Decizia nr. 405/A/2016
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 765 din 20 septembrie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/39/2016, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori și familie, a respins contestația în anulare formulată de contestării SC A. SRL Piatra Neamț și B. împotriva Deciziei penale nr. 483 din 13 mai 2016 a Curții de Apel Suceava, ca inadmisibilă.
Prin aceeași decizie a fost respinsă și cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 113 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și funcționarea profesiei de avocat, ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin Decizia penală nr. 483 din 13 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, împotriva căreia contestatorii au formulat contestație în anulare s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi, inculpatul apelant C., inculpatul apelant B., partea responsabilă civilmente SC D. SRL Tulcea și partea civilă E. împotriva sentinței penale nr. 985 din 21 decembrie 2015 a Judecătoriei Dorohoi.
A fost desființată în totalitate sentința penală apelată și a fost trimisă cauza spre rejudecare primei instanțe, respectiv Judecătoria Dorohoi.
Referitor la contestația în anulare formulată de contestatori, instanța a reținut că aceasta a fost întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. b) și d) C. proc. pen., iar acestea nu sunt incidente în cauză.
Cu privire la excepția invocată de contestatori, instanța a reținut că aceasta vizează o dispoziție dintr-o lege, care, însă, nu are legătură cu soluționarea cauzei.
În consecință, instanța a apreciat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile cerute expres de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, motiv față de care, în baza art. 9 alin. (5) din aceeași lege, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 113 din Legea nr. 51/1995, republicată, ca inadmisibilă.
Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în Decizia nr. 765 din 20 septembrie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. x/39/2016, a formulat apel petentul B..
Prin cererea scrisă, depusă la dosar, apelantul a solicitat admiterea apelului în temeiul art. 421 alin. (2) C. proc. pen., art. 146 lit. d) din Constituție, art. 29 din Legea nr. 47/1992 și art. 6 din Convenția Europeană a Dreptului Omului, precum și art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 47/1992.
Pe fond, a solicitat sesizarea Curții Constituționale, întrucât art. 113 din Legea nr,51/1995 încalcă dreptul la apărare, dreptul la muncă, dreptul la securitatea actelor juridice.
Examinând apelul declarat de apelantul B. vizând solicitarea de sesizare a Curții Constituționale prin prisma dispozițiilor legale incidente și din oficiu, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Analizând decizia atacată, Înalta Curte constată că potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992:
„(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.
(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.”
Din economia prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe, stipulate expres de respectivul text de lege, și anume:
- starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;
- activitatea legii, în sensul că excepția trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;
- prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;
- interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.
Se constată, așadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituționalitate, în sensul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești.
Drept urmare, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiție și, pe cale de consecință, un control de pertinență al instanței de judecată în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, vizând constatarea că aceasta are legătură cu soluționarea cauzei.
Cu referire la condiția de admisibilitate, privind legătura cu soluționarea cauzei, aceasta privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, adică a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești.
În orice caz, textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentată trebuie să fie determinant în judecarea și soluționarea cauzei aflată pe rolul instanței de judecată.
Totodată, instanța în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are competența examinării acesteia, ci, exclusiv, a pertinenței excepției, în sensul legăturii ei cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.
Alin. (6) al aceluiași articol prevede că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Excepția de neconstituționalitate este un incident apărut în cadrul unui litigiu, ceea ce înseamnă că invocarea ei impune justificarea unui interes. Stabilirea acestui interes se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.
Cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o care în cadrul rezolvării acestui litigiu. Irelevanța este situația în care o excepție de neconstituționalitate nu are legătură cu cauza în care a fost invocată, deci nu este pertinentă pentru soluționarea litigiului.
În cauză, petentul B. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 113 din Legea nr. 51/1995, republicată, care are următorul conținut.
„(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate în baza altor acte normative ori au fost încuviințate prin hotărâri judecătorești să desfășoare activități de consultanță, reprezentare sau asistență juridică, în orice domenii, își încetează de drept activitatea. Continuarea unor asemenea activități constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale.
(2) De asemenea, la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează de drept efectele oricărui act normativ, administrativ sau jurisdicțional prin care au fost recunoscute ori încuviințate activități de consultanță, reprezentare și asistență juridică contrare dispozițiilor prezentei legi.
(3) Prevederile alin. (1) și (2) nu se aplică profesiei de consilier juridic, care va fi exercitată potrivit dispozițiilor Legii nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, cu completările ulterioare.
(4) Consiliile și decanii barourilor au obligația și autorizarea să urmărească ducerea la îndeplinire a prevederilor alin. (1) și (2) și să ia măsurile legale în acest sens.”
În susținerea excepției, petentul a apreciat că dispozițiile art. 113 din Legea nr. 51/1995 republicată, contravin principiului liberei asocieri prev. de art. 40 din Constituția României, principiului dreptului la apărare prev. de art. 24 din Constituția României, principiul dreptului la muncă prev. de art. 41 din Constituția României, principiului neretroactivității legii prev. de art. 1 C. civ. și principiului autorității de lucru judecat.
Analizând admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, în raport de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut corect că excepția invocată vizează o dispoziție dintr-o lege, însă nu are legătură cu soluționarea cauzei.
În speță, obiectul cauzei l-a constituit contestația în anulare formulată de contestatorii SC A. SRL Piatra Neamț și B. împotriva Deciziei penale nr. 483 din 13 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. b) și d) C. proc. pen.
Or, cazurile de contestație în anulare invocate de contestatori nu privesc și calitatea de avocat a unei persoane și nu au legătură cu dispozițiile art. 113 din Legea nr. 51/1995 republicată, și, prin urmare, decizia Curții Constituționale față de excepția de neconstituționalitate nu ar putea influența soluția pronunțată în judecarea cererii de contestație în anulare.
În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a stabilit că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cerute expres de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, motiv pentru care apelul declarat de petentul B. împotriva Deciziei penale nr. 765 din 20 septembrie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori și familie, apare ca fiind nefondat, în raport de dispoziția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a disp. art. 113 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, înserată în cuprinsul decizie sus-menționate.
În temeiul art. 275 C. proc. pen., va fi obligat apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul B. împotriva dispoziției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a disp. art. 113 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, înserată în cuprinsul Deciziei penale nr. 765 din 20 septembrie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. x/39/2016.
Obligă apelantul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2016.