Decizia nr. 1869/2016
Asupra recursului de față,
Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin cererea introdusă la Tribunalul Buzău, secția I civilă, la data de 15 februarie 2012 și înregistrată sub nr. x/114/2012 reclamanta A. SA a chemat în judecată pe pârâtele SC B. SA și SC C. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea Convențiilor-protocol încheiate între SC B. SA și SC C. SA, respectiv: Convenția-protocol nr. 8 din 5 ianuarie 2007, în valoare de 900.000 lei; Convenția-protocol nr. 583 din 5 august 2007, în valoare de 900.000 lei și Convenția-protocol nr. 16 din 10 ianuarie 2008, în valoare de 1.000.000 lei, să se dispună repunerea părților în situația anterioară și să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentința nr. 484 din 10 aprilie 2013 Tribunalul Buzău a respins ca fiind prescris capătul de cerere privind constatarea nulității Convențiilor-protocol, formulat de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâtele SC B. SA și SC C. SA, dar și capătul de cerere privind repunerea părților în situația anterioară și a obligat reclamanta la plata sumei de 3.000 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată către pârâta SC C. SA.
Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâte a fost soluționată prin încheierea din 6 martie 2013, în sensul admiterii acesteia, astfel că se impune respingerea cererii privind repunerea părților în situația anterioară.
Apelul declarat de reclamanta A. SA împotriva acestei sentințe a fost admis prin Decizia nr. 111 din 22 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/114/2012, sentința apelată a fost anulată iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeași instanță de fond pentru ca aceasta să se pronunțe asupra fondului cererilor cu care a fost investită.
Curtea a reținut că reclamanta-apelantă a învestit instanța de fond cu o cerere prin care a solicitat constatarea nulității a trei convenții-protocol încheiate între SC B. SA al cărei acționar este cu 22,82% și SC C. SA, cerere motivată, pe de o parte, de împrejurarea că lipsește consimțământul valabil al primei societăți, întrucât încheierea convențiilor-protocol nu a avut la bază o hotărâre a adunării generale extraordinare a acționarilor adoptată în condițiile art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, iar, pe de altă parte, lipsește cauza licită, deoarece încheierea convențiilor este contrară interesului societar.
Curtea a apreciat că este greșită susținerea intimatelor-pârâte în sensul că regimul juridic aplicabil nulității celor trei convenții-protocol ar fi unul specific nulității relative și nu celei absolute, cât timp există un interes public ca aceste convenții să nu-și producă efectele, prin urmare, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, nulitatea absolută putând fi invocată oricând, în consecință, dreptul la acțiune al reclamantei nu este prescris.
Recursul declarat de pârâtele SC B. SA și SC C. SA împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 2762 din 26 septembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/114/2012.
Ca urmare a anulării sentinței apelate și trimiterii cauzei spre rejudecare, aceasta a fost introdusă la Tribunalul Buzău, secția I civilă, la data de 8 decembrie 2014 și a fost înregistrată sub nr. x/114/2014.
Prin încheierea din 5 februarie 2015, secția I civilă a Tribunalului Buzău a admis excepția de necompetență funcțională, invocată din oficiu și a dispus transpunerea cauzei la secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/114/2014*.
Prin Sentința nr. 351 din data de 13 martie 2015, Tribunalul Buzău a admis acțiunea formulată de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâtele SC B. SA și SC C. SA și, în consecință, a constatat nulitatea absolută a Convențiilor-protocol încheiate între SC B. SA și SC C. SA, respectiv: Convenția-protocol nr. 8 din 5 ianuarie 2007, în valoare de 900.000 lei; Convenția-protocol nr. 583 din 5 august 2007, în valoare de 900.000 lei și Convenția-protocol nr. 16 din 10 ianuarie 2008, în valoare de 1.000.000 lei.
A dispus repunerea părților în situația anterioară și a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma totală de 155.794,50 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că în calitate de acționar al SC B. SA, reclamanta A. SA a solicitat instanței constatarea nulității absolute a convențiilor-protocol încheiate între SC B. SA și SC C. SA, respectiv: Convenția-protocol nr. 8 din 5 ianuarie 2007 în valoare de 900.000 lei; Convenția-protocol nr. 583 din 5 august 2007 în valoare de 900.000 lei și Convenția-protocol nr. 16 din 10 ianuarie 2008 în valoare de 1.000.000 lei, apreciind că, în speță, pe de o parte, lipsește consimțământul valabil al SC B. SA, având în vedere că încheierea acestor convenții nu a avut la bază o hotărâre a adunării generale extraordinare a acționarilor adoptată în condițiile art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, iar pe de altă parte, lipsește cauza licită, deoarece încheierea acestor convenții este contrară interesului societar.
Tribunalul a reținut că, din situațiile financiare ale SC B. SA la 31 decembrie 2007, depuse la dosar, rezultă că aceasta avea un total de 4.011.127 lei active imobilizate și un total de 2.135.801 lei creanțe, diferența dintre acestea fiind de 1.875.326 lei. Prin urmare, limita maximă în care se puteau achiziționa acțiuni fără aprobarea adunării generale extraordinare a acționarilor era de 375.065 lei, adică 20% din 1.875.326 lei. Oricare dintre cele trei convenții-protocol depășește cu mult limita mai sus arătată, situație necontestată de pârâte, ceea ce confirmă faptul că actele juridice încheiate nu au la bază consimțământul valabil exprimat al SC B. SA.
Susținerile celor două pârâte, în sensul că cele trei convenții-protocol nu ar fi supuse prevederilor art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, întrucât ele ar avea caracterul unui ajutor acordat de către SC B. SA către SC C. SA nu au fost reținute instanța apreciind că aceste susțineri ar fi fost adevărate doar în situația în care SC B. SA nu ar fi recepționat acțiuni în schimbul sumelor achitate.
Instanța a observat că prin încheierea celor trei convenții-protocol s-au încălcat și dispozițiile imperative ale art. 1361 din Legea societăților nr. 31/1990, care consacră principiul priorității interesului societar, dar și principiul aplicării unui tratament egal pentru toți acționarii. Astfel, prin încheierea celor trei convenții-protocol se aduce atingere interesului societar, întrucât, pe de o parte, pârâta SC B. SA este lipsită de importante disponibilități, iar pe de altă parte, contra sumelor de 900.000 lei, 900.000 lei și, respectiv de 1.000.000 lei, aceasta a achiziționat acțiuni la o societate cu o situație economică precară.
Prin întâmpinările formulate, cele două pârâte, SC B. SA și SC C. SA, au susținut că nu se impune constatarea nulității absolute a celor trei convenții-protocol, întrucât la data de 29 mai 2009 a avut loc Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC B. SA, care a ratificat cele trei convenții.
Tribunalul a apreciat însă că ratificarea celor trei convenții-protocol prin hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor SC B. SA din 29 mai 2009 nu este de natură a înlătura nulitatea absolută a acestora, întrucât una dintre trăsăturile esențiale ale nulității absolute este aceea că nu poate fi acoperită prin confirmare.
Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Buzău au formulat apel pârâtele SC B. SA și SC C. SA
Prin Decizia nr. 723 din 4 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat apelul formulat de pârâtele SC B. SA Buzău și SC C. SA Sibiu, împotriva Sentinței nr. 351 din data de 13 martie 2015, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanta A. SA.
Analizând apelul formulat, Curtea a reținut următoarele:
Un prim motiv de apel a vizat faptul că în mod greșit instanța de fond a apreciat că lipsește consimțământul valabil al SC B. SA la încheierea celor trei convenții protocol, în condițiile aprobării acestora prin Hotărârea AGA din 29 mai 2009.
Curtea a observat că cele trei convenții protocol au fost încheiate la data de 5 ianuarie 2007, 5 august 2007 și respectiv la 10 ianuarie 2008. Condițiile esențiale pentru validitatea unui contract raportat la dispozițiile art. 948 C. civ. sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, existența unui obiect determinat și a unei cauze licite.
Potrivit art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, actele de dobândire a unor active din categoria activelor imobilizate ale societății, a căror valoare depășește, individual sau cumulat pe durata unui exercițiu financiar 20% din totalul activelor imobilizate, mai puțin creanțele, vor fi încheiate de către administratorii societății numai după aprobarea prealabilă de către adunarea generală extraordinară a acționarilor. Aceasta întrucât actele de dispoziție cu reală importanță asupra eficienței activității societății se impun a fi supuse aprobării AGEA ce are rol de a constata și aprecia asupra oportunității lor.
Curtea a mai reținut că limita maximă în care se puteau achiziționa acțiuni fără aprobarea AGEA era de 375.065 lei, 20% din 1.875.326 lei, iar valoarea oricăreia din cele 3 convenții protocol depășește limita menționată.
Nu au fost reținute susținerile apelantelor în sensul că cele trei convenții au caracterul unui ajutor acordat de SC B. SA către SC C. SA în condițiile obținerii de acțiuni în schimbul sumelor achitate, în procedura plății sumelor și apoi conversiei în acțiuni.
Potrivit susținerilor apelantelor, ratificarea de către Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor B. SA a celor trei convenții impune respingerea cererii în constatarea nulității absolute. Curtea a reținut că nulitatea absolută este caracterizată prin aceea că nu poate fi acoperită prin confirmare. Or, ratificarea acestor convenții la data de 29 mai 2009 nu poate reprezenta o cauză de înlăturare a sancțiunii nulității absolute a acestora, hotărârea AGA fiind ulterioară încheierii lor.
Au susținut apelantele că în cadrul Dosarului nr. x/114/2010, instanța supremă ar fi verificat legalitatea celor trei convenții protocol, constatând încheierea lor cu respectarea prevederilor legale, apărare neîntemeiată, de vreme ce prin Decizia civilă nr. 3691 din 27 februarie 2012 aceasta a statuat asupra absenței culpei administratorilor în condițiile menționării faptului că suma virată de SC B. SA va fi convertită în aport în numerar la majorarea capitalului social al SC C. SA și că achiziția de acțiuni nu prejudiciază SC B. SA, reprezentând o modalitate de investire a disponibilităților bănești ale societății.
Cu atât mai mult, mențiunile instanței supreme confirmă faptul că cele trei convenții fac parte din categoria actelor juridice supuse prevederilor art. 241 ale Legii nr. 297/2004, iar legalitatea încheierii acestora nu a fost verificată, analizată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin prisma dispozițiilor legale arătate.
În ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată constând în plata onorariului de avocat, instanța de fond a menționat faptul că acestea vizează două cicluri procesuale și sunt dovedite prin contractele de asistență juridică întocmite. S-a avut în vedere atât valoarea cauzei, dată de valoarea celor trei convenții protocol a căror nulitate absolută s-a solicitat a fi constatată cât și activitatea desfășurată de avocat în cele două cicluri procesuale prin raportare și la complexitatea cauzei dedusă judecății. Proporționalitatea onorariului avocațial cu valoarea ori complexitatea cauzei și cu munca prestată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie lăsată la aprecierea instanței.
Împotriva Deciziei nr. 723 din 4 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâtă SC. C. SA Sibiu.
În motivarea recursului s-a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii întrucât s-a apreciat că în speță lipsește consimțământul valabil al Societății B. SA, în condițiile în care convențiile protocol, a căror anulare s-a solicitat, au fost aprobate prin hotărârea A.G.A. din 29 mai 2009.
Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/114/2010, ce a avut ca obiect atragerea răspunderii administratorilor Societății B. SA pentru prejudiciul creat prin încheierea celor trei convenții, în considerentele Deciziei nr. 3691 din 27 septembrie 2012, a concluzionat, că prin încheierea celor trei convenții a căror menținere a fost aprobată prin ședința A.G.A. a Societății B. din 29 mai 2009, nu se poate reține culpa administratorilor.
Susține recurenta că, în mod greșit instanța de apel nu a reținut că cele trei convenții au avut ca obiect un sprijin financiar acordat Societății C. SA, pentru realizarea unor investiții și în subsidiar ca o garanție în condițiile în care sumele de bani nu s-ar fi înapoiat, conversia creanței în acțiuni.
În chiar preambulul convențiilor este precizat că acestea au fost încheiate în baza art. 100 din Legea nr. 99/1999, care se referă la faptul că societățile comerciale pot acorda împrumuturi altor societăți comerciale. Cu toate acestea, arată recurenta, instanța de apel, în mod eronat, a reținut că operațiunea efectuată prin cele trei convenții protocol, ar fi supusă prevederilor art. 241 din Legea nr. 297/2004.
Cele trei convenții au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data încheierii lor, fiind menținute prin aprobarea lor de către Adunarea Generală a Acționarilor din data de 29 mai 2009, iar la art. 3 din aceste convenții s-a stipulat modalitatea de rambursare a sumelor de bani prin conversia creanței în acțiuni.
La această concluzie a ajuns și instanța supremă în Dosarul nr. x/114/2010 care, având a analiza legalitatea celor trei convenții litigioase, a statuat cu putere de lucru judecat că acestea sunt legale, sunt aprobate de A.G.A. B. SA iar prin încheierea lor Societatea B. SA nu a suferit niciun prejudiciu.
La momentul încheierii convenției-protocol, scopul a fost acela de acordare a unui sprijin financiar către Societatea C. SA art. 241 din Legea nr. 297/2004 prevede obligativitatea aprobării A.G.A. doar pentru actele de dobândire, înstrăinare, schimb sau de constituire în garanție a unor active din categoria activelor imobilizate ale societății. Or, în speță este vorba de un ajutor financiar, care, ulterior încheierii convenției-protocol, întrucât nu a putut fi returnat, s-a procedat la conversia creanței în acțiuni, iar această operațiune a fost aprobată prin Hotărârea A.G.A. din 29 mai 2009 care nu a fost anulată, deciziile stabilite prin aceasta producând efecte juridice.
Întrucât obiectul acestor convenții îl reprezintă sprijin financiar, acesta nu este supus prevederilor art. 241 din Legea nr. 297/2004, în sensul că nu trebuie să existe aprobarea A.G.A. pentru încheierea lor.
Cât privește conversia creanței în acțiuni, această posibilitate perfect legală, a fost prevăzută în convenție ca o garanție în vederea recuperării sumelor împrumutate.
Faptul că s-a decis alegerea acestui procedeu legal de conversie a creanței în acțiuni prin care Societatea B. SA a dobândit acțiuni la Societatea C. SA în schimbul banilor împrumutați ca sprijin financiar este o decizie a societății, care poate fi oportună sau nu, profitabilă sau nu, însă acest gen de decizii nu pot fi cenzurate de către instanță, pentru că aceasta ar echivala cu un amestec în administrarea societății, ceea ce contravine Legii nr. 31/1990 având în vedere că instanțele judecătorești sunt chemate să se pronunțe doar pe aspectele strict limitativ prevăzute de lege și care exclud exercitarea controlului de oportunitate și profitabilitate asupra activității unei societăți.
Instanța de apel a ignorat cu desăvârșire faptul că prin: încheierea celor trei convenții, nu s-a produs niciun prejudiciu.
Anularea unui act nu survine automat ci este necesar a se justifica o vătămare care să nască în persoana reclamantului un interes personal, juridic, legitim și actual în promovarea acțiunii în anularea actului, or, în cauză intimatul-reclamant nu dovedește o vătămare, ci mai degrabă exercită o acțiune generată pe un interes propriu, dar care în substanța ei contravine interesului general.
Un alt argument în sprijinul inaplicabilității dispozițiilor art. 241 din Legea nr. 297/2004, este și acela că sumele de bani care au făcut obiectul convențiilor nu sunt active imobilizate ale Societății B. SA, nu sunt nici active corporale și nici nu este vorba de o asociere pe o perioadă mai mare de 1 (un) an și prin urmare, nu se încadrează în dispozițiile art. 241 din această lege care nu este incident în speță, instanța preluând ad literam precizările intimatei reclamante din acțiunea introductivă.
Consimțământul există, indiferent dacă a fost sau nu depășit pragul de 20% el fiind valabil exprimat, convenția fiind încheiată de reprezentanții legali și ulterior aprobată prin hotărârea A.G.A. care este încă validă.
Instanța a reținut greșit ceea ce a precizat reclamanta în acțiunea introductivă, atât în ceea ce privește calculul pragului de 20% pornind de la valorile din situațiile financiare la sfârșitul exercițiului financiar (de la 31 decembrie 2007) care a constituit baza de calcul pentru toate cele trei convenții (deși acestea au fost încheiate în date diferite). Arată recurenta că încheierea celor trei convenții-protocol nu trebuia să fie precedată de o autorizare A.G.A., nu au fost înstrăinate bunuri din patrimoniul societății peste limita legală, ci dimpotrivă în patrimoniul Societății B. SA s-a înlocuit un bun cu un alt bun, adică sumele de bani care fac obiectul celor trei convenții au fost convertite în acțiuni la Societatea C. SA
Intimata A. SA Brașov a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând recursul prin prisma criticilor formulate constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed.
În calitate de acționar al SC B. SA, reclamanta A. SA a solicitat instanței constatarea nulității absolute a convențiilor-protocol încheiate între SC B. SA și SC C. SA, respectiv: Convenția-protocol nr. 8 din 5 ianuarie 2007 în valoare de 900.000 lei; Convenția-protocol nr. 583 din 5 august 2007 în valoare de 900.000 lei și Convenția-protocol nr. 16 din 10 ianuarie 2008 în valoare de 1.000.000 lei, apreciind că, în speță, pe de o parte, lipsește consimțământul valabil al SC B. SA, având în vedere că încheierea acestor convenții nu a avut la bază o hotărâre a adunării generale extraordinare a acționarilor adoptată în condițiile art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, iar pe de altă parte, lipsește cauza licită, deoarece încheierea acestor convenții este contrară interesului societar.
Recurenta a criticat încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sens în care a arătat că prin încheierea convențiilor protocol a căror anulare s-a solicitat Societatea B. SA, a exprimat un consimțământ valabil, raportat la Hotărârea AGA din 29 mai 2009.
Critica este nefondată. Conform art. 241 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, actul de înstrăinare a unui activ din categoria activelor imobilizate ale societății, a cărui valoare depășește, pe durata unui exercițiu financiar, 20% din totalul activelor imobilizate, mai puțin creanțele, se poate încheia numai după aprobarea prealabilă dată de Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor. Prin urmare, aprobarea prealabilă cerută din partea adunării generale extraordinare a acționarilor pentru tranzacțiile prevăzute de art. 241 alin. (1) din lege se constituie într-o cerință imperativă și de ordine publică.
În consecință, dacă la data încheierii actului de înstrăinare, nu există aprobarea prealabilă a AGEA pentru active ce depășesc 20% din totalul activelor imobilizate, sancțiunea este nulitatea absolută a actului.
Astfel cum au reținut instanțele de fond, oricare dintre cele trei convenții-protocol depășește cu mult limita mai sus arătată, ceea ce confirmă faptul că actele juridice încheiate nu au la bază consimțământul valabil exprimat al SC B. SA.
Contrar susținerilor recurentei, Hotărârea AGA din 29 mai 2009 nu are influență asupra legalității convențiilor protocol a căror nulitate s-a solicitat prin prezentul dosar pentru simplul motiv că este ulterioară acestora.
Nulitatea este acea sancțiune de drept civil care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. Așadar, nulitatea survine pentru cauze contemporane încheierii actului și, cum în cauză, încălcarea normelor juridice este sancționată cu nulitatea absolută, rezultă că aceasta nu poate fi confirmată printr-un act ulterior, respectiv Hotărârea AGA din 29 mai 2009, astfel cum în mod greșit susține recurenta.
Aprecierile recurentei, în sensul că cele trei convenții-protocol nu ar fi supuse prevederilor art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, întrucât ele ar avea caracterul unui ajutor acordat de către SC B. SA către SC C. SA sunt nefondate întrucât așa-zisa operațiune de creditare este în fapt un artificiu juridic care a avut drept scop eludarea dispozițiilor imperative arătate mai sus, respectiv înstrăinarea unor active care impuneau aprobarea AGA.
Chiar dacă recurenta susține că în preambulul convențiilor este precizat că acestea au fost încheiate în baza art. 100 din Legea nr. 99/1999, care se referă la faptul că societățile comerciale pot acorda împrumuturi altor societăți comerciale, acest lucru nu împiedică instanța să rețină incidența altor texte de lege având în vedere scopul final al convențiilor protocol astfel cum a reieșit în urma probatoriului administrat.
În mod greșit susține recurenta că în Dosarul nr. x/114/2010 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu putere de lucru judecat legalitatea convențiilor protocol a căror nulitate s-a solicitat prin prezenta cauză. Astfel cum a reținut instanța de apel, prin Decizia nr. 3691 din 27 februarie 2012 s-a statuat asupra absenței culpei administratorilor în condițiile menționării faptului că suma virată de SC B. SA va fi convertită în aport în numerar la majorarea capitalului social al SC C. SA și că achiziția de acțiuni nu prejudiciază SC B. SA, reprezentând o modalitate de investire a disponibilităților bănești ale societății, instanța supremă nefiind investită cu constatarea legalității convențiilor protocol a căror nulitate s-a solicitat prin prezenta cauză
Nu este fondată nici critica prin care se arată că decizia de conversie a creanței în acțiuni prin care Societatea B. SA a dobândit acțiuni la Societatea C. SA în schimbul banilor împrumutați ca sprijin financiar, este o decizie de oportunitate care nu poate fi cenzurată de către instanță.
Astfel cum s-a arătat mai sus, actele emise de recurentă sunt supuse analizei legalității din perspectiva art. 241 din Legea nr. 297/2004, operațiunile deghizate desfășurate în scopul eludării acestui text de lege nefiind apte să înlăture aplicabilitatea acestui text de lege.
În mod greșit susține recurența că anularea unui act nu survine automat ci este necesar a se justifica o vătămare care să nască în persoana reclamantului un interes personal, juridic, legitim și actual în promovarea acțiunii în anularea actului. În cauză avem de a face cu nulitatea absolută a actului care nu presupune efectuarea dovezii existenței vătămării, aceasta fiind subînțeleasă în ipoteza normei juridice imperative care ocrotește un interes general iar nu particular ca în cazul nulității relative.
Se reține ca fiind nefondată și critica referitoare la faptul că prin încheierea convențiilor protocol nu ar fi fost depășit pragul de 20% pornind de la valorile din situațiile financiare la sfârșitul exercițiului financiar (de la 31 decembrie 2007) care a constituit baza de calcul pentru toate cele trei convenții (deși acestea au fost încheiate în date diferite). Înalta Curte, reține că această chestiune a fost pe deplin lămurită în urma administrării probatoriului în fața instanțelor de fond, care au stabilit că prin încheierea convențiilor a fost depășit acest plafon iar în condițiile inexistenței unei hotărâri AGA, actele încheiate în aceste condiții sunt lovite de nulitate absolută.
Față de incidența în cauză a dispozițiilor art. 241 din Legea nr. 297/2004, a căror încălcare a fost reținută în mod corect de instanțele de fond, apar ca nefondate și celelalte critici prin care recurenta susține că în fapt nu au fost înstrăinate bunuri din patrimoniul societății peste limita legală ci au fost înlocuite bunuri cu alte bunuri, respectiv cu sumele de bani care fac obiectul celor trei convenții.
În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat.
Totodată, în temeiul art. 274 C. proc. civ., constatând culpa procesuală, Înalta Curte, va obliga recurenta - pârâtă SC C. la plata sumei de 8.400 lei cheltuieli de judecată către A. SA Brașov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă SC C. SA Sibiu împotriva Deciziei nr. 723 din 4 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta - pârâtă SC C. la plata sumei de 8400 lei cheltuieli de judecată către A. SA Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2016.
Procesat de GGC - DE