicitate prin încheierea de ședință din 17.03.2016 și, din oficiu, a invocat excepția perimării apelului.
Excepția perimării a fost admisă, iar prin decizia recurată s-a constatat perimarea căii de atac, în aplicarea dispozițiilor art. 248 și urm. C.proc.civ.
Înalta Curte constată că măsura suspendării dispuse în baza art. 1551 C.proc.civ. avea aptitudinea de a declanșa curgerea termenului de perimare, sancțiune procedurală ce ar fi intervenit în cazul în care pricina a rămas în nelucrare din vina părților, timp de un an.
În speță, suspendarea pe temeiul art. 1551 C.proc.civ. a fost dispusă la termenul din 17.03.2015, însă, la data de 15.03.2016, apelantul-reclamant a formulat cerere de repunere pe rol; prin urmare, la data respectivă, termenul de un an nu era împlinit, întrucât termenul de perimare urma a se împlini la data de 17.03.2016, calculat potrivit regulii prevăzute de art. 101 alin. (3) C.proc.civ.
Prin motivele de recurs, recurentul a solicitat a se constata că nu a lăsat cauza în nelucrare în intervalul prevăzut de lege, astfel încât, sancțiunea perimării a fost aplicată în mod nelegal.
Înalta Curte constată că cererea de repunere pe rol a fost formulată înainte de împlinirea termenului de perimare, iar aceasta, prin ea însăși are valoarea unui act de procedură de natură a întrerupe curgerea termenului de perimare.
Art. 249 C.proc.civ. prevede astfel: ”Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului făcut de partea care justifică un interes.”
Or, cererea de repunere pe rol reprezintă un act de procedură îndeplinit de către apelantul-reclamant în vederea continuării judecății.
Totodată, Înalta Curte constată că legea nu circumstanțiază natura actului de procedură îndeplinit de partea care justifică un interes; pe de altă parte, singura condiție care reiese din textul citat privește însușirea acelui act de procedură de a atesta ieșirea părții dintr-o pasivitate culpabilă și că aceasta intenționează continuarea judecății sau reluarea procedurii judiciare.
Totodată, independent de actul de procedură care a declanșat curgerea termenului de perimare (încheierea de suspendare în temeiul art. 1551 C.proc.civ., în acest caz), pentru admiterea cererii de repunere pe rol legea nu prevede că aceasta trebuie însoțită de dovada îndeplinirii obligațiilor procedurale nesocotite de parte și care au condus la suspendare, câtă vreme la termenul acordat pentru discutarea cererii de repunere pe rol, partea a făcut dovada îndeplinirii acestora, depunând înscrisurile ce i-au fost puse în vedere; atare împrejurare este de natură a confirma faptul că cererea de repunere pe rol reprezintă actul de procedură îndeplinit de partea interesată în vederea continuării judecății.
Mai mult decât atât, instanța de apel, respingând cererea de repunere pe rol formulată de către apelantul-reclamant, trebuia să constate că dosarul se afla în situația anterioară formulării acelei cereri, anume în stadiul de suspendare dispusă pe temeiul art. 1551 C.proc.civ.
În aceste condiții, nici instanței nu îi era îngăduit a efectua alte acte de procedură - precum invocarea excepției perimării -, întrucât, pentru a se putea dispune alte măsuri procedurale în cauză în vederea continuării judecăţii, situația premisă impunea repunerea dosarului pe rol fie la cererea părții (cerere respinsă), fie din oficiu (ceea ce nu s-a întâmplat, după respingerea cererii de repunere pe rol formulată de parte).
În acest sens, art. 252 alin. (1) C.proc.civ. prevede că: ”Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate. Președintele instanței va cita de urgență părțile și va dispune ca grefa să întocmească o dare de seamă asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea.”
Prin urmare, instanța de apel, invocând excepția de perimare în cadrul unei cauze a cărei judecare era suspendată, precum și pentru motivele ce preced, a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, fiind astfel întrunite prevederile art. 105 alin. (2) C.proc.civ., întrucât recurentul a suferit o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea deciziei astfel pronunțate.
Urmează a fi înlăturate criticile recurentului referitoare la aplicarea de către instanța de apel a dispozițiilor noului Cod de procedură civilă, întrucât o atare susținere nu se verifică, curtea de apel raportându-se la dispozițiile procedurale incidente – art. 248 și urm. C.proc.civ. de la 1865.
Față de toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) rap. la art. 304 pct. 5 C.proc.civ. a admis recursul formulat de reclamant, a casat decizia recurată și a trimis cauza aceleiași instanțe de apel în vederea continuării judecății.