Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Decizia nr. 1469/2016

Asupra cauzei de față, în baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 219/F din 18 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 107 coroborat cu art. 103 alin. (7), art. 107 din Legea nr. 302/2004, republicată s-a admis cererea autorităților judiciare cipriote.

A dispus predarea persoanei solicitate A. autorităților judiciare cipriote în vederea executării mandatului european de arestare emis la data de 11 octombrie 2016 de Tribunalul Districtual Nicosia - Republica Cipru, cu respectarea regulii specialității și a condiției ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, să fie transferată în România.

A dispus arestarea în vederea predării a persoanei solicitate A. pe o perioadă de 30 de zile.

A dispus revocarea măsurii controlului judiciar luată de instanță prin încheierea din 25 octombrie 2016.

A constatat că persoana solicitată a fost reținută 24 de ore, din data de 24 octombrie 2016 până la 25 octombrie 2016.

Pentru a hotărî în acest sens a reținut următoarele:

Prin încheierea din 25 octombrie 2016 s-a dispus, în baza art. 103 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, măsura controlului judiciar față de persoana solicitată A. pe o durată de 60 de zile, de la 25 octombrie 2016 la 23 decembrie 2016.

Din procesul-verbal încheiat la data de 25 octombrie 2016, persoana solicitată a declarat că nu a fost în Cipru în perioada februarie 2006 - decembrie 2013 cu excepția unei zile în anul 2010. A menționat că nu are afaceri judiciare în România, nu are obiecțiuni cu privire la identitate, iar dacă va fi condamnat la o pedeapsă cu închisoare, solicită să o execute în România și nu este de acord să fie predată autorităților cipriote.

La solicitarea Curții, au fost comunicate de către autoritatea emitentă informații suplimentare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că mandatul european de arestare conține informațiile prevăzute de art. 86 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004 republicată (astfel cum au fost completate la cererea instanței de executare) și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 96 din legea de mai sus.

Astfel, autoritățile judiciare din Cipru au emis la data de 11 octombrie 2016 un mandat european de arestare pe numele A. - identificat cu nume, prenume și data nașterii, pentru săvârșirea infracțiunilor de: tranzacții cu agenți care implică corupția (secțiunile 2, 3, 4, 5 6 din Legea prevenirii corupției, art. 161, art. 20 și cap. 154 C. pen.), mituirea unui funcționar public [cap.154 secțiunea 100 și 20 C. pen., precum este specificat de Legea nr. 38 (I/99)], mituirea activă a funcționarilor publici naționali (cap. 154, art. 2, 3 și 4 (2) din Convenția Consiliului European de a Incrimina Corupția, Legea nr. 23 (III)/2000 și secțiunea 20 a Codului penal), mituirea funcționarilor publici naționali (cap. 154, art. 2, 3 și 4 (3) din Convenția Consiliului European de a Incrimina Corupția, Legea nr. 23 (III)/2000 și secțiunea 20 a Codului penal), abuz în serviciu (cap. 154, secțiunea 105 C. pen.), fraudă și încălcarea încrederii de către funcționarii publici (cap. 154, secțiunea 133 a Codului penal), precum și infracțiunea de spălare de bani (cap. 154, secțiunea 2, 3, 4 (1) (a) (III) (2), 5, 7 și 8 din Legea Prevenirii și combaterii Activităților de Spălare de Bani 188 (I) din 07 și secțiunea 20 C. pen.).

În fapt, s-a reținut că:

- în perioada februarie 2006 - până la 21 septembrie 2009, în Nicosia și Atena, a complotat cu alte persoane fizice sau juridice (al 2-lea, al 3-lea, al 4-lea, al 9-lea și al 10-lea acuzat), astfel încât fostul Guvernator al Băncii Centrale a Ciprului (primul acuzat), prin al 8-lea acuzat, să primească suma de 1.000.000 euro într-o manieră ce implică corupția, spre beneficiul fostului Guvernator și altor persoane, ca taxă astfel încât fostul Guvernator să se abțină de la comiterea de acțiuni care să cadă în responsabilitatea sarcinilor sale ca și Guvernator al Băncii Centrale din Cipru, cu alte cuvinte, nu a condus investigații cu privire la abilitate MIG (fost MFG) (al 9-lea acuzat) în exercitarea controlului asupra Băncii Centrale a Ciprului Ltd, cu achiziționare a 9,98% din MFG și 8,18% din Fondul Tosca, un fond de investiții, pe 6/2/2006, fără aprobarea Băncii Centrale a Ciprului (al 3-lea și al 4-lea cap de acuzare):

- numitul A., în perioada iulie 2007 - septembrie 2009, în Nicosia și Atena, în complicitate cu alte patru persoane fizice și juridice (al 2-lea, al 3-lea, al 4-lea și al 10-lea acuzat), au asistat persoanele fizice și juridice (primul, al 6-lea, al 7-lea și al 8-lea acuzat), să obțină suma de 1.000.000 euro, cu bună-știință că această sumă constituie un venit din infracțiuni de corupție, mită, luare de mită activă a funcționarilor publici (al 28-lea acuzat).

Faptele menționate în cuprinsul mandatului european de arestare sunt cuprinse între cele pentru care nu este necesară condiția verificării îndeplinirii condiției dublei incriminări potrivit art. 96 alin. (1) pct. 20 din Legea nr. 302/2004, fiind vorba de infracțiuni de corupție și sunt sancționate de legea cipriotă cu o pedeapsă maximă de peste 3 ani (închisoare de până la 14 ani închisoare).

Cu privire la infracțiunea de tranzacții cu agenți ce implică corupția, apărarea a invocat faptul că este necesară verificarea condiției dublei incriminări întrucât pedeapsa prevăzută de legea statului de executare este de 2 ani închisoare. Curtea a constatat că, deși, în cuprinsul mandatului european de executare este indicată pentru această infracțiune o pedeapsă de 2 ani închisoare, aceasta este reținută în formă agravată prev. de secțiunile 2, 3 a, 4, 5, 6 ale Legii prevenirii corupției, pentru care pedeapsa prevăzută de lege este de 7 ani închisoare (secțiunea 4). Totodată, s-a constatat că situația de fapt este în mare aceeași, repetată la fiecare dintre infracțiunile indicate în cuprinsul mandatului european de arestare, iar operațiunea de verificare a îndeplinirii condiției dublei incriminări nu presupune ca situația de fapt să poată fi încadrată în același număr de infracțiuni în statul de executare ca în cel solicitant, fiind suficient ca activitatea infracțională în întregul său, reținută ca situație de fapt, să fie incriminată în legislația statului solicitat. Or, s-a constatat că situația de fapt reținută ca bază a infracțiunii de tranzacții cu agenți ce implică corupția poate fi încadrată în complicitate la infracțiunea de dare de mită, condiția fiind îndeplinită chiar dacă în legislația cipriotă pe aceeași situație de fapt se reține existența a două infracțiuni distincte aflate în concurs ideal.

Totodată, apărarea a invocat următoarele motive de refuz obligatorii și facultative:

a) motivul de refuz obligatoriu prevăzut de art. 98 alin. (1) lit. a: apărarea a arătat că pentru faptele în cauză au existat două soluții, respectiv una a autorităților grecești, iar alta a autorităților cipriote. Autoritățile din Grecia au dispus o clasare a unei cauze ce avea ca obiect, printre altele, și acest aspect privitor al transferului efectuat de B.

Din informațiile suplimentare obținute de către instanță s-a reținut că ordinul nr. 1/2016 al procurorului de pe lângă Curtea de Apel Atena a fost revocat (operațiune care a confirmat caracterul nedefinitiv al acestuia), astfel că nu mai poate fi invocat drept motiv de refuz al executării mandatului european de arestare. Chiar admițând că potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, o ordonanță de netrimitere în judecată care împiedică, în statul contractant în care a fost dată această ordonanță, o nouă urmărire penală pentru aceleași fapte împotriva persoanei care a beneficiat de ordonanța respectivă, cu excepția cazului în care intervin noi probe împotriva acestei persoane, trebuie considerată ca fiind o hotărâre definitivă care împiedică desfășurarea unei noi urmăriri penale împotriva aceleiași persoane pentru aceleași fapte într-un alt stat contractant - cauza M c. Italiei, C-398 din 12 (deși se referă la interpretarea principiului ne bis in idem prev. de art. 54 CIAS pe care persoana solicitată va avea posibilitatea să îl invoce în fața instanței de apel, în timp ce acest motiv de refuz este prevăzut de art. 3 punctul 2 din DC 2002/584/JAI), această interpretare ar putea fi folosită în cazul în care ar exista la momentul soluționării cererii de punere în executare a mandatului european de executare o astfel de ordonanță pentru a aprecia asupra caracterului definitiv al acesteia. Principiul încrederii reciproce ce stă la baza cooperării judiciare internaționale, în special în domeniul de aplicare al instrumentelor de recunoaștere reciprocă, împiedică instanța de executare să cenzureze respectarea de către autoritățile cipriote a dispozițiilor legale naționale care reglementează cazurile în care o astfel de ordonanță ar putea fi revocată (teza apărării susține caracterul definitiv al ordonanței, care s-ar menține și după revocarea ordinului).

b) motivul de refuz facultativ prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. a), referitor la dubla incriminare a infracțiunii de tranzacții cu agenți a fost deja analizat de instanță în considerentele anterioare

c) motivul de refuz facultativ prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 - apărarea a invocat faptul că în raport de data săvârșirii faptelor de către persoana solicitată, 27 iulie 2007, s-a împlinit termenul general de prescripție.

În temeiul acestui text legal, instanța de judecată are competența de a stabili prevederile din legea română în care se încadrează fapta descrisă în mandat și de a constata în raport de această încadrare dacă termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit conform legii penale române. În raport de situația de fapt reținută în mandatul european de arestare și precizată la solicitarea instanței de executare, activitatea pretins infracțională ar putea fi încadrată potrivit legislației românești în complicitate la infracțiunea de dare de mită și spălare de bani, pentru care termenul de prescripție, stabilit în conformitate cu art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. este de 8 ani.

Deși este adevărat că autoritățile cipriote au precizat că în cazul persoanei solicitate A., contribuția sa concretă a constat în realizarea unui transfer la data de 27 iulie 2006, activitatea pretins infracțională, cu privire la care se reține complicitatea acesteia, se întinde între februarie 2006 și 21 septembrie 2009, când a fost realizat ultimul transfer prin care banii reprezentând obiectul pretinsei mite au ajuns la destinatar.

În practica instanțelor române și în doctrina națională, s-a reținut în mod constant că în cazul participației penale, termenul de prescripție a răspunderii penale va începe să curgă de la data săvârșirii infracțiunii de către autor, iar nu în raport de data actului unui participant. Indiferent cât de mulți ar fi făptuitorii care alcătuiesc pluralitatea, numărul lor nu schimbă caracterul unitar al faptei săvârșite și nici faptul că termenul de prescripție este unic, calculându-se de la data comiterii faptului principal (L. Lefterache - Drept penal. Partea generală, Ed. Hamangiu, 2016, pg. 519). Prin urmare, în raport de momentul ultimului transfer prin care s-a săvârșit pretinsa infracțiune de dare de mită, la care inculpatul este complice și spălarea de bani aferentă infracțiunii predicat, Curtea a constatat că termenul de prescripție urmează a se împlini potrivit legii române la data de 20 septembrie 2017.

Având în vedere aceste considerente, constatând că nu există vreunul din motivele de refuz al executării prev. de art. 98 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus predarea persoanei solicitate autorităților judiciare cipriote în vederea executării mandatului european de arestare emis pe numele său, cu respectarea regulii specialității și a condiției ca în caz de condamnare persoana solicitată să poată fi transferată în vederea executării pedepsei în România.

Împotriva Sentinței penale nr. 219/F din 18 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a formulat contestație persoana solicitată A.

Examinând hotărârea atacată prin prisma celor două critici invocate de persoana solicitată, Înalta Curte constată următoarele:

În cuprinsul contestației formulate, inculpatul a invocat motivul de refuz obligatoriu prev. la art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 și motivul de refuz facultativ prev. la art. 98 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004.

1) Cu privire la motivul de refuz obligatoriu prev. la art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 s-a arătat că s-a dispus revocarea ordinul de clasare nr. 1/2016 al procurorului de pe lângă Curtea de Apel Atena, numai în legătură cu aspecte care nu privesc acuzațiile aduse persoanei solicitate în cuprinsul mandatului european de arestare. Ca atare, a menționat că dispoziția de revocare nu privește în integralitate dispozițiile ordinului de clasare. Prin urmare, a considerat că dispozițiile referitoare la acele aspecte sunt identice cu cele care fac obiectul prezentului mandat european de arestare și având în vedere că nu au apărut probe noi, au natura unei "hotărâri definitive". Aceste susțineri se întemeiază pe jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, respectiv cauza M.c. Italiei.

Din informațiile suplimentare obținute de Curtea de Apel București s-a reținut că ordinul de clasare nr. 1/2016 al procurorului de pe lângă Curtea de Apel Atena a fost revocat.

Din analiza actelor aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, în cauză, a fost emis mandatul european de arestare pe numele persoanei solicitate A. la 11 octombrie 2016 de Tribunalul Districtual Nicosia. Totodată, s-a observat că, în cauză, a fost emis ordinul de clasare nr. 1/2016 al procurorului de pe lângă Curtea de Apel Atena, care, de altfel, a fost revocat, precizându-se că s-a dispus revocarea deoarece au intervenit probe noi.

Așa cum s-a menționat mai sus, nemulțumirea persoanei solicitate, privește revocarea ordinului, arătând în cuprinsul motivării că, ordinul de clasare nr. 1/2016 al procurorului de pe lângă Curtea de Apel Atena are natura unei,,hotărâri definitive" așa cum este definită aceasta în cauza M.c Italiei, precum și că, în opinia sa, nu ar exista probe noi care să determine revocarea ordinului de clasare și că, totodată, revocarea nu s-ar aplica pentru toate aspectele cuprinse în mandatul european de arestare.

Înalta Curte, pornind de la criticile persoanei solicitate, consideră că se impune să se determine dacă ordinul de clasare nr. 1/2016 al procurorului de pe lângă Curtea de Apel Atena, potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene poate constitui o decizie care să permită să se considere că în privința persoanei implicate a fost pronunțată o "hotărâre definitivă".

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prevede la articolul 50 că "nimeni nu poate fi judecat sau condamnat pentru o infracțiune pentru care a fost deja achitat sau condamnat în cadrul Uniunii, prin hotărâre judecătorească definitivă, în conformitate cu legea."

Astfel, în cauza Cauza M.c Italiei, C-398/12, invocată de persoana solicitată, se menționează că,, aprecierea caracterului "definitiv" al deciziei penale în cauză trebuie efectuată pe baza dreptului statului membru în care aceasta a fost adoptată".

Totodată, în cauza Vladimir Turansky, C491 din 07 s-a statuat că,,rezultă că, în principiu, pentru a putea fi calificată drept hotărâre definitivă în sensul articolului 54 din CAAS, o decizie trebuie să pună capăt urmăririi penale și să stingă definitiv acțiunea penală." și că,,pentru a aprecia dacă o decizie este "definitivă" în sensul articolului 54 din CAAS, trebuie să se verifice, în prealabil,(..) dacă decizia în cauză este considerată definitivă și obligatorie în sensul dreptului național al statului contractant ale cărui autorități au adoptat-o și să se asigure că decizia respectivă conferă, în acest stat, protecția acordată în temeiul principiului ne bis in idem."

Astfel, în ceea ce privește caracterul definitiv al soluțiilor emise de procurori, în cauza Turansky (C-491/07) a Curții de Justiție a Uniunii Europene, s-a decis că principiul ne bis in idem nu este aplicabil unei decizii prin care, după examinarea pe fond a cauzei cu care este sesizat, un organ al unui stat contractant dispune încetarea urmăririi penale, într-un stadiu prealabil punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva unei persoane bănuite că ar fi comis o infracțiune, în cazul în care această decizie de încetare, potrivit dreptului național al acestui stat, nu stinge definitiv acțiunea penală și nu constituie astfel un impediment în calea unei noi urmăriri penale, pentru aceleași fapte, în acel stat.

Înalta Curte constată că, autoritățile elene au decis că se impune declasarea dosarelor de la Parchetul Curții de Apel Atena și transmiterea lor, conform articolelor 1 și 2 din Legea 4022/2011, la Procurorul pentru Infracțiuni de Corupție competent, pentru continuarea examinării preliminare, verificând noile probe deja furnizate și adunând orice alte dovezi ce rezultă în decursul anchetei și efectuând orice altă acțiune considerată necesară pentru finalizarea cercetării preliminare.

Totodată, art. 4 din Protocolul nr. 7 anexat la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnat la Strasbourg la 22 noiembrie, intitulat "Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori", prevede următoarele:

"1. Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicțiile aceluiași stat pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii și procedurii penale ale acestui stat.

2. Dispozițiile paragrafului precedent nu împiedică redeschiderea procesului, conform legii și procedurii penale a statului respectiv, dacă fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze hotărârea pronunțată."

Prin urmare, din cuprinsul art. 4 parag. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reiese că principiul ne bis in idem consacrat la parag. 1 al acestui articol nu se opune posibilității de redeschidere a procesului "dacă fapte noi sau recent descoperite" sunt de natură să afecteze hotărârea pronunțată. (Cauza M.c Italiei, C-398/12).

Din această perspectivă, Înalta Curte menționează că și în C. proc. pen. al României, la art. 335 alin. (2) se prevede posibilitatea ca "în cazul în care au apărut fapte sau împrejurări noi din care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea, procurorul revocă ordonanța și dispune redeschiderea urmăririi penale".

Însă, posibilitatea aprecierii asupra probelor noi, în vederea cărora s-a dispus revocarea ordinul de clasare nr. 1/2016 al procurorului de pe lângă Curtea de Apel Atena, nu poate constitui obiectul statului solicitat, ci verificarea caracterului cu adevărat nou al elementelor invocate pentru justificarea redeschiderii anchetei penale și care ar oferi posibilitatea concretă de urmărire și, eventual, de sancționare a persoanei solicitate în considerarea comportamentului său ilicit nu poate fi efectuată decât de statul solicitant.

Prin urmare, ordinul de clasare nr. 1/2016 al procurorului de pe lângă Curtea de Apel Atena nu constituie o decizie care să permită să se considere că în privința persoanei implicate a fost pronunțată o "hotărâre definitivă", fiind revocat deoarece au apărut probe noi, astfel că, în cauză, nu este incident motivul de refuz obligatoriu prev. de art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004.

2) A doua critică prezentată de persoana solicitată a vizat motivul de refuz facultativ prev. la art. 98 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, în cuprinsul contestației arătându-se că, aplicând raționamentul potrivit căruia termenul curge de la momentul ultimului act al oricărui participant la săvârșirea faptei, instanța de fond a luat în calcul data de 21 septembrie 2009 și în raport cu pretinsa complicitate la dare de mită. A menționat că autoritățile cipriote nu invocă data de 21 septembrie 2009 decât în raport cu capătul de acuzare 28, respectiv pretinsa complicitate la spălarea banilor.

Totodată, a arătat că în raport cu pretinsa complicitate la dare de mită nu există niciun act al vreunui participant mai târziu de 27 iulie 2007, astfel că pentru această infracțiune s-a împlinit termenul general de prescripție a răspunderii penale la data menționată. Or, instanța de fond a dispus executarea mandatului european fără a face o analiză raportat la fiecare infracțiune pentru care se solicită executarea mandatului.

Prin urmare, se impune refuzul executării mandatului european pentru pretinsele infracțiune menționate la capetele de acuzare 3, 4, 10, 11, 17 și 21 și se impune constatarea împlinirii termenului general de prescripție a răspunderii penale, chiar dacă pentru capătul de acuzare nr. 28, referitor la pretinsa complicitate la spălarea banilor instanța de fond a considerat că nu s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

În propria sa analiză, Înalta Curte reține că, situația de fapt a constat, în esență, în realizarea unui transfer la data de 27 iulie 2006 și că activitatea pretins infracțională, cu privire la care se reține complicitatea persoanei solicitate, se întinde între februarie 2006 și 21 septembrie 2009, când a fost realizat ultimul transfer prin care banii reprezentând obiectul pretinsei mite au ajuns la destinatar.

Totodată, din analiza actelor aflate la dosarul cauzei rezultă că la descrierea capătului de acuzare nr. 28, care face referire la infracțiunea de spălare a banilor se menționează că acuzații (...), în perioada iulie 2007 și septembrie 2009, la Nicosia și Atena, cu complicitatea acuzaților (...) au obținut suma de 1.000.000 euro, cunoscând că acest lucru constituia venituri din infracțiuni considerate de corupție, mită și mituire active a funcționarilor interni, descrise la capetele de acuzare nr. 1, 3, 8, 10 și 21.

Se reține că, infracțiunea de spălare a banilor este subsidiară infracțiunii premise, care poate fi și o infracțiune de corupție.

Înalta Curte consideră, în acord cu instanța de fond, că în raport de momentul ultimului transfer prin care s-a săvârșit pretinsa infracțiune de dare de mită, la care inculpatul este complice și spălarea de bani aferentă infracțiunii predicat, termenul de prescripție urmează a se împlini potrivit legii române la data de 20 septembrie 2017.

În consecință, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este incident motivul de refuz facultativ prev. la art. 98 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004.

Pentru considerentele expuse mai sus, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoană solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 219/F din 18 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016 (x/2016).

Va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoană solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 219/F din 18 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016 (x/2016).

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 noiembrie 2016.

Procesat de GGC - GV

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj